Contabilitatea de gestiune, componenta de baza a contabilitatii manageriale

1. Consideratii generale

Contabilitatea de gestiune poate fi definita ca avand drept obiectiv, in principal, reflectarea tuturor operatiilor de colectare si repartizare a cheltuielilor pe destinatii, respectiv pe produse, lucrari, servicii, comenzi, faze de fabricatie, activitati, sectii etc., decontarea productiei obtinute, precum si calculul costului de productie al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate, inclusiv al productiei in curs de executie.

Contabilitatea de gestiune mai poate fi definita ca avand ca obiect reprezentarea analitica a proceselor interne ale intreprinderii care produc transformari atat cantitative cat si calitative ale patrimoniului, ofera managerilor de la diferite nivele organizatorice informatii despre eficienta activitatii pe care o conduc si despre factorii care perturba sistemul condus.

Daca avem in vedere conceptul de gestiune ca fiind administrarea eficienta a unui patrimoniu sau a unor bunuri apartinand unei persoane fizice sau juridice de catre reprezentantul acesteia, putem spune ca acesta are in vedere tocmai obiectul contabilitatii de gestiune.

In tarile cu economie de piata dezvoltata, contabilitatea de gestiune este abordata, cu prioritate, sub aspectul ei pragmatic. In doctrina contabila din aceste tari, contabilitatea de gestiune este considerata ca fiind "un sistem de informare care regrupeaza aplicatii si in cadrul fiecareia dintre ele, tehnici si concepte specifice, care compun sistemul de gestiune al intreprinderii"3.

Este semnificativa definitia data contabilitatii de gestiune de catre Asociatia Nationala a Contabililor din SUA (NAA) ca fiind "procesul de identificare, masurare, colectare, analiza, pregatire, interpretate si transmitere a informatiei financiare utilizata de conducerea unei intreprinderi pentru planificarea, evaluarea si controlul folosirii corespunzatoare si responsabile a resurselor sale"[1].

Contabilitatea de gestiune, al carei obiectiv initial a fost calculul costurilor produselor, si-a largit considerabil rolul sau furnizand sistemului de conducere informatii coerente privind dinamica circuitului aprovizionare productie vanzare incasari, in momentul in care acestea se produc, inclusiv cu privire la reflectarea lor in costuri si rezultate.

Informatiile au un caracter confidential si sunt sistematizate in documente si analize destinate uzului intern al conducerii intreprinderii de la diferite nivele organizatorice.

Managerul asteapta si trebuie sa astepte de la contabilitatea de gestiune o asistare permanenta atat inaintea, in timpul cat si dupa realizarea activitatilor, pentru a putea defini obiective, a intelege daca obiectivele sunt pertinente si pentru masurarea performantei.

Contabilitatea de gestiune se organizeaza de fiecare unitate patrimoniala in functie de specificul activitatii si necesitatile proprii avand ca obiective principale: calculatia costurilor, stabilirea rezultatelor si a rentabilitatii produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate, previziunea cheltuielilor si veniturilor prin intocmirea unei retele interne de bugete, controlul costurilor si bugetelor prin intermediul abaterilor si furnizarea datelor necesare fundamentarii deciziilor privind gestiunea intreprinderii.

Premisele, factorii si principiile organizarii contabilitatii de gestiune

Premisele care se au in vedere la organizarea contabilitatii de gestiune si calculatiei,    specifice tuturor entitatilor sunt urmatoarele:

a) alegerea organelor care trebuie sa execute lucrarile de contabilitate de gestiune si calculatie. Se pot intalni urmatoarele modalitati: fie separarea activitatii de calculatie a costurilor de cea care vizeaza analiza si fundamentarea deciziilor privind activitatea viitoare.

b) alegerea metodei de calculatie a costurilor. Aici se au in vedere factori ca nomenclatorul produselor fabricate, tehnologia si organizarea productiei, tipul de productie, obiectivele urmarite de conducerea unitatii prin organizarea contabilitatii.

c) posibilitatile de informare a metodei de calculatie adoptata - trebuie sa ia in considerare si perioada de timp (care se numeste si perioada de gestiune) pentru care trebuie calculate costurile privind productia, lucrarea sau serviciile prestate de entitate. Pentru antecalculatie perioada de gestiune este anul, daca avem in vedere aspectele teoretice. Perioada de gestiune a antecalculatie trebuie adaptata si in postcalcul unde de obicei este luna sau trimestrul. In alegerea perioadei de gestiune se au in vedere factori ca:

cerintele de informare ale managerilor de la diferite nivele organizatorice;

posibilitatile de determinare concreta a cheltuielilor cuprinse in costuri si cantitatea de produse obtinuta, volumul lucrarilor executate sau al serviciilor prestate;

posibilitatile de organizare a unui control operativ asupra costurilor;

mijloacele tehnice si personalul pe care entitatea le poate destina acestui scop;

organizarea rationala si eficienta a lucrarilor de calculatie precum si planificarea in timp a acestora;

mijloacele tehnice necesare executari lucrarilor de contabilitate de gestiune si calculatie a costurilor - in prezent se tinde spre automatizarea prelucrarilor informatiei pe care contabilitatea de gestiune le furnizeaza. Adica aplicarea unor programe informatice adaptate specificului activitatii desfasurate de intreprindere.

Premisele alaturi de o serie de factori contribuie la alegerea modului de organizare a contabilitatii de gestiune si la atingerea scopurilor pe care aceasta si le propune sa le indeplineasca. Se poate afirma ca organizarea contabilitatii de gestiune si a calculatiei costuri este dependenta deci de mai multi factori. Printre care cei mai esentiali sunt:

profilul si marimea entitatii;

structura organizatorica a entitatii;

specificul activitatii desfasurate

organizarea activitatii.

a) profilul si marimea entitatii - de care depinde forma de organizare a contabilitatii de gestiune si calculatiei costurilor precum si circuitul documentelor;

b) structura organizatorica a entitatii - reprezentata de diversele activitati (productie, prestari servicii, executari de lucrari etc.), conceptie si prin structura functionala, formeaza cadrul pe care se axeaza organizatoric si functional contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor. In functie de structura organizatorica se face, delimitarea in spatiu a costurilor pe centre de responsabilitate.

Structura organizatorica constituie premisa organizarii sistemului informational al costurilor avand o influenta directa asupra continutului si formei purtatorilor de costuri.

c) Specificul activitatii desfasurate influenteaza puternic organizarea contabilitatii de gestiune si a calculatiei costurilor in sensul ca in functie de acesta se alege forma cea mai corespunzatoare de calculatie, se precizeaza obiectul calculatiei, unitatea de calcul, perioada si momentul calculatiei, numarul si felul documentelor. Nomenclatorul cheltuielilor pe articole de calculatie reflecta, de fapt, structura cheltuielilor ocazionate de diferite activitati productive si functionale impuse de tehnologia obtinerii fiecarui produs, lucrare sau serviciu. productia simpla, caracterizata prin efectuarea unor operatii succesive, grupate in etape si faze, la sfarsitul carora se obtine produsul finit (fabrici de ciment, de zahar, de ulei etc.);

d) organizarea activitatii - constituie un alt factor de influenta a organizarii contabilitatii si calculatiei costurilor, care se rasfrange puternic asupra organizarii modului de strangere a datelor de la centrele de responsabilitate. Elementele de cost se culeg astfel incat sa se asigure reflectarea reala si completa a consumurilor si a celor in legatura cu aceste consumuri

Pentru a asigura un continut real si exact al structurii costurilor se vor avea in vedere urmatoarele principii:

- principiul separarii cheltuielilor care privesc obtinerea bunurilor, lucrarilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achizitia, productia sau prelucrarea etc. acestora. Acesta presupune ca la nivelul obiectelor de calculatie stabilite de fiecare persoana juridica sa se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activitatii. Cheltuielile care nu participa la obtinerea obiectelor de calculatie mentionate, cum ar fi: cheltuielile de administratie, cheltuielile de desfacere, regia fixa nealocata costului, cheltuielile financiare, cheltuielile extraordinare etc., nu se includ in costul acestora;

- principiul delimitarii cheltuielilor in timp presupune ca includerea cheltuielilor in costuri sa se efectueze in perioada de gestiune careia ii apartin cheltuielile in cauza;

- principiul delimitarii cheltuielilor in spatiu - presupune delimitarea cheltuielilor efectuate intr-o anumita perioada de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care le-a ocazionat (centre de responsabilitate) cum ar fi: aprovizionare, productie, administratie, desfacere, iar in cadrul sectorului productie, pe sectii, ateliere, linii de fabricatie etc.;

- principiul delimitarii cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv presupune delimitarea cheltuielilor productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv;

- delimitarea cheltuielilor privind productia finita de cheltuielile aferente productiei in curs de executie Acest principiu este valabil pentru acele unitati a caror productie sau lucrare se prezinta partial la sfarsitul perioadei de gestiune in diverse stadii, cantitatea si valoarea acesteia fiind diferita de la o perioada de gestiune la alta. Determinarea corecta a marimii productiei in curs de executie influenteaza nu numai exactitatea marimii si structurii costurilor la sfarsitul perioadei de gestiune, dar si alti indicatori economico-financiari (profitul, rata rentabilitatii etc.).

In afara acestor principii literatura de specialitate mai are in vedere si alte principii, astfel:.

Principiul documentarii consta in fundamentarea intregii calculatii pe documente justificative, din care rezulta pentru fiecare element de cost cantitatea si valoarea consumurilor materiale si de munca vie in activitatea desfasurata.

Principiul eficientei calculatiei vizeaza latura calitativa a calculatiei, care trebuie sa fie eficienta. Extinderea ei peste limitele unei exactitati economice este costisitoare, nerentabilla.

Principiul cauzalitatii pleaca de la conceptul ca costurile sunt o functie a unor factori de influenta, iar intre cost si marimea si intensitatea factorilor de influenta exista relatii de cauzalitate. Existand mai multi factori de influenta, exista mai multe relatii de proportionalitate intre acestia si costuri, ceea ce necesita folosirea mai multor etaloane sau marimi de referinta care sa exprime gradul de influenta a fiecarui factor.

Principiul imputarii rationale a costurilor de structura presupune separarea din costul produselor a costului subactivitatii. De pilda, in costul produselor se vor include numai costurile fixe aferente gradului de folosire a capacitatii de productie, pe cand costurile fixe de subactivitate, ce corespund nefolosirii capacitatii de productie, nu trebuie sa se includa in costul produselor, ci sa afecteze direct rezultatele exercitiului. De asemenea, el impune recalcularea bugetelor si calcularea nivelului admisibil de costuri.

3. Rolul si locul purtatorilor de costuri si a sectoarelor de cheltuieli in organizarea contabilitatii de gestiune

Purtatorul de cost reprezinta "produsele, serviciile si/sau lucrarile ca rezultat material concret al activitatii desfasurate". Purtatorii de costuri in contabilitate si calculatia costurilor indeplinesc urmatoarele roluri:

de a masura si controla volumul de activitate desfasurat de intreprindere;

de identificare a cheltuielilor specifice, care pot fi astfel identificate direct pe purtator de cost.

In functie de specificul activitatii desfasurate se adopta si metoda de calculatie care are ca obiect determinarea costului pe purtator de cost.

Purtatorul de cost se mai poate defini ca fiind o unitate de produs sau un serviciu la care costurile fac referinta. De pilda, unitati de produs, respectiv purtatori de costuri pot fi: o comanda, o tona de produs finit, un decalitru de bere. Unitati de serviciu: km parcurs, kilowati ora, ora de consultatie etc.

Prin sectoare de cheltuieli (numite si locuri, centre sau zone de cheltuiala/cost) se inteleg "subdiviziunile cadrului tehnico-productivi, de conducere si administrativ al intreprinderii in raport cu care se organizeaza planificarea, programarea si urmarirea analitica a cheltuielilor care formeaza costul de productie."

Pentru entitatile moderne, folosirea eficienta a factorilor de productie, stadiul evolutiei cheltuielilor ocazionate de capacitatile de productie si obtinerea unor rezultate finale sporite nu sunt posibile fara planificarea si controlul cheltuielilor cuprinse in costuri, pe sectoare de cheltuieli. In scopul planificarii interne si urmaririi cheltuielilor de productie, contabilitatea si calculatia costurilor poate sa se preteze, muleze la structura organizatorica a entitatii pana la nivelul locurilor de munca sau activitate.

Unii autori, fac alta delimitare in ceea ce priveste centrele de cost, ei delimiteaza centrele de responsabilitate partiala si globala, in functie de punctele principale de sprijin. Din punct de vedere economic, centrele de responsabilitate, pot fi grupate in centre de profit si centre de costuri[3].

Centrele de profit pot fi considerate acele diviziuni ale entitatii in care se realizeaza activitatea propriu-zisa - locurile de munca operationale. Centrul de profit este veriga organizatorica unde se poate calcula profit ca diferenta intre venituri si cheltuieli (exemplu concret fiind cel al sectiilor de baza). Mai poate fi definit ca o subdiviziune operationala care-si desfasoara activitatea prin atragerea de resurse, generatoare de venituri.

Centrele de costuri sunt acele diviziuni ale unei intreprinderi care determina numai cheltuieli (costuri) locurile de munca functionala sau, o subdiviziune organizatorica care-si desfasoara activitatea de suport pentru centrele de profit - genereaza din punct de vedere financiar numai costuri

. O schematizare posibila a centrelor de responsabilitate este redata in Figura nr. 1.

Figura nr. 1. Delimitarea centrelor de responsabilitate in centre de profit si costuri.

4. Centrele de responsabilitate

Centrul de responsabilitate poate fi definit ca fiind "un ansamblu de elemente dependente intre ele, care formeaza un tot organizat, avand un grad de autonomie in utilizarea si optimizarea resurselor de care dispun"[5].

Centrul de responsabilitate corespunde unui nivel inferior de responsabilitate din entitate si constituie baza de calcul a performantelor celui investit (gestionarul) sa decida pentru indeplinirea obligatiilor asumate[6].

Centrele de responsabilitate cuprind: centrul de venituri, centrul de cost, centrul de profit, centrul de investitie.

Centrul de venituri reprezinta veriga organizatorica in care activitatea se apreciaza valoric in functie de veniturile realizate, cum ar fi compartimentul de vanzari din cadrul unei organizatii.

Veniturile se planifica pe baza realizarilor din anul precedent si a previziunilor acestora in anul de plan. Conducerea analizeaza periodic bugetul de venituri si a previziunilor si intervine in caz de abateri.

Centrul de cost reprezinta veriga organizatorica in care se obtin produse/servicii care genereaza cheltuieli (costuri) cu ajutorul carora se poate masura eficienta si eficacitatea activitatii centrelor.

Centrul de cost este o subdiviziune organizatorica in care se desfasoara activitatea de suport pentru centrele de profit genereaza din punct de vedere financiar numai costuri.

Centrele de costuri sunt "subdiviziunile cadrului tehnico-productiv, organizatoric si administrativ ale intreprinderii in raport cu care se organizeaza programarea si urmarirea analitica a cheltuielilor de productie".

Centrul de cost poate fi o intreprindere, o sectie, un atelier, un serviciu functional care colecteaza cheltuieli indirecte. Acesta se poate organiza si la nivelul unui loc de munca, daca se pot elabora bugete de cheltuieli.

Centrul de profit este subdiviziunea operationala care-si desfasoara activitatea prin atragerea de resurse, generatoare de venituri.

Centrul de profit este veriga organizatorica in care se poate calcula profit. In cadrul centrelor de profit se fabrica subansamble, produse finite sau se executa servicii care se vand in exterior si pentru care se calculeaza un pret de vanzare.

In situatia in care apar abateri, concretizate in special in nerealizarea profitului propus, se identifica cauzele care au condus la aceasta situatie si se iau masuri de remediere.

Centrul de investitie este veriga organizatorica in care se poate evidentia raportul/diferenta intre veniturile obtinute din vanzarea produselor si investitiile facute pentru toate resursele necesare fabricarii.

Avantajele centrelor de responsabilitate sunt urmatoarele:

faciliteaza controlul unor indicatori financiari de catre specialisti in bugete care nu este obligatoriu sa cunoasca aspectele tehnologice;

permite identificarea contributiei fiecarui centru de responsabilitate la realizarea profitului entitatii.

Centrul de responsabilitate are urmatoarele trasaturi:

are un obiect de activitate bine definit prin statutul sau prin contractul de constituire, avand competente de pastrare, dezvoltare, inlocuire si diminuare a activelor;

are in gestiune proprie un patrimoniu;

are o structura organizatorica, functionala si de productie proprie, avand competente de definire;

proiecteaza si modifica propriul regulament de organizare si functionare;

are sarcina proprie de productie;

intocmeste bugetul propriu de cheltuieli;

evalueaza si gestioneaza resursele bugetare proprii;

pune in evidenta propriile rezultate financiare;

intocmeste balante contabile lunare sau dupa caz bilant contabil;

pune in evidenta economiile si/sau profitul propriu;

poarta raspunderea pentru rezultatele obtinute;

nu raspunde pentru activitatile neprofitabile ale altor centre din cadrul entitatii;

colaboreaza cu alte centre in realizarea unor lucrari, incheind conventii de colaborare;

dispune de utilizarea performanta a resurselor de care dispune;

poate atrage parteneri dar nu are competente in incheiere de contracte economice;

are un manager care raspunde de performantele centrului de responsabilitate.

Obiectul de activitate al unui centru de responsabilitate se stabileste prin statutul sau contractul de constituire, dupa efectuarea analizelor, studiilor si luarea deciziilor de configurare a structurii organizatorice.

In urma analizelor de diagnostic efectuate centrele de responsabilitate pot fi constituite:

pe o activitate de productie (fabricarea unui produs, a unei game de produse sau a unor repere);

pe procese tehnologice;

pe un domeniu de activitate (proiectare, servicii informatice etc.);

pe activitati auxiliare (reparatii, utilitati, analize etc.).

Centrele de responsabilitate se constituie in sectiile de baza, auxiliare, de service si in cadrul compartimentelor functionale.

In functie de domeniul de activitate stabilit prin statut sau contractul de constituire se poate defini obiectul de activitate al fiecarui centru care poate fi cel initial detinut sau poate fi dezvoltat integrand si alte activitati sau poate fi inlocuit, orientandu-se spre piata si spre viitor. Aceste operatiuni se efectueaza in contextul realizarii si integrarii lor in misiunea si obiectivele strategice ale entitatii.

In cadrul fiecarui centru de responsabilitate se intocmeste bugetul de cheltuieli propriu, se urmaresc operativ abaterile de la bugetul planificat si se iau masuri de corectie.

Centrul de responsabilitate este o structura complexa care isi poate fixa obiective multiple, in functie de strategia organizatiei din care face parte.

Centrul de responsabilitate poate avea urmatoarele obiective:

realizarea propriilor programe de activitate (satisfacerea nevoilor clientilor, respectarea termenelor de livrare, promovarea creativitatii etc.);

optimizarea utilizarii resurselor pentru cresterea performantelor globale ale entitatii si ale centrului de responsabilitate;

stabilirea sistemelor de evaluare si control al performantelor (financiare, operationale, de personal, de conducere, de marketing etc.);

stabilirea unor proceduri viabile de elaborare a bugetelor de cheltuieli aferente centrului de responsabilitate cu posibilitati de integrare si evidentiere in bugetul general al entitatii, defalcarea si alocarea cheltuielilor pe costuri fixe si variabile;

simplificarea sistemului de evidenta a procedurilor de comunicare, raportare si conlucrare, amplificarea vitezei de operare prin instalarea procedurilor informatice;

introducerea si perfectionarea procedurilor pentru evidenta financiar-contabila;

cresterea capacitatii de adaptare a productiei la cerintele clientilor in conditii de calitate;

schimbarea mentalitatii salariatilor, pe directia constientizarii necesitatii de a fi activi, participativi, eficienti.

Organizarea activitatii pe centre de responsabilitate se realizeaza in urmatoarele etape[7]:

a)    Masuri pregatitoare, care cuprind:

organizarea echipei de lucru;

evaluarea cheltuielilor;

pregatirea metodologica;

stabilirea planului de lucru;

training;

b)   Analiza conditiilor de mediu prin Analiza diagnostic, care cuprinde:

culegerea, selectarea si sistematizarea datelor;

evidentierea pe domenii de activitate a punctelor forte si slabe si a cauzelor care le genereaza;

identificarea oportunitatilor si pericolelor si stabilirea capacitatii de raspuns a organizatiei la cerintele mediului ambiant extern;

elaborarea recomandarilor;

c)    Analiza si evaluarea campului de forte interne si externe favorizante si potrivnice schimbarii, care cuprinde:

analiza campului de forte;

aplicarea analizei campului de forte in vederea implementarii centrelor de responsabilitate;

d)   Proiectarea managementului pe baza centrului de responsabilitate, care cuprinde:

reproiectarea structurii organizatorice;

proiectarea structurii centrelor de responsabilitate;

proiectarea sistemului informational;

bugetarea;

e)    Decizii si actiuni ce vizeaza asigurarea conditiilor pentru implementarea centrului de responsabilitate, care cuprinde:

proceduri de planificare si alocare a resurselor;

proceduri de planificare a costurilor;

procedura de programare operativ calendaristica, lansare, executie si urmarire a fabricatiei;

procedura de normare, urmarire, evidenta si analiza consumurilor specifice de materii prime si materiale;

procedura de evidenta a cheltuielilor de productie si calculare a costului efectiv;

f)     Implementarea centrelor de responsabilitate, care cuprinde:

implementarea propriu-zisa;

controlul implementarii;

analiza rezultatelor;

conditii de aplicare.

5.Conturile de gestiune. Ciclul de inregistrari contabile

Contabilitatea de gestiune se organizeaza de administratorul persoanei juridice astfel:

fie utilizand conturi specifice;

fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiara;

fie cu ajutorul evidentei tehnico-operative proprii.

Folosirea conturilor contabile, precum si simbolizarea acestora se efectueaza astfel incat sistemul de stocare si de accesare a informatiilor obtinute sa fie flexibil si sa permita o gama larga de optiuni.

Lista conturilor trebuie adaptata in functie de scopurile urmarite, respectiv:

evidentierea fluxului costurilor;

determinarea costurilor aferente stocurilor;

determinarea veniturilor si a rezultatelor in functie de activitatea care le genereaza;

efectuarea de previziuni etc.

Sistemul de conturi din clasa 9 "Conturi de gestiune" permite in principiu contabilizarea urmatoarelor operatiuni:

preluarea din contabilitatea financiara a cheltuielilor ce urmeaza a fi incorporate in costuri;

inregistrarea, urmarirea si controlul cheltuielilor bugetare in structurile, cheltuieli directe pe produse, lucrari si servicii si cheltuieli indirecte pe sectii, ateliere etc.

inregistrarea, urmarirea si controlul productiei fabricate in decursul unei perioade de gestiune la pretul de inregistrare (costuri prestabilite);

determinarea, inregistrarea, urmarirea si controlul productiei in curs de executie existente la sfarsitul perioadei de gestiune;

stabilirea, inregistrarea, urmarirea si controlul diferentelor dintre costurile efective ale productiei si preturile de inregistrare (costurile prestabilite) ale acesteia.

Conturile de gestiune au caracteristica generala ca la sfarsitul exercitiului financiar nu apar in bilantul contabil, deoarece datele si informatiile pe care le reflecta au fost deja inregistrate in contabilitatea financiara.

Mentionam de asemenea ca aceste conturi au o functie contabila mai elastica in ceea ce priveste debitarea si creditarea lor, intrucat asa cum am afirmat, modul de organizare a contabilitatii de gestiune este la latitudinea fiecarei unitati patrimoniale, in functie de specificul activitatii si necesitatile proprii de informare ale acesteia.

Clasa 9 de conturi este structurata pe trei grupe si anume:

90 "Decontari interne"

92 "Conturi de calculatie"

93 "Costul productiei"

Grupa 90 "Decontari interne" cuprinde urmatoarele conturi:

901 "Decontari interne privind cheltuielile"

902 "Decontari interne privind productia obtinuta"

903 "Decontari interne privind diferentele de pret (cost)"

Grupa 92 "Conturi de calculatie", cuprinde urmatoarele conturi:

921 "Cheltuielile activitatii de baza"

922 "Cheltuielile activitatilor auxiliare"

923 "Cheltuieli indirecte de productie"

924 "Cheltuieli generale de administratie"

925 "Cheltuieli de desfacere"

Grupa 93 "Costul productiei" cuprinde:

931 "Costul productiei obtinute"

933 "Costul productiei in curs de executie"

Ciclul de inregistrari contabile se prezinta astfel:

Inregistrarea cheltuielilor activitatii de baza, respectiv a cheltuielilor directe. Contul 921 "Cheltuielile activitatii de baza" poate fi dezvoltat in analitice corespunzatoare obiectelor de calculatie:

Inregistrarea, daca este cazul, a cheltuielilor activitatilor auxiliare:

Inregistrarea cheltuielilor indirecte de productie (CIFU si CGS), a cheltuielilor generale de administratie (CGA) si a cheltuielilor de desfacere (CD):

Obtinerea productiei pe parcursul lunii, evaluata la costuri prestabilite:

Decontarea consumurilor interne reciproce intre activitatile auxiliare:

Repartizarea si decontarea cheltuielilor aferente activitatilor auxiliare in functie de destinatie:

Repartizarea si decontarea cheltuielilor indirecte, a cheltuielilor generale de administratie si a cheltuielilor de desfacere:

Calculul si decontarea costurilor efective aferente productiei in curs de executie:

Calculul si decontarea costurilor efective aferente produselor finite obtinute:

Stabilirea si inregistrarea diferentelor dintre costul efectiv si costul prestabilit:

D 902 C

Cost efectiv Cost prestabilit

Sold creditor = diferenta favorabila Sold debitor = diferenta nefavorabila

Inregistrarile in contabilitate:

pentru diferentele favorabile:

pentru diferentele nefavorabile:

Inchiderea conturilor la sfarsitul lunii:

- contul 931 "Costul productiei obtinute":

- contul 933 "Costul productiei in curs de executie":

- contul 903 "Decontari interne privind diferentele de pret":

in cazul diferentelor favorabile:

in cazul diferentelor nefavorabile:

- conturile 901 "Decontari interne privind cheltuielile" si 902 "Decontari interne privind productia obtinuta":