CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL DE PE LANGA CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMANIEI - organizare si functionare

CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL DE PE LANGA CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMANIEI - organizare si functionare

I. Introducere

Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, este o institutie permanenta de arbitraj, neguvernamentala, fara personalitate juridica, independenta in exercitarea atributiilor ce ii revin.
Sediul Curtii de Arbitraj este in Bucuresti, bulevardul Octavian Goga nr. 2, sector 3. ;i are misiunea de a promova, in Romania, arbitrajul comercial intern si international precum si alte cai alternative de solutionare a litigiilor. Principala atributie a Curtii de Arbitraj consta in organizarea si administrarea solutionarii pe calea arbitrajului a unor litigii comerciale interne sau internationale, daca partile au incheiat in acest sens o conventie arbitrala scrisa..

Curtea de Arbitraj mai are urmatoarele atributii:
1)asista partile, la cererea lor, in organizarea arbitrajului ad hoc;
2)elaboreaza modele de conventii arbitrale si le asigura difuzarea in cercurile economice; prezinta, in aceste cercuri, avantajele arbitrajului comercial;
3) dezbate in cadrul Curtii de Arbitraj sau in colaborare cu comisiile de arbitraj ale camerelor de comert si industrie din tara, aspectele de drept mai deosebite ivite in practica arbitrala, precum si problematica generala a arbitrajului comercial intern si international;
4) colaboreaza cu celelalte comisii de arbitraj ale camerelor de comert si industrie din tara, in special prin schimbul de liste de arbitri si de experienta, precum si pentru desfasurarea unor actiuni comune de promovare a arbitrajului comercial;
5) tine evidenta practicii arbitrale; intocmeste culegeri de practica arbitrala; asigura documentarea in domeniul arbitrajului comercial intern si international;
6) face propuneri privind imbunatatirea organizarii si desfasurarii arbitrajului comercial;
7) colaboreaza cu alte institutii permanente de arbitraj din strainatate si urmareste evolutia arbitrajului pe plan mondial;
8) indeplineste orice alte atributii ce ii sunt conferite prin prezentul Regulament si prin Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj.

II. Organizare si functionare

Curtea de Arbitraj este condusa de un colegiu compus din: presedinte, vicepresedinte si 3 membri. Colegiul Curtii de Arbitraj este numit de catre Comitetul Executiv al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, dintre arbitrii inscrisi pe lista. Cei 3 membri sunt propusi de presedintele Curtii de Arbitraj. Presedintele Curtii de Arbitraj are conducerea curenta a acestei Curti si o reprezinta in relatiile interne si internationale. De asemenea, presedintele exercita atributiile referitoare la organizarea si administrarea litigiului arbitral, prevazute in Regulile de procedura arbitrala. Vicepresedintele ajuta presedintele in indeplinirea atributiilor sale si este inlocuitorul de drept al acestuia. Presedintele si vicepresedintele pot fi alesi arbitri sau supraarbitri in tribunalul arbitral.

Curtea de Arbitraj se compune din 35-40 arbitri, numiti de Comitetul Executiv al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei la propunerea presedintelui in functiune al Curtii de Arbiraj, timp de 3 ani dintre persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de relulaentul de procedura arbitrara. Peste acest numar, dar fara a depasi jumatate din el, in lista de arbitri pot fi inscrisi si persoane care figureaza pe listele de arbitri ale unor institutii permanente de arbitraj din strainatate.
Inscrierea in lista de arbitri se face cu acordul scris al persoanelor in cauza.

Colegiul are urmatoarele atributii principale:
1) asigura conducerea generala a Curtii de Arbitraj;
2) aproba Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj;
3) propune, daca este cazul, modificarea Regulamentului de organizare si functionare al Curtii de Arbitraj, precum si a Normelor privind taxele arbitrale si cheltuielile arbitrale;
5) organizeaza intocmirea de culegeri de jurisprudenta a Curtii de Arbitraj si avizeaza publicarea acestora; asigura procurarea de documentatie straina, indeosebi reglementari referitoare la arbitrajul comercial;
6) stabileste atributiile secretariatului Curtii de Arbitraj.

Totalitatea arbitrilor inscrisi in lista de arbitri constituie plenul Curtii de Arbitraj.
Plenul Curtii de Arbitraj dezbate informarile colegiului acestei Curti cu privire la activitatea desfasurata, discuta probleme de drept mai deosebite ivite in activitatea Curtii de Arbitraj si examineaza propunerile privind reglementarile referitoare la arbitrajul comercial. Curtea de Arbitraj are un secretariat compus din asistenti arbitrali si alti salariati incadrati de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, la propunerea presedintelui Curtii. Asistentul arbitral este incadrat in functia de consilier juridic.

Solutionarea litigiului apartine exclusiv tribunalului arbitral.In intelesul prezentului Regulament, tribunalul arbitral este arbitrul unic sau, dupa caz, totalitatea arbitrilor investiti de parti prin conventia arbitrala ori in conformitate cu Regulile de procedura arbitrala sa solutioneze un litigiu determinat si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele

III. CONSTITUIREA TRIBUNALULUI ARBITRAL

Tribunalul arbitral este instanta care va solutiona litigiul aparut intre partile la conventia arbitrala.

Partile pot stabili prin conventie componenta tribunalului arbitrai, numarul arbitrilor si conditiile pe care acestia trebuie sa le indeplineasca, modalitatile de contestare a membrilor tribunalului arbitrai, ca si alte aspecte legate de activitatea tribunalului arbitrai. In orice caz, pentru a fi valabila, conventia arbitrala trebuie sa contina numele sau modalitatea de numire a arbitrilor.

1. Numirea arbitrilor

Tribunalul arbitral poate fi constituit din unul sau mai multi arbitri, in conformitate cu prevederile clauzei compromisorii sau regulile institutiei de arbitraj care organizeaza arbitrajul institutionalizat (art. 345 C.pr.civ.).

In ceea ce priveste numarul arbitrilor, in lipsa unei prevederi exprese a partilor, dispozitiile din Codul de procedura civila sau din Reguli completeaza vointa acestora, stabilind anumite principii in ceea ce priveste numarul arbitrilor care compun Tribunalul arbitra.

In primul rand, partile trebuie sa stabileasca in mod expres daca litigiul arbitrai va fi judecat de catre un singur arbitru (componenta unipersonala[1]) sau de mai multi arbitri (componenta colegiala' ) in conformitate cu art. 345 alin 1 C.pr.civ. si art. 19 din Regulile CACIR. Aceasta posibilitate a partilor intr-un litigiu arbitrai constituie o deosebire a arbitrajului fata de sistemul justitiei administrate de catre stat, in cadrul careia manifestarea vointei partilor cu privire la numarul sau calificarea judecatorilor care judeca respectivul litigiu nu produce efecte.

Optiunea partilor se va manifesta in cadrul clauzei compromisorii incluse in contractul incheiat de catre parti sau in compromisul incheiat dupa ce litigiul intre parti a luat nastere. Desemnarea tribunalului arbitrai unipersonal se poate face si prin insasi cererea de arbitrare sau intampinarea depusa de catre parti.

Acordul partilor privind solutionarea litigiului de catre un tribunal arbitrai unipersonal, precum si acordul asupra persoanei desemnate arbitru unic reprezinta conditiile necesare pentru constituirea acestui tip de tribunal. Daca partile nu ajung la o intelegere cu privire la persoana arbitrului unic, instanta de judecata prevazuta la art. 342 C.pr.civ. va avea dreptul de a decide in mod definitiv asupra acestei chestiuni.

In cazul in care arbitrajul este desfasurat in cadrul unei institutii specializate, diferendele intre parti cu privire la desemnarea arbitrului unic se vor rezolva de catre respectiva institutie in conformitate cu Regulamentul propriu.

In conformitate cu Regulile CACIR, art. 25, in cazul in care partile nu ajung la un consens cu privire la desemnarea arbitrului unic, autoritatea de nominare revine Presedintelui Curtii.

Daca partile nu prevad, in cadrul conventiei arbitrate, numarul de arbitri care vor compune tribunalul arbitrai, Codul de procedura civila si Regulile prevad ca numarul acestora va fi de trei, cate unul numit de catre fiecare parte si un supraarbitru ales de catre ceilalti doi arbitri.

Partile cu aceeasi pozitie procesuala sau cele care au interese comune in cadrul litigiului vor putea numi un singur arbitru (art. 345 alin 3 C.pr.civ.). Instanta prevazuta la art. 342 C.pr.civ. sau institutia care organizeaza arbitrajul este competenta sa decida daca si care sunt partile ce au interese comune in litigiu.

Ca regula imperativa, mentionata in Codul de procedura civila (art. 346), o parte nu poate numi arbitrul celeilalte parti si nici nu poate numi un numar mai mare de arbitri decat cealalta parte. In acelasi sens, Regulile stabilesc in art. 18 faptul ca fiecare parte are dreptul de a numi un numar egal de arbitri cu cealalta parte.

In arbitrajul international, numarul de arbitri care vor compune Tribunalul arbitrai trebuie sa fie impar, fiecare dintre parti avand, de asemenea, dreptul sa numeasca un numar egal de arbitri (art. 369' C.pr.civ.).

Referitor la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea fi desemnata arbitru intr-un litigiu, Codul de procedura civila mentioneaza ca orice persoana fizica, cetatean roman care are capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor (art. 344) poate fi arbitru. Aceasta regula se aplica in toate cazurile in care se organizeaza un arbitraj ad-hoc.

In cazul arbitrajului institutionalizat, fiecare institutie care organizeaza arbitrajul are dreptul de a impune anumite conditii persoanelor care vor exercita aceasta calitate in cadrul organizational al respectivei institutie.

In ceea ce priveste arbitrajul international organizat in conformitate cu regulile prevazute in art. 369², partile pot numi arbitri cetateni straini sau pot agrea ca arbitrul unic sau supraarbitrul sa fie cetatean al unui stat tert.

Regulile referitoare la organizarea arbitrajului in cadrul CACIR prevad in art. 17 conditiile pentru a fi nominalizat pe lista de arbitri a CACIR, prezentata partilor pentru a-si desemna arbitrii. Poate fi inscrisa pe lista de arbitri a CACIR "orice persoana fizica de cetatenie romana, care are capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor, se bucura de o reputatie nestirbita si are o inalta calificare si experienta in domeniul dreptului comercial sau al relatiilor economice internationale'. Arbitrii sunt inscrisi pe aceasta lista numai cu acordul lor, iar lista contine indicatii referitoare la pregatirea profesionala si specializarile fiecaruia.

In momentul in care se declanseaza litigiul, lista arbitrilor Curtii se comunica ambelor parti in vederea numirii arbitrilor ce vor compune tribunalul. Partile sunt libere ca, prin Conventia arbitrala, sa numeasca arbitri si persoane neinscrise pe lista de arbitri, care, prin competenta si probitate, se bucura de increderea lor (Art. 17 alin 3 din Reguli).

Regulile mai prevad ca arbitrii implicati intr-o procedura arbitrala trebuie sa fie independenti si impartiali in exercitarea calitatii de arbitru. Aceste persoane nu pot fi in nici un caz reprezentanti ai partilor, in caz contrar aflandu-se in pozitie contrara neutralitatii cerute unui arbitru in baza principiilor de baza care guverneaza aceasta materie.

Un aspect deosebit privind calificarea si incompatibilitatile arbitrilor, discutat in literatura de specialitate, a fost cel legat de posibilitatea unei persoane care detine functia de judecator in cadrul instantelor de drept comun, si mai ales in cadrul Curtii Supreme de Justitie, de a fi numita arbitru sau supraarbitru in cadrul unui litigiu arbitral.

Fata de dispozitiile oarecum neclare ale formei initiale a Legii 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, urmare a modificarilor intervenite in anul 1998, problema a fost deplin clarificata, in acest sens existand atat prevederi, cat si decizii ale Curtii Supreme de Justitie care confirma ideea ca functia de judecator la o instanta de drept comun nu este incompatibila cu calitatea de arbitru intr-un litigiu arbitrai.

Legea de organizare judecatoreasca, preluand principiul de drept constitutional, prevede faptul ca functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata (care presupune salarizare), cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior. Pe de alta parte, calitatea de arbitru sau chiar de membru pe o lista de arbitri cum este cea a CACIR nu presupune o activitate permanenta, continua, care caracterizeaza orice functie publica sau privata, ci doar o activitate sporadica, temporara si aleatorie, in functie de solicitarile celor care apeleaza la aceasta modalitate de solutionare a disputelor. Activitatea de arbitru nu poate fi in nici un caz comparata cu indeplinirea unor obligatii de serviciu, in cadrul unei ierarhii prestabilite. Curtea Suprema de Justitie a retinut, de altfel, faptul ca "nu exista functia de (supra)arbitru pentru cel care are o asemenea calitate la un moment dat'[2].

Un alt argument retinut de catre instanta suprema, in sensul ca activitatea de judecator si cea de arbitru nu sunt incompatibile, este acela ca, in reglementarea anterioara, Legea 92/1992 statua in mod clar aceasta incompatibilitate (art. 84 in forma initiala). Dupa modificarea Legii 92/1992, prin Legea 147/1997, textul respectiv, devenit art. 112, nu mai face nici o referire la incompatibilitatea dintre calitatea de arbitru si functia de judecator.

Pe de alta parte, daca s-ar sustine faptul ca o hotarare arbitrala ar fi lovita de nulitate absoluta fiind pronuntata de un arbitru care in acelasi timp exercita si functia de judecator la o instanta de drept comun, ar trebui sa existe un text special de lege in acest sens, tinand cont de faptul ca in materie procedurala nulitatile absolute sunt intotdeauna exprese si nu virtuale.

O alta categorie profesionala a carei implicare in diferitele modalitati alternative de solutionare a disputelor, concilierea, medierea, arbitrajul, este din ce in ce mai mare, este aceea a avocatilor si a consilierilor juridici care sunt nu numai "beneficiari' ai acestor modalitati de solutionare a disputelor intre comercianti, dar pot fi si participanti activi, cu experienta si cunostintele lor specifice in anumite materii. In acest sens se contureaza aparitia unei categorii specifice de consultanti si specialisti in materie de solutionare alternativa a disputelor, specialisti in ceea ce priveste medierea, concilierea si solutionarea unor dispute in baza unor proceduri mult mai suple si neformal iste decat cele obisnuite judiciare.

Membrii tribunalului arbitrai, atat cel colegial, cat si cel unipersonal, sunt numiti de catre partile aflate in litigiu. Regulile referitoare la numirea arbitrilor sunt continute, in principal, in Codul de procedura civila, si acestea se aplica, in principal, in ceea ce priveste numirea arbitrilor in arbitrajele ad-hoc. In ceea ce priveste arbitrajele institutionalizate, se aplica regulile speciale din regulamentele acestora cu respectarea dispozitiilor de ordine publica ale legii procedurale romane.

In principiu, Codul de procedura civila nu prevede dispozitii imperative in aceasta materie, astfel incat institutiile care organizeaza arbitrajul institutionalizat au libertatea de a-si impune propriile reguli in acest domeniu, reguli care de multe ori dau un anumit prestigiu si greutate acestei institutii si care garanteaza celor care apeleaza la aceasta metoda de solutionare a litigiilor faptul ca o solutie pronuntata in cadrul acestei institutii are toate sansele sa se bucure de o autoritate "profesionala si morala' deosebita, data de calitatea membrilor tribunalului arbitrai.

Regulile de numire, revocare , inlocuire sau renuntare a arbitrilor la aceasta calitate sunt de principiu inscrise in conventia arbitrala, mai ales daca aceasta se prezinta sub forma compromisului. In orice caz , prin conventia arbitrala partile vor face alegerea clara intre arbitrajul ad-hoc si cel institutionalizat si, astfel, apelul la regulile aplicabile din Codul de procedura civila sau la regulile respectivei institutii de arbitraj se va face in mod corespunzator.

In cazul arbitrajului ad-hoc si in lipsa unor prevederi specifice in conventia arbitrala, partea care a avut initiativa declansarii procedurii arbitrale va invita cealalta parte, in scris, sa isi numeasca arbitrul in cadrul tribunalului arbitrai. Invitatia va trebui sa contina numele, domiciliul si, daca este posibil, anumite date de identificare personala si profesionala a arbitrului unic sau a arbitrului numit de catre partea care are initiativa declansarii procedurii arbitrale. De asemenea, aceasta cerere introductiva va trebui sa contina o descriere a pozitiei partii respective in cadrul disputei, cererile acesteia si fundamentele pozitiei sale (art. 347 alin 2 si 3 C.pr.civ.).

Cealalta parte astfel invitata este obligata ca, in termen de 10 zile de la data primirii invitatiei, sa raspunda acestei invitatii, in sensul acceptarii arbitrului unic propus sau al contestarii acestuia sau, daca este cazul, numirii propriului arbitru in cadrul tribunalului arbitrai si comunicarii numelui, domiciliului si, daca este posibil, a anumitor date de identificare personala si profesionala a acestuia (art. 348 C.pr.civ.). 56

Arbitrii numiti trebuie informati despre numirea lor ca arbitri, iar acestia vor confirma in scris acceptarea acestei calitati in termen de 5 zile de la primirea numirii (art. 349 C.pr.civ.).

In cazul in care partile nu sunt de acord cu privire la numirea arbitrului unic, a arbitrilor sau a supraarbitrilor sau nu reusesc sa ii numeasca, instanta de drept comun va decide in mod definitiv si irevocabil asupra problemelor aparute, statuand in ceea ce priveste componenta tribunalului arbitrai (art. 351 alin, 1 C.pr.civ.). Instanta competenta in acest caz este, asa cum am precizat mai sus, instanta care ar fi fost competenta sa judece litigiul arbitrai in lipsa unei conventii arbitrale. Din punct de vedere al termenelor procedurale, instanta trebuie sa decida in maximum 10 zile de la data sesizarii, cu citarea partilor (art. 351 alin2 C.pr.civ.) .

Tribunalul arbitrai chemat sa solutioneze un arbitraj ad-hoc se considera a fi constituit la data la care arbitrul unic sau, daca este cazul, arbitrii numiti si supraarbitrul desemnat de catre acestia au acceptat formal in scris aceasta calitate. Acceptarea trebuie sa fie facuta in scris, iar data acesteia va fi considerata data primirii prin posta din partea arbitrului unic sau a supraarbitrului, dupa caz.

In cazul arbitrajului institutionalizat organizat de catre CACIR, Regulile prevad procedura de numire a membrilor tribunalului arbitral.

Aceste Reguli, in mod similar cu prevederile Codului de procedura civila, prevad posibilitatea partilor, intr-o disputa ce va fi supusa arbitrajului institutionalizat organizat de aceasta institutie, de a detalia in cadrul conventiei arbitrale modalitatea de numire a membrilor tribunalului arbitral. Pe de alta parte, Regulile nu ingradesc partilor accesul la procedura de drept comun cu privire la numirea arbitrilor, procedura discutata mai sus si prevazuta in art. 347 si 348 C.pr.civ. (art. 22 din Reguli).

In cazul in care nici una din aceste metode nu a fost folosita de catre partile in disputa, Regulile stabilesc procedura de urmat in aceasta situatie. Prin cererea de arbitrare, partea care are initiativa arbitrajului, reclamant in cadrul procedurii, va numi un arbitru sau va propune ca litigiul sa fie solutionat de catre un arbitru unic, aratand numele acestuia. Prin intampinare sau prin instiintare separata adresata Curtii de Arbitraj, in termen de cel mult 20 de zile de la primirea cererii de arbitrare, cealalta parte, parat in cadrul procedurii, va numi un arbitru, aratand numele acestuia sau. dupa caz, va raspunde la propunerea reclamantului privind solutionarea litigiului de catre un arbitru unic, precum si la persoana acestuia.

Regulile recomanda, de asemenea, ca partile sa numeasca, in cadrul cererilor introductive, si un arbitru supleant in vederea usurarii procedurilor de inlocuire a arbitrului numit de catre o parte, in situatia in care acesta nu isi poate exercita calitatea de arbitru, indiferent de motiv.

In orice caz, chiar daca in mod obisnuit este recomandabil ca arbitrii numiti de catre parti in cadrul arbitrajului institutionalizat sa faca parte din lista pusa in acest sens la dispozitie de catre CACIR, nu este exclus ca partile, mai ales in cadrul litigiilor arbitrale internationale, sa doreasca a numi un arbitru care nu figureaza pe aceasta lista de arbitri. In aceasta situatie. Regulile mentioneaza ca, in masura in care este posibil, respectiva parte sa indice, in afara de numele arbitrului ales, si ocupatia, specialitatea, titlurile sau prezentarea succinta a activitatii profesionale a acestuia. Pe de alta parte, oricare din partile in disputa pot solicita Presedintelui Curtii de arbitraj sa desemneze arbitrul si arbitrul supleant (art. 22 alin 4 din Reguli).

In cazul tribunalului arbitrai compus din trei membri, odata ce partile si-au desemnat arbitrii printr-una din modalitatile prevazute in Reguli si prezentate mai sus, acestia vor proceda la desemnarea supraarbitrului. Supraarbitrul va face parte dintre arbitrii inscrisi pe lista de arbitri ai CACIR. Termenul in care cei doi arbitri vor proceda la aceasta desemnare este de 10 zile de la data primirii notificarii facute de catre Curte in acest sens (art. 23 din Reguli).

O persoana va putea fi numita arbitru sau supraarbitru in cadrul unei proceduri arbitrale numai in cazul in care aceasta persoana si-a dat acordul in prealabil si in scris in vederea acceptarii acestei calitati.

Acordul persoanei care va fi numita arbitru va fi obtinut de catre partea care il propune, iar in ceea ce priveste supraarbitrul, acordul sau va fi obtinut de catre cei doi arbitri care il desemneaza (art. 24 din Reguli). Acordul persoanei desemnate ca arbitru sau supraarbitru se poate obtine si prin intermediul Secretariatului Curtii pentru persoanele inscrise pe lista de arbitri a CACIR.

In cazul aparitiei unor neintelegeri in ceea ce priveste numirea arbitrilor partii parate in cadrul procedurii arbitrale declansate, in sensul ca aceasta nu raspunde la solicitarea de a-si numi un arbitru sau nu este de acord cu persoana arbitrului unic numita ori arbitrii deja numiti nu pot ajunge la o intelegere cu privire la persoana supraarbitrului, Presedintele Curtii este competent a decide cu privire la persoana arbitrilor (arbitrul unic sau supraarbitrul, dupa caz) ce vor compune tribunalul arbitrai (art. 25 din Reguli). Presedintele Curtii este obligat a decide numai dupa depasirea tuturor termenelor procedurale prevazute de Reguli in articolele 22 si 23, mentionate mai sus, in termen de 5 zile de la data la care a luat cunostinta despre situatia de blocaj in care se afla procedura arbitrata (art.25 alin2 din Reguli). Persoanele numite de catre Presedinte vor face parte din lista de arbitri a Curtii si isi vor exprima acordul scris cu privire la numirea lor in functia de supraarbitru sau arbitru unic.

Presedintele Curtii este competent a decide in aceste cazuri numai daca partile nu au prevazut in conventia arbitrala o alta modalitate de desemnare a arbitrilor in aceasta situatie.

In cadrul procedurii arbitrale, ca principiu general, asa cum a rezultat si din descrierea de pana acum a conventiei arbitrale si a modului de organizare a arbitrajului, vointa partilor este un element determinat inca de la inceput, ceea ce rezulta din insusi faptul ca prin vointa partilor se apeleaza la aceasta metoda alternativa de solutionare a disputelor. Vointa partilor primeaza si in situatia in care paratul, in cadrul procedurii arbitrale, isi numeste arbitrul unic sau arbitrul pana la constituirea tribunalului arbitrai (si anume, momentul in care arbitrul unic sau supraarbitrul desemnat in conditiile art. 25 alin 1 si 2 din Reguli isi exprima acordul in vederea exercitarii acestei calitati), astfel ca, in aceasta situatie, numirea efectuata de catre Presedintele Curtii devine caduca (art. 25 alin 3 din Reguli).

2. Incetarea calitatii de arbitru

Calitatea de arbitru desemnat in cadrul unei proceduri arbitrale poate inceta intr-unui din urmatoarele cazuri: (a) recuzarea, (b) revocarea, (c) inlocuirea, (d) abtinerea, (e) renuntarea, (f) impiedicarea, (g) decesul.

Motivele pentru care calitatea de arbitru inceteaza in cazurile de recuzare, revocare, abtinere, renuntare sunt similare atat pentru arbitrajul ad-hoc (si prevazute in acest sens in Codul de procedura civila), cat si pentru arbitrajul institutionalizat organizat de catre CACIR.

Se poate solicita inlocuirea unui arbitru numit ca atare, indiferent de forma sub care aceasta inlocuire se cere, pentru motive care tin de independenta si impartialitatea acestuia. Regulile de procedura arbitrala prevazute atat in Codul de procedura civila, cat si de Regulile CACIR promoveaza si protejeaza independenta si impartialitatea arbitrilor specialisti, aceasta constituind unul din avantajele arbitrajului si unul din motivele pentru care din ce in ce mai multe persoane apeleaza la aceasta metoda de solutionare a diferendelor aparute in relatiile contractuale.

Este de mentionat si faptul ca regulile si motivele procedurale referitoare la inlocuirea arbitrilor sunt similare atat in cazul arbitrajului ad-hoc, cat si in cazul arbitrajului institutionalizat organizat de catre CACIR .

Singura deosebire de ordin procedural intre cele doua tipuri de arbitraj consta in aceea ca in cazul arbitrajului ad-hoc numai instanta de judecata prevazuta la art. 342 C.pr.civ poate lua o decizie finala si irevocabila in materie de recuzare a arbitrului (art. 351² alin.2 C.pr.civ.), in timp ce in cazul arbitrajului institutionalizat acest tip de decizie este de competenta tribunalului arbitrai, fara participarea arbitrului recuzat, dar cu participarea Presedintelui Curtii.

Motivele pentru care se poate cere inlocuirea unui arbitru (atat sub forma revocarii / recuzarii cerute de catre o parte, cat si sub forma renuntarii / abtinerii cerute personal de catre arbitru) sunt cele prevazute de catre art. 27 C.pr.civ. pentru judecatori, la care fac trimitere art. 351¹ C.pr.civ. si art. 28 din Reguli, si anume:

1) cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin. pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2) cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3) cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin al uneia din parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4) daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5) daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;

6) daca este tutore sau curator al uneia din parti;

7) daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8) daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

9) daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv.

In afara de motivele mentionate mai sus, poate constitui motiv de inlocuire a arbitrului desemnat si faptul ca acesta nu corespunde cu termenii, conditiile sau calificarile necesare arbitrilor, asa cum au fost acestea prevazute de catre parti in Conventia arbitrala.

Partea care a numit o anumita persoana ca arbitru are posibilitatea de a solicita inlocuirea acesteia, numai in cazul in care motivele pentru care se solicita recuzarea / revocarea au aparut dupa ce numirea a fost facuta si acceptata de catre arbitru.

Persoana desemnata ca arbitru intr-un litigiu este obligata sa informeze, atat partile, cat si pe ceilalti arbitri, in momentul in care accepta desemnarea sau numirea ca arbitru, daca se afla intr-una din situatiile prevazute de lege care ar da dreptul la recuzarea acesteia, iar daca o asemenea cauza de recuzare sau abtinere apare dupa numirea sa ca arbitru, sa informeze partile si tribunalul arbitrai imediat dupa ce luat cunostinta despre aceasta.

Mai mult decat atat, persoana desemnata ca arbitru si aflata intr-una din situatiile de incompatibilitate nu poate participa la dezbaterile tribunalului arbitrai decat daca partile, fiind incunostiintate de existenta unei cauze de incompatibilitate, notifica in scris tribunalului arbitrai faptul ca nu intentioneaza sa solicite recuzarea arbitrului respectiv. In aceasta situatie, arbitrul respectiv se poate abtine de la judecarea litigiului fara ca aceasta abtinere sa insemne ca arbitrul recunoaste existenta cauzei de incompatibilitate.

In ceea ce priveste procedura prin care se solicita recuzarea / revocarea, atat Codul de procedura civila, cat si Regulile prevad ca recuzarea trebuie sa fie ceruta in termen de 10 zile de la data cand partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau de aparitia cauzei de recuzare. in cazul in care partile nu solicita recuzarea in acest termen, partea este decazuta din acest drept si nu mai poate solicita recuzarea arbitrului care se afla intr-o astfel de situatie.

In materia arbitrajului ad-hoc, competenta de a solutiona cererea de recuzare apartine, asa cum mentionat mai sus, instantei de drept comun prevazute in art. 342 C.pr.civ. Instanta va dispune citarea partilor si a arbitrului recuzat si va stabili termen pentru dezbateri in termen de 10 zile de la sesizare. Ca si in materia incidentelor legate de numirea arbitrilor, hotararea instantei de drept comun nu este supusa nici unei cai de atac.

In materia arbitrajului institutionalizat, competenta de a solutiona cererea de recuzare apartine, in cazul tribunalului arbitrai format din trei arbitri, acestui tribunal, din care nu va face parte arbitrul recuzat, care va fi inlocuit de catre Presedintele Curtii (art. 28 alin.2 din Reguli). In cazul recuzarii arbitrului unic, cererea de recuzare a acestuia se va solutiona de catre Presedintele Curtii.

Dupa solutionarea cererii de recuzare, in cazul in care aceasta este admisa, ca si in orice alt caz de vacanta a unui arbitru, se va proceda la numirea unui alt arbitru cu respectarea procedurilor prevazute pentru numirea acestuia. in cazul arbitrajului institutionalizat si daca partile si-au numit arbitri supleanti prin cererile introductive, acesti supleanti vor lua locul arbitrilor care nu indeplinesc conditiile legale prevazute pentru exercitarea acestei calitati.

Un aspect important referitor la conditiile de incetare a calitatii de arbitru prin recuzare /revocare sau abtinere / renuntare se refera si la posibilitatea partilor de a agrea in cadrul conventiei arbitrale anumite limitari ale regulilor imperative prevazute de lege pentru aceasta situatie.

Avand in vedere faptul ca vointa partilor este un factor decisiv in materia arbitrajului, se poate considera ca nu ar fi impotriva principiilor care reglementeaza aceasta institutie juridica posibilitatea pentru parti de a reglementa in mod special cazurile si conditiile pentru recuzarea si revocarea arbitrilor in scopul de a inlatura dispozitiile legale aplicabile.

Cu toate acestea, luandu-se in considerare identitatea de motive si reglementare a dispozitiilor referitoare la recuzarea arbitrilor cu cele referitoare la recuzarea judecatorilor, doctrina este favorabila punctului de vedere ca aceste dispozitii sunt imperative si in consecinta nu pot fi modificate prin vointa partilor. Asadar, un arbitru care se afla in una din situatiile de incompatibilitate este obligat ca el insusi sa se abtina de la a participa la constituirea tribunalului arbitrai, chiar daca partea interesata in recuzarea acestuia poate sa nu solicite recuzarea, avand in vedere diferite motive. Se au, de asemenea, in vedere dispozitiile art. 351¹ C.pr. civ. si ale art. 28 din Reguli comentate mai sus.

Totusi, avand in vedere caracterul mai putin formal al arbitrajului, ca si increderea pe care partile o au in persoanele desemnate ca arbitri, persoane care de obicei sunt profesionisti, este posibil ca partile sa nu isi exercite dreptul de a recuza arbitrii in aceleasi conditii in care acest drept ar fi exercitat in fata unei instante de drept comun si astfel calitatile de profesionisti si specialisti ale arbitrilor desemnati pot avea precadere fata de motivele si interesele protejate de dispozitiile legale referitoare la recuzare.

Consideram, totusi, ca daca arbitrul are obligatia de a se abtine, fiind intr-unui din cazurile de incompatibilitate mentionate anterior, ca regula imperativa, acesta ar trebui sa adopte aceasta pozitie inainte ca partea interesata sa ridice chestiunea recuzarii.

3. Obligatiile arbitrilor

Judecatorii numiti la instantele de drept comun au ca sursa a autoritatii si obligatiilor lor prevederile legale in acest sens si sunt in general condusi in activitatea si conduita lor profesionala de un set de reguli aplicabile sistemului justitiei de stat.

Autoritatea si raspunderea arbitrilor isi au originea in conventia arbitrala incheiata de catre parti, in legea care guverneaza arbitrajul, in regulile institutiei care organizeaza arbitrajul respectiv, ca si in regulile care guverneaza "profesia" de arbitru. Pe langa toate acestea exista si reguli inscrise in diferite standarde profesionale, care, desi nu obliga arbitrii, au un continut similar cu cel prevazut in regulile institutionale referitoare la standardele profesionale ale arbitrilor.

3.1. Obligatia de competenta

Un arbitru are obligatia de a nu accepta numirea sa ca arbitru intr-o cauza care nu intra in sfera competentelor sale si, de asemenea, nu va accepta o numire ca arbitru daca va considera ca nu are suficient timp si resurse pentru a-si indeplini misiunea. Aceasta obligatie isi gaseste expresia si in anumite legislatii nationale, care prevad ca un arbitru poate fi recuzat daca nu indeplineste anumite conditii legate de pregatirea sa profesionala.

3.2. Obligatia de a pastra integritatea arbitrajului

Aceasta obligatie presupune, in primul rand. ca un arbitru sa nu solicite sau sa nu accepte o astfel de numire daca nu isi poate indeplini misiunea in cat mai scurt timp. Arbitrul trebuie sa ia toate masurile care ii stau la dispozitie in vederea evitarii si prevenirii tacticilor de aparare care intarzie procedurile, ca si a oricaror alte masuri ce pot duce la impiedicarea desfasurarii normale a arbitrajului.

Un arbitru nu poate intra in nici un fel de relatie de afaceri, financiare, profesionale, de familie cu partile in litigiu sau alte persoane in legatura cu acestea, in timpul exercitarii calitatii de arbitru. Aceasta obligatie trebuie sa se extinda si dupa ce misiunea sa ca arbitru s-a incheiat, dar ar putea exista anumite indicii ca respectivul arbitru a fost influentat in exercitarea calitatii sale de un astfel de eveniment ulterior arbitrajului.

3.3. Obligatia de informare

Arbitrul numit intr-o anumita cauza, inainte de a accepta aceasta numire, este obligat sa informeze pe ceilalti membri ai tribunalului arbitrai, precum si partile, referitor la orice interese personale legate de parti sau participantii la procedura. in orice caz, aceasta obligatie trebuie exercitata intr-un mod realist, astfel incat sa nu conduca la descurajarea potentialilor beneficiari ai arbitrajului in alegerea celor mai competente persoane in vederea solutionarii unui litigiu. Sunt incluse in obligatia de informare si orice interese sau relatii legate de familie, angajati, asociati. Mai mult, arbitrii au datoria de a informa asupra posibilelor conflicte de interese .

Obligatia de informare este o obligatie care isi produce efecte pe toata durata desfasurarii arbitrajului. in orice caz, in practica internationala legata de arbitraj s-a remarcat ca obligatia de informare a arbitrilor implica obligatia de a informa in legatura cu orice relatie sau interes care ar duce la partialitate sau la aparenta unei asemenea partialitati.

3.4. Obligatia de comunicare

In principiu, arbitrul nu poate participa singur, la nici un fel de sedinte, altele decat cele ale tribunalului arbitrai, care se desfasoara in prezenta numai a unei parti in litigiu. Exceptiile de la aceasta obligatie se refera la comunicarile administrative legate de desfasurarea procedurii arbitrale, cu conditia ca fiecare parte in litigiu sa beneficieze de informari si consultari in acest sens din partea arbitrului. De asemenea, in cazul in care o parte, desi legal citata, nu se prezinta la dezbaterea cazului, arbitrul poate dezbate cauza numai in prezenta unei singure parti. Orice comunicari ale arbitrului, de la sau catre o parte in litigiu, trebuie aduse si la cunostinta celeilalte parti in copie.

3.5. Obligatia de a actiona profesional

In cursul desfasurarii procedurii arbitrale, arbitrul are datoria de a actiona si de a solicita si participantilor la procedura sa actioneze cu diligenta, echidistant, cu promptitudine, rabdare si politete fata de parti si alti participanti la procedura arbitrala. De asemenea, arbitrul trebuie sa asigure fiecarei parti o participare egala la dezbateri si in cadrul procedurii.

Chiar daca un arbitru nu poate obliga partile sa ajunga la o intelegere amicala, acesta are datoria de a facilita partilor o astfel de intelegere in vederea solutionarii litigiului.

3.6. Obligatia de a pronunta sentinta

Arbitrul numit intr-o cauza este obligat sa decida cu grija si intelegere fata de toate aspectele puse in discutie, bazandu-se pe propria sa convingere intima si tara a lua in considerare presiuni exterioare. Aceasta obligatie presupune, in primul rand, ca un arbitru sa nu solicite sau sa nu accepte o astfel de numire daca nu isi poate indeplini misiunea in cat mai scurt timp. Arbitrul trebuie sa ia toate masurile care ii stau la dispozitie in vederea evitarii si prevenirii tacticilor de aparare care intarzie procedurile, ca si orice alte masuri ce pot duce la impiedicarea desfasurarii normale a arbitrajului si pronuntarea sentintei.

3.7. Obligatia de a respecta confidentialitatea dezbaterilor si a deliberarilor

Arbitrul este obligat sa respecte confidentialitatea arbitrajului in totalitatea sa, astfel incat sa pastreze toate detaliile legate de aceasta confidentialitate. De asemenea, arbitrii trebuie sa pastreze confidentialitatea asupra deliberarilor ce preced pronuntarea hotararii arbitrale. in orice caz, arbitrul nu mai poate aparea in nici un fel de procedura legata de litigiul respectiv, decat in cazurile expres mentionate de lege. Arbitrul are, mai mult decat raspunderea, si puterea de a asigura pastrarea confidentialitatii asupra litigiului si a deliberarilor legate de respectivul arbitraj.

4. Conflictul de interese

Una din problemele importante discutate in prezent, atat in legatura cu arbitrajul intern, cat si cu arbitrajul international, o constituie evitarea aparitiei conflictului de interese intre persoana numita sau aleasa ca arbitru intr-un litigiu si partile aflate in acel litigiu.

Aceasta problema a conflictului de interese intereseaza mai ales prin prisma obligatiei arbitrilor de a fi independenti si impartiali, care poate avea consecinte si in ceea ce priveste reputatia institutiilor care organizeaza arbitrajul si fata de hotararea arbitrala ce urmeaza a fi pronuntata.

Conflictul de interese apare in cazul in care un arbitru membru al tribunalului arbitrai a fost sau este intr-o relatie profesionala sau de afaceri fie cu una din parti, fie cu grupul de intreprinderi din care aceasta sau actionarii acesteia fac parte.

Conflictul de interese intr-o cauza arbitrala poate aparea si influenta in mod negativ cazul respectiv chiar si in situatia arbitrilor numiti de catre parte. in astfel de cazuri, conflictul de interese este evaluat mai putin strict, avand in vedere faptul ca partea a numit un arbitru care, fara a fi avocatul cauzei acesteia, va face cunoscuta tribunalului pozitia acesteia si o va sustine.

Ca o consecinta a cresterii globalizarii economiei si a comertului international, elementele care pot conduce la existenta conflictelor de interese au devenit din ce in ce mai numeroase si mai complexe.

Cea mai buna modalitate de garantare a impartialitatii o constituie atenta selectie si numire a arbitrilor. in acest sens, o analiza aprofundata a posibilelor conflicte este indispensabila, cu atat mai mult cu cat, in acest moment, analiza a devenit mai usoara datorita utilizarii bazelor de date computerizate. Un candidat la statutul de arbitru ar trebui sa dezvaluie toate relatiile sale care ar putea, in mod rezonabil, sa dea nastere unei aparente de subiectivitate sau partinire. in general, un arbitru ar trebui sa ia in consideratie toate consecintele care ar putea interveni, in special pe cele negative, si sa dezvaluie orice legatura trecuta sau prezenta, financiara, profesionala sau personala intre el, familia sa sau partenerii sai de afaceri ori orice alti terti sau mandatarii acestora, ori potentiali martori. Ar trebui luati in considerare atat fostii, cat si actualii clienti, adversari etc.

Numirea tribunalului arbitrai nu inlatura riscul compromiterii independentei arbitrului, intrucat, pe parcursul desfasurarii procedurii arbitrajului, se pot dezvolta alte conflicte de interese. In aceasta situatie, pentru a mentine independenta arbitrului si a limita posibilitatea dezvoltarii unor astfel de conflicte de interese, contactele dintre parti si arbitri ar trebui sa fie restrictionate. Mai mult, arbitrii ar trebui sa se supuna, in mod constant, obligatiei de dezvaluire a oricaror situatii care ar putea da nastere unor conflicte de interese.

Anterior nominalizarii arbitrilor, contactele intre una dintre parti, pe de o parte, si persoana ce figureaza printre candidatii la statutul de arbitru desemnat de catre acea parte, pe de alta parte, sunt in general acceptate, intrucat, in raport cu restrictiile care ar putea fi impuse prin reguli institutionalizate sau prin Conventia arbitrala, partea trebuie sa poata stabili cu exactitate daca respectivul candidat ar putea fi numit ca arbitru in cauza respectiva. Contactele subsecvente, precum si consultatiile dintre o parte si arbitrul desemnat de catre acea parte sunt, cel mai adesea, permise in situatia in care partea sau arbitrul urmeaza sa participe la selectia Presedintelui tribunalului arbitrai. Dupa aceea, in orice caz, orice contact cu arbitrii, fie Presedintele ales, fie arbitrul desemnat de parte, ar trebui evitat, cu exceptia unor posibile contacte cu Presedintele tribunalului arbitrai in legatura cu chestiuni procedurale sau de programare.

In mod similar, arbitrii ar trebui sa-si indeplineasca in mod constant obligatia de dezvaluire a oricaror aspecte care ar putea da nastere unor posibile conflicte, inclusiv a acelora care s-ar putea ivi datorita stabilirii de relatii cu noi clienti, a unor probleme noi aparute in legatura cu actualii clienti, a fuziunii firmelor de avocatura, precum si a noilor numiri de arbitri. in situatia in care astfel de conflicte de interese iau nastere, ele trebuie, anterior oricaror intelegeri, dezvaluite partilor si celorlalti arbitri. in final. in orice caz, partile trebuie sa estimeze costurile si intarzierile care ar putea rezulta ca urmare a cererii de recuzare a unui arbitru, prin comparatie cu riscul unei atitudini subiective din partea unui arbitru supus unui conflict de interese.

In orice caz, chiar avand in vedere toate principiile de etica si conduita profesionala, aprecierea existentei unui conflict de interese nu se poate face dupa niste reguli generale prestabilite, ci trebuie sa se aprecieze pentru fiecare caz in parte, avand in vedere atat sistemele de drept despre care este vorba, cat si persoana in discutie. Oricum, aceasta problema a conflictului de interese trebuie sa fie mentinuta in actualitate si tratata cu realism si bun simt, astfel incat sa nu se ajunga la aplicarea stricta a unor reguli care sa duca la descalificarea celor mai multi, daca nu a tuturor arbitrilor calificati. Cea mai buna solutie pentru evitarea oricaror posibile conflicte ulterioare este respectarea de catre arbitri a obligatiilor de informare a celorlalti membri ai tribunalului si a partilor despre orice astfel de relatii, astfel incat sa se poata lua o decizie in cunostinta de cauza si avand in vedere circumstantele exacte ale cauzei.

5. Raspunderea arbitrilor

Un aspect important care diferentiaza procedurile judiciare desfasurate in fata instantelor de drept comun de procedura arbitrala este acela referitor la raspunderea arbitrilor. Partile care au supus o disputa spre solutionare unui tribunal arbitrai au posibilitatea, in anumite cazuri si conditii, de a trage la raspundere arbitrii numiti, daca acestia nu isi indeplinesc obligatiile ce le revin in aceasta calitate.

In ceea ce priveste judecatorii, care indeplinesc aceasta functie in cadrul instantelor de drept comun, acestia, fiind declarati in temeiul Legii 92/1992 privind organizarea judecatoreasca inamovibili, nu pot fi facuti raspunzatori de catre partile in proces in ceea ce priveste incalcarea unor obligatii legate de activitatea desfasurata in legatura cu solutionarea unui anumit litigiu. Magistratii raspund numai disciplinar in fata Consiliului Superior al Magistraturii pentru abaterile de la indatoririle de serviciu, precum si pentru comportarile care dauneaza interesului serviciului sau prestigiului justitiei (art. 121 din Legea 92/1992). Referitor la cazurile de raspundere a arbitrilor, Codul de procedura civila prevede in art. 353 urmatoarele situatii in care arbitrii pot fi tinuti raspunzatori de daune, si anume:

- daca, dupa acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor;

- daca, fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunta hotararea in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de lege;

- daca nu respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand date de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor;

- daca incalca in mod flagrant indatoririle ce le revin.

In ceea ce priveste temeiul raspunderii arbitrilor, s-a apreciat ca aceasta raspundere nu este in nici un caz o raspundere civila contractuala, ci o raspundere civila delictuala bazata pe dispozitiile art. 998 Cod civil, fiind necesara intrunirea tuturor conditiilor prevazute de lege. Prin urmare, pentru a se antrena raspunderea prevazuta prin art. 353 C.pr.civ, vor trebui dovedite legatura de cauzalitate, existenta unei fapte ilicite si producerea unui prejudiciu partilor in procedura arbitrala pentru ca un arbitru a carui raspundere este invocata sa se incadreze intr-una din situatiile prevazute la art. 353 C.pr.civ.

Termenii si conditiile de raspundere ale arbitrilor sunt aceleasi atat in cazul arbitrajului ad-hoc, cat si in cazul arbitrajului institutional organizat de catre CACIR, art. 30 din Reguli, care mentioneaza conditiile raspunderii arbitrilor in cadrul procedurilor organizate de CACIR, avand aceeasi redactare cu art. 353 C.pr.civ. mentionat anterior.

Alte discutii pot viza limitele raspunderii arbitrilor in cazul in care o parte solicita daune in baza dispozitiilor art. 353 C.pr.civ. sau a art. 30 din Reguli si masura in care partile intr-o conventie arbitrala pot limita raspunderea arbitrilor.

Intrucat raspunderea arbitrilor este o raspundere delictuala si nu o raspundere contractuala, consideram ca partile nu o pot limita sau exclude. Raspunderea arbitrilor este o raspundere al carei temei il constituie culpa arbitrului in indeplinirea obligatiilor ce deriva din aceasta calitate, in masura in care se dovedeste existenta uneia din situatiile prevazute de art. 353 C.pr.civ. Culpa in aceasta materie se apreciaza dupa criteriul culpa levis in abstracto, tinand cont de caracterul profesional al exercitarii calitatii de arbitru.

De vreme ce prin vointa partilor litigiul respectiv a fost supus spre solutionare tribunalului arbitrai, partile au luat in considerare caracterul profesionist, rapid, confidential al procedurii arbitrale. Partile nu pot fi in masura sa aprecieze consecintele unor eventuale incalcari ale obligatiilor arbitrilor in momentul incheierii conventiei arbitrale, drept pentru care o asemenea limitare a raspunderii arbitrilor in acest moment nu poate fi considerata valabila.

Pe de alta parte, se poate considera ca dispozitiile art. 353 C.pr. civ. sunt de ordine publica si nu reprezinta drepturi de care partile ar putea dispune prin vointa lor. Se poate astfel discuta in acest context in ce masura este posibila si permisa o limitare a raspunderii arbitrilor doar la valoarea onorariului primit sau care urma a fi primit de catre arbitrul respectiv pentru solutionarea disputei intre parti. Consideram ca, fiind vorba de o raspundere delictuala, daunele la care poate fi obligat arbitrul trebuie sa acopere prejudiciul efectiv suferit de catre partea in cauza. Acest prejudiciu, de regula, nu este egal cu valoarea onorariului, stabilit ca fiind o cota proportionala din valoarea litigiului dedus solutionarii de catre tribunalul arbitrar.

In baza identitatii de ratiune intre imposibilitatea limitarii raspunderii arbitrului la alte cazuri decat cele prevazute in mod expres si limitativ de catre lege si excluderea totala a acestei raspunderi, consideram ca nici limitarea din punct de vedere material a raspunderii arbitrului la valoarea onorariului primit nu poate fi admisa.

BIBLIOGRAFIE

Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabau, Arbitrajul comercial in Romania, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2002

I. Bacanu, in Litigiul arbitral, ,,Dreptul" nr.2/2000

Ioan D.Terta, Actualitatea institutiei arbitrajului comercial international, in Revista de Drept comercial nr.7-8/2000

Viorel Ros, Arbitrajul comercial international, Editura R.A.,,Monitorul Oficial",2000

Octavian Capatina, Efectele hotararilor judecatoresti straine in Romania, Editura Academiei, 1971

Ion P.Filipescu, Drept international privat, voi. II, Editura Actami, Bucuresti, 1995

Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabau, Arbitrajul comercial in Romania, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2002

Dumitru Mazilu, Dreptul comertului international. Partea speciala, editura Lumina lex, Bucuresti, 2006

Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu- Dreptul comertului international Volumele I, II Editura Lumina Lex, Bucuresti 1999

Gabriel Boroi, Dumitru Radescu- "Codul de procedura civila comentat si adnotat" Editura All, Bucuresti 1996

Conventia de la Geneva din 1961 - Conventia europeana de arbitraj comercial international

12. Regulamentul Curtii de Arbitraj International de la Bucuresti Legea nr.59 din 26 iulie 1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr.29 / 1990 si a Legii nr.94 / 1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi.