Teorii moderne privind comertul international

Teorii moderne privind comertul international

1. Resursele si comertul (modelul Eli Heckscher - Bertil Ohlin)

Daca munca este singurul factor de productie, asa cum au presupus modelele Adam Smith si David Ricardo, avantajele absolut si comparativ pot sa rezulte numai din diferentele de productivitate. In lumea reala, comertul, fiind partial explicat de diferentele de productivitate si eficienta, reflecta, totodata, diferentele de resurse ale tarilor. Canada exporta produse forestiere in SUA nu prentru ca muncitorii canadieni din acest sector ar fi mai productivi decat cei americani, ci pentru ca in Canada suprafata de padure pe locuitor este mai mare decat in SUA. Un punct de vedere realist asupra comertului trebuie sa evidentieze nu numai munca (M), ci si alti factori de productie, precum pamantul - terenul (T) si capitalul (C).

Pentru a explica rolul diferentelor de resurse in comert, Eli Heckscher si Bertil Ohlin, doi economisti suedezi, au elaborat un model in care diferenta de resurse constituie singura sursa de comert. Modelul arata ca avantajul comparativ este influentat de interactiunea dintre resursele unei natiuni (abundenta relativa a factorilor de productie) si tehnologia de productie (care influenteaza intensitatea relativa cu care diferitii factori de productie sunt utilizati in productia diverselor produse).

Modelul porneste de la premisa ca o tara produce doua produse: alimente (X) si imbracaminte (Y). Aceste productii necesita doua imputuri, care sunt disponibile in cantitaati limitate, respectiv teren (T) si munca (M). S-a pornit, deasemenea, de la premisa ca productia de almente (X) este intensiva in teren, respectiv T/M este mai mare decat M/T, iar, in mod corespunzator, productia de imbracaminte (Y) este intensiva in munca, respectiv M/T este mai mare decat T/M.

Pornind de la aceste premise, modelul abordeaza situatia de comert dintre tara A si tara B, care produce aceleasi marfuri, evidentiind implicatiile care rezulta din schimburi asupra preturilor internationale, salariilor si distributiei veniturilor in cele doua tari.

O tara care are o oferta mai mare la o resursa decat la alta este relativ abundenta in acea resursa si tinde sa produca relativ mai mult din produsul care utilizeaza intensiv resursa abundenta. Totodata, tarile sunt relativ mai eficiente in productia bunurilor a caror productie este intensiva in resursele la care au o oferta relativ abundenta (tara A este relativ mai abundenta in teren, deci se va specializa in productia de alimente, iar tara B este relativ mai abundenta in munca, deci se va specializa in productia de imbracaminte).

Schimbarile in preturile relative ale produselor au un puternic efect asupra veniturilor relative obtinute de diferitele resurse. O crestere a pretului a produsului intensiv in teren conduce la cresterea proportionala mai mare a rentei, scazand totodata rata salariilor. Intrucat comertul modifica preturile relative, schimburile internationale au un efect puternic si asupra distributiei veniturilor, detinatorii de factori abundenti castigand, iar cei care detin resurse limitate pierzand.

Intr-un model idealizat, comertul international ar trebui sa produca la egalizarea preturilor factorilor de productie, precum munca sau capitalul. Acest lucru nu se intampla in practica, datorita diferentelor in resurse, barierelor comerciale si diferentelor de tehnologie.

Analiza empirica a teoriei Heckscher - Ohlin, potrivit careia tarile tind sa se specializeze in productia si exportul produselor care sunt intensive in factorii pentru care ele au o oferta relativ abundenta, nu a condus la rezultate generale pozitive, deoarece diferentele in tehnologia cu care sunt utilizate resursele joaca un rol cheie. Cu toate acestea, teoria Heckscher - Ohlin ramane un model util pentru diagnosticarea efectelor comertului international.

2. Factorii specifici si distributia veniturilor (modelul Paul Samuelson - Ronald Jones)

Exista doua motive pentru care comertul are o puternica influenta asupra distributiei veniturilor. Primul - resursele nu pot fi transferate imediat si fara cost de la o industrie la alta. Al doilea - industriile difera in factorii de productie pe care ii utilizeaza si, in consecinta, o schimbare in mixul de produse pe care o tara le fabrica va reduce cererea pentru unii factori de productie, in timp ce pentru altii cererea va creste. Pentru aceste motive, comertul international nu este atat de avantajos pentru toti. Daca pentru o tara, in totalitate, comertul este benefic, deseori el afecteaza semnificativ interesele unor grupuri din cadrul tarii, cel putin pe termen scurt.

Un exemplu semnificativ il reprezinta politica Japoniei fata de cultura orezului. Japonia permite un import limitat de orez, desi, datorita suprafetei agricole limitate, il produce in interior mult mai scump decat alti producatori. Se intelege ca daca importul de orez in Japonia ar fi liber, toti japonezii ar avea un standard de viata mai ridicat. Fermierii japonezi ar avea, insa, de suferit. Fara indoiala, fermierii dislocati ar putea gasi de lucru in industrii sau servicii. Dar acest transfer costa si implica si alte inconveniente. Deasemenea, ar scadea pretul pamantului in Japonia. De aceea, fermierii japonezi se opun liberalizarii importului de orez, iar opozitia lor organizata a contat mai mult decat castigul ce s-ar fi realizat pentru intreaga tara.

Paul Samuelson si Ronald Jones, doi economisti americani, au abordat un model al comertului international bazat pe factori specifici.

Spre deosebire de alte modele, care au utilizat u singur factor de productie (munca sau resursele), Samuelson si Jones au dezvoltat un model trifactorial: munca (M), capital (C) si pamant sau teren (T). Produsele alimentare (X) sunt fabricate utilizand teren (T) si munca (M), in timp ce produsele manufacturate (Y) se obtin prin utilizarea capitalului (C) si a muncii (M). Astfel, munca este un factor mobil, care poate fi utilizat in ambele sectoare, in timp ce pamantul si capitalul sunt factori specifici, care pot fi utilizati numai in productia unui produs.

In sectorul manufacturier, cu cat imputul de munca la un volum dat de capital este mai mare, cu atat va fi mai mare outputul. Insa, daca imputul de munca creste fara a majora si capitalul, inseamna ca adauga noi muncitori, fiecare muncitor lucreaza cu un capital mai mic, deci cresterile de productie sunt mai mici decat precedentele. Se reduce astfel randamentul, fenomen cunoscut sub denumirea de produs marginal al muncii. Acelasi fenomen se petrece si in sectorul agricol, unde se majoreaza factorul M dar factorul T ramane neschimbat.

Sa ne imaginam doua tari, Japonia si Statele Unite, care fac comert intre ele. Pentru a face comert, cele doua tari trebuie sa fie diferite in ceea ce priveste preturile relative la produsele agricole si manufacturate, care ar exista in absenta comertului. Ele pot avea preturi diferite fie pentru ca sunt diferite in ceea ce priveste cererea relativa, fie pentru ca difera in ceea ce priveste oferta relativa. Sa presupunem ca acestea sunt diferite din punct de vedere al ofertei relative, datorita diferentelor de productivitate sau de resurse.

Relatia dintre resurse si oferta relativa este direct proportionala: o tara cu capital abundent si cu putin pamant tinde sa produca o rata mai mare de manufacturate fata de alimente la orice pret dat, in timp ce o tara abundenta in pamant tinde sa produca o rata mai mare de alimente.

Daca celelalte elemente raman neschimbate, o crestere de capital va duce la cresterea productivitatii marginale in sectorul manufacturier in timp ce o crestere a ofertei de pamant va majora productia de alimente in detrimentul celei manufacturate.

Cand cele doua tari decid sa faca comert, ele creaza o economie mondiala integrata, a carei productie de manufacturate si alimente este egala cu suma productiei celor doua tari. Daca o tara nu face comert, productia unui produs trebuie sa fie egala cu consumul. Comertul international face posibil ca mixul de productie de manufacturate si alimente sa fie diferit fata de mixul de consum la aceleasi produse.

In timp ce volumul de productie din fiecare produs consumat si fabricat poate diferi, din punct de vedere valoric, tara nu poate cheltui mai mult decat incaseaza. Rezulta ca valoarea consumului trebuie sa fie egala cu valoarea productiei. Cu alte cuvinte, daca Japonia si SUA fac comert, valoric exportul de manufacturate din Japonia trebuie sa fie egal cu exportul de alimente din SUA, iar exportul de alimente din SUA trebuie sa fie egal cu importul de manufacturate din Japonia.

Japonia, inainte de comert, avea preturi relative la manufacturate mai mici decat in SUA. Dupa comert, care duce la o convergenta a preturilor relative din cele doua tari la manufacturate (crestere in Japonia si scadere in SUA), au de castigat detinatorii de capital si au de pierdut detinatorii de pamant. In SUA efectul este contrar:preturile la manufacturate scazand, pierd detinatorii de capital si castiga detinatorii de pamant. Prin urmare, din acest prim punct de vedere, comertul avantajeaza factorul care este specific sectorului concurat de import.

Daca un comert este potential benefic pe ansamblul tarii, cei care castiga din comert ar trebui sa compenseze pe cei care pierd. Fiecare individ poate avea un avntaj din comert, acesta neinsemnand ca il si are. In lumea reala, prezenta castigatorilor si a pagubitilor din comrt este una din cele mai importante ratiuni pentru care schimburile internationale nu sunt libere.

In politicile comerciale actuale distributia veniturilor intre castigatori si pagubiti este de o importanta cruciala. Aceasta se datoreaza faptului ca cei care pierd din comert sunt, de regula, mai bine informati, mai solidari si mai bine organizati decat cei care castiga.

Modelul standard al comertului(modelul Paul Krugman -Maurice Obstfeld)

Modelele clasice si moderne prezentate ilustreaza un anume aspect particular al comertului international. Pentru a evidentia acest aspect particular, fiecare model ignora anumite laturi ale realitatii economice, pe care, insa, le iau in considerare altele. Astfel ca, pentru analiza profunda a problemelor reale si emiterea de judecati de valoare, cre trebuie cunoscute si abordate conjugat cu toate aceste modele. La mijlocul anilor '80 din secolu trecut,una dintre principalele modificari ale comertului international a constat in cresterea rapida a exorturilor din Japonia, Coreea de Sud, Taiwan si ceilalti 'tigrii asiatici'. Aceste tari au inregistrat o majorare accelerata a productivitatii, Japonia devansand SUA in numeroase sectoare. Pentru aprecierea implicatiilor cresterii productivitatii asupra comertului se poate utiliza modelul ricardian. Cunoscand ca modificarea structurii comrtului are efecte diferentiate aasupra diverselor grupuri sociale, pentru intelegerea implicatiilor cresterii comertului din zona Pacificului asupra distributiei veniturilor din SUA poate fi folosit modelul bazat pe factori specifici. Schimbarea structurii stocului de resurse al tarilor din Asia de Sud prin rate de acumulare a capitalului mai mari si cresterea concomitenta a ponderii fortei de munca calificate, cea necalificata caracterizandu-se prin "raritate" mai accentuata, justifica aplicarea modelului Heckscher-Ohlin.

Cu toate aceste diferentieri, toate modelele prezinta anumite trasaturi comune: capacitatea productiva aunei economii poate fi ilustrata elocvent prin intermediul frontierei posibilitatiilor de productie, diferentierile existente in privinta acesteia dand nastere comertului international; posibilitatile de productie determina evolutia ofertei relative a unei tari; echilibrul la scara economiei mondiale este rezultatul cereii relative mondiale si evolutiei ofertei relative mondiale, aceasta din urma fiind determinata de evolutiile ofertelor relative ale natiunilor.

Datorita acestor trasaturi comune, modelele analiyate pot fi concepute drept cazuri speciale ale unui model mai general,standard al economieimondiale. Se pot contura numeroase subiecte de interes in economia mondiala a caror analiza poate fi intreprinsa prin prisma acesti model standard, detalierea fiind influentata de "submodelul" ales. Acestea includ: efectele modificarilor ofertei mondiale generate de cresterea economica; schimbarile cererii mondiale determinate de ajutoarele pentru dezvoltare, reparatiile de razboi si alte transferuri internationale de venituri; modificarile concomitente ale cererii si ofertei mondiale datorate protectiei tarifare si netarifare.

Modelul standard al comertului implica existenta curbei ofertei mondiale relative ce rezulta din posibilitatile de productie si a cererii mondiale relative ce deriva din diferentele de gusturi (preferinte). Raportul de schimb (raportul dintre preturile de export si preturile de import) este determinat de intersectia dintre curba ofertei mondiale relative si cea a cererii mondiale relative. Daca celelalte elemente raman nemodificate, majorarea raportului de schimb al unei tari atrage cresterea bunastarii acesteia. Dimpotriva, scaderea raportului de schimb antreneaza accentuarea declinului economic.

Cresterea economica inseamna o modificare provenita din exterior in frontiera posibilitatii de productie a tarii. O astfel de crestere este de regula "atrasa" , ceea ce implica o schimbare mai mare a frontierei posibilitatilor de productie pentru anumite bunuri in raport cu altele. In conditiile in care celelalte elemente raman constante, efectul imediat al cresterii "atrase" rezida in majorarea ofertei mondiale relative la bunurile la care se constata acest tip de crestere. Aceasta schimbare a curbei ofertei mondiale relative determinata, la randul sau, o modificare in sensul cresterii a raportului de schimb al tarii. Daca aceasta crestere reprezinta o imbunatatire fata de situatia anterioara, ea antreneaza consolidarea cresterii interne initiale, afectand insa negativ partenerii comerciali ai respectivei tari. In cazul in care evolutia raportului de schimb este nefavorabila, declinul anihileaza unele dintre efectele pozitive ale cresterii interne, dar este benefica pentru partenerii comerciali.

Directia efectelor raportului de schimb depinde de natura cesterii economice. Cresterea numita "export-atras" (acea crestere care extinde posibilitatile unei economii de a produce acele bunuri pe care le exporta initial mai mult in raport cu majorarea posibilitatilor de a produce bunuri care concureaza cu importurile) inrautateste raportul de schimb. Desigur, cresterea numita "import-atras", care induce cresterea posibilitatilor de a produce bunuri care concureaza cu importurile, imbunptateste raportul de schimb. Este posibil ca "importul-atras" sa afecteze negativ partenerii comerciali, ceea ce se poate remarca,intr-o oarecare masura, in cazul SUA in perioada postbelica.

Transferurile internationale de venituri, cum ar fi reparatile de razboi si ajutoarele pentru dezvoltare, pot afecta raportul de schimb al unei tari prin modificarea curbei cererii mondiale relative. Daca tara receptoare cheltuieste o pondere mai mare din cresterea veniturilor pentru produsele de export decat tara donatoare, transferul majoreaza cererea mondiala relativa pentru bunurile de export ele tari receptoare si, prin urmare, ii imbunatateste raportul de schimb. Aceasta imbunatatire consolideaza transferul initial si se constituie intr-un beneficiu indirect, aditional transferului direct initial. Pe de alta parte, in cazul in care tara receptoare se caracterizeaza printr-o inclinatie spre investitii in exporturi mai redusea decat cea a tarii donatoare, transferul inrautateste raportul de schimb al tarii primitoare, anuland cel putin partial efectele transferului.

In practica, majorarea tarilor cheltuiesc o mult mai mare pondere a venitului national pe bunurile produse in interior comparativ cu cele produse in alte tari, ceea ce nu se datoreaza atat diferentei de gusturi (preferinte), cat mai ales barierelor comerciale, naturale si artificiale, acestea din urma generand netranzactionarea a numeroase produse.

Taxele vamale de import si subventiile de export afecteaza atat oferta relativa, cat si cererea relativa. Un tarif majoreaza oferta relativa pentru bunurile de import ale acelei tari, diminuand concomitent cererea relativa. Cu certitudine, un tarif imbunatateste raportul de schimb al tarii,influentand negativ partenerii comerciali. O subventie de export are efecte contrare, majorand oferta relativa si diminuand cererea relativa pentru marfurile de export ale tatii,inrautatind astfel raportul de schimb. Din acest motiv, subventiile de export sunt in detrimentul tarilor care le aplica si, de aceea, ar trebui mai degraba salutate de partenerii comerciali decat condamnate prin taxe compensatorii. Prin aceste efecte, atat tarifele vamale, cat si subventiile au un impact deosebit asupra distributiei interne a veniturilor, care adesea este mult mai semnificativ din punct de vedere politic decat din punct de vedere al raportului de schimb.

4. Avantajul competitiv(modelul Michael Porter)

Asa cum am vazut, modelele avantajului comparativ si absolut pornesc de la principiul ca, la nivel national, singurul criteriu semnificativ este cel al productivitatii nationale. Abilitatea de a exporta bunuri de inalta productivitate, care permite tarii sa importe bunuri de mica productivitate in productia proprie decat in alte tari, este dezirabila, intrucat rezulta o productivitate nationala mai mare.

Spre deosebire de abordarea traditionala, in cadrul careia avantajul national avea ca sursa productia si costurile ei, avantajul competitiv este rezultatul unuii intreg lant de activitati care contribuie la succesul pe piata al unui produs. In acest lant sunt cuprinse atat activitati primare, respectiv productie, promovare, distribuire si pret, cat si activitati de sprijin, respectiv aprovizionare, resurse umane, planificare, finante si contabilitate. Avantajul competitiv il obtine firma care reuseste sa valorifice cat mai bine intreg lantul de astfel de activitati(lantul de valoare).

Teoria avntajului competitiv consta, in esenta, in sublinierea faptului ca importanta in obtinerea unui avantaj pe piata este identificarea modalitatilor prin care aceleasi valori-produse se obtin cu input-uri mai mici(avantaj de cost) sau prin care aceleasi activitati se realizeaza intr-un mod particular, original, inovator, la o valoare mai mare(avantaj de calitate), in ultimaa instanta realizandu-se o mai mare productivitate fata de concurenta.

Teoria avantajului competitiv, elaborata de Michael Porter, are la baza un sistem de determinanti, numit de autor "diamant", care creeaza un mediu intern mai mult sau mai putin favorabil obtinerii unor avantaje concurentiale pentru firmele nationale antrenate in viata economica internationala. Acesti determinanti sunt; legaturile dintre ramuri; mediul concurential intern.

Cei patru determinansi evolueaza in relatie cu doi factori:sansa si politica guvernamentala. In opinia lui Michael Porter, guvernului ii revine un rol nuantat in relatia cu diferitele sectoare ale activitatii economice, el putand influenta avantajele competitive dintr-unn sector sau altul prin politici vizand unul sau mai multi determinanti ai "diamantului".

Productie