Bilantul

Bilantul

1.1. Definitie, componenta

Procesul de conducere, impune folosirea datelor contabile intr-o forma centralizata si sistematizata, la anumite perioade din cursul unui an fianciar si la sfarsitul exercitiului.

La aceasta cerinta, raspund documentele contabile, prin intermediul carora, datele inregistrate cu ajutorul sistemului de conturi, sunt prezentate sub forma unor indicatori economico-financiari, care caracterizeaza situatia patrimoniului, situatia financiara si rezultatele obtinute.

Pentru reprezentarea situatiei patrimoniului, deci a tuturor valorilor economice aflate in proprietatea sau administrarea unei entitati publice sau agent economic la un moment dat, se foloseste un tabel bilateral[1] denumit bilant sau "cont anual".

Ca procedeu al metodei contabilitatii, bilantul are doua parti distincte: ACTIVUL (stanga bilantului) si PASIVUL (dreapta bilantului) cu ajutorul carora patrimoniul este reprezentat sub doua aspecte: utilitatea si resursele.

Modelul schematic al unui bilant este urmatorul:

ACTIV=Utilitati    BILANT PASIV=Resurse

Constatam ca in ACTIV, este reflectat patrimoniul din punct de vedere al componentei si structurii lui material-financiare si anume starea bunurilor la un moment dat, in functie de ceea ce administreaza entitatea respectiva- activele.

Prin structura sa, activul evidentiaza destinatia si lichiditatea bunurilor economice, distingand din acest punct de vedere active imobilizate si active circulante.

Activele imobilizate sau fixe, denumite si imobilizari sau bunuri imobile, cuprind acele valori economice, a caror perioada de utilizare si lichiditate este mai mare de un an.

Activele fixe se caracterizeaza prin durabilitatea lor mai indelungata si prin participarea in mod repetat la circuitul economic.

Activele circulante denumite si active curente, sunt acele valori economice sub forma stocurilor, creantelor, disponibilitatilor banesti, care din punct de vedere financiar se afla intr-o continua schimbare valorica sub aspect material si al utilitatii acestora in cursul unui circuit economic al patrimoniului.

Stocurile reprezinta acele valori economice care prin natura si destinatia lor sunt utilizate ca materii prime si materiale consumabile, marfuri, ambalaje etc, care intervin in ciclul de exploatare al unitatii patrimoniale pentru a fi consumate.

In contabilitatea din tara noastra, in sfera stocurilor se includ si obiectele de inventar[2]

In PASIV, acelasi patrimoniu este reflectat din punct de vedere al provenientei, respectiv al surselor de formare - pasivele.

Obiectele de inventar, sunt bunuri cu o valoare mai mica decat limita prevazuta de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de functionare, sau cele care au o durata mai mica de un an, indiferent de valoarea lor.

Sunt asimilate obiectelor de inventar si echipamentul de protectie, de lucru, dispozitive cu destinatie speciala si alte obiecte asimilate.

Creantele reprezinta valori economice care sunt avansate de persoana fizica sau juridica, in calitate de proprietar sau administrator al patrimoniului, pentru a primi un echivalent valoric, respectiv o lucrare, un bun, un serviciu.

Beneficiarii respectivei valori avansate poarta denumirea de debitori.

Creantele fata de terti privind achizitionarea de bunuri materiale, lucrari si servicii sunt reprezentate de clienti.

Disponibilitatile banesti, reprezinta numerarul din casieria unitatii si din conturile curente sau de disponibil, deschise la unitatile bancare sau ale trezoreriei statului.

Din categoria disponibilitatilor banesti, fac parte si carnetele de cecuri cu limita de suma, acreditivele si avansurile de trezorerie.

Prin componenta sa pasivul, evidentiind sursele de finantare a bunurilor economice, le delimiteaza din punct de vedere al modului de constituire, respectiv finantare proprie sau straina si reflecta si exigibilitatea lor (termenul de decontare).

Capitalurile, denumite si fonduri proprii, reflecta modul de sustinere financiara a activului patrimonial, corespund finantarii proprii a bunurilor economice aflate in circuit.

Datoriile (obligatiile, decontarile) reprezinta acele persoane juridice si fizice fata de care unitatea are obligatii banesti si care generic sunt denumite creditori.

Ca sursa de finantare, datoriile functioneaza din momentul nasterii obligatiilor fata de terti si pana in momentul rambursarii in cadrul creditelor, iar in cazul datoriilor generate de relatiile de decontare, pana la momentul platii lor.

Din punct de vedere al datoriilor, distingem mai importante, datorii financiare si datorii fiscale, salariale si sociale.

Datoriile financiare exprima creditele primite de la banci sau institutii de credit pe termen lung si mijlociu.

Datoriile fiscale, salariale si sociale reprezinta obligatiile din impozite si taxe fata de bugetul statului, salariile si alte drepturi datorate angajatilor, obligatiile privind contributia la asigurarile sociale si fondul de somaj, precum si alte datorii create in cadrul relatiilor de decontare cu angajatii, care se retin din salarii de catre angajator si in functie de situatie, urmeaza sa fie decontate beneficiarilor.

Intrucat fiecare element din activul bilantului are o sursa de provenienta, permanent intre totalul sumelor din activ si a celor din pasiv, exista egalitate, respectand astfel dubla reprezentare.

1.2. Modificarile bilantului

In cursul proceselor economice de aprovizionare, consum, productie, desfacere etc, patrimoniul se afla intr-o continua miscare si transformare, astfel incat, fiecare operatiune economica, produce o anumita schimbare in situatia patrimoniala ce va fi oglindita la un moment dat prin bilant.

Principalele modificari ale bilantului pot fi incadrate in urmatoarele categorii[3]:

modificari de structura:

A+x-x=P - modificarea concomitenta a unor elemente din activul bilantului sub aspectul majorarii sau micsorarii acestora, respectiv o modificare de structura in componenta elementelor patrimoniale.

A=P+x-x - modificarea concomitenta a unor elemente din pasivul bilantului sub aspectul majorarii sau micsorarii acestora, deci o modificare a resurselor patrimoniale.

modificari de volum:

A+x=P+x - modificarea concomitenta a unor elemente atat din activul cat si din pasivul bilantului, respectiv o crestere a volumului patrimoniului.

A-x=P-x - modificarea concomitenta a unor elemente atat din activ, cat si din pasiv, respectiv o reducere a volumului patrimoniului.

Intrucat bilantul, este singurul procedeu al metodei contabilitatii cu ajutorul caruia patrimoniul este reprezentat sub dublu aspect, activele si pasivele, in decursul unui proces economic, produc operatii ce se incadreaza intr-una din cele patru modificari bilantiere prezentate, astfel incat egalitatea dintre cele doua parti ale tabloului bilantier ramane clara si ferma.

Concluzionand, putem afirma ca:

modificarile de structura ale bilantului, intrucat produc schimbari numai in cadrul elementelor de activ sau a celor de pasiv, nu influenteaza totalul bilantier, respectiv totalul activului sau pasivului, intrucat au loc doar restructurari in cotinutul lor;

cea de-a doua grupa de modificari de volum, influenteaza totalul bilantier prin cresterea sau micsorarea acestuia

in cadrul fiecarei modificari sunt antrenate doua posturi ale bilantului (elemente, pozitii);

indiferent de modificarile bilantiere intervenite, se mentine egalitatea activelor (a elementelor patrimoniale privite sub aspectul utilitatii) si a pasivelor (resurse), sursele de provenienta a activelor;