COPII CU DEZABILITATI SI EDUCATIE INTEGRATA

COPII CU DEZABILITATI SI EDUCATIE INTEGRATA

PRECIZARI CONCEPTUALE

EDUCATIA SPECIALA - forma de educatie adoptata si destinata tuturor copiilor cu cerinte educative speciale (C.E.S.) care nu reusesc singuri sa atinga un nivel de educatie corespunzator varstei si cerintelor societatii pentru un om activ, autonom si independent. 

(Metodologie de organizare si functionare a serviciilor educationale prin cadre didactice de sprijin/itinerante - 6.12.2004).

                       - tip de educatie adaptata si destinata persoanelor care nu reusesc (sau este putin probabil ca vor reusi) sa atinga in cadrul invatamantului obisnuit - temporar sau pe toata durata scolaritatii - nivele educative si sociale corespunzatoare varstei.

(Integrare in comunitate a copiilor cu C.E.S. - Ministerul Invatamantului si Reprezentanta UNICEF in Romania - 1966).

PRINCIPIILE  care stau la baza educatiei speciale sunt:

1.        Garantarea dreptului la educatie al oricarui copil.

               a) Copiii au dreptul sa invete impreuna, indiferent de dificultati si de diferente.

               b) Fiecare copil este unic si are un anume potential de invatare si dezvoltare.

               c) Scoala si comunitatea asigura sanse egale de acces la educatie pentru toti copiii.

2.        Asigurarea de servicii specializate centrate pe nevoile copiilor cu C.E.S.

               a) corelarea tipurilor de educatie si a formelor de scolarizare in functie de scopul educatiei, obiectivelor generale si specifice, precum si de finalitatile educatiei.

               b) asigurarea conexiunii educationale activitati complexe.

Finalitatea educatiei speciale este aceea de a crea conditiile unei bune integrari sociale si profesionale a persoanei cu nevoi speciale.

DEFICIENTA

- absenta, pierderea, sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihologice).

Deficienta mintala este un caz particular al deficientei si este definita prin limitari substantiale in functionarea prezenta a unei persoane caracterizata printr-o functionare intelectuala semnificativ sub medie, existand corelat cu limitari in doua sau mai multe din urmatoarele capacitati adaptive: comunicarea, autoingrijirea, viata acasa, deprinderi sociale, utilizarea comunitatii, autoorientarea, sanatatea si securitatea personala, cunostintele teoretice si functionale, timpul liber si munca.

O evaluare valida a copilului cu deficienta mintala tine cont de diversitatea culturala si lingvistica, precum si de deficientele in comunicare si de factorii de comportament.

Aparitia limitarilor in capacitatile de adaptare survine in contextul mediilor comunitatii tipice pentru indivizii de aceeasi varsta si este corelata cu cerintele individuale de sprijin ale persoanei.

Limitarile adaptive specifice coexista cu calitati sau capacitati adaptive personale astfel incat viata persoanei cu deficienta mintala se amelioreaza, in general, cu sprijin adecvat si dupa o perioada sustinuta de interventie.

HANDICAP - se refera la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii, la un nivel echivalent cu ceilalti membrii ai acesteia. Aceasta apare atunci cand persoanele cu deficiente intalnesc bariere care le impiedica accesul la diferite sisteme ale societatii accesibile celorlalte persoane.

Punctul de vedere social plaseaza responsabilitatea asupra educatorilor si comunitatii.

Datorita folosirii termenilor de deficienta sau handicap ca modalitate de 'etichetare' unele persoane cu deficiente prefera sa fie numite ' persoane cu dizabilitati'.

DIFICULTATI / TULBURARI SPECIFICE DE INVATARE - concept folosit in locul acelor concepte care utilizate in descrierea unui copil / persoane pot determina traume sau stigmatizari

TULBURARI DE DEZVOLTARE / INTARZIERI IN DEZVOLTARE - concept utilizat in descrierea unui copil care nu e capabil sa atinga performantele specifice varstei lui.

Factorii care determina aceste tulburari pot fi: disfunctia copilului, calitatea mediului si / sau modul de aplicare a programelor de abilitare - reabilitare.

RECUPERARE - proces destinat sa dea posibilitatea persoanelor cu deficiente sa ajunga si sa se mentina la niveluri functionale.

Deoarece notiunea pare inoperanta in cazul deficientilor a caror refacere/reabilitare nu mai este posibila a aparut tendinta de a utiliza in cuplu notiunile de ABILITARE - REABILITARE         prima referindu-se tocmai la acele functii care nu mai pot fi recuperate.

CERINTE EDUCATIVE SPECIALE - acele cerinte ori nevoi specifice fata de educatie - derivate sau nu dintr-o deficienta - care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil.

Conceptul determina o abordare noncategoriala a tuturor copiilor si pune problema evaluarii din punctul de vedere dominant educational in termeni de potential de invatare si curriculum.

EDUCATIA / SCOALA INCLUZIVA - formula terminologica ce releva recunoasterea necesitatii reformei scolii obisnuite, a sistemului scolar general cu scopul de a raspunde dezideratului 'o societate pentru toti'.

Un obiectiv important al scolii incluzive il reprezinta sprijinul acordat pentru mentinerea in familie a copiilor cu C.E.S. De aceea ea trebuie sa fie accesibila local si sa permita legatura familiei copilului cu scoala.

PRINCIPIUL NORMALIZARII - se refera si se aplica la conditiile de mediu si viata, la eliminarea separarii copiilor cu C.E.S. si la acceptarea lor alaturi de ceilalti copii. Principiul normalizarii presupune luarea in considerare nu doar a modului in care persoana cu persoana cu deficiente (dizabilitati) se adapteaza la cerintele vietii sociale, dar, in acelasi timp, si felul in care comunitatea intelege sa se conformeze nevoilor si posibilitatilor persoanei in dificultate. Normalizarea implica nu numai includerea intr-un mediu scolar si de viata cotidiana nediscriminativ, dar si asigurarea unei multitudini de servicii care sa reduca pe cat posibil starea de handicap, chiar daca deficientele sau afectiunile propriu-zise nu pot fi inca depasite, tehnic vorbind, in acest moment.

       In literatura de specialitate sunt luate in discutie patru niveluri functionale ale normalizarii:

1.        Normalizarea fizica. Se refera la tot ceea ce inseamna modificari ambientale, facilitarea accesului in spatiile de interes public, adaptari tehnice, arhitectonice, organizatorice etc. care sa permita o autonomie cat mai mare. Acest nivel este si cel mai usor de asigurat, desi implica o serie de cheltuieli suplimentare pentru amenajari precum construirea unor rampe de acces, dotarea intersectiilor cu semafoare vizual-acustice, adaptarea mijloacelor de transport in comun, a instrumentelor de comunicare (telefoane, calculatoare etc.), a grupurilor sanitare. Acest prim nivel are rolul de a reduce cat mai mult posibil recluziunea persoanei in dificultate si dependenta acesteia de ceilalti. De asemenea contribuie la sporirea confortului personal si la imbunatatirea imaginii de sine prin satisfactia produsa de posibilitatea de a se descurca autonom in cat mai multe situatii profesionale, sociale, educationale. Tot in categoria normalizarii fizice trebuie inclusa si preocuparea pentru participarea persoanelor cu handicap la actiuni si programe cultural-educative, sportive, sociale atat prin crearea posibilitatii de a fi prezente fizic, cat si prin asigurarea unor facilitati compensative  de exemplu, titrarea unor emisiuni si programe televizate sau dublarea lor mimico-gestuala .

2.        Normalizarea functionala. Odata create aceste adaptari si facilitati, trebuie creat si cadrul organizational care sa le asimileze. Una este, de exemplu, sa avem o scoala dotata cu rampa de acces, mobilier scolar si material didactic adecvat, grupuri sanitare adaptate etc. si aceasta sa fie singura dintr-o anumita comunitate, ceea ce inseamna ca, vrand-nevrand, copilul cu C.E.S. trebuie sa o frecventeze pe aceea daca doreste sa fie integrat, si alta ca sistemul insusi sa conceapa aceste amenajari ca fiind de la sine intelese si, prin urmare, parintii si copilul respectiv sa aiba dreptul la optiune, ca orice membru obisnuit al societatii. Daca primul nivel necesita doar o atitudine ceva mai toleranta si mai atenta din partea majoritatii obisnuite a societatii, cel de-al doilea nivel impune o disponibilitate mai mare si, deci, o reformare a reprezentarilor sociale clasice cu privire la persoanele aflate in dificultate. Accesul lor in societate nu este rodul unor acte de caritate, ci un drept legitim, deci este normal ca  toate adaptarile si facilitatile destinate imbunatatirii calitatii vietii sa fie cuprinse in orice demers de importanta publica. Mai concret, normalizarea functionala consta in asigurarea obligatorie, stipulata oficial, a accesului la serviciile publice, incluzand aici si dreptul la informare corespunzatoare pentru a putea beneficia integral de aceste servicii. Aceste cunostinte si deprinderi se refera la mijloace de comunicare, mijloace de transport in comun, magazine si centre comerciale, prestari servicii, credite bancare, piata muncii, posibilitati de divertisment etc.

3.        Normalizarea sociala. Acest nivel superior impune un grad mult mai mare de integrare sociala a persoanelor in dificultate si, concomitent, o constientizare profunda  mergand pana la formarea unor convingeri si atitudini  a faptului ca societatea apartine tuturor cetatenilor ei si ca nu exista argumente pentru nici un fel de discriminare. In plan practic, o persoana cu deficiente poate intretine relatii spontane, dar si regulate, cu un numar mare de persoane, in functie de preferintele si interesele sale, fiind la randul ei acceptata si valorizata ca membru al anturajului respectiv. Normalizarea sociala presupune faptul ca persoana in dificultate se poate folosi in mod neingradit de toate facilitatile create si stipulate oficial, ca fenomenul de incluziune tine deja de cutuma sociala si nu e necesar sa se faca apel in mod curent la recomandari si dispozitii din partea unei autoritati anume.

Normalizarea societala. Reprezinta nivelul cel mai inalt de acceptare sociala si face din initiativele de valorizare a potentialului fiecarui individ o practica curenta, obisnuita, care nu mai are nimic spectaculos sau inedit in ea. Majoritatea covarsitoare a membrilor unei societati cu o mentalitate atat de evoluata considera normal ca diferentele existente intre oameni sa fie surse de noi experiente de viata si de beneficii, si nicidecum pretexte pentru discriminari. O persoana cu nevoi speciale, aflata intr-o astfel de comunitate, se poate afirma ca cetatean, ca producator de bunuri si valori, ca personalitate. Chiar si un copil cu deficiente multiple isi poate gasi locul adecvat intr-o astfel de organizare sociala si poate afla modalitati de a-si implini macar unele aspiratii. Normalizarea societala face ca diversele deficiente sa devina irelevante, accentul cazand pe ceea ce poate aduce valoros persoana cu nevoi speciale, si nu pe ceea ce nu poate.

PROBLEMATICA INTEGRARII

       In Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/1990, tara noastra isi asuma garantarea si promovarea drepturilor tuturor copiilor, asa cum sunt ele definite in Conventie si in conformitate cu principiile si normele enuntate de aceasta, inclusiv in privinta copiilor cu dizabilitati. In stransa legatura cu termenul de dizabilitate se afla principiul egalizarii sanselor care se refera la procesul prin care diversele sisteme ale societatii si mediului, ca, de pilda, serviciile, activitatile, informatiile, documentarea sunt puse la dispozitia tuturor si, in particular, a persoanelor cu dizabilitati. Egalizarea sanselor trebuie inteleasa ca drept al persoanelor si copiilor cu dizabilitati de a ramane in comunitate si de a primi sprijinul necesar in cadrul structurilor obisnuite de educatie, sanatate, a serviciilor sociale si de incadrare in munca.        

       Conventia include un articol specific asupra drepturilor copiilor cu dizabilitati (art. 23), in care accentul este pus pe participarea activa la comunitate, precum si pe cea mai deplin posibila integrare sociala ceea ce implica, evident, necesitatea evitarii si a reducerii institutionalizarii copiilor cu dizabilitati. Se realizeaza astfel valorizarea sociala a copilului cu dizabilitati, ca fiinta umana cu drepturi egale, prin integrare scolara ca forma efectiva de integrare sociala. Reusita integrarii scolare este fundamentala pentru insertia sociala.

       Performantele intelectuale realizate de copiii instruiti in scoli speciale sunt aproximativ aceleasi atinse de copiii cu dizabilitati care frecventeaza scolile obisnuite in schimb, sub aspectul invatarii sociale, achizitiile copiilor care invata in scolile obisnuite sunt superioare. S-a constatat ca includerea in scoli speciale a unor copii cu dizabilitati care pot frecventa scoala obisnuita declanseaza la acestia sindromul de deficienta care in final determina dependenta lor de altii.

       Referitor la integrarea sociala a persoanelor cu dizabilitati (deficiente)  aceasta se poate defini prin relatia stabilita intre aceste persoane si societate la diferite niveluri:

- integrarea fizica - permite persoanelor cu cerinte speciale satisfacerea nevoilor de baza ale existentei lor, adica asigurarea unui spatiu de locuit in zone rezidentiale, organizarea claselor si grupelor in scoli obisnuite, profesionalizarea in domenii diverse, locuri de munca (in sistem protejat ) etc,

- integrarea functionala - are in vederea posibilitatea accesului persoanelor cu cerinte speciale la utilizarea tuturor facilitatilor si serviciilor oferite de mediul social/comunitate pentru asigurarea unui minimum de confort (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport in comun, facilitati privind accesul stradal sau in diferite institutii publice etc.),

- integrarea personala - este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiune cu persoanele semnificative, in diferite perioade ale vietii.        Aici sunt incluse diverse categorii de relatii, in functie de varsta subiectului - pentru un copil relatiile cu parintii, rudele, prietenii; pentru un adult relatiile cu sotul/sotia, prietenii, copiii, rudele, etc. Integrarea cat mai eficienta presupune existenta unor anumite conditii, pentru un copil relatii cat mai apropiate cu familia, iar pentru un adult, asigurarea unei existente demne, cu relatii diverse in cadrul grupurilor sociale din comunitate;

- integrarea sociala - se refera la ansamblul relatiilor sociale stabilite intre persoanele cu cerinte speciale si ceilalti membri ai comunitatii (vecini, colegi de serviciu, oameni de pe strada, functionari publici etc.), la retelele sociale din care face parte persoana respectiva.                Aceste relatii sunt influentate de ansamblul manierelor de interactiune dintre oamenii normali si cei cu cerinte speciale;

- integrarea in societate / societala - se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii persoanei cu cerinte speciale precum si la asumarea de catre aceasta a unor responsabilitati  - roluri sociale, exercitarea unor influente asupra partenerilor, acceptarea deplina de catre ceilalti membri ai comunitatii, existenta unui sentiment de incredere in sine si in ceilalti precum si de participare deplina la comunitate;

- integrarea organizationala - se refera la structurile organizationale care sprijina integrarea.

       Intre aceste aspecte/nivele de integrare exista relatii de interdependenta ele formand un continuu integrator

       Integrarea scolara desemneaza un proces de adaptare a copilului la cerintele scolii pe care o urmeaza, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa) si de desfasurare cu succes a prestatiilor scolare. Asimilarea de catre copil a statusului de elev este rezultatul unor modificari interne in echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinte in planul conduitei sale.

Integrarea scolara exprima:

- atitudinea favorabila a elevului fata de scoala pe care o frecventeaza:

- conditia psihica in care actiunile instructiv-educative devin accesibile copilului;

- consolidarea unei motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de invatare;

- situatia in care copilul sau tanarul poate fi considerat un colaborator la actiunile desfasurate pentru educatia sa;

- corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si posibilitatile copilului de a le rezolva;

- existenta unor randamente la invatatura si in plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare.

       Integrarea scolara a copiilor cu cerinte speciale in invatamantul de masa presupune:

- a educa copiii cu cerinte speciale in scoli obisnuite, alaturi de copiii normali;

- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala etc) in scoala respectiva;

- a acorda sprijinul necesar personalului didactic si managerilor scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare;

- a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (biblioteca, terenuri de sport etc);

- a incuraja relatiile de prietenie si comunicarea intre toti copiii din clasa/scoala;

- a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea diferentelor dintre ei;

- a tine cont de problemele si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;

- a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinte speciale;

- a accepta schimbari in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv -educative din scoala.

       Evaluarea integrarii copiilor cu dizabilitati se realizeaza in functie de repere semnificative clar exprimate si urmarite pe o perioada mai lunga de timp. Experienta a dovedit ca eficienta utilizarea urmatoarelor repere:

'        frecventa scolara

'        atitudinea familiei copilului (colaborarea acesteia cu persoanele implicate in educarea copilului)

'        atitudinea parintilor copiilor din clasa in care e inclus copilul cu dizabilitati

'        atitudinea conducerii scolii

'        atitudinea celorlalte cadre didactice

LEGI CU PRIVIRE LA INTEGRAREA COPIILOR CU DIZABILITATI SI CU CERINTE EDUCATIVE  SPECIALE IN SCOALA DE MASA 

. Constitutia Romaniei, adoptata de Adunarea Constituanta la 21 noiembrie 1991 si adoptata prin Referendumul din 8 decembrie 1991

2. A.N.P.C.A.; M.E.C.; M.S.F.; A.N.P.H.: Ordinul comun nr.18/3989/416/142 din 2003 privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilitati si Incadrarea intr-un grad de handicap .

3 . M. E.C. Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului special, aprobat prin Ordinul MEC nr.4217 din 17 august 1999.

4.  M.E.C. Legea invatamantului nr.84/1995, republicata, in  M.O. al Romaniei, Partea I, nr.606 din 10 dec.1999.

5.  M.E.C. Ordinul nr.4653/8 octombrie 2001 prin care se aproba Planul-cadru de invatamant, clasele I-/III pentru elevii deficienti integrati individual sau in  grup in scolile de masa si Programele scolare adaptate pentru clasele I - IV.

6. M.E.C. Ordinul  MEC nr.4927 din 8 sept. 2005 privind   aprobarea Planului-cadru  de  invatamant pentru clasele/grupele din invatamantul special sau de masa  care  scolarizeaza  elevi cu deficiente moderate sau usoare.

7. M.E.C. Adresa nr.38453 din 10 oct.2001 de atentionare a inspectoratelor scolare judetene de a  obliga conducerile scolilor de masa sa cuprinda in planurile manageriale anuale problematica  integrarii copiilor  deficienti .

8. M.E.C. Ordinul nr.4925/2005 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a  unitatilor  de invatamant preuniversitar, publicat in  M.O. al Romaniei, Partea I, nr.674/29 sept.2005.

9.  M.E.C.  Ordinul nr.3662/27 martie 2003 privind aprobarea metodologiei de infiintare si functionare  a Comisiei interne de evaluare continua.

10. M.E.C. Ordinul nr.5379/25 noiembrie2004 privind Metodologia de organizare si  functionare a serviciilor educationale prin cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu cerinte educative speciale scolarizati in invatamantul de masa, publicat in  M.O. al Romaniei, Partea I, nr.1151 din 6 dec.2004.

11. M.E.C. Ordinul nr. 3634/17 aprilie 2000 privind aprobarea Programului national de generalizare a actiunilor de modernizare a invatamantului  special intitulat 'Integrarea si reabilitarea copiilor cu deficiente in si  prin comunitate ' .

12.M.E.C. Ordinul nr.5418/8 nov.20O5 prin care se aproba:

-        Regulamentul de organizare si functionare a Centrelor judetene de resurse si asistenta educationala;

-        Regulamentul de organizare si functionare a Centrelor scolare pentru educatie incluziva;

-        Regulamentul-cadru de organizare si functionare a Centrelor de asistenta psihopedagogica;

-        Regulamentul - cadru de organizare si functionare a Centrelor si cabinetelor logopedice.

13. GUVERNUL ROMANIEI: H.G. nr.1437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului, aparuta in M.O. al Romaniei, Partea l,nr.872 din 24 sept.2004.

14. GUVERNUL ROMANIEI: H.G. nr.1251/2005 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii de invatare, instruire, compensare, recuperare si protectie speciala a copiilor/elevilor cu CES, din cadrul sistemului de invatamant  special si special integrat

15. PARLAMENTUL ROMANIEI: Legea nr.18/1990 privind ratificarea Conventiei cu privire la drepturile copilului aparuta in  M.0. al Romaniei, Partea I, nr. 314/13 iunie 2001.

16. PARLAMENTUL ROMANIEI: Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicata in  M.O. al Romaniei Partea I,nr.557/23 iunie 2004.

CENTRUL JUDETEAN DE RESURSE SI ASISTENTA EDUCATIONALA

BRASOV

SCOPUL

Imbunatatirea  activitatii de invatare, instruire,compensare, recuperare si protectie  speciala a copiilor, elevilor, tinerilor cu CES (cerinte educative speciale) din  cadrul  sistemului  de invatamant  special si special  integrat.

Conceptul "CES"  include:

• Deficiente  mentale / intelect liminar;
• Deficiente fizice;
• Deficiente vizuale;
• Deficiente auditive;
• Tulburari  emotionale si de comportament
• Tulburari  de limbaj;
• Dificultati de invatare.

OBIECTIVE

• Cuprinderea si mentinerea  in sistemul de invatamant  obligatoriu a tuturor copiilor/elevilor indiferent de  particularitatile lor psihoindividuale si sociale;
• Crearea conditiilor de dezvoltare a personalitatii elevilor in vederea integrarii acestora in viata scolara, sociala si  profesionala;
• Informarea si consilierea  cadrelor didactice in domeniul educatiei incluzive;
• Implicarea parintilor  in activitati specifice unei relatii eficiente scoala-familie-comunitate;
• Facilitarea relationarii scolii cu comunitatea prin  parteneriate, proiecte

PRINCIPIILE:

• Elevul cu dizabilitati este  membru al societatii si  trebuie  sa  ramana in interiorul comunitatii in  care traieste;
• Elevul cu CES trebuie sa  primeasca sprijin  si asistenta  psihopedagogica pentru a se dezvolta  dupa  posibilitatile  lui;
• Scoala trebuie sa se adapteze la cerintele copilului si nu copilul la cerintele scolii (atunci cand  acestea  nu sunt conforme cu nevoile sale de dezvoltare).

BENEFICIARII:

• Copii, elevi/ tineri;
• Parinti;
• Cadre didactice si personal din institutiile  care acorda sprijin copiilor;
• Studenti;
• Membri ai comunitatii locale

SERVICII OFERITE

• Servicii de consiliere psihopedagogica, terapii specifice si orientare scolara si profesionala;
• Servicii de terapia  tulburarilor de limbaj;
• Servicii de sprijin pentru copiii cu CES;
• Servicii de evaluare psihologica complexa;
• Servicii de asistenta sociala;
• Servicii de informare si consiliere pentru  cadre  didactice, parinti, alti membri ai comunitatii.

Bibliografie:

Gheorghe RADU, 'Introducere in psihopedagogia speciala'

Cristian BUICA 'Principiul normalizarii. Formarea atitudinilor pozitive ale personalului didactic privind integrarea copiilor in dificultate' 

Ordinul  5.379 al Ministrului educatiei si cercetarii privind metodologia de organizare si functionare a serviciilor educationale prin cadre didactice de sprijin-itinerante pentru copii cu cerinte educative speciale scolarizati in invatamantul de masa.

Mariana NEACSU, Marcela DUMITRAS - ' O introducere in problematica integrarii '