Abordari conceptuale privind fenomenul inflationist

Abordari conceptuale privind fenomenul inflationist

Inflatia - fenomen economic

1.1.1. Conceptul de inflatie

Inflatia este unul dintre cele mai controversate si mai complexe fenomene din economie care suscita numeroase definitii, interpretari si incercari de masurare si contracarare a efectelor ei.

Potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane "Inflatia reprezinta un fenomen specific perioadelor de criza din economia capitalista, constand in deprecierea banilor de hartie aflati in circulatie ca urmare fie a emiterii unei mase banesti peste nevoile reale ale circulatiei, fie a reducerii volumului productiei si circulatiei marfurilor, fapt care duce la scaderea puterii de cumparare a banilor".

Reputatul economist roman Costin Kiritescu defineste inflatia ca pe o "masa baneasca depasind necesarul din economie, ceea ce inseamna o slabire a puterii de cumparare a banilor".

Laureatul premiului Nobel pentru economie in anul 1976, Milton Friedman afirma ca "inflatia este o imbolnavire a monedei manifestata prin simptome directe de scumpire a preturilor".

Toate aceste definitii scot in evidenta faptul ca inflatia genereaza dezechilibre cronice in economie, se face cunoscuta prin pret si prin excesul de moneda.

1.1.2. Clauzele si efectele inflatiei

Principalii factori declansatori ai fenomenului inflationist sunt:

existenta si lansarea continua pe piata a unor cantitati mari de bani;

somajul;

dezechilibrul intre rata consumului si rata investitiilor;

imobilitatea fortei de munca;

dezechilibrarea cererii agregate in raport cu oferta agregata;

lipsa productivitatii muncii;

globalizarea pietelor de capital;

conditiile internationale de racordare a economiei nationale la economia mondiala;

diviziunea muncii;

cresterea pretului petrolului;

deficitul bugetar excesiv inregistrat prin majorarea cheltuielilor, in conditiile unei cresteri mai lente ale veniturilor;

calitatea actului de guvernare.

Inflatia produce urmatoarele efecte economice:

cresterea continua si autointretinuta a preturilor;

deficitul schimburilor cu strainatatea;

cresterea cantitatii de moneda in circulatie;

redistribuirea veniturilor in economie;

scaderea nivelului de trai;

miscari sociale;

falimentul intreprinderilor.

1.1.3. Cuantificarea inflatiei

Pentru cuantificarea inflatiei se foloseste ca modalitate de apreciere rata inflatiei, care exprima in fapt cresterea indicelui general al preturilor pentru marfuri si servicii sau scaderea puterii de cumparare a banilor.

In literatura de specialitate sunt prezentati urmatorii indici ce pot fi calculati:

indicele pretului, calculat ca o marime medie a preturilor pentru bunuri, servicii si valori financiare selectate si urmarite in timp. Se pot calcula:

indicele preturilor cu amanuntul;

indicele preturilor cu ridicata;

indicele preturilor actiunilor pentru piata de capital si piata financiara;

indicele preturilor pentru comertul exterior etc.

indicele preturilor consumatorilor calculat pentru un cos de cumparaturi raportat la nevoile consumatorului urban;

indicele preturilor cu amanuntul si al tarifelor calculat pentru marfurile si serviciile vandute catre populatie. Cu ajutorul acestui indice se caracterizeaza nivelul de trai al populatiei;

indicele preturilor de consum - se calculeaza ca un cos de consum al unei familii:

indicele preturilor producatorilor - se calculeaza pe baza cosului de aprovizionari ale producatorilor;

indicele preturilor productiei industriale - se utilizeaza de catre producatorii industriali pentru preturile produselor cu care se aprovizioneaza, fara TVA.

Indicele general al preturilor se poate calcula avand la baza urmatoarele variante:

indicele Laspeyres;

indicele Paash;

indicele Fisher;

indicele Marshall.

Indicele Laspeyres dezvoltat de economistul Etienne Laspeyres, este un indice agregat al preturilor pentru un cos de bunuri selectat: ponderile luate in calcul sunt cele aferente perioadei de baza. Acest indice se calculeaza dupa formula:

unde:

p₁, p₀ = preturile perioadei curente (1), respectiv de baza (0);

q₀ = ponderile bunurilor si serviciilor aferente perioadei de baza.

Acest indice prezinta urmatoarele dezavantaje:

conduce la o supraestimare a cresterii reale a preturilor produselor care intra in esantionul statistic;

nu surprinde ponderea cresterii preturilor unor produse pe seama calitatii lor.

Indicele Paash a fost construit de statisticianul german Herman Paash. Acest indice analizeaza cresterile de pret utilizand structura cantitativa a bunurilor si serviciilor din perioada curenta pe intervalul de timp supus analizei.

Indicele Paash se determina dupa formula:

unde:

p₁, p₀ = preturile perioadei curente (1), respectiv perioadei de baza (0);

q₁ = ponderile bunurilor si serviciilor aferente perioadei curente.

Asa cum am aratat indicele Paash elimina dezavantajele indicelui Laspeyres, insa nu permite comparabilitatea in timp a indicilor calculati.

Daca indicele Laspeyres supraevalueaza rezultatul, indicele Paash il subevalueaza.

Indicele Fisher se calculeaza ca o medie geometrica a celor doua componente de la indicii Laspeyres si Paash:

unde:

I_L = indicele Laspeyers;

I_p = indicele Paash.

Indicele Marshall utilizeaza un sistem de ponderi diferit, obtinut prin insumarea celor din perioada de baza cu cele ale perioadei curente.

Formula de calcul este urmatoarea:

1.2. Influenta inflatiei asupra pozitiei financiare si performantelor intreprinderii

In situatiile financiare elementele patrimoniale pot fi prezentate la:

costul de inlocuire;

valoarea neta de realizare;

valoarea economica;

costul istoric.

Potrivit Standardelor Internationale de Contabilitate in conditiile aplicarii costurilor istorice "activele sunt contabilizate la suma platita in numerar sau echivalente de numerar sau la valoarea justa din momentul cumpararii lor. Datoriile sunt inregistrate la valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalent al numerarului pentru a stinge datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor".

Aplicarea principiului costului istoric conduce la deformarea imaginii fidele asupra patrimoniului unitatii si rezultatelor activitatii.

Principalele deformari ale informatiilor prezentate in bilant prin aplicarea costurilor istorice sunt:

subevaluari ale imobilizarilor;

subevaluari ale stocurilor;

subevaluarea situatiei nete, chiar daca aceasta subevaluare este partial anihilata de datoriile neindexate.

In contul de profit si pierdere in conditii de inflatie apar urmatoarele deformari ale informatiilor:

subevaluarea costului materialelor si marfurilor ca urmare a subevaluarii stocurilor;

subevaluarea amortizarilor (ca urmare a subevaluarii imobilizarilor);

supraestimarea cheltuielilor financiare (avem in vedere cheltuielile cu dobanzile la creditele bancare);

Potrivit Cadrului general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare exista diverse baze de evaluare, care pot fi folosite in diverse combinatii, ca alternativa la costul istoric, cum ar fi:

1. Costul curent. Potrivit acestei metode de evaluare activele sunt inregistrate la valoarea in numerar sau echivalent al numerarului care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat in prezent. Datoriile sunt inregistrate la valoarea nominala neactualizata adica numerarul sau echivalentul numerarului, necesar pentru a deconta datoria in prezent.

Costul curent reprezinta baza de evaluare preferata de majoritatea specialistilor care nu accepta costul istoric.

2. Valoarea realizabila reprezinta valoarea ce corespunde pretului ce ar putea fi obtinut in prezent din vanzarea normala a activelor. In cazul datoriilor, valoarea realizabila este valoarea neactualizata in numerar sau in echivalente de numerar care trebuie platita pentru a achita acea datorie, potrivit cursului normal al afacerii.

3. Valoarea actualizata. Activele sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor fluxuri nete de numerar, care urmeaza a fi generate in derularea normala a activitatii intreprinderii. Datoriile sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor iesiri de numerar, care vor fi necesare pentru a deconta datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

Desi baza de evaluare adoptata cel mai frecvent de intreprinderi in elaborarea situatiilor financiare este costul istoric, acesta este de obicei, combinat cu alte baze de evaluare.

Stocurile sunt evaluate si prezentate la minimul dintre cost si valoarea realizabila neta., titlurile tranzactionabile se evalueaza la valoarea de piata iar datoriile privind pensiile la valoarea lor actualizata.