TULBURARILE DE PRONUNTIE: Dislalia, Rinolalia, Disartria

TULBURARILE DE PRONUNTIE

1. Dislalia

este cea mai raspandita forma a tulburarilor de pronuntie;

este o tulburare de articulatie / pronuntie ce se manifesta prin incapacitatea totala sau partiala de a emite unele sunete;

este o tulburare ce se manifesta prin deformarea, omiterea sau substituirea sunetelor in diferite combinatii fluente ale vorbirii.

Ce este o tulburare de articulatie/pronuntie?

in vederea pronuntarii unui sunet organele fono-articulatorii adopta anumite pozitii/miscari pentru fiecare sunet. Miscarile organelor fono-articulatorii specifice pronuntarii unui sunet se numesc articuleme. Pronuntia este o activitate motrica de a exprima verbal sunetele unei limbi si este socotita a fi corecta cand se respecta baza specifica de articulare a limbii respective (cand articulemele se realizeaza corect)

vorbirea dislalicului este o abatere de la baza specifica.

Cauze:

o       apare in general la majoritatea copiilor in mica copilarie cand copilul nu este maturizat din punct de vedere neurologic. Aceste deformari au un caracter fiziologic si nu o semnificatie logopedica pentru ca ele dispar. Dar aceasta dislalie fiziologica capata semnificatie logopedica cand copilul este incurajat sa persevereze spre amuzamentul parintilor;

o       apare atunci cand parintii nu reprezinta un mediu lingvistic destul de bun;

o       in cea mai mare parte este determinata de afectiuni organice ale organelor fono-articulatorii sau afectiuni organice ale auzului (malformatii ale limbii, buzelor, maxilarelor);

Clasificare:

I. dupa criteriul etiologic

dislalie organica

o       determinata de disfunctiuni organice

o       se imparte in:

a)      dislalie mecanica (disgloxie) si este provocata de afectiuni mecanice: limba prea scurta/lunga, malformatii ale maxilarelor;

b)      dislalia audiogena este provocata de afectiuni organice ale analizatorului auditiv. Gravitatea ei este dependenta de gravitatea hipoacuziei

dislalie functionala

o       vorbirea este afectata fara ca subiectul sa prezinte malformatii sau deficiente de auz;

o       se imparte in:

a)      dislalie motorie - apare din cauza inabilitatii motorii a organelor de vorbire (exista un decalaj intre auz si pronuntie); se intalneste la copiii neindemanatici si apare in special la deficientul mintal;

b)      dislalie senzoriala - este provocata de tulburari ale mecanismelor senzitive ale auzului fonematic (auz ce se refera la diferentierea dintre sunetele cu spectru apropiat), dar aude bine; sau este provocata din cauza tulburarilor de natura proprioceptiva deoarece nu sesizeaza cu precizie miscarile de articulatie.

II.    dupa criteriul manifestarilor (simptomatologic)

dupa aspectul exterior fonetic:

a)      dislalie prin substituire (in loc de r - l)

b)      dislalie prin omisiune (nu poate pronunta sunetul rata - ata)

c)      dislalie prin deformare

dupa gradul de intindere:

a)      dislalie simpla sau monomorfa cand este afectat un singur sunet sau mai multe sunete care se pronunta in aceeasi zona de articulare (s,z)

b)      dislalie polimorfa cand sunt afectate mai multe sunete (nu pronunta nici pe r,l)

c)      dislalie totala (tetism) cand sunt deformate majoritatea consoanelor (inlocuieste consoanele cu t)

in functie de sunetul afectat:

o       dislaliile primesc denumirea de le denumirea greceasca a sunetului afectat la care se adauga sufixul "ism" - in cazul deformarii sau al omiterii sunetului, iar in cazul inlocuirii unui sunet cu altul se adauga si prefixul "para". De exemplu:

deformarea sau omiterea sunetului b = betacism; inlocuirea lui b =parabetacism;

pentru c =capacism; paracapacism

f = fitacism; parafitacism

g = gamacism; paragamacism

l = landacism; paralandacism

m = metacism; parametacism

r = rotacism; pararotacism;

s = sigmacism; parasigmacism (in categoria lui s intra si: j, z, s, ce, ci, ge, gi, t)

Sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele din categoria sigmatismului si rotacismului.

Sigmatismul este cea mai frecventa tulburare. Aceasta din cauza complexitatii structurii sale acustice si articulatorii. Sunetul s necesita miscari precise si o anumita dezvoltare a aparatului fono-articulator, fiind solicitate miscari fine.

pronuntarea sunetului s apare la 3 ani, dar se perfectioneaza pe la 6 ani;

sunetul s se percepe mai dificil decat celelalte sunete;

cauze care duc la deformarea sunetului s:

o       are o intensitate scazuta astfel incat copiii cu hipoacuzie usoara nu-l percep;

o       are o tonalitate inalta ce depaseste pragul celei mai fine sensibilitati a urechii umane;

Pentru corectare sunetul prezinta si avantaje deoarece la emitere poate fi realizat prin modalitati diferite:

in mod obisnuit: cu varful limbii pe incisivii inferiori si formarea unui jgheab cu limba pentru scurgerea aerului;

fie cu varful limbii pe incisivii inferiori sau superiori sau pe alveolele incisivilor inferiori (in cazul in care exista malformatii).

Exista mai multe forme ale sigmatismului:

o sigmatismul interdental (pelticie) rezulta din pronuntarea sunetelor cu limba intre dinti: este cauzata de absenta dentitiei sau a implementarii defectuoase a dintilor sau de vegetatii adenoide (aglomerari de tesut la nivelul amigdalelor);

o sigmatismul abdental se realizeaza prin sprijinirea prea tare a limbii pe dinti impiedicand iesirea aerului prin spatiul interdental cauzata de malformatii ale limbii care este hipertonica, de implantarea defectuoasa a dintilor si de deficiente ale auzului;

o sigmatismul palatal care se realizeaza prin retragerea limbii pe bolta palatina. Are aceleasi cauze ca si cel abdental si este specific hipoacuzicilor.

o sigmatismul lateral - se realizeaza prin lateralizarea curentului de aer pe partea dreapta sau stanga. (Se imparte in sigmatism lateral )???

Cauze-este determinate de pareze laterale ale limbii sau de hipoacuzii de perceptie (aude bine cu o ureche, dar cealalta este lezata);

o sigmatismul bilateral - subiectul strange buzele, iar aerul se scurge pe ambele parti

o sigmatismul strident -sunetul se realizeaza prea sonor pentru ca jgheabul (santul median) al limbii este prea accentuat. Articulatia sunetului ii deranjeaza pe ascultatori;

o sigmatismul labial - frecarea curentului de aer se realizeaza la nivelul buzelor pentru ca limba este hipotona (nu atinge dintii din cauza lipsei mobilitatii);

o sigmatismul labiodental - frecarea curentului de aer are loc intre incisivii superiori si buza inferioara din cauza unor malformatii;

o sigmatismul nazal - specific rinolaliei; sunetul se realizeaza prin frecarea aerului intre baza limbii si laringe

Rotacismul ocupa ca frecventa locul 2 si presupune omiterea lui "r". sunetul r este deformat din cauza structurii sale articulatorii, fiind cel mai dificil de pronuntat. Pronuntarea corecta se definitiveaza abia pe la 4-5 ani, pana la 3-4 ani exista un pararotacism fiziologic.

Pronuntarea lui r presupune:

o mobilitate deosebita a limbii;

o proportie anatomica a organelor fono-articulatorii. Existenta malformatiilor duce la deformarea pronuntarii sunetului r.

Specific pentru pronuntarea lui r este forma sa apixala: varful limbii se sprijina pe alveolele incisivilor superiori, iar limba vibreaza. La pronuntarea corecta participa numai varful limbii care vibreaza, celelalte elemente ramanand fixe.

Chiar daca este mai dificil de pronuntat decat s, nu este atat de frecvent deformat, tocmai datorita faptului ca din punct de vedere acustic este perceput foarte usor (poate fi perceput chiar si de copiii cu hipoacuzie usoara), are o intensitate ridicata, are o tonalitate joasa care corespunde pragului sensibilitatii umane. Deci deformarea apare din cauze organice.

Forme ale rotacismului

o      rotacismul interdental - varful limbii se sprijina pe incisivii superiori si are nuanta "sasaita";

o      rotacismul labial - limba prea scurta, vibreaza buzele si nu limba;

o      rotacismul labiodental - vibratia are loc intre incisivii superiori si buza inferioara;

o      rotacismul bucal - scurgerea aerului se realizeaza printre limba si obrajii care intra in vibratie;

o      rotacismul marginal - nu vibreaza varful limbii, ci marginile ei laterale;

o      rotacismul apical - vibratia se realizeaza cu varful limbii, dar nu e adecvata pentru limba romana. Poate fi:

rotacismul polivibrant - prea multe vibratii (doua vibratii sunt suficiente);

rotacismul monovibrant - o singura vibratie, care este prea stearsa;

o      rotacismul palatal - presupune sprijinirea varfului limbii pe bolta palatina;

o      rotacismul dorsal - sunetul se realizeaza prin vibrarea partii mediene sau dorsale a limbii si nu a varfului acesteia;

o      rotacismul velar - vibreaza valul palatin si nu varful limbii;

o      rotacismul uvular - vibreaza unula (omuletul)

o      rotacismul faringeal - specific rinolaliei: vibratia se realizeaza intre baza limbii si faringe;

2. Rinolalia

Termenul vine de la rinos = nas si lalie = vorbire. Reprezinta o tulburare de pronuntie ce se produce asociata cu fenomenul de rinofonie ca urmare a amplificarii / diminuarii rezonantei sunetului din cauza comunicarii buconazale deficitare care poate fi prea larga sau obstructionata. Din cauza comunicarii buconazale deficitare este tulburata rezonanta, dar si articularea sunetului.

Rinolalia si dislalia au asemanari (in ambele este tulburata pronuntia sunetului), dar si deosebiri (la rinolalie este afectata si rezonanta).

Formele rinolaliei

rinolalie deschisa - in care suflul de aer necesar pronuntiei sunetelor se scurge pe cale nazala si nu orala fiind afectate sunetele orale;

sunetele orale sunt toate fonemele fara m si n

cauzele aparitiei: malformatiile organice sau functionale ale valului palatin

se imparte in:

rinolalie deschisa organica - provocata de:

paralizii ale valului palatin care pot fi centrale sau periferice;

malformatii ale valului palatin;

traumatisme ale valului palatin;

despicaturi ale valului (aceasta conduce la afectiunile cele mai grave);

toxoplasmoza;

sifilis;

factori toxici,

tulburari de nutritie ale mamei;

rinolalie deschisa functionala:

valul nu prezinta malformatii;

cauzata de:

incapacitatea sau mobilitatea redusa a valului;

imitarea vorbirii unui rinolalic in perioada invatarii vorbirii

Formele de manifestare ale rinolaliei deschise sunt diverse si sunt in functie de:

o        cauzele care au produs-o (in cea organica sunt mai accentuate);

o        de momentul si rezultatul interventiei medicale;

o        de mediul in care traieste copilul;

o        de nivelul de dezvoltare psihica a copilului;

Cauzele tulburarilor de pronuntie si manifestarea rinolaliei

o      pierderea aerului pe cale nazala provoaca scaderea presiunii intraorale care provoaca greseli in kinezia componentelor organelor fono-articulatorii astfel limba adopta o pozitie posterioara si nu ajunge sa se sprijine suficient iar aerul iese imprastiat

o      consoanele explozive: b, c, g, p sunt pronuntate cu ajutorul limbii prin antrenarea bazei rezultand inchiderea coardelor vocale cu un clampanit; de multe ori c si g sunt omise sau pronuntate ca si cand s-ar ineca

o      e afectata rezonanta sunetului pe langa pronuntie; faringele e antrenat in compensarea functiei valului palatin si din aceasta cauza apare un harait faringian

o      subiectul inspira mai frecvent pentru ca pierde aer mai des rezultand o vorbire mai putin fluenta

o      apar grimase faciale prin care se incearca oprirea aerului sa iasa pe nari

rinolalie inchisa - poate fi:

o       organica - cand comunicarea este impiedicata la nivelul narinelor si naso-faringelui poate fi cauzata de polipii nazali, hipermucozitati, hipertrofii amigdaliene, deviatii de sept

o       in functie de locul unde se instaleaza obstacolul nazal poate fi:

anterioara - curentul e impiedicat sa iasa pe nas, sonoritatea lui m,n e diminuata;

posterioara - curentul e blocat la nivelul nazo-faringelui; ca manifestare m si n sunt inlocuite cu b si d       sau m si n sunt omise in coarticulatie cu b si d

o      functionala - se instaleaza pe fondul imitatiei

rinolalia mixta - la aceeasi persoana sunt prezente si malformatii ale valului palatin, dar si vegetatii in acelasi timp

3.Disartria

Este cea mai grava forma a tulburarilor de pronuntie. Reprezinta o tulburare de pronuntie care prezinta caracteristici dislalice si rinolalice fiind afectate ritmul si calitatea vocii, cu rezonanta nazala monotona si cu insuficiente articulatorii (de pronuntie).

Daca in:

dislalie si rinolalie sunt afectate organele periferice ale vorbirii -

in disartrie afectiunile sunt la nivelul cailor centrale care conduc impulsul motrico-verbal spre organele periferice. Deci sunt afectate ori caile centrale, ori nucleii nervilor care isi au radacina in bulbul rahidian.

Cauzele si formele disartriei

Este mereu provocata de lezarea anumitor zone ale SNC avand cauze de natura prenatala, natala si post natala (aceleasi ca si pana acum).

Clasificarea disartriei se face dupa sistemul motor afectat:

a)      disartria corticala - este provocata de leziuni la nivelul cortexului motor de unde porneste comanda pentru miscarea zonelor respective;

b)      disartria extrapiramidala - este cauzata de afectiuni ale nucleilor extrapiramidali ceea ce duce la tulburari de tonus si postura; poate fi:

hipokinetica - presupune afectarea ganglionilor bazali la adulti asociata cu Parkinson; subiectul se caracterizeaza prin lentoare in miscari, dificultati de a se opri din miscare, dificultati de a incepe sau se opri din vorbire, repetarea ultimelor cuvinte din propozitie, vorbire monotona, lipsita de inflexiuni, sunete pronuntate deformat;

hiperkinetica - la copii este insotita de spasme si hipertonie; se manifesta cu tulburari ale tonusului si miscari dezordonate; apar contractii involuntare la nivelul cavitatii bucale, articulatie insuficienta, voce rau timbrata (fie prea puternica, fie sacadata) apar miscari parazite la nivelul aparatului fonator.

c)      disartria cerebeloasa - rezulta din leziuni ale cerebelului ceea ce duce la aparitia tulburarilor de coordonare ale miscarilor si de echilibru

apar si tulburari ale vocii care este cand prea puternica, cand prea slaba;

apare dupa boli sau leziuni in diferite regiuni ale sistemului nervos central de aceea unii o denumesc si disartrie centrala;

poate sa apara la orice varsta, de aceea recuperarea incepe prin tratament neurologic dupa care corectarea vorbirii nu se poate realiza decat de catre logoped;

gravitatea tulburarilor este in functie de gravitatea leziunii;

formele usoare ale disartriei se aseamana cu dislalia; formele grave se aseamana du tulburarile polimorfe;

in disartrie apar si o serie de complicatii deoarece subiectul sufera si de alte tulburari:

o de motricitate - in cazul in care disartria apare dupa unele boli; subiectul poate prezenta pareze si paralizii care afecteaza miscarile voluntare: tulburari de tonus si postura sau coordonarea miscarilor;

o de natura afectiva - pentru ca e o afectare a SNC tulburarile centrale pot provoca tulburari secundare (inhibitia centrilor subcorticali care regleaza starile emotionale - subiectul nu-si mai stapaneste starile emotionale);

o de natura intelectuala - pot fi afectate diferite zone asociative ce afecteaza dezvoltarea intelectului;

o de natura senzoriala - in legatura cu caile senzoriale;

o de natura psiho-sociala - daca afectiunea psiho-motorie este grava subiectul nu-si poate realiza necesitatile de igiena personala si ramane dependent de parinti si nu relationeaza cu ceilalti copii

d)      disartrie bulbara - este provocata de lezarea nucleilor din bulb, a nervilor cranieni, ceea ce duce la hipotonia muschilor limbii, tulburari de pronuntie, tulburari de deglutitie, nu-si poate controla saliva;

e)      disartrie pseudo-bulbara - are manifestari asemanatoare lui d), dar afectiunile sunt la nivelul fasciculului cortico-geniculat deasupra bulbului; asociata cu hipertonie si vorbire monotona.

Metode si procedee de corectare a tulburarilor de pronuntie

Sunt adoptate metode si procedee cu caracter general care au rolul de a pregati organele fono-articulatoare pentru aplicarea metodelor specifice. Metodele specifice se adreseaza direct sunetului afectat.

Metodele cu caracter general se refera la:

educarea motricitatii generale si a motricitatii aparatului fonator, necesare la cei ce prezinta pareze, disartrii, paralizii; si la motricitatea limbii, a valului palatin, a obrajilor;

educarea echilibrului dintre expiratie si inspiratie;

educarea auzului fonematic;

educarea personalitatii logopatului pentru a capata incredere in fortele proprii prin trairea succesului.

Metodele specifice

In realizarea lor se parcurg patru etape:

de obtinere izolata a sunetului;

se realizeaza prin doua procedee:

demonstratie articulatorie

derivarea sunetului din alte sunete pe care le poate pronunta si din sunete pe care logopedul nu le poate demonstra (c din t; g din d; h din s)

de consolidare a sunetului;

de diferentiere a sunetului de cele cu care se confunda;

de automatizare a sunetului