CULTURA ALUNULUI - Particularitati tehnologice

Cultura    alunului

1.Importanta culturii

Alunele sunt apreciate pentru continutul bogat in substante grase, proteine, vitamine si saruri minerale, fiind utilizate in stare proaspata sau in diferite produse de cofetarie sau patiserie. De asemenea, alunele sunt mult cerute in industria dulciurilor (ciocolate si bomboane), unde sunt glazate cu diferite produse specifice. Miezul proaspat contine: 61,16% substante grase, 15,58% substante azotate, 13,22% materii extractive, 3,84% celuloza, 3,5% apa, 2,70% cenusa bogata in: Ca, P, Mg, K, S, Cl, Na, Fe, Cu, vitamine: B₁ - 0,39mg%, B₂ - 0,21 mg%, B₃ - 1,35 mg%, B₅ - 1,15 mg%, B₉ - 71 mg%, C - 3,0 mg%, A - 0,029 mg%, fiind considerate excelente fructe dietetice. Scoarta pomilor, frunzele si involucru se foloseste la prelucrarea pieilor, iar din miez se poate extrage un ulei foarte fin.

Alunul este o specie rustica, care poate valorifica cu succes terenurile erodate, in panta, care nu pot fi cultivate cu alte culturi. Este considerata o specie buna pentru prevenirea eroziunii solului si pentru perdele de protectie, datorita tufelor dese pe care le formeaza. In gradina familiala, alunul poate fi plantat in aliniament in lungul gardului, pe terenul erodat, pe rape cu eroziune, sau alte locuri improprii altor culturi, iar prin rarirea periodica a tufelor se asigura lemnul necesar aracilor pentru plantele legumicole. Exista o serie de forme decorative (contorta, rubra) folosite cu succes in parcuri.

2.Origine si aria de raspandire

Alunul este foarte vechi, fiind dintre primele specii care s-au extins dupa ultima glaciatiune in zona temperata din Emisfera Nordica. Creste spontan din Japonia si China, pana in Europa si America de nord. Se cultiva cu succes aproape in toate continentele, dar productia cea mai mare se obtine in Asia, circa 66-69% din productia mondiala, urmeaza Europa cu circa 23-30%, America de Nord cu 3,3-4,7%, celelalte continente avand o productie sub 1%. Dintre tarile mari cultivatoare, Turcia produce peste 60% din productia mondiala, urmata de Italia, Spania, SUA si Grecia (tabelul 29).

In tara noastra, alunul creste spontan in zona colinara si premontana din toate regiunile tarii, fiind prezent in luminisurile padurilor, pe dealurile insorite, uneori chiar pe vai. Este putin cultivat ca specie pomicola in masiv, plantatii incheiate gasindu-se in Valcea, Olt, Arges, Mures, Caras-Severin etc.

3.Particularitati biologice

3.1.Particularitati de crestere

Sistemul radicular. Alunul formeaza un sistem radicular puternic, bine ramificat care se situeaza la o adancime de 10-50 cm si o extindere de 2-2,5 ori fata de proiectia coroanei. Radacinile sunt prevazute cu micorize, iar ritmul mai mare de crestere se inregistreaza toamna (Tombesi, 1991).

Partea aeriana creste natural ca arbustoid (tufa), dar in cultura se poate conduce ca pom propriu-zis, ce nu depaseste inaltimea de 3-4 m. Alunul are o capacitate mare de a emite drajoni si lastari din zona coletului ceea ce necesita interventii periodice de suprimare a lor. Tulpina ramifica foarte mult si are tendinta de indesire a coroanei. Este o specie unisexuat monoica ce fructifica pe ramuri scurte si lungi. Prezinta muguri vegetativi, micsti si floriferi masculi, dispusi solitar. In cadrul pomului exista trei tipuri de ramuri de rod: - ramuri de rod scurte, care au terminal fie un mugur mixt fie un ament; ramuri mijlocii, lungi de 10-20 cm, care au terminal si laterali muguri micsti sau amenti si ramuri lungi, care au terminal si subterminal muguri micsti, iar la baza muguri vegetativi. Din mugurii micsti se formeaza lastari, care au terminal inflorescente.

3.2.Particularitati de fructificare

Inflorirea are loc foarte devreme, de la sfarsitul lunii ianuarie pana in martie, cand temperatura aerului este pozitiva, dar sub 7C. Comportarea alunului in procesul polenizarii este similara nucului, fiind soiuri protandre, protogine si homogame. Polenizarea este anemofila, are loc cu polen propriu sau cu polen strain. Majoritatea soiurilor sunt autosterile, iar fecundarea se face mult mai tarziu, dupa 4-4,5 luni, cand in inflorescente, alunele au ajuns la marimea caracteristica soiului, sunt albe si au interiorul spongios. In acel moment, ovulul este matur si poate fi fecundat. Polenul ramane in asteptare in faza de tub polinic. Dupa fecundare, embrionul incepe sa creasca impreuna cu cotiledoanele, pana la umplerea interiorului. Fructul este o achena monospermica, protejat intr-un invelis membranos numit involucru. In functie de soi, fructele pot sa fie grupate cate 2-3 in involucru, dar pot fi si mai multe pana la 11.

Primele fructe se formeaza la 3-4 ani la plantele inmultite vegetativ si la 5-6 ani la cele inmultite prin seminte. Dupa 2-4 ani de fructificare mai mica, ajunge la maximul productiv, cand in functie de soi se realizeaza 1,5-4 t/ha fructe in coaja. Pentru a fi economica cultura alunului, trebuie obtinuta o productie de cel putin 500 kg/ha miez. Maturarea fructelor incepe din a doua jumatate a lunii august si se continua in septembrie. In functie de soi, in cadrul pomului maturarea se realizeaza in 7-10 zile. La maturare, involucrul lasa sa cada alunele sau cade impreuna cu ele.

Longevitatea alunului este mare la plantele spontane, 80-100 de ani, iar la cele cultivate perioada de fructificare economica ajunge la 30-40 de ani.

3.3.Specii, soiuri si portaltoi

Principalele specii care au contribuit la formarea soiurilor si portaltoilor sunt:

Corylus avellana L. - alunul comun, creste spontan in Europa, Turcia, Siria, Iran, sub forma arbustoida, avand o buna plasticitate la conditiile de mediu.

Corylus maxima Mill. - alunul de Lombardia, creste spontan in sud-estul Europei, Asia Mica, SUA, sub forma arbustoida, are vigoare mijlocie, este pretentios la umiditate si formeaza un involucru de 2-3 ori mai mare decat aluna. A dat nastere la numeroase soiuri cu fructul mare.

Corylus colurna L - alunul turcesc, este o specie de talie mare, depasind uneori 20 m inaltime, intra tarziu pe rod, este longeviv, rezistent la boli si daunatori. Are fructe mici, cu coaja groasa, prezentand importanta ca portaltoi.

Corylus americana - alunul american, creste ca arbustoid de vigoare mica (1-3 m) fiind foarte rustic si rezistent la temperaturile scazute din timpul iernii.

Corylus heterophilla Fisch. - alunul siberian, este un arbustoid de talie mica, precoce si productiv, are mare plasticitate ecologica si rezista la temperaturi foarte scazute peste iarna.

Principalele soiuri din sortiment

Tendinta actuala este de a cultiva soiuri cu fructul sferic, mai avantajos atat pentru mecanizarea extragerii miezului cat si pentru industrializare, prin drajare cu diferite glazuri. La noi in tara se cultiva preponderent urmatoarele soiuri:

Lambert rosu - are vigoare mijlocie, frunzele si involucru colorate in rosu-grena, are fructe mici, ovoidale, prinse cate 5-10 in involucru, cu 53-59% miez, de calitate foarte buna. Se matureaza la sfarsit de august.

Furfulac - soi viguros, cu fructe mari, sferice turtite, grupate cate 2-3, cu 44-54% miez, de calitate buna. Se matureaza la inceput de septembrie.

Cozia - are vigoare mijlocie, fruct mare sau foarte mare, sferic, usor pubescent la varf, cu 44-46% miez si calitate foarte buna. Se matureaza la inceput de septembrie.

Romavel - de vigoare mare, cu fructe sferice sau ovo-sferice, prinse cate 3-4, usor pubescente la varf, cu 50-53% miez si gust placut. Se matureaza la inceput de septembrie.

Tonda delle Langhe - soi de vigoare mijlocie-mare, foarte productiv, cu fructe mici, sferice, grupate cate 2-4, cu 42-47% miez. Se matureaza la sfarsit de august si inceput de septembrie.

Valcea 22 - are vigoare mijlocie, fructe mari, sferice-turtite, prinse cate 2-3, cu 46-50% miez de calitate foarte buna. Se matureaza la mijlocul lunii septembrie.

Urias de Halle - soi viguros, cu fructe sfero-ovoidale, grupate cate 2-3, cu involucru scurt, cu 40-45% miez si gust placut. Se matureaza la sfarsit de septembrie.

Ennis - este viguros, foarte productiv si rezistent la ger, are fructul foarte mare, sfero-conic, cu 45-49% miez de calitate buna. Se matureaza in a doua jumatate a lunii septembrie.

Butler - soi viguros, rezistent la bacterioza, are fructul mare ce contine 47-49% miez si se matureaza la sfarsitul lunii septembrie.

Portaltoi

Inmultirea prin altoire este destul de putin raspandita si se folosesc ca portaltoi fie puieti din    alunul comun, care au o inradacinare destul de buna, dar formeaza multi drajoni si lastari din zona coletului, fie Corylus colurna care nu drajoneaza

3.4.Cerintele alunului fata de factorii de mediu

Caldura. Fiind o specie rustica, nu are pretentii mari fata de caldura. Fructifica bine in zona dealurilor mijlocii si inalte ca si in zona joasa. Rezista la geruri in timpul iernii pana la -30C si in timpul infloritului la -10C, cu mici diferente intre soiuri. Pentru inflorit are nevoie de 3-4C, temperaturile peste 9C sunt nefavorabile polenizarii. Temperaturile mai scazute, determina inghetarea amentilor si a mugurilor vegetativi. Dupa pornirea in vegetatie, temperaturile sub -1C determina inghetarea lastarilor si pot compromite recolta. Necesarul de frig este destul de mare, fiind cuprins intre 700 si 1200 ore, pentru mugurii micsti si circa 500 de ore pentru amenti, in functie de soi. Temperatura optima pentru cresterea si fructificarea alunului este de 23-27C.

Apa. Alunul are cerinte mari fata de apa, avand nevoie de cel putin 700 mm precipitatii anual, cerintele cele mai mari fiind in lunile mai-iulie. Nu suporta stagnarea apei in sol. Plantatiile moderne, mai ales in zona dealurilor mici si mijlocii nu reusesc fara irigare. In timpul polenizarii are nevoie de o umiditate scazuta a aerului si de vant slab care sa asigure polenizarea.

Lumina. Fata de lumina cerintele sunt mijlocii, fiind satisfacute in toate zonele de cultura. In zona dealurilor se va amplasa pe expozitii estice, vestice sau sudice, iar in zona de silvostepa si pe cele nordice. Expozitiile sudice anticipa inflorirea si uneori se pot inregistra pierderi prin inghet.

Solul. Avand un sistem radicular puternic, poate valorifica cele mai variate tipuri de sol, numai sa nu fie saraturate, calcarul activ sub 8% si fara apa stagnanta. Are capacitate mare de adaptare la reactia solului, putand valorifica solurile cu pH intre 5,5 si 7,8. Rezultate foarte bune se obtin pe terenurile fertile, reavene si bogate in substanta organica. Nu este sensibil la oboseala solului, putandu-se replanta dupa 2-3 ani de odihna pe aceeasi suprafata.

4.Particularitati tehnologice

4.1.Producerea materialului saditor.

In prezent se comercializeaza material inmultit pe cale vegetativa, prin marcotaj, drajoni, butasi si mai putin prin altoire.

Inmultirea prin drajoni este foarte simpla si usoara, dar nu se obtine o descendenta uniforma. In plus este pericolul de a transmite unele boli. Inmultirea prin marcotaj simplu sau serpuitor asigura o rata mai mare de inmultire decat prin drajoni. La ambele metode se obtin plante slab inradacinate ce necesita o perioada de fortificare dupa obtinere.

Butasirea este mai putin folosita, dar prin tratamente hormonale de inradacinare se pot obtine rezultate bune. De obicei de executa pe parapeti de inradacinare, atat in uscat cat si in verde.   

Altoirea este putin folosita datorita procentelor mici de prindere, dar prin folosirea puietilor de Corylus colurna, se asigura plante la care nu mai apare lastarirea din zona coletului. Altoirea poate fi facuta in camp sau la masa, cu sau fara fortare, ca si la nuc.

4.2. Specificul infiintarii plantatiilor de alun

Alegerea locului pentru livada se face in functie de cerintele alunului fata de factorii de mediu. Plantarea alunului se recomanda a fi facuta toamna, deoarece porneste primavara devreme, cu mare atentie la manipularea materialului de plantat, care are micoriza si aceasta este sensibila la vant si soare. Distantele de plantare folosite sunt de 4-5 m intre randuri si 3-4 m pe rand, in functie de vigoare si forma de conducere. Se poate conduce sub forma de tufa, cand are nevoie de spatiu mai mare, sau ca pom propriu-zis, folosind coroana vas sau palmeta evantai. Pregatirea terenului se face ca la celelalte specii. Pentru o buna fructificare se asociaza soiuri protandre, protogine si homogame, care se pot poleniza reciproc. Plantarea acestora se face de obicei in randuri alternative, in functie de calitatea fiecarui soi folosit.

4.3. Specificul intretinerii plantatiilor de alun

Taierea de formare a coroanelor este destul de sumara, se limiteaza la alegerea elementelor de schelet si corectarea unghiurilor de insertie, prin taieri de transfer pe ramuri laterale.

Taierea de intretinere si fructificare se face periodic si are drept scop rarirea coroanei pentru patrunderea luminii, intinerirea elementelor de semischelet epuizate, imbatranite, limitarea extinderii coroanei pe verticala si lateral etc. Daca plantele se conduc ca tufa, periodic se inlatura tulpinile batrane si se lasa tulpini de inlocuire. Numarul tulpinilor in cadrul tufei, nu trebuie sa fie peste 10, deoarece umbrirea reciproca duce la degarnisirea bazei lor. Pe masura ce pomii inainteaza in varsta, lungimea cresterilor anuale scade si trebuie facute taieri de stimulare a cresterii. Alunul reactioneaza bine la taierile de regenerare, care trebuie aplicate la plantele in declin, la care fructificarea este slaba, iar procesul de uscare afecteaza scheletul sau tulpinile din cadrul tufei.

Pe perioada de vegetatie se intervine periodic (2-3 ori) pentru suprimarea drajonilor si lastarilor care apar la baza coroanei. Netaiati acesti lastari debiliteaza plantele, concureaza cresterea tulpinii si afecteaza calitatea recoltei. La pomii maturi se pot aplica erbicide pentru a distruge cresterile de la baza pomului.

Intretinerea solului. In livezile tinere intervalul dintre randuri se cultiva cu plante agroalimentare sau se pot planta intercalat arbusti si capsun. Plantele tinere raspund foarte bine la mulcirea lor cu diferite resturi vegetale. In livezile mature solul se poate mentine ca ogor lucrat prin distrugerea periodica a buruienilor pe perioada de vegetatie cu ajutorul discului sau cultivatorului sau lucrarea    unei benzi in lungul randului si inierbarea intervalului. Indiferent de modul de intretinere a solului, in perioada recoltarii, solul trebuie sa fie curat de buruieni, pentru a permite recoltatul in conditii bune.

Fertilizarea in plantatiile tinere se face numai cu azot, in doze crescute anual pornind de la 30 kg/ha, iar in plantatiile pe rod, este necesara fertilizarea cu NPK, in raport de 1:0,2:0,8, pornind de la 100-120 kg/ha azot. Ingrasamintele cu azot contribuie la formarea ramurilor de rod viguroase, capabile sa asigure recolte bune, iar potasiu asigura o calitate optima a fructelor. O stare normala de aprovizionare cu elemente minerale este atunci cand prin diagnoza foliara se obtin urmatoarele valori in frunze: 2,4-3,5% N, 0,15-0,40% P₂O₅, 0,6-2,5% K₂O si 0,25-0,40% Mg. Alunul este sensibil la acumularea ionilor de clor, din aceasta cauza nu se recomanda folosirea ingrasamintelor sub forma de cloruri. Consumul specific al alunului pentru o sinteza de 4300 kg/ha biomasa (fructe si lemn) este de 18,2 kg N, 9,1 kg P₂O₅, 12,3 kg K₂O si 16 kg Ca.

Irigarea este necesara in zonele cu deficit hidric, la plantatiile comerciale de mare productie. Cerinte mari pentru apa sunt in lunile mai-iulie, cand are loc cresterea intensa a lastarilor si a fructelor. Alunul este tolerant la stresul hidric daca nu este de durata, cand poate sa vegeteze si sa fructifice, nerealizand insa productii maxime.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Bolile mai pagubitoare sunt: bacterioza, monilioza, putregaiul cenusiu, unele viroze, iar dintre daunatori: gargarita alunului si viermele alunelor. Pentru mentinerea sanatoasa a plantatiilor se fac tratamente periodice cu produsele recomandate si la alte specii.

Maturarea si recoltarea fructelor

Recoltarea se face la maturitatea deplina, cand fructele cad din pom, cu sau fara involucru. Fructele mature au culoarea caracteristica soiului, ciocolatie-roscata, se desfac usor din involucru, miezul este dulce si stratul protector dintre tegumentul seminal si coaja este uscat. Se aduna de pe jos prin mai multe treceri, sau se recolteaza si din pom cu involucru la o trecere. Daca se recolteaza cu involucru, acesta trebuie inlaturat imediat, altfel dupa uscare se desprinde foarte greu. Pentru a inlesni recoltarea, terenul trebuie fie cosit fie tavalugit, in functie de modul de intretinere. Recoltarea mecanizata este posibila numai acolo unde terenul permite acest lucru, se executa cu o serie de masini, care intai aduna fructele in brazde si apoi le ridica, sau pe baza de aspiratie cu ajutorul unor furtune dirijate de muncitori. Dupa recoltare, se inlatura involucrul, frunzele sau resturile de ramuri si se usuca cateva zile la soare, pana ce umiditatea scade la 5-6%, apoi se pot valorifica sau pastra. Perioada de pastrare este dependenta de temperatura, la 3-4C pot fi pastrate mai multi ani, iar la temperatura camerei maximum un an. Spatiul de pastrare trebuie bine aerisit si cu umiditate relativa mica, altfel alunele se pot deprecia.

Valorificarea este preponderenta catre industrie, sub forma de miez si numai 3% pentru consum in stare proaspata sau ca miez prajit.