METODE SI TEHNICI DE MODELARE SI SIMULARE

METODE SI TEHNICI DE MODELARE SI SIMULARE

1. ETAPELE PROCESELOR DE MODELARE SI SIMULARE

1.1.Etapele procesului de modelare

Procesul modelarii cuprinde urmatoarele etape:

cunoasterea detaliata a realitatii sistemului (procesului) ce se modeleaza

* construirea propriu-zisa a modelului economico-matematic

* experimentarea modelului econornico-matematic si evaluarea solutiei

* implementarea modelului economico-matematic si actualizarea solutiei.

MODELE ECONOMICE DESCRIPTIVE Sl NORMATIVE

Modelele economico-matematice utilizate in procesele economice din intreprinderi sunt de doua feluri, si anume:

- modele descriptive care au ca obiectiv reproducerea unor proprietati ale sistemului modelat,

- modele normative care urmeaza a fi utilizate pentru aplicarea unor reguli eficiente de decizie in intreprindere (cu scopul cresterii performantelor)

Modele ce surprind aspecte tehnologice si de productie

M1 Model arborescent pentru descrierea structurii produselor si calculul necesarului de resurse materiale. Modelul ne indica, cu ajutorul unui graf, arborescenta unui anumit produs P. Prin arborescenta se intelege descompunerea produsului finit in componentele sale, cu precizarea normelor de consum conform retetei de fabricatie; descompunerea se realizeaza pe mai multe niveluri si anume pe atatea cate sunt necesare pentru ca pe ultimul nivel sa se poata citi componentele de baza, respectiv resursele materiale.

M2 Model tip Grafice Gantt

Aceste modele cunosc o larga raspandire in multiple domenii unde apare problema succesiunii in timp a unor activitati.Pot fi folosite atat ca modele descriptive cat si ca modele normative, cand este vorba de secvente tehnologice.

M3 Modele de tip MDC (metoda drumului critic)

Grafele MDC reprezinta conditionarile logice si tehnologice dintre activitatile unui proiect si ofera posibilitatea luarii in considerare a necesarului privind resursele materiale, umane si financiare.

Ofera numeroase si utile informatii: termene de incepere si terminare ale activitatilor, rezerve, activitati critice, diagrame privind nivelarea, alocarea resurselor care prezinta interes pentru practicieni.

M4 Modele de ordonantare si lotizare

Problemele de ordonantare constau in stabilirea unei ordini de efectuare a activitatilor unui proces de productie, astfel ca interdependentele dintre ele sa fie respectate in limita resurselor disponibile si cu o durata totala minima de executie.Aceste modele se bazeaza pe tehnici combinatorice si pe procedee cunoscute sub denumirea 'branch-and-bound' ('ramifica si margineste').

M5 Modele pentru determinarea capacitatilor de productie

Capacitatea de productie a unei intreprinderi se stabileste pe baza fondului de timp disponibil al utilajelor. Varietatea acestora precum si posibilitatile numeroase de calcul a capacitatii nominale, practice, economice conduc la conceperea unor modele complexe.In aceste modele se inlocuieste capacitatea valorica agregata cu mai multi indicatori fizici si valorici cum ar fi: fondul tehnic de timp pe grupe de masini, valparea productiei marfa obtinuta anterior, volumul productiei exprimat in unitati fizice, fondul de timp necesar pentru principalele piese de schimb etc. Cu ajutorul acestor indicatori se exprima situatia tehnico-economica existenta in intreprindere la un moment dat (caracter descriptiv). Se poate formula un model de programare liniara cu mai multe functii obiectiv. In felul acesta modelul va include si aspecte normative. Capacitatea de productie se poate optimiza din mai multe puncte de vedere: al reducerii consumului de materii prime sau de energie, al reducerii numarului de personal utilizat, al valorificarii cat mai bune a materiilor prime etc. in conditiile satisfacerii programului sortimental contractat si a unor costuri minime.

M6 Modele pentru determinarea structurii de productie pe o perioada data. Aceste modele pun problema determinarii unei structuri de productie pe o perioada data in functie de cerintele pietei (contracte incheiate) si resurse disponibile, care maximizeaza sau minimizeaza, dupa caz, una sau mai multe functii obiectiv, ca de exemplu: maximizarea profitului, minimizarea costului de productie, maximizarea cifrei de afaceri, etc.

M7 Metodele pentru probleme de amestec. Continutul unei probleme de amestec si dieta poate fi formulat astfel: Un produs final P are in componenta sa produsele P_j(j=1,,n), care trebuie amestecate. Produsul P are caracteristici calitative impuse si exprimate prin m indicatori. Si in cazul modelului de amestec, partea descriptiva a modelului o constituie restrictiile, iar partea normativa, functia obiectiv.

M8 Modele de transport-repartitie. Aceste modele reprezinta cazuri particulare ale programarii liniare, care permit utilizarea unui algoritm expeditiv de rezolvare. Problema de transport, in forma ei generala, consta in gasirea unui plan optim de transport al unui produs omogen in asa fel incat, tinand seama de disponibilitatile furnizorilor si de cerintele consumatorilor, sa se minimizeze cheltuielile de transport sau numarul de t/km parcursi.

M9 Modele de flux in retele de transport. Cu ajutorul acestor modele pot fi rezolvate urmatoarele tipuri de probleme din practica: se poate descrie procesul transportului intern intr-o uzina, distributia unei materii prime fluide sau gazoase (apa, abur, titei etc.) in procesul de productie etc.In general, pentru rezolvare se foloseste algoritmul Ford-Fulkerson.

M10 Modele pentru fenomene de asteptare. In practica economica apar numeroase situatii de 'asteptare' datorate imposibilitatii de a corela temporal diverse activitati care se interconditioneaza. Conceperea unui model de 'asteptare' presupune cunoasterea unor caracteristici ale fenomenului studiat privind numarul mediu de: unitati in sistem, a unitatilor in curs de servire, de unitati in sirul de asteptare, de statii neocupate, de unitati ce sosesc intr-o unitate data de timp, precum si timpul mediu: de servire, de asteptare in sistem si de asteptare in sir. Aceste modele au un caracter complex descriptiv-normativ.

M11 Modele de stocare. Prin prisma modelului economico-matematic de stocare, principalele elemente ale oricaruiproces de stocare sunt: cererea, aprovizionarea, parametrii temporali si costurile specifice (cost de lansare a unei comenzi, cost de stocare si cost de penalizare sau rupere). Gama modelelor de stocare este extrem de diversa (modele deterministe, probabiliste, statice, dinamice, cu cerere continua, cu cerere discontinua etc.). In structura modelelor de stocare sunt cuprinse numeroase elemente descriptive, precum si o parte normativa: procedeul de determinare a politicii optime de reaprovizionare.

M12 Modele ale controlului statistical al calitatii produselor. Aceste modele se bazeaza pe cunostinte de statistica matematica. Ele au atat un caracter descriptiv cat si normativ.

1.2.Etapele procesului de simulare

'Simularea este o tehnica de realizare a experimentelor, care implica utilizarea unor modele matematice si logice si care descriu comportarea unui sistem real de-a lungul unei perioade mari de timp. Realizarea experimentului de simulare presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

a) Formularea problemei;

b) Culegerea si prelucrarea preliminara a datelor reale;

c) Formularea modelului de simular;

d) Estimarea parametrilor caracteristicilor operative prin procedee din statistica matematica pe baza datelor reale culese;

e) Evauarea performantelor modelului si parametrilor in special prin teste de concordanta;

f) Construirea algoritmului simularii fie prin schema logica detaliata fie prin schema bloc in functie de marimea modelului;

g) Validarea sistemului de simuare fie prin testarea programului pentru o solutie particulara cunoscuta;

h) Programarea experimentelor de simuare prin considerarea succesiva a vaorilor parametrilor de intrare;

i) Analiza datelor simulate.

Simularea permite in general:

- determinarea formei functionale de exprimare a legaturilor dintre fenomenele cercetate si estimarea valorilor parametrilor modelului;

- testarea diferitelor cai de actiune care nu pot fi formulate explicit in cadrul modelului;

- structurarea mai buna a problemei investigate;

- demonstrarea solutiilor pentru rezolvarea problemei care face obiectul deciziei.

Variabilele de intrare pot fi deterministe sau stochastice. Ele se determina dupa un anumit procedeu sau se genereaza aleatoriu, in functie de anumiti parametri de intrare. Parametrii de intrare se caracterizeaza prin aceea ca iau valori neschimbate pe tot timpul procesului de simulare.

Variabilele de iesire depind de variabilele si parametrii de intrare putand fi deterministe sau stohastice.

METODA FUNCTIILOR DE PRODUCTIE

Functiile de productie utilizate in modelarea proceselor economice

Evolutia acesteia se va diferentia in functie de semnificatia functiei si de decident Se pot identifica urmatoarele situatii :

1. - evolutie liniara,

2. - evolutie patratica,

- evolutie exponentiala,

4. - alte tipuri de functii.

Resursele si factorii de productie in unitatile agricole

Resursele de productie reprezinta potentialul natural, material, financiar si uman de care poate dispune unitatea agricola la un moment dat si care exprima posibilitatile ei de dezvoltare. Resursele considerate ca atare au un caracter static, rolul lor IncepInd sa se manifeste din momentul In care sunt angrenate in procesele de productie sub actiunea muncii umane, devenind factori de productie. Ca atare, prin factor de productie se Intelege o componenta a ansamblului de elemente ce participa nemijlocit la producerea diverselor produse agricole. In cadrul factorilor de productie se includ mijloacele de munca, obiectele muncii, forta de munca, actiunea lor conjugata ducInd la obtinerea produselor agricole.

Factorii de productie reprezinta resursele de productie consumate In procesele de munca si care sunt purtatorii de costuri pe care le transmit integral sau partial asupra produselor obtinute. Factorii de productie purtatori de costuri constituie factori economici, spre deosebire de factorii naturali, ca precipitatiile, temperatura, umiditatea care, desi participa la desfasurarea proceselor de productie, nu greveaza rezultatele prin costuri.

Caracterul dinamic al factorilor economici In opozitie cu cel static al resurselor, se manifesta prin transformarile pe care le sufera (integral sau partial) in procesele de productie.

Actiunea factorilor de productie se afla sub influenta conditiilor social - economice si naturale existente in unitatile agricole, care pot sa stimuleze obtinerea unor rezultate positive sau, dimpotriva, pot sa duca la unele limitari in valorificarea deplina a potentialului de productie al unitatii.

Caracterul polifactorial al proceselor de productie din unitatile agricole si gama larga a factorilor participanti impune, in vederea valorificarii lor rationale, cunoasterea actiunii lor a legaturilor cauzale dintre factori si productie, precum si dintre ei. Aceasta se poate realiza recurgand la

clasificarea lor dupa diferite caracteristici: esenta factorilor, raportul care se formeaza intre volumul factorilor si volumul productiei obtinute, participarea la una sau mai multe activitati de productie etc. (tabel 1.).

Factorii ficsi si variabili considerati in raport cu unitatea de produs obtinut, apar intr-o postura oarecum diferita decat asa cum au fost priviti in raport de intregul volum al productiei. Astfel, odata cu variatia productiei totale, volumul de factori ficsi pe unitatea de produs devine si el variabil, reducandu-se odata cu cresterea productiei. In ceea ce priveste factorii variabili, ei se mentin relativ constanti pe unitatea de produs sau variaza foarte putin si cresc pe masura ce volumul productiei este mai mare.

Clasificarea factorilor de productie Tabelul 1

Criteriul de Tipul factorilor Caracteristici

clasificare

A. Esenta Naturali: fertilitatea Nu sunt purtatori de costuri

factorilor naturala a solului, pre- Prin actiunea lor pot favoriza

cipitatii, temperatura, sau defavoriza desfasurarea vant, insolatie etc. proceselor de productie si

economici

Cunoasterea probabilitatii de apa-

ritie si a modului lor de manifes-

tare permite valorificarea cea mai

buna a factorilor economici.

Economici: Sunt purtatori de costuri, care se

Materiali: tractoare, transmit asupra produselor

obtinute

masini agricole, instalatii

constructii, amenajari hidrotehnice,

plantatii de vii si pomi, seminte,

animale de productie, ingrasaminte etc.

Umani: personalul munci- Reprezinta factorul constient al

tor din unitatile agricole. intregii activitati, elementul

prin care sunt puse in actiune

mijloacele de productie si aplicate

tehnologiilor Creaza valori mai mari decat propriul sau cost.

B. Raportul intre Ficsi: pamantul, trac- Volumul lor nu este influentat In

volumul factori- toarele, masinile a- in cursul anului de variaria pro-

lor si volumul gricole, constructii- ductiei totale. Determina in

productiei tota- le, amenajarile hidro- buna masura capacitatea

le obtinute. tehnice etc. de productie a unitatii agricole

Participa la mai multe cicluri de

productie, transmitandu-si treptat

valoarea asupra productiei.

Incarca costurile de productie prin

cheltuielile cu amortizarea lor.

Variabili: Ingrasamintele, Volumul lor depinde nemijlocit de

semintele, furajele, apa variatia productiei totale.

pentru irigat, pestici- Se consuma integral intr-un ciclu

dele. de productie, transmitandu-si in

totalitate valoarea asupra

productiei create.

C. Participare la Monovalenti: samanta, ma- Utilizarea lor este limitata la o una sau mai multe terialul saditor. singura cultura.

activitati de Polivalenti: Ingrasamin- Sunt utilizati la o gama larga de

productie tele, carburantii, trac- culturi sau categorii de animale.

Factorii ficsi determina cheltuielile fixe care sunt independente de felul, volumul si intensitatea activitatilor de productie desfasurate. Factorii variabili la rindul lor determina cheltuieli variabile, al caror nivel depinde direct de felul, intensitatea si volumul productiei, pastrand pe unitatea de produs - tona de grau, hl lapte etc - un nivel mai mult sau mai putin constant la un nivel scazut al poductiei, dupa care volumul lor pe unitatea de produs creste proportional cu productia suplimentara obtinuta.

Cu cat un factor are un caracter mai stabil in decursul timpului, cum sunt de pilda constructiile, lucrarile de imbunatatiri funciare, plantatiile de pomi si vie etc - cu atat este mai ireversibil, in sensul ca este mai greu susceptibil de modificari In dimensiunea sa.

Deciziile privind asigurarea unitatii agricole cu asemenea factori ficsi trebuie, luate cu mult discernamant, intrucat ulterior nu se mai poate reveni asupra lor, decat prin antrenarea unor costuri foarte mari.

Spre deosebire de factorii ireversibili, factorii reversibili cum sunt de pilda ingrasamintele al caror volum este proportional cu cel al productiei, pot fi modificati cu destula usurinta, existand posibilitatea adoptarii unei noi decizii care sa amelioreze efectele decizilor anterioare. Desfasurarea eficienta a activitatilor in unitatile agricole necesita ca asigurarea cu resurse de productie, combinarea si alocarea lor sa fie astfel facuta incat sa duca la:

-valorificarea integrala a capacitatii de productie a unitatii prin folosirea completa a resurselor;

----- ----- -----------

-

- b a

----- ----- -----------

Fig. nr. 1. Aprecierea gradului de folosire a unei resurse.

( a: folosita partial; b: folosita integral).

-obtinerea unor cantitati sporite de produse pe hectar si animal furajat, cu cheltuieli cat mai reduse pe unitatea de produs;

-cresterea continua a randamentului resurselor utilizate, prin aplicarea tehnologiilor moderne si a mijloacelor tehnice perfectionate.

Avand in vedere aceste cerinte, in fata specialistilor din unitatile agricole se ridica o serie de probleme cu caracter tehnic si economic referitoare la optiunile privind resursele de productie si anume:

- precizarea cantitatilor optime de resurse variabile ce trebuie alocate pe unitatea de productie (hectar, animal furajat) pentru a se realiza productii ridicate si rentabile, prin utilizarea eficienta a tuturor resurselor, atat in situatia in care acestea pot fi procurate in cantitati suficiente cat si in

cazul in care exista unele limitari in procurarea lor ;

- stabilirea proportiilor in care trebuie combinate resursele pentru a se asigura fie obtinerea anumitor niveluri de productie cu cheltuieli minime, fie realizarea unui asemenea nivel de productie care sa duca la un beneficiu maxim;

- determinarea celui mai eficient mod de repartizare pe activitati a resurselor polivalente aflate in unitatea agricola in cantitati limitate.

Obtinerea unui beneficiu maxim pe unitatea de suprafata, respectiv pe hectar presupune aflarea valorii maxime pe care o poate lua functia beneficiului (BT1). Maximul acestei functii se poate determina matematic anuland derivata intaia a functiei in raport cu resursa variabila.

Rezulta: dB1/dX1 = f(x1)py - px1 = 0

cum f (X1) py reprezinta productia marginala in expresie valorica (PMgV) si px1 este costul marginal (CM1), se obtine : PMV1 = CM1 sau PMV1 / Px1 = 1

Rezulta ca functia beneficiului are valoare maxima cand se realizeaza egalitatea dintre productia marginala valorica si costul marginal, si care din punct de vedere economic corespunde optimului economic (OE).

Intervalul hasurat in fig. 2. marcheaza beneficiul ce poate fi obtinut ca rezultat al alocarii in diferite doze a resursei variabile.

Fig. 2. Optimizarea utilizarii unui factor pentru obtinerea unui produs.

Inaltimea maxima corespunde beneficiului maxim care, dupa cum se poate observa din figura, se realizeaza in momentul in care

productia marginala in expresie valorica este egala cu costul unitar al resursei variabile (PMV = Pxi).

2,2. Combinarea si alocarea rationala a resurselor de productie in untatile agricole

Obtinerea produselor agricole poate avea loc prin intermediul unor combinatii foarte variate de resurse, in raport cu conditiile concrete si posibilitatile unitatii. Resursele de productie in diversele lor combinatii dau rezultate diferite atat sub aspectul productiilor considerate din punct de vedere fizic, cat si al costurilor si beneficiilor. Posibilitatile largi de combinare a resurselor, efectele diferite pe care le genereaza, atrag dupa sine necesitatea cunoasterii modului in care se comporta in diversele lor combinatii. Specialistii pot obtine asemenea informatii din rezultatele cercetarilor de la statiunile zonale de cercetari, precum si pe baza experientelor efectuate in insasi unitatile agricole.

In adoptarea deciziilor privind combinarea resurselor este necesar sa se aiba in vedere faptul ca in procesul de productie intre resurse pot exista raporturi de complementaritate si de substituabilitate.

Alocarea optima a doua resurse, de care dispunem in cantitati suficiente, pentru obtinerea unui produs se face pana cand nivelul productiilor marginale exprimate valoric ale celor doua resurse sunt egale cu costurile marginale ale unitatilor de resurse (px1 si px2),ceea ce arata ca pentru cazul particular, de alocare a doua resurse pentru obtinerea unui produs, optimul economic este atins atunci cand raportul productiilor marginale in expresie fizica este egal cu raportul invers al costurilor lor.

Aceasta constatare confirma totodata metoda grafica, ca optimul economic se afla pe curba care are panta pX1/pX2

Combinarea optima a mai multor resurse variabile (X1,X2Xn), pentru obtinerea unui produs (Y1), in vederea obtinerii beneficiului maxim se realizeaza cand:

PMgl * Pyl/Pxl = PMg2 * Pyl /Px2= Mg3*Pyl/Px.PMgn * Pyl / Pxn=1

ceea ce inseamna ca resursele pot fi alocate pana cand se obtin productii marginale valorice cu costurile unitare ale resurselor respective.

Cand posibilitatile de procurare a resurselor sunt limitate, in sensul ca nu putem aplica resursele in dozele care sa ne asigure maximum de beneficiu, respectiv optimul economic, spunem ca resursele se afla in cantitate insuficienta. In acest caz este necesara repartizarea lor pentru obtinerea de productie valorica maxima, pentru cantitatile limitate din cadrul resurselor.

Resursele aflate in relatii de complementaritate nu pot fi utilizate in procesul de productie decat considerate impreuna (de pilda tractor-carburant, efective de animale - furaje, combina - mecanic agricol). In cazul in care resursele respective se combina in proportii definite (1 tractor- 1 mecanizator) complementaritatea se considera perfecta.

Resursele care in procesul de productie se pot inlocui unele pe altele, in parte sau in totalitate, se afla in relatii de substituabilitate. Resursele substituabile se pot inlocui in proportii constante sau in proportii variabile.

In cazul substituirii in proportie constanta resursele se pot folosi reciproc intr-o proportie care ramane constanta, indiferent de volumul folosit din fiecare. Un exemplu in aceasta privinta il constituie furajele. De pilda 1 Kg de orz din ratie poate fi inlocuit cu o anumita cantitate de porumb boabe, avand in vedere valoarea lor nutritiva si considerand ca nu se schimba calitatea furajelor. Proportia de substiuire intre orz si porumb este constanta, indiferent de ponderea lor in ratie, putandu-se merge pana la substituirea totala a uneia din resurse in functie de posibilitatile de aprovizionare si de costuri, fara ca nivelul productiei sa se modifice. Daca in procesul de productie o resursa se poate inlocui in totalitate prin alta, se considera ca substituabilitatea este perfecta.

In unitatile agricole mai frecventa este situatia substituirii resurselor in proportie variabila, intre cantitatile din resursele ce se pot inlocui reciproc se inregistreaza variatii in raport cu volumul resursei inlocuite si proportia de substituire. De pilda, proportiile de inlocuire intre ingrasamintele cu azot si cele cu fosfor variaza, intre anumite limite, in functie de cantitatile mobile de azot si fosfor din sol, in functie de doza alocata la unitatea de suprafata si de cerintele plantelor.

Substituirea resurselor se face pe baza cunoasterii proportiei (raportului) lor de substituire considerat sub doua aspecte - fizic si valoric.

Raportul fizic de substituire a doua resurse este dat de proportia in care una o inlocuieste pe cealalta pentru realizarea aceluiasi volum de productie. Deci, raportul de substituire indica fie cantitatea din sursa X1 care se economiseste prin utilizarea unei unitati din resursa X2 atrasa in procesul de productie, fie cantitatea din resursa X1 care trebuie folosita pentru o unitate economisita din resursa X2, volumul productiei Y ramInInd acelasi.

Pentru fundamentarea mai temeinica a deciziilor, se pune ca apectul fizic al substituirii sa fie neaparat completat cu aspectul valoric, In sensul luarii in considerare a costului resurselor care se substituie.

Recurgerea la costurile unitare ale resurselor permite aprecierea efortului economic solicitat de diferitele variante de substituire si faciliteaza optiunile conducerii pentru solutiile care sunt mai economice In conditiile concrete date, privind obtinerea aceluiasi volum de productie.

MODELAREA FISEI TEHNOLOGICE

Fisa tehnologica a unui produs, reprezinta ansamblul de lucrari repartizat in timp (zi, decada, luna), de necesar de forta de munca, de necesar de lucrari mecanizate si de necesar de materiale pentru obtinerea unui produs. Cu ajutorul fisei tehnologice care are inscrisa in ea normele de consum de forta de munca, de energie, de materiale se calculeaza:

Ø      necesarul de forta de munca, repartizarea in timp a fortei de munca si salariile corespunzatoare;

Ø      necesarul de energie (mijloace, mecanisme, motoare electrice), repartizarea in timp si cheltuielile aferente;

Ø      necesarul de materiale, repartizarea lor in timp si cheltuielile aferente.

De o importanta deosebita in respectarea tehnologiei o are cunoasterea modului de aplicare a tehnologiei, care consta in modul concret de desfasurare a lucrarilor in timp si a necesarurilor de mijloace tehnice, umane si financiare. in productia agricola tehnologia unui produs, reprezinta de obicei, tehnologia obtinerii unui produs intermediar, din cadrul circuitului economic al produsului.

Astfel daca se considera produsul 'pasta de tomate', circuitul economic al acestui produs poate fi descompus in verigi de productie:

Factori tomate industrializare depozitare comercializare consumatori

Pentru fiecare veriga a circuitului sunt aplicate tehnologii corespunzatoare, dar principiile analizei si proiectarii acestor tehnologii sunt in general aceleasi, chiar daca vizeaza activitati diferite: de productie, de industrializare, de depozitare, de comercializare.

Fiecare veriga, care in cazul nostru constituie o tehnologie de sine statatoare, poate fi la randul sau sa fie subdivizata in procese de munca.

Procesele de munca constituie gruparea lucrarilor din tehnologie in functie de acelasi obiectiv.

Astfel la culturile de productie vegetala procesele de munca pot fi:

Ø          eliberat terenul; fertilizat cu ingrasaminte naturale;

Ø          fertilizat cu ingrasaminte chimice;

Ø          pregatit terenul in vederea semanatului (plantatului);

Ø          semanatul (plantatul);

Ø          intretinerea culturii prin lucrari manuale;

Ø          intretinerea culturii prin lucrari mecanice;

Ø          tratamente de combatere a bolilor si daunatorilor;

Ø          recoltatul.

Pentru a constitui un adevarat instrument de organizare stiintifica a productiei, fisa tehnologica trebuie sa cuprinda o serie de indicatori cu continut tehnic, economic si organizatoric care sa permita fermierilor sa urmareasca si sa aplice, in teren, diferitele masuri tehnologice, sa determine volumul de resurse materiale, umane si financiare necesare, si sa stabileasca costurile directe de productie.

in fisele tehnologice sunt inclusi:

Ø         parametri cantitativi si calitativi de executare a lucrarilor (adancimea araturii, distante intre randuri de semanat, dozele de ingrasaminte, fungicide si erbicide la hectar, normele de seminte la hectar, s.a.);

Ø         perioada calendaristica de executare a lucrarilor considerate pentru un an agricol normal;

Ø         agregatele pe care le utilizam in executarea lucrarilor (tipul tractorului si al masinii agricole, formatia de munca, norma zilnica de lucru, s.a.).

Pe baza acestor elemente primare, avand in vedere normativele in vigoare, se determina necesarul de forta de munca in ore - om sau zile - om, cu indicarea categoriei profesionale, ore tractor sau hectare aratura normala, zile perechi animale, tone sau tone km, necesarul de materiale (samanta, ingrasaminte, fungicide, insecticide, erbicide, apa de irigat, s.a.).

Fisa contine elemente privind costurile directe ca:

Ø          salariile personalului;

Ø          plata lucrarilor efectuate de terti;

Ø          costul materiilor si materialelor s.a.

Totalitatea cheltuielilor cuprinse in fisa reprezinta costul tehnologic al productiei. imbunatatirea tehnologiei, in conditiile intensificarii continue a productiei, poate atrage dupa sine o crestere a cheltuielilor pe unitatea de suprafata, insa sporirea productiei va duce la reducerea costurilor pe unitatea de produs, asigurand astfel sporirea masei de profit. Fisele tehnologice sunt necesare pentru programarea, pregatirea si organizarea productiei servind la determinarea necesarului de mijloace de productie, a fortei de munca, precum si a cheltuielilor directe de productie. Ele constituie elemente de baza in conducerea stiintifica a exploatatiei agricole, intrucat sintetizeaza, pe culturi, limitele consumurilor de munca vie si materializata, rezultatele materiale concretizate in productia principala si secundara, precum si rezultatele economice directe. Pe baza fisei tehnologice se poate calcula pentru fiecare cultura cheltuielile directe, pe elemente si perioade, ceea ce permite urmarirea si controlul sistematic asupra desfasurarii activitatii economice a exploatatiei agricole.

ANALIZA FIsEI TEHNOLOGICE. Dupa modul de abordare a analizei tehnologiei, acesta poate fi: secvential, global si sistemic.

Analiza secventiala a tehnologiei presupune analiza elementelor sale componente. O prima grupare de elemente tehnologice o constituie procesele de munca.

Analizele secventiale se pot efectua la nivel de proces de munca sau pot fi aprofundate in cadrul proceselor de munca pana la nivelul lucrarilor ce compun procesul (manuale sau mecanice) si a consumului de materiale. Astfel, lucrarea de fertilizat poate fi analizata la nivelul timpului cand este efectuata lucrarea, a masinilor folosite, a felurilor de ingrasaminte si a cantitatilor utilizate. Desigur, ca de aceeasi maniera pot fi analizate si celelalte procese de munca.

ELABORAREA FIsEI TEHNOLOGICE CU PRODUSUL-PROGRAM AGR4. Produsul-program AGR4 este intocmit a asigura calcularea diferitelor tehnologii de productie in productia vegetala .

Produsul-program AGR4, pentru calcularea fisei tehnologice este structurat in urmatoarele parti:

a) Baze de date ce contin norme, normative, preturi, masini si tractoare agricole :

Ø      MEC1.DBF: contine normele de lucru mecanice si anume: codul lucrarii, denumire, agregatul, unitatea de masura, norma de lucru, consumul de motorina, coeficientul de transformare in hectare aratura normala, categoria de plata a mecanizatorului si tariful de plata a lucrarii, in cazul cand lucrarea este efectuata de terti.

Ø      MAN1.DBF: contine normele de lucru lucrari manuale si anume: codul lucrarii, denumirea lucrarii, unitatea de masura, norma de lucru, formatia de lucru, categoria de plata;

Ø      MAT1.DBF: contine materiale ce sunt folosite in tehnologii si anume: codul materialului, denumirea materialului, unitatea de masura, pretul de cumparare a materialului, consumul energetic incorporat in material, in Kwh/UM;

ELABORAREA AUTOMATa A FIsEI TEHNOLOGICE

sI A PLANULUI DE PRODUCtIE

NORME INTRODUCERE INTRODUCERE FISE

NORMATIVE    ACTUALIZARE ACTUALIZARE TEHNOLOGICE

ACTUALIZARE PARAMETRII

(calcule editari)

CHELTUIELI CU TRACTOARE si MASINI AGRICOLE

FISELE TEHNOLOGICE