Cultura plantelor furajere

Cultura plantelor furajere

Cresterea animalelor este o ocupatie straveche a locuitorilor de pe

aceste meleaguri si are un rol determinant in nutritia populatiei, constituind

in acelasi timp materie prima strategica pentru industria alimentara.

Hranirea rationala a animalelor, mai ales in sezonul rece, cand ele nu pot

pasuna, reprezinta factorul determinant care pune in valoare potentialul lor

biologic de realizare a unor productii variate, ridicate, constante an de an si

de cea mai buna calitate. De aceea, cresterea animalelor, starea lor de

sanatate si capacitatea productiva depind in cea mai mare masura de

asigurarea in tot timpul anului de furaje (nutreturi) bogate in diferiti

constituenti chimici. Acestia la randul lor sunt transformati in alte substante

plastice si energetice necesare pentru cresterea si dezvoltarea animalului,

precum si pentru formarea productiei specifice (lapte, carne, oua, lana).

Specialistii sunt de acord ca dintre toate categoriile de nutreturi care se

folosesc in hrana animalelor cele de origine vegetala prezinta cea mai mare

importanta biologica si economica.

Resursele vegetale furajere

Plantele furajere constituie un capitol important

al fitotehniei si se subordoneaza principiilor si metodelor generale de

agrotehnica. Ele au insa particularitati biologice, ecologice si tehnice

proprii, care le deosebesc de alte plante agricole implicate in alimentatia

omului, desi o parte din aceste sunt folosite drept furaje. Se poate vorbi de o

relatie directa plante agricole - plante furajere - alimentatia animalelor. In

acest sens se pot mentiona sursele care asigura furajele:

plantele cerealiere si leguminoase din care se produc nutreturile

concentrate si cele grosiere (paiele, pleava, cocenii, vrejii);

plantele agricole de la care rezulta reziduuri valoroase dupa

prelucrarea lor industriala: floarea soarelui (sroturi si turte), sfecla de

zahar (borhotul si melasa);

plante radacinoase precum sfecla furajera, morcovul furajer, broajba

si turnepsul;

plantele din grupa bostanoaselor (dovlecelul furajer) si al verzei

(varza furajera), gulia furajera;

plantele tuberculifere: cartoful si topinamburul;

plantele oleaginoase: floarea soarelui si rapita.

plantele furajere propriu-zise, care produc nutretul verde, fanul si

silozul

Clasificarea plantelor furajere . In situatia actuala a

agriculturii, cand septelul de animale s-a injumatatit si suprafata cu furaje a

scazut dramatic, reabilitarea acestora este un obiectiv prioritar, indeosebi

pentru exploatatiile agricole mici care detin un numar redus de animale.

Producatorul agricol si in acelasi timp crescatorul de animale trebuie sa stie

sa aleaga si sa cultive, pe mica lui parcela de pamant, acele plante furajere

strict necesare pentru hrana animalelor, care sunt adaptate si la conditiile

locale de sol si clima. Problema se pune cu aceeasi acuitate si pentru

exploatatiile (fermele) mijlocii si mari, care pot cultiva furajele in cadrul

unui asolament special.

Burcea P. si Ignat Al. (1974) grupeaza plantele si culturile furajere in

mai multe categorii dupa urmatoarele criterii:

durata ciclului biologic: anuale, bianuale, perene;

epoca de semanat: de primavara, de toamna, in miriste;

modul de cultura: culturi simple (pure), culturi mixte, in ogor

propriu, in miristi, culturi intercalate (porumb cu dovlecei);

produsul obtinut: tulpina, frunze, fruct, radacini, tuberculi;

scopul cultivarii: pentru masa verde, fan, siloz, boabe;

caracteristicile botanice

S-a preluat de la autorii citati mai sus clasificarea botanica a plantelor

furajere, care din punct de vedere fitotehnic cuprinde acele plante a caror

productie se foloseste in intregime ca nutret pentru animale, fie in stare

verde sau murata (siloz), fie uscata sau sub forma de fan:

gramineele anuale: porumbul, orzul, ovazul, secara, graul, sorbul,

iarba de sudan, meiul, dughia;

gramineele perene: raigrasul, galomatul, paiusul de livezi,

timoftica, obsiga;

leguminoasele anuale: soia, mazarea, mazarichea, bobul, lupinul;

leguminoasele pere ne: lucerna, trifoiu, sparceta, ghizdeiul;

tuberculifere si radacinoase: cartoful, topinamburul, sfecla de

zahar, morcovul furajer, napii de miriste;

bostanoasele pepenele furajer, dovleacul, dovlecelul;

alte plante: floarea soarelui, rapita, varza furaje ra, gulia furajera;

Conveierul verde. Resursele vegetale furajere permit ca in

orice exploatatie agricola, in cadrul asolamentului, sa se organizeze un

conveier verde, adica o succesiune de culturi in decursul unui an, care sa

contribuie la o alime ntare sustinuta si echilibrata a animalelor care se cresc.

Prin acest sistem de culturi animalele sunt asigurate permanent cu nutret

verde, proaspat. Important este ca recoltarea plantelor folosite in conveier sa

fie astfel esalonate, incat sa se obtina treptat, pe masura cerintelor de hrana a

animalelor

Se deosebesc trei tipuri de conveier:

a) artificial in regiunile secetoase, lipsite de pajisti naturale, unde

conveierul verde este alcatuit din plante cultivate, dintre care doua

treimi sunt plante de nutret anuale, iar restul plante perene (de

exemplu lucerna);

b) natural in regiunile umede, unde pajistile naturale sunt suficiente si

de buna calitate; baza conveierului verde o formeaza pasunile si

otava fanetelor; acesta este un conveier natural;

c) mixt in regiunile mai putin umede, unde exista pajisti naturale, dar

are nu satisfac decat partial necesarul de nutret verde; conveierul are

un caracter mixt: o parte din necesar este satisfacuta de productia

pajistilor naturale si alta parte din productia plantelor cultivate.

Conveierul verde se poate organiza astfel incat sa satisfaca mai multe

categorii de animale sau se poate organiza cate un conveier pentru fiecare

categorie de animale.

Structuri de culturi furajere

Pe zone ecologice, societati si ferme agricole se pot organiza culturi

furajere, cu o anumita structura, care sa poata fi valorificate de animale,

datorita continutului echilibrat in principii nutritive (saruri minerale, protide,

vitamine

Structuri cu plante perene destinate cositului de masa verde

administrata la iesle si conservata dupa metoda semisilozului:

lucerna (17 kg/ha samanta) + golomat (8 kg/ha samanta), amestec

recomandat pe solurile de tip cernoziomic si brun roscate de padure,

in toate zonele ecologice agricole;

trifoi rosu (13 kg/ha samanta) + golomat (10 kg/ha samanta),

amestec ce se poate cultiva in sudul Moldovei, Campia Romana si

Dobrogea;

trifoi rosu (13 kg/ha samanta) + raigras aristat (8 kg/ha samanta),

amestec indicat pentru Campia Transilvaniei, centrul si nordul

Moldovei, in zonele cu temperatura medie anuala mai mica decat

+10C

Structuri cu graminee pentru boabe, cu plante care se recolteaza la

30-40 % umiditate:

orz de toamna + sorg boabe in cultura dubla, pentru Campia Dunarii,

Dobrogea, Campia Banatului si cernoziom urile din sudul Moldovei

cu temperatura medie anuala mai mare de +10C;

orz de toamna + porumb siloz in cultura dubla, amestec indicat

pentru zonele cu cernoziom si soluri brun roscate de padure.

Structuri pentru masa verde, recoltate in succesiune pentru furajare

la iesle sau conservare (fig.1. 1.)

raigras aristat semanat toamna, consit de doua ori, urmat in cultura

dubla de porumb pentru siloz sau de hibridul sorg x iarba de sudan;

orz de toamna recoltat succesiv si urmat de porumb in cultura dubla

sau de hibridul sorg x iarba de sudan;

hibridul sorg x iarba de sudan.

Structuri pentru insilozare in amestec cu coceni de porumb:

sfecla furajera din soiurile monogerme, Abondo si Bolero si

poligerme, Polifuraj 2 si Cyclop Poly, indicata pe terenurile irigate si

in zonele cu precipitatii medii anuale de 650mm;

gulia furajera pe terenurile podzolice;

Fig. 1.1. Cositul fanului verde

Cultura porumbului pentru siloz

Zonarea ecologica. Se cultiva in mai toate zonele ecologice,

dar foarte favorabile sunt zonele irigate din Campia Dunarii, Dobrogea,

sudul Moldovei si Campia Banatului, pe soiurile de tip cernoziom, balan de

stepa, brun roscate de padure si aluvionare.

Locul in asolament. Ca plante premergatoare se recomanda

cerealele de toamna si culturile perene, mai putin sfecla de zahar.

Hibrizii. In cultura se prefera hibrizii precoci (35-40%) din

suprafata si tarzii (60-65%): Elan, Turda 200, Fundulea 420.

Pregatirea terenului. Porumbul reactioneaza foarte bine la fertilizarea

cu gunoi de grajd si moderat la ingrasamintele cu azot, fosfor si potasiu. Ca

lucrari ale solului se recomanda nivelarea terenului, aratura la inceputul

sezonului rece si pregatirea terenului in vederea semanatului cu grapa cu

discuri in agregat cu grapa cu colturi.

Semanatul are loc in luna aprilie cu 50-70.000 plante/ha pe teren

neirigat si 80-85.000/ha pe teren irigat, la distanta de 70 cm intre randuri.

Ingrijirea culturii consta din cateva udari, combaterea

buruienilor, a bolilor si daunatorilor.

Recoltarea se face cand porumbul a acumulat o masa vegetala

maxima in faza de ceara a boabelor cu masini specializate.

Productia poate atinge 60-80 tone/ha masa verde in conditii

de irigare si 25-40 tone/ha pe teren neirigat.

Cultura sorgului furajer.

Aceasta planta incepe sa se impuna in alimentatia animalelor pentru

continutul mare in calciu si fosfor si pentru rezistenta la seceta.

Sorgul ca specie (sorghum vulgare, sorgum bicolor) are doua subspecii

folosite ca furaje: sorgul pentru boabe cu panicul compact, dens care

formeaza boabe mari si sorgul furajer cu panicul rasfirat si care lastareste

puternic . La acestea se adauga hibridul sorg x iarba de sudan,

creatia Institutului de la Fundulea.

Zonarea ecologica. Se cultiva in Campia Romana, Dobrogea,

sudul Moldovei si Campia Banatului pe soluri de tip cernoziom si brun

roscat de padure dar prefera si aluviunile.

Locul in asolament. Sorgul urmeaza dupa leguminoase

perene, cereale de toamna, sfecla de zahar, porumb, plante medicinale,

plante furajere, care elibereaza terenul pana la 25 aprilie in cultura

principala

Hibrizii. Se cultiva numai hibrizi simplii dupa cum urmeaza:

La sorgul pentru boabe: Andreea, Arolba, Fundulea 21, Fundulea 30,

Fundulea 32;

La sorgul furajer: Nutricom;

La hibridul sorg x iarba de sudan: Fundulea 1104, Tinca si Tutova.

Pregatirea terenului. Se pregateste terenul incepand cu

incorporarea a 30-80 tone/ha gunoi de grajd odata cu aratura, la care se

adauga fosfor si potasiu in doze de 50-90 kg/ha. Sorgul valorifica eficient

azotul care se aplica la semanat si dupa fiecare coasa. Ca lucrari ale solului

se asigura aratura de toamna si patul germinativ in primavara cu grapa cu

discuri si cu combinatorul in preziua semanatului.

Semanatul se efectueaza dupa 1 aprilie, la o temperatura in sol de

+1213C fiind o planta iubitoare de caldura, asigurand urmatoarele reguli:

La sorgul pentru boabe: numar de plante la ha 77-200 mii plante la

teren irigat si 150-300 mii plante la teren neirigat; Norma de

samanta 8-12 kg/ha; distanta intre randuri 50-70 cm; adancimea 3-6

cm in functie de sol,

La sorgul furajer si hibridul sorg x iarba de sudan: numar de plante

150-200 mii/ha; samanta 40 kg/ha; distanta intre randuri 12,5-15

cm; adancimea de semanat 2-3 cm.

Ingrijirea culturii. In perioada de vegetatie se fac lucrari de

ingrijire a culturilor prin 2-3 udari, erbicidarea cu SDMA in faza de infratire

a plantelor si combaterea daunatorilor (Tanymecus) cu Decis sau Sinoratox.

Recoltarea. Pentru nutret verde incepe cand plantele au

inaltimea de 40-50 cm si se continua timp de 20-25 de zile pana la aparitia

paniculului. Pentru fan se recolteaza cand apare paniculul.

Productia, este de 25-30 tone/ha masa verde.

Cultura lucernei

Zonarea ecologica. Lucerna (Medicago Sativa) este planta

furajera cu cea mai mare suprafata si se cultiva in toate zonele ecologice, cu

precadere pe terenurile irigate si pe tipurile de sol cernoziomice profunde,

permeabile, bine aprovizionate cu substante nutritive cu ph peste 6,5

. De asemenea da rezultate bune pe soiurile brun roscate de padure

si balane de stepa irigate.

Locul in asolament. Ca plante premergatoare prefera

cerealele de toamna, cartoful timpuriu, mazarea si plantele anuale furajere

recoltate pana la inceputul toamnei. Lucerna ramane in asolament 2-3 ani

dupa care se desteleneste. Amplasarea lucernei dupa prasitoare timpurii nu

se recomanda. In zonele colinare este de preferat sa se cultive in amestec cu

graminee perene, iar in cele de campie singura (cultura pura). Pe terenurile

irigate se asociaza foarte bine cu golomatul.

Soiurile. In tara noastra au fost create o serie de soiuri

valoroase, cu potential ridicat de productie si rezistenta marita la boli. Lista

oficiala a IDTIS propune pentru cultivate 17 soiuri perene dintre care

mentionam: Adonis, Aurora, Satelit, Selena, Super, Topaz, Triumf.

Pregatirea terenului. Consta in fertilizare cu gunoi de grajd

la planta premergatoare cu 2 sau 3 ani inainte ca lucerna sa vina pe aceeasi

sola, fosfor in cantitate de 50-120 kg P2O5/ha, azot numai pe solurile slab

aprovizionate, la fel si potasiu. Aratura se executa la 22-25 cm adancime la

inceputul toamnei, iar patul germinativ cu grapa cu discuri, urmata de

tavalug, in primavara.

Semanatul. Se practica intre 1-15 martie in zonele de campie

si 5-25 martie in zonele de deal, in cultura irigata. Institutul de la Fundulea

recomanda semanatul pe terenurile irigate intre 15-28 august in zona

colinara si 25 august-5 septembrie in campia din sudul tarii. Aceasta epoca

are o eficienta ridicata ceea ce face ca in anul I de vegetatie productia sa

creasca cu 70-100%, consumul de erbicide sa sca da cu 50-70%, cel de apa

cu 15-20%, iar combustibilul la lucrarile solului cu 20-30%. Semanatul se

executa la 12,5 cm intre randuri cu 20-22 kg/ha samanta, la adancimea de

-2,5 cm.

Ingrijirea culturii consta din udari repetate in perioada de

vegetatie, dupa fiecare coasa, combaterea buruienilor pe cale chimica,

precum si a bolilor si daunatorilor. De retinut ca odata cu recoltarea masei

verzi tratamentele se suspenda pentru a nu intoxica animalele care o

consuma

Recoltarea. Se recoltea za dupa urmatorul program: in anul I

in intervalul dintre inceputul si mijlocul fazei de inflorire a plantelor; in

urmatorii ani la faza de imbobocire. Se recolteaza manual cu coasa sau cu

masini specializate.

Productia. Rezulta din 3-4 coase in anii normali si 5-7 coase

pe terenurile irigate, ajungandu-se la 50-70 tone/ha masa verde, iar pe

terenurile neirigate la 25-30 tone/ha.