Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport

Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport

I Metodologia

II      Educatia fizica si sportul

III Metodologia particulara a educatiei fizice

1 Obiectul cercetarii in stiinta activitatilor corporale

2 Stiinta sportului

3 Etapele formarii stiintei activitatii corporale

4 Prezentarea metodelor stiintelor particulare care au legatura cu educatia fizica si sportul:

4.1 Metoda chestionarului

4.2 Metoda anchetei

a) Definirea metodei anchetei

b) Scopul metodei anchetei

c) Clasificarea anchetei

d) Etapele anchetei

e) Interviul anamnestic

f) Ancheta sociometrica

4.3 Metoda observatiei

a) Definirea metodei observatiei

b) Scopul metodei observatiei

c) Caracteristicile observatiei stiintifice

d) Model de fisa de observatie

4.4 Metoda studiului de caz

a) Definirea metodei studiului de caz

b) Scopul metodei studiului de caz

4.5 Metoda experimentala

a) Definirea metodei experimentale

b) Clasificarea experimentelor

c) Variabilele experimentale

IV Notiuni de statistica matematica aplicate in educatie fizica si sport

1 Media aritmetica

2 Abaterea standard

3 Corelatia

V Bibliografie

I Metodologia

In principal, metodologia este o parte a stiintei filozofiei, care desemneaza fie o teorie a metodelor, fie o suma de metode, fie o metoda cu maximum de generalizare.

Metoda este un mod sistematic de cunoastere, care are un concept propriu si un procedeu propriu.

A realiza ceva metodic inseamna a aplica reguli si normative, a folosi o anumita maniera de practicare sau de invatare in general.

Metodistul este specialistul care aplica ceva metodic, iar metodica este o carte, un manual care contine aceste reguli si normative, folosite mai ales in pedagogie.

II Educatia fizica si sportul

Mihai Epuran considera sintagma " stiinta educatiei fizice si sportului " incorecta deoarece stiinta educatiei este pedagogia, de aceea sintagma corecta ar fi : stiinta activitatilor corporale ".

Stiinta activitatilor corporale are o pozitie de granita si este o stiinta care studiaza omul in miscare, legitatile perfectionarii sale fizice si, in acelasi timp, psihice, in vederea optimizarii integrarii lui sociale si este firesc sa primeasca fondul de principii teoretice si metodologice din grupele de stiinte fundamentale: sociale, biologice si psihologice. Astfel stiinta activitatilor corporale va fi in relatii simultane, de partiala dependenta atat cu biologia, medicina si antropologia cat si cu sociologia si psihologia.

Stiinta activitatilor corporale este o stiinta:

- autonoma;

- pluridisciplinara - sinteza din punct de vedere al obiectului, opera de restructurare pe baza legitatilor interne ale obiectului propriu si a unor metode si tehnici generale sai particulare;

- integrativa - urmarea pluridisciplinaritatii; orientarea spre studiul total al omului; acesta este privit atat ca sistem deschis in multiplele sale relatii cu ambianta sociala cat si ca sistem evolutiv in continua dezvoltare;

III Metodologia particulara a educatiei fizice si sportului

Obiectul cercetarii in stiinta activitatilor corporale

Orice stiinta are mai intai un domeniu, un obiect propriu de studiu. Obiectul stiintei activitatilor corporale nu este un raspuns simplu de formulat, dificultatea majora fiind cea de ordin terminologic.

In SUA nu s-a ajuns inca la o teorie unificata, paradigma acesteia fiind o cooperativa amagalmata sau asertiuni ale unor subdiscipline. Obiectul ei este " studii de kineziologie si sport ". In Franta s-a militat pentru o " stiinta a activitatii motorii", iar in Canada pentru o " stiinta a activitatilor fizice ". In Germania s-a optat pentru " stiinta sportului ", in Anglia s-a impus " stiinta miscarii umane ", iar in Belgia se propune denumirea de " kinanthropologie ".

Obiectul stiintei este, deci, legat direct si de denumirea ei. In sinteza, rezulta ca obiectul este " omul in miscare ".

Stiinta sportului

Termenul " sport " este folosit in literatura de specialitate in doua sensuri: unul specific, propriu, pentru ceea ce este specific activitatilor sportive de performanta, si altul sintetic, genral, din nevoia de prescurtare a exprimarii, pentru ceea ce priveste intreaga arie a omului in miscare in care sunt incluse activitatile fizice, jocurile sub orice forma s-ar practica, de la sportul recreatie, sportul pentru toti pana la sportul elitelor.

In anul 1933, un grup de cercetatori din diferite tari a elaborat o Rezolutie asupra Naturii si Functiilor Sportului. Astfel au rezultat doua formulari:

- " Sportul este inteles, intr-un sens larg, ca incluzand activitati fizice, exercitii si jocuri, referitoare la orice mod de angajare, de la sportul recreativ pentru toti la sportul elitelor ".

- " Stiinta sportului cuprinde cunostinte derivate din disciplinele genrale medicale, socio-comportamentale si academince umanistice, ca si din specialitatile stiintei sportului: medicina sportului, pedagigia sportului, filozofia sportului, fiziologia sportului, psihologia sportului, sociologia sportului. Specificul stiintei sportului este de a acumula un corp de cunostinte si de a formula recomandari care sa ajute oamenii sa capete o mai buna experienta in activitatile fizice, precum si sa inteleaga si sa aprecieze perspectivele sportului, jocului, jocurilor sportive si exercitiilor corespunzatoare.

Termenul de stiinta a sportului desemneaza o disciplina academica specifica ce are ca obiectiv activitatile fizice umane, cum sunt sportul, jocul, jocurile sportive si exercitiile fizice in contextul lor individual si social.

Stiinta sportului se ocupa in mod deosebit de performanta si competitie, dar nu este indiferenta la aspectele teoretico-filozofice. Este denumirea subdisciplinei cu cea mai mare dezvoltare care are ca domeniu activitatile corporale agonistice si performantiale.

Etapele formarii stiintei activitatii corporale

Stiinta activitatii corporale s-a format prin sinteza multidisciplinara. Ea este un produs al epocii actuale, mai precis al ultimelor patru decenii, ca urmare a doua fenomene care s-au intalnit si au creat-o:

- Evolutia impetuoasa a miscarii de educatie fizica si a activitatii sportive, devenite fenomene sociale de mare anvergura, cu implicatii deosebite sociale, economice si chiar politice.

- Diferentierea si specializarea cunostintelor, dezvoltarea stiintelor de granita si aparitia celor integrative, ceea ce a pus in actualitate si sistemul cunostintelor din acest domeniu de activitate.

Caracterul stiintific al activitatilor corporale a crescut progresiv o data cu dezvoltarea sportului modern. De la postulatele pedagogice ale educatiei fizice s-a trecut la fundamentarea mecanica si biologica a exercitiului fizic.

Etapa I prestiintifica 1860-1920

In aceasta etapa activitatile corporale au fost studiate de diferite discipline stiintifice " din afara " pentru nevoile lor de cunoastere: biomecanica, anatomia, fiziologia, psihologia. Diferitele activitati s-au limitat in a studia unilateral fenomenele, in a forma unele legi, fara a tine seama de unitatea sistemica a activitatilor corporale.

Etapa a II-a multidisciplinara 1920-1965

Se infiinteaza primele institute de invatamant superior de educatie fizica. Ele studiau omul in miscare tot " din afara ". Este etapa in care valorificarea rezultatelor cercetarilor intampina dificultati, lipsind elementul liant, sintetizator.

Etapa a III-a interdisciplinara 1965-1980

Activitatile corporale sunt studiate " din interior " de specialisti proprii intr-o conceptie sistemica. In aceasta perioada sportul devine tot mai mult un fenomen social, politic si economic. Cercetarile au tot mai mult caracter interdisciplinar, iar activitatea performantiala este sustinuta de echipe interdisciplinare.

Etapa a IV-a integratoare 1980-prezent

Dezvoltarea stiintei a beneficiat si de progresele inregistrate de stiinta " mare ", de noile puncte de vedere ale ciberneticii, informaticii, teoriei generale a sistemelor, praxiologiei care au stimulta aparitia unor idei integratoare, transdisciplinare, deosebit de utile pentru intelegerea filozofica si pentru aplicatiile de nivel superior ale acestora in domeniul stiintelor activitatilor corporale.

4. Prezentarea metodelor stiintelor particulare care au legatura cu educatia fizica si sportul

4.1 Metoda chestionarului

Se aplica atunci cand se analizeaza concordanta sau discordanta unor raspunsuri la intrebari cu carcater de prospectare, ecou, reactie.

Deoarece informatiile obtinute prin chestionar se interpreteaza in mod relativ (procente) sau in forma de indicatori statistici (medii, dispersii) este foarte important ca persoanele chestionate sa faca parte din cat mai multe categorii: arii demografice diferite, profesii diferite, ramuri sportive diferite, niveluri de pregatire diferite, niveluri de calificare sportiva diferite, vartse diferite.

4.2 Metoda anchetei

a) Definirea metodei anchetelor

Toate anchetele se ocupa cu carcateristicile demografice, cu mediul social, cu activitatile, opiniile sau atitudinile unui anumit grup de oameni. Ele consta in intrebari adresate respondentilor si pretind cooperarea activa a acestora pentru a avea succes.

b) Scopul metodei anchetelor

Recurgerea la metoda anchetei este determinata in principal de caracteristicile domeniului si temei. Folosind metodele de ancheta in cercetarile din domeniul activitatilor corporale se pot sonda si alte aspecte ale faptelor de constiinta si comportament, in afara studiului opiniei, motivului: experimentarea unei metode de formare sau perfectionare a unei deprinderi oarecare nu poate ignora subiectivitatea celui care lucreaza, a elevului, a profesorului. Cercetatorul va studia si relatarile verbale ale subiectului, perceptiile, impresiile, gandurile, cunoscand astfel atat masura in care acesta a receptionat indicatiile, cat si gradul de mobilizare si afectare in timpul activitatii.

c) Clasificarea anchetei

Tipurile de ancheta sunt:

- chestionarele

- interviurile

- sondajele

- studiul de caz

- bibliografiile

d) Etapele anchetei

Principalele etape ale anchetei sunt urmatoarele:

- precizarea problemei si stabilirea obiectivelor de urmarit

- stabilirea esantionului asupra caruia se aplica ancheta

- pregatirea instrumentelor de ancheta

- efectuarea anchetei pilot si introducerea corectivelor in planul de ancheta

- efectuarea anchetei propriu-zise

- prelucrarea si analiza rezultatelor

- redacatrea raportului final

e) Interviul anamnestic

Interviul anamnestic este unul din instrumentele cel mai des utilizate in educatie fizica si sport.

Elemente specifice pentru discutiile purtate cu sportivii:

- situatia familiei

- alegerea sportului

- cum se simte in mediul sportiv

- performanta la antrenamente si in competitii

- emotiile traite inainte de competitii

- consecventa in pregatirea sportiva

f) Ancheta sociometrica

Pornind de la constatarea ca in grupurile care exista relatii pozitive activitatea este mai eficienta, metoda sociometrica isi propune sa studieze relatiile preferentiale in vederea stabilirii nivelului de coeziune a grupului si elementelor de ordin psihologic care o determina. Elementul de baza al testului sociometric este preferinta afectiva sau alegerea pozitiva, negativa sau indiferenta, exprimata ca raspuns la intrebarile puse de cercetator.

4.3 Metoda observatiei

a) Definirea metodei observatiei

Observatia este perceperea intentionata a unui obiect, document, fenomen sau proces. Cunoasterea stiintifica a unei realitati prin contemplare intentionata si metodica este conditionata de prelucrare prin ratiune a datelor obtinute. In observatie sunt angajate, cu ponderi specifice, atat procesele senzoriale ale cunoasterii cat si cele logice.

Dupa cum observa Beveridge, in observatia stiintifica participa un element senzorial, perceptual si un element intelectual, constient sau chiar inconstient.

De regula observatia este vizuala, dar sunt multe cazurile in care participa si alti analizatori, in functie de caracteristicile fenomenelor urmarite, ea insasi fiind un proces plurimodal, activ, care presupune interes, atentie vie si sustinuta, o intentie.

b) Scopul metodei observatiei

Scopul observatiei este culegerea de date concrete, a caror analiza stiintifica sa permita generalizarea. Observarea stiintifica este un proces intelectual activ in care cercetatorul face efortul de a fi precis si obiectiv, chiar daca evenimentele observate sunt incarcate de subiectivitate.

c) Caracteristicile observatiei stiintifice

Observatia stiintifica este:

- fundamentata teoretic

- sistematica si integrala

- analitica

- metodica

- condusa dupa reguli

- repetata si verificata

d) Model de fisa de observare: aruncarea mingii de fotbal de la margine.

4.4 Metoda studiului de caz

a) Definirea metodei studiului de caz

Metoda studiului de caz este un instrument de cercetare descriptiva a unui caz, aplicand tehnicile observatiei, culegerea datelor pe teren, interviul, studiul documentelor, jurnale personale, scrisori vechi, relatarile prietenilor. Studiul de caz este o metoda calitativa.

In activitatile corporale metoda urmareste sa adanceasca intelegerea unui fenomen sau a unei situatii cercetand un singur caz. De exemplu, evolutia carierei unui campion si secretele performantei sale pot fi intelese numai prin cunoasterea multiplilor determinanti ai acestora.

b) Scopul metodei studiului de caz

Scopul metodei este sa determine caracteristicile unice ale subiectului sau conditiei si sa faciliteze intelegerea unor situatii asemanatoare.

4.5 Metoda experimentala

a) Definirea metodei experimentale

Potrivit lui Claude Bernard experimentul este o " observatie provocata ". Paul Fraisse afirma ca metoda experimentala este o metoda de cunoastere ' caracterizata in mod esential prin tendinta spre coerenta a unui sistem de relatii controlate prin experienta".

b) Clasificarea experimentelor

- experiment de laborator si natural

- experiment de eplorare

- experiment de verificare

- experiment pilot

- experiment functional

- experiment factorial

- experiment provocat si invocat

- experiment longitudinal si transversal

- experiment crucial

c) Variabile experimentale

Experimentul verifica o relatie intre doua fenomene pe care experimentatorul le produce si le controleaza. Principuil general de actiune este astfel formulat: provocarea modificarii unei situatii (stimul) si urmarirea efectelor acesteia (raspuns) asupra comportamentului subiectului (personalitatea). Factorul manipulat de catre experimentator se numeste variabila independenta, iar factourl modificat de acesta se numeste variabila dependenta.

Intr-un experiment care urmareste eficacitatea exercitiilor izometrice asupra dezvoltarii fortei, variabila independenta, experimentala va fi constituita din chiar aceste exercitii introduse intr-un anumit moment in antrenament. Plusul de forta constatat la subiecti va fi efectul aplicarii variabilei independente si va fi deci rezultatul sau variabila dependenta. Experimentul va trebui sa indeplineasca anumite conditii si in special aceea ca asupra sportivilor sa nu mai actioneze si alti factori care ar putea influenta variabila dependenta, adica forta. Pastrand deci constante toate elementele situatiei vom actiona numai asupra uneia si vom urmari rezultatul acesteia.

IV Notiuni de statistica matematica aplicate in educatie fizica si sport

1 Media aritmetica

Conceptul de medie are semnificatia de centralitate, de mijlocitor pentru un sir de date sau rezultate reale. Media este o cantitate fictiva care aproximeaza un centru spre care si in jurul caruia graviteaza datele provenite dintr-o masurare reala.

In sportul de performanta, raportarea la medie trebuie facuta cu prudenta, performanta sportiva prin definitie, este o exceptie de la medie, este o tendinta la extrem. Media nu poate caracteriza potentialul performantial; prin intermediul ei se poate caracteriza numai inconstanta rezultatelor, mai excat factorul psihic de valorificare a performantei.

2 Abaterea standard

Abaterea standard este un numar fictiv care aproximeaza masura in care rezultatele unui sir de masuratori reale se imprastie in jurul valorii centrale.

De exemplu daca media inaltimilor masurate la 100 de sportivi este 175 cm, iar abaterea standard este 5, atunci cel mai porbabil 68 dintre sportivii masurati au inaltimile cuprinse intre 170 cm ( 175-5 ) si 180 cm ( 175+ 5 ).

3 Corelatia

Corelatia statistica este una din formele de interpretare analitica prin care se apreciaza asemanarea modurilor de variatie a doua sau mai multe siruri de date. Termenul de corelatie defineste legatura dintre variabilele observabile. Corelatia constata cat de asemanator variaza doua siruri de date. Gradul de asemanare este masurat cu ajutorul coeficientului de corelatie.

Sa presupunem ca masuram inaltimea si freutatea la sportivii unui esantion aleatoriu. Putem observa cu usurinta ca cei care au o inaltime mai mare au si o greutate mai mare.

Din punct de vedere statistic, corelatia poate sa fie semnificativa sau nesemnificativa, dupa cum masura ei, coeficientul de corelatie depaseste un prag stabilit empiric, pentru care probabilitatea unei asemanari este acceptabila. Coeficientul de corelatie poate avea valoarea cuprinsa intre -1 si +1, trecand prin 0.

V Bibliografie

1 Gagea, A. - Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport, Editura Fundatiei " Romania de Maine ", Bucuresti, 1999

2 Beveridge, W.I. - Arta cercetarii stiintifice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968

3 Epuran, M. - Metodologia cercetarii activitatilor corporale, Editura FEST, Bucuresti, 2005

4 Antonelli, F. - Metoda convorbirii psihologice a sportului, CNEFS, 1971