IMPORTANTA RESURSELOR NATURALE IN ALEGEREA SISTEMELOR DE PRODUCTIE

IMPORTANTA RESURSELOR NATURALE IN ALEGEREA SISTEMELOR DE PRODUCTIE

Preluata dupa unii specialisti, definitia resurselor suna astfel: "elemente materiale, energetice si informationale existente in mediu, in afara activitatii umane, susceptibile de a fi utilizate de catre sistemele biologice si de catre societatea umana". Structural, resursele sunt constituite din:

- elemente, substante chimice;

-energie sub diferite forme;

-informatia genetica, stocata in sistemele naturale si antropice. Resursele naturale, din punct de vedere al interesului lor, se impart in:

1. Resurse naturale care intereseaza numai sistemele naturale;

Resurse naturale care intereseaza direct societatile umane, si acestea se impart

in: a) resurse naturale inepuizabile (energia eoliana, energia mareelor, precipitatiile); b) resurse naturale epuizabile, care se subdivizeaza in:

- regenerabile - biomasa, apa etc.;

-neregenerabile, deci epuizabile, precum energia conventionala (petrol, gaze, carbune), substante minerale (Fe, Cu, Pb, Au etc.) si chiar resursele genetice care, in anumite conditii, pot sa dispara, iar cele care au disparut nu se mai pot reface.

1. PROBLEMA RESURSELOR SI UTILIZAREA LOR RATIONALA

Din punct de vedere tehnologic, cele mai usor abordabile resurse naturale sunt cele conventionale. Petrolul, carbunele, gazele naturale, uraniul si alte materiale destinate centralelor nucleare sunt resurse care in maximum 200 de ani nu vor mai fi prezente pe Terra. Daca omenirea ar ramane la actualul stadiu de dezvoltare tehnologica, ea ar fi obligata in urmatorii 200 de ani sa-si semneze actul de deces, numai din cauza ca nu se mai poate aproviziona cu energie. Alti factori distructivi de natura ecologica sau naturali ar putea grabi acest proces. Tot asa de bine se poate spune ca, daca se vor lua masurile necesare pentru utilizarea rationala a resurselor naturale, pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru producerea energiei neconventionale si conservarea mediului, omenirea isi va putea prelungi, nedefinit, existenta. Stadiul actual al dezvoltarii mondiale arata ca omenirea nu a ajuns in faza in care sa aiba certitudinea eliminarii agoniei in care a intrat de 2-4 decenii, o data cu inceperea revolutiei industriale in tarile foarte dezvoltate.

Aceasta se datoreste urmatoarelor motive:

- in faza initiala, dezvoltarea industriala a neglijat impactul sau asupra mediului inconjurator. Problema a fost reluata mai tarziu, cu costuri infinit mai mari, atat asupra mediului, cat si asupra dezvoltarii in ansamblu.

-costurile alocate astazi integrarii dezvoltarii societatii umane in ecosistemele naturale sunt total insuficiente.

- transferurile de tehnologii catre tarile nedezvoltate sau in curs de dezvoltare nu sunt cele mai moderne. Ele privesc, in primul rand, producerea de bunuri materiale cu orice pret, neglijandu-se costurile energetice si cele de protectie a mediului.

- lipsa de resurse financiare in tarile lumii a treia si chiar in tarile in curs de dezvoltare, le obliga pe acestea la introducerea unor tehnologii mai putin performante si mai mult poluante. Se practica pe termen lung, o dezvoltare purtatoare de risipa de resurse. Nu tot ce este ieftin este si bun, este si economic, pe termen mediu si lung.

-de mai bine de 20 de ani, omenirea incearca sa creeze un echilibru intre activitatea economica si mediul inconjurator. Exista un dezacord, un conflict intre utilizarea resurselor naturale, potentialul productiv, cresterea demografica, pe de-o parte si capacitatea de sustinere ecologica pe termen lung, pe de alta parte.

Acest conflict a facut ca expertii Natiunilor Unite si cei care colaboreaza cu ei pe diferite meridiane ale lumii sa conceapa rezolvarea acestei dispute prin elaborarea unui nou concept asupra dezvoltarii, cunoscut sub denumirea de "dezvoltare durabila". In 1992, a avut loc la Rio de Janeiro o intalnire "la varf", care, pentru prima data la un asemenea nivel, a pus la punct bazele teoretice ale dezvoltarii durabile. Acestia si-au propus, apoi, elaborarea, la nivel zonal si local, a unor strategii privind conservarea si regenerarea resurselor naturale, fara afectarea unei dezvoltari tehnologice eficiente. Cresterea productiei si orientarea investitiilor, in corelare cu satisfacerea nevoilor membrilor societatii, trebuie facuta, astazi, in deplin acord si accept cu capacitatea ecosistemelor de a le accepta si fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si asigura propriile lor necesitati.

Activitatea umana fiind diferita ca intensitate pe mapamond, presiunile asupra mediului, fie prin consumul necontrolat de resurse si spatiu, fie prin producerea unor deseuri pe care ecosistemele nu le mai pot absorbi si neutraliza fara dereglari vizibile, sunt, la randul lor, diferite de la o zona la alta. Este cunoscut ca Europa, in primul rand, dar si America, Japonia si, mai recent, China, constituie zonele largi ale pamantului, unde dezechilibrele de mai sus au creat suferinte menite sa alarmeze, atat popoarele care locuiesc in aceste zone, cat si Natiunile Unite. Stiintele de resort au constatat, rapid, ca poluarea nu are frontiere si, numai dupa ce politicienii au constatat si ei ca respiratia devine mai greoaie si transpiratia mai constanta, s-a permis patrunderea stiintelor ecologiei in sfera politicului.

In felul acesta, s-a declansat un veritabil dialog international care sa permita o reorientare rapida a modului de organizare eco-sociala. Metodele noi de dezvoltare la sfarsitul secolului XX si inceputul mileniului III nu pot fi concepute decat impreuna cu optiunile politice, elaborate in urma unor acumulari de date si argumente stiintifice, rezultate concomitent din sferele de activitate economica, tehnologica, ecologica si sociala.

Urmatoarele argumente stiintifice stau la baza acestor afirmatii:

A. Expertii Natiunilor Unite au constatat ca, in numai 50 de ani (1950-2000), activitatea economica la nivel mondial a crescut de 5 ori, iar populatia de 3 ori. Energiei necesare acestor activitati ii revin 95% din resursele conventionale, cu o crestere anuala de peste 20%. Epuizarea totala a acestor resurse se realizeaza in 20-200 de ani, in functie de natura lor. Factorii de poluare si, indeosebi, cei rezultati din arderea combustiilor fosili s-au dublat, cauzand adevarate catastrofe ecologice, dintre care distrugerea padurilor si a numeroaselor specii de plante la scara imensa (zeci de milioane de hectare, in cazul padurilor conduc la distrugerea "plamanilor Terrei" si, inclusiv, a societatii umane).

Poluarea a patruns in apele freatice si in sistemele si lanturile trofice , afectand grav sanatatea oamenilor care, in anumite zone, mor in proportie foarte mare (nitritii constituie un caz special).

B. Cercetatorii lumii au aratat si omenirea, inclusiv fortele politice, a inceput sa recunoasca faptul ca bunastarea membrilor societatii nu poate fi separata de problemele mediului inconjurator. Cercetatorii si analistii de profesie au elaborat o serie de modele care sa defineasca un concept de dezvoltare, fara o stopare a cresterii economice, asa cum au cerut ecologistii radicalisti (verzii, in Germania). Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii (CMMD) de pe langa ONU a finalizat aceste studii cu numeroase recomandari care, in esenta, pledeaza pentru o reconciliere intre economie si mediul inconjurator la scara mondiala si pentru o perioada indelungata. Omenirea va trebui sa munceasca si sa plateasca mult mai mult pentru propria ei bunastare. Natura ii va obliga pe tot mai multi locuitori ai ei sa deschida mai larg portmoneele, pentru conservarea factorilor de viata si eradicarea poluarii.

C. Dezvoltarea durabila nu se poate realiza decat prin optimizarea interactiunilor intre patru sisteme si anume:

1. Sistemul economic, creator de bunuri materiale;

Societatea umana; factorul uman trebuie pus in centrul tuturor actiunilor si interactiunilor. Societatea umana, prin factorul ei demografic, se va regla in functie de resursele zonale. Transportul resurselor dintr-o zona a lumii, in alta, va deveni din ce in ce mai dificil, datorita costurilor tot mai mari ce le necesita;

3. Mediul inconjurator (habitatul si ecosistemele ambientale); se solicita un minimum de factori care sa garanteze sanatatea si existenta umana;

4. Sistemul tehnologic, care sustine prin inteligenta umana pe celelalte trei. Sinergizarea interactiunilor acestor sisteme se realizeaza pornind de la optimizarea utilizarii resurselor existente si de la gasirea altora, indeosebi neconventionale, mai usor asimilabile ecosistemelor, dar mai mari purtatoare de inteligenta umana.

Nu stim daca dezvoltarea durabila este singurul model ecotehnologic care poate impinge omenirea inainte. Ar putea sa apara multe altele. Stim, insa, cu siguranta, ca el poate sa constituie un inceput de care omenirea are absoluta nevoie pentru a se proteja. In general, omenirea a reusit sa isi creeze pana in pragul mileniului III sistemele necesare supravietuirii sale, dezvoltarea durabila fiind considerata ca cel mai potrivit mod de trecere prin dezvoltare, de la mileniul II la mileniul III.

Pentru aceasta, strategiile mondiale destinate folosirii rationale a resurselor au la baza o corecta gestiune a acestora si a mediului inconjurator si pentru realizarea lor sunt implicate Natiunile Unite, deci, aproape toate popoarele lumii.

Asa cum spuneam, impactul stiintific fiind receptionat, factorul politic a intrat in actiune, realizandu-se numeroase reuniuni internationale, care au condus la:

- elaborarea strategiilor mai sus amintite la scara mondiala, zonala si pe tari;

- elaborarea unor acorduri bilaterale, indiferent de stadiul de dezvoltare a tarilor implicate;

- elaborarea unor acorduri internationale sub egida Natiunilor Unite, in scopul conectarii masurilor necesare pentru a conserva resursele si, mai ales, factorii de mediu care genereaza resurse nepoluante.

Marile puteri economice si, in special, cele care dispun de resurse conventionale importante, accepta cu greu noile strategii si, mai ales, reducerea risipei de energie: SUA, cea mai mare putere economica a lumii, este si principalul poluator al ei. Desi americanilor, care consuma astazi circa 8 t petrol/cap locuitor, le vine greu sa accepte solutia dezvoltarii durabile, vor trebui sa o faca intr-un viitor foarte apropiat. Ei au, de fapt, posibilitatile tehnologice de a face acest lucru, spre deosebire de tarile sarace sau cele in curs de dezvoltare, care nu dispun de solutii tehnologice si manageriale pentru a se incadra in acordurile internationale ale dezvoltarii durabile.

Daca un cetatean chinez ar manca tot atata carne de vita cat unul american, intreaga productie de furaje a Americii nu ar fi suficienta chinezilor. Si daca chinezii ar folosi automobilul la fel de mult ca americanii, atunci, numai chinezilor le-ar fi necesari cca. 97 mil. barili de petrol/zi, doar pentru propriul lor consum, adica cu 1/3 mai mult decat intreg necesarul omenirii, astazi. Cu siguranta ca americanii vor trebui, la randul lor, sa invete sa mearga mai mult cu bicicleta si sa manance orez si legume.

PROBLEMA SPATIULUI ROMANESC

Netinand cont de anumite discordante intre cercetatori si unii factori ai puterii, conceptul de dezvoltare durabila a fost acceptat, indeosebi in perioada de tranzitie la democratie si economie de piata. Acest lucru a fost posibil si pentru faptul ca Romania, dorind o integrare europeana, a fost, intr-un fel, obligata sa-si insuseasca conceptele noi ale dezvoltarii internationale. Situatia a fost usurata si de faptul ca principalele organisme internationale, reprezentante si sustinatoare ale conceptului, au avut posibilitatea unei prezente permanente in Romania. Atat echipe ale Natiunilor Unite, cat si cele de consultanta ale Bancii Mondiale, au lucrat alaturi de expertii si cercetatorii romani pe doua directii:

l. Evaluarea resurselor de orice fel ale Romaniei.

Elaborarea strategiilor pentru gestionarea acestor resurse, cu accent principal pe "necesitatea stoparii degradarii capitalului natural din perioada de tranzitie si conservarea sa, in perspectiva dezvoltarii economiei, pe baza proprietatii private".

3. Ar mai fi si a treia varianta care nu a fost, insa, abordata in recentele proiecte efectuate in Romania si anume aceea a "reciclarii sau refolosirii" materialelor si produselor, a caror valoare tehnologica a fost epuizata (metale, plastic, sticla, masini si

utilaje invechite etc.) si care, in mod normal, nu pot fi absorbite si degradate in ecosistemele naturale; dimpotriva, ele constituie elemente poluante de baza, care pot bloca procesul dezvoltarii durabile.

De remarcat este faptul, greu de acceptat, astazi, cum ca patrimoniul natural al Romaniei a suferit degradari din cele mai negative, cum ar fi:

- Patrimoniul forestier a pierdut in ultimii 60 de ani peste 15% din suprafata lui, fenomenul accentuandu-se in ultimii 10 ani; au fost reduse cu cate 200.000 ha suprafete de pomi si vie, indeosebi in zonele de dealuri.

- Fertilitatea solurilor a scazut in ultimii 15 ani cu 30-35%. Degradarea solurilor sa manifestat, asa cum am vazut, prin intense fenomene de eroziune, alunecari de teren, mineralizarea humusului, pierdere a materiei organice.

3. EVALUAREA PRINCIPALELOR RESURSE NATURALE ALE ROMANIEI

Resursele naturale, exprimate ca forme de materii prime si energetice, atat conventionale, cat si neconventionale, atat regenerabile, cat si neregenerabile, reprezinta capitalul natural, o componenta esentiala a bogatiei Romaniei. Valorificarea acestor resurse se poate face mai bine sau mai rau, mai putin bine, in functie de tehnologiile care pot fi folosite pentru aceasta si de disponibilitatea lor, de accesul tarii, a industriei ei la aceste tehnologii. Gradul de dezvoltare economica si sociala al unei tari poate foarte bine sa fie apreciat dupa modul cum sunt valorificate resursele. Cu cat aceste resurse vor fi inglobate prin procedee tehnologice moderne in produse de calitate mai buna si mai putin purtatoare de energie conventionala, cu atat tara va fi mai dezvoltata.

Din punct de vedere al modului de formare si utilizare, resursele de materii prime se impart in doua categorii:

- Resurse de materii prime neregenerabile.

- Resurse de materii prime regenerabile.

Resurse naturale neregenerabile. Acestea se impart, la randul lor, in doua categorii :

A. Resurse generatoare de energie, alcatuite, indeosebi, din combustibilii fosili ai caror reprezentanti tipici sunt hidrocarburile si carbunele de diferite calitati.

In ultimii ani, combustibilii fosili au devenit resurse extrem de limitate in Romania. Cum ei constituie principala sursa de energie a tarii, modul lor de utilizare, in viitor, va ocupa un loc principal, inclusiv al habitatului. Extractia si utilizarea lor prin folosirea unor tehnologii defectuoase a facut ca acestia sa constituie principala sursa de poluare a mediului si anume, ei au cauzat:

- 50% din emisiile de metan;

- 97% din emisiile de bioxid de sulf;

- 88% din emisiile de oxizi de azot;

- 50 % din emisiile de monoxid de carbon;

- aproape 100% din emisiile de bioxid de carbon (Strategia protectiei mediului, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului - Phare-, 1996). Daca ritmul de consum al acestor resurse se mentine la nivelul actual, rezervele acestora, in conditiile actualelor tehnologii, sunt estimate astfel:

-20 - 30 ani pentru titei si gaze naturale;

- 75 - 100 ani pentru carbune;

- 20 ani pentru uraniu, pentru consumul a 5 unitati de productie de tip Cernavoda.

Din punct de vedere al repartizarii regionale, carbunele brun si lignitul se afla in proportie de 90% in Oltenia, iar restul, de peste 10%, este cantonat in Muntenia si Transilvania. In 70% din cazuri, aceste rezerve se exploateaza prin cariere de suprafata, procedeu tehnologic extrem de poluant, care afecteaza si modifica echilibrele naturale, in primul rand prin haldele de steril. Acestea inlocuiesc solurile fertile pe suprafete extrem de mari, transformand suprafete agricole imense, mai ales in judetele Gorj si Dolj, in adevarate zone selenare, pe care vegetatia se instaleaza dupa o perioada extrem de indelungata. Programele de cercetare ale statiunilor agricole au aratat ca refacerea solului si luarea in cultura a acestor halde este mai costisitoare decat valoarea carbunelui extras.

Puterea calorica slaba a acestor carbuni (1.300-1.600 Kcal/Kg), precum si cantitatea mare de steril si derivati de sulf care ii contin constituie, pe de-o parte, un impediment in functionarea centralelor electrice si termocentralelor din Valea Jiului, cenusa abundenta infundand gurile de ardere ale acestora, iar pe de alta parte, emisiile de pulberi si oxizi de sulf au facut ca vegetatia forestiera sa fie distrusa pe suprafete mari in jurul acestor obiective, datorita eroziunii acide provocate de aceste emanatii.

Huila, un carbune superior, pretabil si industriei siderurgice, se afla in bazinul superior al Jiului, la adancimi de pana la 1.500 m. Exploatarea defectuoasa a acesteia a condus la poluarea intensa a apelor Jiului, fara posibilitate imediata de revenire la normal.

Problema valorificarii superioare a resurselor de carbune a fost si constituie o problema de mare disputa intre cercetatori si factorii de decizie manageriala. Majoritatea cercetatorilor din domeniu considera ca, prin calitatea lui slaba, carbunele-lignit din Valea Jiului ar fi trebuit sa fie exclus de la exploatare. Investitiile mari efectuate in acest sector, impreuna cu numarul mare de muncitori angajati, fac deocamdata dificila anularea unei decizii gresite. Si totusi, tinand cont de "raul" pe care il cauzeaza celorlalti factori naturali locali, ca si lipsa de "eficienta" a acestor exploatatii, reevaluarea situatiei in baza unor studii aprofundate si modificarea deciziei politice apare ca un lucru care depinde numai de factorul timp. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat cercetatorii din diferite tari ale lumii sustin ca exista modalitati si tehnologii de valorificare mult superioare a acestor resurse organice, decat simpla ardere intr-o centrala electrica.

Petrolul, care este un amestec de diferite hidrocarburi, a constituit una din marile bogatii ale Romaniei si Europei. El a fost barbar exploatat, incepand cu debutul acestui secol. Rezervele momentului sunt mici si se gasesc plasate, indeosebi, in sudul tarii si in Moldova iar, mai recent, pe platoul Continental al Marii Negre. Rezervele de petrol sunt de doua categorii si anume:

- rezerve primare, care ocupa 50% din total si care au un coeficient de consum de 5,3%;

-rezerve secundare, de mare adancime, cu un coeficient de consum de numai 2,3%, din cauza tehnologiilor defectuoase, insuficiente, din domeniul extractiv. De curand, cu ajutorul unor mari companii, detinatoare de inalt capital tehnologic, se incearca reevaluarea si imbunatatirea extractiei de adancime. In ansamblul ei, extractia actuala este foarte poluanta.

Extractia de petrol a condus la dezvoltarea unei industrii petrochimice supradimensionate, slab dotata tehnologic si extrem de poluanta. Supradimensionarea acesteia a avut la baza, pe de o parte, o evaluare eronata a resurselor interne in anii '50, '60 iar, pe de alta parte, o conceptie gresita a guvernelor pre- '89, referitoare la piata internationala a petrolului. Petrochimia romaneasca se rezuma, in principal, la distilarea petrolului si transformarea lui in fractiune de hidrocarburi grupate (benzine, motorina, pacura etc.), destinate exclusiv arderii si in masura foarte redusa pentru crearea unor solventi speciali sau chimie fina de sinteza si interreactii, care sa mareasca valoarea productiei. Din aceste motive, in industria romaneasca de profil, prin valorificarea unui litru de petrol se obtin produse cu mult inferioare valoric celor obtinute in Japonia, Germania, SUA sau in alte tari industrializate.

Daca consideram "1" coeficientul de valorificare si innobilare al unui litru de petrol in Romania, el poate fi de 130 in Japonia, 120 in Germania, 110 in America (SUA), 80 in Franta, 30 in China, 28 in Ungaria etc. Performantele reduse ale valorificarii petrolului explica multe din sincopele economice ale industriei romanesti.

Tinand cont de aceste aspecte, o reevaluare a eficientei industriei petrochimice si mai ales o redimensionare si retehnologizare a ei apar ca foarte necesare. In felul acesta, s-ar putea prelungi si perioada de exploatare a rezervelor.

Cele mai mari rezerve de gaze naturale se gasesc in profunzimile geologice din Transilvania (65% din rezerve), precum si in zonele de exploatare a petrolului, dintre care foarte importante sunt cele de pe platoul Continental al Marii Negre. Numai 64% din rezervele de gaze au presiuni mai mari de 20 atm., putand fi transportabile fara costuri suplimentare pe distante medii sau mari. Gazele naturale exploatate in Romania sunt insuficiente pentru consumul industrial si casnic, motiv pentru care importul lor este o necesitate stringenta. Gazele naturale sunt foarte folosite in cea mai mare parte pentru arderi si, intr-o masura nesemnificativa, pentru innobilarea lor, adica pentru sinteze si fabricare de produse cu valoare foarte mare. Cazul este similar cu cel al valorificarii petrolului.

Uraniul, limitat ca resursa (20 ani), este utilizat drept combustibil pentru centrala electrica nucleara de la Cernavoda. In anul 1996, primul grup al centralei a intrat in functiune. Beneficiind de o tehnologie canadiana foarte bine pozitionata, se poate considera ca, cel putin in acest moment, energia electrica produsa la Cernavoda este cea mai curata din punct de vedere ecologic. Sistemul de monitorizare instalat, deja, in jurul termocentralei indica o lipsa completa de poluare radioactiva, sistemele tehnologice utilizate permitand, se pare, permanentizarea acestui lucru.

B. Resurse neregenerabile, care nu genereaza energie, materiale sau materii prime neregenerabile. Dintre materialele neregenerabile foarte importante pentru economia nationala sunt urmatoarele: minereurile de fier, mangan, aur si argint, polimetalifere, metale neferoase, bauxita si altele. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de minereuri metalifere. Rezervele acestora, calculate la consumul anului 1989, se limiteaza la numai 7 - 20 ani. Tehnologiile de extractie, si mai ales cele de prelucrare, s-au dovedit a fi deosebit de daunatoare mediului inconjurator. Atat marile intreprinderi care prelucreaza primar minereurile, cat si marile combinate siderurgice sunt extrem de poluante, creand probleme serioase sanatatii oamenilor. Este vorba de Moldova Noua, Balan, Baia Mare, Galati, Resita, Calarasi, Targoviste, Slatina si multe altele. Industria siderurgica romaneasca a fost supradimensionata si dotata cu tehnologii inferioare si poluante. Intr-o lume in care batalia pentru reducerea consumurilor energetice este cumplita si unde s-a reusit ca acestea, inclusiv in siderurgie, sa nu depaseasca 30-40% din valoarea productiei, industria respectiva din Romania este extrem de energofaga, costurile energetice in produsul finit ridicandu-se la 70-80%. Asemenea risipa de energie nu mai poate fi tolerata intr-o tara in care energia conventionala este aproape epuizata si care, prin structurile noi economice ce si le creeaza, doreste sa intre in structurile europene. Ca si in cazul industriei petroliere, se pune accentuat problema reevaluarii si a industriei de minerit si de prelucrare a metalelor, retehnologizarea si asezarea parametrilor in limitele normale ale competitiei internationale fiind o conditie esentiala a supravietuirii acestei industrii in Romania.

Substantele nemetalifere. Acestea sunt materii prime ce pot fi utilizate in diferite ramuri industriale sau, direct, ca materiale de constructii. Cele mai importante resurse de acest fel sunt cele de sare, prezenta sub zacaminte foarte importante; sulf; piatra de var; dolomita; gips; feldspat; grafit; mica; diatomita; nisipuri de diferite feluri si utilitati; caolinuri diverse ca puritate si posibilitate de utilizare.

Resursele de substante si materiale nemetalifere sunt disponibile pe termen lung. Unele dintre ele sunt socotite ca materii prime de mare importanta, adevarate bogatii naturale.

Sarea a constituit din totdeauna un atu al Romaniei si care, in calitate de produs alimentar si conservant, inca de la inceputurile existentei umane in zona spatiului nostru national, a constituit o sursa importanta de comert exterior.

Istoria moderna cunoaste dezvoltari industriale spectaculoase pornind de la sare (NaCI). Din sare, prin procedeul electrolizei, se obtine clorul, "Cl", materie prima de baza in sintezele de clorurare a hidrocarburilor si obtinere a unor materii prime de foarte mare valoare, ca masele plastice, produse insecticide, produse intermediare de sinteza, etc. Soda caustica, ce rezulta si ea in urma electrolizei sarii, este, de asemenea, o valoroasa materie prima in industria sapunurilor, a detergentilor si in industria extractiva petroliera. Combinate imense, ca cel din Ramnicu Valcea si Borzesti, lucreaza la prelucrarea sarii. Atat industria extractiva, cat si cea a prelucrarii sarii sunt extrem de poluante si mai ales energofage. Din aceste motive, ambele combinate se afla intr-un proces recent si profund de retehnologizare si modernizare.

Sulful, la randul lui, constituie o materie prima valoroasa pentru industria chimica, indeosebi pentru cea a pesticidelor, dar si pentru industria chimica a ingrasamintelor, chimie fina si de sinteza. Prin comparatie cu sarea, rezervele de sulf sunt mult mai reduse in Romania.

Desi sunt disponibile pe termen lung, valorificarea superioara a acestor resurse este o prioritate a Romaniei pe termen mediu si lung, din urmatoarele motive: reducerea costurilor de fabricare a bunurilor de consum la realizarea carora participa acestea; economisirea energiei, deficitara in Romania; protectia mediului, a ecosistemelor naturale, a habitatelor care sunt puternic afectate in zonele de exploatare si de prelucrare a acestora.

Resurse naturale de materii prime regenerabile. Poate mai importante pentru existenta umanitatii decat cele neregenerabile, unele materii prime regenerabile constituie adevarate bogatii vitale pentru dezvoltarea economica si sociala a societatii omenesti.

a) Apa constituie una din resursele naturale cele mai importante ale Romaniei. Apa este acea substanta (H 0), care are cea mai mare stabilitate in mediul natural al Terrei, este un solvent ideal si constituie locul de nastere a vietii, locul de conservare a acesteia. Viata, insasi, este o dispersie in apa a materiei organice, pornind de la carbon. Romania este o tara cu resurse moderate de apa. In functie de consumul specific/ locuitor, Romania ocupa locul 22 in lume, cu 75 miliarde m /an, inclusiv apa Dunarii si 3.246 m /locuitor/an (tabelul ). Daca nu se ia in considerare apa Dunarii, atunci resursele interioare de apa sunt si mai limitate si anume de numai 1.650 m /an/locuitor.

Apa este dominant utilizata in industrie, agricultura si consum casnic.

Resurse de apa disponibile si utilizabile din Romania Tabelul 1.

Sursa: Mihai Berca, Ecologie generala si protectia mediului, Editura Ceres, Bucuresti, 2000

La nivelul anului 1994, cei 984 miliarde m apa au fost repartizati, dupa cum urmeaza:

- 57% consum industrial;

- 25% consum agricultura (irigatii);

- 18% consum casnic + apa potabila.

Cele mai mari consumuri de apa s-au realizat in anii 1985-1989, practic dublu fata de 1970, datorita, in special, consumurilor foarte ridicate din agricultura. In perioada 1989-1995, consumul de apa s-a redus la jumatate, reducerea cea mai spectaculoasa fiind in agricultura prin neutralizarea sistemelor de irigatii.

Daca, insa, ne raportam la alte tari, constatam ca, de fapt, consumul de apa mediu pe locuitor si, mai ales, consumurile specifice in industrie si agricultura sunt cu mult mai mari. Ne confruntam si aici, ca si in cazul energiei, cu o risipa nepermisa de resursa (apa). Acest lucru se datoreste, in primul rand, tehnologiilor defectuoase si, mai ales, pierderilor exagerate in retelele de transport si distributie. In sistemele de irigatie pierderile sunt mari (50-60%). De asemenea, si in industrie, consumurile specifice depasesc de 1,5-2,0 ori pe cele din alte tari cu industrie dezvoltata.

Apele minerale constituie o resursa regenerabila, extrem de importanta, de valoare internationala insuficient valorificata. Rezerva totala de apa imbuteliata este de 12000 m /zi. Din aceasta este folosita sub 40%.

b) Resursa de sol. Poate ca, in egala masura ca si apa, solurile Romaniei reprezinta o bogatie extrem de importanta. Structura suprafetei se prezinta astfel: Suprafata totala 238.390 km , din care,

- 62% suprafata agricola;

- 27% padurile;

- 3,7% apele;

- 7,3% alte suprafete.

Romania dispune de o varietate extrem de mare de soluri, dintre care cele mai cunoscute, in ordinea fertilitatii lor, sunt:

-cernoziomurile, care ocupa 26,7% din intregul sol. Sunt prezente in Campia Romana, Campia de Vest, podisul Moldovei, Campia Transilvaniei, Dobrogea si altele;

- solurile de sub padure: brun-roscate, brune etc., care ocupa suprafetele cele mai mari, cuprinzand muntii, dealurile si o parte din campii, indeosebi partea limitrofa dealurilor.

In ultimii ani, precipitatiile si vanturile puternice, au marcat o degradare importanta a solurilor. Au fost prezentate forme evoluate de alunecari de teren si eroziuni de tot felul. Degradarea solurilor a mai fost cauzata de lipsa resurselor financiare si practicarea unei agriculturi primitive. Solul si-a epuizat semnificativ potentialul de nutritie, de fertilizare. Recoltele ultimilor 5 ani s-au realizat in procent de peste 75% pe seama rezervelor solului si nu a ingrasamintelor chimice si organice. Programul Phare din 1996 considera ca productivitatea solurilor din Romania s-a diminuat in ultimii ani cu 2030% datorita urmatorilor factori:

-eroziunea sub diferite forme;

- procese de acidifiere, salinizare;

-saracirea in elemente nutritive;

- poluarea chimica, indeosebi din cauza emisiilor de metale grele, fluoruri, petrol s.a.

Solurile Romaniei sunt cele ale unei zone continentale, in care lipsa de apa se manifesta pe spatii foarte raspandite. Studiile efectuate arata ca circa 6 milioane ha, adica mai mult de jumatate din suprafata arabila, sufera de insuficienta de apa. Pe 3,2 milioane hectare sunt amenajate sisteme de irigatii. Calitatea si productivitatea acestora (randamentul) sunt foarte scazute, facandu-le aproape neutilizabile in ultimii ani. Cu toate acestea, agricultura participa inca la realizarea a 20% din venitul national.

Urmare a defectuoasei Legi 18, privatizarea pamantului s-a facut prin improprietarirea a circa 3,5 milioane cetateni ai tarii, in suprafete de cate 2,4-2,5 ha. Aceste mici proprietati de pamant nu pot deveni exploatatii agricole eficiente decat dupa elaborarea unor noi legi care sa permita miscarea pamantului in vederea comasarii lui in forme organizatorice avantajoase pentru aplicarea tehnologiilor agricole.

Din punct de vedere al sistemului de agricultura propus Romaniei, mai ales de organismele internationale, se recomanda agricultura durabila, care se circumscrie unei dezvoltari durabile. Ea isi propune parasirea sistemului de agricultura feudala, care se practica astazi si inlocuirea ei cu o agricultura, care sa imbine sistemul de agricultura clasica cu elemente moderne, in care sa domine ingrasamintele naturale si in care produsele de protectia plantelor sa fie folosite rational. Se urmareste imbunatatirea calitatilor solului si conservarea lor pe lunga durata. Productiile agricole de marimi moderate (4.000-5.000 kg cereale si porumb) ar pune accent deosebit pe o calitate ireprosabila, care sa relanseze Romania in exportul international cu produse agricole. Desi aceste perspective par indepartate, ele constituie fundamentul dezvoltarii unor strategii specifice.

c) Padurile Romaniei. Ca peste tot in lume, ele reprezinta: - o deosebita valoare economica, fiind considerate metaforic "plamanul verde al tarii"; - o deosebita valoare economica, prin masa lemnoasa ce poate fi exploatata;

- cel mai important regulator ecologic pe spatii intinse.

Padurile ocupa, in Romania, o suprafata de 6.368.000 ha, adica 27% din suprafata tarii. Structura pe specii a acestora este urmatoarea:

-1.930 mii ha rasinoase;

-1.902 mii ha fag;

-1.142 mii ha stejar;

- 1.278 mii ha alte specii foioase.
Foioasele ocupa 69,2% din totalul padurilor, iar rasinoasele 30,8%.
Din punct de vedere al distribuirii lor pe altitudine, intalnim:

- 58,5% paduri montane la peste 700 m altitudine;

- 32,7% paduri din zona de dealuri (150-700 m);

- 8,8% paduri de campie (sub 150 m).

Intinderea si dezvoltarea padurilor se coreleaza pozitiv cu cantitatea de precipitatii. Zonele din tara cu mici suprafete de paduri, cum sunt judetele Calarasi, Braila, Constanta, Teleorman, Ialomita, Galati, Olt si altele, care au paduri intre 4 si 10% din suprafete, sunt cele mai afectate de seceta. Chiar si zonele cu impaduriri mai mari (11-18%), precum Botosani, Dolj, Giurgiu, Tulcea, Vaslui, Iasi sunt destul de secetoase. Zonele cu peste 2030% paduri nu mai sufera de seceta. Dupa 1990, suprafata padurilor s-a redus, in Romania, din cauza taierilor abuzive care s-au practicat in aceasta perioada. Padurile ofera tarii lemnul, atat de necesar diferitelor intrebuintari.