Dislalia: Motorie, Senzoriala, Mecanica, Functionala - Sigmatismul si parasigmatismul

Dislalia

In cadrul acestei tulburari este afectat aspectul fonetic al pronuntiei unor consoane sau grupe consonantice. Nu este afectata latura lexico-semantica.

Dislalia poate fi:

Motorie - consta in dificultati de pronuntie. Apare la copiii cu dificultati functionale motorii innascute si dobandite, localizate la nivelul periferic al analizatorului verbo‑motor. Tulburarile de pronuntie depind de localizarea si gravitatea malformatiilor. De exemplu, prognatismul determina distorsiunea pronuntiei tuturor sunetelor; malformatiile palatine determina rezonanta nazala - rinofonia. In cazul acestei tulburari motricitatea articulatorie a sunetelor este normala, cu exceptia celor afectate de malformatii, determina de asemenea, o serie de complicatii psihopatologice. Tratamentul este complex si include tratamentul medical, logopedic, si psihologic.

Senzoriala - consta in dificultati de diferentiere auditiva (fonematica) si dificultati de interiorizare; se reflecta si in limbajul scris.

Mecanica - este determinata de malformatii.

Functionala - datorata unor dificultati de functionare a organelor periferice cu rol in articulatia sunetelor. Aceasta forma de dislalie apare in perioada de dezvoltare a capacitatilor fonematice (1-6 ani). Pronuntia dislalicului are urmatoarele caracteristici: distorsiuni, substituiri, omisiuni. Cauzele sunt tulburari functionale (neurodinamice) la nivel central al analizatorului verbo-motor, situatie in care sunt afectate mai ales consoanele anterolinguale, sau la nivelul analizatorului verbo-auditiv cand sunt afectate mai ales opozitiile fonematice, prin urmare se poate manifesta si in scris. Complicatiile determinate de dislalie se manifesta prin marcarea negativa a dezvoltarii limbajului in ansamblu si prin generarea unor complicatii psihice afectiv-volitive. Prognosticul este pozitiv.

Denumirile tulburarilor dislalice provin din alaturarea sufixul "ism", in cazul denaturarii, omiterii sau inlocuirii fonemului respectiv, la denumirea literelor alfabetului elen, precum si a prefixului "para", in cazul inlocuirii unui anumit fonem cu un altul. Exemplu: "rotacism" pentru denaturarea sau omiterea sunetului "r", "pararotacism" pentru inlocuirea sa cu un alt sunet, de pilda cu "l".

In continuare ne vom referi la doua tulburari de pronuntie (intalnite cu o frecventa ridicata) incluse in categoria dislaliei: sigmatismul si rotacismul.

1. Sigmatismul si parasigmatismul

Notiunea de sigmatism se refera la tulburarile de pronuntie ale sunetelor: "s", "z", "t", "s", "j", "č", "ğ".

Notiunea de parasigmatism se refera la inlocuirea sunetelor enumerate mai sus cu alte sunete: pronunta "Cluz" in loc de "Cluj", "tertel" in loc de "cercel". Initial, sub denumirea de sigmatism erau cuprinse doar tulburarile de pronuntie ale sunetului "s", ulterior au fost introduse si celelalte sunete (suieratoare, africate).

Formele sigmatismului

Se disting mai multe forme in functie de:

Pozitia defectuoasa a limbii - sigmatism oral. In aceasta categorie sunt incluse formele de mai jos:

Sigmatismul interdental, numit si pelticie, "s" este pronuntat cu limba intre dinti. Foarte frecvent la copiii mici, scade dupa cresterea dintilor. Alte cauze sunt: vegetatiile adenoide, obiceiul de a respira cu gura deschisa, limba hipotona. La copii cu malformatii aceasta forma este mai stabila. Adesea se datoreaza pozitiei gresite a limbii: slabirea muschilor retractori, preponderenta extensorilor, neputinta de a se lati pentru a realiza contactul cu      molarii. Sunt necesare exercitiile de motricitate. Interdentalitatea scade de la 4 la 6 ani.

Sigmatismul addental. Rezulta prin sprijinirea limbii de dinti: nu se mai formeaza canalul de scurgere a aerului si acesta trece necondensat, sub forma de evantai, peste partea anterioara a limbii. Prin urmare scade sonoritatea siflantelor. Apare si la subiectii cu maxilare normale, dar mai frecvent la cei cu prognatism, cu limba hipertonica si la cei cu hipoacuzie.

Sigmatismul lateral. Curentul de aer este deplasat de la linia mediana inspre dreapta, sigmatismul lateral dexter, spre stanga: sinister, sau bilateral. Unda de aer este deplasata spre canini sau premolari (mai rar spre molari), comisurile bucale se retrag cu atat mai mult cu cat aerul iese mai lateral. Sigmatismul poate fi cauzat de pareze unilaterale ale nervului hipoglos dar este intalnit si in deficientele de auz monoaurala cand lateralizarea se produce de partea urechii lezate pentru a "intari" sunetul. Acest gen de sigmatism poate fi total, sau partial (pentru "s" sau "s") sau combinat cu sigmatism interdental sau si cu pronuntia altor sunete. Prin percutie in locul lateralizarii se produce intreruperea sunetului.

Sigmatism nazal In aceasta categorie sunt incluse formele:

Sigmatismul nazal determinat de structura sau functia anormala a palatului moale, celelalte componente articulatorii fiind normale. In locul siflantelor rezulta un sunet nazal care seamana cu "ng". Denaturarea este totala cand tot aerul se scurge pe nas sau partiala cand numai o parte ia calea nazala, restul fiind eliminat pe cale bucala. Daca se astupa nasul, persoanele cu sigmatism nazal total nu pot produce siflantele.

Alte forme de sigmatism nazal sunt cele la care constrictia canalului de scurgere a aerului se realizeaza:

intre radacina limbii si peretele faringal posterior, situatie in care rezulta un "h" profund;

intre valul palatin prins intre radacina limbii si peretele faringian, cand sunetul care rezulta seamana cu un sforait.

Sigmatismul nazal total este dat de despicaturi palatine, palat moale scurt sau cu mobilitate redusa post-operatorie. Sigmatismul nazal intretine procesele inflamatorii ale mucoasei nazale datorita frecarii aerului de peretii cavitatii nazale ceea ce duce la hipertrofii ale mucoaselor si cornetelor nazale, putand provoca si inflamatii ale urechii medii.

Sigmatismul laringal, cand se obtine un sunet gutural in locul siflantelor. La cei cu despicaturi palatine constrictia este localizata intre coardele vocale.

Corectarea sigmatismului

a)    Indicatii generale:

Sunetul defectuos nu se corecteaza: se elaboreaza un sunet nou prin exercitii de fluierat, suierat, onomatopee si prin diferentierea lor auditiva.

Exercitiile pregatitoare pentru miscarile articulatorii se fac cand sunetul nu se poate obtine prin derivare; recurgerea la utilizarea mijloacelor mecanice (sonda) se face numai in cazurile in care alte procedee nu dau rezultate.

Exercitii de consolidare si automatizare. Foarte importante sunt exercitiile de diferentiere a sunetului nou, corect articulat de celelalte sunete din grupa africatelor si siflantelor.

Unde este necesar (anomalii maxilo-faciale, vegetatii adenoide) se aplica tratament medical.

Varsta cea mai indicata pentru inceperea exercitiilor este de 4-5 ani, exercitiile trebuie evitate in perioada schimbarii dintilor de lapte.

Trebuie redusa influenta persoanelor cu pronuntie defectuoasa din anturaj.

b)    Exercitii de emitere si de pronuntie a noului sunet:

Metoda derivarii din sunete apropiate ca structura acustico‑articulatorie:

Metoda clasica - in care celelalte sunete siflante si africate sunt derivate din "s". Da rezultate bune dar nu este o metoda naturala. "s" apare mai tarziu decat "t" pentru ca necesita mecanisme articulatoriii mai fine. Trecerea se face de la sunete explozive spre cele fricative cu intermediare care sunt combinatii intre acestea ("t" in loc de "t" sau "t" in loc de "s"). Sunetele explozive apar printre primele in ontogeneza. Ele sunt mai usor de intuit, se bazeaza pe senzatii tactil-kinestezice dintre varful limbii si dinti ("t", "d"). La siflante nu este un contact (ocluzie) ci doar apropiere (constrictiune). Pozitia limbii se percepe doar kinestezic, ceea ce explica dificultatea mai mare de pronuntie si aparitia ontogenetica ulterioara.

Metoda bazata pe dezvoltarea ontogenetica (t - t ‑ s). La "t" pronuntia este apropiata de "t" (contine elementul exploziv, varful limbii formeaza un obstacol in calea aerului, este indepartat de dinti de curentul de aer, apoi revine). Pentru realizarea discriminarii acustice, diferenta dintre "t" si "t" este de o octava ceea ce permite perceptibilitate optima. "s" este apropiat de "t" care contine un element constrictiv, diferenta dintre "s" si "t" este tot de o octava. Pentru insusirea lui "č" calea este: t - t ‑ č. Metoda bazata pe formarea sunetelor din sunete componente, nu tine seama de particularitatile psihologice, motrico‑kinestezice si auditive - ontogenetice. "ğ" trece prin forma "dz": "dzam" in loc de "geam".

Procedee de derivare a sunetelor din seria "s".

T-S

Se rosteste "t" rapid, in succesiune (ttt). Rostind in continuare, se impinge partea anterioara a limbii inainte si in jos ca si cum s-ar indeparta de pe ea un corp strain. Aceeasi miscare se face cu retragerea buzelor si apropierea dintilor rezultand "t". Din pronuntia prelungita, in soapta a lui "t" - se desprinde "s"; daca este nevoie se impinge usor varful limbii. "s" se poate deriva din "t" dorsal: pozitia limbii este cu varful indoit la incisivii inferiori, apoi prin inchiderea gurii, prin pronuntia repetata (ttt) se obtine "t", apoi prin prelungire "s". Metoda este indicata pentru subiectii cu prognatism accentuat.

F-S

Articularea sunetului "f". Buzele se retrag spre comisuri si se sufla aerul. Variante: suflare cu asocierea lui "t" fluierat; suflare cu asocierea lui "ta", "te". "a"; suflare asociata cu "ta", "e"; suflare, "te". "s" se introduce in cuvinte care-i avantajeaza pronuntia: "asta, este" si se desprinde treptat, urmand rostirea lui "s" izolat. Apoi se pronunta "s-a", "s-e". Cand "s" nu este emis corect, se introduce "h" atenuat si se pronunta "sha", "she" in mod rapid. Urmeaza articularea lui "s" in cuvinte. Metoda este aplicabila in toate tipurile se sigmatism. La fel se obtine "z" din "v".

Procedee de derivare a sunetelor din seria "s".

T-S

Limba la un "t" apical, se afla in pozitia apropiata de cea pentru "s". Se rosteste un sir de (ttt), se rotunjesc buzele si rezulta "č" ("ts"), prin prelungire se separa elementul siflant de cel exploziv. Se poate pronunta (pentru rotunjire): "ut" - "uč" - "učss".

T-Č

Se pronunta "t", se impinge varful limbii inapoi si in sus.

c)     Emiterea sunetelor prin exercitii ortofonice

Exercitiile pregatitoare si de articulatie se utilizeaza daca metoda derivarii nu da rezultatele scontate.

Sigmatismul interdental: se pronunta seria "s" cu dintii stransi, apoi se consolideaza sunetul. La inceput toate exercitiile se fac cu gura inchisa, apoi in fata oglinzii cu intredeschiderea usoara a gurii.

Sigmatismul mecanic: mai intai se face tratamentul ortodontic. Se recomanda producerea sunetelor "s, z, t" cu varful limbii coborat la gingia inferioara.

Sigmatismul addental: se recomanda lasarea brusca a capului pe spate la pronuntia prelungita a lui "s" si exercitii in fata oglinzii. S-a dovedit utila recurgerea la desene schematice, miscari sugestive cu mana.

Rotacismul

Rotacismul reprezinta o pronuntie denaturata a sonantei "r". Aceasta tulburare apartine dislaliei.

Simptomele caracteristice acestei tulburari sunt: distorsiuni, omisiuni, inlocuiri.

Formele rotacismului:

Exista 28 de forme ale rotacismului si peste 50 de metode de corectare, din care unele au doar valoare istorica. Dintre formele rotacismului amintim:

Rotacismul interdental - varful limbii strecurat printre dinti vibreaza in contact cu incisivii sau buza.

Rotacismul velar - intra in vibratie diferite parti ale valului palatin. Cu cat partile antrenate sunt mai mari, cu atat vibratiile sunt mai incetinite. Se poate obtine un sunet scurt sau unul nazal.

Rotacismul uvular - este o forma frecventa de rotacism, se obtine "r" graseiat (francez). La copiii mici apare o manifestare pasagera. O raraiala se obtine prin vibratiile incetinite ale uvulei. "r" velar si uvular duc la fonastenie (slabirea vocii). Incordarea mare a uvulei duce la hiperemia mucoasei bucofaringiene.

Pararotacismul consta in inlocuirea lui "r" cu un alt sunet corect articulat (cel mai adesea cu "l" - sunetul cel mai apropiat ca impresie acustica si loc de articulare dar si cu "d", "v", "i", "u", "a", "a", "I".

Stabilirea diagnosticului diferential al rotacismului:

Se foloseste spatula pentru a vedea pozitia limbii, oglinda laringoscopica, stetoscopul pentru a localiza vibratiile (si prin palpare). Este necesara o examinare complexa.

Stabilirea diagnosticului diferential presupune parcurgerea mai multor faze:

I         Analiza defectului de articulatie permite aplicarea unor metode de corectare corespunzatoare fiecarui tip de rotacism:

Rotacismul nazal - se fac exercitii de ridicare a valului palatin;

Rotacismul velar, bilabial, lateral: - exista vibratia, dar gresit localizata, ea trebuie deplasata spre varful limbii;

Rotacismul apical monovibrant: - trebuie dezvoltata motricitatea varfului limbii;

Rotacismul uvular - se fac exercitii de pronuntare sacadata, in soapta, la incisivii superiori (vocea duce la recidiviva);

Pararotacism - "l" marginile laterale trebuie sa blocheze scurgerea aerului; se recomanda examinarea auzului fonematic si antrenarea acestuia.

II    Exercitii pentru dezvoltarea auzului fonematic:

Situatia in care subiectul sesizeaza pronuntia gresita la altii, nu la sine; corectarea se face prin inregistrarea propriei vorbiri.

Trebuie intuita pronuntia corecta prin evocari onomatopeice: zgomotul avionului, motorului, roata morii, soneria.

Trebuie exersate paronimele: "car - rac"; "lac - rac"; "lama - rama"; "val ‑ var".

Exercitii de analiza si sinteza sonora cu ajutor imagistic: ce pozitie ocupa "r" in silabe, cuvinte, propozitii.

III     Exercitii de gimnastica articulatorie:

Miscarile articulatorii ale lui "r" se exerseaza izolat, apoi se face sinteza lor. Sunt de preferat exercitii globale: vibratia intregului corp se transmite varfului limbii. Exemplu: - taietorul de lemne; tremuratul de frig.

Sunt necesare exercitii specifice la subiectii cu limba hipertonica sau hipotonica.

Se fac exercitii pentru:

varful limbii: latirea, ascutirea, retractia, indoirea, vibrarea;

coborarea partii dorsale.

Se palpeaza pronuntia: pe laringe, la colturile buzelor, pe palma.

Etapele corectarii rotacismului, la fel ca si a altor tulburari dislalice sunt: emiterea, consolidarea, diferentierea si automatizarea. Este extrem de importanta realizarea autocontrolului. Emiterea si pronuntia      se fac dupa reguli ortofonice si de derivare.

Fixarea si automatizarea lui "r" in vorbirea cursiva.

Trebuie stabilite legaturi intre excitatiile auditive, vizuale, kinestezice, care conditioneaza procesele de percepere auditiva, citire, scriere si pronuntare. Alegerea materialului verbal trebuie sa respecte urmatoarele criterii:

Afinitatea articularii cu alte sunete. Influenta sunetelor vecine si a pozitiei sale in cuvant asupra articulari. "r" are mare afinitate cu sunetele explozive: "p", "b", t", "d", "c", "g".

Usurinta cu care se poate percepe vizual sunetul in silabe si cuvinte reprezinta o modalitate de asigurare a controlului vizual in oglinda logopedica.

Dificultati de coarticulare in functie de forma de rotacism: transformarea lui "r" velar in apical prin exersarea: "trrr" si "drrr" cu limba plasata in pozitia pentru "r" labial.

Pozitii fonologice in care apare "r".

Exercitii:

In cuvinte silabice: "r" se combina cu gama vocalica.

a.     Silabe directe cu ponuntia prelungita a lui "r": "rra", "rre", "rra", "rro", "rru", "rri", "rri";

b.     silabe directe: "ra", "re", "ri", "ro", "ru", "ri", "ri";

c.      silabe directe repetate: "rarara", "rerere";

d.     silabe indirecte cu pronuntie prelungita: "arr", "err", .;

e.      silabe indirecte: "ar", "er", "ar";

f.       silabe inchise: "rar", rer", "rar";

g.     silabe cu "r" in pozitie intervocalica: "ara", "ere", "ara";

h.     sonanta "r" in grupari consonantice:

grupari consonantice izolate: "pr", br", "dr", "hr".

grupari consonantice in silabe: "pra", "pre", "pra"; "bra", "bre", .; "tra", "tre", .; "dra", "dre" .

Explozivele "b" si "g" si fricativa "h" pot sa genereze dificultati de pronuntie prin combinarea lor cu "r" si sa determine reaparitia sau aparitia lui "r" velar sau uvular. Cand se asociaza cu "c" si "b" se face o pauza: c ‑ ra", "g ‑ ra". Pot aparea dificultati de pronuntie si la combinarea cu "s" si "z". Se recomanda o pronuntie puternica pentru a rezolva hiatul care apare.

Exercitii in cuvinte: monosilabice( "rac", "rog", "ros"; "car", "mar" "por"); bisilabice ("rama", "rata", "rara"); plurisilabice; exercitii de analiza fonetica, paronime, sortare de imagini a cuvintelor care contin "r".

Introducerea in propozitii. Se fac exercitii ritmate: "Ra, ra, ra, nu fuma!", "R, r, r, nu pari!". Trebuie evitata interpunerea de sunete parazite (i, i) ca de exemplu "rioata", "para".

Au fost dezvoltate si alte metode pentru corectarea tulburarilor de pronuntie (fonetice). Dintre acestea Hebert (1990) mentioneaza: metoda senzorio-motrica (Mc Donald 1964); metoda care utilizeaza stimuli pereche a lui Weston si Irwin (1971), programul de articulare Monterey, Baker si Ryan (1971), metoda care utilizeaza materiale fara semnificatie dezvoltata de Gerber (1973), metoda conceptualizarii auditive a lui Winitz (1975), metoda fonetica multipla a lui Mc Cabe si Bradley (1975) si programul bazat pe deplasarea stimulului, a lui Mc Leon (1970). Totusi, marea majoritate a acestor metode par sa se rezume intr-o mare masura, la o variatie, o modificare sau elaborare a terapiei lui Van Riper, sau ele acorda o pondere particulara, la importanta unor faze din procesul terapeutic, sau depinde de alte faze.

Teme:

Studiati capitolele care trateaza rinolalia (Gutu Matei, 1978, Logopedie, U.B.B, Cluj Napoca).

Caracterizati tulburari de pronuntie din sfera dislaliei (altele decat sigmatismul si rotacismul)      si elaborati proiecte de interventie logopedica specifice fiecarei tulburari.

care sunt etapele corectarii logopedice si care sunt metodele si procedeele utilizate in cadrul acestora.

Aratati in ce constau activitatile de depistare si examinare logopedica.