OXIGENAREA SI AEROIONIZAREA NEGATIVA

OXIGENAREA SI AEROIONIZAREA NEGATIVA

Activitatea sportiva, prin diferitele tipuri de efort prestate, este sustinuta prin participarea complexa a tuturor sistemelor organismului. Efortul sportiv reprezentat in principal de activitatea musculara este sustinut prin transformarea energiei chimice in energie mecanica, in conditii de aport diferit de oxigen.

Eforturile anaerobe se efectueaza sub o mare datorie de oxigen; eforturile mixte si cele preponderent aerobe au un procentaj diferit de necesar de oxigen pentru a se putea desfasura.

Din cele anterior mentionate, reiese evident faptul ca aportul oxigenului este factor conditional al capacitatii de efort, dar si al capacitatii de refacere, de reechilibrare biologica dupa efort. Compensarea datoriei de oxigen se realizeaza prin masuri de oxigenare a organismului. Oxigenarea naturala este metoda cea mai simpla in acoperire a datoriei de oxigen. Aceasta se realizeaza prin miscari, exercitii de respiratie in aer liber, fie prin plimbari linistite in spatii aerate, respectiv gradini, parcuri.

1. Compozitia aerului

Aerul atmosferic este un amestec de gaze (Tabel 1.) in anumite proportii, din care este captat oxigenul, necesar proceselor vitale si sustinator principal al unor tipuri de efort;

Tabel 1. Continutul procentual al gazelor din aer

In procesul respiratiei aerul suporta unele modificari, in sensul ca oxigenul scade in aerul expirat (la 16-17%), bioxidul de carbon creste (la 3-4%), iar azotul ramane neschimbat.

Oxigenul este cel mai important gaz, fara el viata fiind imposibila. In stare de repus, in decurs de 24 de ore, omul consuma circa 600 de litri de oxigen, captati din 12 000 de litri de aer. In timpul efortului fizic sau sportiv, intreaga activitate a organismului are nevoie de o cantitate mai mare de oxigen; daca in repaus debitul respirator este 8-9 litri/minut, la efort mediu ajunge la 30-40 litri/minut, iar la efort de intensitate mare, debitul este de 80-100 de litri/minut.

Concentratia de oxigen din aerul atmosferic este determinanta in starea de sanatate si confort bio-psihic al individului: astfel, o scadere pana la 18% a proportiei de oxigen este suportata bine de om, o reducere la 12%, produce stari fiziologice neplacute, dar un nivel de 8-10% pune in pericol viata. Doar cei antrenati, cu o buna adaptare la lipsa de oxigen pot sa suporte aceasta situatie.

De asemenea, inspirarea unui aer cu procentaj mai mare de oxigen, de 30-50%, la presiune normala, nu produce fenomene nocive, decat daca aceasta proportie se aplica in conditii de presiune ridicata (produce leziuni ale plamanilor sau ale creierului-saturatie de oxigen).

Azotul este un gaz indiferent pentru sanatatea omului, luand in consideratie presiunea normala; acesta are rolul de a dilua oxigenul din aer, pana la concentratia optima pentru respiratie. Azotul produce efecte nocive asupra organismului in cazul cresterii presiunii sale partiale, in conditiile coborarii sub nivelul marii, cat si la revenirea la suprafata.

Pregatirea ritmica si continua, antrenamentul, mareste capacitatea de adaptare a organismului, a reactiei azotului, la conditii speciale de presiune.     

Bioxidul de carbon are rol in respiratie, in sensul ca acesta este excitant natural al centrului respirator; la o proportie de 3% a bioxidului de carbon, respiratia devine mai profunda si accelerata, dar la 4% apar reactii patologice, precum: tahicardie, cefalee, hipertensiune arteriala, constrictie toracica, lesin. O concentratie de 8-10% duce la pierderea constiintei si moartea prin oprirea respiratiei.

Aerul atmosferic actioneaza asupra corpului uman si prin intermediul:

- vaporilor de apa, care absorb radiatiile infrarosii);

- ozonului cu efecte antiseptice si de absorbtie a razelor ultraviolete;

- campului electric care afecteaza activitatea corticala si excitabilitatea nervoasa;

- ionizarii aerului, temperatura, presiune, viteza maselor de aer.

Concentratia ozonului variaza in functie de altitudine, in zonele muntoase fiind cantitati mari din acest gaz binefacator, care se reduc pe masura ce scade altitudinea. Concentratia maxima      a ozonului se afla la 35-36 km, in ozonosfera, strat filtru-protector al pamantului.

2. Oxigenarea naturala si artificiala

Oxigenarea naturala este metoda cea mai fireasca si simpla de urmat pentru refacerea dupa efort sportiv. Oxigenarea se impune in mod deosebit dupa programele de antrenament sau concursurile, care au solicitat:

- capacitatea de viteza sau forta maxima (efectuate in deficit de oxigen); exercitiile de respiratie, executate cu accent pe expiratie fortata, activa, trebuie sa urmeze repetarilor si seriilor de eforturi prestate cu intensitate maximala si submaximala. La incheierea programului de exercitii cu haltera, utilizate in scopul dezvoltarii fortei, se efectueaza exercitii de respiratie asociate cu exercitii de relaxare si alergare, tocmai pentru stimularea oxigenarii organismului;

- eforturi de intensitate mare si medie timp indelungat si care au produs epuizare si au provocat o mare datorie de oxigen, cum ar fi probele lungi de canotaj, maraton, mars, schi fond, inot.

Oxigenarea necesara dupa antrenamentele desfasurate in spatii inchise (sali de sport), se efectueaza natural, in aer liber, indiferent de anotimp. Refacerea naturala, imediata, prin oxigenare este recomandata primavara, vara, toamna, dar si iarna, cand activitatile in spatii inchise si prea aglomerate uneori, este prelungita.

Refacerea prin oxigenare naturala se impune dupa efortul fizic, dar si dupa efortul intelectual, in aceeasi masura.

O oportunitate deosebita de refacere prin oxigenare naturala o reprezinta pentru sportivi activitatea sau odihna la in natura, la altitudine. In timpul procesului de fotosinteza, vegetatia din padure produce oxigen si absoarbe o mare cantitate de bioxid de carbon din atmosfera. Un hectar de padure poate absorbi 220-280 kg de bioxid de carbon si poate fabrica in acelasi timp 180-220 kg de oxigen.

In baza studiilor efectuate in legatura cu modificarile favorabile determinate de metoda naturala de oxigenare si luand in consideratie faptul, ca nu se poate ajunge la altitudine dupa lectia de antrenament, specialistii au recurs la metoda oxigenarii artificiale.

Incaperi specializate, oxigenate suplimentar, sunt amenajate pentru refacere colectiva pe aceasta cale. Inhalatiile individuale, folosind mastile cu oxigen, sunt o alternativa a oxigenoterapiei.

Pentru refacerea cu aceste mijloace, sportivul adopta o pozitie relaxata, asezat confortabil si urmand o respiratie calma, ampla.

Pentru eforturile prestate in repetari scurte si intense, cat si pentru cele specifice jocurilor sportive, se recomanda inhalarea unui amestec de aer cu continut de oxigen pana la 65-75% (de trei ori cantitatea normala), intr-un volum de 50-80 l, timp de 5-10 minute, in pauza dintre repetari sau reprize (Georgescu, M., Dragan, I., Stanescu, I.). Dupa eforturi lungi si de intensitate mare si medie (maraton), oxigenarea in camere speciale dureaza 2-3 ore, aerul avand o concentratie de 80-95% oxigen si 3-5% bioxid de carbon.

Efectele oxigenarii

Aerul atmosferic in zonele de peste 700/800m, care este clar, curat, este bogat in ioni negativi de oxigen si exercita asupra organismului sportivilor efecte binefacatoare, de restabilire.

Ozonul din paduri este un excelent "medicament" cu proprietati profilactice si stimulatoare:

- accelerarea restabilirii parametrilor circulatorii si respiratorii;

- stimularea relaxarii musculare si psihice;

- cresterea numarului de hematii si concentratia de hemoglobina;

- echilibrarea valorilor tensiunii arteriale;

- restabilirea valorilor optime ale calciului si potasiului;

- ridicarea pragului rezistentei organismului la factori stresanti de natura fizica (frig, caldura excesiva, solicitare fizica) si natura psihica;

- optimizarea randamentului psiho-fizic, prin eficientizarea functiilor sistemului cardio-respirator, muscular si nervos central;

- cresterea starii de bine fizic si psihic.

Pentru stimularea procesului respirator, in scopul imbogatirii cu oxigen, este recomandat bioclimatul de tip tonic-stimulent caracteristic zonelor de deal superior si munte.

Acesta se evidentiaza prin scaderea presiunii atmosferice ceea ce induce cresterea ventilatiei pulmonare si a numarului de hematii, mobilizarea rezervelor de sange. Statiunile indicate sunt: Sinaia, Baile Herculane, Izvorul Muresului, Predeal, Poiana Brasov.

Tipurile climatice pot fi favorabile in accelerarea refacerii capacitatii de efort a sportivilor.

Astfel, un bioclimat de tip sedativ-relaxant (de crutare) corespunzator zonelor de podis si dealuri de la 200/300m pana spre 700/800m, este cel mai recomandat in refacerea sportivilor.

Avantajele acestui bioclimat constau in confortul termic maxim (nu e foarte cald vara si foarte frig iarna), stresul cutanat, pulmonar, cardiovascular si psihic minim (stimuli medii, fara suprasolicitarea organismului.

Statiunile balneoclimaterice recomandate sunt: Slanic Prahova, Breaza, Olanesti, Govora.

3 Aeroionizarea negativa

Starea de sanatate, de confort biologic este determinata si de diferite forme de existenta a electricitatii atmosferice naturale. S-au evidentiat legaturi puternice intre oscilatiile manifestarilor electrice si confortul psiho-fizic al organismului uman.

Aerul atmosferic, natural este neutru din punct de vedere electric. S-a constatat rolul benefic al aerului exterior, datorat incarcaturii electrice, comparativ cu aerul din spatiile inchise.

Ionizarea naturala

Electricitatea atmosferica este creata prin prezenta ionilor gazosi din atmosfera. In paturile superioare ale atmosferei sub influenta fenomenelor electrice, radioactive, moleculele de aer se descompun in atomi, care se incarca electric, devenind atomi, care au cedat sau au primit electroni. Cei care au pierdut un electron, au devenit ioni cu incarcatura pozitiva, pe cand cei care au primit un electron se numesc ioni negativi, cu incarcatura negativa.

Preocupari legate de influenta electricitatii asupra organismului uman sanatos sau suferind s-au constatat cu doua secole in urma, dar primele aplicatii terapeutice au inceput in anul 1910, utilizandu-se aeroioni negativi artificiali, cu concentratie similara celor din natura (Laza, D., 2000).

Ionizarea naturala (formarea ionilor din aerul atmosferic - ceroionii) este un proces fizic si permanent, care se activeaza sub influenta radioactivitatii naturale, a radiatiilor cosmice, solare, telurice, a fulgerelor, vanturilor (mai ales a celor reci din padurile de brazi), a fotosintezei, a zapezii, a ploii sau a caderilor de apa. In timpul acestor fenomene naturale, se degaja energie, care actioneaza asupra moleculelor sau a atomilor, determinandu-i sa cedeze un electron, care se ataseaza la o molecula adiacenta, devenind astfel ion negativ.

Biotipurile bogate in ioni negativi sunt mediile naturale cu vegetatie abundenta, cum ar fi: padurile de conifere, vaile montane deschise, apele agitate, mai ales vara.

Ionii negativi sau "vitaminele aerului", in mare lor majoritate ioni de oxigen, sunt mai numerosi vara, ei avand o viteza de deplasare de 1cm/secunda si o durata de existenta de numai 1 minut. In aerul curat (nepoluat), exista intre 1500 si 4000 ioni/cm³ cu variatii teritoriale in functie de zona geografica, sezon sau poluare. In statiunile montane, cu paduri de brazi, concentratia ionilor negativi poate ajunge pana la 4000 ioni/cmc, dar pe masura ce se coboara spre ses, aceasta se diminueaza, pentru ca in centrele urbane supraaglomerate si poluate, numarul ionilor negativi sa ajunga la 150 sau mai putin.

Langa cascada Niagara, s-a determinat o concentratie de peste 100.000 aeroioni negativi/cm³, iar la Los Angeles, in perioadele de trafic marit, nivelul de sub 100 aeroioni negativi/cmc.

Ionizarea devine pozitiva in zonele fara vegetatie si poluare, cu accentuare in sezoanele reci, dar si in spatii, incaperi inchise, in care functioneaza aparatura electronica de tipul copiatoarelor, televizoarelor, monitoarelor.

In spatiile inchise scade numarul ionilor negativi, favorabili si creste numarul ionilor pozitivi, nocivi. In salile de sport, unde pe langa activitatea sportiva directa a sportivilor se adauga si prezenta publicului numarul ionilor negativi scade, iar refacerea lor nu este posibila, din cauza ventilatiei naturale insuficiente.

Prezenta ionilor pozitivi accentueaza oboseala, provoaca dureri de cap, indispozitie, insomnie; s-a constatat faptul ca ionii pozitivi scad reflexele conducatorilor auto.

Datorita unor procese electrice care activeaza metabolismul, la nivelul fiecarui organ sau segment al corpului se formeaza asa-numitii "biocurenti". Observatiile si studiile efectuate au diferentiat influenta ionilor pozitivi si negativi asupra organismului.

Astfel, ionii pozitivi, ioni grei, au influente nefavorabile asupra proceselor vitale si induc stari generale proaste, cu depresii, insomnii, migrene si iritabilitate excesiva, care duce la epuizarea organismului.

Ionii negativi, ioni usori, determina o senzatie de bine, cu efect stimulativ asupra functionalitatii organismului.

Efectele aeroionizarii negative

Efectele favorabile ale aeroionilor negativi au determinat utilizarea lor si in domeniul sportiv, mai exact ca masura de profilaxie si metoda de refacere a organismului celor ce practica activitati fizice sportive. De actiunea aeroionizarii negative beneficiaza in aceeasi masura si copiii, mai ales cei care practica sporturi, dar si sportivii tineri sau adulti, in perioada de pregatire sau de refacere a capacitatii de efort, de reechilibrare psiho-fizica.

Aeroionii negativi actioneaza asupra corpului prin mai multe cai, respectiv:

- prin piele - bombardand suprafata pielii, produc curenti electrici care exercita un efect direct asupra receptorilor nervosi; patrunzand in substraturile interiore ale pielii, se activeaza si functiile organelor interne;

- pe cale respiratorie - activand centrul respirator sau patrunzand din alveola in sange si marind stabilitatea coloizilor;

- pe cale hormonala - actionand asupra serotoninei, pe care o oxideaza, producand senzatia generala de bine.

In procesul de refacere, de restabilire a echilibrului functional al organismului sportivilor dupa perioade stresante de efort, efectele aeroionizarii negative se concretizeaza in:

- reechilibrare energetica;

- stabilire sporita a globulelor rosii si eficienta a schimburilor de oxigen;

- refacerea pH-ului, prin reducerea acidozei interne;

- normalizarea presiunii arteriale si a concentratiei de calciu, potasiu si colesterol sanguin;

- economicitate cardiaca si respiratorie;

- activarea circulatiei intracraniene;

- normalizarea somnului;

- randament la efort psiho-fizic prelungit;

- dezobosirea generala a organismului;

- cresterea rezistentei la actiunea factorilor fizici de mediu;

- imunizarea naturala, protectie impotriva bolilor;

- confort psiho-fizic.

In planul motricitatii, in urma aplicarii terapiei de refacere cu ioni negativi, s-a constatat o crestere a capacitatii de efort, concretizata in planul excitabilitatii neuro-musculare, a fortei si a rezistentei la efort prelungit.

Terapia cu ioni negativi

Aeroionoterapia poate fi mai putin accesibila, avand in vedere faptul ca sportivii ar trebui sa se deplaseze in anumite zone sau medii naturale in care se dezvolta aceste fenomene. Ca atare, practic se apeleaza la aeroionoterapia artificiala.

Gratie existentei unor generatoare de ioni, de calibru mare (industrial) sau mic (casnic), aeroionizarea negativa se poate beneficia in terapie colectiva sau individuala.

In cazul terapiei colective, aceasta se desfasoara in incaperi specializate, sau in vestiare bine aerisite, in care se pot monta generatoare ce produc selectiv ioni negativi, in concentratii reglabile. Dupa antrenamente, sportivii adopta pozitii relaxate si respira linistit, timp de 10-20 de minute, aerul ionizat negativ (400 000 ioni/cmc de aer).

In varianta terapiei individuale, mijlocul utilizat este aparatul (casnic) generator de ioni negativi (cu concentratie fixa); sportivul se aseaza in pozitie confortabila, la o distanta de 30-40 centimetri de sursa si respira calm, controlat, timp de 20 de minute. Incaperile ionizate negativ trebuie sa fie deosebit de curate, lipsite de praf si bine aerisite.

In procesul de refacere a potentialului biologic, energetic, de efort al sportivilor, se pot obtine rezultate apreciabile, in cazul combinarii celor doua metode (oxigenare si aeroionizare) prin mijloace naturale si artificiale, deopotriva.

Reflexoterapia - acupunctura si presopunctura

Reflexoterapia se bazeaza pe fluxul de energie al meridianelor corpului. Atat acupunctura cat si presopunctura contribuie la refacerea fluxului energetic al organismului afectat de o alimentatie necorespunzatoare sau de stres.

Acupunctura se poate utiliza oricand: inaintea, in timpul sau dupa antrenament (Bucur 1979; Dragan 1978), ca durata este cuprins intre 1 - 20 minute in functie de complexitate si efectele dureaza pana la cateva ore (Ohashi si Monte 1992; Prentice 1990).

Se poate practica si fara ace, prin apasarea directa, cu umarul, cu degetul mijlociu, aratator sau mare, cu intensitate mica, a unor puncte specifice.

Inaintea inceperii tratamentului prin acupunctura, sportivul trebuie sa consulte un medic specialist (Arnheim 1985; Prentice 1990).

Reflexoterapia vagala - care tine de nervul vag

Prin reflexoterapia vagala se stimuleaza sistemul vegetativ parasimpatic (sistemul nervos autonom) si se regleaza procesul de refacere a intregului organism (Popescu 1975) prin excitarea sau inhibarea celulelor efectoare sau inervarea muschiului neted si cardiac, a glandelor si neuronilor gastrointestinali (Vander si colab. 1990).

Presarea ultratoracica sau manevra Valsalva calmeaza agitatia cardiaca.

Chemoterapia

Vitaminele sunt administrate drept supliment energetic pentru a grabi refacerea si a creste toleranta la efort (Zalessky 1977; Bucur 1979; Dragan 1978; Sauberlich, Dowdy si Skala 1974). Vitaminele sunt necesare pentru reactiile generatoare de energie in corp si functioneaza si ca antioxidante.

Vitaminele sunt solubile in apa (vitamina C si B complex) cu activitate de enzime si coenzime vitale pentru metabolizarea grasimilor si hidratilor de carbon; si vitamine solubile in grasimi (vitaminele A, D, E si K).

Mineralele (substante anorganice) aflate in hrana - calciu, fosfor, potasiu, sulf, sodiu, fier, fluor, clor, mangan, magneziu, cupru, crom, seleniu, iod si zinc - este bine sa fie administrate in combinatie (impreuna).

Nu trebuie sa se abuzeze de terapia cu vitamine prin supradozare intrucat, de exemplu, vitaminele solubile in grasimi si mineralele se acumuleaza in corp (Balch si Balch 1997).

In functie de conditiile in care se antreneaza, sportivii pierd unele sau altele dintre vitaminele aflate in corp astfel se impune un consum alimentar bogat in minerale pentru a nu se ajunge la un deficit care ar afecta performanta sportiva.