SINONIMIA - Sinonimia lexicala si gramaticala

SINONIMIA

Problema sinonimiei a fost amplu studiata si discutata de multi cercetatori: unii neaga existenta cuvintelor sinonime, iar altii au largit prea mult sfera conceptului de sinonimie. (Al. Graur, Iorgu Iordan)

Pentru a fi considerate sinonime, nu este suficient ca doua cuvinte sa fie apropiate ca sens sau inrudite semantic.

Calitatea de sinonime nu se poate stabili decat prin aplicarea unor criterii mult mai riguroase din punct de vedere stiintific, ceea ce este valabil si pentru sinonimele frazeologice. (Vezi dictionarul de sinonime - esinonime.com)

Una dintre numeroasele definitii ale sinonimiei este urmatoarea: Sinonimia este acea relatie de sens care se stabileste intre cuvinte care au aproximative acelasi sens si pot fi substituite unul cu celalalt in context¹.

Cea mai ampla discutie referitoare la problema sinonimei apare in lucrarea: Probleme de sinonimie a lui Onufrie Vinteler².

Dupa opinia sa, sinonimele sunt cuvintele cu acelasi sens sau cu sens foarte apropiat si mai mult ori mai putin diferite ca forma. Autorul acorda atentia cuvenita si substitutiei dar afirma ca aceasta "este un criteriu suplimentar" in comparatie cu identitatea de sens. Vinteler ajunge la concluzia ca sunt trei criterii de care trebuie sa tinem seama cand

1. Narcisa Forascu, Categorii semantice: Sinonimia, in L.L.R., Bucuresti, 2000, p. 11.

2. Onufrie Vinteler, Probleme de sinonimie, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983, p. 71.

vorbim de sinonimie: identitatea sau apropierea de sens, identitatea nationala si identitatea obiectelor. Autorul ajunge la elaborarea unei complete definitii a sinonimelor: acestea sunt "cuvinte independente, diferite ca forma dar identice sau apropiate ca sens, care exprima aceeasi notiune pe plan sincronic si in cadrul aceluiasi sistem, avand posibilitatea de substituire si in cadrul aceluiasi context fara ca sensul contextului sa fie alterat".

1. Sinonimia lexicala

Sinonimele lexicale sunt cele mai numeroase, mai cunoscute si mai studiate. Cei mai multi cercetatori au acordat o atentie speciala sinonimiei din sfera vocabularului. Bogatia unei limbi e ilustrata nu numai de cantitatea cuvintelor, a constructiilor si a expresiilor specifice, ci si de volumul si calitatea acelor cuvinte variate si expresive care denumesc aceleasi notiuni si pe care le numim sinonime.

Limba recurge frecvent la sinonime din nevoia de a nuanta si de a preciza ideea, fiind acceptata in general, de catre vorbitori evidenta unor suprapuneri de cuvinte, pentru aceeasi notiune, daca se neglijeaza nuantele mici de diferentiere stilistica, afectiva, regionala, familiara.

Mai ales scriitorii recurg frecvent la sinonime pentru a imprima stilului lor bogatie, varietate si pitoresc, demonstrand astfel bogatia reala a limbii, expresivitatea ei.

Limba curenta recurge si ea frecvent la echivalente de tipul:      ora-ceas, abundenta-belsug, clar-limpede etc.

Lazar Saineanu si Sextil Puscariu¹ recomanda urmatorul principiu legat de sinonime: Cel care vorbeste - si mai ales cel ce scrie - are sa aleaga intre doi sau mai multi termeni care-i stau la dispozitie pe cel mai potrivit cu situatia in care se gaseste vorbitorul.

Se impune selectia atenta a celui mai potrivit termen in context dupa diferente de ordin stilistic, regional, familiar, posibile in sfera de sens a fiecarui cuvant.

1. Limba romana, vol. I, Bucuresti, 1940, p. 62.

Asupra acestor realitati atrageau atentia acum un secol unii mari maestri al limbii noastre literare: Maiorescu, Eminescu, Slavici, Hasdeu, Odobescu.

B.P. Hasdeu in Etymologicum Magnum Romaniae indica la fiecare cuvant toata reteaua de sinonime posibile, ex.: sinonimia lui banat: nacaz, mahnire, nemultumire, suparare sau supar.

Din punct de vedere al echivalentelor semantice, in vocabular putem avea cel putin trei submultimi:

1. Una alcatuita din cuvinte cu sinonime.

2. A doua formata din cuvinte fara sinonime.

3. A treia formata din cuvinte ale caror echivalente sinonimice sunt perifrazele.

Daca in analiza acestor submultimi termenii polisemantici sunt tratati ca entitati, apar si situatii mixte, pentru ca un cuvant polisemantic are adesea sinonime reprezentate tot de cuvinte si echivalente perifrastice. A descrie aceste submultimi, inventariindu-le si stabilind eventualele lor subdiviziuni, inseamna a infatisa sinonimia unei limbi.

Cand se afirma ca doua sau mai multe cuvinte sunt sinonime daca au aproximativ acelasi sens, se da lui aproximativ "valoarea din limbajul curent". Aceasta aproximatie poate sa fie mare, foarte mare, mica sau foarte mica. Pe care s-o luam in consideratie in definitie ? Intrebarea se dovedeste cu atat mai legitima, cu cat aproximativ se refera la un concept nu prea bine conturat nici el, la conceptul de sens. Nu se stie ce intindere are zona de fenomene careia i se poate aplica termenul aproximativ, fiindca nu se stie cu exactitatea dorita care este sensul. Din aceasta cauza exercitiile practice, foarte vechi si foarte utile din anumite puncte de vedere, de constituire de serii sinonimice sufera de o doza mare de subiectivism.

Intr-un dictionar de sinonime (Gh. Bulgar, Dictionar de sinonime, Editura Albatros, Bucuresti, 1970) gasim la casa urmatoarele serii:

1. Imobil, cladire, locuinta, camin, domiciliu.

2. Familie, dinastie, neam.

3. Intreprindere, firma.

Intr-un dictionar francez, la corespondentul cuvantului romanesc apar: maison, habitation, sejour, demeure, residence, domicile si separat maison, logis (A.L. Sardou, Nouveau dictionnaire des synonymes francais, ed. 18, Paris, 1926). Autorul insista asupra diferentelor dintre sinonime, le da utilizarea in contexte minime, luand ca de la sine inteleasa calitatea lor comuna, aceea de a desemna toate "un spatiu construit care serveste la apararea omului de intemperii".

O idee asemanatoare se pare ca i-a facut si pe autorii dictionarului romanesc de sinonime sa grupeze sub 1 cuvintele imobil, cladire, locuinta, camin, domiciliu, la care s-ar putea adauga pe baza aceluiasi principiu edificiu, adapost. Orice dictionar de sinonime am consulta, situatia prezentata reapare mai mult sau mai putin identic, fiindca aproximarea permite retinerea unei insusiri comune dintr-un numar de cuvinte cu inteles asemanator si neglijarea altora. Astfel determinarea calitatii de sinonime este o chestiune de abilitate si nu de precizare stiintifica. Intr-un enunt ca: Unde este domiciliul dumneavoastra ?, domiciliu nu se poate substitui prin casa, cladire, camin. In actele oficiale termenul domiciliu nu mai este sinonim nici macar cu locuinta.

Procedand la fel si cu seriile 2 si 3, ajungem la concluzia ca, pe masura ce restrictiile de utilizare sunt mai mari, numarul sinonimelor scade si sinonimia dispare.

In seria arbore - pom - copac, la o prima analiza, cele trei sunt sinonime indiscutabile. Lucrurile se schimba cand obiectul caruia i se spune arbore, pom sau copac este particularizat, cand stim ca el este artar, nuc, mar etc. si ne oprim asupra acestei insusiri. Atunci, oricaruia ii putem spune arbore, dar artarului ii spunem numai copac, iar nucului, marului ii spunem numai pom, caci arborii din speciile cultivate de om sunt pomi, iar ceilalti copaci. Astfel arbore, pom si copac nu mai sunt sinonime, daca se ia in consideratie trasatura "de planta cultivata de om". Ele formeaza o clasa in care notiunea este arbore, celelalte doua ii sunt subordonate in distributie complementara.

Un alt exemplu in acest sens il reprezinta seria cioban, pacurar, oier, mocan. In cazul in care vorbim in general despre meseria celui care creste si ingrijeste animale, acesti termeni sunt sinonime, iar cioban poate fi inlocuit cu oricare dintre ceilalti termeni. Daca luam in consideratie specializarea oier, nu mai este sinonim cu cioban, pentru ca oierul, ca si mocanul si pacurarul se ocupa numai cu cresterea oilor, spre deosebire de ciobanul vacar, ciobanul caprar. Cand in aceasta serie sinonimica vorbim despre repartitia geografica a termenilor, pacurar si mocan ies din discutie, caci, chiar daca sunt folositi in limbajul artistic, pentru a aduce culoare locala, in cel administrativ acesti doi termeni nu pot fi inlocuiti termenului cioban.

In domeniul sportului, mingea este numita si balon dar numai la fotbal, rugbi, baschet. Mingea folosita in tenis-pingpong, sau mingea de oina nu vor fi numite niciodata balon.

Sinonimia minge-balon, este considerata corecta numai in domeniul sportului si numai cand este vorba de un anumit tip de minge, pentru un anume obiect.

Sinonimia nu poate fi perfecta in conditiile cand se tine seama de raspandirea geografica, dar si de conditiile stilistice-exemplu: nevasta-sotie ca si in cazul cuvantului domiciliu-casa-imobil, in limbajul administrativ variantele nevasta ca si casa, imobil sunt eliminate.

Orice sinonime presupune identitatea obiectului denumit de mai multe cuvinte. Aceasta identitate implica in mod obligatoriu neglijarea aspectelor particulare, fie pentru ca sunt lipsite de importanta in situatia in care se face o comunicare, fie pentru ca vorbitorii nu au cunostinta de ele. Cine nu este informat asupra deosebirii dintre pom si copac utilizeaza aceste cuvinte unul in locul celuilalt fara rezerve iar daca introduce in vocabularul sau curent si pe arbore, il face si pe acesta substituit obisnuit al celorlalte doua.

Orice sinonimie presupune o situatie concreta. De aceea, la determinarea ei trebuie sa se tina seama:

a) de repartitia dialectala a termenilor;

b) de repartitia stilistico-functionala a lor.

Aproximarea din definitia sinonimiei reprezinta in fond neglijarea unuia sau mai multora dintre acesti factori. Am putea redefini fenomenul sub un anumit aspect al lui astfel: doua sau mai multe unitati de limba se pot afla in sinonimie daca desemneaza in mod global acelasi obiect in situatii in care distributia dialectala si cea stilistico-functionala sunt neglijate.

Potrivit cu aceasta noua definitie, sinonimia reprezinta o chestiune de conventie sociala de nivel cultural al vorbitorilor care folosesc o varianta functionala sau alta a unei limbi.

Impreuna cu polisemia, sinonimia contribuie in mare masura la imbogatirea limbii romane prin precizarea si nuantarea exprimarii, avand bogate valori stilistice, afective si expresive. Foarte importante sunt seriile sinonimice care se pot forma pe criterii semantice sau stilistice diferite in corelare cu functiile denotative sau conotative ale cuvintelor. Astfel de serii sinonimice se gasesc in "Dictionarul de sinonime" de Luiza si Mircea Seche.

Exemple:

- mandru, ingamfat, fudul, arogant, increzut;

- fermecat, incantat, vrajit, captivat;

- acord, concordanta, coincidenta, congruenta;

- josnicie, ticalosie, marsavie, nemernicie, infamie, miselie;

- a stabili:      

1. a fixa, a hotari, a decide, a preciza, a determina;

2. a dovedi, a arata, a demonstra;

3. a infaptui, a realiza, a infiinta, a institui, a intemeia;

4. a se statornici, a se instala, (fig.) a se aciua, a se

adaposti, a se obloji, a se infiltra, a aranja, a parveni.

Pe langa sinonimia lexicala mai exista sinonimia lexico-frazeologica, cand relatia de echivalenta semantica se stabileste intre grupuri de cuvinte cu statutul de unitati frazeologice (expresii, locutiuni): a spala putina - a o lua la sanatoasa; piata de desfacere - debuseu.

Sinonimia are totusi nivele diferite. Multi lingvisti sustin ca nu exista sinonimie perfecta. Totusi, in stilul stiintific, tehnic, oficial, administrativ se gasesc termeni cu sinonimie perfecta.

Exemple:

natriu - sodiu       cord - inima hotarare - dispozitie

sulf - pucioasa plaman - pulmon exil - surghiun

ora - ceas apus - vest decret - decizie

arama - cupru lexic - vocabular lift - ascensor

De obicei, asemenea termeni sinonimic sunt apropiati sau identici in analiza izolata, fara nici o legatura cu vreun context.

Atunci cand apar in context, apar si sensuri si nuante semantice diferite, care determina sinonimia sa nu fie perfecta, fiind influentata de diferite valori stilistice si artistice.

Astfel, termenii se diferentiaza prin nuante semantice (susur-soapta, freamat-murmur) prin nuante de intrebuintare (a fauri, a realiza, a infaptui, a creea, a plasmui) prin raspandirea lor teritoriala (noroi, glod, tina) prin gradul de expresivitate (fata, obraz, chip, figura, mutra, moaca).

Termenii sinonimiei sunt in raport de variatie libera in unele contexte (se substituie reciproc fata modificari in plan semantic).

Exemple:

S-a facut timp frumos - vreme frumoasa.

Am inchis pasarea in colivie - in cusca.

M-am gandit - am reflectat - am meditat mult la cele spuse.

Uneori, termenii sinonimiei sunt in raport de distributie complementara in alte contexte (nu pot aparea in acel context).

Exemple:

Timp frumos - vreme frumoasa, timpul verbului si nu vremurile verbului.

Cusca sufleorului, nu colivia sufleorului sau colivia cainelui.

Sinonimia poate fi privita si ca o relatie inversa fata de cea din cadrul omonimiei. Intelesul identic inseamna aceeasi formula semica: etern si vesnic pot fi descrisi ca "adjectiv", "referitor la", "extensiune, temporala, nelimitata". Intelesul foarte asemanator presupune existenta in formula semica a celor doua cuvinte a unor seme diferentiatoare minore (care pot fi substantiale sau graduale).

Exemple: agresiv si bataios au semele importante comune ("adjectiv", "referitor la", "reactivitatea psihica", "apreciere in plus") dar primul are semul substantial "nemotivat", pe cand al II-lea contine semul motivat; inteligent si ager au pe langa semele comune ("adjectiv", "inteligenta", "apreciere in plus") si semele graduale diferentiatoare: "grad nedeterminat", respectiv "grad mic".

In cazul cuvintelor polisemantice, sinonimia se stabileste la nivelul fiecarui sens si cum majoritatea cuvintelor sunt polisemantice se poate spune ca, in general, sinonimia nu vizeaza cuvinte, ci sensuri ale acestora. De exemplu, cuvantul casa are sinonimele cladire, familie sau firma, fiecare pentru alt sens al sau. In aceasta situatie polisemia se desface in sinonime.

Sinonimia a fost prezentata ca o relatie intre doua cuvinte pentru necesitati de claritate didactica. In cea mai mare parte a cazurilor, ea vizeaza un numar mare de cuvinte prin formarea asa numitei serii sinonimice.

Existenta unui numar mare de cuvinte cu sens identic sau foarte asemanator ar putea parea un factor de entropie (dezordine) si incarcare inutila a lexicului, opus altor factori (intre care polisemia) care actioneaza in virtutea tendintei limbii spre economice.

Aceasta afirmatie contine o nota de adevar daca judecam lucrurile strict statistic. In dinamica evaluativa si functionala a limbii, sinonimia se dovedeste necesara pentru innoirea si rafinarea permanenta a limbii, contribuind la exprimarea cu precizie si economie de mijloace (prin evitarea perifrazelor) a unor nuante indispensabile comunicarii. In legatura cu aceasta discutie edificatoare este analiza provenientei si tipologiei functionale a sinonimelor.

● Sunt sinonime cuvintele care, desi diferite in planul expresiei, au acelasi sau aproximativ inteles, adica semnifica acelasi denotat. De aceea, ce este denotat printr-un cuvant poate fi exprimat si prin altul, cuvintele respective intra in serie sinonimica. Deci, sinonimia este o opozitie totala in planul expresiei.

● Identitatea semantica totala nu este o norma rigida a sinonimiei, semnificatele porumb, cucuruz, papusoi au acelasi semnificat, dar in alte cazuri situatia nu este aceeasi: pom semnifica un copac care face fructe comestibile, arbore si copac sunt si ele identice ca sens, dar au intrebuintari diferite: arbore este termenul stiintific in timp ce copac apartine uzului comun. Din punct de vedere al abstractizarii, exista diferente intre cele doua cuvinte: arbore pare mai abstract, mai general decat copac, la fel se prezinta si seria: sclav, serb, rob.

● Sinonimia este strans legata de modul si de mijloacele de exprimare a sensului. De aceea, definitia obisnuita pe care o gasim in gramatica si care afirma ca sinonimele sunt cuvinte diferite ca forma, dar identice prin continut ni se pare nesatisfacatoare pentru ca neglijeaza esentialul in sinonimie, faptul ca sinonimele exprima diferite nuante ale aceluiasi sens.

Cazuri de sinonimie totala se intalnesc rar si constituie caracteristici, diferentieri regionale ale vocabularului; porumb este muntenesc, cucuruz este ardelenesc, iar papusoi este moldovenesc. In cazul cuvintelor aeroplan si avion provenienta lor este diferita si din diferite perioade, dar nici acestea nu sunt dublete pasive-spunem avion cu reactie si nu aeroplan cu reactie.

Sinonimele sunt elemente active in limba, maresc potentialul ei expresiv, capacitatea de precizare si exactitatea sensului; sinonimele au ca functie principala diferentierea, precizarea uneia sau alteia dintre variantele si variatiile aceluiasi sens. Diferentierea se poate referi la diverse laturi ale fenomenului: la modul de semnificare, la adaosul ori suprimarea de semne conotative, la aria lingvistica de raspandire a fiecaruia dintre sinonime, la corelatia dintre cuvant si locutiunea sinonimica ce corespunde.

La sinonimele absolute, sensurile cuvintelor coincid total, deci coincid denotatele respective, dar, in unele cazuri, apar diferente dependente de campul semantic sau extralingvistic (un cuvant este literar, altul nu) de situatia istorica, geografica, sociala a folosirii sinonimelor: unul poate fi arhaic, invechit, altul modern, unul poate fi cuvant uzual, altul vulgar, unul se foloseste intr-o regiune, altul in alta.

● Sinonimia da loc la o anumita concurenta in lexicul uzual si cel de baza. Alexandru Graur¹ arata ca aceasta lupta duce la progresul vocabularului, inving acele cuvinte care sunt mai potrivite pentru a exprima notiunea in cauza dar, pana la victoria partiala totala a unuia dintre sinonime sau pana la diferentierea lor atat de radicala, incat sa ajunga a nu-si mai face concurenta, ele isi impart zona de circulatie, si anume coeficientul de frecventa a intrebuintarii, numarul derivatelor si frecventa acestora.

Unul dintre sinonime devenind dominant, patrunde in lexicul de baza, pe cand celelalte din serie raman in afara lui. Lucrurile se pot intampla si altfel, adica nici unul sa nu patrunda in lexicul de baza: latinul nudus (gol) a fost parasit in romana, dar a fost inlocuit cu sinonimul gol; latinul sanctus s-a pastrat in romaneste sub forma sant (se foloseste si astazi in San Petru, Santana, Sanicolaul Mare), dar in lexicul de baza sant a fost concurat si inlocuit cu sinonimul sfant. Pana in secolul al XVIII, in lexicul de baza existau cuvintele cocon si prunc apoi a aparut cuvantul copil si le-a inlocuit pe celelalte doua care in prezent, sunt intrebuintate ca regionalisme in Maramures si in Crisana.

Aceasta este situatia sinonimelor mai mult sau mai putin      identice ca sens, dar contradictiile dintre sinonime se rezolva mai ales prin functia de diferentiere pe care o au, asa ca pot ramane amandoua in lexicul de baza -a cugeta (latin) si a gandi (derivat de la o radacina maghiara), pulbere (latin).

● Un alt aspect al diferentierii este functional, legat de expresivitatea vorbirii sau de apartenenta la un anumit stil, si in acest caz pot fi numite stilistice-seria obraz, fata, chip; cuvantul chip apartine limbajului poetic, stilului artistic, iar fata apartine mai mult limbajului comun. Uneori fata

1. Tendinte actuale, Bucuresti, 1968, p. 17.

de anumite cuvinte, sunt sinonime locutiuni, imbinari frazeologice sau idiotisme si functia lor de diferentiere este evidenta. Incarcatura conotativa a locutiunilor verbale, adjectivale, substantivale, adverbiale poate dezvolta valori stilistice.

● Se intampla ca doua cuvinte care au acelasi sens propriu sa devina sinonime si prin sensul lor figurat, prin asa-numita derivatie sinonimica. In vorbirea comuna se spune m-am ars = am facut o greseala mare, am patit ceva, deoarece a arde in sens propriu este aproximativ sinonim cu a frige, a parli, sinonimia se extinde si asupra sensului figurativ se spune m-am fript. Uneori, se repeta sinonimele pentru a realiza o gradatie care devine sursa conotatiei: sarguincios-silitor, zgarcit-carpanos. Folosirea gresita a sinonimelor constituie o situatie pleonastica (comoara-tezaur). Exista anumite expresii si dublete alcatuite dintr-un cuvant vechi si altul mai nou, care sunt folosite in vorbirea comuna si nu sunt pleonastice: praf si pulbere, foc si para, mici-farame, intuneric-bezna, -cu valoare de intensitate maxima.

Sursele sinonimiei

Principala sursa o constituie imprumutul din limbi diferite sau chiar din aceeasi limba a unor cuvinte care desemneaza acelasi referent (dac. burta, pantece, lat. foale, neogrec. stomac, neolat. romanic. abdomen).

Tot surse, mai ales indirecte ale sinonimiei, sunt: polisemia (dezvoltarea unor complexuri largi de sensuri pentru majoritatea cuvintelor favorizeaza intrarea lor in relatie de sinonimie), derivarea (derivatul a nadajdui de la nadejde devine sinonim cu termenul latinesc mostenit a spera); derivate cu prefixe si sufixe sinonime: (ireal-nereal, consultare-consultatie), derivarea regresiva (exemplu: legisla, extras din legislatie, legislator si legislativ, a dublat pe legifera, iar postverbalul ruga-ruga alcatuieste o pereche sinonimica impreuna cu rugaminte); dublete etimologice (cuvinte provenite din acelasi etimon prin filiere sau date diferite: biserica si bazilica lat. - basilica; tarziu si tardiv - lat. tardivus). Tot in legatura cu provenienta termenilor ajunsi in relatie sinonimica dar intr-o abordare sinonimica poate fi realizata clasificarea functionala a sinonimelor, care e de natura sa justifice necesitatea lor in limba.

Aceasta clasificare are in vedere ierarhizarea functionala (specializarea) cuvintelor sinonime. Din acest punct de vedere sinonimele unui termen pot fi: arhaice (flinta-pusca), regionale (barabule-cartofi), populare (muiere-femeie), familiare (leafa-salariu), neologice (a medita-a gandi), de jargon (hello-salut), argotice (a tromboni-a minti), profesionale (cord-inima), poetice (balai-blond), livresti (obedient-docil).

Se observa ca perechile sinonimice nu apartin aceluiasi nivel, sfera, ramura lexicala, ci fac parte din variante diacronice, diatopice sau diastratice, diferite, avand deci functii comunicative distincte. Acest lucru se observa cel mai bine in redactarea unui text, care, in functie de stilul functional in care este scris, de nivelul si atitudinea dorita, selecteaza unul sau altul dintre sinonimele unei serii. Folosirea altui sinonim in contextul respectiv diminueaza, falsifica sau, chiar impiedica realizarea unei comunicari eficiente, adica clara, precisa, nuantata.

Imprumutul ca sursa a sinonimiei lexicale

Bogatia sinonimica a limbii romane are cauze istorice si reflecta o sensibilitate vie pentru cuvinte. Fondul originar latin care a pastrat si numeroase elemente de substrat, utile, comune, a asimilat continutul elementelor de contact cultural, lingvistic, provenite din vecinatatile noastre, din convietuirea cu alte neamuri. In limba au patruns multe cuvinte slave, maghiare, grecesti, turcesti, iar din limbile popoarelor romanice din vest de doua secole incoace, popoare de care suntem legati prin originea latina a limbii - un imens numar de cuvinte romanice (din franceza si italiana), care au contat la "reromanizarea" limbii noastre, la modernizarea si imbogatirea sinonimiei ei. Bogatia expresiva a limbii noastre este apreciata de Alf Lombard¹ - un reputat romanist care observa:

"Cand romana importa un cuvant strain, ea pastreaza foarte adesea cuvantul anterior care serveste pentru a exprima acelasi lucru de unde in limba actuala formeaza numeroase grupe de sinonime ca timp (latin) si vreme (slav) pentru ideea de timp, greu si dificil (franceza) pentru dificil. Numarul cuvintelor intrebuintate de romani nu inceteaza sa creasca. Limba lor a devenit o limba mai mult decat bogata".

"Importul aproape nelimitat de cuvinte noi, cadrul uimitor de extensibil al vocabularului, felul in care cuvintele traiesc impreuna in interiorul acestui cadru, concurenta dintre cuvintele care apartin straturilor definite, diferentierea semantica sau geografica a sinonimiei toate aceste probleme lexicologice constituie un intreg pe care nici o alta limba, nu-l ofera mai bine studiului". Procedeul de sprijinire a patrunderii neologismelor in limba il intalnim la Dinicu Golescu, Mumuleanu,       A. Paun, Ion Heliade Radulescu.

Canalul cel mai eficace de asimilare a unor sinonime neologice, odata cu romanizarea limbii a fost presa - "Curierul romanesc", "Albina romana" contin numeroase glose, explicatii prin sinonime a unor cuvinte noi: distanta, (departare), remedia (vindeca), ingenios (istet).

Terminologia stiintifica, ilustreaza bogatia limbii, sinonimia ei specifica: aliaj-amestec, eclipsa-intunecare, circumstanta-imprejurare.

1. Eseul Les destines du Latin l'Est (1967), tradus si tiparit de Gh. Bulgar in "Tribuna Romaniei" nr. 5/ 1973, p. 16.

Sinonimia si referentul

Cap, conducator si sef au ajuns sinonime, pentru ca primul si-a schimbat sensul prin metafora, c.f. "capul ostirii" (se creeaza sinonime prin metonimie, metafora, sinecdoca).

Transferul semantic da nastere la sinonimie, pentru ca introduce o perspectiva noua de apreciere a obiectelor. Dar aceasta perspectiva dispare dupa aceea si daca este reactualizata dintr-un motiv sau altul, scoate in evidenta caracterul accidental al echivalentei dintre termeni.

Carunt poate avea si intelesul de "batran, vechi" prin metonimie "efectul (consecinta) in cazul cauzei". Identificarea obiectului la care se refera doua sau mai multe sinonime constituie punctul central al recunoasterii acestora din urma. Ea nu este posibila decat prin context. Contextul inseamna atat enuntul, mai mult sau mai putin dezvoltat, cat si varianta functionala a limbii, limbajul sau stilul in care este incadrat un enunt. Octavian Goga foloseste termenul carunt in versurile:

"Batrane Olt ! Cu buza arsa

Iti sarutam unda carunta

Prin faptul ca poetul a pregatit echivalenta prin invocarea initiala (Batrane Olt !) se subliniaza caracterul accidental al sinonimiei batran = carunt. Folosit in alt limbaj decat cel poetic, carunt nu mai este cu siguranta sinonim cu batran, vechi.

Limbajul stiintific este cel care asigura, fara dificultati, identificarea referentului prin sinonimie, aceasta datorita preciziei formularilor si datorita caracterului monosemantic al termenilor caracteristici. In limbajul stiintific se intalnesc uneori sinonime perfecte: natriu-sodiu, kaliu-potasiu, azot-nitrogen. In limbajele administrativ, juridic, oficial, acest lucru nu se produce decat daca este nevoie de explicarea unui cuvant sau a unei perifraze. Nici in limbajul stiintific, sinonimia perfecta, totala sau absoluta, nu constituie decat o intamplare cu caracter exceptional, explicabila fie prin provenienta termenilor sinonimici din limbi diferite, din scoli stiintifice diferite, fie prin modificarea unei nomenclaturi. Asa ar trebui sa fie si situatia sinonimelor de origine dialectala diferita, caci fata de referent, ele se comporta ca si termenii din limbajul stiintific (curechi si varza; cartofi si barabule; crumpi si napi).

Ceea ce ne impiedica sa le punem pe acestea in categoria sinonimelor tehnico-stiintifice este faptul ca ele nu functioneaza in aceeasi unitate a limbii. Asadar, pentru ca identificarea referentului desemnat prin doua sau mai multe cuvinte sa fie in practica un fenomen de sinonimie, trebuie ca aceste cuvinte sa faca parte din aceeasi varianta sau unitate functionala, pentru ca numai asa se pot inlocui unul prin celalalt in diverse enunturi. Aceste exemple cu termenii regionali este valabila si in cazul, stilurilor, in sensul ca doua cuvinte din limbaje diferite nu constituie sinonime perfecte.

O exceptie o constituie limbajul artistic. Prin natura sa, el apeleaza la toate variantele limbii si ia din ele cuvintele de care are nevoie. Daca adaugam si modificarile poetice ale cuvintelor din exprimarea artistica, deducem ca in aceasta specie de limbaj sinonimia functioneaza intens. Limbajul artistic permite sinonime inacceptabile in restul limbii. Se creeaza prin mijloace proprii nuantele semantice cele mai fine si uneori mai putin asteptate.

In acest limbaj, problema referentului prezinta o situatie aparte. Enuntul poetic nu tinde la identificarea directa si riguroasa a referentului, ci la sugerarea lui. Tocmai de aceea are atata nevoie de sinonime. Identificarea referentului, desi este o operatie fara de care nu pot exista sinonime, trebuie urmata de asigurarea ca sinonimele apartin aceleiasi variante a limbii. Doua sau mai multe cuvinte care indica in mod cert acelasi referent, dar nu fac parte din aceeasi varianta functionala nu sunt obligatoriu in sinonimie.

Sinonimia si polisemia

Daca sinonimia reprezinta posibilitatea ca doua sau mai multe cuvinte sa desemneze in anumite conditii acelasi referent, polisemia este starea unui singur cuvant care are capacitatea sa indice fie mai multe aspecte ale aceluiasi referent, fie chiar doi sau mai multi referenti diferiti.

Coada, de exemplu denumeste:

1. Prelungirea capatului dinapoi al coloanei vertebrale la patrupede, pasari, pesti, reptile.

2. Firele de par care prelungesc coada animalelor, penele lungi de pe coada pasarilor.

3. Parul de pe cap (mai ales la femei) lasat sa creasca (lung) si adesea impletit.

4. Pedunculul frunzelor unor plante sau al unor fructe (cozi de cirese).

5. Partea dinapoi care atarna la unele vesminte (coada fracului).

6. Partea de care se prinde un instrument (coada maturii, coada lingurii).

7. Capatul, extremitatea unui lucru (pian cu coada).

8. Pozitia cea din urma ocupata de cineva, detinuta de o persoana sau un grup.

9. Randul, sirul (a sta la coada).

Aceste sensuri se leaga intre ele printr-o idee comuna care ar putea fi formulata astfel: "prelungire sau parte extrema a unui obiect in opozitie cu ceea ce se considera parte initiala: pozitie de sfarsit, de incheiere a unui sir, a unei ierarhii".

Cazul lui coada nu este singular. Toate cuvintele polisemantice (in limba romana sunt multe), au un continut pe care-l putem compara cu o retea de sinonime, pentru ca multe sensuri pot fi echivalente in situatii descrise la sinonime cu un cuvant deosebit. Aceasta retea formeaza un camp mai intins sau mai restrans. Denumirea de camp isi gaseste justificarea in ideea comuna care leaga sensurile unui asemenea cuvant, ideea comuna care leaga sensurile, sens fundamental, semem central, nucleu semic, constituent semantic, denumiri care vor sa arate ca intre utilizarile unui cuvant polisemantic exista intotdeauna o legatura. Datorita relatiilor descrise mai sus, polisemia se desface in sinonimie. Aceasta desfacere nu reprezinta decat delimitarea grupurilor de contexte in care trimiterea la referent este concludenta.

Sinonimia si contextul

Contextul reprezinta elementul decisiv pentru determinarea sinonimiei, fiindca prin inlocuirea unui cuvant din context cu presupusul lui sinonim se evidentiaza egalitatea sau inegalitatea lor semantica.

Daca in urma acestei operatii, intelesul global al contextului se mentine, se admite ca termenii inlocuibili sunt sinonimi si invers.

De fapt, singura concluzie justificata ar trebui sa fie ca numai in contextele in cauza, cuvintele supuse probei sunt sau nu sinonime, caci nimic nu dovedeste ca in alte contexte situatia va mai fi aceeasi. A afirma ca termenii inlocuiti sunt sinonimi in intreaga lor extensiune semantica, este riscant. Generalizarea trebuie sa se intemeieze pe tipuri de contexte. Pentru a stabili ca termenul, coada vulpii este sinonim cu tata vacii, denumire a unei specii de struguri, trebuie ca in contextul de identificare semantica sa figureze fie cuvantul strugure, fie vita (de vie), fie altul din aceeasi sfera. Specificarea poate lua forma unei predicatii explicite: coada vulpii este tata vacii, o specie de struguri, a unei indicatii deictice (in prezenta obiectului): acestia sunt soiul coada vulpii sau tata vacii, a unei predicatii indirecte: (strugurele) tata vacii se numeste si coada vulpii. Acestea sunt cateva tipuri de contexte. Din perspectiva de mai sus, sinonimia nu reprezinta decat posibilitatea de substituire a unor cuvinte cu altele, intr-un numar limitat de contexte, avand capacitatea de a identifica obiectul la care se refera cuvintele inlocuibile.

Orice tip de contexte este o clasa. Extensiunea sinonimiei depinde in mod direct de extensiunea clasei sau claselor de contexte in care este aplicabila substituirea termenilor. Limita unei clase de contexte o da trecerea unuia din sinonime la alt inteles. Variatiile unui context - tip pot fi semantice ca in exemplele prezentate, sau sintactico-semantice. Astfel, un verb reflexiv poate fi sinonim cu utilizarea la diateza activa a altui verb: a se injosi sinonim cu a cobori, in contextul: A coborat pana la ultima treapta a demnitatii; un verb tranzitiv, sinonim cu unul intranzitiv: A inceput o noua activitate, fata de "A pasit (a parcurs) la o noua activitate".

Structura contextului se schimba dupa specificul gramatical al sinonimelor. In anumite limite, sinonimia se poate referi la propozitii intregi, sau la fraze: vino sa ne jucam = hai sa ne jucam.

Sinonimia si bogatia limbii

Putem vorbi de bogatia lexicala a unei limbi referindu-ne la:

- numarul de cuvinte atestate si inventariate in operele lexicografice, in dictionarele - tezaur;

- frecventa cuvintelor in texte.

Intre bogatia privita ca inventar al unitatilor lexicale si cea privita prin frecventa exista o deosebire importanta, pentru ca in inventar se inregistreaza si unitatile foarte rare, si cele nemaiutilizate, si curiozitatile, creatiile personale, in timp ce in texte cuvintele sunt prezente reale, chiar cand au o frecventa mica.

Sinonimele trebuie interpretate in raport cu felul in care se intelege bogatia. Daca o consideram din unghiul inventarului, este de la sine inteles ca vom avea cu atat mai multe sinonime, cu cat inventarul este mai mare, posibilitatea ca doi termeni sa fie egali semantic avand foarte multe sanse.

Pentru determinarea volumului de sinonime, se adopta intervalul lexical cu cea mai mare intindere, desi o limba anumita nu a folosit niciodata toate cuvintele adunate in cursul istoriei sale anterioare, ci a recurs in fiecare etapa numai la o parte din ele. E normal ca nici sinonimele pe care le-am putea extrage din intreaga masa lexicala sa nu fi fost simultan toate in uz. Prin urmare, cand descriem sinonimia unei limbi, este necesar sa aratam ce faza istorica avem in vedere. Afara de aceasta, se impune, cum a rezultat din problemele tratate anterior, precizarea relatiilor dintre variantele functionale ale limbii, care nu sunt izolate, ci se influenteaza. Cuvintele se suprapun mai mult sau mai putin exact, exista paralel, si in acest fel se ivesc diferite fenomene semantice, inclusiv sinonimia.

Ar trebui mentionat ca, indiferent de detalii prezenta unui cuvant dintr-o varianta functionala in alta trebuie sa fie reala, in speta cuvantul sa se utilizeze curent si sa nu fie mijloc de definire a unui termen din alta varianta.

Tinandu-se seama de criteriile de interpretare a bogatiei si sinonimiei se pot schita mai multe moduri de tratare a problemei:

1. Se ia in consideratie numai identificarea cat mai exacta a obiectului denumit, indiferent de provenienta regionala sau stilistico-functionala a sinonimelor.

Rezulta de aici un numar considerabil de sinonime de tipul:

● ageamiu- incepator-peticar;

● amor-iubire-dragoste;

● amic-prieten;

● cap-capatana-dovleac-tartacuta-gleava-teasta-bostan-dibla;

● cearsaf-prostire-lepedeu;

● ciorap-coltun-strimpfi;

● ciubotar-cizmar-pantofar-suster;

● fura-ciordi-mangli;

● haina-surtuc-veston;

● oghial-plapuma;

● lavabou-spalator.

2. Se ia in considerare numai posibilitatea de identificare a referentului din punctul de vedere al extensiunii geografice, tipul: varza=curechi, cartofi=barabule, cearsaf=prostire=lepedeu, eliminandu-se amor=iubire, fura=ciordi=mangli etc.

3. Se ia in considerare numai posibilitatea de identificare a referentului in variante stilistico-functionale, neglijandu-se repartitia geografica. Acest tip de sinonimie este foarte bine reprezentat in hartile atlaselor lingvistice unde, in jurul notiunii centrale, reprezentand obiectul intrebarii puse in cursul anchetei, se fac aproximarile obisnuite de identificare si drept rezultat, harta reda atat campul sinonimiei, cat si echivalentele.

4. Se admite identificarea globala a referentului, cu sau fara restrictii geografice sau stilistice. Vom avea aici:

a) o identificare globala cu referire la cei doi factori;

b) o identificare globala fara referire la ei, adica in fond repetarea situatiilor anterioare.

Pozitia adoptata aici schimba interpretarea obisnuita a sinonimiei, potrivit careia chestiunea cea mai interesanta ar fi daca exista sau nu sinonime perfecte, absolute sau totale si cum se disting ele de sinonimele partiale, caci raspunsul la aceasta problema nu este da sau nu, de vreme ce in recunoasterea fenomenului intervin criterii de natura diferita. Cei care vor sa rezolve lucrurile numai pe baza identificarii obiectului si aceasta este in genere si atitudinea vorbitorului in fata unui cuvant pe care nu-l cunoaste, plaseaza analiza in domeniul extralingvistic, pentru ca atentia lor se indreapta asupra caracteristicilor obiectelor, nu asupra posibilitatilor functionale. Sau, din punct de vedere lingvistic, sinonimia este o problema      stilistico-functionala, de uz si de efect realizat prin uz.

Sinonimia in stilul beletristic

Textele literare ne pun in fata nenumarate ipostaze ale celor doua componente cantitative si calitative ale sinonimiei, ale bogatiei vocabularului.

Creatia scriitorilor oglindeste cel mai bine intreaga bogatie a limbii, cu totalitatea ariilor istorice si geografice ale graiurilor, cu achizitiile si inovatiile care ii pun in evidenta expresivitatea accentuand rolul polisemiei si mai ales al sinonimiei.

Fara operele scriitorilor, limba noastra nu ar fi azi la fel de bogata, pentru ca s-ar limita la elementele sablon, moderne, neologice, evitand sinonimia si constructii expresive vechi, populare.

In poezia "Singuratate" Eminescu releva paradoxul limbajului artistic: innoirea imaginii poetice prin invechirea vocabularului, folosind sinonime din tezaurul istoric al limbii nationale. Dupa ce poetul scrisese varianta: "Intra-n codrul de-ntuneric / O icoana de lumina" schimba textul: "In privazul negru-al vietii-mi / E-o icoana de lumina".

Folosind elementul vechi, Eminescu a constituit o imagine noua. Valorificarea fondului istoric si popular al limbii in textul operelor literare, mareste campul sinonimiei, dezvolta polisemia, opereaza conotatii care imbogatesc limba calitativ in vreme ce dezvoltarea stiintei, a civilizatiei moderne contribuie la imbogatirea cantitativa a limbii.

Procedeul de imbogatire a lexicului, a sinonimiei se oglindeste in vasta creatie literara, care este o sursa vie de perfectionare a mijloacelor noastre de comunicare, domeniu in care limbajul trebuie sa indeplineasca principiul stravechi al lui Aristotel¹, stilul trebuie sa fie "limpede fara sa fie comun".

Cunoasterea si cultivarea limbii creeaza o sensibilitate mai acuta fata de puterea cuvantului, fata de procesul de rafinare a stilului limbii literare. Studiul sinonimiei, cu jocul ei subtil, mai ales sub condeiul scriitorului usureaza stapanirea limbii imbogatind si personalitatea omului: "Limba si legile ei dezvolta cugetarea".

Cercetatorii straini² sunt frapati de bogatia sinonimica a limbii romane: "Foarte bogata in sinonime si in sinonime aproximative, bogatie datorata in mare parte patrunderii cuvintelor imprumutate, romana prezinta anumite usurinte pentru lexicografie pe care nu le ofera franceza".

Sinonimia este o categorie fundamentala care a ridicat numeroase probleme de interpretare pe care cercetarile de semantica au incercat sa le rezolve.

Pe baza rezultatelor unor studii anterioare se incearca sa se

1. Poetica, cap. XXII, p. 282.

2. Alf. Lombard, Eseul Les destines du Latin l`Est, 1967, tradus si tiparit de Gh. Bulgar in Tribuna Romaniei, nr. 5 / 1973.

observe in ce masura sinonimia reprezinta un model de structurare aparte si prin ce anume se caracterizeaza.

Definirea termenului de sinonimie ramane insa ambigua, fiind definita ca o vecinatate intre doua cuvinte, o identitate sau doar o asemanare.

Definitiile propuse au la baza fie criteriul suprapunerii semice, fie cel al posibilitatilor de substituire in context. Tipurile de sinonimie difera de la un autor la altul dupa cum se iau in considerare diferite criterii, posibilitatea de substituiri in unele contexte, identitatea in privinta valorii cognitive si afective.

Alte tipologii au in vedere o perspectiva limitata, de exemplu cea a unui dictionar de sinonime sau similaritatea cu unele interpretari psihologice.

O cercetare mai detaliata a fost facuta de Narcisa Forascu¹ care se refera la gradul de suprapunere semantica, la tipurile de relatii semantice intre substitutiile lor contextuale.

Sinonimia se organizeaza in clase de termeni (cvasi) echivalenti-numite serii sinonimice.

Folosirea termenului ramane neclara in unele lucrari, seriile propuse ca exemple fiind alcatuite dupa criterii:

- din termenii care prezinta identitatea sub aspectul sensului, dar diferente sub aspect stilistic sau al comportamentului contextual;

- din termenii care semantic se diferentiaza prin anumite trasaturi.

Pentru precizarea termenului de sinonimie si seria sinonimica, verificarea statutului paradigmatic al membrilor unei serii trebuie sa se faca din trei perspective: componential, contextual si stilistic.

1. Sinonimia, in volumul Modele de structurare semantica (in colaborare cu Angela Bidu-Vranceanu), Timisoara, Editura Facla, 1984, p. 72.

Analiza semica a sinonimiei

In analiza semica a sinonimiei se urmareste cercetarea sub aspectul componentelor de sens ale cuvintelor presupuse a fi sinonime pentru a pune in evidenta echivalentele si non-echivalentele dintre acestea.

Se porneste de la o clasa de termeni considerati pentru un singur sens si alcatuita pe baza informatiilor dictionarelor si pe cunostintele cercetatorilor.

Gruparea termenilor in clase este rezultatul unei selectii pornind de la un numar de componente de sens comune, cunoscute, alese. Astfel se ajunge la verificarea identitatii si diferentelor dintre termeni pe baza opozitiilor succesive, diferente exprimabile semic prin componente de sens variabile. Unii cercetatori sunt sceptici in legatura cu existenta sinonimiei sau introduc alte concepte ca parasinonimia sau hiponimia.

Degajarea componentelor de sens care alcatuiesc formula componentiala a termenilor se face in doua etape:

1. se grupeaza un numar de unitati pe baza unor seme comune, alese, date;

2. se delimiteaza eventualele diferente pe baza analizei paradigmatice.

Din cercetarea unui bogat material rezulta urmatoarele situatii:

I. Termenii care nu se diferentiaza semantic, unitatile ale caror sensuri se suprapun perfect, formula lor componentiala fiind alcatuita din aceleasi seme

Exemplu: a muri, a pieri, a se prapadi, a deceda, a raposa, a se stinge, a disparea, a se duce - a fost alcatuita pe baza dictionarului in care termenii amintiti sunt grupati pe baza sensului "a inceta sa mai traiasca".

Se pot delimita urmatoarele componente de sens: actiune - sem gramatical care plaseaza unitatile de mai sus in clasa verbala; a inceta / si / din viata - seme de substanta care descriu continutul semantic al membrilor seriei.

Observam ca nu se constata diferente semantice, unitatile sunt echivalente sub aspect semantic.

- vorbaret, guraliv, limbut, locvace se grupeaza in aceeasi serie pe baza trasaturilor: (caracteristica) adjectivala, locvacitate, apreciere in plus, grad nedeterminat, comune pentru toti termenii. Semul aprecierea in plus diferentiaza aceasta clasa antonimica tacut, taciturn, laconic ai carei termeni se caracterizeaza prin apreciere in minus. Intre aceste unitati nu se inregistreaza diferente exprimabile semic.

- cinstit, onest, corect, integru - se grupeaza in aceeasi serie pe baza urmatoarelor componente de sens comune: (caracteristica) adjectivala, integritate, moral, fara seme diferentiatoare.

II. Clase la nivelul carora se realizeaza diferente graduale intre termeni

Criteriul de alcatuire este acelasi - existenta unui numar de componente de sens comune, urmand ca dupa aceea sa se verifice daca intre termeni apar diferente.

- ascutit, acut, violent, puternic, viu, aprins, atroce, intens, tare, mare, definiti prin "care se manifesta, se produce cu intensitate (foarte) mare" (despre senzatii, fenomene ale naturii, lumina, sentimente, culori).

Termenii pot fi grupati in aceeasi clasa pe baza urmatoarelor trasaturi de sens comune: (caracteristica) adjectivala, privitoare la intensitate, apreciere in plus.

Semul lexico-gramatical caracteristica adjectivala s-ar putea reda si prin semul apreciere. Semul intensitate este avut aici in vedere ca "grad de tarie, fata de care se manifesta ceva".

- amplu, larg, vast, mare, enorm, imens, urias, colosal, gigantic - se pot grupa in aceeasi clasa pe baza semelor comune (caracteristica) adjectivala, extensiune, pluridimensional, apreciere in plus.

Opozitiile imediate intre termeni pun in evidenta termenii intre ei: amplu, larg, vast, mare - se caracterizeaza prin grad nedeterminat enorm, imens, prin grad mare iar urias, colosal, gigantic prin grad maxim.

III. Clase la nivelul carora se constata diferente semantice intre termeni

Chiar daca principiul de grupare a termenilor in clase pe baza trasaturilor comune este respectat, analiza prin opozitii imediate intre membrii clasei poate pune in evidenta unele diferente realizate la nivelul semelor de substanta.

Exemplu: bogat, avut, instarit, imbogatit, inavutit definite de dictionare prin "care dispune de o stare materiala buna", se grupeaza in aceeasi clasa pe baza trasaturilor comune (caracteristica) adjectivala, privitoare la starea materiala, apreciere in plus. Ultimii doi termeni se disting totusi de ceilalti prin prezenta trasaturii actiune realizata.

In aceasta situatie se afla si clasa reprezentata prin: cojit, scorojit, coscovit, coclit, oxidat in care baza de grupare a termenilor o constituie temele comune (caracteristica) adjectivala, privitoare la non-integritate, a suprafetei; ultimii doi termeni caracterizati prin semul variabil cauzat de agenti chimici se disting de ceilalti, in componenta carora intra semul cauzat de agenti fizici. Acest tip nu este foarte bine reprezentat.

IV. Clase la nivelul carora se constata atat diferente graduale cat si semice. S-a constatat ca atunci cand clasele organizate pe baza unui numar de seme comune sunt mai bogate, opozitiile in interiorul acestora se stabilesc atat la nivelul semelor graduale, cat si la cel al semelor substantiale.

Exemplu: Pornind de la componentele de sens (caracteristica) adjectivala, privitoare la temperatura, apreciere in plus, se organizeaza o clasa de termeni reprezentati prin: cald, calduros, caldut, caldicel, caldisor, fierbinte, incins, clocotit, clocotitor, aprins, infocat, arzator, inflacarat, dogoritor, canicular.

Membrii acestei clase sunt definiti in dictionar prin "care se afla la o temperatura mai mare decat normal (in diferite grade)".

Preferintele lor de combinare contextuala sunt diferite. Relatiile de opozitie stabilite in interiorul clasei pune in evidenta un numar de seme variabile (graduale sau substantiale) care caracterizeaza numai unii termeni.

Membrii clasei se repartizeaza in subclase, in functie de semele variabile prin care se caracterizeaza.

Un alt exemplu: uscat, sec, zbicit, zvantat, deshidratat, secetos, definiti in dictionare prin "lipsit de umezeala (apa)". Gruparea lor are la baza semele comune (caracteristica) adjectivala, nonumiditate. Sub aspectul semelor graduale se pot stabili urmatoarele distinctii: uscat, sec, contin trasatura grad nedefinit, zbicit, zvantat se caracterizeaza prin grad mic iar deshidratat, secetos prin grad maxim.

Termenii se mai diferentiaza insa si sub aspectul unor trasaturi substantiale. Astfel, zbicit, zvantat, deshidratat contin semul actiune realizata, iar secetos se caracterizeaza prin cauzat de lipsa precipitatiilor. Din exemplele prezentate se pot face unele precizari privitoare la conditiile semice pe care trebuie sa le indeplineasca o clasa de cvasisinonime, iar pe de alta parte la tipurile de structuri rezultate.

Analiza componentiala pune in evidenta faptul ca o serie sinonimica trebuie sa se caracterizeze prin urmatoarele tipuri de seme:

- premisa de la care se porneste in alcatuirea unei serii presupune ca formula componentiala a membrilor acesteia trebuie sa contina un anumit numar de seme comune:

a) seme de categorie gramaticala noteaza apartenenta termenului la o anumita parte de vorbire: verbal, caracteristica adjectivala;

b) seme lexicale delimitate pe baza definitiilor de dictionar si care permit unele diferente de nuante in interiorul unei clase gramaticale, exemplu: privitor la, care, asemanator ca;

c) seme substantiale care descriu propriu-zis continutul semantic al termenului si care permit gruparea acestora in aceeasi clasa, de exemplu: temperatura, extensiune, vertical, temporal;

d) seme modale - care noteaza modul in care se face aprecierea - in plus sau in minus - fata de punctul considerat a fi masura medie, gradul normal de manifestare a insusirii. Acest tip de componente semantice nu intra in orice formula componentiala. Chiar la adjectiv aceste seme apar numai pentru termenii care exprima o apreciere mai mare sau mai mica a unei insusiri in raport cu un punct de referinta-norma.

Semele variabile - stabilesc diferente intre membrii unei serii:

a) seme graduale care noteaza gradul in care este apreciata insusirea, exemplu: grad mic, grad mare;

b) seme substantiale care caracterizeaza numai unii dintre membrii seriei, de exemplu: emanatie de caldura, pentru dogoritor sau proces de fierbere pentru clocotit.

Spre deosebire de alte nivele ale analizei ca de exemplu antonimia sau campurile lexico-semantice acestea nu pot fi considerate seme reziduale, deoarece o analiza a sinonimiei trebuie sa mearga pana la capat, punand in evidenta cele mai mici diferente intre termeni.

Aceste trasaturi diferentiatoare ultime, sunt semnificative pentru raportul de sinonimie.

Din materialul prezentat rezulta ca seriile sinonimice reprezinta o paradigma numai ca premisa si ca tehnica de analiza.

Ca rezultat al analizei se constata:

1. Clasele de termeni a caror perfecta echivalenta este demonstrabila semic si aceasta nu satisface conditiile unei paradigme lexico-semantice. Ele sunt clase de variante la nivelul analizei semice, chiar daca analiza contextuala si stilistica va pune in evidenta noi identitati si diferente intre termeni din alte puncte de vedere.

2. Clase non-echivalente in care se constata diferente intre termeni exprimabili prin seme variabile. Acestea satisfac conditiile unei paradigme, deoarece termenii sunt invariante caracterizate prin seme variabile si se exclud din acelasi context. Ele sunt foarte interesante prin relatia de sinonimie pe care vorbitorii o stabilesc intre termenii de vorbire ceea ce inseamna ca la un moment dat si in unele conditii determinante se pot face abstractie de unele diferente, membrii unei asemenea clase functionand ca sinonime.

Desi se face adesea distinctia intre sinonime perfecte (totale, absolute) si cele imperfecte (partiale) unii autori sunt de parere ca sinonimie nu exista sau, in orice caz, aceste situatii sunt extrem de rare. Dar sinonimia perfecta este cea mai putin interesanta din punct de vedere al cercetarii.

Posibilitatea de selectie intre mai multi termeni, optiunea pentru un termen sau altul prin estomparea unor anumite trasaturi de continut reprezinta partea cea mai interesanta a cercetarii care pune in evidenta mecanismul complicat al limbii.

In conditiile in care premisele si demersul analizei sunt cele paradigmatice, iar ca rezultat, unele clase satisfac conditiile unei paradigme lexico-semantice, utilizarea termenului de paradigma sinonimica este justificata. El va fi rezervat numai pentru clase non-echivalente.

Importanta acceptarii termenului de paradigma sinonimica rezulta, pe de o parte, din aceea ca introduce principiul gruparii in clase relativ inchise fara de care nu pot fi delimitate echivalentele si diferentele intre termeni; pe de alta parte, sugereaza metode de cercetare.

Seriile ai caror termeni prezinta echivalenta semica reprezinta structuri perfect omogene sub aspect componential. Aceasta observatie este foarte importanta pentru ca seriile sinonimice sunt singurele in aceasta situatie. Avand un caracter omogen, ele se disting de toate celelalte metode de structurare.

Clasele descrise la punctele 2, 3, 4, sunt mai putin omogene.

Aceasta observatie este importanta fiind o posibilitate de a determina caracteristica structurii sinonimice pe baza tipului de opozitie, pe de o parte, iar pe de alta parte, un criteriu de precizare a acestor structuri in comparatie cu alt tip de paradigme.

Analiza contextuala a sinonimiei

Analiza contextuala a sinonimiei are drept obiect verificarea comportamentului sintagmatic al termenilor a caror echivalenta semantica a fost demonstrata pe baza analizei componentiale.

In functie de rezultatul obtinut se pot desprinde unele concluzii referitoare la noi identitati si diferente intre termenii unei serii sinonimice, din punct de vedere al posibilitatii de combinare contextuala.

Toate relatiile de sens sunt independente de context, iar sinonimia in mod deosebit.

Toti autorii au in vedere cuvintele limbii in totalitatea sensurilor lor si de aceea problema contextuala apare cu atat mai importanta, cu cat constituie si o posibilitate de precizare a sensului.

Alti lingvisti insa, absolutizeaza importanta studiului contextual.

Membrii unei serii sinonimice sunt lexeme rezultate in urma operatiei de dezambiguizare. Aceasta operatie fiind facuta pornind de la dictionar a avut deja in vedere comportamentul contextual.

Apoi, urmarim, daca termenii unei serii sinonimice manifesta identitati sau diferente sub aspectul compatibilitatii fata de anumite contexte si concluziile care rezulta de aici; iar pe de alta parte vom pune in evidenta ce situatii se inregistreaza din acest punct de vedere.

Pentru aceasta se va face gruparea contextelor concrete in clase contextuale mari fata de care se verifica compatibilitatea sau incompatibilitatea termenilor.

Contextele propuse intereseaza atat individual, cat si ca reprezentante ale clasei din care fac parte. Pozitia reprezinta in acelasi timp elementul individual de vecinatate si elementul pe care intreaga clasa o reprezinta.

Punctul de plecare in analiza contextuala il reprezinta, in primul rand, indicatiile oferite de dictionare in privinta restrictiilor contextuale. Acestea nu sunt intotdeauna suficiente sau nu apar consecvent.

Pentru a urmari aspectele pe care le pune in evidenta analiza contextuala vom analiza seria sinonimica: a muri, a pieri, a se prapadi, a deceda, a raposa, a se stinge, a disparea, a se duce. Etapa analizei componentiale a pus deja in evidenta echivalenta perfecta a acestui termen sub aspectul formulei componentiale, acestia formeaza o serie omogena.

Conform indicatiilor din dictionare, substantivele cu care se pot combina termenii acestei serii se caracterizeaza prin trasatura + animate.

Aceasta precizare nu este insa suficienta - se impun unele distinctii: clasa substantivelor care desemneaza fiinte se poate diviza in:

● substantive care desemneaza persoane (P);

● substantive care desemneaza animate non-persoane (P') care se pot diviza astfel:

- substantive care descriu animale (P'1);

- substantive care descriu pasari (P'2);

- substantive care descriu insecte (P'3).

Desi la analiza componentiala termenii din aceasta serie sinonimica se definesc prin aceasta formula semica si prin selectarea unui context - substantiv animat la o analiza contextuala mai detaliata intre acesti termeni apar diferente.

Termenii se grupeaza astfel:

- a muri, a pieri - se pot combina cu substantive desemnand persoane (P), animate (P'1), pasari (P'2) si insecte (P'3);

- a se prapadi poate aparea numai in contexte care denumesc persoane (P) si animale (P'1);

- a deceda, a raposa, a se stinge, a disparea, a se duce - admit numai contexte din clasa (P).

Membrii acestei serii, desi echivalenti semantic, nu se pot substitui reciproc in orice context. Daca in unele cazuri, de exemplu: a se stinge, a disparea, a se duce, caracterul secundar, figurat cu care acesti termeni intra in serie poate constitui o explicatie, imposibilitatea substituirii lui a muri, cu a deceda, sau a raposa in contexte din clasele P'1, P'2, P,3, trebuie cautata fie in preferintele de combinare pe care le manifesta unii termeni, fie in apartenenta lor la o anumita varianta stilistica, ceea ce impune unele restrictii.

Grupele de termeni infatisate mai sus reprezinta noi identitati si diferente in interiorul seriei sinonimice sub aspectul comportamentului sintagmatic, pe care aceasta etapa a analizei le pune in evidenta.

Se observa si cazul unor serii sinonimice in care mentionarea contextului nu este necesara.

Termenii au un singur sens, precis, care exclude orice posibilitate de confuzie, deoarece substitutia lor priveste un numar restrans de contexte, exemplu: lizibil si citet, coclit si oxidat, agasant si enervant, detaliat si amanuntit. Numarul de exemple in care sinonimia este libera de context nu este totusi foarte mare pentru ca in aceasta situatie se afla fie unitatile monosemantice cu un sens clar, fie o unitate monosemantica al carei sens coincide cu sensul de baza al altui termen polisemantic (a muri - a deceda).

Studiul comportamentului contextual al sinonimiei pune in evidenta cateva situatii diferite.

Se remarca si cazuri in care sinonimia este libera de context iar pe de alta parte relatii de sinonimie conditionate de context (aceste situatii sunt mai numeroase decat primele).

Aceasta dependenta este determinata fie de sensul cu care un termen intra intr-o serie (de caracterul polisemantic al termenului), fie de solidaritatile semantice manifestate de unul din termeni.

Conditionarea contextuala poate fi impusa uneori de faptul ca un context introduce o perspectiva noua de apreciere, aduce elemente de identificare. In alte cazuri dependenta contextului este impusa de nuantele semantice care nu pot fi puse in evidenta decat in anumite contexte care admit numai unele substitutii, de aceea seria sinonimica se organizeaza diferit, exemplu: gras, unsuros.

Studiile compatibile si incompatibile sintagmatice ale sinonimiei pun in evidenta noi identitati si diferente intre termenii unei serii a caror echivalenta a fost verificata pe baza analizei componentiale.

Studiul contextului impune deci noi restrictii, delimitand noi serii in interiorul unor clase verificate semantic. Acest lucru dovedeste ca analiza componentiala nu este totusi suficienta in descrierea sinonimiei.

Datele furnizate de analiza sintagmatica a sinonimiei constituie elemente noi ce contribuie la o descriere mai exacta, mai riguroasa a sinonimiei, permitand toata detalierea, rafinarea analizei semantice.

Analiza stilistica a sinonimiei

Aceasta a treia etapa de verificare a sinonimiei se subordoneaza metodologic primelor doua etape astfel: contribuie la rafinarea analizei semantice prin punerea in evidenta a unor trasaturi de sens rezultate din folosirea unui termen cu o anumita valoare stilistica; in acelasi timp dependenta fata de analiza contextuala este data de faptul, ca varianta stilistica ce marcheaza un anumit termen poate fi interpretata ca un context in sens larg.

Studiul comportamentului stilistic prezinta o importanta cu totul speciala in cazul sinonimiei din mai multe motive.

In descrierea sinonimiei sunt relevante toate detaliile care diferentiaza si limiteaza substitutia reciproca a termenilor. Este vorba despre raportul limba-vorbire si despre disponibilitatile pe care limba, inteleasa ca diasistem le pune la indemana vorbitorilor.

Utilizarea in practica a sinonimiei presupune o selectie pe care vorbitorul o opereaza dintr-o perspectiva determinata.

In aceasta etapa ne intereseaza sa urmarim identitatile si non-identitatile sub aspect stilistic intre membrii unei serii sinonimice ai carei termeni sunt echivalenti semantic.

Clasificarea vocabularului dupa cantitatea de expresivitate are o mare mobilitate datorita numarului mare de deplasari contextuale. Rezulta clar dependenta acestei etape de analiza fata de etapa contextuala si dificultatea de a cristaliza, de a surprinde intr-o clasificare o realitate atat de mobila.

In lipsa unor criterii sigure, singurele date pe care analiza stilistica se poate sprijini sunt informatii cu caracter stilistic din dictionare, tipul de texte in care sunt utilizati termenii.

Seria sinonimica: a muri, a pieri, a se prapadi, a deceda, a raposa, a se stinge, a disparea, a se duce.

In analiza o prima distinctie se realizeaza pe de o parte, intre: (A) termeni caracterizati prin marca (literar) a muri, a pieri, a deceda, a se stinge, a disparea, a se duce si (B) termeni caracterizati prin marca (non-literar) a raposa, a se prapadi.

In interiorul clasei (A) termenii literari se disting:

a) termeni nemarcati stilistic, de exemplu: a muri;

b) termeni marcati stilistic, de exemplu: a pieri, a deceda, a se stinge, a disparea, a se duce.

In aceasta categorie, termenii se disting astfel: a deceda se caracterizeaza prin non-figurativ, pe de alta parte, a pieri, a se stinge, a disparea, a se duce, au trasaturi figurativ, favorabil.

In interiorul clasei (B) termenii caracterizati ca non-literari se poate face urmatoarea distinctie: a raposa este marcat ca popular, non-figurativ, spre deosebire de a se prapadi marcat ca popular, figurativ, favorabil. Cercetarea sub aspectul caracteristicilor stilistice a membrilor seriei sinonimice prezentate, pune in evidenta noi identitati si diferente intre termeni din acest punct de vedere. Grupati in functie de coincidenta stilistica ei formeaza noi clase:

1. a muri;

2. a deceda;

3. a pieri, a se stinge, a disparea, a se duce;

4. a raposa;

5. a se prapadi.

Caracteristicile stilistice care marcheaza termenii dintr-o serie sinonimica duc la stabilirea unor noi identitati intre acestia, la limitarea, dintr-o alta perspectiva, a selectiei operate de vorbitor si a utilizarilor contextuale.

Vorbitorul dispune de anumite posibilitati de selectie pe care limba i le pune la dispozitie si pe care el le poate combina in functie de intentia sa, de cunostintele de care dispune, sau de alti factori.

Sinonimia dintre o unitate lexicala folosita cu sensul ei principal, denotativ, si o alta folosita cu sensul figurat este imperfecta chiar la nivelul aceleiasi variante functionale.

Exemplu: in seria buimac, nauc, beat, capiu, ultimii doi termeni intra cu sensul lor figurat diferentiindu-se de buimac, nauc.

Alt exemplu este dat de seria: vested, ofilit, trecut, fanat in care primi doi termeni apartin limbajului curent, nemarcati stilistic, spre deosebire de fanat, marcat prin livresc si de trecut care apartin limbajului familiar deci marcat in acest sens.

2. Sinonimia gramaticala

Sinonimia gramaticala s-a aflat si ea in atentia mai multor cercetatori romani, (G.I. Tohaneanu, Dincolo de cuvant, Studii de stilistica si versificatie, Bucuresti, E.S.E, 1976; Gh. Doca, Limba romana III" - Probleme de sinonimie si cultivare a limbii, Editura Universul, Bucuresti, 1996) chiar daca pare a fi mai putin importanta pentru stilistica, arta literara si lexicografie. Desigur, atentia care i-a fost acordata nu poate fi comparata cu cea a sinonimiei lexicale.

Astfel, Gheorghe Doca pledeaza "pentru o gramatica sinonimica a limbii romane" pe care o considera necesara. De asemenea autorul precizeaza ca sinonimia gramaticala nu trebuie limitata la sintaxa. In sinonimia gramaticala sunt incluse si forme sau constructii gramaticale care apartin morfologiei. Este evidenta echivalenta dintre prezent si viitor in constructii ca: ma intorc peste o ora = ma voi intoarce peste o ora, sau echivalenta dintre imperfectul indicativ si perfectul conditional: daca-mi scriai, iti aduceam cartea = daca mi-ai fi scris, ti-as fi adus cartea.

Alte exemple de sinonime morfologica citeaza Mioara Avram - sinonimia dintre diferite tipuri de viitor: voi veni-oi veni-am sa vin-o sa vin.

Des intalnita este si sinonimia morfologica desinentiala - se realizeaza cu ajutorul desinentelor care sunt morfeme flexionare sinonime (-e si -i cu ajutorul carora se formeaza pluralul substantivelor feminine sau -e si -uri folosite pentru formarea pluralului substantivelor neutre).

De la Gheorghe Doca, am inteles ca numai variantele morfologice libere pot fi considerate sinonime gramaticale. In aceasta categorie se incadreaza forme paralele de singular (astm si astma, bulgar si bulgare), apoi unele forme duble de plural (clesti-cleste, seminare-seminarii), unele forme de genitiv, dativ articulat - duble sau triple (tarancei si tarancii iar in D.O.O.M., chiar bunicai, bunicii, bunichii), variante verbale: inseamna si insemneaza, ignora si ignoreaza, indruma si indrumeaza.

Sinonimia sintactica este mult mai bine reprezentata in limba romana.

Mioara Avram¹ acorda sinonimiei sintactice un important capitol, in care nici unul dintre aspectele importante ale acestui tip de sinonimie nu este omis. Dintre exemplele date de autoare, urmatorul trebuie remarcat, deoarece evidentiaza echivalenta semantica intre doua specii diferite de atribute (adjectival si substantival): camin studentesc si camin de studenti.

Se poate stabili un raport de sinonimie si intre un atribut opozitional si unul substantival genitival: luna iulie si luna lui iulie; intre un predicat verbal si unul nominal: iti datorez si iti sunt dator; intre un complement direct si un complement indirect: te ajuta si iti ajuta.

Un alt exemplu interesant de sinonimie sintactica il reprezinta contragerea unei propozitii intr-o parte de vorbire, avand acelasi sens si de asemenea procedeul de expansiune - dezvoltarea unei parti de propozitie intr-o propozitie cu acelasi sens.

1. Gramatica pentru toti, Editura Humanitas, 1999, p. 75.

3. Sinonimia fonetica

Problema sinonimelor fonetice a fost tratata pentru prima data in lingvistica romaneasca de catre stilisticianul Gheorghe I. Tohaneanu. Acesta considera ca tipologia sinonimiei este mult mai diversa decat s-a considerat pana acum deoarece ea este intalnita in toate compartimentele limbii.

In lucrarile sale: Dincolo de cuvant, Studii de stilistica si versificatie, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1976; Studii de stilistica, poetica si semantica (Cluj-Napoca, 1980), Gheorghe I. Tohaneanu prezinta si argumenteaza aceasta problematica: "Poposind, acum, la nivelul sunetelor, se poate accepta, cred, afirmatia ca intre forma literara si cele neliterare ale aceluiasi cuvant fie ele populare, regionale sau artistice, se poate constitui un raport de sinonimie fonetica".

In articolul "Sinonimia fonetica la Sadoveanu" autorul remarca "In naratiunea propriu-zisa acolo unde scriitorul se desprinde de personaje, obiectivandu-se, Sadoveanu . refuza categoric accesul regionalismelor stridente. Numai in dialog, adica atunci cand prozatorul cedeaza locul si da cuvantul personajelor sale, identificandu-se, pana la un punct si intr-un anumit sens cu fiecare dintre ele aceste restrictii observate cu consecventa in naratiune, pot fi sensibil atenuate".

Eroii lui Sadoveanu apartin unei anumite zone geografie, unui anumit mediu social sau unei epoci bine determinate.

Cand fonetismele regionale patrund in naratiune "povestitorul insereaza in propria sa expunere franturi de gand ale personajelor, recurgand la tehnica monologului sau a stilului indirect liber". Urmatoarele exemple la care apeleaza Sadoveanu sunt concludente pentru a distinge lingvistic cele doua straturi ale operei literare (narativ si dialogat): baiet / baiat, camara / camara, hulpe / vulpe.

In aceste dublete primul element al perechii sinonimice este folosit in dialog, iar cel de-al doilea este intalnit in celalalt strat al operei literare cel narativ.

Astfel, Tohaneanu arata ca in ultima vreme se discuta din ce in ce mai intens despre sinonimia dincolo de cuvant, adica in afara vocabularului.

4. Sinonimia frazeologica in limba romana

Prezentare generala

Este greu de precizat cine a introdus termenul de sinonimie frazeologica in lingvistica generala, de unde a patruns in lingvistica romaneasca.

Din bibliografia care insoteste "Frazeologia limbii romane" de Gheorghe Coltun, aflam ca mai multi cercetatori din fosta Uniune Sovietica au inceput studiul sinonimiei frazeologice incepand cu anii 70, deceniul al VII-lea secolul trecut sau mai devreme.

Termenul de sinonimie frazeologica apare pentru prima oara in lingvistica romaneasca la Ametista Evseev (1969) si apoi la Gheorghe I. Tohaneanu in studiul "Sinonimia dincolo de cuvant". Dupa ce se refera la problema sinonimiei sintactice, Gheorghe I. Tohaneanu atrage atentia asupra unei noi categorii de sinonime, aducand exemple din opera lui Sadoveanu.

Chiar daca si alti lingvisti s-au referit la sinonime frazeologice, acest tip de sinonime a continuat sa fie ignorat in lingvistica romaneasca sau au fost denumite sinonime figurate, sinonime perifrastice sau sinonime perifrastice figurate.

Stefan Munteanu in "Sinonimia lexicala in limba artistica a lui Mihail Sadoveanu" foloseste termenul de sinonimie frazeologica, perifrastica. Dar sfera conceptului de perifraza este mult mai vasta decat cea a termenului de unitate frazeologica.

Nici dictionarele de termeni lingvistici nu se refera la sinonimele frazeologice, fie sunt inregistrate decat in mod exceptional, sau sunt numite in alt fel.

Dupa ce au fost intens studiate celelalte tipuri de sinonime in afara celor lexicale, se poate preciza ca doua sau mai multe unitati frazeologice sunt sinonime daca au acelasi sens, sau sens apropiat. Oricat de diferita ar fi forma lor, intre ele se poate stabili un raport de sinonimie daca au acelasi referent iar din punct de vedere gramatical au aceeasi functie. Pentru a stabili daca intre doua sau mai multe combinatii lexicale exista o relatie de sinonimie, proba substitutiei este si in acest caz relevanta.

Sinonimele frazeologice pot acoperi sintagme stabile, propozitii simple sau dezvoltate si chiar fraze intregi.

O problema interesanta in lingvistica romaneasca referitoare la sinonimia frazeologica o constituie delimitarea sinonimelor frazeologice de variantele frazeologice. In rezolvarea acestei probleme atat de controversate trebuie sa tinem seama de un criteriu extralingvistic extrem de important - frecventa. Pe langa acest criteriu trebuie sa tinem seama si de vechimea si atestarile din dictionare.

Dar, mai intai, este necesar sa tinem seama de preferintele si de vointa majoritatii vorbitorilor. In exemplul: "a trage mata de coada" expresie mai veche si mai des folosita decat "a trage pisica de coada" ultima este o simpla varianta a primei.

In cazul: a privi ca mata-n calendar si a se uita ca mata-n calendar, este mai greu de stabilit raportul dintre acestea. Problema poate fi rezolvata prin acceptarea unor variante literare libere si in frazeologie. Alte exemple de acest fel sunt si: de asta data - de data aceasta. Intre a pune ramasag - a face prinsoare, avem de-a face cu un raport de sinonimie frazeologica, iar in cazul: a pune ramasag - a face ramasag nu se poate vorbi de o relatie de sinonimie frazeologica, pentru ca luand in considerare criteriul frecventei "a pune ramasag" se bucura de mai multe atestari decat "a face ramasag" aceasta din urma fiind o varianta in raport cu expresia originara.

Serii frazeologice si serii perifrastice

Seriile sinonimice frazeologice nu ar trebui confundate cu seriile sinonimice perifrastice.

Distinctia dintre perifraza si unitate frazeologica este justificata de faptul ca mai multi lexicologi nu sunt de acord cu modul in care este folosit la noi termenul de perifraza. Astfel C. Dimitriu in "Gramatica limbii romane explicata. Morfologia" foloseste termenul de perifraza referindu-se la locutiune, expresie si la gruparea libera de cuvinte, nefacandu-se nici o distinctie intre acesti termeni.

Exista, desigur locutiuni si expresii care pot fi considerate si ele un anumit gen de perifraze figurate, dar, in afara de acestea si de cele care sunt considerate inovatii in stilul beletristic, sunt numeroase perifrazele ("grupuri libere de cuvinte") care apar in procesul comunicarii si care nu intereseaza in cazul sinonimiei.

Perifraza nu este in mod obligatoriu si expresiva sau figurata. Una dintre cele mai bogate serii de sinonime frazeologice este cea prin care se exprima in limba noastra notiunea denumita de verbul "a muri".

Vom enumera expresiile despre care nu exista nici o indoiala ca sunt unitati frazeologice, deoarece au o frecventa foarte mare in limba actuala si sunt inregistrate in principalele lucrari de specialitate incepand cu "Dictionarul Academiei": a inceta din viata, a-si da sufletul, a-si da sfarsitul, a-si da duhul, a-si da ultima suflare, a trece la cele vesnice, a trece in lumea dreptilor, a intra in mormant, a i se curma zilele, a da ochii peste cap, a-l lua moartea, a-l lua Dumnezeu, a pune mainile pe piept, a face plaja la lumina lumanarii.

Spre deosebire de frazeologismele citate si de altele, care, in marea lor majoritate, constituie deja fapte de limba, exista si numeroase perifraze care exprima ideea de "moarte", insa ele nu reprezinta altceva decat inovatii individuale scriitoricesti fara nici o perspectiva de generalizare.

In stilul sadovenian intalnim: a se duce intr-o lume mai buna, a se duce pe calea tuturor, a se duce pe celalalt taram, a trece in intunericul cel vesnic.     

Clasificarea sinonimelor frazeologice

Luand in considerare valoarea gramaticala, vom clasifica frazeologismele astfel:

Frazeologisme substantivale sinonime

Frazeologismele substantivale reprezinta o grupare lexicala stabila, caracterizata prin unitate semantica si folosita cu valoarea unui substantiv.

Aceste grupari lexicale pot fi mai sudate ori mai putin "inchegate", multe dintre ele sunt creatii interne ale limbii romane, dar foarte multe sunt si imprumuturi din alte limbi sau calchieri dupa modele straine.

Frazeologismele substantivale prezinta trei caracteristici fundamentale: sens unitar, stabilitate si valoarea unei singure parti de vorbire.

Exemple:

- cosul pieptului si cutie toracica / cavitate toracica;

- pasare de prada si pasare rapitoare;

- garda de corp si garda personala;

- cumpana noptii si miezul noptii;

- stalpul casei si capul familiei.

Numeroase frazeologisme apartin stilului stiintific:

- cadran solar si ceas solar;

- clorura de sodiu si sare de bucatarie;

- nava cosmica si nava spatiala;

- telefon mobil si telefon celular;

- sulfat de magneziu si sare amara.

Din terminologia medicala:

- aparat circulator si sistem cardiovascular;

- glanda endocrina si glanda cu secretie interna;

- focar de infectie si infectie de focar;

- tesut gros si tesut adipos.

Unele dintre frazeologisme sunt vechi si populare (stalpul casei, cosul pieptului) iar altele sunt neologice (calchiate sau imprumutate din limba franceza, exemplu: foc bengal si foc de artificii - din feu de Bengal si feu d'artifice).

Frazeologisme adjectivale sinonime

Din aceasta categorie retinem urmatoarele exemple:

- de exceptie si de milioane;

- gros la punga si cu punga groasa;

- batut in cap sau lovit cu leuca;

- tare de urechi si fudul de urechi;

- negru corb si negru ca pana corbului.

Foarte expresiv este si frazeologismul adjectival: tras la patru ace (alcatuit dupa francezul tir a quatre epingles) caruia ii corespunde in limba romana scos ca din cutie.

In limba romana mai exista si alte frazeologisme adjectivale (ieftin ca braga, sarac cu duhul, slab de inger, strigator la cer), dar ele nu intra in relatie de sinonimie cu alte frazeologisme adjectivale. Acestora li se vor gasi echivalente semantice numai lexicale.

Frazeologisme verbale sinonime

Sunt imbinari lexicale stabile si cu sens unitar, in a caror structura intra un verb. In afara de unitatea de sens, aceste frazeologisme se caracterizeaza si prin faptul ca din punct de vedere gramatical sau functional ele corespund unor verbe, care de obicei, nu exista in limba ca sinonime lexicale.

Referitor la structura acestor frazeologisme cele mai multe sunt constituite din doua sau trei cuvinte:

- a fi in stare si a-l tine chingile;

- a da lectii si a face meditatii;

- a munci pe branci si a lucra in draci.

O alta clasificare se refera la faptul ca unele frazeologisme verbale apartin limbii literare, dar au un corespondent popular: a-si lua ramas bun si a-si lua ziua buna, a o sterge si a pune coada pe spinare, a cadea de acord si a cadea la invoiala.

Exista, adesea cazul cand ambele elemente ale perechii sinonimice sunt literare: a cere socoteala si a trage la raspundere, a tine cont si a avea in vedere, a invarti pe degete si a duce de nas.

Numeroase exemple apartin vorbirii argotice si familiare: a pune ciocuri si a pune barbi (cu sens de a minti), a face ceafa, a face burta si a prinde osanza (a se ingrasa), a se trage de barba si a se bate pe burta (cu cineva).

De asemenea, unele frazeologisme verbale se pot constitui in serii sinonimice care pot avea cinci, sase, sapte sau chiar mai multe combinatii lexicale constante, echivalente semantic ori apropiate ca sens.

Putem observa ca majoritatea frazeologismelor enumerate sunt expresii care contin verbul "a face".

Frazeologisme adverbiale sinonime

Foarte multe dintre frazeologismele adverbiale pot fi grupate in serii sinonimice asemanatoare cu cele lexicale. Notiunea pe care o exprima adverbul niciodata poate fi redata prin numeroase expresii de tipul: la Pastele cailor, la sfantul asteapta, la candelele grecesti sau prin propozitii intregi: cand va creste par in      palma, cand va face broasca par. La fel, si in cazul adverbului departe: la capatul pamantului, la capatul lumii, unde si-a intarcat dracul copii etc., si in cazul adverbului repede: cat ai zice peste, cat ai clipi din ochi, cat ai bate din palme.

Numeroase sunt seriile frazeologice compuse din trei sau patru sinonime, care din punct de vedere functional seamana cu adverbele de mod, de timp, de loc si de cantitate:

- cu varf si indesat, din belsug, din abundenta;

- mai ales, in special, cu precadere, mai cu seama;

- din capul locului, dintru inceput, de la bun inceput;

- din toata inima, din adancul inimii, din tot sufletul, din adancul sufletului.

Sursele sinonimiei frazeologice in limba romana

Creatii interne ale limbii romane

Cele mai multe sinonime frazeologice au aparut in interiorul limbii. Ele provin de cele mai multe ori din imbinari de litere, de cuvinte care au capatat in timp o mare frecventa sau tot din combinatii lexicale create in procesul comunicarii verbale, carora, vorbitorii le-au atribuit un sens figurat.

Exemplu:

- a pune mainile pe piept, a trece in lumea dreptilor, a-si da obstescul sfarsit;

- calatorie sprancenata si cale batuta !

Un numar mai restrans de expresii frazeologice sinonime se explica prin fenomenul de analogie sinonimica. De exemplu: pentru ca exista in limba locutiunea adjectivala "in varsta", iar in secolul al XIX-lea, a fost imprumutat din latina neologismul etate, prin analogie cu vechea locutiune a aparut si in etate. La fel: a da de dracul si a da de naiba, a face cu ochiul si a face cu oblonul etc.

Tot creatii interne ale limbii sunt si: a se face de ras si a se face de basm, a o sterge si a pune coada pe spinare, a se tine scai de cineva si a umbla ca manzul dupa iapa.

Imprumuturi din alte limbi

Imprumuturi din alte limbi sunt mai putine decat creatiile interne romanesti pentru ca vorbitorii nostri au preferat sa le calchieze.

Din limba franceza provin cele mai multe imprumuturi. De exemplu: expresia a face aluzie dupa francezul faire allusion este mult mai putin expresiva decat sinonimele ei mai vechi, populare din limba noastra: a bate saua ca sa priceapa iapa si a vorbi soacra ca sa priceapa nora; ceremonie funerara si ceremonie mortuara din francezul ceremonie funebre si ceremonie mortuaire; chewing gum (din engleza) guma de mestecat; lie detector / detector de minciuni.

Calchieri dupa modele straine

Exemplele din aceasta categorie sunt mult mai numeroase decat imprumuturile, deoarece vorbitorii au preferat sa traduca locutiunile si expresiile straine.

Din categoria verbelor ne provin cele mai multe exemple:

- a inchide ochii (tradus din francezul fermer les yeux);

- a-si gasi moartea (tradus din francezul trouver sa mort);

- a cadea de acord (tradus din francezul tromber d'accord, si locutiunea verbala romaneasca pe care au dublat-o: a bate palma);

- a face valuri (tradus din francezul faire des vague - a face agitatie).

Numeroase sunt si frazeologismele substantivale din aceasta categorie, insa ele nu au dublat de prea multe ori expresii existente deja in limba romana.

Exemplu:

- calea lactee (din francezul la voie lactee) a intrat in sinonimie cu drumul robilor;

- castel de apa (din francezul chateau d'eau);

- turn de apa (din germanul wasserturn);

- cale ferata (din francezul voie ferree);

- farfurie zburatoare si obiect zburator neidentificat (din englezul flying saucer si unidentified flying object).

5. Sinonimia lexico-frazeologica

Conceptul de sinonimie lexico-frazeologica

Th. Hristea a vorbit pentru prima oara de sinonimia lexico-frazeologica pornind de la tipologia sinonimelor stabilita de profesorul Gheorghe I. Tohaneanu in lucrarea " Dincolo de cuvant".

Daca un frazeologism este echivalent semantic cu un cuvant, atunci sinonimia poarta numele lexico-frazeologica.

Th. Hristea¹ stabileste patru tipuri de sinonime lexico-frazeologice.

● Substantive si frazeologisme substantivale

Fiecare frazeologism cu valoare substantivala de tipul substantiv + adjectiv va figura alaturi de substantivul sinonim: arahida si aluna americana, astru si corp ceresc, dinastie si familie domnitoare, ecosistem si sistem ecologic, ketchup si sos tomat, parc si gradina publica, tomata si patlagea rosie.

Alte frazeologisme substantivale au o structura de tipul substantiv + prepozitie + substantiv (ele sunt mai putin numeroase decat cele enumerate anterior): bastard si copil din flori, biserica si locas de inchinaciune, prenume si nume de botez, weekend si sfarsit de saptamana.

O alta structura este cea de tipul: substantiv + substantiv in genitiv: firmament si bolta cerului (bolta cereasca), luna si astrul noptii, primar si capul satului, tibia si fluierul piciorului, torace si cosul pieptului, lingvistica si stiinta limbii etc.

1. Op. cit., p. 215.

Torace mai intra in raport de sinonimie cu alte doua frazeologisme - cavitate toracica (din francezul cavite thoracique) si cusca toracica (din francezul cage thoracique).

● Adjective si frazeologisme adjectivale

Acestea au drept caracteristica fundamentala faptul ca pot fi corelate cu doua sau chiar trei adjective sinonime.

Exemplu:

- bogat, instarit si cu dare de mana;

- destept, inteligent si cu cap;

- dichisit, ingrijit, elegant si scos ca din cutie;

- idiot, tampit si batut in cap;

- revoltator, indignat si strigator la cer.

Exista si situatii cand unei singure unitati lexicale adjectivale ii corespund doua unitati frazeologice sinonime: surd / fudul de urechi / tare de urechi (cu variantele tare de-o ureche si fudul de-o ureche).

● Verbe si frazeologisme verbale

Aceasta categorie este extrem de diversa, frazeologismele verbale se intalnesc in toate variantele functionale ale limbii, realizandu-se cu ajutorul acestora efecte stilistice deosebite.

In comparatie cu verbul sau cu verbele sinonime, frazeologismele verbale au o incarcatura expresiva mult superioara.

Exemplu:

- a asalta - a lua cu asalt;

- a bea - a trage la masea;

- a capitula - a depune armele;

- a descoase - a trage de limba;

- a distruge - a face tandari;

- a exagera - a face din tantar armasar;

- a-si face iluzii - a se iluziona;

- a innebuni - asi pierde mintile;

- a se linisti - a-i veni inima la loc;

- a minti - a umbla cu cioara vopsita;

- a naste - a da viata;

- a se obraznici - a-si lua nasul la purtare;

- a se pargui - a da in copt;

- a regiza - a pune in scena;

- a sparge - a da o gaura;

- a tusi - a bate toba;

- a se uni - a face front comun;

- a valorifica - a pune in valoare.

Frazeologismele verbale sunt cel mai bine reprezentate in vorbirea argotica si familiara:

- a-i cadea fisa (pentru a pricepe);

- a da coltul si a da in primire (pentru a muri);

- a da in bara (pentru a gresi);

- a da papucii (pentru a parasi sau a abandona);

- a baga la mat (pentru a manca).

● Adverbe si frazeologisme verbale

Si aceasta categorie de frazeologisme este destul de bine reprezentata in limba.

Exemplu:

- afara - sub cerul liber;

- complet - in intregime;

- departe - la dracu in praznic;

- greu - cu chiu cu vai;

- indiscutabil - fara indoiala;

- pretutindeni - peste tot;

- repede - cu iuteala fulgerului;

- superficial - de mantuiala;

- tiganeste - ca la usa cortului;

- vizavi - peste drum;

- zadarnic - in zadar.

Un frazeologism verbal poate avea doua sau chiar trei sinonime adverbiale iar unui adverb ii pot corespunde doua sinonime frazeologice (sau chiar mai multe): fara intarziere are ca sinonim nu numai pe imediat ci si pe indata si numaidecat.

Adverbul pretutindeni se afla in relatie sinonimica atat cu locutiunea peste tot, cat si cu echivalentele ei semantice: la tot pasul, la fiecare pas si pe toate cararile.

Sinonimele lexico-frazeologice in stilurile limbii

Clasificarea sinonimelor lexico-frazeologice in functie de stilurile limbii literare privite ca variante functionale ale acesteia

Paralel cu atentia acordata stilurilor individuale ale scriitorilor au inceput cercetarile despre stilurile colective numite si stiluri sau variante functionale. Cei care au contribuit la aparitia stilisticii lingvistice sunt: Charles Bally, iar la noi Iorgu Iordan cu "Stilistica limbii romane".

Fiind o ramura a lingvisticii, obiectul ei de cercetare il constituie limba, nu stilul. Stilistica lingvistica difera foarte mult de cea estetica.

In sfera stilisticii lingvistice ar trebui inclusa si stilistica functionala care se ocupa cu studiul stilurilor colective. S-a ajuns la concluzia ca exista patru stiluri functionale: stilul artistic (beletristic), stilul stiintific, stilul administrativ si stilul publicistic.

Stilul publicistic

Este cel mai controversat dintre cele patru stiluri, datorita recentei sale dezvoltari (existenta acestui stil a fost contestata de Ion Coteanu).

Argumente in favoarea existentei acestui stil au fost aduse de Al. Graur, Gh. Bolocan, Iorgu Iordan, Th. Hristea.

Exemplu de perechi sinonimice:

- arbitru (din franceza) si cavaler al fluierului;

- bodyguard (din engleza) si garda de corp, (din franceza) garde du corps;

- businessman (din engleza) si om de afaceri, (din franceza) homme d'affaire;

- cinematograf si a saptea arta (din franceza) le septieme art.

Existenta a doua sinonime (unul lexical si altul frazeologic) ii permite unui gazetar sa foloseasca si sinonimul metaforic: ciuma rosie in locul arhicunoscutului comunism.

Stilul tehnico-stiintific

Acesta este cel mai bogat in sinonime lexico-frazeologice. Bogatia acestui stil rezulta din varietatea de stiinte si ramuri ale acestora.

Am prezentat in continuare o lista cu exemplele cele mai uzuale:

- alternator si generator electric;

- alumina si oxid de aluminiu;

- behaviorism si psihologia comportamentului;

- computer si calculator electronic;

- feed-back si conexiune inversa;

- maternitate si casa de nasteri;

- naturoterapie si medicina naturii;

- pneumonie si aprindere de plamani;

- tartru - piatra dentara;

- varicela - varsat de vant.

Stilul juridico-administrativ

Stilul juridico-administrativ face parte din variantele functionale neexpresive ale limbii literare.

Exemplu:

- constitutie si lege fundamentala;

- parlament - for legislativ si organ legislativ;

- tribunal si palat de justitie;

- infractiune si fapt penal;

- legitimatie si carte de identitate;

- a infia si a lua de suflet;

- a divorta si a da divort.

Stilul artistic

Frazeologismele din cadrul acestui stil pot fi clasificate in:

- frazeologismele care sunt preluate de scriitori, din limba comuna (culta si populara);

- cele pe care le creeaza scriitorii si care, de cele mai multe ori raman la stadiul de inovatii artistice individuale.

La Eminescu luna apare ca stapana marii, copila cea de aur, regina noptii moarta, al noptilor monarh.

Un vorbitor obisnuit in limba comuna n-ar folosi acesti termeni, iar acestia nu vor patrunde niciodata in limba comuna.

Astfel de exemple le intalnim si in operele lui Sadoveanu, Cosbuc etc.

Pentru ca frazeologismele din aceasta categorie sunt atat de diferite fata de cele din limba comuna, ele ar putea fi numite frazeologisme literare, frazeologisme lingvistice.

Distinctia dintre aceste doua tipuri de frazeologisme porneste de la distinctia care se face intre stilistica lingvistica si cea literara.

Deosebirea, insa, nu este usor de facut in toate cazurile, dar uneori este foarte clara, de exemplu: cuc ardelenesc pentru pupaza - intalnit la Creanga si B.P. Hasdeu.

6. Alte tipuri de sinonime

Pe langa tipurile de sinonime enumerate mai exista si urmatoarele tipuri de sinonime: grafice (exemplificate prin literele i (din i) si a (din a - noteaza aceeasi realitate fonetica in contexte indicate de actualele norme ortografice); sinonime afixale (ne- si in- sau -et si -is din bradet, bradis); sinonime afixoidale (-bi si -di, demi- si semi-) si onomastice (sinonime toponimice: Balgrad si Alba Iulia si sinonime antroponomice - care denumesc aceeasi persoana).

Se mai vorbeste de sinonime metaforice, in studiile de specialitate, la care se ajunge prin acordarea de valori metaforice atat unor simple cuvinte, cat si unor imbinari lexicale.

Sinonimele metaforice pot fi atat lexicale cat si frazeologice.

Exemplele de sinonime metaforice le-am prezentat la sinonimia lexico-frazeologica in stilul beletristic (la Eminescu - luna este stapana marii, copila cea de aur, regina noptii moarta etc.).