Principiul celeritatii procedurii

Principiul celeritatii procedurii

Asigurarea continuitatii si celeritatii procedurii insolventei este o preocupare constanta a legiuitorului si, in acelasi timp, o datorie primordiala a judecatorului-sindic si a administratorului judiciar/lichidatorului, asa cum rezulta expres din art. 5 alin.2 din Legea insolventei.

Continuitatea si celeritatea pot fi asigurate prin impunerea dosarului unic, in care procedura insolventei sa continue, chiar daca pe rol sunt una sau mai multe cai de atac, mai ales ca toate hotaririle judecatorului-sindic sunt definitive si executorii. Legea reglementeaza un dosar unic al procedurii care se deruleaza sub jurisidictia judecatorului-sindic, precum si, indirect, dar indubitabil, un dosar unic al cailor de atac ce pot fi exercitate contra multitudinii de hotariri judecatoresti ce pot fi pronuntate de judecatorul-sindic.

De asemenea, cele doua deziderate ale legii stau la baza procedurii specifice insolventei de citare, comunicare a actelor de procedura si de notificare prin intermediul Buletinului procedurilor de insolventa. 

In faza anterioara deschiderii procedurii pot co-exista unul sau mai multe dosare de deschidere a procedurii insolventei fata de un debitor, consecinte ale unor cereri formulate de persoane diferite (debitor, creditori). Dupa deschiderea unei proceduri de insolventa fata de un debitor, pot co-exista dosarului procedurii de insolventa deja deschisa si una sau mai multe cereri de deschidere a procedurii fata de acelasi debitor. In fine, data fiind multitudinea de hotariri ce pot fi pronuntate de judecatorul-sindic, exista un potential nelimitat de cai de atac ce pot co-exista cu privire la una si aceeasi procedura de insolventa sau la unul si acelasi debitor.   Pentru a evita solutii contradictorii, toate aceste dosare trebuie reunite (conexate) intr-un dosar unic al cauzei. Institutia dosarului unic al cauzei, ce trebuie format atit la fond, cit si in recurs, este necesara pentru a disciplina practica si a conferi continuitate si celeritate procedurii insolventei si nu pentru a crea impresia ca exista un singur proces referitor la insolventa unui debitor.

Multitudinea hotaririlor judecatorului-sindic, atacabile fiecare cu recurs, poate provoca adevarate blocaje decizionale, mai ales in dosarele complexe, cu un numar mare de participanti la procedura. Uneori pluralitatea recursurilor duce la situatia fragmentarii dosarului cauzei, parti din dosar ("urme", in jargonul arhivelor instantelor) fiind dispersate la tribunal, la curtea de apel, la acelasi complet sau la complete diferite etc. De aceea Legea insolventei a instituit in mod judicios regula solutionarii tuturor recursurilor intr-un singur dosar (art. 8 alin.6), in acelasi timp, asa cum este reglementata si obligativitatea solutionarii intr-un singur dosar si deodata a tuturor contestatiilor la tabelul creantelor. Dupa deschiderea procedurii, toate recursurile, inregistrate simultan sau succesiv, trebuie, ca si la momentul intial, al deschiderii procedurii, sa fie conexate intr-un dosar unic. Asadar, la fond, in fata judecatorului-sindic, vom avea un dosar unic al procedurii insolventei, iar la Curtea de apel vom avea un dosar unic al cailor de atac contra hotaririlor judecatorului-sindic. Mai mult, pentru operativitate, art. 8 alin.3 din Legea insolventei dispune (preluind o solutie din Legea nr. 149/2004) ca, in vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel in copie certificata, sub semnatura grefierului-sef al tribunalului, numai actele ce intereseaza rezolvarea recursului, selectate de judecatorul-sindic.

In procedura de insolventa, citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza in mod obisnuit prin Buletinul procedurilor de insolventa, asa cum dispune art. 7 alin.1 din Legea insolventei.

Buletinul procedurilor de insolventa este o publicatie editata de Oficiul National al Registrului Comertului care are ca scop publicarea citatiilor, convocarilor, notificarilor si comunicarilor actelor de procedura aferente procedurii insolventei, efectuate de instantele judecatoresti, administratorul judiciar sau lichidator dupa deschiderea procedurii[1].

Anumite acte ale practicianului nu sunt, totusi, supuse publicitatii in Bultetin, ci unei altfe forme de publicitate. Este cazul tabelelor de creanta si al planurilor de distributie partiala sau finala, care se afiseaza la tribunal. Rapoartele administratolului judiciar/lichidatorului se publica in Buletin, dar ele trebuie sa fie prezentate si sustinute in instanta, pentru ca judecatorul-sindic sa-si poate exercita controlul judiciar. Pe de alta parte, de la principiul publicitatii prin Buletinul procedurilor de insolventa, legea stabileste mai multe categorii de exceptii.

a) Pentru depunerea declaratiei de creanta, creditorii sunt notificati in conditiile Codului de procedura civila si prin publicarea in Buletin si intr-un ziar de larga circulatie a notificarii (art. 61 alin.3). Creditorii care au inregistrat cereri de admitere a creantelor sunt prezumati ca au in cunostinta termenele pentru verificarea si definitivarea creantelor, termenul pentru inregistrarea, verificarea si definitivarea creantelor ce vor fi trecute in tabelul definitiv consolidat, precum si termenele pentru contestarea creantelor si nu vor mai fi citati (art.7 alin.7). Teza a doua a art.7 alin.3 dispune ca, pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. (1) lit. c) [2], procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa. Textul este la limita constitutionalitatii, intrucit introduce o discriminare nepermisa intre creditori si, in plus, le poate rapi acestora dreptul de acces la justitie si dreptul la un proces echitabil. De aceea, si apelind la principiu aplicabilitatii directe in dreptul intern a dreptului la un proces echitabil, consider ca creditorul necunoscut poate formula declaratie de creanta chiar si peste termenele prevazute de art. 62, cu conditia ca procedura sa mai fie inca deschisa.

b) Comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii nu se efectueaza prin intermediul Buletinului, ci in conditiile Codului de procedura civila. Citarea la judecarea procesului initial, de deschidere a procedurii, se efectueaza conform Codului de procedura civila, intrucit nu suntem inca in procedura insolventei. De asemenea, sentinta de deschidere a procedurii nu se publica in Buletin, ci, pentru a se putea exercita calea de atac, se comunica debitorului, creditorului petent si, dupa caz, partilor, in functie fie de autorul cererii de deschidere a procedurii, fie de caracterul necontencios sau contencios al procedurii de deschidere. Sentinta de deschidere a procedurii se notifica practicianului in insolventa desemnat administrator judiciar (sau lichidatorului, daca procedura se deschide direct ca procedura simplificata de faliment).

c) Comunicarea citatiilor, a convocarilor si notificarilor fata de participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau resedinta se afla in strainatate, este supusa dispozitiilor Codului de procedura civila.

d) In cazul in care debitorul este o societate tranzactionata pe o piata reglementata, judecatorul-sindic va comunica Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare hotararea de deschidere a procedurii.

e) In recurs, partile sunt citate prin formalitatile prevazute de Codul de procedura civila (aceasta exceptie a fost introdusa la art. 8 alin.1 prin modificarea Legii insolventei, prin OUG 173/2008).

f) Publicarea in Buletin nu poate inlocui comunicarea hotaririi, fara a aduce atingere principiului liberului acces la justitie.

Constitutionalitatea art.7 din Legea insolventei a fost de curind pusa in discutia Curtii Constitiutionale[3]. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate, precum si reprezentatul Ministerului Public au sustinut ca dispozitiile art. 7 din Legea insolventei "nu asigura conditiile unui proces echitabil fata de acele persoane care sunt introduse in procedura insolventei ulterior deschiderii acesteia si care sunt citate direct prin Buletinul procedurilor de insolventa" si ca "art.7 din Legea insolventei este contrar dreptului de acces liber la justitie si dreptului la un proces echitabil, intrucit impun [.] obligatia de a se abona la Buletinul procedurilor de insolventa si de a urmari toate numerele acestui buletin pentru a vedea daca a fost actionat in judecata de o terta persoana". Autorul exceptiei de neconstitutionalitate mai sustine ca, "din cauza prevederilor insuficient de clare ale textelor criticate, instantele de judecata nu mai comunica nici un inscris depus de parti la dosar, decit prin intermediul acestui buletin, astfel ca nu mai poate fi formulata o aparare corespunzatoare". Curtea de apel Timisoara, in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, a admis ca textul art. 7 este contrar dreptului de acces liber la justitie, drept care presupune, in concordanta cu dreptul la aparare, incunostiintarea oricarei persoane in mod cert despre existenta unui litigiu in care este implicat, intr-o modalitate si intr-un termen rezonabile pentru a nu le fi prejudiciate drepturile. Avocatul poporului considera, in plus, ca textul art. 7 din Legea insolventei este neconstitutional si pentru ca instituie o discriminare pe criteriul averii, intrucit lipsa posibilitatilor materiale de a plati taxa de acces la Buletinul procedurilor de insolventa creeaza premisele acestei discriminari, restringind, in acelasi timp, accesul liber la justitie.

Curtea Constitutionala a decis, prin decizia nr. 1137/2007, ca art. 7 din Legea insolventei este neconstitutional in masura in care este interpretat in sensul ca persoanele impotriva carora se va deschide o actiune potrivit dispozitiilor acestei legi ulterior deschiderii procedurii insolventei se vor cita direct prin Buletinul procedurilor de insolventa, fara a beneficia de o prima comunicare [subl.n., Gh.P.] a actelor de procedura potrivit Codului de procedura civila, asemanator solutiei consacrate pentru debitor si creditori.

Persoanele la care se refera decizia Curtii Constitutionale sunt exemplificate in considerentele deciziei ca fiind persoanele la care se refera art. 138 din Legea insolventei (membrii organelor de conducere a debitorului persoana juridica, in cazul in care sunt actionati in raspundere), precum tertii dobinditori ai unor bunuri sau valori ale debitorului (in cazurile de actiune in anulare a actelor incheiate de debitor in perioada suspecta sau a actelor incheiate de debitor dupa data deschiderii procedurii, dar fara acordul judecatorului sindic sau al comitetului creditorilor). Pe de alta parte, din decizia citata a Curtii Constitutionale ar rezulta ca textul art. 7 ar fi neconstitutional numai in cazul in care ar implica lipsa unui prime comunicari a actelor de procedura fata de persoanele vizate, ulterior acestea fiind incluse in categoria participantilor la procedura insolventei fata de care este suficienta citarea si comunicarea prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Asadar, in momentul in care aceasta decizie devine obligatorie (in termen de 45 de zile de la publicare, daca legea nu este modificata pentru a fi pusa de acord cu decizia), vom avea si o a patra categorie expres prevazuta in lege de exceptii de la principiul citarii si comunicarii prin Buletinul procedurilor de insolventa, respectiv, persoanele care, fara sa fie particpanti directi la procedura, devin parti in diverse proceduri sau actiuni ce deriva din procedura insolventei, cum sunt actiunea in raspundere contra conducatorilor debitorului sau actiunea in anularea actelor juridice incheiate de debitor in perioada suspecta sau dupa deschiderea procedurii.

Consider ca decizia Curtii Constitutionale este corecta, in liniile sale esentiale, dar ea este incompleta si are o motivare gresita.

In primul rind, asa cum s-a vazut, autorul exceptiei de neconstitutionalitate, Ministerul Publica, Curtea de Apel Timisoara si Avocatul poporului au ridicat si alte obiectii de neconstittionalitate ale art. 7 din Legea insolventei, toate acestea fiind, in opinia mea, intemeiate. Intr-adevar, Constitutia este incalcata din moment ce : (i) orice persoana care ar putea avea in viitor o problema legata de insolventa unui tert, cu care a avut sau nu legaturi comerciale sau de alta natura, va trebui sa consulte permanent Buletinul procedurilor de insolventa, pentru a vedea daca nu cumva este actionat in judecata; (ii) toate actele de procedura sunt comunicate persoanelor terte de procedura insolventei prin Buletinul procedurilor de insolventa, facind imposibil dreptul la aparare; (iii) accesul la Buletin este platit, si nu gratuit.

In al doilea rind, nu este solutionata problema creditorului necunoscut, care nu poate fi "incunostiintat" de faptul deschiderii procedurii decit prin Buletinul procedurilor de insolventa, ceea ce, indirect, ridica si in acest caz, aceeasi problema a impzobilitatii accesului la justitie a acelui creditor. Pentru identitate de ratiune, macar pentru "prima comunicare a actelor de procedura", ca sa ne mintinem in tenta argumentatiei Curtii Constitutionale, si acestui creditor necunoscut trebuie sa i se asigure o comunicarea corespunzatoare sau, dupa caz, dreptul de a depune declaratie de creanta peste termenul obisnuit.

In fine, trebuie observat ca persoanele la care se refera Curtea Constitutionala nici nu sunt participanti la procedura inspolventei, ci doar parti la diferitele litigii aferente procedurii insolventei si care ii implica in calitate de piriti sau in alt fel, fara a-i transforma, insa, in participanti la procedura. Or, citarea, comunicarea si notificarea prin Buletinul procedurilor de insolventa se aplica (si, in parte, se justifica, din ratiuni de celeritate) numai in cazul participantilor la procedura, partile la diferitele procese aferente procedurii insolventei fiind citate, in conditiile Codului de procedura civila. Este ceea ce rezulta indirect, dar indubitabil, din dispozitiile art. 7 alin.2 din Legea insolventei[4].