BIOMECANICA SPORTULUI

BIOMECANICA SPORTULUI

1. Introducere

Biomecanica miscarii umane poate fi definite ca o interdisciplina care descrie, analizeaza si evalueaza miscarea umana. Miscarile fizice implicate sunt de o mare diversitate: mersul handicapatilor, ridicarea unei greutati de catre un muncitor, sau performantele unui atlet.

Principiile fizice si biologice care se aplica sunt aceleasi in toate cazurile, ceea ce se schimba, este doar specificul miscarii si nivelul de detaliu care se cere in privinta performantelor fiecarei miscari.

Lista specialistilor interesati in aspectele miscarii umane este lunga: ortopezi, chirurgi, antrenori de atletism, ingineri din domeniul recuperarii functionale, terapeuti, kineziologi, specialisti in orpezare si protezare, proiectanti si echipament sportive.

La nivel fundamental numele dat stiintei care s e ocupa de problematica diversa a miscarii umane este cel de KINEZIOLOGIE.

Aceasta disciplina , in plina evolutie combina aspecte ale fiziologiei, alee invatarii motorii, ale fiziologiei exercitiilor fizice cat si multe cunostinte de biomecanica. BIOMECANICA ca dezvoltare a stiintelor vietii si a celor fizice, este construita pe corpul cunostiintelor de baza ale fizicii, chimiei, matematicii, fiziologiei si anatomiei. Ea poate fi definite ca si o stiinta care studiaza caracteristicile raspunsului in timp si spatiu ale materialelor biologice, solide, lichide si visco-elastice si ale corpului uman in ansamblu cand sunt supuse actiunii unor sisteme de forte interne si externe. Cu alte cuvinte ea aplica legile mecanice la studiul sistemelor biologice, umane si animale.

Obiectivele cercetarilor din domeniul biomecanicii sunt in general bidirectionale. In primul rand biomecanica urmareste intelegerea aspectelor fundamentale ale functiilor fiziologice, scopul fiind medical. In al doilea rand ea cauta sa elucideze aceste functii in sccopul aplicarii rezultatelor in domenii nemedicale. Corespunzator primei situatii au fost si continua sa fie realizate si dezvoltate tehnici sophisticate de monitorizare a functiilor fiziologice, datele accumulate sunt prelucrate si sunt prezentate teorii care sa explice aceste date, scopul fiind diagnosticat "motorul uman", pentru a gasii cauzele functionarii ineficiente a acestuia, ca urmare a inbolnavirii (patologice), imbatranirii, uzurii prin oboseala sau distrugerii prin accident (medicina de urgenta).

Munca nu es opreste aici pentru ca ea furnizeaza baza necesara dezvoltarii tehnologiilor de tratare si mentinere (terapie) a organismului uman afectat de boala, analiza biomecanica fiind dirijata in directia inbunatatirii sistemului de ingrijire a sanatatii. Se realizeaza astfel o inbunatatire a stilului de viata prin fiziologia exercitiului fizic si biomecanicii sportului, creste abilitatea de a "repara" si recupera parti ale organismului uman, se dezvolta tehnologii de sustinere a organelor cu functinare defectoasa, deci se creeaza conditii de creare de orteze sau de inlocuire a acestor segmente prin elemente de protezare.

Stiinta este cel mai impresionant rezulatt al rationalizarii umane. Ea nu se rezuma la generalizari si explorari inductive, ci merge mai departed and explicatii, elaborand medele si teorii predictive ce pot fi supuse unei riguroase testari obiective. Vom recurge la sursele clasice din literature de specialitate pentru a definii stiinta si pentru ai prezenta caracteristicile. Orce stiinta studiaza fenomenele naturii, societatii si gandirii, descopera legi si legitati noi care stau la baza schimbarii si dezvoltarii fenomenelor in scopul de a le folosii in interesul progresului uman.

Domeniul practicarii exercitiilor fizice a ridicat numeroase semen de intrebare. Astfel in anii 1960 s-a conturat si s-a constituit stiinta educatiei fizice si sportului incluzand cele doua tipuri de activitati motrice. In ultimii ani au aparut tot mai multe denumiri ale stiintei care studiaza motricitatea umana, iar termenul de stiinta a educatiei fizice si sportului a inceput sa fie din ce in ce mai putin utilizat. Astfel M. Epuran a utilizat termenul de "stiinta activitatilor corporale", ea studiind omul in miscare si reuneste tot sistemul de de cunostinte medicale, fiziologice, sociologice, psihologice, biomecanice, ergonomice care stau la baza formarii general-stiintifice a oricarui specialist.

Aparitia gandirii teoretice in domeniul practicarii exercitiilor fizice se leaga de necesitatea generalizarii experientei in domeniu, de necesitatea explicarii acestui proces si in acelasi timp de necesitatea prospectarii activitatii de educatie fizica si sport in stransa corelatie cu evolutia vietii, cu privire la formarea si perfectionarea fiintei umane. Daca astazi se utilizeaza tot mai des termenul de stiinta a activitatilor motrice, automat aceasta trebuie sa dispuna de o teorie proprie care studiaza fenomenul "miscare" din punct de vedere al teoriei sistemelor pornim de la trinomul, cauza-conditie-efect.

Miscari locomotorii

Asa cum stim miscarile locomotorii sunt de doua feluri: ciclice,(prin care inteleg, eu; totalitatea miscarilor unui segment sau a intregului corp, plecand de la o pozitie initiala oarecare si terminand intro pozitie finala asemanatoare, identica, cu pozitia initiala, intr-un mod repetat); aciclice, cand nu se mai produce aceeasi succesivitate a miscarii si circuitul acesteia.

Am sa ma opresc la miscarea ciclica mersul care este una dintre cele mai obisnuite miscari executate de om, inca de la varsta de un an cand copilul deabia ca si-a asigurat statiunea bipeda. Mersul ajunge sa se perfectioneze in procesul cresterii pana cand putem spune ca miscarea se efectueaza cu cel mai mare randament dar cu cel mai mic consum de energie. Cum am afirmat mai sus, mersul este o miscare locomotorie ciclica, care se realizeaza prin ducerea succesiva a unui picior inaintea celuilalt, sau ca este format dintr-o succesiune de pasi, si ca fazele pasilor sunt in numar de sase, faza de amortizare,momentul verticalei piciorului de sprijin, faza de impulsie, pasul posterior al piciorului oscilant, momentul vertical al piciorului oscilant, si in sfarsit psul anterior al piciorului oscilant.

Foarte multi oameni de stiinta au incercat sa gaseasca tot felul de metode in care sa analizeze toate aceste faze, oscilatii ale membrelor, frecventa sau ritmul mersului, viteza de deplasare etc. Stim de asemenea ca cele mai vechi tehnici de analiza ale miscarii sunt cele actografice si movografice, fotografice si cinematografice, cronofotografia, insa cea mai recenta dintre toate aceste tehnici de inregistrare a miscari este inregistrarea video.

Am vorbit despre mers si despre fazele lui cat si despre tehnici de analiza a miscarii, pentru a ajunge de fapt unde vreau sa ajung. Acum o sa vorbes tot despre mers, insa un mers mai deosebit. Mai deosebit pentru ca la acest mers apare forta de frecare. Este vorba despre mersul pe schiuri de fond. Normal ca nu putem spune ca pasii de mers sunt asemanatori, fata cu ceea ce am vorbit mai sus, unghiurile dintre segmente se schimba, centrul general de greutate se modifica si el, pozitia trunchiului in sine se modifica si ea. Poate ca nu sunt in stare sa comentez aceste amanunte, insa ceea ce vreau eu sa spun ca suntem poate printre putinele tari care au o participare zic eu cat de cat constanta la Jocurile Olimpice de Iarna, si inca nu avem nici un rezultat in primii trei la proba de schi fond. Intrebarea mea imi vine mereu in minte, si-mi spun "tehnica este de vina", sau echipamentul nostru nu este la fel de performant, ceea ce nu as crede. Oare antrenamentele sunt adecvate in raport de varsta , grad de pregtire, perioada competitionala, anotimp. Sau pur si simplu nu suntem inca o tara de olimpiada.

Bibliografie

Rodaro. R. - Metodologii si tehnologii folosite in analiza biomecanica a actului motric, "Nuovo Athletica" Udine, XIV mai 1986;

Iliescu, A. - Biomecanica exercitiilor fizice, Editura Consiliului National pentru Educatie fizica si sport. Buc. 1968;

Susanka, P., Bruggeman, P.,Tsarouchas, E. - Cercetari biomecanice ,tradus in Atletism vol. XXIII CCPEFS. Buc. 1989;

Susanka, P., Moravec, P. - Cercetare biomecanica, CCPEFS, in Atletism vol. XXIII, Buc 1989.