Ciuperci producatoare de micorize

Ciuperci producatoare de micorize

Asa cum s-a aratat deja, ciupercile producatoare de micoriza (fig.3) sunt foarte importante pentru circuituitele elementelor din sol.

Endomicorize

Ectomicorize

Fig. 3. Ciupercile producatoare de micoriza. ecto – hifele ramân în afara celulelor vegetale; endo – hifele se întrepatrund cu membrana celulei vegetale

Asociatiile micorizale reprezinta cea mai raspândita relatie de tip simbiotic în lumea plantelor. Aceasta simbioza presupune stabilirea unor interactii strânse între  celule ciupercilor de micoriza si celulele tesutului radicular al plantelor vasculare. Asocierea de tip micorizal implica realizarea unor relatii de interdependenta stricta între cei doi simbionti. Planta gazda primeste nutrienti (minerali) via miceliu ciupercilor, prin asa numitul proces de micotrofism, în timp ce fungul, heterotrofic, primeste de la gazda componenta glucidica obtinuta prin fotosinteza. Aceste procese bidirectionale implica instalarea unui « dialog » permanent între genomul celor doi parteneri care culmineaza cu integrarea morfologica si functionala, conditie fundamentala pentru stabilirea simbiozei.

Studii numeroase au relevat rolul benefic al micorizelor în timpul perioadei de crestere si dezvoltare a plantei, privind marirea rezistentei la seceta si boli, precum si amplificarea proceselor de absorbtie a nutrientilor din sol. Micorizele stabilizeaza ecosistemele naturale si artificiale care au fost afectate de factori cu origini diferite: climatici, geomorfici, paleotectonici, sau chiar de activitatile umane, factori care pot determina un declin al calitatii solului, având repercusiuni asupra dezvoltarii plantelor.

Clasificarea micorizelor s-a realizat pe baza raporturilor existente între hifele fungice si celulele corticale ale radacinii si tipul de micoriza dezvoltata. Conform acestor criterii micorizele se clasifica în: ectomicorize (ectotrofe), în care hifele patrund intercelular, endomicorize (endotrofe), în care hifele se localizeaza intracelular (fig.6)

Raspândirea micorizelor în natura este ubicuitara, existenta unor plantelor lipsite de fungi micorizali este considerata mai degraba o exceptie. Micorizele lipsesc la câteva familii de plante superioare cum ar fi Cruciferae si Chenopodiaceae, care produc probabil unele substante antifungice, precum si la plantele acvatice. Printre clasele fungice micorizale se numara: Basidiomicetes, Ascomicetes, Phycomicetes (ectomicorizale), Endogonaceae cu genurile Glomus, Sclerocistys, Gigaspora si Acaulospora.

Dupa cum s-a mentionat deja asociatiile de tip micorizal se încadreaza, în principal, în doua mari categorii: ectomicorize si endomicorize. Pentru fiecare categorie în parte etapele colonizarii se realizeaza prin mecanisme specifice. Ectomicorizele se stabilesc între celulele epiteliale ale radacinii si miceliile dicariotice ale fungilor care provin prin fuziunea a doua hife monocariotice germinate din spori. Simbioza ectomicorizale se evidentiaza prin prezenta mantalei ce adera la suprafata exterioara a celulelor radiculare, formând agregate ale hifei. Acest miceliu comunica cu hifa extramatriceala având functia de nutritie minerala si a apei la nivelul tesutului implicat în simbioza. Câteva hife din zona interioara a mantalei penetreaza celulele radiculare formând reteaua Hartig unde are loc schimbul de metaboliti. Hifele pot coloniza atât tesutul epitermal (angiosperme) dar si celulele corticale (gimnosperme).

Simbioza endomicorizala a fost denumita si vezicular arbusculara (VAM) datorita structurilor caracteristice pe care le formeaza în cadrul interactiei. Arbusculele sunt structuri hifale complicat ramificate înconjurate de invaginari ale membranei plasmatice si se formeaza în interiorul celulelor corticale. Veziculele sunt structuri intracelulare fungice ce stocheaza lipide si nuclei, actionând ca propagule. Este de mentionat ca celula fungica nu intra în contact cu citoplasma celulei vegetale. La nivel microscopic se evidentiaza structurile arbusculare ce înconjoara nucleul celulei vegetale, fapt ce demonstreaza relatia intima ce se stabileste în cadrul asociatiei.

Efectul ciupercilor de micoriza asupra plantelor este complex: de nutritie (solubilizare fosfor), de protectie (prin activarea mecanismelor de aparare), de stimulare (prin producere de fitohormoni), de formare a solului (prin depunere de glomalina) sau reabilitate a solului (prin imobilizarea metalelor grele).