Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura

Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura

In agricultura biologica, conceptului de ingrasamant se prefera cel de fertilizare, deoarece scopul principal al aportului nutritiv nu este atat nutritia directa a plantelor, asa cum se practica in agricultura conventionala, cat imbogatirea terenului.
Prin intermediul procesului de umectare a terenului si prin activitatea populatiei  microbiene se asigura in agricultura biologica intreaga gama de elemente nutritive necesare hranirii plantelor si se reduc riscurile poluarii apelor de adancime.


Datorita solubilitatii crescute a ingrasamintelor chimice de sinteza, se asigura o crestere  rapida  a plantelor, ca efect principal, dar cu o  serie de efecte colaterale, nedorite.

Unul dintre cele mai grave efecte ale excesivei utilizari a ingrasamintelor chimice se produce din cauza fenomenului de spalare a principiilor nutritive  din si de pe sol de catre apele de irigatie sau ploi si infiltrarea acestora in apele freatice, contribuind la accentuarea  procesului de eutrofizare a cursurilor de apa.

Un alt fenomen, produs din cauza utilizarii ingrasamintelor chimice in exces pentru supraalimentarea plantelor, este acela al proliferarii parazitilor  pe animale si vegetale, cum ar fi: afidele, paianjenul rosu, Oidium Tuckeri si Botrytis, a caror dezvoltare este accentuata la culturile ingrasate excesiv cu azot.

Din aceste motive in agricultura biologica se prefera utilizarea ingrasamintelor organice sau minerale in care elemntele nutritive, greu solubile sunt mobilizate cu ajutorul microorganismelor din sol.

Obtinerea compostului

Principalele surse de imbogatire a terenului, utilizate in agricultura biologica, sunt reprezentate de totalitatea reziduurilor vegetale (miriste, resturi de porumb, cartofi, resturi rezultate in urma curatatului pomilor  etc.), combinate intr-o proportie  adecvata cu ingrasaminte organice, de preferat, gunoi de grajd sau compost matur.

Incorporarea in sol a materialului obtinut se efectueaza in timpul lucrarilor de pregatire a terenurilor prin intermediul araturii la 25-30 cm. Aceasta practica este mai putin costisitoare  pentru reintegrarea substantei organice si  refacerea fertilitatii naturale a solulu, pentru ca prin stimularea activitatii microflorei se restituie, prin descompunere, o parte semnificativa de elemente nutritive altfel pierdute.

Obtinerea compostului este baza principala a fertilizarii terenului. Se poate obtine compost dintr-un asternut permanent pentru animale, utilizand atat partea solida a dejectiilor animal, cat si urina. Se poate composta orice material organic nepoluant, prezent in ferma: balegar de la bovine (cel mai bun), ovine, cabaline, gunoi de pasare, resturi vegetale, ca: paie, fan, ierburi (inainte de formarea semintelor), resturi de la curatatul pomilor, coarde de vita de vie, fire de lana,  fulgi de gaina, cenusa de lemn, resturi de fructe si legume.

Pentru a obtine un compost de calitate nu este suficienta utilizarea dezordonata,  fara nici un criteriu, a oricarui material de natura organica, ci dirijarea procesului de compostare, in functie de dimensiunea, umiditatea, structura si compozitia materialelor reziduale, astfel incat acestea sa fie rapid si eficient disponibile microorganismelor, constituind un substrat ideal si bogat in nutrienti pentru dezvoltarea lor.

Din cele enumerate, rezulta importanta fundamentala a raportului dintre continutul in carbohidrati (mai exact, in carbon) si cel de proteine (mai exact, in azot), existent in materialele utilizate pentru compostare.
Conditiile optime pentru activitatea microorganismelor sunt asigurate cand acest raport este cuprins intre 25 si 30.
Cand materialul folosit pentru compostare este mai bogat in carbohidrati si derivatii lor, microorganismele intampina dificultati majore in descompunerea reziduurilor organice si va fi deci necesara o perioada de timp mai mare pentru  maturizarea compostului, care va fi, in acest caz, mai sarac in humus.
Cand materialul utilizat este foarte bogat in proteine si in derivatele lor, are loc o  pierdere excesiva de azot, mai ales sub forma de amoniac.

MOD DE LUCRU

Pentru a obtine un compost de buna calitate este necesara utilizarea unui amestec de materiale bogate in carbon ( paie, rumegus, turba, carton, frunze de tei, de fag si de stejar etc.) cu unele care cu un continut crescut de azot  (resturi de legume, sange uscat, gunoi de grajd etc.), astfel incat sa se asigure o buna permeabilitate.
Ca in orice proces biologic, in obtinerea compostului o importanta deosebita trebuie sa se acorde gradului de umiditate a amestecului.

Materialele excesiv de uscate (coji, scoarte, paie, carton etc.) intarzie activitatea microorganismelor, in timp ce excesul de umiditate, impiedica circulatia aerului, favorizand aparitia proceselor de putrefactie.

Pentru a evita aceste fenomene nedorite, se recomanda reducerea umiditatii aerului si a materialelor bogate in apa si invers, vor fi umectate materialele foarte uscate. In alte cazuri, este suficienta amestecarea materialelor foarte uscate cu cele excesiv de umede.

O metoda foarte simpla de verificare a umiditatii unui amestec este asa-zisa "proba a pumnului", care consta in comprimarea  in mana a unei cantitati mici de compost.
Daca prin comprimare se obtin cateva  picaturi de apa, materialul poate fi compostat fara probleme; absenta apei sau apa in abundenta semnaleaza excesul de uscaciune sau, respectiv, de umiditate, care trebuie corectat.

Un rol important il detine buna aerare de la sfarsitul procesului de compostare.
Aerarea depinde atat de continutul in apa al structurii, cat si de structura, dimensiunea materialelor folosite. In acest caz, este necesara  amestecarea atenta a materialelor cu dimensiuni si structuri diverse, pentru a asigura o porozitate optima.

In cazul unui amestec de dimensiuni mari, o aerare buna poate fi asigurata prin folosirea unor tuburi foarte groase de drenaj, plasate vertical, la distanta de circa 1 m si jumatate, in centrul amestecului.  In acelasi scop, se pot utiliza pari de lemn, fixati in pamant, care vor fi scosi dupa formarea amestecului, lasand canale pentru trecerea aerului.

Compostarea se mai poate realiza in silozuri, pe platforme traditionale sau pe sectiuni amenajate in aer liber.

PLATFORMA SI STRATURILE

Platforma reprezinta cea mai practica structura folosita la obtinerea compostului, nefiind necesara nici o constructie speciala, materialul compostat depozitandu-se direct pe pamant sub forma de piramida.
Fata de compostarea in siloz, platforma necesita mai mult spatiu, dar procesul de fermentatie este cel obisnuit si eficient, deoarece adaugarea de material proaspat se face lateral, fara a se perturba procesul de descompunere.
Odata adunat materialul suficient pentru  realizarea unei platforme, se poate initia  stratificarea acestuia, executand o atenta amestecare a diferitelor substante.
Primul strat se constituie dintr-un material mai grosier (ramuri si alte materiale reziduale, rezultate in urma curatatului pomilor)  care va avea rolul unui gratar natural pentru scurgerea apei in exces. 
Apoi, urmeaza un strat de material mai fin si un strat de pamant bine umectat care la adaugarea gunoiului de grajd si de compost maturizat  asigura amestecului o incarcatura microbiana necesara procesului.
Se continua in aceasta ordine, alternand straturile de material organic (pamant amestecat cu substante animale si vegetale bine umectate) cu gunoiul de grajd si compostul bine maturat, ajungandu-se la inaltimea dorita , dupa care platforma se acopera cu paie, fan si cu un strat de circa 5 cm de argila fina.
Durata procesului de compostare depinde de clima, de materialele utilizate si de aranjarea corecta  a platformei. In general, sunt necesare cca  6 luni.

Compostul  este considerat matur atunci cand s-a transformat intr-un amestec de pamant sfaramicios, de culoare bruna inchis, cu un miros placut, neintepator, fara insecte sau rame.

Forma si dimensiunile platformei trebuie sa fie astfel incat  sa favorizeze procesele de fermentatie aerobica care stau la baza procesului de compostre. In general, platforma nu  depaseste 2 m de latime si 1,8-2 m inaltime.
Lungimea se stabileste in functie de cantitatea de materiale de compostat.
Amplasarea trebuie sa se faca intr-un loc umbros, direct pe pamant. In plus, in functie de cerinte, se adauga elemente nutritive in asa fel incat sa se corecteze eventualele carente ale solului.