Saracia - fenomen multidimensional

Saracia - fenomen multidimensional

Saracia este o situatie de lipsa materiala care defineste in termenii cei mai largi printr-un venit banesc ce ramane inferior pragului considerat limita pentru saracie. Pragul saraciei sau indicele lipsei materiale este exprimat in termenii veniturilor sau a bunurilor de care dispun membrii societatii. Aceasta presupune ca pragul saraciei va fi diferit de la o tara la alta.

Datele statistice la nivel mondial sugereaza ca, in ultimii 20 de ani, saracia si inegalitatea ca fenomene sociale au fost generate dar si perpetuate fara rezolvare in multe zone ale Globului. Saracia gaseste in inegalitate nu doar o baza de reproducere cat mai mult un suport complex de ordin material, social-politic, concret istoric, cultural si de clasa.

Saracia se contureaza ca o consecinta simultana a inegalitatii sanselor si a unei dreptati sociale insuficient controlate si verificate din punct de vedere al procedurilor sociale de redistribuire. Cum inegalitatea porneste de la impartire si redistribuire, procese care nu au nimic comun cu legile sociale, se impune aplicarea dreptatii sociale.

Daca ingradirea saraciei si imbunatatirea conditiilor de viata devin posibile numai datorita unei cresteri suficiente a venitului national se impune sublinierea necesitatii de incurajare a productiei si productivitatii ca fiind singurele surse de combatere si diminuare a inegalitatilor sociale.

Criza economica mondiala si dificultatile economice cu care se confrunta multe tari au determinat numeroase cercuri politice sa nu mai acorde atentie speciala repartitiei echitabile a veniturilor in societate. Datele privind repartitia veniturilor la nivel national indica inrautatirea raportului in defavoarea celor mai sarace paturi ale populatiei. Politicile cu tendinte egalitariste in venituri practic au disparut.

Problema eliminarii reducerii saraciei este una dintre cele 3 probleme de baza care au fost abordate de catre Conferinta Mondiala la varf pentru dezvoltarea sociala de la Copenhaga din martie 1995. La Conferinta s-a realizat cu pregnanta ca in ciuda spectaculosului "boom" economic din ultimele decenii, acesta a mers in tandem cu saracia. Datele arata ca saracia afecteaza indivizi si familii din toate zonele lumii, dar cea mai mare parte a saracilor traiesc in tarile in curs de dezvoltare, cele mai afectate segmente ale populatiei fiind femeile fara familie, persoanele in varsta si copiii.

Studiile si analizele ONU subliniaza mai multe cauze pentru saracia mondiala:

in primul rand, populatia Globului creste continuu. Exista o teama din ce in ce mai mare ca efectele combinate ale saraciei, cresterii populatiei, lipsa de egalitate a sanselor economice si sociale si modelele risipitoare de consum din tarile bogate vor pune in pericol resursele de baza pentru supravietuirea generatiilor viitoare;

in al doilea rand, fata de problemele cresterii populatiei, alt factor care alimenteaza mentinerea subdezvoltarii si a saraciei il constituie esuarea reformelor economice si sociale intreprinse de guvern.

Mentinerea unei arii extinse de saracie este insotita de perioade politice si sociale deosebite. In cazul in care nivelul saraciei se mentine sau mai creste, iar conditia umana este neglijata in continuare, aceste dificultati sociale pot periclita stabilitatea politica. Reducerea saraciei inseamna dezvoltarea economica si sociala in care accesul la beneficiile programului economic sa fie echitabile pentru toti si nu a concentrat in mod excesiv la nivelul anumitor sectoare sau grupe de populatie;

un alt factor care influenteaza nivelul saraciei este mediul inconjurator. Exista un consens larg ca tarile industrializate sunt responsabile, in mare masura, de degradarea mediului inconjurator global. Dar si saracii, la randul lor, in lupta zilnica pentru supravietuire, din lipsa de resurse, contribuie substantial la degradarea mediului.

Legatura dintre saracie si distrugerea mediului inconjurator a fost in mod oficial acceptata la Conferinta ONU asupra mediului inconjurator de la Stockholm (1972). Dupa 20 de ani, 178 de state s-au reunit la Rio de Janeiro (Brazilia) si au luat in dezbatere legatura dintre saracie si dezvoltarea durabila sustinuta.

Declaratia adoptata la Rio de Janeiro a cerut tuturor statelor sa coopereze in vederea eradicarii saraciei ca o cerinta indispensabila pentru dezvoltarea durabila, cu scopul de a reduce disparitatile in nivelul de viata si pentru a putea contribui la satisfacerea cerintelor majoritatii populatiei Globului.

1. Conceptul de saracie

Saracia prin natura sa este un mod de viata, iar variabilele care o influenteaza si o caracterizeaza nu pot fi considerate ca separate. Teoria economica curenta a saraciei trebuie sa ia in considerare toate elementele care conduc la aceasta "stare", fapt ce determina necesitatea reconceptualizarii notiunii de saracie printr-o abordare care sa incorporeze doua dimensiuni esentiale:

a)      un model al omului (cu dorintele, aspiratiile, nevoile sale in diversificare);

b)      un model al comportamentului sau (ceea ce implica abordarea inegalitatilor intre indivizi ca mentalitate, optiuni, inclinatii, dotare intelectuala etc.).

Comportamentul uman poate fi analizat si conceptualizat in termenii a doua clase de variabile: cele care descriu individul si cele care descriu mediul individului. In consecinta, comportamentul uman este considerat a fi rezultatul interactiunii dintre aceste doua clase de variabile.

Din punct de vedere conceptual, problema saraciei poate fi abordata psihologic, sociologic si economic.

Abordarea psihologica se concentreaza asupra efectelor psihologice ale privatiunii. Ele include: desconsiderarea propriei persoane, diferite probleme de sanatate mintala, aspiratii reduse si motivatie scazuta.

Abordarea sociologica prezinta relatia individ-societate in care acesta traieste. In mod special se concentreaza pe problema valorilor si normelor din societate, efectele acestea asupra individului sarac, participarea sa la activitatile comunitatii, integrarea in viata politica, rolul unui grup de referinta etc.

Abordarea economica prezinta resursele economice si posibilitatile de castig ale persoanelor sarace referindu-se in special la venit si avere care sunt apreciate drept cauzele principale ale saraciei. Aceasta abordare incearca sa trateze saracia prin imbunatatirea accesului la mecanismele care pot contribui la generarea si obtinerea de venituri (angajarea in munca, obtinerea de credite).

Conceptul de saracie traverseaza toate aceste 3 dimensiuni si presupune crearea unui cadru care sa permita atat analiza saraciei, cat si a interactiunilor dintre oamenii saraci si restul societatii, in raport cu nevoile, dorintele si sentimentele individuale.

In acest context se impun a fi facute cateva precizari in legatura cu diferitele modalitati de a privi si interpreta saracia. Literatura de specialitate din tara noastra ofera o trecere in revista a diferitelor definitii date saraciei, fapt ce contribuie la posibilitatea compararii acestor definitii, dar mai ales a evidentierii limitelor si/sau avantajelor lor teoretice.

a)      "Saracia desemneaza pe acei oameni care, fata de situatia normala din societate, au o pozitie foarte grea, care nu-si pot satisface nevoile la nivelul unor norme stabilite la un moment dat". In aceasta definitie, pe langa multe note intr-adevar caracteristice saraciei, tratarea se face in termeni foarte vagi: situatia normala, pozitie foarte grea, norme stabilite. Acesti termeni sunt inoperanti pentru cresterea saraciei, stabilirea proportiilor si a persoanelor ca atare sarace.

b)      O alta definitie considera saraci "acei oameni care nu dispun de resursele necesare pentru hrana la nivelul obisnuit in societate, cei care nu pot participa normal la activitate, cei care nu au conditii de locuit obisnuite si cu o inzestrare obisnuita".

Aceasta definitie ia in considerare in mod corect hrana, activitatea, locuinta, igiena, inzestrarea insa termenii in care se caracterizeaza saracia si saracii nu sunt mai putin generali decat in definitia precedenta. Ori, viata practica arata ca saracia si saracii se indeparteaza adeseori mult de ceea ce se intelege prin termenul de "obisnuit".

c)      Saracia este definita drept "inabilitatea (incapacitatea) individului de a avea un standard de viata acceptat". Si aceasta definitie este realizata tot in termeni generali, prea putin explicativi, ea suscitand cel putin doua critici.

In primul rand cuvantul "inabilitate" poate conduce la concluzia ca saracia este imputabila individului sarac, pe cat timp saracii isi datoreaza conditia si altor cauze. In al doilea rand, definitia este destul de lipsita de continut, pentru ca ne spune doar ca saracii n-au un standard de viata adecvat; aceasta lipsa a standardului de viata normal pare a fi un handicap pentru caracterizarea saraciei in tarile slab dezvoltate din punct de vedere economic. Ceea ce caracterizeaza saracii este nu doar faptul ca ei traiesc mult sub un standard de viata minim, de cele mai multe ori.

d)      Alte surse definesc saracia ca "o conditie care implica o privatiune aspra, intensificata de evenimente potrivnice si de obiect, dar nu exclusiv, asociata cu resurse economice neadecvate".

Aceasta definitie cauta izvorul saraciei in privatiune si in evenimente potrivnice trecand cu vederea posibilitatea existentei unor motivatii personale. Resursele economice ale saracilor sunt neadecvate, ceea ce pare nesemnificativ daca tinem seama ca adevarata caracteristica a resurselor economice ale saracilor este insuficienta lor si nu in general, ci mai ales insuficienta lor pentru atingerea unui prag de trai minim. Se mai observa ca definitia nu include nimic referitor la nivelul minim de trai, ca si cand acesta nu ar folosi la caracterizarea saraciei si la departajarea saracilor de cei cu standard normal.

e)      Definitia data de ONU saraciei: "starea acelora care nu se bucura de un nivel minim de trai comparabil cu demnitatea umana".

Marele merit al acestei definitii este ca saracii sunt departajati de ceilalti prin mentiunea ca ei nu se bucura de un nivel minim de trai. Insa si aici, criteriul sau pragul de departajare al saracilor de restul populatiei se relativizeaza mult din momentul in care se spune ca nivelul de trai minim trebuie sa fie compatibil cu demnitatea umana. Meritul definitiei este insa acela ca poate caracteriza saracia in diferite tari, cu standarde diferite de dezvoltare si deci cu niveluri diferite ale minimului de trai.

f)       Alte surse definesc saracia ca "starea acelui om al carui nivel de viata este inferior celui considerat drept minimum sau ale carui nevoi minime nu sunt satisfacute. O familie saraca este aceea care nu-si poate acoperi nevoile sale minime; daca-si poate acoperi aceste nevoi, ea nu este saraca".

Aceasta definitie se apropie cel mai mult de nevoile impuse de practica deoarece indica faptul ca starea de saracie a omului, conditiile sale materiale si culturale, indiferent din ce motiv, ii situeaza traiul in ansamblu sub conditiile minime, respectiv considerate ca minime.

g)      O alta definitie, care introduce si termenul de venit, considera ca saracia este "starea acelor oameni care au venituri sub un anumit prag". In acest context, veniturile sunt expresia conditiilor materiale si culturale ale persoanelor sarace. Si aici, numarul saracilor este in functie de pragul de venit selectat. Daca acest prag este stabilit inferior, mai moderat sau mai sus, se poate ajunge la o succesiune de populatii sarace, de marimi diferite (sau la o clasificare a saracilor).

h)      Unii specialisti definesc saracii ca fiind "acei oameni care traiesc in familii ce nu pot, la un moment dat, sa aiba la dispozitie un nivel minim de fluxuri (venituri) monetare si nemonetare, necesare pentru obtinerea unui standard adecvat de viata".

In aceasta definitie esenta saraciei - minim de trai - este transferata si asociata venitului, iar locul sau este luat de un termen mai general - standardul adecvat de viata.

Definirea saraciei are o importanta deosebita pentru cunoasterea proportiilor fenomenului, a cauzelor si factorilor care o genereaza, iar pe aceasta baza pentru combaterea propriu-zisa a saraciei. O corecta si completa definire a termenului de saracie conditioneaza nu doar inaltimea pragului de saracie ales, si deci proportiile populatiei sarace, ci si cresterea economica. O definitie nesatisfacuta formulata privind saracia poate afecta cresterea economica atunci cand ea conduce atat la supraestimare, cat si la subestimarea fenomenului.

In cazul supraestimarii saraciei aceasta ar reclama cresterea artificiala a populatiei sarace, ceea ce ar conduce la sustragerea de resurse care pot fi orientate catre dezvoltare - singura cale de combatere a saraciei - si alocarea acestora unei populatii care nu este integral indreptatita sa primeasca o protectie a fel ca populatia realmente saraca.

Daca definirea saraciei conduce la subestimarea populatiei sarace, aceasta inseamna ca resursele alocate pentru protectie vor fi insuficiente, lasand o parte a populatiei in afara protectiei necesare, ceea ce ar afecta pacea sociala, linistea necesara cresterii economice, progresul economic si social.

2. Saracia absoluta si saracia relativa

Conceptul de saracie poate fi abordat din doua puncte de vedere care evidentiaza fiecare in parte un alt criteriu.

Saracia absoluta defineste statutul familiilor sau individului care nu dispun de acele conditii minime de viata subordonate mentinerii randamentului fizic (hrana, conditii de locuit, articole de imbracaminte etc.). Acest concept a devenit ulterior baza pentru definirea "nivelului de subzistenta" (care initial pornea de la consumul alimentar). Nivelul de subzistenta nu reprezinta o valoare constanta, ci ea oscileaza in functie de caracteristicile fizice, personale, clima si obiceiuri de munca.

Saracia relativa este mai des intalnita in analizele sociale ale starii de saracie, ca urmare a nivelului de resurse insuficiente unui trai normal. Conceptul de saracie relativa este abordata in doua sensuri:

a)      in sens obiectiv - prin luarea in considerare a conditiilor propriu-zise ale privatiunii;

b)      in sens subiectiv - urmarind manifestarea sentimentelor de privatiune.

Totodata, saracia relativa implica notiunea de grup de referinta cu care se fac comparatiile; alegerea insa a acestui grup intampina multiple dificultati.

Grupul cu care oamenii se compara pe ei insisi nu este independent de activitatea politica si de sistemul socio-cultural al comunitatii in cauza deoarece privatiunea include implicit multe notiuni ca drepturi, norme, cinste si dreptate.

Presiunea economica a abordarii saraciei relative este introdusa de unii cercetatori prin intermediul notiunii de "decalaj".

In conformitate cu aceasta abordare, saracia poate fi considerata ca decalaj intre grupul cel mai sarac si restul comunitatii, marimea decalajului determinand modul in care saracia se autoconsidera in cadrul societatii, la un astfel de nivel.

Desi saracia si decalajul sunt abordari conexe, ele nu sunt totusi identice. Un transfer de venituri de la o persoana din grupa celor cu venituri mijlocii catre grupul prevazut cu venituri mari mareste decalajul dar nu modifica proportiile saraciei. In schimb o crestere generala a veniturilor care mentine decalajele poate duce la o reducere a saraciei.

Aceste abordari ale saraciei au doua elemente in comun: primul in reprezinta individul cu problemele sale, iar al doilea mediul in care acesta traieste si munceste.

In acest sens, politicile referitoare la diminuarea saraciei vor avea doua dimensiuni: una care se refera la individ, a doua referitoare la mediul existentei acestuia.

Saracia este o conditie care implica o privatiune aspra, intensificata de evenimente potrivnice si de obicei, dar nu exclusiv, asociata cu resurse economice insuficiente.

Decalajul nu este determinat doar prin componente de venituri si avutie, ci include si "decalajul de sanse" (in special accesul la diferite piete).

Realitatea saracilor poate fi descompusa pe elemente economice si neeconomice. Ele cuprind trei tipuri de variabile:

a)      variabilele conditiilor obiective;

b)      variabilele constrangerilor obiective;

c)      variabilele sanselor obiective.

Conditiile obiective cuprind elementele de privatiune pe care le incearca saracii:

elementele economice sunt: mediul nesigur, sanatate precara, dependenta economica, disconfort fizic;

elementele neeconomice sunt: dependenta sociala si "cultura saraciei".

Constrangerile obiective include acele aspecte ale saraciei care provoaca inhibarea persoanelor aflate in stare de saracie:

elementele neeconomice se refera la venituri si averi, lipsa mecanismelor de asigurare impotriva riscurilor, starea de sanatate insuficienta, slaba educatie;

elementele economice sunt constrangerile legale, lipsa de adaptare sociala.

Sansele obiective cuprind accesul scazut la posibilitatile de angajare, la pietele de credit, la o educatie superioara si excluderea de la participarea la activitatile cu caracter politic si decizional:

elementele economice reprezinta accesul la una din formele de organizare a societatii, facand parte dintr-o categorie sociala;

elementele neeconomice se constituie in confortul sau insatisfactia privind participarea la actele decizionale.

Interdependenta acestor variabile poate fi de trei feluri:

interdependenta slaba cand relatia dintre variabile (nivel venit - nivel educatie) suporta o oarecare modificare, iar echilibrul are de suferit incercand sa restabileasca sistemul;

interdependenta exploziva, generata de deplasarea cumulativa a variabilelor de la starea de echilibru stabil (nivel venituri scade - scade starea de sanatate - scade potentialul de munca, se pierde locul de munca - neparticipare la decizia pe piata muncii - marginalizare salariala si sociala - saracie);

interdependenta combinata, care explica faptul ca pentru modificari mici interdependenta este slaba, in timp ce pentru modificari de amploare, ea devine exploziva.

Scaderea veniturilor familiei prin pierderea locului de munca a unuia dintre membri genereaza o usoara sau suportabila deteriorare a nivelului de trai pe o perioada de timp; daca insa, scaderea veniturilor pericliteaza conditiile de locuit - evacuarea familiei ca urmare a neplatii datoriilor legate de locuinta - atunci efectul devine exploziv la nivelul intregii familii marginalizate social.

Aprecierea saraciei se face in functie de minimul de trai. Institutul de Cercetare Stiintifica in domeniul muncii si protectiei sociale din tara noastra propune evaluarea minimului de trai cu ajutorul unor metode si dimensiuni diferite.

Prin nivel minim de trai se intelege satisfacerea acelor trebuinte minime ale omului care sa poata asigura un trai compatibil cu demnitatea umana, respectiv un nivel de trai decent. Nivelul de trai minim este caracteristica determinanta a conceptului de saracie si este, in fond, chiar pragul de saracie.

Pragul de saracie reprezinta un nivel foarte redus al consumului, asigura posibilitati numai pentru satisfacerea unor necesitati de baza si este suficient pentru a trai de la o luna la alta. In aceasta situatie, unele mici cheltuieli exceptionale sau reducerea intr-o oarecare masura a veniturilor impiedica satisfacerea necesitatilor.

Valoarea minimului de trai poate sa asigure satisfacerea necesitatilor numai daca familia este cumpatata si traieste in conditiile unei gospodariri si repartizari corespunzatoare a veniturilor.

Prin nivel de subzistenta se intelege satisfacerea acelor trebuinte minime ale omului care sa-i asigure supravietuirea intr-o perioada relativ scurta. Aceasta notiune este foarte apropiata de granitele subnutritiei, de conditiile de locuit inghesuite si nesanatoase, de imbracamintea si conditiile culturale total rupte de normele societatii. In literatura, aceasta categorie poarta denumirea si de minimum vital.

Prin nivel minim social se intelege o stacheta mai inalta de satisfacere a trebuintelor de trai ale omului fata de minimul de trai, care sa dea posibilitatea unei mai bune incadrari in normele sociale si, totodata, pentru constituirea unor rezerve.

Privita nu doar ca un fenomen social, ci mai curand unul economic, saracia demonstreaza necesitatea regandirii politicii in spiritul unor noi obiective. Cu atat mai mult se pune problema saraciei in perioada de tranzitie.

La intrebarea: "Cat costa saracia?" raspunsul trebuie dat de catre:

practicile de evaluare a eficientei politicilor si,

masurile incluse in programele sociale.