ANALIZA SI CONTABILITATEA STOCURILOR DE PRODUSE FINITE

ANALIZA SI CONTABILITATEA STOCURILOR DE PRODUSE FINITE

1. EVIDENTA STOCURILOR DE PRODUSE FINITE

Produsele finite

Activitatea desfasurata de agentii economici din sfera productiei materiale se concretizeaza n obtinerea de produse finite , semifabricate , produse reziduale , lucrari si servicii . Daca la sfarsitul perioadei de gestiune productia nu este finalizata , ea va ambraca forma productiei neterminate sau in curs de executie .

Activele circulante

Activele circulante sunt bunuri consumabile intr-o perioada mai scurta de un an , fara a depasi intervalul de timp al unui ciclu de exploatare . Pentru un agent comercial , ciclul de exploatare incepe din momentul cumpararii marfurilor si se incheie in momentul vanzarii acestora . Pentru activitatea productiva ciclul de exploatare incepe din momentul achizitionarii materiilor prime si a materialelor auxiliare , continua cu transformarea acestora in produse finite si se incheie , din punct de vedere contabil cu inregistrarea acestor produse in documentele de stadiul in care se gasesc , activele circulante sunt de trei de evidenta contabila si depozitarea lor .

Activele circulante se caracterizeaza prin :

a)    au un caracter patrimonial ( reprezinta drepturile si obligatiile agentului economic care le detine , asupra lor ) ;

b)    au o durata scurta de viata ( timp ) , deoarece pe masura exploatarii sunt incorporate in alte elemente patrimoniale destinate intrebuintarii sau valorificarii ;

In functie forme :

A)   valori din exploatare ;

B)   valori realizabile pe termen scurt ;

C)   disponibilitati banesti .

A) Valorile din exploatare

Valorile din exploatare sunt active circulante care au un continut material . Din categoria valorilor din exploatare fac parte :

a)    stocurile de materiale ;

b)   obiectele de inventar ;

c)    productia in curs de executie ;

d)   produsele finite ;

e)    marfurile ;

f)     ambalajele .

B) Valorile realizabile pe termen scurt

Valorile realizabile pe termen scurt sunt drepturi de creanta asupra agentului economic asupra altor agenti economici sau persoane fizice .

( Creanta este un drept al unei persoane fizice sau juridice pe care il are de primit de la o alta persoana fizica sau juridica , la un anumit termen sau dupa o perioada de timp ) .

Valorile realizabile pe termen scurt cuprind urmatoarele elemente:

a)    clienti ;

b)   efecte comerciale de primit ;

c)    valori mobiliare de plasament ;

d)   decontari cu actionarii sau asociatii ;

e)    debitori diversi .

C)Disponibilitatile banesti

Disponibilitatile banesti ale agentului economic reprezinta toate mijloacele banesti aflate in posesia acestuia , la un moment dat .

Mijloacele banesti ale agentului economic apar in ultima faza a ciclului de exploatare , adica in urma incasarii contravalorii produselor sau marfurilor vandute , a lucrarilor executate sau a serviciilor prestate . Intre incasari si plati trebuie sa existe un echilibru permanent . partea din mijloacele banesti facuta disponibila in urma incasarilor si platilor reprezinta trezoreria agentului economic .

Formele pe care le imbraca disponibilitatile banesti ale agentului economic sunt :

a)    disponibilitati banesti aflate in casierie - casa ;

b)   disponibil la banca in lei si devize ;

c)    alte disponibilitati banesti ( carnete CEC , chitante de achitat , etc. ) .

Produsele finite

Produsele finite sunt acele bunuri materiale care au parcurs in intregime fazele procesului de fabricatie si nu mai necesita prelucrari ulterioare , in cadrul unitatii patrimoniale , fiind considerate corespunzatoare din punct de vedere calitativ . Ele pot fi depozitate in vederea livrarii ulterioare sau pot fi expediate direct clientilor .

Reflectarea in contabilitate a miscarii produselor finite se tine cu ajutorul conturilor din grupa 34 " Produse " . Deoarece procesul de productie determina la un moment dat si aparitia de semifabricate si produse reziduale , grupa 34 " Produse " se desfasoara pe mai multe conturi sintetice de gradul I si anume :

341 " Semifabricate "

345 " Produse finite "

346 " Produse reziduale "

348 " Diferente de pret la produse "

Produsele se obtin si se predau la magazia de produse finite , in cursul lunii . Pentru luarea lor in evidenta se folosesc costurile planificate sau antecalculate . La sfarsitul lunii , dupa determinarea costului efectiv al productiei realizate se face compararea acestuia cu costul planificat .

Diferentele care apar in urma acestei comparatii sunt diferente de pret la produse . Ele pot fi favorabile , cand pretul efectiv este mai mic decat pretul planificat , caz in care inregistrarea diferentei se face in rosu sau pot fi nefavorabile , cand pretul efectiv este mai mare decat pretul planificat , caz in care inregistrarea se face in negru .

Inregistrarea acestor diferente are drept scop aducerea costurilor planificate ( folosite in cursul lunii ) , la nivelul costurilor efective . Din acest motiv contul 348 " Diferente de pret la produse " este un cont rectificativ al valorii de inregistrare a produselor finite .

Conturile din grupa 34 " Produse " au functia contabila de activ , sunt conturi de bilant si au rolul de a furniza informatii de reflectare si control gestionar, privind situatia si miscarea stocurilor de produse .

Contul 345 " Produse finite " se debiteaza cu pretul de inregistrare al produselor finite intrate in gestiune , inclusiv plusurile constatate la inventariere . Se crediteaza cu pretul de inregistrare al produselor finite iesite din gestiune spre vanzare sau spre alta destinatie . Soldul debitor reprezinta pretul de inregistrare al produselor finite existente in stoc .

Conturile 341 " Seamifabricate " si 346 " Produse reziduale " functioneaza dupa acelasi reguli ca si contul 345 " Produse finite " , tinand insa evidenta semifabricatelor si respectiv a produselor reziduale .

Evaluarea si inregistrarea in contabilitaten a stocurilor de produse se face la costuri de productie efective sau la preturi prestabilite ( standard ) .

In cazul in care se utilizeaza preturi prestabilite pentru inregistrarea produselor , diferentele dintre preturile prestabilite ( standard ) si costurile de productie fective , calculate la sfarsitul lunii , se vor inregistra distinct intr-un cont de diferente de pret si anume contul 348 "Diferente de pret la produse" . Acesta este un cont rectificativ al valorii de inregistrare a produselor . Se debiteaza cu diferentele in plus sau in minus aferente produselor iesite din gestiune , in rosu sau in negru , dupa caz . Soldul contului reprezinta diferentele de pret aferente produselor existaente in stoc .

STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE NR.2 - stocuri

Obiectivul IAS 2 este stabilirea si tratarea la maxim de acuratete a tuturor stocurilor care sunt active. In acest sens stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre costul istoric si valoarea neta realizabila, problema fundamentala fiind legata de calcularea costului stocurilor, care vor trebui recunoscute ca active si reportate pana cand veniturile aferente sunt recunoscute (conceptul conectariiveniturilor cu cheltuielile).
            Standardul trateaza toate stocurile care sunt active cum sunt cele detinute pentru a fi vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, cum sunt cele in curs de productie in vederea vanzarii, cum sunt cele sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite in procesul de productie sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii. In cazul prestarii de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care intreprinderea nu a recunoscut inca venitul aferent (de exemplu, in activitatile in curs de executie desfasurate de auditori, arhitecti si avocati).
            IAS 2 da indicatii in ceea ce priveste normele de baza cu privire la modul de determinare a costului stocurilor ce urmeza a fi reportat in bilant precum si de recunoastere ulterioara ca o cheltuiala, incluzand orice reducere a valorii contabile la valoarea neta realizabila. Aceasta nu se aplica stocurilor de animale vii, produselor agricole si forestiere, minereurilor in cazul in care acestea sunt evaluate la valoarea neta realizabila (conform practicii in domeniu). Aceasta excludere se aplica numai producatorilor de stocuri, prelucratorii sau alte unitati de procesare sau transformare nefiind exclusi de la prevederile IAS 2.
           Principiile/ politicile contabile trebuie sa tina cont de faptul ca stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta, in concordanta cu principiul prudentei.
            Tratamentul contabil tine cont, in primul rand, de faptul ca stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta, in concordanta cu principiul prudentei.
            Costul bunurilor cuprinde toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile in forma si in locul curent:
- costuri aferente achizitiei, cum ar fi pretul de achizitie si taxele de import;
- costuri aferente prelucrarii, si anume: manopera directa, costuri aferente regiei de productie (regia variabila de productie, regia fixa de productie alocata la capacitatea normala de productie).
- alte costuri, cum ar fi de proiectare, de indatorare, etc.
            Costul serviciilor cuprinde toate costurile direct angajate in prestarea serviciilor, de exemplu:
- bunurile consumabile,
- manopera si alte costuri de personal,
- cheltuieli de regie atribuibile.
            Pentru masurarea costului stocurilor pot fi utilizate urmatoarele tehnici:
- costul actual;
- metoda costului standard, care ia in considerare nivelurile normale ale materialelor si consumabilelor, manoperei si capacitatii de productie, revizuiri periodice pentru a aproxima costurile actuale.
- metoda pretului cu amanuntul care este folosita atunci cand nu se pot utiliza costurile actuale, reduce valoarea vanzarilor cu valoarea marjei brute pentru a calcula costul, procentul mediu este utilizat pentru fiecare grupa omogena de elemente, ia in considerare preturile sub nivelul pietei.
            Costul actual al stocurilor poate fi calculat utilizand urmatoarele formule de determinare a costului:
- identificarea specifica;
- costul mediu ponderat;
- FIFO;
- LIFO.
            Valoarea realizabila neta este pretul de vanzare estimat, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii. Aceste estimari se bazeaza pe cele mai credibile dovezi in momentul in care are loc estimarea. la momentul estimarii, se ia in considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt detinute. Valoarea stocurilor este, de obicei, diminuata pana la valoarea realizabila neta pe baza urmatoarelor principii:
- element cu element;
- elementele similare sunt, de regula, grupate;
- fiecare serviciu este tratat ca element separat.
            Urmatoarele elemente trebuie recunoscute in contul de profit si pierdere drept cheltuieli:
- costul stocurilor vandute;
- diminuarea valorii stocurilor pana la valoarea realizabila neta;
- pierderile la nivelul stocurilor;
- pierderile neobisnuite;
- regiile de productie nealocate.
           Concordanta cu IAS-urile trebuie concretizata prin intelegerea definitiilor pe care le da acest standard in ceea ce priveste stocurile.
            Stocul este definit a fi reprezentat de toate activele obtinute in scopul revanzarii pentru desfasurarea normala a activitatii, inclusiv terenuri si mijloace fixe. Un activi achizitionat in alte scopuri decat vanzarea in desfasurarea normala a activitatii nu devine stoc in baza unei decizii ulterioare de vanzare a acestuia. Stocul furnizorilor de servicii include costul atras de serviciile oferite dar pentru care au fost recunoscute veniturile aferente, chiar daca acestea se impune sa fie la un nivel minimal in conformitate cu IAS 18 - Venituri, ce prevede ca veniturile obtinute din servicii sa fie recunoscute pe baza metodei gradului de finalizare.
            Valoarea realizabila neta este definita ca fiind pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii. Costurile de vanzare trebuie sa includa toate costurile directe identificabile, cum ar fi cele de transport, comisioanele agentilor de vanzari, etc. Astfel costurile pot fi calculate in mod explicit sau pot fi estimate ca procent al pretului de vanzare ce se considera a rezonabil prin prisma experientei anterioare. Costurile de finalizare si de vanzare nu trebuie ajustate pentru a obtine profit prin actiunea de finalizare si vanzare.
            Evaluarea stocurilor se face (in unele tari) la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea de piata unde valoarea de piata este definita ca valoarea cea mai mica dintre costul de inlocuire si valoarea realizabila neta (in nici un caz mai mica decat valoarea realizabila neta diminuata cu o marja normala a profitului). IAS 2 stipuleaza ca stocurile sa fie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta, evitand complicatiile ce pot apare in aplicarea principiului celei mai mici valori dintre cea a costului si a valorii de piata. Conform acestui principiu costul de inlocuire constituie, de obicei, evaluarea valorii de piata, cu exceptia cazului in care valoarea realizabila neta este mai mica, caz in care aceasta devine valoarea de piata. Dar, in cazul in care costul de inlocuire este mai scazut, stocurile nu trebuie evaluate la o valoare mai mica decat valoarea realizabila neta, redusa cu marja normala de profit.
            Costul stocului cuprinde costul tuturor materialelor care intra direct in procesul de productie al acestuia precum si costurile de transformare a acelor materiale in produsul ce urmeaza a fi vandut. Costurile materiale directe cuprind, in plus fata de costul de cumparare, toate costurile necesare aducerii acestora in conditia si amplasarea lor curenta, inclusiv costurile de transport, taxe vamale de import, costuri de asigurare, depozitare si manipulare, reducerile facute pentru discount-urile comerciale (toate discount-urile de care a beneficiat intreprinderea ca urmare a platii imediate a facturilor pentru stocuri trebuie considerate ca 'alte elemente similare' si deduse din costurile stocului, sau sunt reflectate ca venit financiar, in cazul in care sunt nesemnificative), rabaturile precum si alte elemente similare.
            Diferentele rezultate din schimbul valutar pot fi incluse, in anumite conditii destul de rar indeplinite, in costul de achizitionare a stocului (IAS 21 - Efectele modificarilor cursurilor de schimb valutar).
            Aceleasi principii generale care se aplica in cazul achizitiilor se aplica si in cazul determinarii costurilor cu personalul (salarii si alte costuri asimilate) angajate direct in procesul de productie. Salariile personalului de control si auxiliar sunt de obicei denumite cheltuieli cu munca indirecta si incluse in regie. Regia de productie reprezenta acele costuri de prelucrare ce nu pot fi asociate in mod direct cu unitatile de produs (aceasta inseamna toate costurile pe care le implica aducerea stocului la conditia si amplasamentul curent, cu exceptia costurilor materiale directe si a cheltuielilor cu munca directa). Regia de productie include cheltuieli cu munca indirecta (cum ar fi salariile personalului de supraveghere a procesului de productie si personalul administrativ al fabricii), materiale indirecte (consumabile si alte elemente ce nu sunt de regula considerate in mod individual), amortizarea corespunzatoare procesuluii de prelucrare si spatiilor aferente, cheltuieli de intretinere, pentru lumina si energie, incalzire, anumite impozite (dar nu impozit pe venit), precum si toate celelalte costuri pe care le implica functionarea afacerii. Tehnologia procesului de productie este de regula inclusa in regie dar, de obicei, aici nu este inclusa tehnologia unui proces experimental. Regia de productie nu trebuie sa includa cheltuielile de vanzare si in general nu include cheltuielile generale si administrative. Cu toate acestea, anumite intreprinderi pot clasifica drept cheltuieli generale si administrative costuri ce apar, in mod direct sau indirect, in procesul de aducere a unui articol la conditia si amplasarea curenta. Astfel de costuri se pot aloca stocului, indiferent de moduld e clasificare de catre intreprindere. Unele exemple pot include salariile si beneficiile aferente personalului administrativ al fabricii, taxe locale, servicii de paza pentru anumite amplasamente si operatiuni. In plus, antreprenorii pot include cheltuielile administrative si generale in costurile contractuale, cu conditia ca aceste cheltuieli sa fie trecute in mod specific in sarcina clientului conform condtiilor contractuale (IAS 19 - Contracte de constructii).
            Costurile care nu apar in realitate, dar care pot fi atribuite in scopuri manageriale (cum ar fi dobanda atribuita capitalului si amortizarea atribuita) nu trebuie incluse in costul stocului.
            Costurile de regie trebuie alocate pe stocuri. Metodele costului direct, ce trateaza cheltuielile de regie ca un cost aferent perioadei, nu sunt permise. Alocarea regiei fixe trebuie sa se faca pe baza capacitatii normale (Capacitatea normala reprezinta productia prognozata a fi realizata in medie pe parcursul a cateva perioade de timp in anumite conditii preconizate, care nu inseamna neaparat capacitatea totala de productie a unei facilitati, sau eventual ceva apropiat de capacitatea totala, capacitatea normala fiind in general mai mica decat capacitatea totala). In standard nu se specifica numarul perioadelor de timp ce urmeaza a fi luate in considerare, aceasta reprezentand o problema de rationament ce trebuie sa ia in considerare natura intreprinderii, precum si factori cum ar fi efectele ciclice, ciclul de viata al produsului, precum si acuratetea prognozelor. Capacitatea normala trebuie sa fie realista, fara a se constitui intr-un reper care trebuie atins. Costurile cu regia variabila de productie sunt alocate pe fiecare unitate de produs pe baza productiei reale. Costurile cu regia nealocata sunt trecute pe cheltuieli in perioada de exercitiu in care apar.
            Produsele care sunt obtinute simultan (obtinerea unui produs care are ca efect obtinerea altui produs/ produse cuplate/ produse comune) pot fi identificate pentru fiecare produs in acelasi mod ca si costuri ale produselor obtinute separat. Costurile inainte de punctul respectiv (denumite costuri cuplate/ comune) trebuie alocate fiecarui produs printr-o metoda rezonabila (de exemplu, pe baza valorii relative a vanzarii produselor la separare). Esenta metodei 'valorii relative a vanzarilor' consta in faptul ca toate produsele cuplate rezultate in cadrul aceluiasi proces apar ca fiind in mod egal profitabile. Ipoteza profitabilitatii egale a produselor cuplate este, cel putin, la fel de justificata ca oricare dintre infinitele presupuneri posibile ce implica profitabilitati relative variabile, in mod special atunci cand factorii de poroductie nu pot fi modificati prin schimbarile aduse procesului de productie. Prin urmare, o metode de alocare a costurilor compuse nu trebuie utilizata atunci cadn aceasta tinde sa arate un produs ca fiind in mod semnificativ mai profitabil decat altele, daca nu exista o justificare obiectiva pentru a proceda astfel.
            Produsele secundare reprezinta produse cuplate cu valoare relativa nesemnificativa. Considerarea acestora ca produse cuplate nu este eficienta, fiind rezonabila si aplicabila in acest caz, asa numita metoda a produselor secundare. In acest fond, produsele secundare reprezinta costuri alocate la o valoare echivalenta cu valoarea neta a vanzarilor prin deducerea valorii nete a vanzarilor acestora din totalul costurilor de productie. Costul net de productie este alocat produsului ramas sau produselor ramase.
            IAS 2 prevede ca unele cantitati neobisnuite de materiale pierdute in procesul de productie (rebuturi), forta de munca sau alte costuri de productie trebuie inregistrate pe cheltuieli la momentul aparitiei, si nu incluse in costul stocului. In plus, trebuie sa se tina cont de faptul ca valorile normale de rebuturi sau pierderi sunt incluse in mod corespunzator in stoc ca parte a costului de obtinere a unitatilor de produs ce urmeaza a fi generate.
            Tot el permite capitalizarea cheltuielilor de depozitare numai in cazul in care depozitarea este necesara in procesul de productie anterior unei viitoare faze de productie.
            In cazul in care o intreprindere opteaza pentru capitalizarea costurilor aferente imprumuturilor, trebuie facuta referire la IAS 23 - Costurile indatorarii, prentru a determina masura in care este corespunzatoare includerea costurilor indatorarii in costul stocurilor.
            IAS 18 solicita ca veniturile rezultate din serviciile prestate sa fie recunoscute in mod obisnuit utilizand metoda gradului de finalizare. Conform acestei metode (prezentata in IAS 11 - Contracte de constructii) veniturile sunt recunoscute in cursul unei perioade in masura in care serviciile sunt prestate. Corespunzator, costurile aferente acestor servicii sunt inregistrate pe cheltuieli in perioada respectiva. Ca o consecinta, bilantul furnizorilor de servicii reflecta, in general, valori relativ mici aferente stocurilor.
            Costul stocurilor unui furnizor de setrvicii consta in acele costuri aparute in urma furnizarii serviciului dar pentru care veniturile au fost deocamdata recunoscute. Principalele costuri ce apar constau, in mod  obisnuit, in costuri privind manopera si din alte costuri legate de personalul direct angajat in furnizatea serviciului, inclusiv personalul insarcinat cu supravegherea. In plus, toate costurile indirecte asociate furnizarii serviciului, cum ar fi costurile privind cladirile, transportul, pregatirea profesionala, aprovizionari, etc. trebuie de asemenea alocate stocurilor aferente serviciului. Costurile cu manopera si costurile asociate aferente vanzarilor si personalului general administrativ nu trebuie incluse in stoc, insa trebuie recunoscute ca si cheltuiala in perioada in care au fost efectuate.
            Ca tehnici de masurare a costurilor exista mai multe metode. Metoda cu amanuntul (folosita in comertul cu amanuntul) constituie o metoda acceptabila de masurare a costului si este prevazuta de IAS 2 dar care nu trateaza in profunzime multitudinea problemelor pe care le implica aplicarea acestei metode. Se fac unel precizari cu privire la tratamentul contabil al sacderilor de pret si indica faptul ca acestea trebuie incluse in profitul brut (adica 'deasupra liniei'), pe cand tratamentul contabil predominant in practica este de a le exclude (adica 'sub linie'). Tratamentul 'sub linie' (care este mai conservator) are ca rezultat scaderea valorii contabile a stocului sub cost, suficient ca sa asigure ca un profit brut normal este reportat la ultima vanzare si ca, se ajunge la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea de piata intr-o singura etapa. Pe de alta parte, abordarea IAS 2 are in vedere intentia de a aproxima costul (si nu valoarea cea mai mica dintre cea a costului si valoarea realizabila neta). Valorile astfel determinate trebuie dupa aceea comparate cu valoarea realizabila neta.
            Ca formule de determinare a costului, IAS 2 solicita utilizarea unei identificari specifice pentru alocarea costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt in mod obisnuit fungibile, si a bunurilor si serviciilor produse si separate pentru anumite proiecte. Pentru productia pe baza de comanda sau contract, unitatile sau loturile de stoc sunt adesea identificabile si specifice. Costurile sunt alocabile pe anumite activitati si loturi iar cea mai corespunzatoare metoda de corelare a costurilor cu veniturile rezulta din identificarea costurilor asociate in mod specific cu fiecare activitate sau lot, atat pentru aprtea din stoc cat si pentru cea vanduta. Cu toate acestea utilizarea metodei identificarii specifice, in aceasta circumstanta, nu este ceruta de standardele nationale din unele tari, atunci cand o alta metoda este considerata a fi mai corespunzatoare. IAS 2 nu permite o astfel de alegere si solicita utilizarea metodei identificarii specifice in conditiile descrise.
            Pentru toate tipurile de stoc (cu exceptia celor prevazute de IAS 2) tratamentul de baza il constituie metode mediei ponderate sau FIFO, iar metoda LIFO constituie tratamentul alternativ permis. In cadrul fiecarei formule dintre cele trei acceptabile, in aplicarea practica a acestora exista numeroase alternative. De exemplu, cresterile in metoda LIFO pot fi costuri alocate in baza costurilor de la inceputul anului, sfarsitul anului sau costurile medii. Standardul descrie metodele de aplicare numai la modul foarte general si orice metoda utilizata in mod curetn este aparent acceptabila. Dar indiferent de metoda de aplicare utilizata, aceasta trebuie utilizata intr-o maniera consegventa.
            In IAS 2 nu exista nici o prevedere cu privire la faptul daca o intreprindere trebuie sa foloseasca o singura formula de determinare a costurilor pentru toate stocurile care le detine in reteua sa de distributie, nationala sau internationala sau poate utiliza metode diferite pentru stocuri diferite. Se confirma ca fiecare intreprindere poate utiliza metode costului mediu ponderat, FIFO si LIFO pentru alocarea costurilor pe diferite clase de stocuri care prezinta caracteristici diferite in ceea ce piveste natura si modul de utilizare al acestora. De exemplu, metoda LIFO poate fi folosita pentru anumite tipuri de stocuri sau linii de productie, FIFO si metoda costului mediu ponderat pentru altele. Metoda utilizata pentru o anumita clasa de stoc trebuie folosita in mod consecvent pentru clasa respectiva pentru axctivitatile in reteua internationala si de la o perioada la alta. In plus se solicita ca aceeai formula de determinare a costului sa fie utilizata pentru toate stocurile cu caracteristici similare in ceea ce priveste natura si modul de utilizare al acestora.
            Metoda LIFO poate fi considerata pentru utilizare in perioadele de crestere a preturilor pentru ca reduce efectele profiturilor ce rezulta din corelarea costurilor din perioadele anterioare cu preturile actuale de vanzare. Utilizarea metodei LIFO in astfel de conditii poate avea ca rezultat o corelare mai semnificativa a costurilor curente cu veniturile curente in contuld e profit si pierdere. Totusi, stocurile sunt raportate la costurile perioadei anterioare, ce ar putea fi mai putin relevante pentru perioada curenta, distortionand prin urmare rezultatele financiare. Metoda LIFO poate distorsiona rezultatele din activitatea de esxploatare intr-o perioada in care nivelul stocurilor scade sub nivelul existent la inceputul perioadei, avand, prin urmare, ca rezultat includerea costurilor vechiului stoc (din perioada anterioara) in costul vanzarilor. In aceste conditii, daca efectul este semnificativ, trebuie facuta o prezentare corespunzatoare a informatiilor in situatiile financiare. Metoda LIFO necesita in general calcule complexe si in practica exista diferite metode de aplicare a formulei de calcul LIFO. In anumite cazuri, formula metodei LIFO poate prezenta probleme serioase in procesul de aplicare, de exemplu atunci cand sunt introduse materiale noi pentru inlocuirea altor materiale din produs, sau cand au loc lichidari de stoc substantiale ca rezultat al vanzarii unei sucursale sau filiale. Datorita complexitatii metodei LIFO nu este fezabil, in general, sa se efectueze calculele pe perioade interimare in decursul unui an de raportare financiara a intreprinderii. Situatiile financiare pentru astfel de perioade interimare au la baza, de regula, estimari pentru determinarea valorii stocurilor prin metoda LIFO.
            Reducerea valorilor conatbile la valoarea realizabila neta poate fi necesara datorita scaderii preturilor de vazanre, sau datorita cresterii costurilor de finalizare sau costurilor directe de vanzare. In plus, este posibil ca unele produse sa se fi deteliorat sau altele sa fi fost detinute in cantitati ce nu se preconizeaza a fi vandute intr-o perioada de timp rezonabila. In aceste conditii, valoarea contabila a stocurilor trebuie scazuta sub nivelul costului la valoarea ce se preconizeaza a fi recuperata din vanzarea acestora. Dar, scaderea valorii contabile ia in considerare costurile estimate de finalizare si vanzare, dar nu trebuie sa includa un profit brut aferent acestor costuri. Scaderea valorii contabile la valoarea realizabila neta trebuie determinata element cu element, cu exceptia cazurilor in care realitatea nu permite evaluarea fiecarui element, iar elementele stocului sunt similare sau complementare. Elementele sunt similare sau complementare atunci cand provin din aceeasi linie de produs, au scopuri sau utilizari finale si sunt produse si vandute pe piata in aceeasi zona geografica. Aceasta pare sa prezinte un grad standard mult mai strict pentru gruparea stocurilor decat cel aplicat in unele tari unde gruparea stocului din acest punct de vedere reprezinta o practica uzuala.

            Valoarea realizabila neta trebuie determinata avand la baza conditiile existente la data incheierii bilantului. Aceasta evaluare, totusi, necesita exercitarea rationamentului profesional. Prin urmare trebuie avute in vedere toate informatiile disponibile, inclusiv modificarile ulterioare ale preturilor de vanzare sau costurilor. De exemplu, o crestere ulterioara a pretului va demonstra probabil ca o scadere a pretului ce a avut loc anterior datei bilantului a fost temporara si ca nu este necesara nici o reducere a valorii contabile a stocului (sau este necesara o reducere mai mica). O scadere ulterioara a pretului poate indica o problema ce a existat la data bilantului, cum ar fi o reducere a pretului de vanzare al unui produs competitiv. In consecinta, modificarile ulterioare in preturile de vanzare sau costuri trebuie analizate pentru a se determina daca acestea reprezinta punctul culminant al unor conditii prezente la data bilantului sau pot fi atribuite unor evenimente ce apar in perioadele ulterioare. In mod evident, cu cat momentul aparitiei acestor modificari este mai indepartat de data bilantului cu cat este mai putin probabil sa fie atribuit unui eveniment ulterior.
            IAS 2 solicita ca o reducere a valorii contabile la valoarea realizabila neta luata intr-o perioada anterioare sa fie stornata atunci cand conditiile ce au constituit motivul reducerii valorii contabile au incetat sa existe. In cazul marfurilor sau altor produse finite, ori servicii ce sunt subiect al unor frecvente fluctuatii de piata, aceasta practica ar putea avea ca rezultat oscilatii dramatice ale rezultatelor activitatii de exploatare numai din castigurile si pierderile nerealizate. Tot IAS 2 solicita prezentarea de informatii privind reducerile valorii contabile semnificative ce au fost stornate in perioada de exercitiu si conditiile aferente acestora.
           Prezentarea informatiilor solicitata de IAS 2 are mai multe cerinte:
- de a nu considera ca o cerinta uzuala in ceea ce priveste prezentarea informatiilor evidentierea separata a informatiilor privind valoarea de inregistrare a stocului ce a fost redusa la valoarea realizabila neta. Totusi se considera ca este important pentru valoarea prognozata a situatiilor financiare ca utilizatorii sa cunoasca valoarea stocurilor unei intreprinderi, a caror valoare contabila a fost redusa.
- prezentarea informatiilor solicitata este utila in efectuarea comparatiilor datorita caracterului special al metodei LIFO. Totusi, aceasta necesita calcularea valorii stocului la data bilantului utilizand fie metoda mediei ponderate, metoda FIFO sau metoda costurilor curente. Din punct de vedere practic, informatiile necesare pentru aceasta calculatie sunt de regula disponibile, iar in cele mai multe din cazuri, diferentele intre aceste trei metode sunt nesemnificative.
- formatele alternative permise pentru prezentarea informatiilor referitoare la costurile aferente veniturilor raportate pentru perioada de exercitiu sunt consecvente cu diverse formate ale contului de profit si pierderi, ce sunt permise in multe tari si aprobate de Comunitatea Europeana.
- IAS 2 solicita prezentarea informatiilor privind valoarea de inregistrare a stocurilor, clasificate intr-o maniera corespunzatoare tipului de intreprindere. Cele mai uzuale clasificari sunt aprovizionarile, materii prime, productia in curs de executie si productia finita. Totusi, acste clasificari nu sunt potrivite pentru toate intreprinderile si trebuie utilizate numai in mod corespunzator. Odata facuta alegerea, clasificarea trebuie aplicata in mod consecvent.
            Cu alte cuvinte, costul istoric trebuie sa includa o alocare sistematica a costurilor generale de productie care se refera la aducerea stocurilor in pozitia si amplasarea lor curenta. Alocarea costurilor generale fixe se face in baza capacitatii normale a spatiilor de productie.
            Deci, situatiile financiare trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:
- politicile contabile, inclusiv formulele utilizate pentru determinarea costului;
- valoarea contabila totala a stocurilor si valoarea contabila a fiecarei categorii de stocuri;
- valoarea stocurilor inregistrate la valoarea realizabila neta;
- valoarea oricaror diminuari si stornari ale diminuarii valorii stocurilor;
- circumstantele/ evenimentele care au condus la stornarea diminuarii valorii stocurilor;
- stocurile gajate in contul datoriilor;
- valoarea contabila a diminuarii valorii pana la valoarea realizabila neta daca aceasta este semnificativa ca marime, incidenta sau natura;
- costurile stocurilor recunoscute drept cheltuiala sau costurile de exploatare imputabile veniturilor din activitatile curente, clasificate dupa natura lor si considerate cheltuiala;
- in cazul utilizarii metodei LIFO, se evidentiaza diferenta dintre valoarea bilantiera a stocurilor si: fie valoarea cea mai mica dintre costul calculat conform FIFO sau costul mediu ponderat si valoarea realizabila neta, fie valoarea cea mai mica dintre costul curent la data bilantului si valoarea realizabila neta.

DEFINIREA SI RECUNOASTEREA STOCURILOR DE PRODUSE FINITE

Definitii proprii stocurilor de produse finite

Stocurile de produse sunt active detinute pentru a fi vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii; in curs de productie in vederea unei vanzari in aceleasi conditii ca in cazul anterior sau sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite in procesul de productie sau pentru prestarea de servicii.

In calitatea lor de active, stocurile de produse sunt recunoscute numai atunci cand este posibil ca ele sa aduca intreprinderii beneficii economice viitoare si costul lor sa poata fi evaluat in mod credibil.

Costul stocurilor reprezinta suma tuturor costurilor aferente achizitiei si/sau prelucrarii, precum si alte costuri suportate de intreprindere pentru a aduce stocurile in forma si in locul in care sunt necesare intreprinderii. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la iesire si la inchiderea exercitiului financiar.

Valoarea realizabila neta este pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii. Este utilizata la evaluarea stocurilor la sfarsitul exercitiului financiar cand, potrivit principiului prudentei, ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta.

Delimitari si clasificari privind stocurile de produse

Stocurile sunt bunuri sau servicii care, in mod normal, se transforma in disponibilitati banesti in decurs de un an, avand, din acest punct de vedere, atributul de active circulante. De exemplu, marfurile cumparate se transforma prin vanzare in disponibilitati banesti intr-o perioada de mai putin de un an. Materiile prime si materialele cumparate participa la un singur ciclu de productie si isi transfera in intregime valoarea lor asupra bunurilor rezultate din procesul de productie (produse finite) care, prin vanzare, se transforma in disponibilitati banesti. La aceasta se adauga si particularitatea ca stocurile destinate productiei se regasesc total sau partial in compozitia materiala a produselor rezultate din procesul de productie, in forma lor initiala sau intr-o forma transformata.

Spre deosebire de bunurile de natura activelor circulante, bunurile de natura imobilizarilor corporale sunt destinate sa serveasca in mod durabil activitatea intreprinderii, avand atributul de active imobilizate: terenuri, instalatii, masini etc.

Definitia stocurilor potrivit Standardului International de Contabilitate nr.2 (IAS-2) 'Stocuri', pune in evidenta, direct sau indirect, trei criterii in functie de care acestea sunt clasificate si delimitate in contabilitatea financiara:

fizic (forma corporala a stocurilor),

destinatia (intrebuintarea lor) si

faza ciclului de exploatare (aprovizionare, productie, desfacere).

Corespunzator acestor criterii sunt individualizate urmatoarele structuri: a) materii prime; b) materiale consumabile sau furnituri; c) materiale de natura obiectelor de inventar; d) produse (semifabricate, produse finite si produse reziduale); e) animale tinere, animale la ingrasat, pasari si colonii de albine; f) productie in curs de fabricatie; g) marfuri si asimilate (terenurile si alte proprietati imobiliare detinute pentru revanzare); h) ambalaje de transport refolosibile.

Un al patrulea criteriu dupa care sunt clasificate stocurile in contabilitatea financiara este locul de creare a gestiunilor, in raport cu care stocurile se grupeaza in: stocuri aflate in depozitele intreprinderii, stocuri in curs de aprovizionare sau sosite si nereceptionate, stocuri sosite fara factura, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar nelivrate, stocuri aflate la terti.

1.3 EVALUAREA STOCURILOR SI RECUNOASTEREA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR PROPRII A STOCURILOR

Recunoasterea costului stocurilor drept cheltuiala

Miscarea stocurilor intreprinderii, concretizata in functie de destinatia lor in: cumparari - vanzari, respectiv cumparari - productie - vanzari, ocazioneaza cheltuieli si genereaza venituri specifice. Orientandu-ne dupa fluxul real al stocurilor, ar trebui tratate mai intai cheltuielile si apoi veniturile. Principiul conectarii cheltuielilor cu veniturile conduce insa catre metoda conform careia "cheltuielile urmeaza veniturile . De aici, necesitatea tratarii prealabile a veniturilor.

Recunoasterea vanzarilor de stocuri drept venit

Veniturile sunt cresteri ale avantajelor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor, care au ca rezultat majorarea capitalurilor proprii sub alte forme decat cea provenita din contributiile proprietarilor.

Potrivit normei contabile IAS-18 'Venituri din activitati curente', veniturile se evalueaza la valoarea justa a mijloacelor de plata primite sau de primit in contrapartida, exclusiv reducerile comerciale.

Recunoasterea (constatarea) veniturilor din vanzari are loc atunci cand s-a produs o crestere de avantaje economice viitoare, generata de o crestere de active sau de o diminuare de datorii, iar aceasta poate fi masurata in mod credibil. In acest sens, IAS-18 indica ansamblul conditiilor care trebuie indeplinite pentru recunoasterea veniturilor din vanzari de bunuri, si anume:

a)      intreprinderea a transferat cumparatorului riscurile si avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;

b)      intreprinderea nu mai gestioneaza bunurile vandute la nivelul la care ar fi facut-o, in mod normal, in cazul detinerii in proprietate a acestora si nici nu mai detine controlul efectiv asupra lor;

c)      marimea veniturilor poate fi masurata in mod rezonabil;

d)      este probabil ca beneficiile economice asociate tranzactiei sa fie generate catre intreprindere; si

e)      costul tranzactiei poate fi masurat in mod rezonabil."

Recunoasterea costului stocurilor drept cheltuiala

Cheltuielile sunt diminuari ale avantajelor economice in cursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau de micsorari ale valorii activelor ori cresteri ale datoriilor, care au ca efect reducerea capitalurilor proprii sub alte forme decat distribuirile in beneficiul proprietarilor.

Evaluarea cheltuielilor se face la nivelul costului istoric (valorii contabile sau de intrare). Calculul se face in functie de posibilitatile de identificare la iesire a bunurilor, dupa metodele prezentate in paragraful 1.3.1

Recunoasterea costului stocurilor iesite drept cheltuiala are loc atunci cand se produce o reducere a avantajelor economice viitoare, generata de o diminuare de active sau de o crestere de datorii, reducere ce poate fi evaluata in mod credibil.

IAS-2 'Stocuri ' prevede patru situatii in care costul stocurilor trebuie recunoscut drept cheltuiala:

a) cand stocurile sunt vandute, valoarea contabila a lor trebuie recunoscuta ca o cheltuiala in perioada in care a fost recunoscut venitul corespunzator;

b) cand are loc o diminuare a costului stocurilor pana la nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor. Valoarea deprecierilor este recunoscuta ca o cheltuiala in perioada in care s-au calculat.

c) cand are loc o pierdere de stocuri: stocuri a caror perioada de garantie a expirat, fara posibilitate de valorificare, stocuri deteriorate s.a. Costul acestora este recunoscut drept cheltuiala in perioada in care s-au constatat pierderile;

d) cand unele stocuri sunt alocate altor conturi de active. De exemplu: un stoc folosit drept componenta pentru o imobilizare corporala construita in regie proprie. Costul unor astfel de stocuri este recunoscut ca o cheltuiala pe parcursul duratei utile de viata a acelui activ.

1.3.1 Evaluarea stocurilor

Evaluarea stocurilor la intrare

La intrarea in patrimoniu stocurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoare de inregistrare sau cost istoric, identificata/identificat dupa caz, prin costul de achizitie, costul de productie, valoarea de aport si cea de utilitate.

Costul de achizitie

Este propriu stocurilor din cumparari: materii prime, materiale consumabile, marfuri, ambalaje si alte bunuri cumparate cu titlu oneros. Potrivit IAS-2, costul de achizitie cuprinde: pretul de cumparare, inclusiv taxele de import si celelalte taxe de cumparare, costurile de transport si de manipulare si alte costuri care pot fi atribuite direct achizitiei de stocuri. Reducerile comerciale, rabaturile si alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achizitie.

Exemplu de calcul al costului de achizitie pentru stocuri cumparate

S.C. "ALFA" S.A. a achizitionat marfuri din import pentru care se considera urmatoarele date:

pretul de cumparare facturat de furnizor 4.000.000 lei

taxele vamale achitate in vama 800.000 lei

TVA achitata in vama 912.000 lei

cheltuieli de transport intern 150.000 lei

cheltuieli de manipulare 50.000 lei

reducere comerciala acordata de furnizor 100.000 lei

diferenta nefavorabila de curs valutar calculata la plata

furnizorului extern efectuata inainte de vanzarea marfurilor 218.000 lei

Costul de achizitie = 4.000.000lei + 800.000lei + 150.000lei + 50.000lei - 100.000 lei

Costul de achizitie = 4.900.000 lei

Costul de productie

Este propriu stocurilor fabricate: produse finite, semifabricate, productie in curs de executie si alte stocuri produse de unitatea patrimoniala. Costul de productie cuprinde: costul de achizitie al materiilor prime si consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de productie (transformare), precum si cota cheltuielilor indirecte de productie alocate in mod rational ca fiind legate de fabricatia bunurilor. De asemenea, in costul de productie, precum si in costul de achizitie al bunurilor pot fi incluse si costurile indatorarii, respectiv dobanzile si diferentele de curs aferente dobanzilor privind imprumuturile, care sunt direct atribuite achizitiei sau productiei unui bun pe termen lung.

Cheltuielile generale de administratie, cheltuielile de desfacere si cele financiare, de regula, nu se includ in costurile de productie.

Valoarea de aport si valoarea de utilitate

Valoarea de aport este proprie stocurilor reprezentand aport la capitalul social. Ea se stabileste in urma evaluarii efectuate potrivit legii, in functie de pretul pietei, starea si amplasarea stocurilor.

Valoarea de utilitate se stabileste pentru stocurile obtinute cu titlu gratuit in functie de aceleasi criterii ca valoarea de aport.

2.2.2. Evaluarea stocurilor la iesire

Iesirea stocurilor din gestiune se face, in principal, prin consum si prin vanzare. Problema fundamentala care se pune pentru inregistrarea iesirii stocurilor este cea a pretului utilizat. In acest sens, norma IAS-2 grupeaza stocurile in functie de posibilitatea de identificare a lor in: stocuri identificabile si stocuri fungibile si delimiteaza urmatoarele metode de evaluare:

pentru stocurile identificabile: metoda identificarii specifice (IS);

pentru stocurile fungibile:

ca tratamente contabile de baza

- metoda costului mediu ponderat (CMP);

- metoda primul intrat-primul iesit (FIFO);

alte tratamente (tehnici de masurare a costurilor);

- metoda pretului prestabilit (cost standard);

- metoda la pret cu amanuntul.

Metoda identificarii specifice

Presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor care fac obiectul unor comenzi distincte, indiferent daca au fost cumparate sau produse. Aceasta inseamna ca fiecare articol sau categorie de stocuri se individualizeaza atat in momentul intrarii in patrimoniu, cat si al stocarii si iesirii din stoc.

Identificarea specifica nu poate fi folosita in cazurile in care stocurile cuprind un numar mare de elemente care sunt, de regula, fungibile, intrucat prin selectarea articolelor sau loturilor care raman in stoc metoda ar putea reprezenta o modalitate de aranjare a beneficiului perioadei.

Metoda costului mediu ponderat

Costul mediu ponderat (CMP) se poate calcula lunar sau dupa fiecare operatie de intrare, ca raport intre valoarea totala a stocului initial plus valoarea intrarilor, pe de o parte, si cantitatea existenta in stocul initial plus cantitatea intrata, pe de alta parte.

Considerand urmatoarele date pentru stocul X in februarie N: stoc initial 500 u.m. x 20lei; intrari: 3.02.N - 100 u.m. x 22lei; 18.02.N - 200 u.m. x 24lei; iesiri: 10.02.N - 300 u.m., 28.02.N - 400 u.m., atunci:

CMP calculat lunar:

Costul iesirilor = 300 u.m. x 21, 25 = 6.375 lei

400 u.m. x 21, 25 = 8.500 lei

14.875 lei

iar stocul final = 100 u.m. x 21, 25 = 2.125 lei

CMP calculat dupa fiecare intrare:

intrare pe 3.02.N:

Costul iesirii pe 10.02.N =300 u.m. x 20.333 lei = 6.100 lei

intrare pe 18.02.N:

Costul iesirii pe 28.02.N = 400 u.m. x 21,80 lei = 8.720 lei

14.820 lei

iar stocul final = 100 u.m. x 21, 80l = 2.180 lei

Comparand cele doua variante ale metodei costului mediu ponderat se constata ca evaluarea iesirilor din stoc dupa prima varianta (CMP lunar) prezinta avantajul unui calcul simplu, dar nu permite valorizarea iesirilor in cursul perioadei de gestiune (lunii). Varianta a doua insa (CMP calculat dupa fiecare intrare), ofera posibilitatea evaluarii iesirilor in cursul perioadei de gestiune (lunii). Aceasta varianta prezinta inconvenientul unui calcul mai complex, inconvenient anulat prin utilizarea mijloacelor informatice.

In ansamblu, metoda CMP tinde sa anuleze efectele cresterii sau descresterii preturilor, deoarece nivelul costului mediu ponderat si al costului stocului final calculat conform acestei metode este influentat de toate preturile platite pe parcursul exercitiului si de pretul stocului initial.

Metoda primul intrat - primul iesit ( FIFO )

Consta in evaluarea iesirilor de stocuri in ordinea in care au intrat, la costul primei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului , stocurile iesite din gestiune se evalueaza la costul lotului urmator , in ordine cronologica. In consecinta, stocul final este evaluat la cele mai recente costuri.

Mentinand datele metodei CMP, calculul costului stocurilor iesite dupa metoda FIFO se prezinta astfel:

iesire pe 10.02.N: 300 u.m. x 20 = .6.000 lei

iesire pe 28.02.N: 200 u.m. x 20 = 4.000 lei

100 u.m. x 22 = 2.200 lei

100 u.m. x 24 = 2.400 lei . 8.600 lei

14.600 lei

iar stocul final: 100 u.m. x 24 = .2.400 lei

Evaluarea iesirilor in metoda FIFO la cele mai vechi, adica la cele mai mici costuri, conduce la o majorare a rezultatului exercitiului (profitului) si a impozitului pe profit. Ca urmare, in perioadele de crestere sustinuta a preturilor, metoda FIFO produce cea mai mare valoare posibila a rezultatului exercitiului (profitului), iar costul stocurilor iesite este apropiat de nivelul costului la momentul cand aceste stocuri au intrat in gestiune. In perioadele de descrestere a preturilor efectele sunt inverse.

Alte tratamente (tehnici de masurare a stocurilor )

Sunt reprezentate de metoda pretului prestabilit (cost standard) si metoda la pret cu amanuntul. Pretul prestabilit sau costul standard este antecalculat pe baza nivelurilor normale ale materialelor si consumabilelor, manoperei, eficientei si capacitatii de productie. Aceste niveluri trebuie sa fie revizuite periodic si ajustate, daca este necesar, in functie de conditiile actuale.

Diferentele intre pretul prestabilit si costul efectiv de intrare se inregistreaza in faza de intrare distinct in contabilitate. De asemenea, sunt reflectate si diferentele intre pretul prestabilit al stocurilor initiale din exercitiul precedent si pretul prestabilit al acelorasi stocuri antecalculat pentru exercitiul curent .

Exemplu. Daca stocul final A de 100 kg a figurat in contabilitatea exercitiului N la pretul unitar prestabilit de 20 lei, iar in exercitiul N+1 este preluat ca stoc initial in conditiile in care pretul unitar prestabilit este de 21 lei , diferenta de 100 x (21-20) = 100 lei este preluata la contabilitatea exercitiului N+1la deschiderea contului de stocuri .

Diferentele de pret privind stocurile initiale si intrarile de stocuri inregistrate in conturi distincte se repartizeaza asupra cheltuielilor pentru stocurile iesite in baza relatiilor de calcul :

a) determinarea coeficientului de repartizare:

b) determinarea sumei diferentei de repartizat aferenta stocurilor la finele lunii de referinta:

c) determinarea sumei diferentei de repartizat aferenta stocurilor iesite:

Relatiile de calcul prezentate mai sus opereaza cu date cumulate de la inceputul anului, fiind verosimile numai in cazul in care diferentele sunt inregistrate in negru - rosu in conturile de diferente.

Daca se foloseste tehnica inregistrarii diferentelor numai in negru, situatia in conturile de diferente se diversifica cu implicatii asupra determinarii sumei diferentei de repartizat. In acest caz, relatiile de calcul adoptate pentru determinarea coeficientului de repartizare nu pot fi decat de forma:

In continuare sunt valabile relatiile de calcul prezentate mai inainte la punctele b) si c).

Folosirea preturilor prestabilite, identificate prin costurile standard sau costurile normate la cumparare sau obtinere din productie proprie reprezinta o problema mult mai complexa decat asa cum este tratata prin normele contabile din Romania. Solutia adoptata pentru rezolvarea ei, in tara noastra, se identifica, cu unele rezerve, cu metoda costului mediu ponderat .

Metoda la pret cu amanuntul. Potrivit IAS-2, metoda "este folosita in comertul cu amanuntul pentru a masura costul stocurilor de articole numeroase si cu miscare rapida, care nu au marje similare si pentru care nu este practic sa se foloseasca alta metoda de determinare a costului".

Costul stocurilor vandute este calculat prin deducerea valorii marjei brute (adaosului comercial) din pretul de vanzare al stocurilor (exclusiv TVA).

Indiferent de metoda de contabilitate adoptata pentru evidenta stocurilor, evaluarea lor reprezinta o problema a carei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale, fiscalitate si rentabilitate. Structura sortimentala impune folosirea acelei metode care sa asigure o evaluare cat mai exacta in raport cu realitatea, fara a amplifica volumul muncii de calcul. Exemplu, daca intreprinderea fabrica un numar mai mic de produse (de valoare mare) si se poate sti cu certitudine in ce produs a fost inglobat fiecare element din stoc, se poate adopta metoda identificarii specifice.

Fiscalitatea si rentabilitatea sunt principalii factori care conditioneaza adoptarea unei metode sau a alteia, deoarece evaluarea cantitatii de stocuri la sfarsitul perioadei este cheia care conduce la supra sau subevaluarea profitului, iar pe aceasta baza incadrarea sau nu in principiul prudentei.

Evaluarea stocurilor la bilant

Cu ocazia inventarierii, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuala (de inventar), denumita potrivit normei IAS-2 valoare realizabila neta. Ea este reprezentata de pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitati, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vanzarii (cheltuieli de transport, comisioane privind vanzarile, costul garantiei acordata dupa vanzare).

Exemplu privind calcularea valorii realizabile nete:

a) pretul de vanzare al bunului    200.000 lei

b) costul cu evaluarea bunului 4.000 lei

c) costul vanzarii efective a bunului 1.000 lei

Valoarea realizabila neta = a - ( b + c )

Valoarea realizabila neta = 200.000 - (4.000 + 1.000) = 195.000lei

Pentru a fi inscrise in situatiile financiare, stocurile se evalueaza la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta.

Potrivit principiului prudentei, atunci cand costul stocurilor (valoarea contabila) este mai mare decat valoarea realizabila neta, costul stocurilor se diminueaza pana la nivelul valorii realizabile nete. Valoarea cu care se diminueaza costul stocurilor este recunoscuta ca o cheltuiala pentru depreciere pentru care se constituie in contabilitate un provizion (o ajustare a stocului).

Exemplu de calcul al valorii la care stocurile se inscriu in situatiile financiare

Pentru fiecare exercitiu urmator se efectueaza o noua evaluare a valorii realizabile nete. Daca pentru stocurile pentru care s-au diminuat costurile in exercitiul precedent prin depreciere, noile conditii conduc la o valoare realizabila neta mai mica decat cea precedenta, cu diferenta in minus rezultata se diminueaza in continuare costul stocurilor pana la nivelul valorii realizabile nete revizuite.

Daca acele conditii care au condus la diminuarea costului stocurilor s-au modificat sau au incetat sa mai existe, atunci valoarea cu care s-a reflectat diminuarea se storneaza, partial sau total, fiind recunoscuta ca o reducere sau anulare a cheltuielilor cu deprecierea stocurilor in perioada in care are loc revizuirea. In felul acesta, noua valoare este egala cu cea mai mica valoare dintre valoarea de intrare si valoarea realizabila neta.

Din punct de vedere al aplicatiilor, se vor urmari urmatoarele aspecte:

contabilitatea intrarilor de stocuri prin achizitie, prin productie proprie

contabilitatea iesirilor de stocuri prin consum, prin vanzare

contabilitatea stocurilor de marfuri prin metoda la pret de vanzare

metoda inventarului permanent/intermitent

contabilitatea deprecierii stocurilor

1.5 REGULI DE EVALUARE A STOCURILOR DE PRODUSE FINITE

Intrarea stocurilor de produse finite

La intrarea in patrimoniu , stocurile de produse finite se evalueaza la cost de productie efectiv .

Costul de productie al unui bun cuprinde : costul de achizitie al materiilor prime si al materiilor consumate , celelalte cheltuieli directe de productie , precum si cota cheltuielilor indirecte de productie , determinate rational cafiind legate de fabricarea acestuia .

Iesirea stocurilor de produse finite

A) Evaluarea la cost de productie efectiv

Spre deosebire de intrarile de stocuri , la evaluarea iesirilor de stocuri apar insa dificultati , deoarece aceste stocuri provin din intrari diferite , ale caror preturi pot varia . Metodele utilizate in acest scop sunt diferite si conduc, fiecare , la rezultate diferite .

Se practica mai frecvent trei metode de evaluare a iesirilor de stocuri si anume :

1) Metoda FIFO (first in , first out - primul intrat , primul iesit

Conform acestei metode , stocurile iesite se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al primei intrari sau al primului lot . Pe masura epuizarii lotului , bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al urmatorului lot , in ordine cronologica .

Aceasta metoda prezinta dezavantajul ca , in perioada de inflatie , conduce la un profit brut mai mare si la o valoare de inventar finala mai ridicata . De aici rezulta ca inteprinderea va plati fiscului impozite mai ridicate.

2) Metoda LIFO ( last in , first out - ultimul intrat , primul iesit

Aceasta metoda presupune evaluarea bunurilor iesite la costul de productie sau de achizitie al ultimei intrari . Stocurile iesite se considera ca apartinand ultimului lot intrat in depozit si vor fi evaluate la costul acestuia . In continuare iesirile de bunuri se considera ca apartinand lotului precedent .

Prin folosirea acestei metode se ajunge la o apropiere a costurilor celor mai recente operatii la rezultatele perioadei . Metoda LIFO pezinta dezavantajul ca in perioada de inflatie duce la o diminuare a profitului net de exploatare .

3) Metoda costului mediu ponderat -CMP

Aceasta metoda presupuneevaluarea bunurilor iesite la un cost mediu ponderat , stabilit astfel :

_{VSi + VI}

CMP = ;

C_Si + C_I

unde : V_Si - valoarea stocului initial ( a ultimului stoc ) ;

V_I - valoarea intrarii ;

C_Si - cantitatea din stocul initial ( ultimul stoc ) ;

C_I - cantitatea intrata .

Metoda costului mediu ponderat este o metoda mai apropiata de realitate,

dar greoaie , necesitand multe calcule .

B ) Evaluarea la cost de productie prestabilit ( standard )

Evaluarea si inregistrarea in contabilitate a produselor finite ( a materiilor prime , a marfurilor , precum si a altor bunuri de natura stocurilor ) se poate face si la preturi standard ( prestbilite ) pe baza preturilor medii ale produselor respective , denumite preturi de inregistrare , cu conditia evidentierii distincte a diferentelor de pret fata de costul de achizitie sau costul de productie , dupa caz .

Diferentele de pret astfel stabilite , la intrarea bunurilor respective in patrimoniu , se inregistreaza proportional , atat asupra valorii bunurilor iesite , cat si asupra stocurilor .

Preturile standard folosite pentru inregistrarea in contabilitate a a bunurilor de natura celor prevazute la primul aliniat , este necesar sa fie actualizate periodic ,de regula cel putin o data pe an , in functie de evolutiapreturilor , precum si de alti factori .

In cazul in care evaluarea bunurilor materiale se face la preturi standard (prestabilite ) , conform aliniatului precedent diferentele stabilite intre pretul de inregistrare si costul de achizitie , respectiv costul de productie efectiv , se inregistreaza distinct in contabilitate .

Repartizarea diferentelor de pret asupra valorii bunurilor ieste si asupra stocurilor se efectueaza cu ajutorul unui coeficient de repartizare a acestor diferente de pret , care se calculeaza astfel :

Soldul initial al Diferentele de pret aferente

+ intrarilor in cursul perioadei

diferentelor de pret cumulat de la inceputul anului

Coeficientul de ₌

repartizare ( K ) Soldul initial al Valoarea intrarilor in cursul

stocurilor + perioadei cumulat de la

la pret de inregistrare inceputul anului

Acest coeficient se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de inregistrare , iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoarein care au fost inregistrate bunurile iesite .

Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice de gradul intai si doi , prevazute in planul general de conturi , pe grupe sau categorii de stocuri .

La finele perioadei , soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri , la pret de inregistrare , astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costde achizitie , respectiv de productie , dupa caz .

2.3 Metode utilizate in contabilitatea stocurilor

Unitatile patrimoniale pot sa-si organizeze contabilitatea stocurilor utilizand fie metoda inventarului permanent , fie metoda inventarului intermitent .

A) Metoda inventarului permanent

Metoda inventarului permanent in contabilitate pesupune ca in conturile de stocuri se inregistreaza toate operatiile de intrare a stocurilor ( cantitativ si valoric ) evaluate la pret de achizitie , cost de productie , pret standard (prestabilit ) sau pret de factura , dupa caz .

De asemenea se inregistreaza in conturile de stocuri fiecare iesire din stoc , atat valoric cat si cantitativ , ceea ce permite stabilirea si cunoasterea in orice moment a stocurilor .

Conform normelor contabile din tara noastra , in conditiile utilizarii inventarului permanent , unitale patrimoniale isi pot organiza contabilitatea analitica a stocurilor dupa specificul activitatii si necesittile proprii .

Se disting mai multe metode de evidenta operativa si anume :

1) Metoda operativ - contabila ( pe solduri )

In acest caz , la locul de depozitare se tine evidenta operativa a stocurilor de bunuri materiale , pe categorii , iar la contabilitate se tine evidenta valorica pe gestiuni , iar in cadrul gestiunilor si concordantei inregistrarilor din evidenta depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar pri evaluarea stocurilor cantitative trasmise din fisele de magazie in registrul stocurilor .

2) Metoda cantitativ valorica ( pe fise de cont analitic )

In cazul utilizarii acestei metode , la locul de depozitare se tine eviden pe categorii de bunuri ,iar in contabilitate se tine o evidenta cantitativ valorica.

Verificarea exactitatii si concordantei inregistrarilor in eviden.a depozitelor cu cele din contabilitate se face prin punctajul perioadei dintre cantitatile inregistrate in fisele de magazie cu cele din fisele de cont analitic din contabilitate .

3) Metoda global - valorica

Aceasta metoda consta in tinerea evidentei numai valoric , atat la nivelul gestiunii cat si in contabilitate . Si in acest caz , periodic , se face controlul concordantei inregistrarilor din evidenta gestiunii , cu cele din contabilitate .

Prezenterea detaliata a acestor metode de evidenta operativa si analitica a stocurilor se face in cadrul contabilitati de gestiune . In cazul utilizarii inventarului permanent conturilede stocuri se debiteaza , in cursul exercitiului financiar , cu intrarile de bunuri prin creditul conturilor care indica sursa de procurare a bunurilor si se crediteaza cu iesirile de stoc , aferente perioadei de gestiune respective .

La sfarsitul exercitiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu soldurile stocurile faptice stabilite prin inventariere . Daca exista diferente ( plusuri sau minusuri la inventar ) acestea se vor regulariza , aducandu-se stocurile la nivelul lor real .

2) Metoda inventarului intermitent

Normele contabile din tara noastra permit unitatilor patrimoniale mici si mijlocii sa utilizeze metoda inventarului intermitent . Aceasta metoda presupune stabilirea iesirilor si deci inregistrarea lor in contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele fiecarei luni . In acest caz iesirile se determina ca diferenta intre valoarea stocurilor initiale plus valoarea intrarilor , pe de o parte si valoarea stocurilor finale stabilite prininventariere , pe de alta parte .

Relatia de calcul a iesirilor ar putea fi urmatoarea :

E = S_i + I - S_f

unde : E - valoarea iesirirlor ;

S_i - valoarea stocurilor initiale ;

I - valoarea intrarilor din perioada respectiva ;

S_f - valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere .

In cazul utilizarii acestei metode s-a renuntat la utilizarea in cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidenta intrarilor si respectiv a recalcularii stocurilor scriptice pentru fiecare intrare .

Prin urmare conturile de stocuri se utilizeaza numai la inceputul si sfarsitul lunii .

In timpul lunii intrarile de stocuri de materii prime si materiale , obiecte de inventar , animale si marfuri sunt contabilizate direct in conturile de cheltuieli corespunzatoare , la cost de achizitie , pret de facturasau pret standard ( prestabilit ) , dupa caz .

La sfarsitul fiecarei luni , se stabilesc stocurile finale prin inventariere si se inregistreaza in conturile de stocuri concomitene cu micsorarea cheltuielilor . Aceste stocuri finale vor deveni stocuri initiale pentru luna urmatoare si ele se cor anula prin includerea lor pe cheltuieli la inceputul lunii urmatoare .

In cazul utilizarii inventarului intermitent , pentru stocurile provenite din productia proprie , la inceputul fiecarei luni se anuleaza stocul initial concomitent cu micsorarea veniturilor din productia stocata .

1.6. RECUNOASTEREA CHELTUIELILOR SI VENITURILOR PROPRII STOCURILOR DE PRODUSE FINITE

Recunoasterea vanzarilor de produse finite drept venit

Recunoasterea (constatarea) veniturilor din vanzari de produse finite are loc atunci cand s-a produs o crestere de avantaje economice viitoare, generata de o crestere de active sau de o diminuare de datorii, iar aceasta poate fi masurata in mod credibil.

Recunoasterea costului stocurilor drept cheltuiala

Cheltuielile sunt diminuari ale avantajelor economice in cursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau de micsorari ale valorii activelor ori cresteri ale datoriilor, care au ca efect reducerea capitalurilor proprii sub alte forme decat distribuirile in beneficiul proprietarilor.

Recunoasterea costului stocurilor iesite drept cheltuiala are loc atunci cand se produce o reducere a avantajelor economice viitoare, generata de o diminuare de active sau de o crestere de datorii, reducere ce poate fi evaluata in mod credibil.

I In cazul utilizarii inventarului permanent , toate operatiile contabile privind recunoasterea (identificarea) veniturilor si cheltuielilor, intrarea de produse finite se inregistreaza la costuri de productie efective sau la preturi standard ( prestabilite ) , in debitul contului 345 " Produse finite " si toate operatiile de iesire din gestine a produselor finite se vor inregistra in creditul contului 345 " Produse finite " , la costuri de productie efective sau standard ( prestabilite ) .

A) Inregistrarea in contabilitate a produselor finite , in cazul utilizarii costurilor de productie efective

Exemplu : Se obtin produse finite din productia proprie , costu de productie - 1.400.000 lei .

Inregistrarea intrarii produse lor finite in gestiune se face astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din productia 1.400.000

stocata "

-------- ----- ------ x-------- ----- ------ ----- ----- -----

2) Vanzarea de produse finite , in cursul lunii ; pret de vanzare -1.200.000 , T.V.A.- 22% , costul de productie efectiv al produselor vandute este de 1.000.000 lei .

411 " Clienti " = % 1.464.000

701 " Venituri din vanzari de 1.200.000

produse finite "

4427 " T.V.A. colectat " 264.000

-------- ----- ------ -x-------- ----- ------ ----- ----- ----

3) Concomitent se face descarcarea gestiunii pentru produsele finite vandute :

411 " Venituri din productia = 345 " Produse finite " 1.000.000

stocata "

-------- ----- ------ -----x-------- ----- ------ ------------

4) Plusurile de produse finite , constatate la inventariere se inregistreaza astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din productia stocata "

-------- ----- ------ ---x-------- ----- ------ ------

5) Minusurile de produse finite constatate la inventariere se inregistreaza astfel :

711 " Venituri din productia = 345 " Produse finite "

stocata "

-------- ----- ------ ----x-------- ----- ------ -----------

Daca se doreste sa se elimine influenta acestei operatii asupra rulajului contului 711 " Venituri din productia stocata " inregistrarea minusurilor de produse finite , constatate la inventariere , se poate face in rosu, astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din productia stocata "

-------- ----- ------ ---x-------- ----- ------ -----------

6) Inregistrarea produselor finite distruse de calamitati naturale se face astfel :

671 " Cheltuieli exceptionale = 345 " Produse finite "

din operatiuni de gestiune "

-------- ----- ------ ---x-------- ----- ------ -------------

7) Produsele finite vandute prin magazinele proprii se vor transfera la marfuri si vor fi vandute ca atare . Inregistrarea se face astfel :

371 " Marfuri " = 345 " Produse finite "

-------- ----- ------ -----x-------- ----- ------

B) Inregistrarea in contabilitate a produselor finite , in cazul utilizarii preturilor prestabilite ( standard )

De regula , costurile de productie efective se determina la sfarsitul lunii ; deci pentru produsele finite obtinute in cursul lunii nu se cunoaste costul de productie efectiv in momentul obtinerii lor in procesul de productie . Ca urmare este necesara inregistrarea lor la costuri prestabilite ( standard ) .

La sfarsitul lunii se vor calcula diferentele dintre stocurile de productie efective sipreturile prestabilite ( standard ) , care se vor inregistra in conturile de diferente .

Exemplu :

La inceputul lunii , soldul contului 345 " Produse finite " este de 80.000 lei , iar soldul contului 348 " Diferente de pret la produse " este de 10.000 lei, diferenta favorabila , deci in minus .

1) In cursul lunii se obtin produse finite bucati ) ; pret prestabilit ( standard ) 800 lei / buc. , care se vor inregistra astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din productia 800.000

stocata "

-------- ----- ------ -----x-------- ----- ------ ---------

2) Se vand , in cursul lunii , 600 bucati ; pret de vanzare - 900 lei / buc., T.V.A. 22% . Se va inregistra astfel :

411 " Clienti " = % 658.800

701 " Venituri din vanzarea 540.000

produselor finite "

4427 " T.V.A. colectat " 118.800

----- ----- --------- ----- --------x-------- ----- ------ ----- ----- -----

3) Concomitent se inregistreaza si scaderea din gestiune a produselor vandute , pretul prestabilit fiind de 80 lei / buc. :

711 " Venituri din productia = 345 " Produse finite " 480.000

stocata "

-------- ----- ------ ----x-------- ----- ------ ----- ----- ----

4) La sfarsitul lunii se calculeaza costul de productie efectiv al produselor finite obtinute in cursul lunii , care este de 720 lei / buc. si se inregistreaza diferentele de pret , astfel :

348 " Diferente de pret = 711 " Venituri din 80.000

la produse " productia stocata "

Situatia in conturi se prezinta astfel :

D 345 C

S_i = 80.000

R_D = 800.000 R_C = 480.000

T_SD = 880.000 T_SC = 480.000

S_{f D}

D 348 C

 

S_i =

R_D = R_C =

  T_SD = T_SC =

		41.040

S_{f D =}

Calculul diferentelor de pret aferente produselor finite vandute se face cu ajutorul unui coeficient de repartizare ( K ) , calculat astfel :

+

Coeficientul de = = = 0,102

repartizare ( K ) 80.000 + 800.000 880.000

  480.000 x 0,102 =

  5) Inregistrarea diferentelor de pret aferente produselor finite vandute se face astfel :

711 " Venituri din = 348 " Diferente de pret

productia stocata " la produse "

-------- ----- ------ x-------- ----- ------ ------------

6) Plusurile de produse finite constatate la inventariere se vor inregistra la preturi prestabilite , astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din

productia stocata "

-------- ----- ------ --x-------- ----- ------ ------------

7) Concomitent se inregistreaza diferentele in rosu sau in negru :

348 " Diferente de pret = 711 " Venituri din

la produse " productia stocata "

-------- ----- ------ ---x-------- ----- ------ -----------

8) Minusurile de produse finite constatate la inventariere se vor inregistra la pret standard , astfel :

711 " Venituri din = 345 " Produse finite "

productia stocata "

-------- ----- ------ ----x-------- ----- ------ ----------

Pentru a nu se denatura rulajul , inregistrarea in rosu a acestor minusuri se va face astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din

productia stocata "

-------- ----- ------ ---x-------- ----- ------ ------------

9) Concomitent se vor inregistra diferentele aferente minusurilor constatate la inventariere , in rosu sau in negru :

711 " Venituri din = 348 " Diferente de pret

productia stocata " la produse "

-------- ----- ------ ----x-------- ----- ------ --------

10) Daca produsele finite se vand prin magazinele proprii de desfacere atunci se face transferul produselor finite la marfuri , inregistrandu-se astfel :

371 " Marfuri " = 345 " Produse finite "

-------- ----- ------ -----x-------- ----- ------ -------

11) Pentru diferentele de pret aferente avestora se face inregistrarea ( in rosu sau in negru ) astfel :

711 " Venituri din = 348 " Diferente de pret

productia stocata " la produse "

----- ----- --------- ----- --------x-------- ----- ------ -----------

12) Produsele finite distruse de calamitati sunt considerate cheltuieli exceptionale si ele se inregistreaza astfel :

671 " Cheltuieli exceptionale = 345 " Produse finite "

din operatii de gestiune "

-------- ----- ------ -x-------- ----- ------ ----------

13) Concomitent se inregistreaza diferentele aferente acestei productii , in rosu sau in negru , dupa caz , astfel :

711 " Venituri din = 348 " Diferente de pret

roductia stocata " la produse "

-------- ----- ------ x-------- ----- ------ ------------

II In cazul utilizarii inventarului intermitent se schimba functia conturilor de stocuri , acestea functionand doar la inceputul si sfarsitul lunii . Daca conturile de produse prezinta sold la inceputul exercitiului financiar , se considera ca aceste produse existente in stoc sunt destinate vanzarii in aceasta luna si se inregistreaza destocarea sau iesirea din gestiune , prin urmatoarea formula contabila :

711 " Venituri din = 345 " Produse finite "

productia stocata "

-------- ----- ------ -x-------- ----- ------ --

In urma acestei inregistrari , conturile de produse finite se inchid .

In timpul lunii , obtinerea de produse finite nu se iregistreaza in conturile de produse finite , considerandu-se ca acestea sunt destinate vanzarii in aceasta perioada de gestiune ( luna ) , nu stocarii . La sfarsitul lunii se stabileste , prin inventariere , stocul de produse finite existente in depozit ,care se va inregistra in conturile de produse finite astfel :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din

productia stocata "

----- ----- --------- ----- --------x-------- ----- ------ --------

Evaluarea si inregistrarea stocului de produse la finele lunii se va face la costuri de productie efective .

Reluand exemplul tratat in cazul inventarului permanent , vom face paralel , inregistrarile in cazul utilizarii inventarului intermitent .

Exemplu :

Stocul , la inceputul exercitiului financiar este evaluat la cost de productie efectiv .

D 345 C

S_i = 70.000

70.000

R_D = 0 R_C = 70.000

T_SD = 70.000 T_SC = 70.000

S_{f D} = 0 ///

1) Considerand ca acestea sunt destinate vanzarii se va face destocarea lor :

711 " Venituri din = 345 " Produse finite "

productia stocata"

-------- ----- ------ -x-------- ----- ------ -----------

2) In timpul exercitiului financiar nu se inregistreaza obtinerea de produse , ci numai vanzarea lor , astfel :

- se vor vinde 600 de bucati , la un pret de vanzare de 900 lei / buc. T.V.A. 22

411 " Clienti " = % 658.800

701 " Venituri din 540.000

vanzarea de produse "

4427 " T.V.A. colectat " 118.800

-------- ----- ------ --x-------- ----- ------ ----------

3) La finele exerci.iului financiar se face inventarierea , stabilindu-se stocul final de 510 bucati , care se va inregistra in conturile de produse , evaluat la costul de productie :

345 " Produse finite " = 711 " Venituri din 658.800

productia stocata "

-------- ----- ------ ---x-------- ----- ------ ------------