Dizolvarea si lichidarea societatii cu raspundere limitata

Dizolvarea si lichidarea societatii cu raspundere limitata

Consideratii generale

Societatea cu raspundere limitata, ca orice alta societate comerciala, poate inceta la un moment dat potrivit legii sau hotararii asociatilor.

In cazul societatilor comerciale pentru care durata de functionare a fost stabilita prin actul constitutiv, simpla ajungere la termen va conduce automat la incetarea lor. Aceasta incetare presupune ulterior o serie de operatiuni, inclusiv cele legate de lichidarea patrimoniului.

In cazul celorlalte societati, incetarea existentei lor presupune o prima faza - cea a dizolvarii. Este o faza pregatitoare, care, fara sa afecteze personalitatea juridica, pune capat activitatii normale a societatii comerciale. Cealalta faza, a lichidarii, cuprinde operatiuni privitoare la patrimoniu, plata creditorilor, impartirea soldului intre asociati. Si in aceasta faza personalitatea juridica este pastrata, insa ea este subordonata cerintelor lichidarii .

Asa cum pe buna dreptate s-a statuat in practica judiciara, cele doua faze ale incetarii societatii comerciale sunt distincte si, drept urmare, ele trebuie parcurse in mod succesiv, cu respectarea dispozitiilor prevazute de lege pentru fiecare .

Cu toate acestea, art. 233 din Legea nr. 31/1990, in noua sa redactare, prevede in cazul societatii cu raspundere limitata (la cea in nume colectiv si in comandita simpla) o procedura simplificata si anume asociatii pot hotara, odata cu dizolvarea, si modul de lichidare a societatii. Dar, o asemenea hotarare poate fi luata numai daca asociatii sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societatii si cand asigura stingerea pasivului si regularizarea lui in acord cu creditorii.

Dizolvarea societatii cu raspundere limitata

Cauze de dizolvare

In faza dizolvarii, si pana la ultimul act de lichidare, personalitatea juridica a societatii cu raspundere limitata subzista, independent de vointa asociatilor.

Cel mai adesea, dizolvarea este rodul hotararii adunarii generale a asociatilor, dar ea poate fi decisa si pe cale judecatoreasca, iar alteori dizolvarea se produce ope legis .

Odata cu dizolvarea, capacitatea juridica a societatii, este, in puterea legii, ingradita, restransa, fiind orientata numai catre realizarea scopurilor lichidarii.

Cauzele de dizolvare generale, aplicabile oricarei societati comerciale deci si societatii cu raspundere limitata sunt cele prevazute la art. 227 din Legea nr. 31/1990 si anume: trecerea timpului stabilit pentru durata societatii; imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia; declararea nulitatii societatii; hotararea adunarii generale; hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii; falimentul societatii precum si alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv.

Prin Ordonanta Guvernului nr. 32/1997 au fost reglementate noi cauze de dizolvare a societatilor comerciale. Potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, la cererea camerei de comert si industrie teritoriale sau a oricarei persoane interesate, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in urmatoarele cazuri: societatea nu are organe statutare sau acestea nu se pot intruni; societatea nu a depus in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale bilantul contabil sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului; societatea si-a incetat activitatea sau nu are sediul cunoscut ori asociatii au disparut sau nu au domiciliu ori resedinta cunoscuta. In ultimul caz, daca comerciantul a anuntat o incetare temporara a activitatii fara a depasi 3 ani, nu sunt aplicabile prevederile art. 237 al. 1 lit. c) din Legea nr.31/1990.

Dizolvarea apare asadar ca o institutie juridica speciala, avand un rol esential in ce priveste ocrotirea intereselor tertelor persoane si ale creditorilor societatii.

a). Trecerea timpului stabilit pentru durata societatii

Acest caz de dizolvare priveste situatia in care asociatii au stabilit in contractul de societate un termen extinctiv de existenta a societatii. Acelasi efect il are nu numai implinirea termenului prevazut in actele constitutive, ci si termenul stabilit ulterior de adunarea generala, evident sub conditia ca acest termen sa fi devenit opozabil asociatilor si tertilor prin indeplinirea formelor de publicitate.

Astfel, implinirea termenului pentru care societatea s-a constitutit duce la dizolvarea pe deplin drept a societatii cu raspundere limitata. Faptul ca dizolvarea intervine automat rezulta si din dispozitiile Legii nr.31/1990, care nu impune inscrierea in registrul comertului si nici publicitatea in Monitorul Oficial a implinirii duratei de existenta a societatii cu raspundere limitata.

In literatura juridica s-a exprimat si opinia ca orice parte interesata (societati, creditori ai societatii ori creditori particulari ai asociatilor) poate cere instantei sa se constate dizolvarea societatii ajunsa la termen .

b). Realizarea obiectului de activitate sau imposibilitatea realizarii acestuia este o alta cauza de dizolvare a societatii cu raspundere limitata. Precizam ca dizolvarea va putea fi solicitata de catre oricare dintre asociati, iar cauza trebuie sa aiba caracter definitiv si sa nu conste intr-o dificultate temporara de realizare a obiectului urmarit.

Imposibilitatea realizarii obiectului poate avea diferite surse obiective sau subiective cum ar fi pieirea bunului sau bunurilor care fac obiectul de activitate al societatii, neefectuarea aportului etc. Legea impune cel putin in aparenta ca imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sa se datoreze unor imprejurari obiective, straine de vointa asociatilor, interpretare pe care o socotim limitativa, deci cauza poate fi si subiectiva.

Realizarea obiectului de activitate presupune ca societatea si-a propus de la infiintare un obiectiv limitat si ca acesta a fost indeplinit (realizarea unei constructii). In reglemantarea anterioara acestea erau socotite ca motive de dizolvare de plin drept. Dar literatura juridica a criticat acest punct de vedere cu motivarea ca, dizolvarea de drept se justifica mai putin in acest caz dat fiind ca pe cand expirarea termenului reprezinta o data pe care tertii o pot identifica cu destula precizie, identificarea momentului cand se termina obiectul intreprinderii fiind o chestiune de fapt, necesita cercetari prealabile , uneori destul de dificile .

Sunt considerate cazuri de imposibilitate pierderea capitalului social, retragerea asociatului a carui participare este esentiala, interventia unei interdictii legale care impiedica desfasurarea activitatii sociale, neintelegerile insurmontabile dintre doi asociati cu parti egale.

c). Hotararea adunarii generale

Legea nu limiteaza cazurile in care adunarea generala poate hotara dizolvarea societatii, asociatii fiind liberi sa aprecieze motivele de dizolvare.

Uneori, adunarea asociatilor hotaraste, din diverse motive, intrarea societatii in dizolvare, pe baza unor evenimente neprevazute ce intervin in viata societatii cu raspundere limitata.

d). Declararea nulitatii societatii.

Motivele pentru care poate fi declarata nulitatea unei societati deja inmatriculate sunt limitativ prezentate in Legea nr.31/1990 si au fost prezentate intr-un capitol anterior.

e). Amintim de asemenea dizolvarea societatii cu raspundere limitata ca urmare a falimentului constatandu-se incetarea platii datoriilor si declansandu-se aceasta procedura, in mod firesc se impune si dizolvarea societatii.

f). Un caz special de dizolvare a societatii cu raspundere limitata este cel citat de art. 229 al. 1 al Legii nr. 31/1990; acesta prevede ca falimentul, incapacitatea, excluderea sau retragerea ori decesul unuia dintre asociati, cand datorita acestor cauze numarul de asociati se reduce la unul singur si nu exista clauza de continuare cu mostenitorii , atrage dizolvarea societatii. Exceptie de la regula enuntata face societatea cu raspundere limitata unipersonala.

O situatie aparte o reprezinta si decesul unui asociat intr-o societate cu raspundere limitata cu mai multi asociati si cand nu exista clauza de continuare cu mostenitorii; in acest caz societatea nu se dizolva, succesorii asociatului decedat participand la beneficiile si pierderile societatii pana in ziua decesului asociatului; in plus, ei vor dobandi contravaloarea partilor sociale ale asociatului decedat .

Din interpretarea art. 229 si 230 din Legea nr. 31/1990 si a prevederilor Codului Civil rezulta ca mostenitorii au doar facultatea, iar nu obligatia de a accepta continuarea societatii si deci aceasta clauza este obligatorie doar intre asociati, respectiv intre asociatii supravietuitori fata de mostenitorii asociatului decedat. Prin urmare, daca actele constitutive au o astfel de clauza de continuare cu mostenitorii, asociatii supravietuitori nu vor mai putea opta intre continuarea societatii fara mostenitorii asociatului si plata partilor sociale cuvenite prin mostenire, ci vor trebui sa continue societatea, aceasta decizie fiind pentru ei o obligatie contractuala.

g). O cauza specifica de dizolvare a societatii cu raspundere limitata este reducerea capitalului social sub limita minima prevazuta de lege, daca asociatii nu decid completarea lui. In acest caz societatea va trebui sa opteze intre dizolvarea si transformarea intr-o societate comerciala pentru care legea nu impune capital minim.

Pot fi considerate cauze de dizolvare specifice societatii cu raspundere limitata dizolvarea pronuntata in instanta in cazul constatarii unui caz ilicit sau imoral, ori cand scopul a fost realizat prin mijloace ilicite sau imorale, precum si cazul in care numarul asociatilor devine mai mare de 50. In aceasta ultima situatie societatea poate opta intre transformarea in societate pe actiuni, reducerea numarului asociatilor la maxim 50 si dizolvare.

Actul constitutiv al societatii poate prevedea si alte cauze de dizolvare. Unica problema este aceea a eficacitatii deciziei in raport cu tertii.

Procedura si efectele dizolvarii

O prima cale de dizolvare este aceea ivita in cazul expirarii duratei prevazuta in actul constitutiv pentru functionarea societatii. Dizolvarea intervine in acest caz de plin drept. Art. 227 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 nu prevede necesitatea unor formalitati de dizolvare in cazul implinirii termenului de functionare. Asociatii vor trebui sa se abtina de la orice noi acte de comert si sa inceapa demersurile de lichidare.

Dizolvarea se mai poate produce prin vointa asociatilor sau prin hotarare judecatoreasca.

Hotararea asociatilor ori hotararea judecatoreasca ramasa definitiva se vor prezenta oficiului registrului comertului spre inscriere si prin grija acestuia acestea se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. in acest fel hotararea de dizolvare a societatii cu rapundere limitata va ajunge la cunostinta tertilor care urmeaza, in functie de interesul lor, sa faca opozitie in conditiile art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Hotararea asociatilor trebuie publicata in Monitorul Oficial in conditiile art. 204 iar hotararea judecatoreasca in termen de 15 zile de la data ramanerii definitive (art. 232 al. 1 din Legea nr. 31/1990).

In ceea ce priveste efectele dizolvarii, un prim aspect al regimului juridic al unei societati cu raspundere limitata aflata in aceasta faza se refera la mentinerea personalitatii sale. Personalitatea juridica subzista insa pentru nevoile de lichidare, pana la inregistrarea inchiderii acesteia. in consecinta, pentru toate operatiunile legate de dizolvare, societatea va fi considerata ca o persoana juridica autonoma, dotata cu un patrimoniu separat de cel al asociatilor. Concret, societatea isi pastreaza sediul social, denumirea si poate efectua operatii in nume propriu.

Trebuie totusi sa subliniem ca mentinerea personalitatii este limitata de viitorul sau apropiat, de constientizarea disparitiei sale. Societatea va avea doar capacitatea juridica de a face actele necesare lichidarii. Aceasta mentinere nu justifica in consecinta indeplinirea unor noi angajamente. in afara de aceasta, situatia trebuie sa cunoasca un termen determinat de formalitatea de inchidere a lichidarii .

Principalul efect al dizolvarii este deschiderea lichidarii (art. 233). Aceasta inseamna ca din momentul dizolvarii, administratorii nu mai pot intreprinde noi operatiuni, in caz contrar ei devenind solidar raspunzatori pentru aceste operatiuni.

Partajul intre diversele operatiuni nu este intotdeauna usor de efectuat. Consideram ca sunt noi operatiunile intreprinse fara nici o legatura cu scopul lichidarii, asa cum vor trebui finalizate operatiunile incepute inainte de dizolvare, pe de alta parte. Operatiunile in cauza nu trebuie sa angreneze o noua initiativa speculativa, incompatibila cu finalitatea lichidarii si nici sa presupuna asumarea unui nou risc ori agravarea unui risc preexistent, dar mai ales sa nu aduca atingere conservarii patrimoniului ori utilizarii cat mai profitabile a acestuia, pana la data lichidarii.

In virtutea vointei sociale ce guverneaza actele societatii si in aceasta ultima faza a existentei sale, asociatii sunt singurii care pot cere lichidarea, dupa cum ei pot opta pentru schimbarea obiectului societatii, fuziune, in vederea supravietuirii.

Cat priveste data de la care noile operatiuni ale societatii dizolvate sunt interzise, aceasta difera in functie de procedura urmata: ziua expirarii termenului stabilit prin hotararea adunarii asociatilor, cand adunarea asociatilor a hotarat dizolvarea sau instanta a declarat-o prin sentinta judecatoreasca ramasa definitiva.

3. Lichidarea societatii cu raspundere limitata

3.1. Notiunea si functiile lichidarii.

Incetarea existentei unei societati comerciale, atat ca organizare cat si ca persoana juridica, nu este realizata atata timp cat patrimoniul acesteia nu a ajuns la destinatia sa naturala, returnandu-se la asociati, epurat de pasiv, in temeiul aporturilor pe care acestia le-au realizat in trecut. La acest final se ajunge cand patrimoniul este lichidat , iar lichidarea presupune tocmai existenta unei cauze de incetare a existentei societatii. Tot in doctrina, lichidarea societatii comerciale a fost definita ca un ansamblu de operatiuni care au ca scop terminarea operatiunilor comerciale aflate in curs la data dizolvarii societatii, incasarea creantelor societatii, transformarea bunurilor societatii in bani, plata datoriilor societatii si impartirea activului net intre asociati8.

Lichidarea incepe prin actul de dizolvare si se intinde in timp pana la divizarea intre asociati a patrimoniului societatii comerciale cu raspundere limitata. Este asadar un proces administrativ voluntar (facultativ) prin care asociatii isi propun impartirea activului net.

Trebuie facuta distinctia intre starea de lichidare si procedura lichidarii. Starea de lichidare poate fi inteleasa ca noua pozitie asumata de societate ca urmare a dizolvarii si care provoaca modificari esentiale in viata societatii; procedura de lichidare in schimb, care este promovata de lichidatori, consta in complexul de operatiuni indeplinite de un organ expres numit, care va conduce societatea spre pierderea calitatii de persoana juridica.

In cazul societatii cu raspundere limitata asociatii pot hotara, o data cu dizolvarea, cu cvorumul si majoritatea prevazute pentru modificarea actului constitutiv, si modul de lichidare a societatii, atunci cand sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societatii si cand se asigura stingerea pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditorii (art. 235 din Legea nr. 31/1990).

Lichidatorii

In urma dizolvarii societatii cu raspundere limitata se trece la faza de lichidare a acesteia, un rol capital in aceasta etapa revenind noului organ ce va fi desemnat, pe cale voluntara sau judiciara - lichidatorii.

Numirea lichidatorilor va fi facuta de toti asociatii, daca in actul constitutiv nu se prevede altfel, iar daca nu se poate intruni unanimitatea voturilor atunci aceasta numire se va face de catre instanta la cererea oricarui asociat sau administrator, cu ascultarea tuturor asociatilor si administratorilor (art. 262 alin. 1 si 2 din Legea nr. 31/1990).

In ceea ce priveste sentinta judecatoreasca de numire a lichidatorilor, aceasta este recurabila in termen de 15 zile de la pronuntare, actiunea apartinand asociatilor sau administratorilor (art. 262 alin. 3 din Legea nr. 31/1990). In baza sentintei ramase definitive ori a unei incheieri a judecatorului delegat pe langa camera de comert si industrie are loc inscrierea lichidatorilor in registrul comertului. Ulterior, acestia vor depune si semnatura in registrul comertului, dupa care vor intra in functie.

In functia de lichidatori pot fi numite orice persoane inclusiv administratorii; cenzorii sunt singurii care, continuandu-si activitatea in cadrul societatii, nu vor putea indeplini acesta functie.

Din momentul acceptarii mandatului, lichidatorii se substituie administratorilor si isi incep activitatea care este guvernata de aceleasi reguli ca si pentru administratori, cu exceptia unor prevederi legale specifice ori clauze contractuale.

Daca la inceperea lichidarii administratorii nu consemneaza bunurile si documentele sociale si nu efectueaza inventarul, lichidatorii au obligatia prin intermediul actiunilor judiciare, sa procedeze la constrangerea acestora, raspunzand in caz contrar solidar cu administratorii pentru prejudiciile aduse societatii.

Toate actele enumerate sunt incheiate in mod egal, in baza mandatului cu care lichidatorii au fost investiti de catre asociati si in baza dispozitiilor legii, iar activitatea desfasurata de acestia se va afla permanent sub controlul cenzorilor.

Sarcina acestora va fi de a incheia toate si numai actele necesare lichidarii, adica realizarea activului si repartizarea intre asociati, dupa satisfacerea creditorilor, respectiv lichidarea pasivului; este vorba practic despre incasarea creantelor, plata datoriilor, transformarea in bani a bunurilor societatii, cu exceptia cazului cand s-a prevazut repartizarea in natura si repartizarea excedentului intre asociati intr-o masura proportionala cu valoarea partilor sociale.

Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau juridice. Pentru ca ei au aceeasi raspundere ca si administratorii si avand in vedere puterile ce le au, ei trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii de onorabilitate ca si acestia asa cum rezulta din prevederile art. 6 al .2 din Legea nr. 31/1990. De altfel, atat persoana fizica cat si reprezentantul permanent al persoanei juridice lichidator, trebuie sa dea o declaratie pe proprie raspundere la oficiul registrului comertului ca corespunde functiei de lichidator (art.79 din Normele P/608/733/1998). Persoana juridica indeplineste functia de lichidator in temeiul unui contract de administrare.

Lichidatorii vor primi si pastra registrele societatii, vor tine, in plus, un registru al lichidarii, iar actele pe care le vor incheia in numele societatii cu raspundere limitata vor purta toate mentiunea "societate in lichidare" (art. 263 al. 4 din Legea nr. 31/1990).

In ceea ce priveste contul de profit si pierderi, intocmirea acestuia serveste la evidentierea diferentelor intre valorile indicate in inventarul initial al lichidatorilor si valorile efectiv realizate sau platite in faza de lichidare.

Mandatul lichidatorilor inceteaza in urma aprobarii de catre asociati a bilantului de lichidare si a proiectului de repartizare a activului net. In practica, ultima operatiune pe care lichidatorii o intreprind inainte de liberarea din functie este solicitarea radierii societatii din registrul comertului.

In baza puterii ce le-a fost conferita ei incaseaza creantele societatii de la debitorii acesteia, vor putea incheia imprumuturi neipotecate, vor contracta obligatii cambiale, vor sta in justitie in numele societatii si vor putea vinde, prin licitatie publica bunurile mobile si imobile .

In cazul unor erori in exercitarea mandatului, va fi angajata raspunderea civila sau penala a lichidatorilor. Aceasta are caracter personal si solidar, iar culpa va fi apreciata in abstacto (art. 1540 C.civ). Actiunea in raspundere are caracter social si va fi exercitata de asociati. In plan penal, ca si administratorii, lichidatorii pot fi sanctionati pentru gestiune frauduloasa.

Raspunderea lichidatorilor fata de societate pentru neindeplinirea datoriilor inerente sarcinii asumate are caracter contractual, atat cand actiunea este intentata de asociati, cat si cand este intentata de creditorii sociali, pe calea subrogarii. Ramane in sarcina lichidatorului obligatia de a dovedi ca fapta pagubitoare nu ii este imputabila; dar cel ce a intentat actiunea va trebui sa dovedeasca neindeplinirea sarcinilor si legatura de cauzalitate intre aceasta si prejudiciul constatat .

In ce priveste dispozitiile penale se prevede ca lichidatorii raspund penal pentru: comunicari false asupra bilantului sau altor documente; divulgarea de informatii secrete ale societatii; dobandirea de imprumuturi ori garantii de la societate.

De asemenea, lichidatorii sunt responsabili pentru: omisiuni ori executarea tardiva ori incompleta a denunturilor, comunicarilor, depozitelor, omisiuni in completarea actelor si a corespondentei; manopere frauduloase asupra titlurilor societatii.

Principii generale ale lichidarii

Un prim aspect se refera la interesul asociatilor, care primeaza in faza de lichidare. Fiecare asociat poate cere lichidarea societatii cu raspundere limitata, in timp ce creditorilor nu le este deschisa aceasta posibilitate. Evident, asociatii nu vor putea solicita lichidatorilor repartizarea sumelor ce le revin din capitalul societatii pana ce toti creditorii sociali vor fi satisfacuti (art. 250 al. 1 din Legea nr. 31/1990). Acestia din urma au dreptul sa exercite contra lichidatorilor actiunile ce decurg din creantele ajunse la termen, pana la concurenta bunurilor existente in patrimoniul societatii, si numai dupa aceea, deci in subsidiar, de a se indrepta impotriva asociatilor, pentru plata sumelor datorate din aporturile la capitalul social (art. 253 din Legea nr. 31/1990).

Asociatii sunt singurele persoane care stabilesc, de comun acord, conditiile lichidarii si tot ei sunt aceia care ii numesc pe lichidatori, stabilindu-le puterile cu care sunt investiti. Faptul ca lichidarea este o procedura organizata de lege in favoarea asociatilor se poate argumenta si prin aceea ca asociatii au dreptul de a numi si schimba pe lichidatori si de a le stabili prin actele constitutive puterile lor.

Lichidarea are un caracter obligatoriu, ea putand fi evitata in cazul in care asociatii opteaza pentru fuziune, ori prelungirea duratei de functionare. Art. 228 al Legii nr. 31/1990 stipuleaza ca procedura de lichidare este indispensabila atata timp cat societatea este dizolvata. Uneori insa adunarea asociatilor sau autoritatea judecatoreasca pot decide altfel.

Dupa cum am precizat in faza lichidarii, personalitatea juridica a societatii cu raspundere limitata subzista (art. 228 al. 4 din Legea nr. 31/1990).

Administratorilor le este interzis sa mai intreprinda noi operatii si putem afirma ca reorientarea activitatii catre scopul lichidarii determina o restrangere a capacitatii de folosinta a societatii cu raspundere limitata. Dupa cum subliniaza unii autori, societatea nu mai urmareste realizarea de profit si impartirea acestuia sub forma dividentelor ci "realizarea finalitatii lichidarii'11.

Lichidarea este o operatiune delicata si dificila presupunand efort si un timp considerabil pentru a fi adusa la indeplinire. Totusi ea nu poate dura la nesfarsit. Legea nr. 31/1990 la art. 254 al. 1 prevede ca lichidarea trebuie terminata in cel mult 3 ani de la data dizolvarii si numai pentru motive temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.

Si in doctrina italiana s-a pus problema bilantului anual in perioada lichidarii; lichidarea poate in fapt sa dureze mai mult de un an, in aceasta situatie existand nelamuriri in sensul existentei ori nu a obligatiei lichidatorilor de a intocmi un bilant. Majoritatea autorilor considera ca este necesara redactarea de catre lichidatori a unui bilant anual, bilant ce trebuie supus aprobarii adunarii generale. Adaugam in acest sens ca, dupa Codul civil italian, "atributiile adunarii asociatilor subzista si in etapa lichidarii' .

Au existat discutii daca societatea poate in mod expres sa autorizeze lichidatorii sa incheie noi operatiuni, eliberandu-le de interdictia de mai sus. Pentru a hotari daca o operatie este "noua' sau nu, criteriul de baza il reprezinta caracterul speculativ, operatiunea realizand un castig ori o crestere a patrimoniului, caz in care interdictia opereaza. Societatea nu va putea ingadui asemenea activitati; in schimb, lichidatorii ar putea de pilda sa achizitioneze materiile prime necesare pentru lucrarile in curs, dar nu-si pot asuma noi comenzi.

O problema ce trebuie in final examinata este aceea a mentinerii interdictiei de concurenta in faza lichidarii. Autorii care s-au pronuntat in aceasta privinta considera ca si in timpul lichidarii persista interdictia de concurenta, constand in acte ce ar putea pagubi societatea14.

Obligatia de nonconcurenta nu trebuie sa aiba in vedere numai asociatii si administratorii ci si prepusii societatii. Este regretabil dar exista in momentul de fata o asemenea concurenta mai ales la societatile comerciale cu capital de stat rezultate din reorganizarea unitatilor economice de stat in regii autonome, societati pe actiuni si societati cu raspundere limitata Prepusii sunt de multe ori cei care au impins aceste societati comerciale la dizolvare urmata de lichidare.

Consideram totodata ca lichidatorii, asemenea asociatilor ori administratorilor, sunt supusi si ei regulilor de nonconcurenta.

Chiar si dupa dizolvare o societate se poate afla in fapt intr-o situatie concurentiala cu alte societati, in contextul necesitatii vanzarii produselor de magazin, mentinerii valorii modului comercial, etc.

Consideram ca acest punct de vedere trebuie adoptat si in practica noastra comerciala, tinand cont de faptul ca si intre lichidatori si societate exista o legatura de incredere, de loialitate.

Concluzionand, putem afirma ca lichidarea voluntara are scopul de a clarifica raporturile cu tertii, asezand toti creditorii, privilegiati si chirogrofari, pe pozitii egale si favorizand acestora plata datoriilor, in limita disponibilitatilor patrimoniale, pe masura ce isi revendica drepturile.

Etapele lichidarii

Lichidatorii au ca prima obligatie transformarea in bani a bunurilor societatii, pe calea licitatiei publice. Asadar, bunurile mobile si imobile vor fi evaluate si vandute la licitatie ceea ce asigura de cele mai multe ori un profit care serveste la plata creditorilor.

Dupa cum am precizat, lichidatorii au si indatorirea de a incasa, de la debitorii sociali, creantele ajunse la scadenta.

Lichidatorii nu pot plati asociatilor in timpul lichidarii nici o suma in contul partilor ce li s-ar cuveni din lichidare inaintea achitarii creditorilor societatii. Legea nr. 31/1990 permite lichidatorilor sa achite datoriile societatii cu raspundere limitata si cu "proprii lor bani". Ulterior, ei se vor substitui creditorilor platiti. Art. 259 al Legii nr. 31/1990 mentioneaza ca lichidatorii nu vor putea exercita impotriva societatii decat drepturile ce au apartinut creditorilor platiti.

Datoriile se achita la scadenta si integral. In afara patrimoniului societatii, creditorii pot solicita plata datoriilor, prin actiuni in justitie, indreptate impotriva lichidatorilor ori a asociatilor "pentru plata sumelor datorate din valoarea aporturilor la capitalul societatii .

Toate operatiunile de lichidare se consemneaza cronologic intr-un registru al lichidarii, iar toate actele provenind de la societate trebuie sa poarte mentiunea "in lichidare".

In cazul in care fondurile disponibile nu sunt suficiente pentru plata datoriilor sociale, lichidatorii pot cere asociatilor, proportional, numai plata varsamintelor neefectuate, dar pana la acoperirea datoriilor ce trebuie satisfacute fata de societate. Daca valoarea varsamintelor neefectuate este mai mare decat valoarea datoriilor societatii, asociatii nu mai sunt obligati sa aduca in societate sume suplimentare de bani, altele decat rezulta din actele contabile ca le au fata de societatea in lichidare.

Ulterior lichidarii pasivului si ca urmare a excedentului activului asupra pasivului, se va plati asociatilor contravaloarea aporturilor efectuate si eventualele beneficii ramase. Art. 256 al.2 din Legea nr. 31/1990 instituie insa si o exceptie de la aceasta regula, precizand ca asociatii pot cere ca sumele rezultate din activitatea lichidatorilor sa fie depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni ori la administratia financiara, urmand ca ele sa fie repartizate asupra partilor sociale, in cazul in care s-a constatat un disponibil de cel putin 10%, ramas fata de sumele necesare indeplinirii tuturor obligatiilor sociale, scadente sau care vor ajunge la scadenta.

Mandatul lichidatorului inceteaza in momentul aprobarii bilantului de lichidare si a proiectului de repartizare. In fapt, insa, liberarea efectiva a lichidatorului de mandatul sau, se face doar dupa solicitarea radierii societatii, din registrul comertului si plata partilor cuvenite prin lichidare asociatilor. Numai dupa realizarea tuturor acestor indatoriri se poate considera ca lichidatorul si-a indeplinit mandatul sau.

Plata partilor cuvenite din lichidare presupune, pe langa plata in numerar si plata in natura, respectiv restituirea unor obiecte, masini, utilaje ce nu au fost supuse licitatiei publice. Operatiunea presupune o transmitere cu titlu particular a unor bunuri privite ut singuli fara a fi obligatoriu ca asociatul sa primeasca, in natura, acelasi bun adus de el ca aport in societate.

Partajul intre asociati se efectueaza in esenta dupa regulile aplicabile in materie de partaj succesoral. In principiu, partajul este amiabil, prin acordul dintre asociati; totodata, el poate fi judiciar, in lipsa acordului dintre asociati sau daca printre ei figureaza un incapabil.

Cererea de partaj poate fi facuta din momentul inchiderii lichidarii. Pentru a realiza acesta repartizare, asociatii pot decide ca anumite bunuri vor fi atribuite asociatilor anume desemnati. Aceasta atribuire conventionala poate rezulta fie din contractul de societate, fie din decizia speciala a asociatilor. Aceasta atribuire trebuie sa provina dintr-un acord unanim al asociatilor. Pentru bunurile care nu au facut obiectul unei atribuiri conventionale si care se regasesc in natura in masa de partaj, asociatul aducator al acestor bunuri ca aport, poate efectua o reluare in natura, prin cerere adresata adunarii asociatilor.

In fine, dupa repartizarea activului si pasivului, faza lichidarii se va incheia cu intocmirea bilantului final. El va stabili modul de repartizare a activului intre asociati si va fi semnat de lichidatori. Bilantul final evidentiaza valoarea activului net si este adus la cunostinta asociatilor, impreuna cu proiectul de repartizare a acestuia.

Impotriva bilantului final asociatii pot face opozitie la instanta judecatoreasca, in termen de 15 zile de la data notificarii. Ulterior acestei date, bilantul si proiectul de repartizare a activului net se considera aprobat de toti asociatii.

Lichidatorii vor trece apoi la executarea in fapt a repartizarii activului, in schimbul chitantelor de primire semnate de asociati.

Bilantul final aprobat si repartizarea efectiva a activului net libereaza pe lichidatori de obligatiile asumate.

Efecte ale lichidarii

Indeplinirea tuturor fazelor lichidarii indreptateste pe lichidatori sa solicite radierea inmatricularii societatii in registrul comertului. Efectul radierii este opus celui al inmatricularii societatii comerciale; calitatea de subiect de drept al acesteia va inceta si deci societatea cu raspundere limitata isi va pierde ope legis personalitatea juridica.

Actele societatii, registrele si bilantul de lichidare vor fi inmanate unuia dintre asociati, ales cu votul majoritatii. Pastrarea documentelor este obligatorie timp de cinci ani de la data aprobarii bilantului de lichidare.

Cel mai important efect al lichidarii consideram ca este, totusi, incetarea calitatii de subiect de drept a societatii comerciale. Acest efect produs de lichidare, pe data radierii societatii din registrul comertului, face ca, ope legis, personalitatea juridica a societatii sa inceteze .