Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

Insolventa - generalitati

afaceri



+ Font mai mare | - Font mai mic



Insolventa   - generalitati

Insolventa este esecul in afaceri, starea, de cele mai multe ori iremediabila, pe care intreprinzatorul ar fi trebuit, dar nu a putut, sa o evite. Daca afacerea este o aventura, atunci insolventa este consecinta aventurii care s-a terminat prost. Procedura insolventei este modul in care legea si tribunalele organizeaza esecul in afaceri.



Deschiderea procedurii insolventei va antrena un lung sir de restrictii si chiar de sacrificii ce vor fi suportate de ambii destinatari ai procedurii, debitorul si creditorii deopotriva. Dar aceste restrictii sau sacrificii sunt necesare, fie pentru ca altfel debitorul nu se poate salva, fie pentru ca debitorul trebuie eliminat din mediul sau de afaceri, pentru a nu contamina acest mediu si a nu antrena si alti intreprinzatori in esecul sau.

Principalele doua efecte ale deschiderii procedurii insolventei sunt desesizarea debitorului (automata, daca debitorul nu a cerut sau nu i se permite sa ceara reorganizarea) si suspendarea urmaririlor individuale contra debitorului.

Efectul de suspendarea impiedica actiunile individuale de realizare a creantelor contra debitorului si se aplica atat creditorilor cu creante garantate, cat si celor cu creante negarantate. In momentul deschiderii procedurii insolventei, intreprinzatorul (devenit, din acest moment, "debitor") intra sub protectia tribunalului, fiind astfel protejat de actiunile creditorilor pentru recuperarea creantelor, inclusiv de eventualele sicane pe care creditorii i le-ar putea face prin executari individuale.

Conducerea activitatii debitorului trece, de regula, in sarcina administratorului judiciar, inca de la deschiderea procedurii. Mandatul administratorilor societatii ce intra in procedura insolventei inceteaza pe data deschiderii procedurii, daca debitorul nu si-a declarat in termen intentia de reorganizare. Chiar si in acest din urma caz, administratorii societatii debitoare isi pierd functia, in favoarea administratorului special, pe data desemnarii acestuia. Administratorul special, atunci cind debitorul si-a pastrat dreptul de a-si administra afacerea, isi desfasoara activitatea sub supravegherea administratorului judiciar. Iar administratorul judiciar este, din punct de vedere judiciar, sub controlul judecatorului-sindic si, din punct de vedere managerial si comercial, sub controlul creditorilor, exercitat prin comitetul creditorilor. Asadar, creditorii preiau de la asociatii/actionarii debitorului controlul activitatii acestuia, de la data deschiderii procedurii insolventei. Rolul asociatilor/actionarilor societatii aflata in insolventa este redus pina la estompare. Practic, de la data deschiderii procedurii insolventei, adunarea generala a asociatilor/actionarilor isi vede suspendate atributiile principale. Asociatii/actionarii se mai pot implica doar in desemnarea administratorului special ori in procedurile de majorare a capitalului, fuziune sau divizare necesare pentru implementarea unui plan de reorganizare.

In caz de lichidare, creditorii vor primi, in ordinea de preferinta prevazuta de lege, plati sub forma de distribuiri din sumele de bani rezultate din lichidare, creditorii cu creante garantate avind prioritate cu privire la satisfacerea creantelor lor din sumele obtinute din vinzarea bunurilor asupra carora poarta garaniile. Ca urmare a trecerii la faliment, debitorul persoana juridica este dizolvat de drept, urmind a fi radiat din registrele publice, la finalul proceduii de faliment, cu consecinta pierderii personalitatii sale juridice. Debitorii - persoane fizice care au fost condamnate definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa sau alte infractiuni economice nu vor mai putea detine o functie manageriala in vreo companie si nu vor mai putea face afaceri pe cont propriu pana la reabilitare. Anumite descalificari profesionale, restrictii si interdictii sunt aplicabile si managerilor debitorului - persoana juridica, dar numai in cazul antrenarii raspunderii lor penale pentru cauzarea insolventei acelei persoane juridice. In fine, in mod similar Codului falimentului din SUA, legea romana prevede descarcarea completa de datorii a cdebitorului, cu exceptia falitului fraudulos. Descarcarea de datorii impiedica creditorii sa intreprinda alte actiuni privind colectarea oricarei parti a debitului neachitat.

Legislatia romaneasca in domeniul insolventei este mult prea des schimbata fiind, in plus, diseminata in prea multe acte normative. In afara de Legea insolventei nr.85/2006, exista o Lege a falimentului societatilor de asigurari (Legea nr.503/2004), o Ordonanta referitoare la falimentulu institutiilor de credit, aplicabila si entitatilor reglementate ale pietei de capital (OG nr.10/2004), o Lege privind insolventa transfrontaliera (Legea nr.637/2002), o Ordonanta de urgenta aplicabila profesiei de practician in insolventa (OUG nr.86/2006) precum si, dupa 1 ianuarie 2007, data aderarii Romaniei la UE, Regulamentul procedurilor de insolventa emis de Comisia Europeana (Regulamentul nr.1346/2000), direct aplicabil in dreptul intern. Toata aceasta abundenta legislatie, mult prea frecvent modificata, este rezultatul lipsei acute de principii pe baza carora o asemenea legislatie sa se poata funda. Lipsa principiilor provoaca haos legislativ care duce, evident, la aplicarea empirica si imprevizibila a legii, intr-un domeniu in care, oricum, se incearca reglementarea efectelor dezastrului, in ideea de a incerca reducerea la minim a consecintelor acestuia.

In plus, legislatia insolventei sufera si de inconvenientul unei slabe cunoasteri din partea mediului de afaceri, care in general rejecteaza aceste proceduri. Ca orice lucru necunoscut, si insolventa provoaca panica si teama.

Administratia din Romania a incercat in repetate rinduri eficientizarea procedurilor de insolventa, motiv pentru care aceasta si-a propus, inca din 1995, evaluarea eficacitatii cadrului legal in ceea ce priveste apararea drepturilor creditorilor, recuperarea datoriilor, mecanismele de preventie a insolventei precum si evaluarea masurii in care acestea se incadreaza in practicile internationale cele mai eficiente. S-a incercat a se identifica asteptarile creditorilor, astfel incat avantajele si dezavantajele acestora in cadrul procedurii insolventei sa poata fi mai bine determinate, urmind liniile directoare pe care Banca Mondiala le-a schitat in World Bank's Principles and Guidelines in insolvency procedures referitoare la raspunderea organelor de conducere a debitorului persoana juridica, deschiderea procedurii, efectele deschiderii procedurii etc. Ideea specializarii instantelor in procedurile de insolventa, a selectarii, calificarii si pregatirii profesionale a judecatorilor-sindici, este tot atit de veche ca si fosta Legea nr.64/1995, chiar daca este este si acum, la 12 ani de la edictarea acestei legi, in faza de inceput. Situatia este similara in ce priveste alternativele insolventei (negocierea, arbitrajului, medierea etc.).

O preocupare speciala a administratiei romanesti, cel putin in teorie, a fost cea referitoare la crizele sistemice si insolventa intreprinderilor detinute de stat, la rolul si implicatiile falimentului acestor intreprinderi in cadrul procesului de privatizare. Legislatia romana a insolventei este, insa, rareori aplicata marilor companii, datorita, spre exemplu, multiplelor exceptari legale aplicabile societatilor de stat privatizabile.

Pe de alta parte, legislatia si practica judiciara din Romania lasa la indemina debitorului o intreaga varietate de modalitati de a evita sau deturna procedurile colective de la scopul lor legitim.

Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei[1] a fost rezultatul acestor preocupari, la care s-au adaugat cerintele integrarii in Uniunea Europeana. Avand in vedere concluziile Raportului Comisiei Europene cu privire la progresele inregistrate de Romania in cursul anului 2004 in procesul de aderare la Uniunea Europeana, potrivit carora sistemul juridic romanesc nu prevede "mecanisme eficiente pentru iesirea de pe piata a operatorilor economici", fiind identificate ca principale cauze ale lipsei de eficienta "complexitatea procedurii, aplicarea neuniforma a legislatiei in materie, protectia redusa de care beneficiaza creditorii", Guvernul Romaniei a fixat ca obiectiv prioritar in Programul legislativ si in Strategia de reforma a sistemului judiciar elaborarea unui act normativ de reformare a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului . Procesul de amendare legislativa a avut ca punct de plecare acquis-ul comunitar in domeniul insolventei (Regulamentul Consiliului 1346/2000 din 29 mai 2000 privind procedura insolventei , Directiva 2002/74/EC din 22 septembrie 2002 pentru modificarea Directivei 80/97/EEC privind protectia salariatilor in cazul insolventei angajatorului , Directiva 80/97/EEC privind protectia salariatilor in cazul insolventei angajatorului , Directiva 2001/17/EC din 19 martie 2001 privind reorganizarea si falimentul societatilor de asigurari , Directiva 2001/24/EC privind reorganizarea si falimentul societatilor de credit ), legislatie a carei preluare a fost asumata in cadrul procesului de negociere. Asa cum declara Nota de fundamentare a Legii insolventei, "s-au avut, de asemenea, in vedere cele mai bune practici in materie in statele membre ale Uniunii Europene si in alte state cu traditie in domeniu, precum Statele Unite ale Americii".

Simplificarea formalitatilor de inregistrare si autorizare a functionarii societatilor comerciale, adica de deschidere a unor afaceri noi, a fost o preocupare constanta a legiuitorului roman, inca din anul 2001 , cind s-a instituit o procedura unica de inregistrare si autorizare a functionarii comerciantilor, in scopul simplificarii unor formalitati administrative, procedura care a fost de mai multe ori modificata, in acelasi scop al simplificarii. Ideea simplificarii a fost reluata in 2004 , cind, practic, procedura de inmatriculare si autorizare a functionarii societatilor comerciale a fost readusa la situatia anterioara anului 2001, cind societatea era, mai intii, inmatriculata si, ulterior, autorizata sa functioneze. Ceea ce s-a urmarit prin emiterea acestor doua reglementari a fost sa se simplifice procedura inregistrarii unor noi afaceri, cu cit mai mici costuri. O afacere serioasa nu se deschide, insa, de catre orice persoana, pentru ca altfel nu mai este vorba de o afacere, ci de o aventura. O firma serioasa trebuie sa isi poata permite sa suporte costurile demararii unei noi afaceri, sa isi poata plati un avocat, notar, expert contabil etc., lucruri simple care sunt, de fapt, conditii ale succesului afacerii sale. Acest gen de idei fals-social-democrate favorizeaza aparitia firmelor fantoma, care nu fac decat sa polueze  mediul de afaceri. Social-democratia nu inseamna a permite tuturor sa-si constituie societati comerciale, ci a crea mediul propice pentru ca  afaceristii  sa-i angajeze pe cei care au nevoie de un loc de munca, in exercitiul muncii sale cel in cauza putind sa isi valorifice ideile de afaceri valoroase, chiar daca nu-si poate deschide o firma proprie. Economia de piata se construieste cu societati serioase.

Daca este simplu sa se infiinteze o firma in Romania, este in acelasi timp infinit mai greu sa se lichideze o afacere. Desfiintarea unei afaceri in Romania este atit de complicata incit o mare majoritate de  patroni  au preferat sa lase firma proprie sa se radieze din oficiu, in baza fostei Legi nr.359/2004 (denumita si Legea simplificarii formalitatilor), iar acum, in conditiile introducerii impozitului forfetar, adica a unei taxe platibile statului indiferent daca exista profit sau nu, aceeasi  patroni  prefera sa suspende pe termen limitat activitatea si existenta firmei. Costurile lichidarii acestor firme - fantoma (taxe, onorarii, creante bugetare stinse in mod iremediabil ca urmare a radierii) le suportam noi, contribuabilii. Spre exemplu, in cazul lichidarilor voluntare, reglementate de Legea societatilor comerciale, fiscul nu permite sau incurca aceste lichidari voluntare, intrucit, invariabil, pretinde controale fiscale de fond, in prealabil oricarei lichidari. Rareori cu motive reale, fiscul formuleaza opozitie la hotarirea asociatilor privind lichidarea societatii lor. ANAF impune subordonatilor sai epuizarea modalitatilor de executare silita bugetara, inainte de a cere, asa cum era obligatoriu conform Codului de procedura fiscala in forma sa initiala, deschiderea falimentului. Nici procedurile de insolventa nu sunt, cel putin in prezent, solutia optima pentru scoaterea unor societati comerciale din circuitul economic si juridic. Cazurile de insolventa dureaza. Procedura de insolventa se deschide greu, chiar daca debitorul o cere (judecatorul sindic, in loc sa pronunte deschiderea procedurii fara citarea partilor, procedeaza la citare, iar uneori refuza deschiderea procedurii pentru lipsa unor documente inutile la dosarul cauzei). Sunt debitori care tergiverseaza deschiderea procedurii cu singurul scop de a se prescrie actiunile pentru anularea actelor sale frauduloase, de externalizare a activelor proprii in dauna creditorilor sau actiunile in raspundere contra managerilor. Se trece greu la lichidare, acordindu-se preferinta reorganizarii, chiar si cind debitorul nu o cere. Judecatorul sindic se implica prea mult, in loc sa lase treaba in mina managerilor procedurii si a reprezentantilor creditorilor, si in acest fel incurca procedura. Adunarile creditorilor sunt prea dese si sufocate de prea multe formalitati si atributii, in conditiile in care gradul de informare a creditorilor obisnuiti cu privire la acest gen de proceduri este foarte redus. Se cuvine, insa, a arata ca Legea insolventei, adoptata in 2006, contine citeva noutati care pot simplifica si da mai multa suplete procedurii insolventei. Spre exemplu, se introduce procedura simplificata, aplicabila practic tuturor societatilor comerciale (reorganizarea devine o exceptie). Atributiile judecatorului sindic sunt limitate la controlul judiciar al procedurii, deciziile comerciale fiind exclusiv in sarcina si responsabilitatea managerilor procedurii insolventei, care pot fi controlati sub acest aspect de comitetul creditorilor. Principalele atributii ale adunarii creditorilor au trecut la comitetul creditorilor, format din 5-7 membri, cu un grad ridicat de informare si educatie in materie de insolventa. Managerul procedurii va avea, deci, interlocutori adevarati in persoana membrilor comitetului creditorilor.

Procedurile de insolventa au ca element central debitorul, acel subiect de drept care, asumindu-si riscul unei afaceri, a esuat. Incepind cu anul 2003, la nivelul Uniunii Europene se vorbeste din ce in ce mai mult de intreprinderea debitorului, care merita salvata, intrucit de ea depind o suma cvasi infinita de persoane cu care debitorul se afla in relatii de afaceri sau in alte raporturi juridice (salariatii, statul, comunitatea locala, bancile, creditorii). La fel, se vorbeste din ce in ce mai mult de asa numitul "faliment scuzabil" al intrerpinzatorilor nefericiti, victime ale conjuncturilor nefavorabile sau ale propriei incompentente si se "propavaduieste" reinsertia acestora in mediul de afaceri. Scopul traditional si, in trecut, primordial al procedurilor de faliment, adica protectia creditorului in relatiile de afaceri, a trecut treptat in umbra, in zona subsidiarului, primoridiala fiind incercarea de salvare a debitorului. Sunt legislatii, cum este cea franceza, care isi propun in mod direct si fatis salvgardarea intreprinderii debitorului, dincolo de orice condiserente de ordin economic centrate pe creditor. Alte legislatii, cum este cea germana, fac din reorganizare (salvarea intreprinderii) o prioritate in practica, din moment ce, chiar daca reorganizarea este o simpla modalitate a procedurii insolventei in legea germane, ea este prezenta in peste 85% din cazuri si are o rata de "succes" de aproape 60%. Dar cei sacrificati in favoarea acestor "succese" sunt, in definitiv, creditorii, intrucit lor li se amputeaza creantele, lor li se impun suspendari ale executarilor silite si alte restrictii ale drepturilor lor obsinuite si tot ei sunt cei care trebuie sa suporte efectul extinctiv al creantei lor pentru disparitia personalitatii juridice a debitorului sau pentru descarcarea lui de datorii. Este usor de vazut similitudinea intre conceptia noului aqcuis comunitar in domeniul insolventei si antica - dar atemporala - parabola a fiului risipitor. Avem un debitor care isi asuma riscul de a fi independent, dar care isi ruineaza averea in urma unor aventuri care l-au dus in insolventa si care poate fi asimilat fiului risipitor; o lege care ii permite debitorului sa ia din averea celorlati atit cit ii trebuie pentru a-si pune in practica ideile aventuroase, lege care poate fi asemuita tatalui; increderea celorlalti ca debitorul are fler si ca isi va plati datoriile, care poate fi asemuita cu credinta, putin naiva, a tatalui ca fiul sau se va descurca sau, in caz contrar, se va intoarce la origini ca sa isi reia viata de la zero; ruina proprie a debitorului determinata de un mediu economic neprietenos sau indusa de propria incompetent, caderea implacabila, recunoasterea greselii (conditie a acordarii beneficiului salvgardarii sau al scuzabilitatii), solidaritatea creditorilor fata de pierderile provocate de debitor (jumatatea de avere incredintata de tata fiului sau risipitor), minia creditorilor fata de comsumarea averii debitorului si a unei parti din averea lor, raspunsul misterios si bizar al legii la aceasta minie si la inevitabila iritare insotitoare, iertarea de catre lege a unui debitor scuzabil si, in fine, reinsertia acestuia in familia afacerilor, cu sau fara acordul creditorilor. Aproape tot tabloul este complet. Este evident ca un debitor vinovat nu are ce sa caute in acest tablou, intrucit legea impune o rapida eliminare a sa din mediul economic si de afaceri pe care l-a contaminat.

Este un deziderat greu de acceptat din postura creditor confruntat cu realitatea frustranta a sustinerii, inclusiv cu banii lui, a unui debitor care a esuat in afacerea sa si care pretinde ajutor, iar legea ii confera chiar mijloace de a-i constringe pe toti creditorii la acest ajutor. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, a creditorilor participanti involuntari la un act de salvare impus, este greu de inteles sau acceptat o astfel de "ratiune" care pune in suferinta sentimentul de dreptate. Acesti creditori, care nu sunt altceva decit fiul ne-risipitor din parabola, care isi platesc datoriile proprii la timp, fara a cauza tulburare celorlalti parteneri contractuali si care, totusi, din caz fortuit sau din vina debitorului, isi vad averea ciuntita (asa cum averea tatalui este injumatatita in povestea fiului risipitor), pot fi nu numai frustrati ca nu au parte de sarbatoare dinspre tatal, ci pot fi chiar loviti ei insisi de faliment, concedieri, divorturi, sinucideri, pe scurt, mari tulburari la nivel social, economic si chiar personal care nu se justifica defel fata de asa-zisul imperativ al salvarii unei singure oi dintr-o suta.



Publicata in M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, in vigoare din 20 iulie 2006. In continuare, in text, Legea insolventei.

Nota de fundamentare a Legii nr.95/2006 privind procedura insolventei.

Publicat in JOCE L160 din 30.06.2000.

Publicata in JOCE L270 din 8.10.2002.

Publicata in JOCE L283 din 28.10.1980.

Publicata in JOCE L110/20.04.2001.

Publicata in JOCE L125 din 5.05.2001.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea formalitatilor administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor, publicata in M.Of. nr.283/31 mai 2001. OUG nr.76/2001 a fost republicata in M.Of. nr.413/2002, fiind ulterior modificata prin OUG nr.129/2002 si prin OUG nr.35/2003. In prezent, este abrogata prin Legea nr.359/2004.

Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii peroanelor juridice, publicata in M.Of. nr.839/2004, care a intrat in vigoare in 11.11.2004, a abrogat OUG nr.76/2001. In prezent, si aceasta lege este abrogata.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2304
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved