Participantii la procedura insolventei

Participantii la procedura insolventei

Conceptul de participant la procedura insolventei

25. Notiunea de "participant la procedura insolventei" desemneaza, pe de o parte, persoanele carora le este destinata si, pe de alta parte, organele procedurii, care sunt abilitate prin lege sa o aplice.

Destinatarii procedurii insolventei sunt acei participanti la procedura care trebuie fie sa suporte consecintele deschiderii procedurii, fie sa beneficieze de aceste consecinte. In aceasta categorie sunt inclusi in mod direct debitorul si creditorii. In mod indirect, consecintele procedurii se resfring si asupra actionarilor debitorului persoana juridica.

Debitorul, chiar desesizat, este un participant practic omniprezent la procedura. Drepturile si obligatiile debitorului, inclusiv cele judiciare, se exercita sau, dupa caz, se indeplinesc, de regula, prin intermediul administratorului judiciar sau al lichidatorului. Situatia in care debitorul nu este desisezat, adica isi pastreaza administrarea averii proprii este exceptionala si rara. In aceasta situatie, debitorul isi exercita drepturile fie prin administratorul special, fie in nume propriu, uneori chiar in contra administratorului judiciar sau a lichidatorului.

Un creditor este considerat participant deplin la procedura in masura in care creanta sa intruneste conditiile pentru a putea fi calificat drept "creditor indreptatit sa participe la procedura". Acest creditor participa la procedura intr-o dubla calitate, aceea de membru al colectivitatii creditorilor, care are interese comune cu ceilalti creditori asupra sau in contra debitorului, precum si aceea de titular de drepturi si obligatii individuale relative la debitor si la ceilalti creditori. Creditorii isi exercita drepturile in mod colectiv prin intermediul adunarii creditorilor si al comitetului creditorilor. Exercitiul colectiv al drepturilor creditorilor este una dintre fatetele procedurii insolventei, privita ca o procedura colectiva. Pe de alta parte, creditorii isi exercita unele drepturi sau, dupa caz, sunt tinuti de unele obligatii in mod individual. In aceasta privinta, creditorii sunt in concurs intre ei, concurs care se exercita pe baze egalitare in cadrul aceleiasi clase de creditori. Acest individualism al drepturilor si obligatiilor creditorilor reprezinta fateta concursuala si egalitara a procedurii insolventei.

Nu toti creditorii sunt, insa, indreptatiti sa participe la procedura insolventei. Creditorii care nu si-au inregistrat in termen creanta sunt considerati straini de procedura. Creditorii ale caror creante sunt contestate pot fi considerati straini de procedura, daca judecatorul-sindic nu decide ca creanta lor sa fie inregistrata provizoriu. Chiar si in acest caz, creditorii in cauza nu au deplinatatea drepturilor conferite de calitatea de participanti la procedura, drepturile lor rezultate din inregistrarea provizorie fiind precare si conditionate de admiterea sau respingerea contestatiei. Pretinsii creditori, carora nu li s-a admis cererea de inregistrare a creantei, nu au nici unul dintre drepturile participantului la procedura, dar au toate drepturile procesuale derivate din calitatea de parte in litigiul constind in contestatia la creanta lor. In fine, unii creditori "scapa" procedurii, in sensul ca ei pot incepe sau continua o executare silita individuala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, daca creanta lor este garantata cu bunurile respective si daca judecatorul-sindic admite o astfel de urmarire individuala. Creditorii cu creante ulterioare deschiderii procedurii sunt platiti pe masura scadentei, daca creanta lor rezulta din asa-numitele "operatiuni curente", si nu ca urmare a unor distribuiri efectuate in executarea unui plan sau ca urmare a unei lichidari, asa cum se intimpla cu creditorii obisnuiti, participanti la procedura. 

Desi o serie de consecinte ale procedurii insolventei se rasfring direct asupra lor (spre exemplu, controlul debitorului persoana juridica trece de la actionari la administratorul judiciar/lichidator si la creditori, odata cu deschiderea procedurii), actionarii debitorului persoana juridica nu participa in mod direct la procedura, ci numai printr-un reprezentant obligatoriu, respectiv, administratorul special. Actionarii debitorului au, totusi, posibilitatea sa participe la procedura prin intermediul unei interventii in interes propriu, formulata fie in cadrul unuia sau mai multora dintre procesele aferente procedurii, fie in cadrul procedurii insasi. De remarcat relativul dezinteres al Legii insolventei fata de actionarii debitorului, care nu ii mai include pe acestia nici in rindul creditorilor, nici in rindul participantilor la procedura. Este adevarat, insa, ca Legea insolventei face unele referiri timide si neclare la distribuirea rezultatului lihidarii si la partajul intre actionari a acestui rezultat. In fine, Legea societatilor comerciale, care completeaza Legea insolventei cu titlu de drept comun, ii trateaza pe actionari ca fiind creditori reziduali (subordonati) pentru surplusul ramas in urma lichidarii, ceea ce inseamna ca, indirect, actionarii sunt totusi calificati drept creditori.

Avind in vedere ca procedura insolventei are un pronuntat caracter judiciar si ca aceasta procedura presupune un numar indefinit de procese civile, este posibil ca in persoana participantului la procedura sa se intruneasca si calitatea de parte in unul sau mai multe dintre procesele aferente sau derivate din procedura. Legea insolventei stabileste, in mod expres sau indirect, o serie de drepturi si obligatii ale participantilor la procedura care se disting de drepturile si obligatiile procesuale ale partilor in proces, dar care se pot cumula in persoana participantului la proces. In principiu, participantii la procedura nu sunt citati in proces decit in cazul in care au calitatea de parti in proces cu interese contradictorii. In rest, participantii la procedura insolventei sunt notificati, convocati sau informati, operatiuni care se efectueaza, de regula, prin Buletinul procedurilor de insolventa. Este adevarat ca, in cazuri exceptionale, expres prevazute de lege, unele acte sau operatiuni ale procedurii sunt efectuate prin proceduri directe si individuale cu participantii la procedura (de exemplu, creditorul contestat este notificat in mod individual si direct, pentru a putea sa-si faca apararea) iar unii participanti la procedura sunt citati, in conditiile Codului de procedura civila (de exemplu, la solutionarea cererii de admitere in principiu a planului sau a cererii de schimbare a administratorului judiciar/lichidatorului, se citeaza petentul, administratorul judiciar/lichidatorul, administratorul special si comitetul creditorilor; creditorii cu sediul sau domiciliul in straintate sunt citati cu formalitatile prevazute de Codul de procedura civila). Pe de alta parte, daca utilizarea Buletinului procedurilor de insolventa se justifica in cazul participantilor la procedura, nu acelasi lucru se poate spune in privinta partilor la nenumaratele procese aferente sau derivate din procedura insolventei, parti care nu cumuleaza si calitatea de participant la procedura. Pentru a se putea respecta principiul dreptului la aparare, aceste parti in proces care nu cumuleaza si calitatea de participant la procedura trebuie citate, "citarea" lor prin Buletinul procedurilor de insolventa fiind fundamental gresita. 

Organele procedurii

26. Legea insolventei stabileste, in art.5, ca organele care aplica procedura insolventei sunt instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul. Asadar, nu sunt organe ale procedurii adunarea creditorilor si comitetul creditorilor, care reprezinta cele doua forme de colectivitate organizata a creditorilor, si nici administratorul special, care este, dupa caz, reprezentantul legal al debitorului persoana juridica, in cazul in care aceasta isi pastreaza dreptul de administrare, sau mandatarul obligatoriu al asociatilor sau al actionarilor debitorului persoana juridica.

Organele procedurii au obligatia sa asigure derularea cu celeruitate a proceduriii, precum si realizarea drepturilor si obligatiilor celorlalti particpanti la procedura (art.5 alin.2). Fara sa fie insotita de vreo sanctiune expresa, aceasta obligatie este primordiala. Este o obligatie dificil de probat si executat intrucit, pe de o parte, procedura insolventei este complexa iar, pe de alta parte, in caz de litigiu purtind asupra raspunderii pentru incalcarea acestei obligatii, obiectul probatiunii il reprezinta nu fapte ale organului in cauza, ci omisiuni, adica trebuie demonstrat ceea ce nu a facut organul procedurii in cauza pentru a indeplini obligatia de asigurare a celeritatii si a realizarii drepturilor si obligatiilor celorlalti particpanti la procedura. Cu toate acestea, proba nu este imposibila, intrucit este vorba de o obligatie constanta, prezenta in intreaga activitatea a organelor procedurii, ceea ce inseamna ca deraparea de la aceasta obligatie poate fi sanctionata. De altfel, Legea insolventei prevede diferite modalitati de sanctionare a organelor procedurii, mai precis, a administratorului judiciar sau a lichidatorului. Spre exemplu, acestia pot fi schimbati, pentru motive temeinice, un motiv temeinic fiind si incalcarea constanta sau substantiala a obligatiei de asigurare a celeritatii si a realizarii drepturilor si obligatiilor participantilor la procedura. De asemenea, administratorul judiciar sau lichidatorul pot fi obligati de catre judecatorul sindic, fie la plata de amenzi, fie la plata despagubiri, pentru incalcarea sau pentru indeplinirea cu intirziere a obligatiilor prevazute de Legea insolventei - inclusiv a obligatiei de asigurare a celeritati si a realizarii drepturilor si obligatiilor participantilor la procedura - daca exista culpa sau rea-credinta din partea administratorului judiciar/lichidatorului (art.22 alin.3-4). In plus, pentru incalcarea obligatiei de respectare a legii, practicianul in insolventa poate fi sanctionat disciplinar, de organele care fac parte din corpul profesional al acestora.

Calitatea de organ al procedurii incepe din momentul deschiderii procedurii si se sfirseste odata cu inchiderea procedurii. Art. 136 dispune ca, atit organele procedurii, cit si persoanele care le-au asistat, sunt "descarcati de indatoriti si responsabilitati" fata de ceilalti participanti la procedura, adica sunt desistati de procedura. Trebuie precizat ca judecatorul-sindic este numit inainte de deschiderea procedurii, el fiind competent sa judece si procesul initial de deschidere a procedurii, precum si toate celelalte proceduri sau incidente procedurale aferente. Pina la deschiderea procedurii, judecatorul-sindic nu este, insa, un organ al procedurii, ci un simplu judecator al pricinii relative la cererea de deschidere a procedurii, pentru bunul motiv ca nu exista inca o procedura a insolventei. Pe de alta parte, inchiderea procedurii se pronunta prin hotarire executorie, ceea ce inseamna ca si efectul de desistare este automat. Asadar, imediat ce s-a pronuntat hotarirea de inchidere a a procedurii, calitatea de organ al procedurii inceteaza. Cu toate acestea, administratorul judiciar sau lichidatorul sunt obligati sa continue sa il reprezinte pe debitor si intr-un eventual recurs contra hotaririi de inchidere a procedurii, iar in cazul in care un recurs contra hotaririi de inchidere a procedurii a fost admis, procedura se redeschide, cu consecinta re-investirii organelor procedurii (cu exceptia judecatorlui-sindic care, in cazul casarii cu trimitere, devine incompatibil).

26. Instantele judecatoresti. Judecatorul sindic. Conform art.6 din Legea insolventei, procedurile prevazute de aceasta lege, "cu exceptia recursului prevazut la art. 8", sunt de competenta tribunalului in raza teritoriala a caruia se afla sediul sau domiciliul debitorului si sunt exercitate de un judecator sindic. Dincolo de formula usor neindeminatica a textului legal, retinem : (i) pricinile ce tin de procedura insolventei, inclusiv pricina relativa la cererea de deschidere a procedurii, sunt de competenta de prima instanta a tribunalului; (ii) tribunalul isi exercita aceste competente prin judecatorul-sindic, care are o competenta functionala (specializata) pentru aceste pricini; (iii) din punct de vedere teritorial, este exclusiv competent tribunalul de la sediul sau domiciliul debitorului; (iv) recursul contra hotaririlor judecatorului-sindic se judeca de Curtea de Apel, care judeca in "completuri" specializate (art.8 alin.3, teza intii).

Asadar, instantele judecatoresti pe care art. 5 le include in categoria orgenelor procedurii sunt tribunalul si curtea de apel. Obligatia de celeritate si obligatia de asigurare a realizarii drepturilor si obligatiilor participantilor la procedura incumba numai acestor instante. Asadar, nici o alta instanta judecatoreasca nu poate avea calitatea de organ al procedurii, de unde concluzia ca referirea generala la instantele judecatoresti nu este decit partial corecta. Unele incidente procedurale, cum ar fi exceptia de neconstitutionalitate, stramutarea sau regulatorul de competenta, se solutioneaza fie de Curtea Constitutionala, fie de alte instante judecatoresti decit tribunalul sau curtea de apel (spre exemplu, Inalta Curte de Casatie si Justitie este competenta sa dea regulator de competenta , in cazul in care se iveste un conflict de competenta intre doua curti de apel). Aceste instante nu sunt, in mod evident, organe ale procedurii.

Pricinile relative la procedura insolventei nu pot fi solutionate prin arbitraj; mai precis, atributiile jurisdictionale ale judecatorului sindic, precizate de art. 11, sunt exclusive. Este, insa, gresit sa se extinda aceasta interdictie la litigiile prin care debitorul ar avea de recuperat creante de la debitorii sai. Intr-adevar, numai actiunile contra debitorului pentru recuperarea creantelor sunt suspendate, in vederea asigurarii scopului procedurii insolventei.

In pricinile relative la procedura insolventei nu exista apel, ci numai recurs. Cu extrem de rare exceptii , ciclul judiciar se incheie la curtea de apel.

Judecatorul sindic este desemnat prin repartizare aleatorie in sistem informatizat, in aceleasi conditii in care este repartizat orice judecator in orice pricina, adica in conditiile art. 53 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara. A se observa ca textul se refera numai la judecatorii sindici, omitind sa se refere si la judecatorii de curte de apel, care trebuie sa judece recursuri contra hotaririlor judecatorilor sindici in "completuri" specializate. Pentru identitate de ratiune, este logic sa admitem ca si in cazul curtilor de apel, repartizarea aleatorie se va face dintre judecatorii specializati in proceduri de insolventa. Principiul repartizarii aleatorii este, desigur, important, dar practic este dificila sau chiar imposibila aplicarea sa eficienta, avind in vedere numarul mic de instante sau sectii specializate in proceduri de insolventa si numarul inca mic de judecatori sindici sau specalizati in proceduri de insolventa. In practica, se poate ridica exceptia lipsei repartizarii aleatorii, mai ales in cazul tribunalelor sau curtilor de apel cu 2-3 judecatori sindici sau specializati in proceduri de insolventa, ceea ce poate duce la mari neajunsuri practice.

Judecatorul sindic are doua categorii de atributii : (i) atributii jurisdictionale; (ii) atributii de control judiciar asupra activitatii administratorului judicia si a lichidatorului. Intr-adevar, art. 10 alin.2 limiteaza la aceste doua categorii de atributii competenta judecatorului-sindic, readucindu-l pe acesta in pozitia sa normala, de magistrat care nu trebuie sa se implice in administratia debitorului sau in gestiunea procedurilor de evaluare, contabilitate, plati, lichidari etc. Evolutia competentelor judecatorului-sindic a fost una sinuoasa. In vechea reglementare a falimentului din Codul comercial, judecatorul-sindic cumula atit atributii jurisdictionale (spre exemplu, putea solutiona in prima instanta unele contestatii la tabelul creantelor), cit si atributii administrative si de gestiune (aproape tate atributiile pe care, in prezent, sunt date in competenta administratorului judiciar sau a lichidatorului). Fosta Lege nr.64/1995, in forma sa initiala, nu era foarte departe de aceasta conceptie. Succesivle modificari ale acestei legi au dus ca, treptat, judecatorul-sindic sa fie degravat de atributiile administrative, care au trecut in totalitate la administratorul judiciar sau la lichidator. Judecatorul sindic a devenit un magistrat specializat, care are competente exclusive de jurisdictie a procedurii insolventei si de control judiciar al activitatii administratorilor judiciari sau a lichidatorilor . Acestia din urma fie au conducerea in tot a activitatii debitorului, fie controleaza si supravegheaza activitatea debitorului, fiind la rindul lor sub controlul creditorilor (art. 10 alin.2 teza finala dispune ca deciziile manageriale - fie ca sunt ale administratorului judiciar/lichidatorului, fie ca sunt ale debitorului - pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de creditori, prin organele acestora).

Atributiile jurisdictionale ale judecatorului-sindic pot fi rezumate la procedurile jurisdictionale de acoperire a pasivului debitorului aflat in insolventa, respectiv : (i) deschiderea sau inchiderea procedurii; (ii) contestatiile la tabelul creantelor sau la alte masuri ale administratorului judiciar/lichidatorului; (iii) trecerea la reorganizarea judiciara sau la faliment, dupa caz ; (iv) anularea actelor frauduloase, a transferurilor sau a constituirilor de drepturi patrimoniale, incheiate de debitor in perioada suspecta; (v) actiunea in raspundere contra asociatilor sau contra persoanelor care au contribuit la ajungerea in stare de insolventa a debitorului persoana juridica ; (vi) alte pricini prevazute in mod expres de Legea insolventei (ex. : inlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului ; anularea unei hotariri a adunarii creditorilor etc.). Toate aceste atributii sunt, de altfel, expres reglementate de art. 11 din Legea insolventei, fara ca printre aceste atributii sa figureze si recuperarea creantelor debitorului de la debitorii sai. Fiind vorba de o competenta exclusiva, ea nu se poate extinde prin analogie la alte situatii decat cele vizate de text, in mod expres. In cazul actiunilor pentru recuperarea creantelor debitorului, este vorba nu de creante contra debitorului (acestea sunt, intr-adevar, de competenta exclusiva a judecatorului-sindic), ci de creante ale debitorului contra debitorilor sai. De altfel, nu orice pricina in care ar fi implicat debitorul trebuie judecata de catre judecatorul-sindic. Competenta de a urmari incasarea creantelor din averea debitorului apartine administratorului judiciar sau lichidatorului, asa cum rezulta din dispozitiile art. 20 alin.1 lit. l) si ale art. 25 lit.g) din Legea insolventei. Administratorul judiciar sau lichidatorul, pentru a-si indeplini aceasta atributie, poate negocia cu debitorii debitorului, poate incheia tranzactii, cu acordul judecatorului-sindic, si poate declansa fie procedurile judiciare de recuperare a acestor creante pe calea dreptului comun sau cea a procedurii insolventei, fie procedurile arbitrale. Recuperarea creantelor debitorului prin procedurile prevazute de Legea insolventei, adica prin procese de competenta judecatorului-sindic, este obligatorie numai acolo unde legea impune o astfel de procedura. Este cazul anularii actelor sau transferurilor frauduloase incheiate de debitor in perioada suspecta, clauza de arbitraj fiind, intr-adevar, inoperanta in acest caz.

Competenta materiala in procedurile de insolventa apartine tribunalului. Din punct de vedere teritorial, legea stabileste competenta exclusiva a trinunalului de la domiciliul sau sediul debitorului. Din punct de vedere functional, toate procedurile aferente procedurii de insolventa sunt dae in competenta functionala a judecatorului sindic, care este fie un judecator specializat in astfel de proceduri, fie un judecator membru al unei sectii specializate in proceduri de insolventa, sectie organizata la unele tribunale cu circumscriptii teritoriale mari (Bucuresti, Cluj, Timisoara, Pitesti etc.). Actiunile care nu sunt date in competenta exclusiva a judecatorului sindic, precum si cele care nu au legatura cu falimentul, au natura civila sau sunt date de legi speciale in competenta altor instante nu se judeca de judecatorul sindic. Spre exemplu, nu se judeca de judecatorul sindic cererile debitorului in pretentii contra propriilor debitori, cererile in revendicare, contestatiile fiscale. De asemenea, in cazul in care debitorul este parte a unui contract care a stabilit o competenta a unei instante straine sau, dupa caz, care a stabilit competenta arbitrajului, judecatorul sindic nu este competent sa judece litigiile derivate dina ceste contracte (cu exceptia cazului in care ar fi vorba de actiuni in pretentii contra debitorului).

Hotaririle judecatorului sindic sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate cu recurs, dreptul la calea de atac a apelului fiind suprimat. Instanta de control judiciar este Curtea de Apel, care se pronunta prin hotarire irevocabila. Faptul ca in tara exista 15 curti de apel, fiecare avind propria jurisprudenta, nu este de natura a asigura unitatea si predictibilitatea solutiilor jurisprudentiale in materie. De lege ferenda, si aceste recursuri ar trebui orientate catre Curtea de Casatie, pentru a putea vorbi de jurisprudenta unitara.

Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la jurisdictia procedurii insolventei si la controlul judiciar al activitatii administratorului judiciar/lichidatorului. Deciziile manageriale relative la debitor sunt luate de managerul de criza sau sunt supravegheate de acesta, dupa cum debitorului i s-a ridicat sau nu dreptul de a-si administra afacerea. 

27. Administratorul judiciar si lichidatorul sunt desemnati dintre practicienii in insolventa, persoane care exercita o profesie reglementata si care sunt organizati in Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa (UNPIR), conform OUG nr.86/2006, aprobata si modificata prin Legea nr.259/2007.

Practicienii in insolventa sunt manageri de criza. Organizati ca profesie liberala, intr-un ordin profesional care are autoritate disciplinara asupra acestora, practicienii in insolventa nu sunt nici pe departe un rau necesar pentru economie, ci instrumentele indispensabile ale procedurilor de insolventa, care reprezinta unul dintre cele mai importante mecanisme ale economiei de piata. Prin procedurile de insolventa, in care trebuie inclus si tratamentul extrajudiciar al crizei financiare a intreprinderii (diversele proceduri de preventie a crizelor sau de redresare), economia de piata isi poate impune rigorile selective asupra jucatorilor pe piata concurentiala : intreprinderilor viabile, care se pot redresa, li se ofera o modalitate concurentiala si transparenta de salvgardare, evitind solutiile anticoncurentiale si ineficiente ale subventiilor sau ajutoarelor de stat (experimentate din plin de Romania in anii tranzitiei), intreprinderile neviabile fiind eliminate de pe piata, cu reintroducerea in circuitul economic a activelor acestora. Practicienii in insolventa, au rolul esential de a pune in practica aceste proceduri, pregatind intreprinderea sau activele reutilizabile ale acesteia pentru a fi preluate de manageri care sa poata sa faca fata concurentei comerciale. Managerii de criza sunt cei care pregatesc terenul pentru un nou tip de economie romaneasca, una concurentiala, si nu doar una nefunctionala, asa cum ne eticheta raportul de tara al Comisiei Europene pe anul 2004. Adevarul este ca aceste proceduri, ca si profesia de practician in insolventa, sunt privite cu reticenta sau cu teama, din ratiuni de lipsa de informatie. Lipsa de informatie a determinat legiuitorul roman sa prefere procedurile de privatizare celor de insolventa, desi privatizarea in Romania a fost un esec aproape total, si tot lipsa de informatie a dus la fraudarea statului sau a creditorilor prin reorganizari fortate de ratiuni politice sau socialisto-sindicale. Atit timp cit procedurile de insolventa sunt apanajul unor initiati, cazuri de acest gen se vor putea perpetua.

In procedura reglementata de Legea insolventei, practicianul in insolventa exercita un serviciu de interes public, fiind mandatarul judecatorului-sindic in relatiile cu participantii la procedura. Practicianul in insolventa este interfata judecatorului-sindic cu ceilalti participanti la procedura colectiva. Din acest motiv, exercitiul atributiilor practicianului in insolventa presupune o relatie permanenta de colaborare si coordonare cu judecatorul sindic, bazata pe incredere.

Asa cum rezulta din Legea insolventei, administratorul judiciar poate fi desemnat din oficiu de catre judecatorul-sindic sau poate fi numit de adunarea creditorilor sau de catre creditorul care detine cel putin 50% din totalul creantelor ca valoare. Desemnarea din oficiu a administratorului judiciar este provizorie, doar numirea sau confirmarea acestuia de catre adunarea creditorilor sau de catre creditorul majoritar putind fi considerata definitiva . Lichidatorul este, invariabil, numit de catre judecatorul-sindic. Administratorul judiciar desemnat provizoriu de catre judecatorul-sindic poate fi numit definitiv sau confirmat de catre adunarea creditorilor. Administratorul judiciar in functie la data trecerii la faliment poate fi desemnat lichidator.

Atributiile administratorului judiciar sunt foarte diverse, ele putind fi rezumate la controlul si supravegherea debitorului (daca nu s-a dispus desesizarea, caz in care administratorul judiciar devine conducatorul intreprinderii debitorului), reprezentarea judiciara a acestuia, elaborarea raportului cu privire la cauzele insolventei, elaborarea inventarului activelor debitorului si, respectiv, elaborarea listei creditorilor participanti la procedura (denumita  tabelul creantelor ). In cazuri exceptionale, administratorul judiciar este indrituit de lege sa elaborareze si sa implementeze un plan de rerorganizare a afacerii debitorului. Activitatea administratorului judiciar se subsumeaza perioadei de observatie sau celei de reorganizare judiciara. In caz de trecere la faliment (caz in care debitorul, inclusiv persoana juridica, este orientat de lege si de procedura catre lichidarea afacerii sale), administratorul judiciar este inlocuit cu lichidatorul. Acesta din urma are atributii similare cu cele ale administratorului judiciar, diferind doar atributiile specifice fazei falimentului in care se afla debitorul. De precizat ca administrtorul judiciar poate fi desemnat lichidator al aceluiasi debitor, daca s-a trecut la faliment.

3. Debitorul si administratorul special

Debitorul este, din momentul deschiderii procedurii, desesizat de afacerea sa. Libertatea sa de decizie asupra propriei afaceri este drastic limitata. Debitorul persoana fizica, intrucit este in faliment odata cu deschiderea procedurii insolventei, fiindu-i aplicabila procedura simplificata, nu mai poate incheia acte juridice de sine-statator, ci numai prin reprezentantul sau legal, lichidatorul. Persoana juridica este reprezentata de administratorul judiciar sau de lichidator, cu exceptia cazului in care si-a declarat intentia de reorganizare, iar dreptul de a-si administra afacerea nu i s-a ridicat. In acest din urma caz, debitorul este reprezentat de administratorul special, care isi desfasoara activitatea sub controlul si supravegherea administratorului judiciar aflat, la rindul sau, sub controlul judiciar al judecatorului-sindic si sub controlul "de oportunitate" al creditorilor, exercitat prin adunarea creditorilor sau prin comitetul creditorilor.

Conducerea activitatii debitorului trece la administratorul judiciar sau la lichidator inca de la deschiderea procedurii. Mandatul organelor debitorului persoana juridica inceteaza pe data deschiderii procedurii, daca debitorul nu si-a declarat in termen intentia de reorganizare. Chiar si in acest din urma caz, organele debitoarei persoana juridica isi pierd functia, in favoarea administratorului special, pe data desemnarii acestuia.

Din punct de vedere judiciar, debitorul nu mai poate sta singur in proces, ci numai prin reprezentantul sau legal, administratorul judiciar, lichidatorul sau administratorul special, dupa caz. Chiar si in cazul in care debitorul persoana juridica isi pastreaza dreptul de administrare, fiind reprezentat de administratorul special, debitorul este citat tot prin administratorul judiciar ori prin lichidator, asa cum rezulta din art. 87 pct.5 si art. 243 pct.3 C.proc.civ. Daca debitorul a deschis un proces inainte de deschiderea procedurii insolventei, dupa deschiderea acesteia, administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul, trebuie introdus in proces, atit in tara, cit si in procedurile ce se deruleaza in strainatate, pina la introducerea acestora in proces cauza fiind suspendata de drept

Legea insolventei instituie, totusi, in beneficiul debitorului, unele drepturi procesuale cu caracter exorbitant, care se exercita fara reprezentarea judiciara a administratorului judiciar/lichidatorului si, uneori, in contradictoriu cu acesta. Spre exemplu, debitorul poate formula contestatii, atit contra masurilor administratorului judiciar/lichidatorului, cit si contra tabelelor creantelor.

Pe de alta parte, debitorul este un participant la procedura care beneficiaza de unele drepturi si caruia ii incumba unele obligatii exceptionale, rezultate din insasi faptul deschiderii procedurii insolventei, drepturi si obligatii care, in conditii normale, nu exista. Prin exercitiul acestor drepturi si, respectiv, prin respectarea sau incalcarea acestor obligatii, debitorul poate influenta in mod decisiv soarta procedurii si, ca o consecinta, si soarta drepturilor si obligatiilor celorlalti participanti la procedura, in special, ale creditorilor. Astfel, debitorul poate contesta ca ar fi in stare de insolventa, caz in care, daca i se respinge contestatia, el nu mai are dreptul la reorganizare judiciara sau poate cere sa i se aplice direct procedura falimentului, odata cu deschiderea procedurii ori poate formula recurs la hotarirea de deschidere a procedurii ; debitorul poate, de asemenea, sa formuleze un plan de reorganizare, sa conteste masurile administratorului judiciar/lichidatorului sau tabelele creantelor si sa atace cu recurs oricare dintre hotaririle judecatorului sindic. Pe de alta parte, debitorul este tinut sa depuna in termen la dosar actele prevazute de lege, sub sanctiunea trecerii la faliment si, dupa caz, a raspunderii sale civile sau chiar penale. Debitorul participa ca invitat la adunarea creditorilor, primeste raportul final al lichidatorului si bilantul de lichidare si participa la sedinta convocata de judecatorul-sindic pentru solutionarea obiectiunilor si aprobarea raportului, primeste notificarea inchiderii procedurii, putind formula obiectiuni sau recurs etc.

Avind in vedere ca debitorul este, de regula, desesizat dar, in acelasi timp, el este un participant practic omniprezent la procedura, chestiunea cea mai preocupanta este aceea a persoanei prin care se exercita aceste drepturi si se executa aceste obligatii, in cazul in care debitorul este o persoana juridica.

Legea insolventei a introdus in acest scop, al instituirii unui organ al debitorului persoana juridica imputernicit sa exercite drepturile si sa execute obligatiile debitorului, un participant atipic la procedura insolventei, respectiv, administratorul special.

Din analiza art. 3 pct.26 (care defineste administratorul special) si a art. 18 (care stabileste atributiile administratorului special) din Legea insolventei rezulta ca administratorul special are trei tipuri de atributii :

a) in cazul in care debitorul isi pastreaza dreptul de a-si administra averea, administratorul special are calitatea de reprezentant legal al debitorului; administratorul special inlocuieste, practic, administratorii in functie la data deschiderii procedurii (denumiti si administratori "statutari"), ceea ce contravine in mod evident ideii ca debitorul isi pastreaza dreptul de a-si administra averea;

b) dupa ce "debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare", adica, in cazul trecerii la faliment sau in cazul in care dreptul de administrare s-a ridicat la cerere (in conditiile art. 47 alin.3), administratorul special reprezinta interesele asociatilor sau ale actionarilor; intr-adevar, conform art. 18 alin.1, teza finala, "dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar sau de lichidator, care ii conduce si activitatea comerciala, iar mandatul administratorului special va fi redus [subl.n.] la a reprezenta interesele asociatilor sau ale actionarilor"; un administrator special numit de adunarea generala in perioada cind debitorului nu i se ridicase dreptul de administrare poate deveni dupa ridicarea acestui drept reprezentantul intereselor actionarilor;

c) indiferent de momentul in care se pozitioneaza in timp numirea administratorului special, acesta exercita unele drepturi ale debitorului (ex. : formuleaza contestatii) sau particpa, in numele debitorului, la unele acte de procedura (ex. : la judecarea actiunilor in anularea actelor incheiate in perioada suspecta, la facerea inventarului dupa intrarea in faliment) ori primeste in numele debitorului anumite acte ale procedurii (raportul final, "bilantul de inchidere", notificarea inchiererii procedurii etc.); aceste atributii rezulta din art. 18 alin.2 din Legea insolventei si sunt in contradictie evidenta cu dispozitia mai sus citata a art. 18 alin.1 teza finala, dupa care mandatul administratorului special se restringe la a reprezenta interesele actionarilor sau ale asociatilor.

Exista o contradictie inexplicabila intre ideea "pastrarii dreptului de administrare" al debitorului si institutia administratorului special care ii "administreaza activitatea", ii exercita drepturile si ii executa obligatiile, pe perioada cit debitorul isi pastreaza dreptul de administrare. Ori debitorul isi pastreaza dreptul de administrare si nu mai este nevoie de un mandatar obligatoriu care sai ii exercite drepturile, ori debitorul este desesizat, si atunci este necesar un mandatar, fie el si ad-hoc, care sa ii exercite drepturile pe care nu le poate exercita personal. Legea insolventei prevede, insa, pentru situatia in care debitorul este desesizat, ca administratorul special ii reprezinta exclusiv pe actionari (??!), pentru debitor el avind doar menirea de a participa la judecarea actiunilor in anulare, la facerea inventarului si de a primi raportul final, bilantul de inchidere si notificarea inchiderii procedurii. Dar debitorul ramine fara reprezentare in situatiile aratate mai sus. As putea spune ca Legea insolventei a reglementat institutia administratorului special tocmai invers decit trebuie, adica, nu pentru cazul in care debitorul ar fi fost desesizat si ar fi avut nevoie de un mandatar care sa ii exercite drepturile, ci pentru situatia in care nu este desesizat si nu ar fi avut, in mod normal, nevoie sa fie reprezentat de un alt mandatar decit administratorii sai initiali. Cele doua texte referitoare la administratorul special, mai sus citate sunt in contradictie cu dispozitiile art. 11 alin.2, teza a doua, conform carora atributiile manageriale apartin administratorului judiciar sau lichidatorului ori, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Dupa cite se poate observa, legea nu face, in cuprinsul acestui text, nici o referire la administratorul special, acesta avind, in conceptia initiala a proiectului Legii insolventei un rol complet diferit de cel care i-a fost acordat prin Legea propriu-zisa a insolventei. Administratorul special era conceput initial ca un mandatar al debitorului pentru perioada in care acesta ar fi fost desesizat, adica i s-ar fi ridicat, la cererea creditorilor sau automat, pentru trecerea la faliment, dreptul de a-si administra averea. O anumita contradictie exista si fata de art. 11 alin.2 teza a treia, conform careia deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora. Se observa ca nu se face distinctie intre deciziile manageriale ale administratorului juridiciar/lichidatorului si cele ale debitorului. Si acestea din urma decizii manageriale sunt sub controlul de oportunitate al creditorilor, care se substituie sau se adauga, in acest fel, actionarilor sau organelor de control si supraveghere ale societatii comerciale debitoare, din moment ce, prin definitie, debitorul isi pastreaza dreptul de a-si administra averea

4. Creditorii

Creditorii indreptatiti sa participe la procedura au calitatea de participanti procedura, calitate care se poate manifesta fie ca membrii ai unei colectivitati organizate, in adunarea creditorilor sau in comitetul creditorilor, fie in mod individual, in conditii concursuale si egalitare. Trebuie precizat insa ca nu toti creditorii unui debitor fata de care s-a deschis procedura insolventei sunt si participanti la procedura. Este cazul creditorilor care nu si-au depus in termen declaratie de inregistrare a creantei si a pretinsului creditor. Pe de alta parte, unii creditor "scapa" procedurii, in timp ce unii creditori sunt participanti precari la procedura, drepturile lor fata de debitor si fata de ceilalti creditori fiind incomplete sau conditionate. 

31. Adunarea creditorilor. Procedura insolventei este o procedura colectiva intrucit instituie o colectivitate organizata a creditorilor . Intr-adevar, principalele drepturi ale creditorilor - controlul de oportunitate al deciziilor manageriale, numirea administratorului judiciar, votul asupra planului de reorganizare - se exercita cu titlu colectiv si organizat, in adunare creditorilor sau, dupa caz, in comitetul creditorilor.

Adunarea creditorilor reprezinta totalitatea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura, adica acei creditor care au formulat si li s-a admis, in tot sau in parte, o cerere de inregistrare a creantei in tabelul creantelor, ceea ce rezulta din dispozitiile art. 72 alin. (3) teza a doua din Legea insolventei. Momentul dupa care creditorii inscrisi in tabelul preliminar de creante pot participa la adunarile creditorilor este cel al afisarii tabelului preliminar. Desigur ca, dreptul de a participa la adunarile creditorilor dupa afisarea tabelului preliminar este supus conditiei definitivarii tabelului creantelor, ceea ce inseamna ca, daca in urma admiterii unei contestatii la tabelul de creante, o creanta este respinsa, dreptul de a participa la adunarea creditorilor al creditorului care, odata cu admiterea contestatiei, devine un pretins creditor, este desfiintat retroactiv, cu consecinta nulitatii votului sau, dat anterior in adunarea creditorilor.

Nu pot fi convocati si nu pot participa la adunarea creditorilor acei creditori ale caror creante nu au fost admise si, deci, nu au fost inregistrate in tabelul preliminar.

Adunarea creditorilor este convocata si prezidata de administratorul judiciar sau de lichidator, daca legea sau judecatorul sindic nu dispun altfel. Adunarea creditorilor poate fi convocata si de comitetul creditorilor, precum si de creditorii care reprezinta cel putin 30% din totalul valoric al creantelor contra debitorului. Convocarea trebuie sa cuprinda in mod explicit ordinea de zi. Cu exceptia cazului in care la sedinta ar particpa toti creditorii, nici o deliberarea asupra unei chestiuni care nu figureaza pe ordinea de zi nu este valabila. Creditorii pot fi reprezentati in adunarea creditorilor. In plus, este permis votul prin corespondenta, in modalitatea prevazuta de art. 14 alin.4 (textul incepe cu sintagma "daca legea nu interzice expres", continuind cu afirmarea votului prin corespondenta; tehnica reglementarii nu este tocmai fericita). La sedinta adunarii creditorilor pot participa 2 delegati ai salariatilor, care vor vota pentru creantele salariatilor. De regula, la sedinta este prezent si debitorul, dar el nu are dreptul de a participa la deliberari. Secretariatul sedintei este asigurat de administratorul judiciar sau de lichidator, dupa caz. Persoanele care asigura secretariatul vor redacta un proces verbal al sedintei, care va fi semnat de presedintele sedintei, de membrii comitetului creditorilor, de administratorul judiciar/lichidator (daca nu acesta este presedintele de sedinta), si va fi depus la grefa instantei.

In adunarea creditorilor, decizia se ia prin vot majoritar, in calculul majoritatii luindu-se drept criteriu valoarea creantei, si nu numarul de voturi per persona. In anumite situatii special prevazute de lege, majoritatile se formeaza dupa alte criterii sau, pentru ca votul sa fie valabil, sunt necesare unele formalitati prealabile. Spre exemplu, in cazul votului asupra planului de reorganizare, majoritatile se formeaza, mai intii, in cadrul aceleiasi clase de creditori, dupa care se ia in calcul numarul de clase de creditori. In cazul in care se propune numirea sau inlocuirea unui administrator judiciar sau a unui lichidator, votul majoritar este valabil cu conditia ca, in prealabil, sa se fi obtinut avizul comitetului creditorilor.

Legea insolventei stabileste un cvorum minim, de 30% din totalul valoric al creantelor fata de debitor. In privinta cvorumului, Legea insolventei precizeaza ca la sedinta adunarii creditorilor trebuie sa participe cel putin jumatate plus unul dintre membrii comitetului creditorilor. Hotarirea se poate adopta cu votul creditorilor reprezintind majoritatea valorica a creantelor reprezentate in adunare. La formarea majoritatii nu se va tine cont de voturile date in conflict de interese. Spre exemplu, un creditor care intentioneaza sa implementeze un plan de reorganizare a debitorului, nu va avea drept de vot asupra planului. Un creditor care intentioneaza sa ofere ca pret sau ca o parte din pret pentru dobindirea unui bun al debitorului in procedurile de vinzare, nu va avea drept de vot in adunarea creditorilor unde se propune aprobarea acestei "vinzari" (in fapt, este vorba de o dare in plata, care poate schimba ordinea de preferinta, motiv pentru care operatiunea trebuie aprobata in prealabil de adunarea creditorilor, cu exceptia cazului in care creditorul ofertant este chiar creditorul care beneficiaza de o garantie reala asupra bunului ce urmeaza a fi vindut). Legea interzice dreptul de vot unor creditori si in anumite situatii speciale, cum ar fi adunarea creditorilor in care se voteaza planul, in cadrul careia afiliatii debitorului nu pot vota planul. In toate aceste cauri, este vorba de a proteja buna-credinta a creditorilor in contra intentiilor de falsificare a voturilor sau a vointei colective.

Creditorii care au votat contra hotaririi adunarii creditorilor sau cei care au lipsit motivat de la adunarea respectiva pot ataca cu actiune in nulitate hotarirea adunarii creditorilor, cerind judecatorului sindic desfiintarea acesteia, dar numai pentru motive de legalitate, nu si pentru motive de oportunitate.

Comitetul creditorilor trebuie desemnat de judecatorul-sindic in cel mai scurt timp de la intocmirea si afisarea tabelului preliminar.

Intr-o prima faza, judecatorul sindic desemneaza un comitet al creditorilor provizoriu, format de 3-7 creditori, dintre creditorii cu creante garantate, bugetare si chirigrafare cele mai mari. Pentru necesitatile procedurii, judecatorul sindic va desemna si un presedinte al comotetului creditorilor, in persoana caruia va fi citat comitetul creditorilor si care va sta in justitie in numele comitetului creditorilor. Ulterior desemnarii provizorii a comitetului creditorilor, in prima adunare a creditorilor (care nu se poate intruni mai devreme de afisarea tabelului preliminar, intrucit nu se poate sti care dintre creditorii petenti in cererile de inregistrare a creantelor sunt acceptati sau nu pe tabelul preliminar, deci sunt sau nu participanti la procedura) se va mentine comitetul creditorilor desemnat provizoriu de judecatorul sindic, sau se va numi un alt comitet sau o alta componenta a comitetului.

Practic, pina la desemnarea unui comitet al creditorilor trec aproximativ 5 luni, necesare afisarii tabelului preliminar. Intrucit nici adunarea creditorilor nu se poate intruni mai devreme de afisarea tabelului creantelor, inseamna ca, timp de aproximativ 5 luni, administratorul judiciar sau lichidatorul nu prea are cui sa dea socoteala, din punct de vedere al oportunitatii deciziilor sale manageriale, ceea ce contravine principiului controlului managerial. In plus, un act de procedura esential, negocierea onorariului, nu se poate efectua in nici un fel pe toata aceasta indelungata perioada, ceea ce poate crea o anumita incertidunie referitoare la statul practicianului in cadrul procedurii.

Atributiile comitetului creditorilor sunt enumerate de art. 17, dar unele dintre aceste atributii sunt prevazute si de texte speciale, dispersate in intreaga Lege a insolventei. Dintre acestea, cele mai importante sunt : (i) controlul de oportunitate al deciziilor manageriale ale administratorului judiciar/lichidatorului ori ale debitorului; (ii) introducerea actiunii in anulare a actelor debitorului din perioada suspecta sau a actiunii in raspunderea conducatorilor debitorului persoana juridica, daca administratorul judiciar/lichidatorul omit sa introduca astfel de actiuni; (iii) negocierea onorariului practicianului in insolventa si avizarea numirii sau a inlocuirii sale; (iv) formularea cererii de ridicare a dreptului debitorului de a-si administra averea. Comitetul creditorilor este citat pentru a participa la unele momente importante ale procedurii, cum ar fi inlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului sau aprobarea planului de reorganizare. Membrii comitetului creditorilor sunt obligati sa participe la toate adunarile creditorilor, lipsa lor putind duce la nulitatea hotaririlor adunarii generale.

Comitetul creditorilor se intruneste lunar sau, la cerea a cel putin doi dintre membrii sai sau a administratorului judiiar/lichidatorului, ori de cite ori este necesar. 

Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea voturilor membrilor sai, cuantumul sau calitatea creantei reprezentante de membrii comitetului creditorilor neavind relevanta. Este interzis votul acelui membru al comitetului creditorilor care se afla, datorita interesului propriu, in conflict cu interesul colectiv al creditorilor participanti la procedura. Deciziile comitetului creditorilor pot fi contestate in adunarea creditorilor, care le poate anula sau modifica prin vot. 

33. Drepturile si obligatiile individuale ale creditorilor. Procedura insolventei este o procedura concursuala in cadrul careia creditorii indreptatiti sa participe la procedura isi pot manifesta pe deplin drepturile individuale ale creditorilor. Procedura insolventei este și o procedura egalitara, intrucit creditorii isi manifesta, in cadrul acelaiasi clase de creditori, drepturi si obligatii egalitare.

Interesul comun al colectivitatii creditorilor nu exclude interesele individuale, eventual conflictuale ale creditorilor. Creditorii se pot contesta intre ei. Fiecare creditor este in concurenta cu ceilalti, urmarind sa-si maximizeze procentul de recuperare a creantei. Ceea ce primeste un creditor diminueaza sansele celorlalti de a-si recupera creantele. De aceea poate parea paradoxal sa se vorbeasca, in aceste conditii, despre interesul comun al creditorilor participanti la procedura[7]. Cu toate acestea, art. 17 alin. (5) il obliga sa se abtina de la vot, in comitetul creditorilor, pe acel creditor care, in problema supusa la vot, are un interes individual inconciliabil cu interesul colectiv al masei credale.

In adunarile creditorilor, nu se poate neutraliza prin vot un drept individual al creditorilor si nici nu se pot impune obligatii individuale acestora, altele decit cele asumate constient si individual de creditori. Spre exemplu, nu se poate obliga un creditor prin votul celorlati creditori sa renunte la o parte sau la totalitatea creantei sale, sa isi converteasca creantele in actiuni emise de debitor, sa se refuze dreptul de a contesta hotarirea adunarii creditorilor etc.

Asa cum rezulta din art. 74 alin.2 si din art. 3 pct.8 din Legea insolventei, creditorii care au calitatea de participanti la procedura au dreptul individual de a participa si a vota la adunarea creditorilor, inclusiv prin corespondenta, de a fi desemnat membru in comitetul creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea debitorului sau din lichidarea prin faliment a averii debitorului, de a fi informat sau notificat cu privire la desfasurarea procedurii, de a contesta masurile administratorului judiciar/lichidatorului, inclusiv tabelele de creanta, de a contesta creanta unuia sau mai multor creditori sau numai rangul acestora etc. Trebuie precizat ca, pina la afisarea tabelului preliminar al creantelor, nimic nu este cert in privinta calitatii creditorilor de participanti la procedura. Intr-adevar, conform art. 72 alin.3 teza a doua, numai creditorii care apar in tabelul prelimar al creantelor, astfel cum acesta a fost afisat, au dreptul de a participa la prima adunare a creditorilor, drepturile prevazute de art. 74 alin.2 fiind dobindite numai de creditorii care apar in tabelul definitiv al creantelor. Pe de alta parte, concluzia rezulta si din definitia creditorului indreptatit sa participe la procedura, adica acel creditori care a formulat si i-a fost admisa, in total sau in parte, o cerere de inregistrare a creantei pe tabelul definitiv (art. 3 pct.8). Or, tabelul definitiv al creantelor nu poate fi afisat mai devreme de expirarea termenului de notificare, de depunere a cererii de inregistrare a creantelor si de contestatii, la care trebuie adaugate termenul sau termenele de solutionare a contestatiilor (este adevarat ca Legea insolventei permite judecatorului sindic sa curme aceasta perioada de incertitudine, intrucit una sau mai multe creante contestate pot fi trecute in tabel cu titlu priovizoriu, ceea ce permite disjungerea contestatiei de procedura de afisare, adica defintivarea partiala a tabelului creantelor). Aceasta inseamna ca, pina la definitivarea tabelului creantelor, creditorii care au facut cerere de inregistrare a creantei nu sunt indreptatiti sa participe la procedura (?!!).

Nici un creditor care a formulat cerere de inregistrare a creantei nu are calitatea de creditori indreptatit sa participe la procedura pina la definitivarea tabelului creantelor, chiar daca creanta sa nu a fost contestata. Pare greu de crezut ca tocmai creditorii care au formulat cerere de intregistrare a creantei, ba mai mult, nici nu au fost contestati in vreun fel, sa fie lipsiti de cel mai elementar drept, acela de a participa la procedura. Dar aceasta este singura concluzie care rezulta din art. 3 pct.8, art. 74 alin.2 si art. 72 aln.3 teza a doua din Legea insolventei. Singurele drepturi pe care la au creditorii in aceasta perioada pina la definitivarea tabelului definitiv sunt : dreptul de a formula cererea de inregistrare a creantei, dreptul de a contesta decizia administratorului judiciar/lichidatorului de a refuza inregistrarea creantei ori de a o inregistra numai partial sau fara garantii, dreptul de a contesta alte creante. In masura in care nu este vorba de chestiuni contencioase, la care sa fie parte, creditorii nici macar nu trebuie sa fie citati. In plus, procedurile se deruleaza prin Buletinul procedurilor de insolventa, adica aproape clandestin pentru acei creditori care nu au cunostinta de existenta acestui instrument al procedurii insolventei. Este un aspect paradoxal al Legii insolventei, care poate ridica probleme de constitutionalitate, pe motiv ca bareaza liberul acces la justitie al creditorilor. Este o chestiune preocupanta de lege ferenda, intrucit, prin deschidere procedurii insolventei, creditorii sufera serioase limitari sau restrictii ale drepturilor atasate, in mod obisnuit, creantei lor si sunt tinuti de o serie de obligatii, cum ar fi obligatia de a-si formula in termen cererea de inscriere a creantei sale, obligatia de a respecta eventualele masuri de modificare a creantei lor prin planul de reorganizare, obligatia de a respecta ordinea de preferinta la distributia fondurilor rezultate din lichidare etc.

Nu sunt creditori indreptatiti sa participe la procedura si, deci, nu beneficiaza de drepturile aferente acestei calitati si nici nu le incumba obligatiile ce decurg din aceasta calitate :

a) creditorii care nu si-au declarat in termen legal creanta contra debitorului ; Legea insolventei creeaza numai conditiile participarii creditorilor la procedura insolventei, fiind obligatorie notificarea creditorilor, cunoscuti sau necunoscuti, referitoare la deschiderea procedurii, dar creditorii care, pina la expirarea perioadei de inregistrare a declaratiilor de creanta, nu s-au inscris la masa credala, sunt straini de procedura ; consecintele tardivitatii cererii de inregistrare a creantei sunt drastice, intrucit, pina la inchiderea procedurii creanta nu poate fi in nici un caz recuperata, dat fiind efectul suspensiv al deschiderii procedurii iar daca debitorul este radiat dupa inchiderea procedurii, creanta se stinge definitiv ; tot ce poarte spera un creditor cu creanta neinscrisa este ca debitorul sa nu fie radiat dupa inchiderea procedurii, ceea ce este exceptional si, in plus, contine si riscul prescriptiei creantei ; de remarcat ca, in vechea forma a fostei Legi nr.64/1995, de dinainte de modificarea acesteia din 2004, creanta neinscrisa in termen nu era considerata straina de procedura, ci era inscrisa pe tabelul creantelor, cu titlu de  creanta tardiva , care avea regimul creantei provizorii sau conditionate ; creditorul care nu a fost notificat in conditiile art. 7 si, astfel, nu si-a depus declaratie de creanta in termenul stabilit de judecatorul-sindic, poate formula declaratie de creanta ulterior expirarii acestui termen; nefiind inca inscris pe tabelul preliminar, acest creditor are pozitia pretinsului creditor;

b) creditorii ale caror creante sunt contestate, nefiind trecute in tabelul creantelor ; acestia sunt, practic, straini de procedura, cel putin pe perioada solutionarii contestatiei ei neavind plenitudinea drepturilor creditorilor indreptatiti sa participe la procedura ; intr-adevar, "creditorul indreptatit sa participe la procedura" este creditorul care a cerut si a obtinut, in tot sau in parte, inscrierea la masa credala si care, in aceasta calitate, are toate drepturile aferente procedurii, in timp ce "creditorul" este cel care a cerut inscrierea creantei sale la masa credala si care poate face dovada creantei sale (art.3 pct.7); per a contrario, pretinsul creditor, a carei creanta a fost in totalitate respinsa, nu este un creditor in sensul art.3 pct. 7, din moment ce, cel putin pe perioada solutionarii contestatiei, el "nu poate face dovada creantei sale", deci nu este un participant la procedura; pretinsul creditor are dreptul de a contesta refuzul sau omisiunea trecerii sale pe tabel; in aceasta contestatie, pretinsul creditor are calitatea de parte in proces, fara a avea si calitate de participant la procedura; judecatorul-sindic poate decide ca acest pretins creditor sa fie trecut provizoriu pe tabelul creantelor, caz in care el capata regimul juridic al creditorului caruia creanta i-a fost inregistrata provizoriu.

In cazul in care un creditor a fost admis pe tabel si ulterior se formuleaza contestatie, obisnuita sau pentru dol, fals sau eroare esentiala, la inscrierea sa pe tabel, acest creditor devine un creditor contestat, dar nu si un pretins creditor. Cu exceptia cazului in care judecatorul-sindic a decis sa inscrie aceasta creanta in tabel cu titlu de creanta provizorie, creditorul astfel contestat ramina un participant propriu-zis la procedura, cu drepturi si obligatii depline, intrucit cel putin pina la admiterea contestatiei, creditorul "a putut face dovada creantei sale", in sensul art. 3 pct. 7, motiv pentru care a si fost trecut pe tabelul creantelor in urma procedurii de verificare a creantei derulata de catre administratorul judiciar. Asadar, nu orice creditor contestat este un creditor strain de procedura.

Legea insolventei reglementeaza si o categorie de participanti precari la procedura, a caror creanta este provizorie, fiind conditionata de admiterea sau respingerea contestatiei ce are ca obiect creanta in cauza. Intr-adevar, judecatorului-sindic poate decide ca o creanta contestata si netrecuta initial pe tabelul creantelor, sa fie trecuta totusi pe tabel, cu titlu de creanta inscrisa provizoriu. Provizoratul poate privi fie creanta in totalitatea sa, fie rangul creantei. Creditorul in cauza este un creditor provizoriu, un participant precar la procedura, care nu beneficiaza de toate drepturile prevazute pentru creditorii indreptatiti sa participe la procedura.

Drepturile creditorului provizoriu nu sunt foarte clar precizate in Legea insolventei. Art. 74 alin. (2) dispune ca, dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume in caz de faliment in procedura simplificata. Textul nu face nici o referire, dar nici vreo distinctie in privinta creditorului provizoriu. Doar art. 127 dispune ca, in cazul trecerii la faliment, cu ocazia distributiilor partiale, vor fi provizionate sume proportionale datorate creditorilor cu creante admise provizoriu, in conditiile prevazute de lege pentru creantele sub conditie, sumele provizionate fiind indisponibilizate pina la solutionarea contestatiei ori, in extremis, pina la inchiderea procedurii. In rest, creditorul provizoriu nu are niciunul dintre drepturile creditorului indreptatit sa participe la procedura; el nu este un participant cu drepturi depline la procedura, avind dreptul doar la indisponibilizarea ("provizionarea") in vederea unei viitoare distributii a unor sume proprotionale cu creanta sa; el nu are dreptul de a participa la adunarile creditorilor sau la comitetul creditorilor.

5. Auxiliarii

Atit judecatorul sindic, cit si administratorul judiciar/lichidatorul au dreptul de a desemna persoane de specialitate, pentru a-i sprijini in indeplinirea atributiilor lor.

Art. 10 permite judecatorului sindic sa-si desemneze persoane de specialitate, prin incheiere, stabilindu-i si remuneratia, care se achita din fondul de lichidare[8]. Fara a fi in prezenta unei precizari expres, consider ca este vorba, in cazul prevazut de art. 10, exclusiv de practicinei in insolventa, care sa-l asiste pe judecatorul-sindic in demersul de admitere in principiu a unui plan de reorganizare. Nu poate fi vorba, in acest caz, nici de avocati, nici de experti, nici de evaluatori, intrucit toate atributiile manageriale referitoare la procedura au fost date in comptenta exclusiva a administratorului judiciar/lichidatorului, acesta fiind cel care, in conditiile art. 23, ar putea angaja astfel de persoane de specialitate.

Spre deoesbire de art. 10, art.23 permite administratorului judiciar/lichidatorului sa angajeze persoane de specialitate (experti, evaluatori, avocati, chiar alti practicieni in insolventa), care sa-l asiste in indeplinirea sarcinilor sale sau care sa efectueze diferite demersuri ce tin de lichidare (cum ar fi declansarea si/sau sustinerea unor litigii sau arbitraje pentru recuperarea creantelor debitorului), dar numai cu aprobarea comitetului creditorilor. Remuneratia acestor persoane de specialitate se suporta din averea debitorului, cu titlu de cheltuieli de procedura. Art. 23 permite angajarea persoanelor de specialitate, fara acordul comitetului creditorilor, daca se stabileste ca remuneratia acestora se va achita din fondul de lichidare.

. Pozitia asociatilor, a actionarilor sau a membrilor persoanei juridice in cadrul procedurii insolventei

Asociatii, actionarii sau membrii debitorului persoana juridica nu au dreptul sa participe direct la procedura insolventei, drepturile lor, privite colectiv, fiind exercitate de administratorul special.

Legea nu reglementeaza nici o sanctiune explicita pentru omisiunea desemnarii administratorului special de catre adunarea generala a asociatilor/actionarilor, nici in privinta debitorului, nici in privinta actionarilor. Din moment ce Legea insolventei dispune ca actionarii sunt reprezentati in cadrul procedurii exclusiv prin administratorul special, inseamna ca omisiunea desemnarii acestuia ii face pe actionari sa fie complet straini de procedura.

Asociatii/actionarii pot, totusi, sa formuleze, individual, cereri de interventie, fie accesorii, fie principale, si sa formuleze individual recurs contra hotaririlor judecatorului-sindic pronuntate in proceduri necontencioase. Legea insolventei a eliminat asociatii/actionarii din rindurile participantilor directi la procedura, calitatea lor de creditori ai debitorului pentru creanta reziduala rezultata din detinerea de parti sociale/actiuni devenind indiferenta pentru procedura insolventei. Asociatii/actionarii debitorului nu mai au nici calitatea de persoane indreptatite sa propuna un plan de reorganizare. Daca fosta Lege nr.64/1995 permitea asociatilor/actionarilor sa se reuneasca in adunari generale, desemnate drept participanti la procedura si sa exercite anumite drepturi cu caracter limitat referitoare la procedura colectiva, Legea insolventei a eliminat aceasta adunare generala din rindul participantilor la procedura. Totusi, pe fundalul legislatiei societatilor comerciale, drepturile obisnuite ale asociatilor/actionarilor se pastreaza, acestea putind fi exercitate, in principal, in afara procedurii, desi Legea insolventei contine unele mecanisme care fac posibila chiar in cadrul procedurii insolventei distributia valorii reziduale si partajul intre actionari . Pe de alta parte, unele interferente ale asociatilor/actionarilor cu procedura insolventei se pastreaza : spre exemplu, administratorul special este desemnat in adunarea generala a asociatilor/actionarilor, iar unele masuri necesare implementarii unui plan de reorganizare (majorari de capital, vinzari de active de valoare mare, fuziuni, divizari etc) presupun hotariri ale adunarii generale a asociatilor/actionarilor.

Intr-o societate comerciala normala, management-ul societatii este in principal controlat de asociati/actionari prin intermediul adunarii generale, al cenzorilor ori, in sistemul dualist de administrare, prin consiliul de supraveghere. Intr-o societate comerciala in insolventa sau in pragul insolventei, controlul actionarilor asupra management-ului se transfera la creditori. O societate aflata in pragul insolventei isi orienteaza afacerea catre operatiunile impuse de creditori (care, pentru a nu recurge la executari silite si pentru a continua sa finanteze societatea, impun diferite conditii pentru reesalonari), comportamentul managerial fiind dictat mai mult de interesele creditorilor si mai putin de interesele actionarilor. O societate in insolventa intra, practic, total sub controlul creditorilor. Controlul management-ului debitorului revine creditorilor, control exercitat prin adunarea creditorilor si comitetul creditorilor. Activitatea desfasurata in procedura insolventei este controlata doar din punct de vedere judiciar de judecatorul sindic. Intr-un sens larg, instituirea procedurii insolventei este, in sine, o preluare ostila a societatii in cauza, din moment ce controlul se transfera de la actionari la creditori. Intr-adevar, rolul asociatilor/actionarilor societatii aflata in insolventa este redus pina la estompare. Practic, de la data deschiderii procedurii insolventei, adunarea generala a asociatilor/actionarilor (AGA) isi vede suspendate atributiile principale. AGA se mai poate implica doar in desemnarea administratorului special ori in procedurile de majorare a capitalului, fuziune sau divizare necesare pentru implementarea unui plan de reorganizare. In cadrul procedurii, eventualele drepturi ale asociatilor/actionarilor sunt exercitate de catre administratorul special, consacrat de Legea insolventei drept mandatar al acestora. Procedura insolventei permite o adevarata preluare ostila , fie de catre terti fie de catre creditori. Acestia din urma, prin diferite tehnici de inginerie financiare, pot plati actiunile societatii in insolventa prin creantele detinute.