| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
PRINCIPII GENERALE ALE ASIGURARII
Nevoia de asigurare. Definitia asigurarii. Riscul.
In timpul unei perioade, se acumuleaza o serie de bunuri, valori care pot disparea intr-un moment ca urmare a unui incendiu, naufragiu sau a unui alt motiv. Pierderea financiara rezultata nu poate fi compensata decat prin asigurare. In acelasi timp integritatea fizica, sanatatea, capacitatea de munca pot sa fie si ele afectate ducand la diminuarea sau imposibilitatea desfasurarii unei activitati si, deci la lipsa unui venit. In cazul persoanelor juridice poate intervine pierderea de profit, imposibilitatea de returnare a creditelor, raspunderea pentru marfa incredintata pentru transport, raspunderea fata de terti - poluare, accidentare, lovire de obiecte fixe si plutitoare etc.
In tarile dezvoltate, asigurarile
reprezinta o parte a educatiei, a traditiei si chiar a vietii. In
Constiientizarea si manifestarea nevoii de protectie a oricarui om sau societate comerciala, ca si decizia de a cumpara asigurare, ca demers facultativ, sunt determinate de o serie de factori obiectivi - economici, financiari, sociali educationali si factori subiectivi - experientele anterioare, cunoasterea avantajelor si protectiei oferite de asigurare.
Asigurarea propriu - zisa, in forma cea mai simpla, dar si cel mai des intalnita pe piata, consta in protectia financiara pentru pierderi cauzate de o gama larga si variata de riscuri.
Asigurarea are la baza un acord de vointa ( contract) incheiat intre asigurator si asigurat, prin care asiguratorul ofera asiguratului protectie pentru riscurile pe care si le-a asumat, obligandu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor in caz de producere a acestor evenimente, in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani, numita " prima de asigurare".
In schimbul primei de asigurare platite, care este calculata ca un procent mic aplicabil la valoarea asigurata, asiguratul primeste in schimb garantia de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare petrecuta la materializarea oricaror dintre riscurile incluse in conditiile de asigurare .
Protectia riscului se constituie, astfel, intr-o marfa specifica - un serviciu -, care se vinde si se cumpara ca orice alta marfa pe o piata specifica, numita "piata asigurarilor", parte a pietii serviciilor financiare.
In literatura de specialitate se intalnesc abordari si modalitati de exprimare diferite prin care, de fapt, se desemneaza acelasi lucru. Unii autori considera ca asigurarile pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care exista suficient de multe definitii, din care vom prezenta cateva.
John Downes si Jordan Elliot Goodman, in Dictionary of Finance and Investment Terms , definesc asigurarea ca fiind "sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, constiente de riscurile posibile, platesc prime de asigurare unei companii de asigurari care ramburseaza sumele corespunzatoare in caz de dauna. Asiguratorul profita prin investirea primelor pe care le primeste. Intr-un sens mai larg, asigurarea transfera riscul de la o persoana la un grup care poate mai usor sa plateasca pagubele".
In unele lucrari se considera chiar ca asigurarea poate fi definita din doua puncte de vedere :
1.ca persoana ( fizica su juridica) in calitate de asigurat, asigurarea poate fi privita si ca "finantare" a unei pierderi, in conditiile in care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecintele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activitatii sau supravietuirea afacerii asiguratului in cazul pierderii produse.
2. ca un mijloc prin care riscurile pentru doua sau mai multe persoane sau firme se combina prin contributii prezente sau promise la un fond din care se platesc despagubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind ca asigurarea se bazeaza pe transferul riscului de la un individ catre o comunitate de indivizi sau , la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu sume mici ceilalti indivizi.
Din punctul de vedere al asiguratorului, asigurarea apare ca un mijloc de retinere, fiind un mijloc de retentie si combinare. Asigurarea apare ca un mijloc de transfer chiar a unor riscuri intre mai multi asigurati, printr-o administrare in comun a mai multor riscuri. Prin aceasta, asiguratorul isi imbunatateste abilitatea de a prevedea pierderile potentiale.
O alta definitie este data de Yvonne Lambert Faivre care considera ca " sub aspect tehnic. Asigurarea este operatiunea prin care un asigurator, organizand pe principiul mutualitatii un numar mare de asigurati, expusi la producerea unor anumite riscuri, ii despagubeste pe aceia dintre ei care sufera un sinistru pe seama fondului comun constituit din primele incasate." In aceasta definitie intalnim notiunea "numar mare", calcularea nivelului de prime bazandu-se pe formule care au la baza teoria numerelor mari.
D.S. Hansell defineste asigurarea ca " un instrument care ofera compensarea financiara pentru evenimente nefericite, platile fiind efectuate din contributiile mai multor parti care participa la schema" Rezulta din aceasta definitie existenta unui fond care se formeaza prin contributia tuturor asiguratilor, sub forma de prima, din care se vor plati despagubirile pentru cei care sufera pierderi.
Asigurarea are ca scop combaterea efectelor adverse ale riscului. Riscul este prezent permanent si oriunde si, practic orice activitate economica sau de alta natura este amenintata de producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi. Din punct de vedere al asigurarii, nu orice pericol la care sunt expuse bunurile sau oamenii poate fi asigurat.
Se poate spune, deci, ca asigurarea are la baza un acord de vointa intre o persoana fizica sau juridica in calitate de asigurat si de o persoana juridica in calitate de asigurator, prin care asiguratul cedeaza asiguratorului un risc sau o clasa de riscuri pentru care obtine protectia asiguratorului. Pentru aceasta protectie, asiguratul plateste asiguratorului o suma de bani, numita prima de asigurare, urmand ca in cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asiguartorul sa il despagubeasca pe asigurat pentru daunele suferite.
Asigurarea are la baza principiul mutualitatii , potrivit caruia fiecare asigurat contribuie cu primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suporta contravaloarea daunelor suferite de asigurati. In schimbul unei sume de bani relativ mici, asiguratul va avea garantia protectiei in fata riscurilor, iar asiguratorul are rolul de a gestiona acest fond. Scopul asigurarii il constituie protectia financiara, respectiv repunerea asiguratului in situatia patrimoniala existenta inainte de producerea dezastrului, si nu obtinerea unui profit sau imbogatire a asiguratului. Cum fondul constituit din primele asiguratilor s-ar putea dovedi insuficient, este de datoria asiguratorilor sa-l investeasca pentru a il spori.
Riscul - este obiectul oricarui contract de asigurare si reprezinta elementul specific al asigurarii. Daca nu ar exista risc, nu ar exista asigurare.
Definirea riscului este inca o problema larg dezbatuta in literatura de specialitate. Intalnim, astfel multe definitii ca : " obiect al asigurarii, fie o persoana sau un lucru", "sansa unei pierderi", " nesiguranta privind rezultatul unei activitati ". Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile si pentru care societatile de asigurare pot oferi protectie.
O definitie succinta si caracterizanta o ofera Robert Brown in lucrarea Dictionary of Marine Insurance Terms : " Riscul este o intamplare accidentala, un caz fortuit. Ceva care se poate intampla, dar nu ceva care trebuia sa se intample neaparat. Nu include un element de inevitabilitate."
Pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de asigurabilitate :
sa fie calculabile, sa poata fi determinate probabilistic.
sa nu poata fi evitate prin diligente normale;
sa fie suportabile ca marime si frecventa , adica sa poata fi suportate din punct de vedere financiar de catre asigurator;
sa fie compensatorii, adica asiguratorul sa compenseze pierderea financiara rezultata din producerea lor;
sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in contractul de asigurare;
sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare.
Sa nu depinda de vointa asiguratului sau asiguratorului.
Diversitatea riscurilor impune o sistematizare a lor dupa anumite criterii :
1/ dupa natura lor :
a/ riscuri pure - sunt cele care prin producerea lor provoaca numai pierderi. Sunt riscurile asigurabile pentru care, in cele mai multe din cazuri, asiguratorii ofera protectie. Cele mai tipice riscuri pure sunt incendiu, explozie, accidente, naufragiu, deces, furt.
b/ riscuri speculative - sunt numite si riscuri antreprenoriale, deorece prin producerea lor se poate inregistra o pierdere sau un castig . Cea mai mare parte a acestor riscuri nu sunt asigurabile.
2/ dupa implicatiile riscurilor :
a/ riscuri fundamentale - sunt acele riscuri care, prin efectele producerii lor, afecteaza o mare parte a societatii sau a lumii. Un risc fundamental presupune elementul de catastrofa. Exemple : razboiul, foametea, cutremurul, poluarea etc. Atunci cand riscurile fundamentale au un potential de dezastru foarte mare, ele apar ca fiind neasigurabile din punct de vedere al asiguratorilor.
b/ riscurile particulare - sunt riscurile ale caror consecinte sunt relativ limitate sub aspectul intinderii efectelor. Cele mai multe riscuri asigurabile sunt riscuri particulare.
3/ din punct de vedere al managementului riscului ;
a/ riscuri statice - considerate riscuri asigurabile deoarece producerea lor genereaza numai pierdere sau mentinerea starii initiale;
b/ riscuri dinamice, identificate cu riscurile comerciale tipice care pot genera profituri sau pierderi, fiind in principiu neasigurabile
4/ dupa asigurabilitate :
a/ riscuri asigurabile care se subdivid in :
-riscuri generale
-riscuri speciale
b/ riscuri neasigurabile (excluse)
Riscurile clasificate dupa acest ultim criteriu vor fi pe larg tratate in cadrul abordarii specifice a riscurilor in asigurarea maritima.
Managementul riscului.
Managementul riscului consta in identificarea, cuantificarea si reactia la expunerea la riscuri pure, la pierderi accidentale potentiale.
El mai poate fi definit si ca procesul de elaborare si adoptare a deciziilor necesare pentru minimalizarea efectelor adverse ale pierderilor accidentale intr-o organizatie.
Cele cinci etape importante in implementarea managementului riscului sunt urmatoarele :
A/ Identificarea riscului;
B/ Cuantificarea riscului - determinarea probabilitatii de producere si a impactului financiar al riscului;
C/ Elaborarea de recomandari - evitarea riscului, reducerea probabilitatii de producere a riscului, reducerea magnitudinii daca se produce, transferul riscului unei alte parti, retinerea sau pastrarea riscului.
D/ Implementarea deciziei.
E/ Monitorizarea si interpretarea rezultatelor.
Clasificarea asigurarilor
1/ Dupa tipul si natura riscurilor asigurate :
a/ asigurari de viata ;
b/ asigurari non - viata;
2/ Dupa modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare :
a/ asigurare prin efectul legii ( obligatorie);
b/ asigurare contractuala ( facultativa) ;
3/ Dupa teritoriul pe care se acorda acoperirea prin asigurare :
a/ asigurari interne
b/ asigurari externe
Deosebirea dintre acestea consta in elementul de extraneitate care este prezent numai in cazul asigurarilor externe. El se refera la domiciliul intr-o alta tara al uneia dintre partile contractante sau al beneficiarului asigurarii, la obiectul asigurarii si la riscul preluat de asigurator, care se pot afla sau produce in afara teritoriului tarii in care se incheie contractul.
Principalele categorii de asigurari externe sunt legate, in principal, de asigurarile de transport, cum ar fi :asigurarea marfurilor, asigurarea navelor maritime si fluviale, asigurarea aeronavelor, asigurarea constructiilor - montajului in strainatate si raspunderii constructorului etc. Tot mai mult, datorita liberalizarii serviciilor de asigurare, in aceasta categorie se include si asigurarile de bunuri care, fiind localizate intr-o tara, se asigura la o societate din alta tara.
4/ Dupa natura si tipul raporturilor care se stabilesc intre asigurat si asigurator :
a/ asigurare directa;
b/ asigurare indirecta;
Asigurarea directa se incheie in mod direct intre asigurat si asigurator, in timp ce asigurarea indirecta se incheiae prin intermediari ( in principal, prin brokeri).
5/ Dupa domeniul asigurarii :
a/ asigurari de bunuri;
b/ asigurari de persoane;
c/ asigurari de raspundere civila;
d/ asigurari de interes financiar
Asigurarile de bunuri cuprind proprietatile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamitatile naturale, accidente sau alte riscuri. Sunt incluse asigurarile de cladiri, utilaje, masini si instalatii, marfuri, nave etc. Asigurarea maritima a marfurilor si navelor va fi dezvoltata in continuare.
Prin asigurarile de persoane se asigura viata, integritatea sau sanatatea asiguratului supuse amenitarii unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia.
Asigurarile de raspundere civila au ca obiect o valoare patrimoniala egala cu despagubirea pe care ar urma sa o plateasca asiguratul unor terti prejudiciati. Acest gen de asigurare va face obiectul studiului in cadrul asigurarii maritime pentru protectie si despagubire ( P & I ) unde vom intalni aspecte legate si de asigurarile de persoane ( raspunderea pentru decesul, accidentarea sau imbolnavirea propriului echipaj sau al pasagerilor sau tertelor persoane care vin in contact cu bordul navei).
Asigurarile de interes financiar au ca obiect protectia prin asigurari a riscului de pierdere a profitului, asigurarea de credite si altele. In cadrul asigurarii maritime, se va aborda asigurarea pierderii de chirie ( loss of hire).
ASIGURAREA MARITIMA
Asigurarile maritime ofera compensatie financiara pentru avarierea, distrugerea sau pierderile survenite ca urmare a comertului pe mare. Se foloseste foarte frecvent expresia "marine adventure - aventura maritima" - ca obiect al contractului de asigurare maritima.
Contractul de asigurare maritima reprezinta intelegerea dintre asigurat si asigurator prin care acesta din urma se obliga sa il despagubeasca pe asigurat pentru pierderile suferite ca urmare a unei aventuri maritime.
Aceasta este o definitie acceptata in literatura de specialitate a sigurarii maritime.
Obiectul contractului de asigurare , in acceptiunea Marine Insurance Act 1906, reprezinta :
orice marfa sau alte bunuri mobile expuse pericolelor marii, denumite "bunuri asigurabile";
veniturile din navlu, taxe de trecere, comisioane, profit sau orice alte interese financiare, garantii pentru credite, sume platite in avans, cheltuieli extraordinare pentru salvarea bunurilor expeditiei maritime de la pericolele marii;
orice raspundere fata de o terta parte ce poate aparea pentru proprietar sau alta persoana interesata sau responsabila pentru proprietatea asigurata, ca urmare a pericolelor marii.
Riscurile in asigurarea maritima
Asa cum s-a mentionat anterior, asigurarea maritima are ca scop indemnizarea asiguratilor pentru pierderile suferite ca urmare a producerii evenimentelor legate de aventura maritima.. Reluand clasificarea riscurilor in asigurabile si neasigurabile si tratandu-le in cadrul asigurarii maritime vor determina urmatoarele categorii :
1/ Riscuri asigurabile, care sunt :
a/ Riscuri generale -riscurile care au o frecventa de aparitie relativ bine cunoscuta de asiguratori pe baza datelor statistice ale evenimentelor si ale daunelor cuantificate; aici sunt incadrate "pericolele marii", care includ : coliziunea, incendiul, furtul, esuarea, furtuna, trasnetul, naufragiul, rasturnarea,etc. Acestea sunt acoperite de conditiile obisnuite de asigurare. Termenul "riscuri ale marii", asa cum este consacrat de Marine Insurance Act 1906, include pericolele care reprezinta consecinta sau sunt legate de navigatia pe mare, incendiu, razboi, piraterie, furt, capturare, sechestrare, retinere, arestarea de printi si persoane, aruncarea de marfa peste bord, abandonare, baraterie si orice alte pericole de acest fel care port fi mentionate in polita. El se refera numai numai la evenimente fortuite si la daunele aparute pe mare.
Pentru aceste riscuri, care de regula sunt grupate in numar mare, primele de asigurare sunt relativ reduse in comparatie cu cele percepute pentru riscurile speciale.
b/ Riscuri speciale se asigura separat, contra platii unor prime de asigurare suplimentare, pe grupe de riscuri asemanatoare sau numai pe cate un risc, nominalizat individual.Ele se mai intituleaza si "riscuri numite". Din aceasta categorie fac parte :
b1/ riscurile ce tin de natura bunului asigurat : spargerea materialelor casante, alterarea alimentelor, zgarierea tablei sau a produselor emailate, incingerea cerealelor, risipirea citricelor sau a maslinelor etc.
b2/ riscurile cu caracter social politic : razboi, greva, revolutie, rebeliune, masuri militare, arest, distrugerea navei si a marfurilor din dispozitia autoritatilor militare sau civile etc.
2/ Riscuri neasigurabile ( excluse ) sunt evenimentele cauzatoare de pagube care tin preponderent de natura si caracteristicile fizice si chimice ale bunurilor ce fac obiectul asigurarii. In principiu, ele sunt proprii bunurilor respective si apar ca ruzultat al unor procese fizico-chimice interne, sau survin ca urmare a neglijentei sau nerespectarii normelor tehnice. Ele nu sunt acceptate de asiguratori deoarece printr-o conduita preventiva si corecta a asiguratului pot fi evitate si nu indeplinesc conditiile de asigurabilitate.
Insusirile naturale ale marfii, evaporarea lichidelor transportate in vase descoperite, incingerea cerealelor, acrirea vinului, moartea naturala a animalelor vii, uzura normala a bunului asigurat, incarcarea fara stirea asiguratorului a unor obiecte periculoase ( explosive, toxice etc), contaminarea radioactiva, starea de nenavigabilitate a navei, fortarea ghetii de alte nave decat spargatoarele de gheata, ambalarea necorespunzatoare, expedierea in stare deteriorata sau vatamarea marfii prin actiunea viermilor, rozatoarelor, insectelor etc si alte situatii care fac ca producerea lor sa se apropie de certitudine, determina excluderea fireasca a acestora din conditiile de asigurare practicate de asiguratori. Nu se acopera prin asigurare nici daunele suferite de proprietarii marfurilor transportate cu o nava propulsata cu ajutorul energiei atomice. Limitarile de raspundere a asiguratorului se refera atat la asigurarea navei cat si la asigurarea marfii.
Nerespectarea conditiilor tehnice obligatorii pentru transportul unor marfuri speciale sau transportate in conditii speciale presupune raspunderea transportatorului pentru distrugerea marfurilor.
Interesul asigurarii maritime
Scopul contractului de asigurare maritima este sa despagubeasca asiguratul de pierderea suferita ca rezultat al materializarii unui risc asigurat. Pentru a suferi o pierdere, asiguratul trebui sa aiba un interes in proprietatea asigurata si expusa riscului. Daca asiguratul nu are un interes, el nu poate suferi o pierdere si, in consecinta, nu exista despagubire. In conformitate cu Marine Insurance Act 1906 , sectiunea 4, "un asigurat sub incidenta unui contract de asigurare maritima trebuie sa aiba un interes asigurabil si daca el nu are un astfel de interes si nici o speranta rezonabila ca ar putea obtine un astfel de interes, atunci contractul de asigurare este nul ".
Interesul asigurarii maritime reprezinta dreptul patrimonial pe care asiguratul doreste sa-l pastreze sau sa il obtina, sau obligatia patrimoniala a carei aparitie doreste sa o evite.
Sectiunea 5 din Marine Insurance Act 1906 este foarte importanta in definirea interesului asigurabil, care este unul din principiile de baza ale asigurarii. Aceasta este reprodusa mai jos :
In conformitate cu prevederile acestei Legi, orice persoana care este interesata intr-o aventura maritima are un interes asigurabil.
O persoana este interesata intr-o aventura maritima atunci cand se afla intr-o relatie comerciala sau necomerciala privind aventura sau cu orice proprietate asigurabila aflata pe nava si supusa riscurilor si, in consecinta, de care poate beneficia ca urmare a sigurantei sale sau cand sufera o paguba ca urmare a prejudicierii proprietatii asigurate prin pierdere sau avariere, prin arestare sau ca urmare a raspunderii ce poata sa apara.
In asigurarea maritima, spre deosebire de celelalte feluri de asigurari, nu este necesar ca asiguratul sa aiba interes in momentul incheierii politei, dar acesta trebuie sa existe in mod obligatoriu in momentul producerii pagubei.
Principalele interese in asigurarea maritima sunt legate de marfuri, nave, navlu, chirie, profitul sperat din vanzarea marfii, contributia la avaria comuna :
1/ Interese legate de marfa.
Proprietatea . Proprietarul marfii are un interes clar in aceasta si acest interes continua atata vreme cat el detine titlul asupra bunurilor respective. Intinderea acestui interes reprezinta pretul pe care l-a platit pentru marfa care poate fi marit prin interese aditionale asa cum vom vedea mai jos.
Costul transportului maritim.(navlul). Cand proprietarul unei marfuri o vinde, el plateste, in anumite conditii de vanzare, costul transportului pana la cumparator. Daca navlul este platibil in avans si nu este returnabil chiar in situatia cand marfa nu este livrata, atunci proprietarul marfii are un interes asigurabil pe un astfel de navlu.
Costurile asigurarii. Cand procura asigurarea pentru marfa sa., asiguratul plateste un cost, o prima de asigurare. Daca bunurile sunt pierdute el nu poate recupera prima, dar daca nu sunt pierdute pretul marfii pe care il primeste de la cumparator include si pretul asigurarii. Cum prima este pierduta in eventualitatea ca bunurile sunt pierdute, proprietarul marfii are un interes asigurabil in prima de asigurare.
Profitul anticipat. Vanzatorul unor marfuri intentioneaza sa obtina un profit din vanzare si pretul care este datorat de cumparator include acest profit. Daca marfurile nu ajung sa fie livrate datorita unor accidente, vanzatorul isi pierde profitul si el are, deci, un interes asigurabil in profitul anticipat.
Proprietate partiala. Cand proprietarul unei marfuri are titlu numai pe o parte a lotului respectiv, el are un interes asigurabil numai pentru acea parte si a oricaror cheltuieli si cota parte de profit atasate acesteia.
Interes care inceteaza intr-un anumit moment. (Defeasible interest). Vanzatorul unei marfuri are un interes asigurabil asupra bunurilor pana cand titlul trece la cumparator, moment care poate fi dupa inceperea voiajului. Cand titlul trece la cumparator, interesul asigurabil al vanzatorului inceteaza.
Interes intamplator ( Contigency interest). Cand titlul trece de la vanzator la cumparator, interesul vanzatorului inceteaza si apare cel al cumparatorului . De exemplu, unele contracte de vanzare contin clauze care dau cumparatorului dreptul sa refuze bunurile pentru intarziere in livrare. Daca cumparatorul isi exercita dreptul sub incidenta unei astfel de clauze, intesesul asigurabil al acestuia inceteaza si revine din nou vanzatorului.
Imprumut maritim. (Bottomry si Respondentia) Au mai mult interes academic nemai fiind uzitate in prezent. Ambele se refera la imprumutul pe care comandantul unei nave il face pentru performarea voiajului. Notiunea de "bottomry" presupune ca in schimbul imprumutului comandantul ofera drept garantie nava, navlul si marfa, in timp ce in cazul "respondentia" garantia este constituita numai de marfa. Daca garantiile se pierd, imprumutul nu mai trebuie inapoiat, imprumutatorul avand deci un interes asigurabil pana la valoarea imprumutului.
Cheltuielile de expeditie Nu este neuzual ca un contract de navlosire sa prevada o clauza prin care transportatorul poate sa descarce marfa intr-un port apropiat de cel de destinatie daca, dintr-un anumit motiv, nu poate sa o descarce in acesta din urma. Proprietarul marfii se ingrijeste de expedierea marfii pana la destinatia finala si cheltuielile respective reprezinta un interes asigurabil. O astfel de clauza este cea referitoare la gheata din Gencon.
Comisioane. Un agent care actioneaza pentru proprietarul marfii pe baza de comision are un interes asigurabil in acesta suma pe care se asteapta sa o castige la livrarea bunurilor.
Raspunderea fata de terti. Pentru a exista a raspundere legala din partea proprietarului de marfuri trebuie sa existe un anumit grad de neglijenta. Marfa aflandu-se in grija / custodia carausului sub incidenta unui contract de transport, orice raspundere in legatura cu marfa ii incumba acestuia. O marfa asigurata poate sa fie implicata intr-o raspundere generata de o coliziune conform cu o clauza din contractul de transport ( "both to blame collision clause") si atunci exista interes asigurabil.
Marfuri "specioase" . Exista nenumarate feluri de marfuri, fiecare cu problemele sale specifice de asigurare. Unele sunt totusi cunoscute sub caracterizarea de " marfuri specioase". Pentru aceste marfuri, asiguratorii tin statistici separate. Acest termen caracterizeaza toate marfurile pretioase : lingouri de aur, alte metale pretioase, pietre pretioase, obligatiuni si alte titluri negociabile, bani in monede si valuta in bancnote. Termenul nu acopera operele de arta.
2/ Interese legate de nava
Proprietatea. Armatorul, natural, are un interes asigurabil in nava pe care o detine. Acest interes este descris in polite ca fiind " corp si masina", sau, cateodata, "corp, masina si instalatii frigorifice".
Proprietate partiala. Cota parte detinuta intr-o nava este un interes asigurabil pro rata. In trecut, o nava era divizata din punct de vedere al proprietatii in 64 de parti si fiind detinuta de mai multi armatori care erau parteneri, minimul care putea fi detinut de unul era de 1/64 din nava. Astazi, cand companiile armatoare sunt mari concerne organizate ca societati pe actiuni, un detinator de actiuni nu are singur un interes asigurabil in navele detinute de companie.
Costul asigurarii. Un armator isi asigura in mod obisnuit nava pentru o perioada de 12 luni. El plateste prima de asigurare cand polita este emisa si o recupera prin navlul incasat. Daca nava devine o pierdere totala in aceasta perioada, navlul nu se mai castiga si implicit nici prima de asigurare nu mai poate fi recuperata pentru perioada ramasa. Cum aceasta prima recuperabila prin navlu se reduce cu trecerea timpului de asigurare, exista un interes de asigurare care se numeste " Interes de prima devolutiva" care scade la perioade stabilite ( lunar, trimestrial, semestrial).
Interesul navlositorilor. O nava poate fi navlosita in contracte de voiaj, de timp sau nava nuda ( bare boat). Daca in primele doua responsabilitatile aprovizionarii si operarii navei raman in sarcina armatorului, in contractele de bare boat navlositorul preia posesia si controlul navei avand in acest caz un interes asigurabil ca si un armator, inclusiv in materia raspunderii fata de terti. In acelasi timp armatorul isi mentine interesul asigurabil in nava sa chiar daca este inchiriata in bare boat.
Navlul navlositorilor. Cand un navlositor plateste in avans chiria navei, poate exista o prevedere in contract ca acesti bani nu sunt returnabili chiar in eventualitatea pierderii navei. Alternativ, poate exista o situatie contractuala in care navlositorul plateste o anumita suma pe zi, pentru un numar determinat de zile, chiar daca nava este pierduta sau avariata in timpul voiajului.In ambele circustanta navlositorul are un interes asigurabil in banii platiti sau platibili.
Navlul. Este un interes asigurabil care este riscul armatorilor, fie ca este platibil in avans sau la destinatie. Multi armatori utilizeaza o asigurare separata pentru acest interes pentru o perioada de 12 luni, numai pentru conditia de asigurare de pierdere totala - " total loss only".
Cheltuieli conexe ( Disbursements) Sunt cheltuieli angajate de comandant in numele armatorului pentru terminarea voiajului. Este un interes asigurabil al armatorului. In politele englezesti un astfel de interes este limitat la 10 % din valoarea de asigurare a corpului si masinii ( H & M), in timp ce politele americane merg pana la 25 %.
Interesul ipotecarului. Multi armatori isi ipotecheaza nava pentru credite necesare operarii acesteia. Acesti armatori isi mentin interesul asigurabil in nava lor, dar si imprumutatorul in favoarea caruia se ipotecheaza nava are un inters asigurabil in ea.
Raspundere contractuala. Un armator care transporta marfurile sub incidenta unui contract de transport are o responsabilitate asboluta in fata proprietarului marfurilor pentru pierderea sau avarierea marfurilor in timp ce acestea se afla in custodia sa. Aceasta raspundere este un interes asigurabil, de regula prin cluburile P & I.
Raspunderea fata de terti. Intr-un contract de transport sau de navlosire sunt doua parti. Orice persoana fizica sau juridica in afara lor sunt terti. Raspunderea unei parti parte la un contract catre cealalta se numeste "raspundere contractuala". Raspunderea catre o parte exterioara contractului se numeste " raspundere fata de terti". Sunt nenumarate variante in care un armator poate sa fie responsabil fata de un tert si in fiecare dintre aceste situatii exista un interes asigurabil. In asigurarea corp si masini, asigurarea casco, singurul exemplu de o astfel de raspundere este cel care se refera la raspunderea cauzata de coliziune. Celelalte numeroase variante de raspundere civila sunt acoperite de asigurarea P & I.
Interese P & I . Sunt numeroase interese asigurabile pe care armatorul nu le poate asigura pe piata ordinara casco. Aceasta situatie a generat aparitia si dezvoltarea cluburilor P & I, asociatii mutuale ale armatorilor. Abrevierea inseamna "Protection and Indemnity - Protectie si despagubire". Interesele asigurabile de cluburi vor fi tratate in capitolele dedicate acestora.
3/ Interese incidentale
Salariile comandantului si echipajului. In teorie comandantul si echipajul pot pierde salariile lor in eventualitatea pieirii aventurii maritime la care sunt parte, asa ca au interes asigurabil pentru ele. In practica , problema a devenit una de raspundere fata de terti care este acoperita de cluburile P & I.
O situatie inedita a gasim in piata romaneasca recenta, unde, operatorii au trebuit sa procure o asigurare specifica neplatii salariile echipajulor in caz de insolvabilitate a operatorului ( HG 71/1997) .
Reasigurarea Asiguratorul isi asuma o raspundere pentru intreaga valoare a unei polite de asigurare sau a unei parti din ea. De aceea el are un interest asigurabil in expunerea sa la potentiala pierdere pe care o reasigura in intregime sau in parte.
Asigurare dubla
Daca asiguratul se asigura in mod deliberat de doua ori pentru acelasi risc in scopul obtinerii de profit, atunci el comite un act fraudulos.
Nu toate cazurile de dubla asigurare sunt considerate frauduloase, pentru ca se poate intampla ca o persoana sa efectueze o asigurare fara sa stie ca aceasta a fost deja efectuata in numele sau de o alta. Un exemplu ar fi atunci cand un furnizor efectueaza o asigurare asupra unor bunuri si agentul de expeditie, nestiind de aceasta, efectueaza o alta asigurare pentru aceleasi bunuri.Primitorul marfurilor se va afla in posesia a doua polite de asigurare, acoperind aceleasi marfuri, dar cu doi asiguratori diferiti.
Marine Insurance Act 1906 defineste dubla asigurare ca existand atunci cand " doua sau mai multe polite sunt efectuate de catre asigurat sau in numele sau pentru aceasi aventura si interes sau a oricarei parti a ei, si suma asigurata excede despagubirea permisa' de catre lege. Se prevede si modul de reglementare a unei situatii de dubla asigurare nefrauduloasa, asiguratul putand sa pretinda despagubirea de la oricare dintre asiguratori, in orice ordine crede el de cuviinta. In practica, asiguratul solicita despagubirea pe baza unei polite si o anuleaza pe cealalta. De multe ori, nu se intampla chiar atat de simplu, existand situatii cand se solicita de asigurat o despagubire si de agentul sau o alta; banii primiti in plus trebuiesc blocati intr-un cont, urmand ca asiguratorii sa decida intre ei cine va suporta si in ce proportie despagubirea, restul sumei returnandu-se.
Co - asigurarea
Cand doi sau mai multi asiguratori acopera fiecare o parte dintr-o asigurare, ne aflam in situatia unei co-asigurari. Intr-o polita maritima obisnuita avem uzual mai multi asiguratori. Fiecare asigurator incheie un contract separat cu asiguratul pentru partea pe care si-o asuma si nici unul nu va fi raspunde pentru obligatiile asumate de ceilalti.
Cu toate ca acest mod de asigurare este un lucru comun, nu la el ne vom referi in tratarea notiunii de co-asigurare, ci la situatia in care o parte din interesul asigurat ( cat mai mult posibil) este plasat de broker pe piata locala si diferenta pe o piata externa. Pentru partea plasata pe piata interna, toti subscriitori urmeaza termenii si conditiile agreate de liderul subscriitor. Brokerul va trebui sa impuna pietii externe aceeasi termeni si conditii pentru a exista o uniformitate asemanatoare cu cea din reasigurare. Brokerul va trebui sa precizeze insa foarte clar ca este vorba de o co-asigurare si nu de reasigurare, pentru ca exista diferente importante intre aceste doua asigurari. Reasiguratorul se afla numai in relatie directa cu reasiguratul, in timp ce co-asiguratorul are relatie directa cu asiguratul.
Subasigurarea
Cand o persoana nu asigura pentru o valoare suficienta un bun pentru a-l acoperi in cazul unei pierderi totale care s-ar putea intampla, atunci avem un caz de subasigurare. Este mai mult caracteristica asigurarii nemaritime si in cazul ei se foloseste principiul "mediei". De exemplu, un asigurat are 10 obiecte identice care valoreaza 100 $ fiecare. El le asigura pentru un total de 900 $ . Daca un obiect se pierde din cauza unui risc asigurat, aplicandu-se principiul mediei, asiguratul va primi numai 90 $ pentru el.
In asigurarea maritima principiul mediei nu poate fi aplicat in practica pentru ca asigurarea se face pentru valori agreate.
Politele pot fi "cu valoare determinate " sau "fara valoare determinata". In practica, toate politele maritime casco si marfa sunt polite cu valoare determinata.
Cesiunea ( Assignment)
Cesiunea presupune cedarea tuturor drepturilor si beneficiilor care rezulta din polita unei terte parti. Se poate cesiona interesul asigurabil dintr-o polita sau polita in sine.
Din punct de vedere practic politele de marfa trebuie sa fie usor de cesionat si de aceea toate eforturile se fac in acest sens. Politele de marfuri se pot cesiona prin simpla andosare.
Sectiunea 50, Marine Insurance Act 1906 , contine prevederi referitoare la termeni din polite care sa interzica cesiunea. Acestea nu se aplica la politele de marfa, dar este obisnuita in toate politele care asigura navele. Pentru un subscriitor prudent, armatorul si operatorul unei nave sunt elemente esentiale de apreciere a riscului. De aceea, politele pentru corp contin o clauza care prevede ca acestea se anuleaza automat in cazul schimbarii armatorului sau operatorului navei, cu exceptia situatiilor in care asiguratorul accepta in scris continuarea asigurarii.
Bancilor ipotecare li se cesioneaza interesul total sau o parte din el ca o garantie colaterala la un credit acordat armatorului.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1685
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
