Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


Creme de fond

Cosmetica frumusete



+ Font mai mare | - Font mai mic



Creme de fond

Preparatele care trebuie sa functioneze ca si creme de fond, in afara capacitatii de intindere buna, ele trebuie sa aiba si capacitatea de a mentine pudrele, sa nu fie grase si sa lase pe fata o pelicula neoclusiva, nici prea grasa nici prea uscata. Ele sunt constituite in majoritate din creme de stearina sau alte tipuri pe care le redam in continuare:



Lanolina 2,0 g

Alcool cetilic 0,50 g

Acid stearic 10,0 g

Hidroxid de potasiu 0,40 g

Glicerina (propilenglicol) 8,0 g

Apa la 100,0 g

Conservant, parfum

Preparare: se dizolva in apa hidroxidul de potasiu, se adauga glicerina, acidul stearic, se incalzeste pe baia de apa, pana la formarea sapunului. Separat se topesc lanolina, alcoolul cetilic; se amesteca cele doua faze, se parfumeaza.

Creme de fond colorate. Sunt formate din creme de fond la care se asociaza coloranti. Cele cu 4-10% coloranti pot forma un substrat adecvat pentru utilizarea pudrelor, iar cele cu concentratii mai mari, pot fi folosite pentru machiaj, ele mai sunt denumite creme pudra (powder creams). Cremele de fond pot fi emulsii U/A sau A/U. Ele ridica dificultati la preparare datorita suprafetei specifice mari a colorantilor, care pot absorbi in mod preferential emulgatorii, iar in alte cazuri sa cauzeze inversiuni de emulsii. Colorantii se suspenda cu ajutorul agentilor de suspensie (derivati de celuloza, bentonita, silicat de magneziu hidratat).

Cremele de fond colorate contin dioxid de titan 2-5%, caolin, talc, monostearat de gliceril, propilenglicol, alcool cetilic, etc. Colorantii sunt constituiti din diferite amestecuri de substante. Asa de exemplu pentru nuanta naturala se asociaza: oxid rosu 1,43 g, oxid galben 3,33 g, talc 47,62 g dioxid de titan 47,62 g. Exemple:

Lanolina hidratata 35,0 g

Vaselina 20,0 g

Ulei de masline 15,0 g

Oxid de zinc 10,0 g

Dioxid de titan 10,0 g

Caolin 5,0 g

Colorant 1,0 g

Parfum q.s.

Preparare: oxidul de zinc se amesteca cu dioxidul de titan si cu caolinul. Peste amestecul de pulberi se adauga substantele grase topite pe baia de apa, se omogenizeaza si se amesteca cu colorantul, se parfumeaza.

Crema de stearina 100,0 g

Lanolina 1,50 g

Ulei de parafina 3,0 g

Colorant 2,0 g

Conservant 0,15 g

Preparare: se topeste pe baia de apa lanolina, uleiul de parafina, se amesteca uniform cu crema de stearina, se incorporeaza colorantul si conservantul.

Cremele cu sisteme neapoase se utilizeaza pentru un machiaj mai greu; acestea se refera la cremele de fond solide (cream-cake) care se conditioneaza in ambalaje asemanatoare pudrelor compacte.

Aceste creme au un caracter tixotrop si sunt astfel formulate pentru a se lichefia la temperatura corpului. Caracterul tixotrop se poate obtine utilizand miristatul de izopropil in amestec cu ceara, cand se obtine un amestec cu un punct de topire corespunzator:

Ulei de masline 25,0 g

Ulei mineral 22,0 g

Ceara carnauba 32,78 g

Ozocherita 0,50 g

Ceara 4,0 g

Miristat de izopropil 3,0 g

Caolin 22,0 g

Dioxid de titan 20,55 g

Preparare: se topesc primele sase componente pe baia de apa si se racesc. Se incorporeaza treptat pulberile, colorantul si se omogenizeaza. Masa calda se ambaleaza in ambalaje metalice asemanator pudrelor.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 958
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved