Principalele particularitati ale biologiei familiei de albine

Albinele sunt insecte sociale din specia Apis mellifera apartin ordinului Himenoptera (insecte cu aripi membranoase). Ele traiesc in familie (colonie) compusa din 30.000-50.000 indivizi. Familia de albine este formata din matca, trantori si albine lucratoare. Nici unul din indivizii familiei nu poate trai singur, este un fenomen fiziologic.

MATCA

Matca este ,,mama' intregii familii. Ea este singura femela adevarata, singura apta de reproductie. Rolul ei este de a depune oua in faguri din care vor rezulta albine lucratoare, trantori si matci. Matca depune pana la 3 000 oua pe zi, masa acestora depasind de doua ori si jumatate greutatea ei. In timpul sezonului activ, matca depune 150.000-200-000 de oua. Aceasta prolificitate deosebit de mare se datoreste hranirii intense a matcii de catre albinele lucratoare cu o hrana foarte bogata in principii nutritivi, elaborata de glandele faringiene si poarta denumirea de laptisor.

Matca este in permanenta inconjurata de lucratoare. Astfel, ti-nerele lucratoare in varsta de 10-12 zile o hranesc cu laptisor de matca, altele ceva mai in varsta, 1-36 zile, o mangaic si ling de pe abdomenul acesteia asa numita ,,substanta de matca'.

Cancl o familie ramane fara matca $e nelinisteste,    toate albinele, cu exceptia doicilor care raman sa ingrijeasca puietul, se imprastie pe peretele stupului (mai ales pe cel frontal), emit sunete, incep construirea botcilor. Introduccrea unei matci rcstabileste linistea, albinele o mangaie, o hranesc, o curata si distrug botcilc incepute.

Matca are cea mai mare longevitate din cele trei caste ale albinelor melifere. Ea traieste in general 1-3 ani, dar se intalnesc uneori si matci de 4-6 ani sau in cazuri foarte rare de pina la opt ani.

TRANTORII

Trantorii reprezinta masculii familiei, care au rolul de a imperechea matca si de a asigura astfel perpetuarea speciei. Prin prezenta lor pe faguri contribuie si la realizarea unui regim terrnic optim necesar cresterii puietului.

Ei nu culeg nectar, nu participa la organizarea sau apararea familiei, nu contribuie la producerea de hrana si nici la polenizare. Sunt indivizi temporari, in numar de cateva sute, ce apar la sfar-situl primaverii si sunt indepartati din stup de catre albine la sfarsitul verii, fenomen conditionat in principal de incetarea culesului. Aceasta alungare se face gradat, in mod obisnuit 10-15 trantori sunt izgoniti zilnic din familie. In familiile orfane, in cele cu matci neimperecheate sau cu matci varstnice, trantorii sunt tolerati si in timpul iernii.

Longevitatea trantorilor este cuprinsa intre 2 si 8 saptamani si variaza in functie de sezon si zona geografica.

Trantorii au corpul mai mare decat al Iucratoarelor, 15-18 mm, greutatea medie este de 230 mg. cu limite intre 200-280 mg. Capul este rotunjit, ochii sunt foarte dezvoltati, iar vederea lor este adaptata la lumina cerului.' Trompa lor este mai scurta si nu pot sa culcaga cu ea nectarul floral. In primele 4 zile trantorii solicits hrana de la albinele lucratoare, iar in continuare se hranesc singuri cu miere din celule.

Antenele trantorului au o articulatie in plus fata de cele ale albinei lucratoare si cu acestea trantorul poate sesiza de la mari dcpartari mirosul matcilor iesite pentru imperechere .

ALBINELE LUCRATOARE

Albinele lucratoare sunt femele ca si matca, dar cu organe de reproducere nedezvoltate si efectueaza intreaga gama de lucrari necesare familiei de albine.

Sunt mai mici decat matca si trantorii, iar lungimea corpului este de 12-13 mm. Greutatea corporala variaza intre 70-150 mg, fiind mai mare la ecloziune si mai mica la albinele varstnice. Aceasta greutate mai depinde si de plenitudinea gusii si de continutul in fecale al rectului. Astfel, albinele lucratoare cand pleaca la camp au in medie 80 mg, intrate in stup in czul unui cules slab, 110 mg. al unui cules puternic, 120 mg, albinele iesite cu roiul natural, 150 mg, iar pe timpul iernii cand acestea consuma hrana necorespunzatoare, 140 mg.

Numarul albinelor lucratoare variaza in functie de sezon.La inceputul primaverii, 10.000-20.000, in timpul verii,40.000-60.000,iar toamna, 20.000-30.000 si depinde de matca, putand fi o rasa
mai mult sau mai putin prolifica.

In cursul sezonului activ, cand albinele cresc puiet, cladesc faguri, culeg nectar si polen, traiesc aproximativ 30-40 zile, primavara si toamna cand intensitatea acestor activitati este mai redusa traiesc 40-60 zile. Albinele care eclozioneaza toamna si care nu participa la cresterea puietului, precum si cele din familiile orfane au corpul gras, bine dezvoltat si pot atinge varsta de 9-10 luni (Farrar_t 1949, citat de Winston,

La albina lucratoare, capul are forma triunghiulara, iar abdomenul este egal in lungime cu aripile. Limba este mai dezvoltata decat la celelalte caste, fiind foarte bine adaptata pentru cules, iar picioarele prezinta panerase pentru transportul polenului.

Albinele lucratoare mai sunt adaptate pentru producerea cerii (glandele cerifere), apararea cuibului (acul), hranirea puietului (glandele faringiene), supravietuirea in timpul iernii (corp adipos), iar in cazuri exceptionale pot depune oua nefecundate (albine ouatoare).

CUIBUL ALBINELOR

Spatiul in care traieste si se perpetueaza familia de albine poarta denumirea de cuib. In stare salbatica, albinele isi construiesc cuibul in scorburile copacilor sau in crapaturile stancilor, iar sub supravegherea omului, in stupi primitivi sau sistematici.

Cuibul este format dintr-un numar variabil de faguri claditi de albine lucratoare, din ceara secretata de glandele cerifere. La stupii sistematici, fagurii sunt prinsi in rame de lemn, putand fi astfel scosi din stup, cercetati si apoi asezati la loc fara a deranja prea mult albinele.

La stupii primitivi, care pot avea forma unor cosnite lipite cu lut sau buduroaie, fagurii sunt claditi de albine, neregulat si sunt prinsi de peretii stupului. Pentru a extrage mierea si ceara dintr-un asemenea stup, trebuie omorate albinele dupa care fagurii sunt taiati cu un cutit, mierea se stoarce cu mana si ceara se topeste.

Procesele biochimice ale secretiei glandelor si formarii solzisorilor de ceara nu sunt inca lamurite. Solzisorii de ceara formati sunt desprinsi de albina lucratoare cu ajutorul picioruselor de pe sternitele posterioare si dusi la nivelul mandibulelor pentru a fi amestecati si framantati cu secretia glandelor mandibulare si folositi la construirea fagurilor. Amestecul cu secretia glandelor mandibulare le confera o rezistenta marita la topire. Initial, acesti solzisori sunt moi si maleabi, cedand la temperatura de 25-30⁰C.

Asezarea albinelor la claditul fagurilor roiului intr-un buduroi sau stup gol, se face dupa ce ele s-au aranjat in forma de ciorchine sub plafonul stupului primitiv sau sub spetezele unui numar de 3-4 rame ale stupului sistematic.Caldura din interiorul ciorchinelui este constanta, de 33-35⁰C, iar cand este depasita, albinele se rasfira, iar patrunderea aerului proaspat racoreste si elimina surplusul caldurii.

Fagurii claditi au forma verticala si sunt formati din cateva mii de celule hexagonale, situate pe ambele fete ale peretelui despartitor. Peretii celulelor sunt orientati oblic, infero-superior sub un unghi de 13, constructie ce nu permite curgerea mierii din celule. Fundul celulei este format din trei fete rombice, care participa la alcatuirea fundurilor la alte trei celule de pe partea opusa, con-formatie arhitecturala care confera fagurelui o deosebita rezistenta.

Celulele rotunde, octogonale si pentagonale lasa spatiu gol intre ele in momentul amenajarii, spatiu ce nu poate fi utilizat de catre albine.

Temperatura din interiorul cuibului este mentinuta constanta printr-un consum mai mic de hrana. Pentru pastrarea tomperaturii in cuib, albinele astupa toate crapaturile stupului cu o substanta cleioasa recoltata de pe mugurii plantelor, numita propolis.