ROLUL OMULUI IN CRESTEREA PRODUCTIEI AGROECOSISTEMELOR

ROLUL OMULUI IN CRESTEREA PRODUCTIEI AGROECOSISTEMELOR

Exista opinii potrivit carora cauza degradarii naturii si nivelul ridicat de poluare se datoreaza in cea mai mare parte cresterii demografice exagerate a populatiei.

Aceasta crestere a adus cu sine necesitatea unor terenuri agricole suplimentare antrenand procesele de despadurire, eroziune, desertificare etc. si a facut ca lumea sa se gaseasca intr-o cursa industriala fara precedent pentru a satisface necesitatile si dorintele unor mase crescande de oameni.

Pe de alta parte, imbunatatirea conditiilor de trai, cuceririle stiintei si tehnicii si dezvoltarea societatii au alimentat continuu si dintotdeauna sporul demografic.
O istorie a populatiei (fig.1) poate mentiona ca la inceputul erei noastre numarul oamenilor a fost de 133 milioane. In 1650 cifra ajunsese la 543 milioane, la care s-au mai adaugat alte aproximativ 180 milioane pentru anul 1750. Se socoteste ca primul milliard a fost atins in 1830 si ca apoi, 100 de ani au fost suficienti pentru a dubla aceasta cifra. De atunci, evenimentele s-au precipitat in acest domeniu : 1960  3 miliarde, 1970  3,6 miliarde, 1980  4,5 miliarde, 1990  5,5 miliarde, 2000  peste 6 miliarde.
Cresterea populatiei globului in ultimii 500 ani
(dupa datele ONU si J. Dorst, 1970)
Numarul crescand de oameni nu a impiedicat dezvoltarea societatii, a vietii ei spirituale si a bunei stari materiale, ci dimpotriva, a fost unul din factorii progresului pe Terra. Insa este evident ca pe o planeta finita cresterea populatiei nu poate fi infinita. De altfel, dintotdeauna oamenii au exercitat o presiune destructiva asupra mediului ambiant. Socotind ca miliarde de oameni s-au perindat pe suprafata Pamantului de la aparitia lui Homo sapiens putem imagina, luand in considerare si nivelul posibilitatilor tehnice ale acestor oameni, care au fost ritmurile in care natura a fost transformata si, de asemenea, putem intui impactul social al actualului numar de oameni, tocmai prin comparatiile pe care trecutul le permite.
Tehnicile dezvoltate si inaintarea stiintei au permis omenirii sa gaseasca solutii pentru cresterea productivitatii

Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale. La urma urmelor, cel putin pina la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamintului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze. Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pina ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De cind omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat. Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atitea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.

Schimbarile climatice, cresterea populatiei si a cererii pentru biocarburanti vor duce la majorarea pretului alimentelor in urmatorii ani, lasand natiunile sarace si mai vulnerabile, informeaza Reuters.

Cresterea din ultimele luni a pretului produselor agricole face ca regiuni sarace ca Vestul Africii sa faca eforturi considerabile pentru a-si asigura rezervele de baza ca graul si cerealele.

'Preturile alimentelor sunt cele mai mari din cateva decenii. In aceasta situatie, multi oameni sunt eliminati pur si simplu de pe piata alimentelor', a declarat Josette Sheeran, director executiv al Programului Mondial de Hrana (WFP) din cadrul ONU.

Din Senegal pana in Etiopia, nemultumirea legata de pretul mare al alimentelor a devenit subiectul dezbaterilor nationale chiar si in cele mai stabile economii din Africa. Proteste violente impotriva preturilor crescute au zguduit Mauritania in cursul saptamanii trecute, demonstrantii asaltand magazinele si incendiind masinile.

Cresterea fara precedent a pretului petrolului a ridicat costurile de transport in timp ce cererea tot mai mare de biocombustibili a limitat productia agricola, crescand si mai mult preturile.

Daca in anii trecuti China a fost unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, anul trecut toata recolta a fost retinuta pentru productia de biocombustibili.

Modificarile sezonului ploios pot determina, in mai putin de zece ani, injumatatirea productiei din regiunile agricole africane dependente de apa.

Numai schimbarile climatice vor duce la cresterea oamenilor subnutriti de la 40 de milioane acum la170 de milioane. In acelasi timp populatia din regiune creste mai repede decat aproape oriunde in lume, in Nigeria fiecare femeie are in jur de sapte copii.

Economistii considera ca pretul ridicat al alimentelor nu este o faza pasagera, facand referinta la o ajustare structurala care urmeaza unei perioade lungi de preturi mici.

Banca Goldman Sachs din SUA a declarat luna trecuta ca factorii structurali din spatele cresterii preturilor in Rusia, Brazilia, India si China vor duce la mentinerea costurilor ridicate pentru cereale, carne, oua si produse lactate.

Bancile centrale din China, Brazilia si India si-au manifestat ingrijorarea in legatura cu impactul pe termen lung al pretului ridicat care va face mai dificila incercarea WFP de a gasi fonduri pentru ajutoarele alimentare urgente pe care trebuie sa le trimita celor mai sarace populatii din lume.

'Costurile pentru alimente ale WFP au crescut cu pana 50% doar in ultimii cinci ani. Ne asteptam ca in ultimii doi ani sa mai creasca cu 35%, dar, in ultimele luni, unele piete au crescut cu mai mult de 40%', a declarat directorul executiv WFP.

Secolul XXI va fi secolul crizei alimentare

Ads by Google

Casuta de gradina 40 mm
Stil Austriac livrare din stoc Transport gratuit in toata Romania
www.gardenhousefactory.eu/?lang=7

Cresterea demografica accentuata si incalzirea globala vor provoca o adevarata penurie alimentara care ar putea genera razboaie si migratii

Populatia totala a planetei va creste, in 30 de ani, de la sase miliarde de locuitori la noua miliarde. Oamenii, animalele si chiar motoarele masinilor vor necesita un consum suplimentar de cereale, in conditiile in care suprafetele cultivabile ale Pamantului nu prea mai pot creste.

Din anul 1950 si pana astazi, suprafetele arabile au crescut doar cu 10 la suta, in timp ce populatia s-a dublat. Acest decalaj, precum si cresterea nivelului de trai in tari suprapopulate, cum ar fi China, vor provoca un deficit de cereale si alte alimente primare, incepand chiar din urmatorii ani.

Intr-un interviu acordat cotidianului "Le Monde", Bruno Parmentier, autorul cartii "Nourrir l'humanit", preciza ca, in momentul acesta, lumea intreaga se afla in mare dificultate in ceea ce priveste asigurarea unei productii cerealiere suficiente pentru hranirea unei populatii care creste constant, de la un an la altul.

Incalzirea globala si temperaturile extreme vor produce, in plus, secete sau inundatii. In acest an, doua tari, principale exportatoare de cereale, Australia si Ucraina, s-au confruntat cu seceta acuta, ceea ce a insemnat o productie de cereale foarte scazuta comparativ cu alti ani.

Europa, care este, de asemenea, un mare exportator de cereale, s-a confruntat, pe de o parte, cu mari inundatii, iar pe de alta parte, cu seceta extrema.

Biocarburantul ar trebui obtinut din OMG

Bruno Parmentier precizeaza ca numarul masinilor si al camioanelor va creste odata cu numarul populatiei, iar toate aceste vehicule vor avea nevoie de carburant. Masinile vor fi "hranite" cu biocombustibil, extras din cereale sau din plante care vor ocupa terenurile pe care inainte se cultivau cereale, ceea ce va produce mari deficiente in circuitul alimentelor.

Lipsa alimentelor este a doua cauza a mortalitatiiSe poate spune ca masinile bogatilor "vor manca" hrana saracilor, iar piata va fi pusa in situatia de a alege intre aceste doua variante. Dupa ce au fost prezentati ca o alternativa la petrol, biocarburantii pun astazi probleme. Populatiile din tarile care nu au petrol vor fi preocupate permanent sa-si plateasca mancarea, iar hrana importata va fi mult mai scumpa si multi nu si-o vor permite.

De exemplu, Mexicul, care importa porumbul din Statele Unite, a fost nevoit sa plateasca, la inceputul acestui an, un pret mai mare cu 50 la suta pentru un kilogram de porumb.

Autorul cartii "Nourrir l'humanit" este de parere ca biocarburantul ar trebui sa fie produs, in cel mai rau caz, din organisme modificate genetic. Se pune totusi intrebarea: Unde vor fi plantate aceste OMG-uri, atata vreme cat suprafetele arabile sunt tot mai restranse din cauza constructiilor, care cresc in paralel cu marirea populatiei?

Problema e ca sunt prea multi

Populatia mondiala a crescut foarte mult in secolul al XX-lea si bineinteles ca nevoia de hrana s-a multiplicat. In ciuda succeselor inregistrate in unele parti ale lumii, exista vaste regiuni unde foametea si malnutritia fac legea. Problema va deveni din ce in ce mai grava pana in 2050, cand se preconizeaza o crestere a populatiei cu o treime.

Cu exceptia Europei, unde natalitatea va fi negativa si nevoile de hrana astfel diminuate, la nivel global, productia alimentara va trebui sa se dubleze, iar in Africa, un continent niciodata autosuficient in ceea ce priveste mancarea, alimentele vor trebui sa se multiplice de cinci ori.

La momentul acesta, din cele sase miliarde de locuitori ai planetei, 1,1 miliarde sunt atat de saraci incat traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. Pe de alta parte, datorita medicinii avansate, educatiei si unei alimentatii mai bune, speranta de viata a multora a crescut.

Prin urmare, populatia creste constant. Unele tari precum India si China au incercat sa reduca aceasta crestere demografica printr-o politica severa ce interzicea nasterea mai multor copii. Iar, in Africa, desi dezastrele naturale, razboaiele, foametea, SIDA contribuie la cresterea mortalitatii, populatia continua sa creasca foarte mult, iar necesitatea alimentara, de asemenea.

Consumam mai mult decat producem

Productia de cereale pentru consumul uman este amenintata de trei factori diferiti: cresterea animalelor pentru carne, incalzirea globala si productia de biocombustibili in fata crizei acute a petrolului.

Conform ONU, de peste cinci ani, oamenii consuma mai multa mancare decat produc. Pana acum, penuria alimentara a fost rezolvata prin consumarea stocurilor acumulate in anii mai prolifici, dar problema devine tot mai grava, avand in vedere faptul ca din 1999, la nivel global, stocurile de cereale s-au redus la jumatate: in 1999, stocurile puteau asigura hrana pentru intreaga lume 116 zile, acum abia o mai pot face pentru 57 de zile.

Aceasta perioada este cu mult sub nivelul securitatii alimentare. In plus, nu exista niciun semn ca aceasta tendinta se va schimbe in curand, ba, dimpotriva, realitatile se prezinta tot mai sumbre odata cu schimbarile climatice care arunca vremea la extreme.

Agricultura intensiva, folosirea ingrasamintelor chimice si a pesticidelor au permis triplarea productiei de cereale intre 1950 si 1990, desi suprafata arabila nu a crescut cu mai mult de zece procente, ceea ce a permis ca populatia tot mai numeroasa a planetei sa se poata alimenta convenabil. Dupa anii '90, productia de cereale a stagnat din cauza secetelor sau a inundatiilor care s-au inregistrat peste tot, iar aceste fenomene sunt strict legate de degradarile climatice.

De asemenea, cresterea temperaturii exercita o influenta directa asupra productiei cerealiere. Daca lucrurile nu se vor schimba, preturile alimentelor vor creste foarte mult si multi oameni vor suferi de foame. Exista astazi mai multe intrebari care asteapta de urgenta un raspuns.

Cum va putea fi asigurata hrana pentru secolul al XXI-lea? In acest context, cum va supravietui China si India cu cele doua miliarde si jumatate de locuitori? Dar America Latina cu resursele sale imense, dar cu padurile distruse? Cum va supravietui Africa?

Desi in lume nivelul de trai a crescut, multi oameni inca sufera de foame

Conform statisticile Natiunilor Unite, in ultimii 20 de ani, a scazut rata saraciei in lume. Numarul persoanelor "foarte sarace" a trecut, intre 1980-2001, de la 1,5 la 1,1 miliarde. Populatia saraca a Chinei a trecut de la 60 la suta la 16 la suta in 20 de ani, cea a Asiei de Sud-Est de la 52 la suta la 31 la suta, a Americii Latine de la 12 la suta la 9 la suta.

In Africa subsahariana insa, nivelul populatiei foarte sarace a crescut de la 42 la suta la 46 la suta. Intre 2001-2003, numarul persoanelor subnutrite din lume s-a ridicat la 854 de milioane, repartizate astfel: 9 milioane in tarile industrializate, 25 de milioane in tarile in tranzitie (Europa de Est) si 820 de milioane in tarile in curs de dezvoltare.

Obiectivele celor care prevad reducerea la jumatate a numarului de persoane suferind de foame pana in 2015, adica o diminuare a populatiei flamande cu 31 de milioane pe an, apar acum nerealiste.

Acestea frizeaza imposibilul atata vreme cat pamantul e tot mai lipsit de apa, are din ce in ce mai putina energie si, in plus, va trebui sa infrunte inconsecventele actuale: incalzirea planetei, poluarea, eroziunea solurilor si pierderea biodiversitatii.

Lipsa resurselor de hrana ameninta Asia, Africa si America Latina

Incalzirea globala va face ca, pana in 2050, 130 milioane de asiatici sa sufere de foame, iar Africa sa ramana fara rezerve de grau, conform unui raport publicat de Organizatia Natiunilor Unite.

Seceta prelungita usuca pamanturile fertile, . In Asia, circa 100 milioane de persoane vor fi afectate de inundatii. In China si in Bangladesh, culturile de orez si grau vor scadea cu aproximativ 12 la suta pana in 2050.

Peste toate acestea, pana in 2020, peste 50 de milioane de persoane nu vor avea mancare suficienta, una dintre cauze fiind cresterea demografica. In plus, oamenii de stiinta au avertizat ca, din cauza incalzirii globale, ecosistemele din America Latina se vor confrunta cu secete indelungate, dar si cu inundatii severe, situatie in care peste 70 de milioane de oameni vor ramane fara apa potabila.

De asemenea, in raportul respectiv se face referire la continentul african ca fiind in continuare cel mai vulnerabil la schimbarile climatice. Temperaturile extreme, inundatiile si izbucnirea unor noi epidemii vor agrava problemele cu care se confrunta si acum cea mai saraca regiune din lume.

In Etiopia, in urma secetei inregistrate, populatia se confrunta cu o criza alimentara agravata. Anul trecut, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura a avut nevoie de 18,5 milioane de dolari pentru operatiuni de securitate si de reabilitare in Etiopia.

De asemenea, mai mult de un milion de somalezi au avut nevoie, in cursul anului trecut, de ajutor alimentar. Nici in unele parti din Asia, lucrurile nu stau mai bine: in Afganistan, o mare parte a populatiei sufera de foame, iar in Bangladesh, din cele 142 milioane de locuitori, 43 de milioane sunt malnutriti.

De asemenea, decimata de o foamete teribila in anii '90, Coreea de Nord se confrunta si astazi cu o criza alimentara cronica. Numai 17 la suta din teritoriul nord-coreean este arabil, iar muncile agricole se fac inca manual.

Seceta si precipitatiile prea abundente inregistrate in acest an au dus la o recolta slaba pe plan mondial, situatie care se rasfrange deja in pretul alimentelor de peste tot.

sursa:adevarul

RISCUL AGROALIMENTAR MONDIAL SI CONSECINTELE SALE GEOPOLITICE

Radu Sageata, dr.

Institutul de Geografie, Academia Romana

e-mail: radusageata@yahoo.com

Agro-alimentary risk worldwide and its geopolitical consequences. Since ideological barriers were removed by the 1989 events, the economic gaps between the rich North and the poor South have steadily deepened due primarily to disparities in the geopolitical distribution of the Planet's resources and its population. The present paper attempts to get an insight into the geopolitical consequences of this situation and of some man-induced natural phenomena which have eliminated significant terrains from agricultural production through aridisation, soil degradation by one-culture practices, water resources etc.

Key-words: agro-alimentary risk, economic disparities, resources, population, agricultural production.

Conceptul de "risc agroalimentar" exprima probabilitatea producerii unei catastrofe umanitare ca urmare a penuriei de resurse agroalimentare. Aparent lipsit de importanta in cazul statelor cu economii dezvoltate, riscul agroalimentar reprezita o problema acuta pentru vaste teritorii de pe continentul african si asiatic. Cauzele acestuia pot fi inscrise in patru categorii:

. Naturale - fragilizarea ecosistemelor naturale ca urmare a incidentei hazardelor climatice, hidrologice, geologice sau geomorfologice;

. Demografice - datorate raportului disproportionat dintre presiunea antropica si capacitatea de suport a ecosistemelor naturale;

. Economice - economie de subzistenta ca urmare a unei infrastructuri deficitare, a monospecializarii, puternic dependenta de factorii naturali;

. Politice - instabilitate politica datorita luptei pentru controlul unor resurse.

Disparitia barierelor ideologice prin prabusirea "Cortinei de Fier" in 1989, a creat premisele adancirii clivajelor nord-sud. Fundamentele acestora sunt, evident, economice si au la baza marile discrepante dintre repartitia resurselor si cea a populatiei Planetei. Dintre cei peste 6 miliarde de locuitori, cat numara aceasta in prezent, regiunilor dezvoltate care concentreaza peste din productia mondiala, le revine doar aproximativ 1 miliard de oameni (circa 17% din total). Aceste decalaje tind sa se perpetueze. Se estimeaza ca la nivelul anului 2050 regiunile dezvoltate, caracterizate prin ritmuri moderate de crestere a populatiei vor concentra doar 15% din populatia Planetei, in vreme ce Asia si Africa vor avea impreuna circa din totalul populatiei mondiale. Se contureaza astfel amploarea presiunii antropice asupra ecosistemelor naturale ce tinde sa se accentueze mai ales in regiunile deficitare in resurse tehnologice. Cel mai ridicat ritm de frestere al populatiei de pe Glob se preconizeaza a se inregistra in Africa, a carei populatie se va dubla in 2025 fata de 1995. Numai Nigeria va avea in 2050, 339 milioane de oameni, mai multi decat traiau in intreaga Africa in 1950. Etiopia, care controleaza o mare parte din cursul suprior al Nilului, ce reprezinta artera alimentara vitala pentru statele din aval (Sudan si Egipt) isi va mari populatia de la 62 milioane in prezent, la 213 milioane in 2050 (Brown, 2000).

In acest context, o importanta miza geopolitica o reprezinta managementul potentialului demografic al celor doua "miliardare": China si India. In 2040 se preconizeaza ca populatia Indiei o va depati pe cea a Chinei; in conditiile in care in aceasta tara se nasc zilnic peste 50 000 de copii, populatia sa va creste cu peste 600 milioane de oameni, mai multi decat traiesc in prezent in S.U.A. Rezulta, la nivel mondial, trei macroregiuni critice, de maxima presiune demografica asupra ecosistemelor naturale:

1. Subcontinentul indian (India, Pakistan, Bangladesh), cu o suprafata de peste 4,23 milioane km², ce concentreaza in prezent circa 1,3 miliarde de oameni. Densitatile cresc pana la peste 800 loc/km² in Campia Gangelui si in Delta Gange-Brahmaputra (825 loc/km² in Bangladesh) si scad in zonele montane din nord. Ritmul de crestere al populatiei este mai accentuat in vest (Pakistan - 2,8%), in vreme ce in India si Bangladesh, acesta variaza intre 1,6-1,7%. Corespunzator, fertilitatea, exprimata in numarul de copii/femeie, inregistreaza aceeasi variatie spatiala, intre 5,03 in Pakistan si 3,11 - 3,13 in India si Bangladesh. Agricultura reprezinta principala ramura a economiei care polarizeaza peste 2/3 din populatia activa.

2. Marea Campie Chineza situata intre litoralul Marii Galbene si al Marii Chinei de Est in partea de rasarit, Muntii Taihan si Tin Lin la apus, Muntii Huai-Yang si prelungirile nord-estice ale Muntilor Chinei de Sud la miazazi, se intinde pe aproape 1100 km lungime (de la nord la sud) si pe o latime care in partea central-sudica depaseste 700 km (Ianos, Iacob, 1989). Densitatea populatiei depaseste 1000 loc/km², in aceasta parte a Chinei aflandu-se cele mai mari concentrari urbane - 28 de orase cu peste 100 000 locuitori, dintre care 6 cu peste 1 000 000 locuitori. Umanizarea campiei se pierde in istorie, in acest spatiu aparand una dintre cele mai vechi si mai puternice civilizatii agricole ale lumii. Corespunzator, cu cele 377,5 milioane tone de cereale obtinute in sezonul 2003-2004, China detine primul loc in lume, asigurand 18,2% din productia modiala de cereale

3. Africa, caracterizata la randul sau prin mari contraste teritoriale, datorate potentialului natural, conditiilor climatice si implicit al gradului de locuire. In cadrul continentului african se evidentiaza doua subzone de maxima presiune antropica:

Valea si delta Nilului, cu densitati de peste 1000 loc/km², concentreaza circa 98% din populatia Egiptului si o buna parte din cea a Sudanului. In aceasta campie, lata de circa 20 km, ce apare in plin desert, viata pulseaza de peste 4000 de ani. In nord, cu circa 160 km inainte de varsarea in Mediterana, se formeaza Delta Nilului, cu o suprafata de peste 20 000 km². Malul deosebit de fertil care a contribuit la formarea sa si care se depune in urma revarsarilor anuale, este cel care contribuie la refacerea periodica a ecosistemului. Presiunea antropica, in crestere, tinde sa atinga punctul critic.

Litoralul Golfului Guineei si Campia Nigeriei. Axa hidrografica vitala pentru aceasta regiune este Nigerul, care a format in cursul inferior o imensa delta in forma de evantai, de peste 28 000 km². In pofida densitatilor mai reduse de populatie (200 - 400 loc/km²) zona se caracterizeaza printr-o crestere demografica accentuata (in jur de 3% pe an), iar fragilitatea ecosistemului este amplificata de poluarea datorata extractiei de hidrocarburi.

Analizand regiunile de maxima concentrare demografica, pot fi evidentiate cateva caracteristici comune:

Toate s-au dezvoltat in jurul unei axe hidrografice, ce a constituit de-a lungul timpului sursa vietii, coloana vertebrala a intregii activitati umane, atat prin rolul sau de resursa agricola (apa pentru irigatii; malul aluvionar, ca fertilizant natural al solului), cat si prin functia de transport si comunicatii. Egiptul si civilizatia sa, este, asa cum insusi Herodot afirma acum mai bine de 3000 de ani, "un dar al Nilului"; civilizatia mesopotamiana si primele nuclee urbane (Ur, Uruk, Eridu, Nippur sau Babilon) ce au aparut in mileniul III i. Chr sunt legate de campia fertila dintre vaile Tigrului si Eufratului; nucleul civilizatiei indiene s-a cristalizat in campiile fertile din jurul Indusului, Gangelui si Brahmaputrei, iar civilizatia chineza in campiile aluvionare din jurul vailor Huanghe si Changjiang.

Fluviile au asigurat reconstructia naturala a ecosistemelor, in conditiile unei economii agrilole de tip autarhic si a unei presiuni demografice relativ constante. Dar tot ele au fost sursa unor inundatii catastrofale ce au compromis recolte intregi si au facut mii de victime. In anul 1955, cele mai multe rauri din India au stabilit cote record, provocand inundatii catastrofale soldate cu zeci de mii de victime si pagube materiale imense. Au fost distruse 29 000 de sate inregistrandu-se peste 45 milioane de sinistrati in India si Pakistan. In 1968, inundatiile catastrofale au recidivat in Bengalul de Vest inregistrandu-se 150 000 de morti, 8 milioane de hectare acoperite cu apa si peste 10 milioane de sinistrati. Indusul, Gangele si Brahmaputra s-au revarsat din nou in 1971, 1974, 1975 si 1976, inundand zeci de milioane de hectare si facand sute de mii de victime. Inundatiile au culminat in 1978 cand a ramas izolata Calcutta, fiind inregistrati peste 30 milioane de sinistrati, zeci de mii de morti si imense pagube materiale. Marea campie chineza a fost confruntata cu inundatii catastrofale in anul 1931 cand ploi puternice au provocat revarsarea fluviului Yangtze, care a afectat vietile a 60 milioane de oameni, provocand cateva milioane de morti prin inec si infometare. Inundatii catastrofale s-au mai produs in China si in vara anului 1954 punandu-se in pericol cei 1800 km de diguri si principalele baraje (Petrescu, 1993). In pofida tuturor acestor distrugeri, ecosistemele s-au refacut de fiecare data, evidentiindu-se un echilibru relativ stabil intre capacitatea de suport a acestora si presiunea antropica la care au fost supuse. Totodata, arterele hidrografice au constituit principalele axe de transport, in conditiile unei infrastructuri de comunicatii deficitare, favorizand aparitia de-a lungul acestora a unor puternice formatiuni statale medievale. Insusi aparitia primelor cnezate si voievodate romanesti si a judetelor de mai tarziu, a fost o consecinta a polarizarii populatiei de-a lungul unor axe hidrografice, fapt demonstrat si prin toponimia lor (Olt, Arges, Dolj, Gorj, Ialomita, Dambovita, Mures, Bistrita, Suceava, Timis, Caras etc).

Sursa: L'Etat du Monde, 2005, Ed. La Dcouverte, Paris.

Gary Gardner, Conservarea resurselor agricole, in vol. "Probleme globale ale omenirii. Starea Lumii, 1996", Ed. tehnica, Bucuresti, coord. Lester R. Brown.

Solurile fertile, constituie cea de-a doua caracteristica esentiala a regiunilor in care s-au dezvoltat de-a lungul timpului marile concentrari de populatie, fertilitate datorata tot apei curgatoare. Campiile aluvionare sau deltaice au constituit leaganul marilor civilizatii antice (egipteana, chineza sau mesopotamiana). Fertilitatea solurilor, favorizata de revarsarile periodice sau de irigatii constituie principalul indicator al viabilitatii activitatilor agricole si implicit al gradului de asigurare cu resurse de hrana, conditie esentiala pentru o crestere demografica sustenabila. Cresterea demografica imprima insa o presiune tot mai mare asupra ecosistemelor naturale, concretizata prin cel putin doi vectori de influenta majora:

→ practicarea intensiva a monoculturilor, in discordanta cu capacitatea de refacere a ecosistemelor ce duce in timp la fragilizarea acestora si la scoaterea lor din circuitul agricol, cu consecinte negative asupra productiei agricole si implicit asupra gradului de asigurare cu resurse de hrana. Este cauza aridizarii zonei Sahelului sau a catastrofei ecologice din bazinul lacului Aral. Daca efectele in plan ecologic se manifesta pe termen lung si au consecinte dezastruoase, cele economice au o actiune de scurta durata si, dincolo de o relativa ameliorare a calitatii vietii conduc nu inlatura fragilizarea economiei, fenomen exprimat printr-o mare dependenta a agriculturii de factorul climatic, monoproductie si, implicit, monoexport.

Tabelul 1 - Tari cu export monospecializat in produse agroalimentare

Sursa: Conti, S. et al. (1993), Geografia economica generale, Ed. Bompiani, Milano.

→ scoaterea din circuitul productiv agricol a unor importante suprafete prin schimbarea modului de utilizare a acestora. Urbanizarea, ca o consecinta directa, cumulata, a exploziei demografice si expansiunii industriale este principala vinovata de scoaterea din circuitul productiv agricol a unor importante suprafete. Daca Africa si America Latina pot suporta urbanizarea si industrializarea fara o pierdere majora de terenuri agricole, in schimb pentru Asia acest lucru nu este posibil (Brown, 1996). Se apreciaza ca urbanozarea in crestere a Asiei ar putea inghiti de doua ori echivalentul terenurilor cultivate si necultivate luate la un loc. Hong-Kong-ul, Singapore, Coreea de Sud si Taiwanul si-au vazut suprafetele cultivate cu cereale scazand cu peste 20% intre 1980 si 1994, in timp de in Asia de Sud-Est s-au pierdut in total aproape 10% (Feder, Keck, 1995). Jawa pierde anual pentru urbanizare aproape 20 000 hectare, suficiente pentru a cultiva orez pentru circa 378 000 de indonezieni. In China, industrializarea din ultimele doua decenii a generat peste 200 de orase noi, iar mai mult de 100 milioane de tarani au migrat din zonele rurale in orase in cautarea unui trai mai bun. Numai in perioada 1988-1989, chiar inaintea inceputului puternicii cresteri economice a Chinei, zonele rurale au pierdut peste 1 milion de hectare de teren cultivat, din care 16% a fost transformat in scopuri urbane, industriale sau ca infrastructuri pentru acestea.

Pe de alta parte, cresterea necesarului de terenuri agricole determina implicatii negative, uneori chiar catastrofale, asupra ecosistemelor forestiere. Acest semnal de alarma a fost tras inca din 1961 de Josu de Castro care aprecia ca din cei peste 5 milioane de kilometri patrati ai amazoniei, mai putin de 60 000 sunt terenuri aluvionare, singurele cu adevarat roditoare, ce concentreaza peste 80% din populatia regiunii. Prin urmare, defrisarile ar reda agriculturii terenuri slab productive, vulnerabile la eroziune si chimizare. In 1990, raportul ONU asupra degradarii pamantului planetar a scos la iveala faptul ca peste 15% din terenurile agricole degradate intre 1945 si 1990 sunt fie degradate ireversibil, fie atat de puternic compromise incat refacerea productivitatii initiale nu ar fi posibila decat prin eforturi ingineresti extreme (Gardner, 1996) . In prezent, ritmul de pierdere a terenurilor fertile se situeaza cel putin la nivelul celui din perioada 1945-1990. Faptul cu adevarat ingrijorator este ca aproape doua treimi din terenurile cele mai degradate se afla astazi in Asia si Africa, exact in regiunile unde necesarul de hrana creste cel mai rapid (Oldman, 1991). In deceniul '90, recoltele de cereale au crescut cu doar 0,5% anual, valoare sub o treime din ritmul anual de crestere al poulatiei.

Tabelul 2 - Degradarea solului cauzata de activitatile antropice (1945-2004)

Surse: Worldwatch Institute, bazat pe The Extent of Human-Induced Soil Degradation, din L. R. Oldeman et al., World Map of the Status of Human-Induced Soil Degradation, Wogeningen, Olanda: U.N. Environment Programme si International Soil Reference and Information Centre.

Include exploatarea vegetatiei pentru uz domestic (133 milioane hectare) si activitati bioindustriale, precum si poluarea (22 milioane hectare).

Angola, Rwanda, Burundi, Congo, Uganda, Etiopia, Eritreea sunt doar cateva dintre punctele fierbinti ale Africii Negre cu sute de mii de victime. Conflicte identitare si separatiste, lovituri de stat, toate sub auspiciul luptelor pentru putere dintre fractiunile tribale locale. Dar ce presupun aceste lupte pentru putere, in tari confruntate cu o foamete generalizata, in care PNB-ul scade in anumite regiuni pana la sub 100 USD/loc ? Evident, puterea inseamna in primul rand gestionarea resurselor, in primul rand a celor de hrana. Seceta din Sahel, din Cornul Africii sau din zona Marilor Lacuri Africane, diamantele si mineralele neferoase din regiunea congoleza Shaba, petrolul negerian sau cel sudanez genereaza clivaje concretizate sub forma tensiunilor interetnice. Recrudescenta terorismului, fundamentalismul religios, criminalitatea organizata, pirateria maritima din largul coastelor Cornului African, a Golfului Guineei sau cea din apele teritoriale ale Indoneziei, constituie tot atatea fatete ale aceluiasi flagel: SARACIA.

Tabelul 3 - Conflictele Africii Negre - intre foamete si politica

Surse: *** (1998), Clipa 2000, vol. I, editata de Lumea Magazin, p. 204 , Erdeli, G., Braghina, C., Frasineanu, Dr. (2000), Geografie economica mondiala, Ed. Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, Iatu, C., Muntele, I. (2002), Geografie economica, Ed. Economica, Bucuresti.

Istoria omenirii este impletita cu istoria agriculturii, iar geopolitica este, in ultima instanta, o ecuatie complexa intre productie si consum. Marile civilizatii au aparut si s-au dezvoltat in areale favorabile productiei, in regiuni cu o mare biodiversitate genetica, care detin si o mare concentratie de germeni plasmatici importanti pentru agricultura moderna si pentru productia agroalimentara mondiala: Bazinul Mediteraneean, Marea Campie Chineza, India, Indochina, Platourile Andine, Asia Centrala, Asia Mica, Masivul Etiopian etc. Bazinul Mediteraneean a fost martorul unor veritabile succesiuni de civilizatii: egeeana, elenistica, ulterior feniciana si romana; in Campia Chineza si India s-au dezvoltat dele doua mari civilizatii agricole ale Asiei medievale; de Asia Centrala sunt legati germenii expansiunii mongole; de Asia Mica, Orientul apropiat si Mijlociu, vechea Mesopotamie si Persia, iar la polul opus, in Indochina, Marele Regat Kmer. Masivul Etiopian a constituit nucleul Regatului Aksum, ce ingloba in perioada sa de maxima expansiune (sec. IV-V) si sud-vestul Arabiei, iar in platourile andine s-au dezvoltat marile civilizatii precolumbiene: maya, azteca si inca Masura viabilitatii acestor nuclee a constituit-o gradul de asigurare cu resurse de hrana, care a influentat nemijlocit dezvoltarea tehnologiilor, a artei si, nu in ultimul rand, explozia demografica si efectul de feed-back a acesteia, presiunea asupra ecosistemelor naturale.

Pentru miliarde de locuitori ai emisferei nordice, asigurarea hranei se reduce la un imens si complex mecanism de relatii care aduce alimentele din toate colturile lumii in suprmarket-urile de cartier. Temerile malthusiene de la inceputul secolului al XIX-lea datorate cresterii in progresie geometrica a populatiei au fost depasite prin noile tehnologii aplicate in agricultura. Chiar daca si astazi numeroase tari sufera inca de foamete, este limpede ca noile tehnologii agricole pot sustine ritmul cresterii populatiei pentru inca o lunga perioada de timp. Acestea au generat insa alte probleme, cu mult mai complicate decat cea pe care a identificat-o Malthus.

Infrastructura deficitara constituie, dupa opinia noastra, cel mai important factor restrictiv, ce limiteaza accesul la resurse a milioane de oameni din tarile lumii a treia. Autarhia economica, agricultura de subzistenta practicata pe spatii intinse in Africa si Asia sunt, inainte de toate, consecinta unei slabe infrastructuri economico-sociale si de comunicatii. Datorate fie saraciei endemice, mostenita din perioadele coloniale, fie conditiilor naturale ce limiteaza considerabil gradul de accesibilitate, fie, in cele mai multe cazuri, unor razboaie civile sau conflicte armate prelungite, deficientele de infrastructura impiedica accesul unor categorii intregi de populatie la cele mai elementare servicii sociale si la resurse de baza, indispensabile traiului uman.

Schimbarile climatice globale, cel mai mediatizat flagel al inceputului de mileniu, are implicatii directe asupra restrangerii suprafetelor agricole. Topirea calotelor glaciare ca urmare a efectului de sera ar conduce la ridicarea nivelului Oceanului Planetar si la inundarea unor vaste suprafete agricole din Bangladesh, Olanda, China sau Louisiana. Efectul ar putea fi, pe langa scoaterea din circuitul agricol productiv a unor importante suprafete, redimensionarea si reorientarea fluxurilor comerciale. Aridizarea climei Sahelului duce la inaintarea continua a desertului catre sud si la restrangerea savanei, cu consecinte devastatoare asupra faunei, dar si asupra agriculturii de subzistenta practicata de populatia locala. In Asia Centrala, ecosistemul Aralului, a patra mare continentala a lumii a fost grav perturbat datorita unui proiect de irigatii, conceput gresit, prin care se dorea cultivarea bumbacului in plin desert. Apa a secat, linia malului s-a retras cu aproape 40 de kilometri, iar activitatile piscicole ce constituiau odinioara ocupatia de baza a populatiei locale sunt acum total compromise. Este un exemplu tipic in care gestionarea nerationala a resurselor a amplificat tendinta generala de aridizare a climei, conducand la o adevarata catastrofa ecologica.

Deseurile si gestionarea acestora. Tarile industrializate sunt responsabile pentru mai mult de 90% din cele 400 milioane de tone de deseuri periculoase produse pe Glob in fiecare an. Torentul de gunoaie, atat din domeniul menajer, cat mai ale industriale, necesita continuu identificarea celor mai adecvate tehnologii de depozitare si neutralizare. Tot mai adesea, aceste tehnologii sunt guvernate de factorul financiar, iar cea mai ieftina "tehnologie" pare a fi exportul deseurilor periculoase in tarile sarace. In acelasi timp, tarile in curs de dezvoltare au deja problemele lor proprii cu deseurile, in special in orasele mari in crestere. In Cairo, de exemplu, nu este ceva neobisnuit sa vezi gunoiul dus pe terasele caselor pentru a se descompune la soare. In multe orase din aceste tari, deversarile netratate curg liber in santurile strazilor, iar o mare parte din populatie isi asigura traiul zilnic scormonind in muntii de gunoi. La inceputul anului 1991, aceste conditii au dus la o masiva epidemie de holera in Peru si in zonele apropiate din tarile vecine. Spre toamna, aceasta boala transmisa prin gunoaie a ajuns pana in Mexic, cateva cazuri semnalandu-se chiar si pe coasta Texas-ului. In Filipine, un munte de gunoi dintr-o suburbie a Manilei a devenit un fel de oras al deseurilor, cu peste 25.000 de oameni locuind in colibe de carton ridicate pe prajini infipte in mormanul urias de gunoi. La randul sau, China favorizeaza importul deseurilor periculoase, pentru a le depozita in Tibet.

Insecuritatea resurselor genetice. Biotehnologiile creeaza mereu noi varietati de culturi cu performante imbunatatite ca uniformitate, productivitate si chiar rezistenta naturala la boli si daunatori. Insa acestea devin repede vulnerabile la inamicii naturali cu evolutie rapida, cateodata in numai cateva sezoane. Desi rezistenta genetica este reintarita mereu cu gene noi care sunt altoite pe varietatile comerciale la cativa ani, multe dintre genele refacerii vitalitatii culturilor exista numai in stare naturala. Istoria recenta abunda in situatii care demonstreaza cat de severa a devenit aceasta amenintare strategica pentru resursele de hrana. In 1970, S.U.A. au suferit pierderi devastatoare in recolta de porumb atunci cand filoxera frunzei de porumb din sud a profitat de o trasatura care fusese inclusa uniform, in toate culturile de porumb, pentru a simplifica manipularile genetice. La inceputul anilor '90 guerilele maoiste ale Caii Luminoase din Peru au atacat Centrul International pentru Cartofi din Anzii peruvieni, amenintand astfel continuitatea viabilitatii a peste 13.000 specimene din colectia mondiala de cartofi si implicit a sistemului care depinde de acestea. Un alt exemplu: o parte a colectiei mondiale de plasma germinativa de grau a trebuit sa fie evacuata din Siria in 1991, chiar inaintea inceperii razboiului cu Irakul, iar o colectie de seminte din Etiopia a fost amenintata de razboiul civil din acelasi an (Gore, 1995). Tot in S.U.A., din toate varietatile de legume enumerate de Departamentul Agriculturii in 1900, nu au mai ramas decat 3%.

China mananca proteine in timp ce Occidentul dispretuieste grasimile

In timp ce cresterea preturilor la alimente face victime, guvernele, modelele de subzistenta si expertii dau vina unii pe altii pentru aceasta spirala fara sfarsit: petrol, biocombustibili, cresterea demografica, tipul de agricultura Mai putin sesizabil este in schimb impactul sumei deciziilor individuale luata zilnic de cei care 'populeaza' supermarketurile din Beijing, Madrid, Yaunde, sau RAo de Janeiro. Obiceiurile alimentare se schimba, mult inaintea economiilor, scrie ziarul El Pais.

Chinezii si indienii au inceput sa bea lapte si sa manance carne de vita, pentru ca acum sunt mai instariti, iar societatea lor mai permeabila la ceea ce vine din Occident, inclusiv la obiceiurile alimentare. In timp ce Spania prefera sa manance mai mult piept, decat aripioare sau pulpe de pui, pentru a combate obezitatea sau infarctul.

Cresterea bogatiei este principalul motor al marilor schimbari in obiceiurile alimentare. Dar nu singurul, potrivit lui Ezzedine Boutrif, director al Departamentului de Nutritie al FAO. 'Traditional cresterea consumului de produse animaliere si a derivatelor lor precum laptele intervine cand familiile au venituri mai mari. In cazul Chinei, este legat de deschiderea spre lume si de emularea obiceiurilor occidentale', spune el. Ceea ce nu inseamna ca populatia chineza isi abandoneaza propriile obiceiuri culinare si ca vor schimba ceaiul cu laptele, sau orezul si fideaua cu fripturile si cartofii prajiti, ci de o includere a acestor alimente in meniul lor zilnic. Premierul chinez viseaza sa poata oferi 'fiecarui copil chinez jumatate de litru de lapte zilnic'. Astfel, chinezii au trecut de la un consum de 9,5 litri de persoana in 1997 la aproximativ 32 de litri per capita in 2007. Aceasta crestere a determinat o crestere a consumului de lapte cu 15% anual, dar si la o multiplicare cu cinci a pretului.

Numai UE si-a dublat anul trecut cifra exporturilor de lapte in China, in timp ce exportul de carne a crescut cu 75%. Aceasta crestere a puterii de cumparare a chinezilor a facut ca tara sa devina, din cel mai mare exportator de produse agricole in 2007, cel mai mare importator net. Si in India s-au produs schimbari similare, desi mai putin accentuate, datorita regimului traditional vegetarian. Chiar si asa, elitele tind sa imite consumatorii occidentali, fapt ilustrat de statistici care arata ca in ultimul deceniu s-au triplat importurile de produse agricole. Si ca indienii au trecut de la un consum de 73 de litri de lapte per capita in 1997, la 91 de litri in prezent. Si in Coreea de Sud sau Japonia au avut loc shimbari similare, aceste tari introducand in dieta lor produse animaliere /la japonezi mai mult pestele/. Cu deosebirea ca India si China insumeaza 40% din populatia globala si ca orice schimbare a stilului lor de viata are repercusiuni imprevizibile. Atunci cand ei tusesc lumea raceste.

Raceala a obligat inclusiv UE, cel mai mare exportator si importator de alimente din lume, sa dea o cotitura politicii sale agrare comune si sa majoreze cotele de productie la lactate. In Europa marile schimbari alimentare au intervenit dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand mesele au devenit mai bogate in carne dar care, treptat, au devenit mai sofisticate, pana la respingerea acelor proteine animale care consumate inainte traditional. Obezitatea si bolile cardiovasculare au contribuit mai mult decat moda, iar europenii au ajuns sa dispretuiasca grasimile animale. In Africa, importul a sute de mii de tone anual de pulpe si de aripioare de pui congelate provenite din Europa, SUA si Brazilia a pus capat productiei locale sub forma de dumping. Problema este ca produsele africane nu pot concura cu preturile anorexice ale exporturilor europene.

Iar produsele nu s-au limitat doar la carnea de pui, treptat Africa a renuntat la consumul bunurilor locale si s-a axat pe importuri. Se mananca acum orez din China si Thailandia, rosii din Italia, porumb din SUA 'Africanii din vest, de exemplu, s-au obisnuit cu consumul de paste sau de lapte praf, in parte pentru ca este o moda din Occident dar si pentru ca aceste produse sunt mai ieftine ca urmare a deschiderii pietelor si a subventiilor primite de aceste produse in Europa si in SUA', spune un expert alimentar. Rezultatul a fost cresterea preturilor la alimente, nu doar la lapte, ci si la derivatele sale, precum iaurtul sau branza, ciocolata sau chiar pizza.

Statisticile ONU arata ca tarile africane nu mai exporta produse agricole devenind in schimb mari consumatoare ale unor alimente pe care le importa tot mai mult. La mijlocul anilor 80, tarile in curs de dezvoltare exportau mai mult decat importau alimente. De atunci - cu exceptia Braziliei - balanta s-a inversat si au acumulat un deficit comercial de miliarde de dolari. Dupa mai multi ani de pierdere a capacitatii de productie, multe tari africane sunt azi incapabile sa faca fata prin mijloace proprii si devin victime ale suisurilor si coborasurilor preturilor internationale la alimente.