INFLUENTA LUCRARILOR SOLULUI ASUPRA INSUSIRILOR FIZICE

INFLUENTA LUCRARILOR SOLULUI ASUPRA INSUSIRILOR FIZICE

Lucrarile solului influenteaza direct sau indirect toate insusirile fizice ale acestuia, atat din stratul lucrat cat si din orizontul subarabil.

Insusirile fizice ale solului ca: textura, structura, porozitatea, densitatea aparenta, regimul hidric, regimul de aer si regimul de caldura se modifica in functie de lucrarile solului.

Textura, principala insusire fizica a solului este practic nemodificabila sub actiunea lucrarilor solului si chiar a tehnologiilor agricole. Totusi, textura solului din stratul arabil se poate modifica in cazul araturilor de desfundare prin aducerea la suprafata a orizonturilor de sol cu textura diferita de cea a orizontului de la suprafata. De asemenea, pe solurile erodate si pe cele aluviale, cu strat arabil subtire, in special prin aratura poate fi adus la suprafata sol diferit textural. In ambele cazuri nu are loc o modificare propriu-zisa a texturii, ci o inversare de straturi de sol cu texturi diferite.

Textura influenteaza regimul termic, hidric, de aer si nutritiv, capacitatea de adsorbtie, acumularea humusului, conditiile de executare a lucrarilor solului, dozele si epocile de aplicare a ingrasamintelor, amplasarea culturilor si, in final, productiile obtinute.

Deoarece textura solului influenteaza in mare parte agrotehnica aplicata, este important sa cunoastem textura fiecarui orizont al solului prin aprecierea in teren si analiza granulometrica in laborator. Incadrarea unui sol intr-una din cele trei clase texturale (grosiera, mijlocie sau fina) se realizeaza tinand cont de proportia de nisip, praf si argila a solului respectiv.

Structura solului din stratul arat este favorabila plantelor de cultura daca are anumita alcatuire structurala si stabilitate hidrica si mecanica a agregatelor.

Structura cea mai valoroasa, din punct de vedere agrotehnic este cea glomerulara, cand agregatele au forme aproape rotunjite, sunt poroase si cu dimensiuni intre 0,25 - 10 mm. Agregatele cu diametrul mai mare de 0,25 mm se numesc in mod conventional macroagregate si formeaza macrostructura solului, iar cele ale caror diametru este mai mic de 0,25 mm se numesc microagregate. Insusirile fizice ale solului sunt conditionate atat de proportia de macroagregate cat si de microagregate.

Aprecierea structurii solului sub aspect agrotehnic se face in mod direct in teren unde se apreciaza forma structurii, marimea agregatelor, gradul de dezvoltare (degradare), sau in laborator, unde se determina stabilitatea hidrica (hidrostabilitatea) si mecanica a elementelor structurale.

Ca urmare a efectuarii lucrarilor solului structura se degradeaza, adica are loc maruntirea agregatelor structurale, modificarea raportului dintre micro si macro agregate si cresterea ponderii materialului prafos, nestructurat. Efectul distructiv este maxim la lucrarea cu freza, urmat de grapa cu discuri, tavalug si plug. Degradarea este cu atat mai accentuata cu cat lucrarea se executa la umiditati mai nefavorabile ale solului (sol prea umed sau prea uscat), numarul de treceri pe sol este mai mare decat normal si terenul nu este incadrat intr-o rotatie corespunzatoare a culturilor.

Mentinerea starii structurale a solului in limite cat mai favorabile si refacerea ei periodica se poate obtine prin adoptarea urmatoarelor masuri:

− introducerea terenurilor in asolamente rationale;

− asigurarea unui bilant pozitiv al humusului prin fertilizarea cu ingrasaminte organice;

− mentinerea in limite optime a reactiei solului si corectarea acesteia prin aplicarea de amendamente;

− executarea lucrarilor solului si a traficului pe teren in conditii de limitare la strictul necesar a numarului de treceri si a masei utilajelor si doar la umiditatatea corespunzatoare a solului;

− expunerea solului arat , iarna alternantelor de inghet-dezghet, iar vara la umezire-uscare, procese care refac structura solului.

Porozitatea totala. Starea de asezare a particulelor solide ale solului se poate exprima nu doar prin structura ci si prin porozitatea totala, care este volumul total al porilor exprimat in procente din unitatea de volum a solului. Porozitatea totala este formata din totalitatea spatiilor capilare (cu f sub 1 mm, prin care circula de obicei apa - porozitatea capilara) si necapilare (cu f peste 1 mm, prin care circula de obicei aerul - porozitatea necapilara, de aeratie) din masa solului. Porozitatea totala a solului se determina indirect, prin calcul cunoscand densitatea aparenta si specifica a solului respectiv, iar porozitatea capilara si necapilara se determina in mod direct folosind metoda cu probe de sol in structura naturala, recoltate in cilindrii de metal.

Porozitatea solului reprezinta o insusire importanta deoarece plantele cultivate si microorganismele din sol pot gasi conditii favorabile de viata doar intre anumite limite ale porozitatii de aeratie si porozitatii capilare. Sistemul radicular al plantelor se dezvolta bine atunci cand porozitatea totala a solului este cuprinsa intre 48 si 60%, din care porozitatea capilara reprezinta 30-36 %, iar cea necapilara 18-24 %.

Lucrarile solului, in special aratura afaneaza solul, determinand cresterea volumului solului cu 25-50 % si ridicarea temporara a nivelului terenului cu 10-20 %.

Valori mari ale porozitatii totale indica o capacitate ridicata de retinere a apei, permeabilitate mare si aeratie buna, dar valori reduse ale portantei.

Afanarea exagerata nu este favorabila pentru activitatea microorganismelor, germinatia semintelor si regimul hidric.

Dintre lucrarile solului, lucrarea cu tavalugul reduce afanarea. Pentru a plasa semintele in contact cu solul, a distruge o parte din bulgari si a reface capilaritatea solului care va aproviziona samanta in curs de germinare cu apa din profunzime, se recurge la efectuarea lucrarii de tavalugit.

Densitatea aparenta (greutatea volumetrica) exprima starea de tasare a solului si este specifica fiecarui orizont genetic al solului. In stratul arat aceasta insusire se modifica prin lucrarile solului: scade la arat, discuit, cultivatie, lucrat cu freza si creste la lucrarea cu tavalugul.

Regimul hidric. Lucrarile solului influenteaza regimul de umiditate datorita afanarii solului, modificarii drenajului intern si cresterii conductivitatii hidraulice de saturatie.

Cresterea permeabilitatii si a capacitatii de inmagazinare a apei in sol se realizeaza in primul rand prin lucrarile de baza ale solului si prin lucrari pedoameliorative, iar in mod indirect, prin fertilizare organica si asolamente adecvate.

Intensitatea modificarilor depinde de felul lucrarii, caracteristicile morfologice ale solului, unealta folosita, perioada cand se executa lucrarea si caracteristicile climatice ale zonei. Modificarile pozitive constau in cresterea cantitatii de apa inmagazinata in sol, reglarea drenajului intern si reducerea cantitatii de apa evaporata.

Patrunderea si inmagazinarea apei in sol este favorizata pe terenurile plane sau cu panta redusa de afanarile efectuate, de continuitatea pe verticala a porilor, de ameliorarea indicilor agrofizici ai solului etc., iar pe terenurile in panta de prezenta vegetatiei ierboase, a mulciului, a brazdelor pe directia curbelor de nivel etc.

In solul arat, atat pe terenul plan cat si pe versanti, indeosebi cand se ara pe directia curbelor de nivel, se pastreaza o cantitate mai mare de apa, comparativ cu terenul nelucrat. Aratura grapata pierde o cantitate mai mica de apa.

Toate lucrarile care niveleaza solul (grapatul, cultivatia etc.) si creeaza un strat maruntit, izolator, determina intreruperea capilarelor care conduc apa ascendent si, astfel, micsoreaza pierderile de apa prin evaporare. De asemenea, distrugerea crustei si evitarea tasarii solului conduc la acumularea mai buna a apei in sol.

Modificarile negative ale regimului de umiditate se inregistreaza indeosebi primavara, cand prin lucrarile de arat si cele de pregatire a patului germinativ se pierde o cantitate insemnata de apa. Pe terenurile pe care s-au executat araturi de desfundare se acumuleaza cantitati mari de apa si se intarzie data semanatului.

Epoca de executare a lucrarilor solului este deosebit de importanta pentru regimul de umiditate al solului, indeosebi pentru cel din primavara. Terenurile arate din toamna se zvanta mult mai repede primavara, permitand pregatirea patului germinativ si semanatul culturilor la epoca optima. Lasarea terenului nelucrat peste vara, dupa recoltarea din iunie-iulie, favorizeaza diminuarea rezervei de apa din sol, in timp ce lucrarea imediata a solului, favorizeaza acumularea apei. Rezerva de apa a solului, chiar in cursul perioadei de vegetatie a plantelor, este corelata cu metoda de lucrare a solului.

Modificarea insusirilor fizice ale solului sub influenta lucrarilor, conduce si la schimbarea regimului de caldura si aer.