TEHNOLOGIA OBTINERII PRODUSELOR APICOLE

TEHNOLOGIA EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE PENTRU PRODUCTIA DE MIERE

Pentru pregatirea familiilor de albine cu un echipament biologic bogat este necesar sa se activeze cresterea puietului. Acest lucru se realizeaza prin hraniri stimulative cu sirop de zahar150g din 2 in 2 zile, cind timpul este prielnic(sirop realizat prin dizolvarea zaharului in apa calduta 1:1 cu adaos de antibiotice si ceaiuri )cat si prin strimtorarea cuibului si apoi periodic se face largirea prin spargerea cuibului.Hranirea stimulativa la familiile puternice se face cu cantitati mari de sirop iar la familiile slabe, ce nu au capacitatea prelucrarii lui, se va da in cantitati mai mici. Prin spargerea cuibului, se vor introduce rame cu faguri claditi cu celule de albine lucratoare in mijlocul lui, unde matca va depune oua. Pentru preluarea pregatirii lor de catre albine, se recomanda sa fie stropiti cu sirop de zahar.Aceste metode de activare a matcii creeaza posibilitatea ca familiile de albine in preajma culesului de salcim sa ajunga la 12- 14 rame in stup din care 7-8-9 cu puiet de toate virstele.

Marirea numarului de albine culegatoare se poate realiza prin izolarea matcii pe 3-4 rame cu faguri cu puiet necapacit cu ajutorul unei gratii, la capatul stupului unde este urdinisul. Restul ramelor cu faguri cu puiet se trec dupa diafragma. Aceasta separare creeaza utilitatea deschiderii si celui de al 2-lea urdinis ce va fi folosit de albinele culegatoare, in mod obisnuit asezarea gratiei se face cu 8 zile inainte de cules. Acest lucru asigura depunerea oualor numai in spatiul rezervat, limitind in acest fel si numarul albinelor doici, cea mai mare parte din ele trecind la culesul nectarului. Acesta va avea un spatiu adecvat pentru depunere - acolo unde nu are acces matca - ramele cu fagurii cu puiet capacit vor fi eliberate in timpul culesului. La terminarea culesului, gratia se ridica, dind posibilitatea matcii sa depuna oua in vederea completarii puietului. Desi este o metoda ce influenteaza cantitativ productia de miere, este dezavantajoasa din punct de vedere al calitatii mierii si anume : nectarul este depus in rame, in celulele din care au iesit citeva generatii de albine, - sint celule invechite in care au mai ramas resturi nedigerate din timpul cresterii puietului, deci impuritati ce depreciaza calitatea mierii. Pentru inlaturarea acestui neajuns se practica urmatorul procedeu : matca cu intregul cuib al familiei se muta intr-un spatiu gol, la urdinisul mic al stupului, despartindu-se de restul familiei printr-o gratie Hanneman. In spatiul ramas, prin mutarea cuibului se introduc rame cu faguri claditi de culoare deschisa destinati depunerii nectarului. Pe linga calitatea mierii se inregistreaza o mai mare eficienta in productia cantitativa; albinele din cimp trec direct cu nectrul in ramele cu faguri asezate in centrul dtupului pe urdinisul mare.Deci albinele fac economie de timp si energie.

O alta metoda destul de eficienta in rezolvarea productiei de miere in stupii orizontali este si folosirea corpurilor cat (a magazinelor).Cind puterea familiei de albine a ajuns la dezvoltare maxima, cu citeva zile inainte de culesul de salcim se aseaza un corp cat peste cuib si se ridica scindurelele podisor deasupra ramelor introduse in cat cu fagurii claditi sau artificiali (435X145). In acest cat trec albinele lucratoare si vor depune nectar, in acest fel realizindu-se o miere de buna calitate si intotdeauna in cantitate suficienta raportata la puterea familiei. Albinele au de strabatut un drum mai lung si de invins obstacole pina ajung in partea superioara a stupului, unde sint asezate ramele cu fagurii magazin. Ele consuma energie si substante proteice din rezerva organismului si se epuizeaza mai repede.

Valorificarea culesurilor prin obtinerea mierii pe sorturi florale Exigenta sporita a consumatorilor de miere impune producatori lor obtinerea ei pe sorturi florale, in stare pura, prezentata igienic si atragator, invatind din harnicia si priceperea albinelor in alegerea nectarului monoflor, apicultorul, cu maiestria si pasiunea lui, a reusit ca prin selectia ramelor cu faguri noi claditi si plini cu miere de un singur sortiment floral, sa satisfaca si aceasta cerinta a consumatorilor. Din practica apicultorilor pe mai multe sisteme de stupi, s-a ajuns la urmatoarea concluzie :

- intretinerea familiilor de albine in stupi verticali si mai ales

RA-1001 se preteaza cel mai bine exploatarii pentru productia de miere pe sortimente florale si de calitate superioara.

Tehnologia producerii mierii monoflore este in general destul de simpla, in primul rind este necesar ca prin lucrarile specifice de sezon sa se asigure o populatie abundenta de albine culegatoare. Lucrarile sint identice cu cele ce se executa in mod obisnuit inaintea culesurilor de nectar. Ele vor avea drept scop. asigurarea culesului abundent de nectar, oferit de natura darnica a patriei noastre. Simultan cu aceste lucrari pregatitoare dezvoltarii numerice a familiilor de albine, se vor asigura rame cu faguri claditi in care nu s-a crescut puiet, in aceste rame cu faguri ce au peretii subtiri, aproape transparenti, albinele depun cu multa placere nectarul cules din florile vizitate, in tara noastra, pe zone, este cunoscuta inventarierea resurselor nectaro-polenifere, durata infloririi si cantitatea de miere la hectar. Prin deplasarea familiilor de albine la diferitele masive melifere, se urmareste recoltarea mierii monoflore inainte ca albinele sa depoziteze nectarul provenit de la alte surse de cules, din florile altor plante, in acest mod, se poate recolta miere de rapita, de salcim, de tei, de floarea soarelui, de mana, v de nuc, de menta etc. Fiecare sortiment de miere are particularitatile : t lui privind culoarea, gustul, mirosul, modul de conditionare si pastrare, etc. Toate acestea sint determinate de compozitia chimica proprie ce asigura calitatea nutritiva si terapeutica a mierii.

Deoarece posibilitatea producerii mierii pe sortimente florale reclama o tehnologie aparte , in care apicultorul trebuie sa acorde o atentie deosebita ,recompensarea estimata valoric a efortului depus este mai avantajoasa. De altfel aceasta miere este mai apreciata de consumatori.

TEHNOLOGIA EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE

PENTRU OBTINEREA SI SPORIREA PRODUCTIEI DE CEARA

Ceara este cel de-al doilea produs ca valoare economica pe care
omul il obtine de la albine. Cerintele de ceara sunt in prezent asa de mari incit se face apel tot mai des la inlocuitori ai acesteia. Cele mai variate industrii solicita ceara, pe care o utilizeaza in foarte multe scopuri. Industria optica, electronica si chiar metalurgica sint tributare unui consum de ceara ca de altfel si industria alimentara, care o intrebuinteaza fie la glasarea unor produse, fie la ungerea unor dispozitive in care nu se admit unsori minerale.

Apicultura in prezent, contrar posibilitatilor sectorului, nu-si poate satisface insa necesarul propriu de ceara pentru fagurii artificiali, fara a mai vorbi de acoperirea cerintelor industriei.

In trecutul istoric, tarile romane au fost mari producatoare de ceara, realizata prin exploatarea stupilor primitivi dupa o tehnologie rudimentara si barbara, distrugind cele mai bune familii de albine din punct de vedere al productiei de miere. Tehnologia de extractie a cerii din faguri rezultati prin omorirea familiilor de albine este inca si astazi, dupa sute de ani, una din cele mai eficiente, iar sistemul de recoltare a fagurilor reformati dainuie si azi.

Este adevarat ca in prezent tehnologiile s-au schimbat, introducerea stupilor cu rame mobile si inventarea fagurilor artificiali au facut ca ceara sa-si gaseasca o principala utilizare chiar in sectorul propriu de productie prin folosirea ei la confectionarea fagurilor artificiali, ceea ce a atras treptat micsorarea disponibilitatilor pentru alte activitati.

Dar aceasta este numai o aparenta pentru ca chiar daca nu se mai reformeaza buduroaiele,apicultura moderna are alte posibilitati de a exploata potentialul albinelor de a produce ceara . Este nevoie de o mai mare atentie catre aceasta productie pentru a putea realiza cel putin 1kg. ceara marfa de la fiecare familie de albine din stupinele noastre.

Acest lucru este posibil pentru ca productia de ceara a stupinelor provine din ceara secretata de albine prin oglinzile cerifere(glandele cerifere).

Secretia de ceara este o functie fiziologica normala a albinelor tinere carein acelasi timp cresc si puietul si atita timp cit in familie exista conditii si se creste puiet , exista posibilitatea de a se secreta ceara.Totul este ca apicultorul sa dirijeze aceasta secretie si sa recupereze pentru interesul sau cea mai mare parte din ceara produsa.

Deci trebuie sa se inteleaga ca pentru a avea o productie mare de ceara este nevoie sa avem in primul rind familii normale, adica puternice si sa suplimentam perioadele deficitare cu hrana de completare sau stimulenta. Productia de ceara nu necesita alte masuri decit acelea care se iau in mod obisnuit in stupina pentru realizarea unor productii cit mai mari de miere.

Cunoscind aceasta situatie, sa vedem care sint masurile prin care apicultorul poate trece in categoria de ceara-marfa un cit mai mare procent din ceara secretata de albine.

Cunoscind aceasta situatie, sa vedem care sint masurile prin care apicultorul poate trece in categoria de ceara-marfa un cit mai mare procent din ceara secretata de albine.

Desi ceara in stupina are o singura origine - secretia glandulara a albinelor - apicultorul nu o poate recolta ca atare, sub forma de solzisori. Ceara ajunge in mina apicultorului pe mai multe cai, dupa cum urmeaza :

1. Cu ocazia reviziei sumare de primavara sau chiar mai inainte de aceasta, dar obligatoriu dupa efectuarea primului zbor de curatire, apicultorul cu ajutorul sau procedeaza la curatirea fundurilor de resturile acumulate acolo in timpul iernii. Aceste resturi sint compuse dintr-un amestec de albine moarte (mai multe sau mai putine) si tocatura de ceara provenita din capacelele celulelor care au continut mierea consumata de albine in timpul iernii. Dupa inscrierea observatiilor facute asupra resturilor de pe fund, acestea se trec intr-o ladita, curatind bine fundul stupului cu spaclul. Dupa aceasta operatie fundul stupului se aseaza la loc. Pentru a nu ridica stupul de doua ori, este bine sa se lucreze cu fund de rezerva.

Resturile adunate in lada la terminarea lucrului se lasa intr-o incapere uscata pentru a se usca si ele. Dupa uscare se cern printr-o sita rara pentru separarea cerii de albinele moarte. Albinele rezultate se ard sau se ingroapa. Ceara rezultata se stringe in bolovani, apoi se trece la pastrare in depozitul stupinei daca nu se poate prelucra, in depozit ceara bruta se pastreaza in aceleasi conditii ca si fagurii de rezerva, la adapost de gaselnita si mucegai.

Din aceasta materie prima nu rezulta o cantitate prea mare de ceara, dar ceea ce are importanta acum nu este cantitatea ci preocuparea pentru aceasta productie. Daca intirziem cu curatirea fundurilor,albinele fac ele aceasta operatie si apicultorul pierde posibilitatea realizarii unei oarecare cantitati de ceara, dar in primul rind a unor observatii pretioase asupra iernarii.

Incepind cu revizia sumara de primavara si pina la controlul final de punere la iernat, la orice interventie in stup,apicultorul va recolta cu grija si pune in scaunul de lucru orice bucata de fagure sub forma de constructii suplimentare care apar pe spetezele ramelor, peretii stupilor ,precum si orice cantitati de resturi provenite din atacul daunatorilor asupra cuibului albinelor. Toate aceste cantitati constituie o materie prima din care prin conditionare rezulta ceara. Daca nu le conditionam imediat ,le presam in bulgari si le trecem direct la dispozitivul stupinei,unde se previne atacul gaselnitei prin afumare periodica cu pucioasa.

Nici pe aceasta cale nu se pot obtine cantitati mari de ceara, dar se intareste preocuparea apicultorului pentru aceasta productie.

3. O importanta sursa de ceara o constituie capacelele rezultate la extractia merii. Este cunoscut faptul ca pentru buna conservare a mierii, albinele capacesc celulele in care aceasta este depozitata, cu un strat subtire de ceara. Pentru a extrage mierea la centrifuga, acest strat de ceara trebuie inlaturatprin asa-numita operatie de descapacire a fagurilor fagurilor. Pentru calitatea mierii extrase nu are importanta cum se face descapacirea, dar din punctul de vedere al cantitatilor de ceara rezultate acest lucru este foarte important. Cantitatea de ceara este dependenta direct de modul de descapacire a fagurilor.

In mod normal folosind cutitul de descapacit cald, la fagurii pe jumatate capaciti si distantati normal in stupi, rezulta aproximativ 1% ceara fata de cantitatea de miere extrasa. Folosind furculita de descapacit, aceasta cantitate nu atinge nici 0,5%.

Daca in compartimentele de recolta ale stupilor orizontali, in corpurile de recolta ale stupilor multietajati sau magazinele stupilor RA 1001, rarim ramele asa incit in loc de 10 sa punem numai 8 sau chiar 7 rame, albinele vor ingrosa fagurii acestora, ocupind spatiul devenit disponibil in corpurile respective. Trecind acesti faguri la descapacit, vom taia odata cu capacelul si o parte din peretii celulelor - ceea ce albinele au adaugat - si prin urmare, va rezulta mai multa ceara, chiar pina la 2% fata de cantitatea de miere extrasa. Procedeul are si avantajul ca in acesti faguri cu celule alungite, matcile nu mai pot depune oua.

Dupa descapacire, capacelele sint scurse de miere prin presare sau centrifugare, dupa care sint spalate cu apa. Daca nu se trec imediat prelucrare se usuca bine si se pastreaza in camera de depozit pina topire, la adapost de daunatori. Capacelele pot fi pastrate si nespala de miere, dar in aceasta situatie recuperarea mierii din ele este m greoaie dupa o perioada de pastrare.

4. Reformarea fagurilor claditi constituie o alta sursa de ceara stupina.In aceasta categorie intra : toti fagurii atacati accidental de soareci sau gaselnita, toti fagurii rupti la transport sau la extractia mierii, precum si toti fagurii care se reformeaza anual in stupina urmare a vechimii lor sau ca urmare a aplicarii masurilor sanitar-veterinare. In legatura cu aceasta actiune de reformare a fagurilor trebuie sa facem o precizare si anume : daca pentru cazurile accidentale reformarea este sigura, pentru fagurii vechi, inchisi la culoare, apicultorul trebuie sa se gindeasca bine, sa analizeze in functie de numarul de faguri claditi de care dispune stupina. Fagurii negri la culoare constituie un pretios capital in stupina, mai ales pentru perioadele de primavara si toamna, cind matcile manifesta o preferinta neta fata de acesti .

Trebuie sa pastram neaparat si un stoc de faguri claditi pentru depozitarea nectarului si a mierii. Totusi acolo unde exista preocupare se pot reforma cel putin cite trei faguri standard in fiecare an si de la fiecare stup. in nici un caz nu se reformeaza in mod automat si fagurii vechi,ci numai aceia care nu mai corespund din diferite cauze: mult prea vechi; zone intinse cu celule de trintor; precum, si cei cu boli (loca americana si puiet varos) indiferent de vechime. Alegerea fagurilor pentru reforma se face in tot timpul anului chiar daca nu se pot scoate la momentul respectiv din stupi. Ei se marcheaza cu o pioneza si treptat, in timpul vizitelor periodice, se trec catre marginea stupului, unde la pregatirea pentru iernare sunt gata pentru a fi scosi din stup. Daca mai au inca miere in ei, mierea se descapaceste , se umezeste cu putina apa calduta, si se trec pentru golire dupa diafragma.

Din reformarea fagurilor rezulta o mare cantitate chiar numai prin simpla prelucrare gospodareasca - fierbere in apa de ploaie si stoarcere cu un cleste special, obtininduse cel putin 150 g ceara din fiecare fagure de dimensiuni standard.

5. Principalul mijloc de a realiza o productie mare de ceara in stupina il constituie insa rama claditoare, care in fond nu este decat o rama obisnuita din stupina fara fagure in ea. Se pot folosi in acest scop atit rame din care s-au scos fagurii, cit si rame noi. In literatura apicola se mai recomanda si folosirea unei rame claditoare speciale cu reducere spatiului pentru cladit la treimea superioara si cu speteaza superioara demontabila. Utilizarea ei nu este numai greoaie ci si limitativa pentru scopul urmarit. Sint perioade din an cind in l-2 zile este cladit in rama claditoare un fagure intreg, situatie in care folosind rama speciala se realizeaza mai putina ceara.

Rama claditoare se foloseste in mod permanent in stupina de la inceputul infloririi pomilor pina la organizarea cuibului de iernare. Recomandam cu fermitate sa se foloseasca cite doua rame claditoare, de o parte si de alta a puietului, in stupul orizontal ; cite o rama in fiecare corp de stup multietajat si cite o rama in cuibul si magazinele stupiloi verticali cu magazine.

Productia de ceara din ramele claditoare este legata bineinteles de puterea familiilor si de mersul culesului. Este necesar de stabilit o anumita periodicitate in recoltarea fagurilor claditi, in timp de cules mai des, iar in lipsa de cules mai rar. In acesti faguri de regula albinele cladesc celule de trantori si matca oua cu precadere in ei, asa incit este nevoie sa recoltam fagurii inainte de a se ajunge la capacirea puietului de trintor pentru a nu ne incurca la prelucrare cu gogosile nimfelor.

Recoltarea se face deci in functie de posibilitatile apicultorului si mersul cladirii fagurilor, iar fagurii trebuie conditionati imediat. Larvele din ei si hrana pe care o au la indemana sint in mediu prielnic pentru fermenti si mucegaiuri care chiar la o pastrare de scurta durata degradeaza ceara.

Imediat dupa recoltare, fagurii din ramele claditoare se triaza. Se trec de o parte cei cu puiet sau goi si de alta parte cei cu nectar sau miere. Cei cu nectar sau miere se storc si dupa stoarcere trec impreuna cu cei din prima categorie la topit in apa de ploaie. Nu se admite din acest punct de vedere nici o intarziere. Procedind astfel obtinem numai CEARA DE CALITATE SUPERIOARA. Altfel, totul se degradeaza si este pacat de munca pierduta pentru aceasta. Nectarul sau mierea rezultata prin stoarcerea fagurilor se foloseste in gospodarie sau se da in hranitor unei familii din stupina.

In afara scopului principal, acel al sporirii productiei de ceara, ramele claditoare, daca stim sa le citim, ne pot da informatii in legatura cu mersul culesului si starea familiei de albine. Fagurii construiti repede cu nectar in ei denota un cules bun. Botcile pe marginea fagurilor arata faza de pregatire de roire, iar larvele in botci arata ca familia este in frigurile roitului. Cladirea cu celule de albine lucratoare arata ca in familie s-a produs schimbarea m ateii etc.

In ultimul timp, in afara scopului principal, rama claditoare poate dovedi o alta mare utilitate in stupina, ca mijloc de diagnostic si control biologic al mult temutului parazit "Varroa jacobsoni'. Cunoscind preferinta femelelor de varroa de a depune ouale lor pe larvele de trintor, vom asigura ca in mod permanent sa avem in familiile de albine puiet de trintor in crestere prin utilizarea in cuibul familiilor a doua rame claditoare care se recolteaza alternativ.

Pentru diagnosticarea varroozei, fagurii recoltati se aseaza de-a latul pe niste sipculite, deasupra unei foi de hirtie alba. Datorita pozitiei anormale a fagurelui si prin miscarea larvelor, acestea cad pe foaie in asa fel incit in 10-15 minute putem sa le examinam cu ochiul liber sau cu o lupa. Parazitii apar pe corpul larvelor ca puncte mai inchise la culoare. Procedind astfel, apicultorul isi poate da seama de prezenta parazitului in stupina sa, de gradul de infestare a anumitor familii si poate institui un tratament chiar in timpul verii, fara a mai pune la socoteala diminuarea intensitatii parazitozei prin numarul mare de paraziti care se pot elimina cu ocazia fiecarei recoltari de faguri.

Prin cladirea fagurilor artificiali, se contribuie la marirea stocului de faguri ai stupinei si in mai mica masura la sporirea cantitatii de ceara marfa.

Numai din reforma fagurilor claditi care se dovedesc necorespunzatori si din conditionarea fagurilor recoltati din ramele claditoare se poate realiza cel putin l kg ceara de fiecare familie de albine. Daca la aceasta mai adaugam si ceara din capacelele care la o productie medie de miere de albine de 20kg reprezinta 0,2-0,4 kg in functie de modul dedescapacire a fagurilor de extractie, fara a mai adauga ceara din celelalte categorii, constatam ca acel kilogram mult dorit de apicultori este foarte usor de realizat.

Preocuparea pentru sporirea productiei de ceara nu trebuie sa se sfirseasca cu recoltarea materiei prime din care rezulta ceara. Ea trebuie continuata cu o pastrare corespunzatoare a materiei prime, la adapost de umiditate si daunatori. Materia prima trebuie sortata pe calitati si culori si prelucrata cu grija. La sorturile care nu suporta ami-nare, prelucrarea se face imediat. Nu este suficienta'simpla topire a cerii, ci trebuie facuta o limpezire in apa de ploaie, urmata de pastrarea cerii in stare topita cit mai mult timp prin impachetarea riguroasa a vasului de solidificare.

TEHNOLOGIA EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE PENTRU PRODUCTIA DE PROPOLIS

Propolisul este folosit de albine pentru limitarea deschiderii urdinisului, polizarea celulelor si a peretilor stupilor, astuparea si nivelarea crapaturilor, asperitatilor din stup, etc. Din aceasta cauza, multa vreme propolisul a fost privit de apicultori ca un produs nedorit in stup, care ingreuna manipularea ramelor si a pieselor stupului, in selectia albinelor urmarindu-se diminuarea si chiar reducerea totala a insusirii de propolizare a albinelor.

-- Ca urmare, in prezent albina autohtona romaneasca (Apis mellifica carpatica), cunoscuta in general ca rasa cu insusiri slabe de propolizare, produce cantitati foarte mici de propolis, in principal pentru fixarea ramelor si a pieselor componente ale stupilor, fara a mai delimita urdinisul cu propolis sau a acumula propolisul in anumite locuri din stup ca in cazul raselor puternic propolizatoare cum sint : albina europeana (Apis mellifica mellifica) sau albina caucaziana (Apis mellifica caucazica). in stupi propolisul se prezinta ca o materie amorfa lipicioasa, de culoare galben-verzuie sau bruna cu diferite nuante, cu aroma placuta, caracteristica, asemanatoare mellisei. La temperaturi scazute propolisul se intareste si devine sfarimicios, iar la temperaturi peste 35C se inmoaie si devine lipicios.

Se topeste la 65C si se dizolva bine in eter si in cloroform. In alcool si terebentina se dizolva mai greu.

Pentru culesul propolisului in familie se formeaza o grupa anume de culegatoare. Procesul de colectare a propolisului se face in felul urmator : dupa identificarea plantelor cu secretii de rasini, albinele culegatoare prind picaturile de rasini de pe plante cu mandibulele si le intind pina se formeaza un fir de rasina care dupa ce se rupe de planta este luat de albine cu picioarele mij'locii si introdus in forma de incarcatura in cosuletele picioarelor posterioare.

Dupa detasarea fiecarui fir de rasina din secretia plantei, albina face un mic salt in aer, dupa citeva secunde revenind in acelasi loc si continuind strinsul rasinii pina la formarea definitiva a incarcaturilor in cosulete.

In stup culegatoarele nu-si pot depune incarcatura singure, in ajutorul lor vin albinele din stup care apuca incarcaturile din cosulete cu mandibulele si le trag de asemenea in fire. Albinele trag de rasina atit de tare incit albina culegatoare cu greu se poate tine pe fagure.

De multe ori predarea propolisului se face chiar pe scindura de urdinis. Daca bucati de rasina cad pe piesele sau pe suprafetele stupului, albinele nu le mai aduna si le lasa in locul respectiv. Lucrarile de colectare, prelucrare, precum si de depunere a propolisului se fac doar cu ajutorul mandibulelor. Albinele nu folosesc niciodata limba la manipularea propolisului.

O mare importanta la strangerea propolisului o are temperatura aerului, culegatoarele putind recolta propolisul doar din momentul in care rasinile plantelor sint suficient de plastice pentru a putea fi recoltate. Din aceasta cauza, culegatoarele de propolis isi incep activitatea doar la o anumita ora si pe masura ce se ridica temperatura, efectivul lor creste din ce in ce mai mult. Catre seara numarul scade si s-au observat cazuri in care culegatoarele intoarse prea tirziu, seara, cu incarcaturile de propolis racite, nu au mai putut fi eliberate si au ramas peste noapte cu incarcaturile de propolis in cosulete, pe care le-au descarcat abia a doua zi, dupa ce s-au incalzit la soare pe scindura de zbor.

Productia de propolis are un profund aspect sezonal, cea mai mare cantitate fiind strinsa in perioada de tamna, cind albinele isi pregatesc cuibul de iernare.

In perioadele de cules, albinele aproape nu strang propolis, in schimb, in perioadele de cules, in lipsa secretiilor naturale, albinele folosesc atit propolisul vechi din stup, cit si rasini de alta origine, smoala, etc., de pe obiectele din jur.

Fiind inca insuficient de bine studiat, atit natura propolisului cit si compozitia si proprietatile propolisului nu sint suficient de bine cunoscute. Diversitatea mare de surse de materii prime din care albinele formeaza propolisul ii dau o compozitie foarte heterogena. Se considera ca in compozitia propolisului intra 50-55% rasini vegetale si 8-10% uleiuri eterice. De asemenea se mai adauga o cantitate relativ mare de ceara pe care albinele o adauga in propolis.

Din substantele identificate in compozitia propolisului amintim: rasinile, criseina, flavonele, glucozida, diferiti acizi organici, minerale cum sint fosforul, potasiu, calciul, siliciul, manganul, etc.

In stup propolisul pe linga rolul de material de etansare si blocare a crapaturilor aduce deosebite foloase familiei de albine prin proprietatile sale antibiotice, prin prezenta sa anihiland actiunea diferitilor microbi si bacterii introduse sau dezvoltate in stup. in acest scop albinele propolizeaza peretii celulelor cu un strat fin de propolis, creirid conditii propice de dezvoltare a puietului. De asemenea in cazul patrunderii in stup a unor daunatori : fluturi, soareci, etc., dupa ce sint omoriti acestia sint inveliti de albine de un strat de ceara si propolis pentru a nu vicia aerul din stup in urma descompunerii lor.

Datorita continutului de rasini vegetale propolisul este folosit in industria lacurilor si a vopselelor, precum si in prepararea unor medicamente, ultimul aspect capatand in prezent o raspindire din ce in ce mai larga. Din aceasta cauza, productia de propolis a capatat o importanta deosebita, fiind necesara stabilirea de noi metode si utilaje de producere in cantitati sporite.

Recoltarea si pastrarea propolisului.

In conditiile tarii noastre in care albina autohtona propolizeaza destul de slab, se pot totusi recolta usor circa 150-200 g pe familie, in functie de zona de amplasare si de frecventa recoltarii propolisului din stup.

Pentru sporirea productiei de propolis este necesara in primul rind schimbarea opticii privind organizarea obtinerii, selectionarea materialului biologic cu tendinte de propolizare, precum si adaptarea unor dispozitive care sa permita recoltarea propolisului in cantitati mai mari si de calitate.

Pe aceasta linie propolisul poate fi obtinut prin :

a) Recoltarea de pe piesele stupului de la urdinis ; de pe peretii stupilor ; de pe distantatoarele ramelor ; de pe scindurelele de podisor, etc. Recoltarea se face prin razuirea atenta a pieselor respective astfel incit sa se obtina propolisul cit mai curat posibil, fara amestec de impuritati, cum ar fi : aschii de lemn, albine moarte, resturi de la turtele de serbet, etc. De asemenea, se va evita inglobarea in propolis a crescaturilor de ceara ce se pot intilni in zonele de depunere a propolisului.

b) Folosirea unor dispozitive special amenajate cum ar fi : plase din fire de plastic sau metalice ou ochiurile de l-2 mm, gratii din sipci de lemn, plastic sau sirme metalice cu sectiune rotunda sau dreptunghiulara, placi de lemn cu suprafata aspra, placi de plastic cu orificii de 2-3 mm, etc.

La stabilirea si aplicarea in stup a dispozitivelor de producere a propolisului se va avea in vedere ca acestea sa prezinte pe cit posibil suprafete neregulate ,spatiile dintre piesele componente ale dispozitivelor,precum si intre acestea si ramele sau piesele stupilor trebuind sa nu depaseasca 3mm

Dispozitivele se dimensioneaza astfel incit sa acopere o suprafata cit mai mare in stup si se monteaza direct peste leaturile superioare ale ramelor. Se pot folosi atit prin suprimarea podisoarelor, cit si in prezenta acestora, activitatea de propolizare fiind determinata indeosebi de caracteristicile de rasa, cit si de zona de amplasare, in acest sens, in zonele mai reci sau in zonele cu paduri, tendinta de propolizare este mai mare decit in zonele de cimpie.

O metoda cu randament sporit este inlocuirea scandurilor de podisor sau a podisoarelor tip planseta cu o plasa de nailon cu ochiurile de 1,5-2 mm peste care se intinde o pinza de sac. Pentru protejarea cuibului de curentii de aer care trec prin acest nou tip de podisor albinele cauta sa umple spatiile dintre plasa si pinza si sa incarce ochiurile plasei cu propolis. Prin detasarea periodica a plasei de sirma se sporeste cantitatea de propolis depusa. Recoltarea propolisului de pe pinze se face prin mentinerea acestora la rece (in frigider sau la o temperatura sub 5-6C) dupa care prin simpla frecare propolisul se detaseaza foarte usor de pe pinza.

Producerea propolisului se poate face in tot decursul sezonului apicol si in special in perioadele de primavara si de toamna, cind recoltarea propolisului din natura de catre albine este mai intensa.

Recoltarea propolisului de pe piesele stupilor cit si de pe dispozitivele folosite se face cu ajutorul daltii apicole, cit si cu ajutorul frigului, propolisul de pe piesele mobile (plase, folii, pinze, etc.) putind fi usor recoltat dupa congelare prin simpla frecare sau indoire a dispozitivului respectiv.

Pastrarea propolisului se tace prin compactizarea in bulgari de anumite dimensiuni (10-20 cm diametru) in locuri uscate, bine aerisite,la temperatura camerei, in pungi de plastic, astfel incit sa-si mentina timp cit mai indelungat aspectul proaspat si sa se evite pierderea substantelor volatile din compozitie.

TEHNOLOGIA FOLOSIRII FAMILIILOR DE ALBINE

PENTRU PRODUCEREA LAPTISORULUI DE MATCA

Laptisorul de matca este un produs secretat de glandele faringiene ale albinelor (doici) pentru hranirea larvelor si a matcilor. Larvele de albine lucratoare si cele de trintori sint hranite cu laptisor de matca doar in primele trei zile de stadiu larvar, dupa care primesc un amestec de laptisor de matca cu miere si pastura. Larvele de matca sint hranite cu laptisor pe intreaga durata a stadiului larvar. De asemenea, matcile sint hranite in principal cu laptisor de matca.

Laptisorul de majtca se prezinta ca o pasta de consistenta laptelui condensat, de culoare alba-sidefie, cu miros specific, patrunzator si gust astringent. Laptisorul este un compus complex din substante albuminoide, zaharuri si acizi organici. De asemenea este foarte bogat in hormoni, vitamine (Bi, B2, Bg, tiamina, biotina, inozitol, acid folie, acid panto tenie etc.).

Desi este foarte bogat in apa (66,5%), in laptisor nu se pot dezvolta asemenea microorganisme cum sint bacteriile, drojdiile sau mucegaiurile, date fiind substantele specifice pe care le contine.

In cazul folosirii de familii orfanizate, din familie se scoate matca si toti fagurii ou puiet necapacit, lasindu-se doar fagurii cu puiet capacit si fagurii cu hrana, in functie de puterea familiei, se lasa atitia faguri incit albina sa acopere bine ramele cu larve ce urmeaza a fi date_in crestere.

La o familie normala se dau trei rame cu botci artificiale lipite direct pe leaturile de crestere ; in mod obisnuit se lipesc cca 30 botci pe un leat, intr-o rama montindu-se cite 4 leaturi.

In acest fel, intr-o rama se dau cca 120 larve, familia primind intr-o serie pina la 360 larve in crestere.

Atit luarea in crestere a larvelor (prinderea), cit si cantitatea de laptisor depusa in botei este in raport direct ou puterea familiei si cu asigurarea hranei necesare.

Deosebit de important este faptul ca pe linga miere familia sa fie asigurata din abundenta cu pastura. De aceea, pe parcurs, in lipsa unui cules normal de polen, familiile vor primi turte de serbet cu polen, pentru a li se asigura necesarul de albumine.

Se dau in crestere larve tinere de o zi, care se tin in familie trei zile, dupa care larvele se indeparteaza si se recolteaza laptisorul acumulat in botcii.

Aceasta schema de lucru impune un sistem anume de organizare a stupinei care permite folosirea rationala a efectivului in familia de albine. Astfel, efectivul respectiv se imparte in trei grupe aproximativ egale, fiecare primind consecutiv cite o serie de larve dupa schema

urmatoare :

Ziua I-a = prima grupa primeste prima serie de larve

Ziua a Il-a = a doua grupa primeste prima serie de larve

Ziua a IlI-a = a treia grupa primeste prima serie de larve

Ziua a IV-a = la prima grupa se recolteaza laptisorul si se da a

Il-a serie de larve

Ziua a V-a = la a doua grupa se recolteaza laptisorul si se da

a Il-a serie de larve

Ziua a Vl-a = la a treia grupa se recolteaza laptisorul si se da

a Il-a serie de larve

Ziua a VII-a = la prima grupa se recolteaza laptisorul si se da

a treia serie de larve

Ziua a VIII-a = la a doua grupa se recolteaza laptisorul si se da a treia serie de larve

Ziua a IX-a = la a treia grupa se recolteaza laptisorul si se da

a treia serie de larve

Ziua a X-a = se recolteaza laptisorul si se reintroduce matca

Ziua a Xl-a = se recolteaza laptisorul si se reintroduce matca

Ziua a XlI-a = se recolteaza laptisorul si se reintroduce matca

Fiecare familie primeste cite 3 serii de larve in crestere. In timpul cresterii, in familii se pot introduce faguri cu puiet capacit gata de iesire luat din nucleele cu matci sau de la alte familii din stupina.

In cazul in care lucrarea se face pe efective mai mari de 30- 40 familii, acestea se impart de la inceput in doua grupe, care se folosesc alternativ de l-2 ori cite trei serii de larve, in aceasta situatie, la orfanizarea unei grupe, fagurii cu puiet necapacit se introduc in familiile grupei a doua si invers.

Folosirea de familii orfanizate pentru producerea laptisorului de matca este eficienta si permite realizarea unor cantitati mari de laptisor. Comporta insa un volum mare de munca legat de orfanizare, intretinerea separata a roiului format cu matca familiei, reintroducerea matcii in familie, etc. In plus, orfanizarea indelungata strica ritmul normal de dezvoltare a familiei, care reintra foarte greu in normal, reprimeste matca cu mare greutate, in unele cazuri aparind situatia de familii bes-metice cu albina ouatoare.

Din aceasta cauza, folosirea familiilor orfanizate este limitata ca timp, o familie putind fi folosita pentru producerea laptisorului maximum 20-30 zile pe an, cu perioadele respective pentru refacere. oblema se rezolva folosind in producerea de laptisor familii neorfanizate, care desi au o capacitate mai mica de luat in crestere a larvelor, datorita faptului ca pot fi folosite un timp mult mai indelungat, cu interventii minime in organizarea cuibului familiei dar care nu influenteaza cu nimic buna desfasurare a dezvoltarii acesteia, permit realizarea de productii sporite de laptisor.

Aplicind metoda la stupii multietajati, pentru lucru matca se izoleaza in corpul de jos cu o gratie despartitoare, peste care se aseaza un corp cu rame cu faguri cu miere fara puiet si apoi un al treilea corp cu faguri cu miere, pastura si puiet. Odata la 10-12 zile familiile se revizuiesc,puietul din corpul de jos se muta in corpul al treilea, iar matcii i se dau rame cu faguri goi pentru ouat.

Ramele cu larve se introduc in corpul al doilea sau al treilea, in functie de puterea familiei.   

In mod obisnuit, se introduc trei rame, cite una in fiecare zi (dupamodelul schemei folosite la familiile ofranizate), intr-o rama fiind cite 45-60 de botci.

In acest fel, in prima zi se introduce prima rama cu larve, in a doua zi a doua rama, in a treia - a treia rama, dupa care incepind cu ziua a patra se incepe si recoltarea laptisorului, lucrarea putind continua timp de 60-90 zile, in functie de conditiile de cules si de starea famiiei. Pentru usurarea lucrului si pentru a nu se confunda ramele care vin la rind pentru recoltare si transvazare, e bine ca fiecare serie de rame sa fie marcata cu o culoare distincta.

In cazul in care se lucreaza cu un efectiv mai mare de familii de albine, lucrarea se organizeaza dupa o schema asemanatoare cu cea stabilita pentru familiile orfanizate, in familii introducindu-se doar cite o rama cu larve, care se recolteaza dupa 72 ore (3 zile).

In acest fel, familiile de albine sint deranjate la un interval de timp mai mare, iar numarul mai redus de larve date in crestere permite realizarea unui procent mai ridicat de prindere si recoltarea unei cantitati sporite de laptisor.

In mod obisnuit, la inceputul sezonului, familiile iau mai greu in crestere larvele date, procentul de acceptare fiind deosebit de mic sau nul. Din aceasta cauza, pentru inceput, pina se formeaza reflexul de crestere a larvelor, se vor folosi familii puternice, formate doar din albina citorva familii puternice in spatii foarte restranse (pe 3-4 faguri) cu hrana fara puiet.

De asemenea, o problema deosebita care influenteaza in buna masura desfasurarea normala a lucrarilor este asigurarea necesarului de larve pentru crestere. Pentru aceasta, matcile familiilor producatoare de larve se introduc in izolatoare cu gratii Hanneman penrtru un singur fagure. Fagurii se tin in izolator cea 2 zile, dupa care, indiferent de numarul de oua depuse, se scot si se dau in crestere familiei, in izolator intro-duicmdu-se alta rama cu fagure bun pentru ouat.

Recoltarea laptisorului se face dupa trei zile de la transvazare, in acest timp botca continind o cantitate maxima de laptisor. Pentru recoltare, botcile se scurteaza din inaltime cu o lama subtire pina la nivelul laptisorului, larvele se indeparteaza cu o penseta sau un ac ascutit, iar laptisorul se recolteaza cu ajutorul unei spatule sau mai bine cu ajutorul unei pompe speciale de vid.

Laptisorul proaspat se filtreaza printr-o tesatura fina de fire de nylon pentru indepartarea eventualilor corpi straini - bucati de ceara, fragmente de larve, etc. in cazul recoltarii cu pompa de vid, filtrul respectiv se monteaza chiar in dispozitivul de aspirare. Laptisorul recoltat si filtrat se ambaleaza in borcane de sticla inchise la culoare si astupate ermetic, care se pun imediat la rece (gheata, frigider), la temperatura de l-2C laptisorul pastrindu-se intact timp de cea un an.

Tehnologia exploatarii productiei de albine pentru

Sporirea productiei de polen

Pentru albine, polenul reprezinta singura sursa naturala de proteine, asigurindu-le substantele plastice necesare formarii tesuturilor in procesul de crestere, al formarii corpului gras la albinele de iernare, precum si ca baza de formare a secretiilor glandelor faringiene si ceriere pentru secretarea laptisorului de matca si a cerii.

In general, plantele produc atit polen cit si nectar, sint totusi unele de la care albinele pot recolta doar nectar (mazarichea, palamida, bumbacul, etc.) precum si altele care ofera doar polen (alunul, plopul, mesteacanul).

Dupa importanta ca producatoare de polen, asa cum s-a aratat la baza melifera, putem deosebi plante cu productie foarte buna (salcia capreaaca, ciresul, visinul, marul, porumbarul, rapita, sparceta, macul, zburatoarea, etc.), sau buna (alunul, plopul, artarul, parul, castanul, stejarul, facelia, zmeurul, mustaruil alb, trifoiul, sulfina, etc.) ; in functie de specie, productia de polen este esalonata pe aproape tot parcursul sezonului activ (martie-octombrie).

Pentru recoltarea polenului din flori, albinele folosesc intreaga suprafata a corpului lor, care fiind acoperita cu perisori ajuta la prinderea grauntelor de polen si in special picioarele, pe care au adaptate o serie de formatiuni speciale cu care pot peria graunciorii de polen de pe diferitele parti ale corpului, stringindu-i in cosuletele de pe perechea a treia de picioare sub forma de incarcaturi si depozitindu-i in celulele fagurilor in vederea conservarii.

Pentru a forma incarcaturile de polen, albinele regurgiteaza putina miere din gusa cu care umecteaza polenul periat Ide pe corp, dupa care il framinta cu ajutorul mandibulelor si-l taseaza in cosulete, greutatea incarcaturilor putind ajunge pina la 15 mg polen pe amindoua piciorusele.

De aici rezulta ca pentru a strange un kg de polen sint necesare cea 70.000 zboruri.

Dupa cite stim polenul este un produs foarte complex, a carui compozitie difera de la o specie de plante la alta.

In general in compozitia polenului intra in primul rind substantele proteice (13-42%), zaharurile (18,5%), grasimile (33%), sarurile minerale, vitaminele, apa si celuloza.

Proteinele polenului cuprind o serie de aminoacizi indispensabili vietii cum sint : histidina, triptofanul, metionina, lizina, acidul glutamic, etc.

Dintre sarurile minerale deosebim sulful, cuprul, siliciul, sodiul, fierul, aluminiul, magneziul, fosforul, zincul, etc.

Polenul cuprinde de asemenea o serie de vitamine cum sint : ribo-flavina (B₂), tiamina (Bi), piroxidina (B₆), acidul nicotinic, panthotenic, ascorbic (vit. C) si fermenti (invertaza, zaharaza si catalaza).

Intrucit in unele zone ale tarii, precum si in unele perioade e posibil ca necesarul de polen sa nu poata fi acoperit din cauza lipsei acestuia in natura, in afara rezervelor pe care si le fac albinele in faguri, este indicat ca si apicultorul sa creeze rezerve de polen pe care sa le administreze in hrana albinelor in asemenea perioade. De asemenea, in ultima perioada a aparut un mare interes pentru produsele alimentare si terapeutice in a caror compozitie polenul e folosit ca factor activ, in acest scop fiind necesare mari cantitati de polen.

In functie de tipul si modelul stupilor folositi, au fost elaborate serie intreaga de modele de colectoare de polen care pot fi insa grupate in trei tipuri principale : de urdinis, de fund si sub capac.

Colectoarele de urdinis se aplica practic la toate tipurile de stupi si se prezinta intr-o mare varietate de forme si dimensiuni.

Un model de mare randament este cel care a capatat o mare ras-pindire in judetul Salaj si care consta dintr-o placa activa cu suprafata mare si un sertar care se deschide prin basculare.

Eficienta deosebita a acestui tip de colector consta in amenajarea la placa activa cu gauri rotunde a unor mici sipculite orizontale pe ambele parti ale placii active, la fiecare rind de orificii.

Aceste sipculite usureaza intrarea albinelor in orificii dar in acelasi timp le impiedica sa se incovoaie si sa traga incarcaturile de polen prin orificii.

Celelalte doua tipuri sint adaptate la stupii de tip vertical, fiind concepute in principal pentru stupul de tip multietajat si se folosesc prin amplasarea - primul in locul fundului si corp - si al doilea, deasupra cuibului, sub capac, urdinisul principal fiind inchis si albina.

Se recomanda ca dupa montarea colectorului l-2 zile sa nu se monteze placa activa, pentru obisnuirea albinelor cu circulatia prin colector, in continuare, se va mentine colectorul in permanenta in stare activa, ridicindu-se placa doar in perioada culesurilor principale (salcim, tei, floarea soarelui) sau in perioadele lipsite de polen.

Colectoarele se aplica doar la familiile puternice, cu o cantitate suficienta de puiet (min. 3-4 faguri de puiet) si cu rezerve suficiente de polen in cuib.

Din momentul in care in sertarul colectorului se stringe din ce in ce mai putin polen, sau dispare complet, se inceteaza recoltarea si se demonteaza colectorul de pe stup.

Dupa recoltare, polenul, indiferent de metoda in care a fost recoltat, trebuie conditionat si apoi conservat in conditii corespunzatoare.

In primul rind polenul trebuie uscat. La recoltare, polenul are 10-11% apa, cu variatii de la 3-14%.

Pentru uscare se folosesc dispozitive speciale de diferite tipuri si capacitati (uscatoare de polen) in care polenul se intinde in straturi subtiri de l-2 cm si se tine la o temperatura de 40-45C pina ce umiditatea scade pina la cca 5%.

O mai buna uscare se realizeaza prin amestecarea usoara, periodica, a masei de polen si prin ventilarea permanenta pentru indepartarea vaporilor de apa.

In lipsa uscatorului, in stupina se poate realiza, ca o prima etapa de uscare, intinderea polenului in straturi subtiri la umbra, dupa care insa uscarea trebuie dusa la capat in uscatoare special amenajate.

Trebuie evitata expunerea polenului direct la soare, razele soarelui distrugind componentii biologici din polen (vitaminele si fermentii).

Dupa uscare polenul se cerne si se curata de corpurile straine.

Eliminarea surplusului de apa asigura conservarea normala a polenului, in continuare polenul trebuind sa fie ferit de umiditate, fiind foarte higroscopic.

De asemenea trebuie ferit de daunatori si mucegaiuri.

Pentru aceasta, polenul se pastreaza in ambalaje metalice, inoxidabile, de sticla sau polietilena inchise etans, pentru combaterea daunatorilor fiind tratat cu tetraclorura de carbon sau cu bromura de metil in camere de gazare amenajate special in acest scop.

O metoda foarte buna de pastrarea polenului este amestecul acestuia cu zahar pudra in proportie de 1:2 (o parte polen in doua parti zahar pudra, sau cu miere).

Tehnologia exploatarii familiilor de albine pentru

Obtinerea veninului de albine

Intepaturile albinelor au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri pentru vindecarea unor boli, in special a celor reumatismale, fara a capata insa o raspindire prea mare in practica medicala. Cauza a fost teama de intepaturi, tratamentul fiind mai greu suportat de cei neinvatati cu durerea pricinuita de intepaturile albinelor, precum si unele efecte secundare, care pot aparea la unele persoane mai sensibile.

Lipsa unei aparaturi adecvate si greutatile intimpinate in obtinerea veninului cit mai curat posibil au retinut de asemenea folosirea acestuia in medicina, fiind cautate alte surse de substante asemanatoare rnai usor de valorificat, cum ar fi de exemplu veninul de sarpe.

Valoarea terapeutica ridicata, precum si evolutia tehnicii de recoltare fac in prezent posibila asigurarea necesarului de venin de albine,acesta dovedindu-se eficient in tratarea unei game foarte mari de afectiuni cum sint : alergiile, bolile de piele, de ochi, bolile sistemului circulator, afectiunile aparatului locomotor, etc.

Proprietati fizice si compozitia chimica a veninului de albine. Veninul proaspat extras se prezinta sub forma unui lichid incolor, viscos,cu gust amarui, astringent si miros specific. Este mai greu decit apa (greutate specifica 1,13) si are o reactie acida.

Lasat in aer liber pierde usor apa si unii componenti volatili, raminind in forma de cristale deschise la culoare (alb-cenusiu) foarte usor solubil in apa si insolubil in alcool. Rezista la temperaturi ridicate (pina la 100C) si foarte scazute (sub 0C) si isi pastreaza vreme indelungata calitatile terapeutice daca se pastreaza in loc uscat, la temperaturi sub 0C.

Componentii principali ai veninului sint substantele proteice care reprezinta 75% din cantitatea bruta. Unii autori considera ca in veninul de albine se afla trei fractii proteice : melitina, care reprezinta 55% din veninul brut, fermentii 17% si o fractie inactiva care reprezinta cca 3%din veninul brut.

Melitina are un rol deosebit in terapeutica, provocind hemoliza, contractia muschilor striati, scaderea tensiunii sanguine, etc. Sub influenta melitinei in cazul intepaturilor de albine apar inflamatiile locale.

Dintre fermenti se deosebesc hialuronidaza si fosfolipaza, prima inlesnind difuzarea veninului in tesuturile in care este introdus, iar a doua actionind asupra lecitinei.

in compozitia veninului de albine s-au mai gasit o serie de amino-acizi liberi, acizi volatili, grasimi, precum si acidul formic, clorhidric si ortofosforic. Dintre substantele minerale s-au identificat calciul, magneziul, fosforul, sulful, cuprul, etc.

Metode de obtinere. Pentru folosirea curenta si in alte forme decit aceea de intepatura directa, au fost cautate diferite metode de obtinerea veninului de albine, in cantitati utile si de calitate cit mai buna.

Astfel, s-au folosit metode pur mecanice prin care albina era apucata cu mina sau cu o penseta special adaptata si silita sa intepe o membrana de natura animala sau o foaie de plastic, pinza de matase etc. sau sa depuna picatura de venin pe o placa de sticla. Metoda era insa greoaie si foarte inceata.

O alta metoda folosea recoltarea intregului aparat cu venin al albinelor, mod in care era pastrat mai mult timp.

Metodele mecanice fiind foarte greoaie si cu un randament foarte mic, s-au cautat metode care sa permita obtinerea veninului cu ajutorul unui agent asupra unui numar mai mare de albine. Astfel, s-a incercat fierberea albinelor moarte in timpul iernii si extragerea veninului din apa.

Un alt agent a fost eterul. Pentru obtinerea veninului, albinele erau inchise intr-un vas de sticla inchis la gura in care se punea putin eter. Sub actiunea vaporilor de eter, albinele se iritau si incercau sa intepe peretii vasului pe care lasau veninul scurs din ace.Data fiind miscarea continua a albinelor, o parte din venin se lua pe corpul albinelor, iar restul se impurifica cu dejectiile eliminate de albine.Din aceasta cauza, nici aceste metode nu au capatat o raspindire prea mare,fiind legate in mare masura de omorirea albinelor iar produsul obtinut fiind de o calitate inferioara, impurificat cu diferite substante provenite de la albine, din stupi, sau din mediul inconjurator.

Problema recoltarii veninului de calitate si in cantitati utile s-a rezolvat abia in momentul aparitiei colectoarelor de venin, in care agentul de stimulare al veninului este curentul electric.

In mod obisnuit, un asemenea colector se compune din urmatoarele piese componente :

1. blocul de alimentare cu curent electric ;

2. colectorul de venin ;

3. conductorii electrici.

Blocul de alimentare formeaza sursa de curent electric din baterii electrice legate in serie sau transformator legat la reteaua electrica.

Colectorul este format dintr-o rama pe care se intind alternativ fire din metal cu conductibilitate electrica ridicata la cea 3 mm distanta, din care un fir se leaga la polul pozitiv al blocului de alimentare, al doilea la cel negativ, s.a.m.d., astfel incit albina atingind doua fire alaturate inchide circuitul electric, socul primit iritind-o si provocindu-i o reactie de aparare. Sub acest impuls, albina cauta sa intepe placa pe care este asezata si lasa veninul pe aceasta.

Pe acest principiu se bazeaza si aparatul construit in cadrul I.C.A. si care consta din :

- un generator de curent care furnizeaza impulsuri electrice de 22 V cu o durata de 3 secunde, la intervale de 6 secunde. Generatorul se compune dintr-un bloc stabilizator de tensiune, care asigura stabilitatea impulsurilor, un circuit electronic de protectie care asigura functionarea normala a intregului lant de colectare si intrerupe intregul montaj in caz de scurtcircuit, un circuit basculant cu care se regleaza ciclurile impuls-pauza, releu, comutatoare de comanda si indicatoare optice de control pentru controlul functionarii avariilor si al suprasarcinii (autoreglare).

Dupa legarea sursei de alimentare la bornele de intrare ale generatorului, se inchide comutatorul de pornire care. pune in functiune blocul stabilizator si cel de protectie electronica. Acestea asigura tensiunea stabilizata circuitului basculant, care o transmite sub forma de impulsuri la bornele de iesire.

Tensiunea de lucru este asigurata de sase baterii de lanterna de 4,5 V legate in serie, generatorul putind deservi simultan de la l la 160 colectoare (grile) amplasate la tot atitea familii de albine.

Colectorul (grila) este format dintr-o rama care are pe una din fete un rind de conductori electrici montati dupa modul descris mai sus.

Sub conductori se monteaza o placa de sticla groasa. Pe una din fete sint dispuse prin turnare santuri ovale pe toata lungimea placii, adinci de cea 2 mm.

Placa se acopera cu o pelicula semielastica ce permite retragerea acelor albinelor in urma intepaturii si colectarea veninului in spatiul dintre placa si membrana format de santurile longitudinale.

In acest fel veninul se obtine absolut pur, fiind exclusa orice posibilitate de impurificare.

Folosirea colectoarelor electrice de venin a permis sa se traga o serie de concluzii privind fiziologia producerii de venin in organismul albinelor, in baza carora s-au stabilit tehnologiile de lucru .

Astfel, s-a observat ca secretia glandei de venin, calitativ si cantitativ, este determinata de virsta albinelor, de abundenta hranei proteice si de anotimp.

Dupa Miiller, albinele abia eclozionate, practic nu au venin. Cele de virsta pina la 2 zile au cea 0,04 mg ; intre 2 si 6 zile 0,15 mg ; intre 6 si 11 zile 0,21 mg ; iar cele pina la 15 zile de viata 0,31 mg. Dupa virsta de 15 zile, glandele cu venin ale albinelor incep sa degenereze.

In perioadele de cules abundent de polen, rezervele de venin sint mai mari decit in perioadele lipsite de polen sau la albinele ale caror rezerve interne de proteine (corpul gras) sint slab dezvoltate sau consumate (la iesirea din iarna), in schimb, generatiile de albine crescute primavara in regim de abundenta de polen au venin mai mult decit cele crescute in alte sezoane ale anului, iar rezerva de venin odata consumata (recoltata) nu se mai reface.

In acest fel, in decursul unui sezon apicol de la familiile de putere normala se pot realiza l-1,5 g venin la kg de albine (10.000 indivizi).

Tehnologia de lucru prevede mentinerea colectorului in lucru la urdinisul unei familii cite 2 ore pe zi in doua zile consecutive, operatia repetindu-se la interval de 21-24 zile la aceeasi familie, timp in care in familie are loc schimbarea generatiilor si aparitia unui nou grup de albine de virsta medie cu incarcatura maxima de venin.

Manipulat in conditii normale, pe timp frumos si in prezenta unui cules oarecare, functionarea aparatului nu provoaca iritare sau agresivitate la familiile de albine, mortalitatea albinelor fiind aproape nula. De asemenea, folosirea colectorului nu impiedica activitatea de cules a albinelor, acestea continuindu-si zborul in conditii obisnuite.

In prezent se fac incercari pentru imbunatatirea aparaturii si tehnologiei de recoltare, in vederea retinerii tuturor componentilor veninului, inclusiv ai celor volatili, in acest scop placile colectoare fiind dotate cu instalatii de congelare in care se foloseste gheata carbonica.

STUPARITUL INDUSTRIAL

Apicultura moderna, ca si orice sector de activitate, a favori2 berarea omului de anumite lucrari care solicita mai multa forta, a dus la aplicarea unor mijloace mecanice in diferitele procese de productie. Noile tehnologii - moderne si eficiente - determina obtinerea unor productii apicole ridicate, la un pret de cost scazut, cu un volum de munca minim.

Stuparitul industrial prezinta in esenta concentrarea, intensificarea si rationalizarea productiei apicole. Este de fapt realizarea unei tehnologii aparte, moderne, dar simplificate in domeniul cresterii si exploatarii familiilor de albine.

Importanta si aplicarea stuparitului industrial in tara noastra si-n alte tari cu apicultura dezvoltata. Stuparitul industrial in tara noastra se afla la inceput, in S.U.A. acesta se aplica in multe ferme, atit in statele din nord, cit si in sud. Sporadic se aplica in unele tari europene, cum de altfel si in tara noastra, incepe sa se extinda, avind rezultate multumitoare. Asa cum se practica, stuparitul industrial este o mare realizare a apiculturii romanesti, fiind un pas inainte in eliberarea apicultorului de anumite lucrari inutile.Mai intimpina rezistenta din partea unor apicultori, mai cu seama datorita dezobisnuintei fata de unele lucrari de rutina, care constituie toata dificultatea practicarii stuparitului industrial. Cu toate acestea, o seama de apicultori indrazneti au demonstrat ca aceasta noutate apicola poate fi aplicata si in tara noastra. Desigur, metoda in sine constituie o revolutie fireasca si utila in tehnologia apicola romaneasca.

Prin stuparitul industrial se obtin productii apicole la un inalt nivel cantitativ si calitativ, realizate la un pret de cost scazut.

Conditiile geoclimatice, baza melifera si polenifera bogata si diversa din patria noastra ofera cadru prielnic pentru practicarea si extinderea stuparitului industrial.

Realizarea stuparitului industrial impune o serie de masuri tehnico-organizatorice si anume: deservirea stupilor in brigada, conditii, principii si metode de lucru specifice.

Organizarea stuparitului industrial. Stupinele se amplaseaza la anumite distante de sediul fermei, care este la centru, cu drumuri de acces si legaturi moderne de comunicatii. La sediul fermei se organizeaza o hala pentru extractia si prelucrarea produselor, dotata cu linii tehnologice moderne, utilaj divers necesar ; magazii, ateliere, depozite, garaje si birouri. Ferma apicola trebuie sa dispuna de 50 ha teren arabil necesar pentru cimpul melifer. Stupinele ca marime vorfi de 550-600 familii de albine ,organizate pe vetre de cite 150 in masivele cu mare cules si de 30-50 familii de albine in masivele in care culesurile sint mai slabe. Distantele intre vetre, in functie de potentialul nectaro-pole-nifer al masivului, sint de 100-2000 m. Amplasarea stupinelor se face pe terenuri corespunzatoare, care sa asigure doua culesuri cel putin (salcim si tei).

Asezarea familiilor de albine pe vetre se face la 2 m pe rind si 3- 4 m intre rinduri, in forme diferite : in sah, in zig-zag, in V, in linie sau grup. Orientarea urdinisurilor se face in directia S-E sau S la o inaltime de sol de 15-20 cm. Pentru evitarea ratacirii albinelor se vor plasa repere verticale si orizontale fixe de orientare in cimpul melifer. in masivul melifer, in functie de numarul stupinelor si al familiilor de albine, se amplaseaza puncte pentru depozitarea materialelor si loc de odihna al apicultorului.

In stuparitul industrial romanesc se recomanda, in functie de zona, intretinerea familiilor de albine in stupi M.E. R A 1001 sau chiar orizontali.

In functie de sarcinile unitatii, specializarea se face dupa cerinte : miere-marfa, polenizarea culturilor, formarea de roiuri, producerea de polen sau laptisor de matca. Eficienta stuparitului industrial se realizeaza prin introducerea in procesul de productie a utilajului apicol modern : descapacitor automat, centrifuge radiale de mare capacitate, etc. De asemenea centralizarea diferitelor lucrari privind administrarea hranei pentru stimulare sau .de completare, extractia mierii si cerii, pregatirea si fixarea fagurilor artificiali, etc.

Lucrarile in stuparitul industrial se realizeaza in formatii de lucru complexe, pe brigazi sau echipe. Apicultorii, specializindu-se in executarea diferitelor lucrari, coopereaza in munca pentru indeplinirea sarcinilor de productie, in perioada de iarna se pregatesc stupii, ramele, fagurii, toate materialele. necesare de interventii in timpul lucrarilor de sezon.

Activitatea fermei se desfasoara pe baza unui program bine intocmit, pe un an, detaliat pe sezoane si si chiar pe saptamini.Lucrarile speciale de sozon sint efectuate de apicultorii de baza ai fermei, care au primire pina la 500 de familii de a.bine si sint ajutati in perioadele de virf (recoltari in special si cresterea matcilor), de apicultori sezonieri .In acest fel se alcatuieste o echipa operativa (de deservire) formata din 3- 4 apicultori condusi de seful de ferma care dirijeaza intreaga activitate dupa necesitati.

In general activitatea in stuparitul pastoral se realizeaza prin lucrari principale de intretinere si ingrijire ce se executa la intervale mari de timp. Astfel la deschiderea stupului se fac toate lucrarile impuse de moment iar si pentru etapa viitoare, in acest mod se evita si risipa de timp, dar si deranjarea prea deasa a familiilor de albine ce se face in mod obisnuit in practicarea stuparitului traditional. O atentie deosebita tebuie acordata asigurarii familiilor de albine cu matci roditoare si schimbarii lor intr-o proportie minima de 20% din efectivul total. De asemenea se vor intretine numai familii de albine puternice, restul se unifica iar cele bezmetice si bolnave se distrug.