Contul

Contul

1. Notiunea si functiile contului

Urmarirea completa si permanenta a modificarilor aduse bunurilor economice si surselor de finantare ale unitatilor patrimoniale, nu se poate realiza cu ajutorul bilantului, intrucat nu se poate intocmi cate un bilant distinct dupa fiecare operatie economica sau financiara ce a produs modificari in situatia patrimoniului, datorita volumului mare de operatiuni.

Intrucat contabilitatea trebuie sa asigure cunoasterea situatiei economice si financiare a unitatii patrimoniale la un moment dat si modul cum s-a desfasurat activitatea acesteia pe o anumita perioada de timp, ce modificari s-au produs in volumul si structura elementelor patrimoniale de care dispune, contabilitatea recurge la un alt procedeu al metodei sale de lucru conceput pentru a inregistra, urmari si controla existentul si modificarile in decursul unei perioade de gestiune asupra elementelor patrimoniale si surselor de finantare ce poarta denumirea de cont.

In mod explicit, aceasta presupune ca pornind de la o situatie initiala reflectata prin bilant, pentru a se cunoaste existentul final, trebuie organizata urmarirea sistematica, in mod distinct a intrarilor si iesirilor de elemente patrimoniale, precum si operarea lor pe soldul initial pentru a se ajunge la soldul nou.

Cu ajutorul conturilor contabilitatea inregistreaza, urmareste si controleaza existentul si schimbarile fiecarui bun economic sau sursa de finantare conferind astfel contabilitatii capacitate de a-si realiza functiile de observare si de scriere analitica a tuturor operatiilor economice si financiare bazandu-se pe un sistem coerent de reguli pentru a furniza date asupra cauzelor si consecintelor relatiilor economice si juridice ale unei unitati patrimoniale.

In concret, pentru a raspunde acestor cerinte, se deschide cate un cont dinstinct in contabilitatea curenta, cu ajutorul caruia se inregistreaza pe baza de documente existente la inceputul unei perioade de gestiune, a elementului pentru care s-a deschis contul si se opereaza sistematic toate modificarile acestuia, generate de operatiile economice si financiare din cursul perioadei de gestiune la care se refera.

Rezulta ca, spre deosebire de bilant care arata situatia tuturor elementelor patrimoniale la un moment dat, contul se refera numai la unul dintre elementele patrimoniale cuprinse in bilant, aratand situatia acestuia la un moment dat si toate modificarile pe care le sufera in decursul unei perioade de gestiune.

Contul, poate fi definit ca un procedeu al metodei contabilitatii, prezentat sub forma unui inscris, cu ajutorul caruia se urmaresc in expresie valorica, existenta si miscarea elementelor patrimoniale, a surselor de finantare, a capitalurilor (fondurilor), a drepturilor si obligatiilor, a veniturilor si cheltuielilor, precum si calculul elementelor financiare de sinteza a activitatii oricarui agent economic.

Intrucat orice cont deschis in contabilitate, are un anumit continut economic, determinat de elementul patrimonial ce il evidentiaza, aceasta inseamna, ca obiectul contabilitatii se realizeaza prin inregistrarea completa si permanenta in conturi, pe baza de documente, a tuturor operatiunilor economice si fiannciare, urmand ca bilantul sa se intocmeasca la sfarsitul exercitiului financiar pentru generalizarea datelor din conturi.

Pentru a se asigura controlul integritatii patrimoniale aflate in proprietatea sau administrarea unitatii, atat din punct de vedere cantitativ, cat si valoric, sunt situatii in care inregistrarea operatiunilor economice si financiare in conturi se face atat cantitativ, cat si valoric.

Fiecare cont, are un anumit continut economic, determinat de elementul patrimonial a carui situatie se reflecta si datorita careia prezinta anumite particularitati, dar in acelasi timp, conturile intre ele se gasesc intr-o stransa legatura si conditionare reciproca determinata de corelatiile ce exista intre elementele patrimoniale, avand la baza dubla inregistrare, ceea ce conduce la formarea in totalitatea conturilor a unui sistem unitar.

Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate pentru respectarea obiectului sau de studiu, constituie sistemul contului.

Pentru a raspunde tuturor cerintelor contabilitatii ca instrumente curente de lucru ale acesteia, conturile indeplinesc anumite functii:

functia economica;

functia statistica;

functia de calcul;

functia de control;

functia de grupare;

functia de sistematizare;

functia contabila.

Functia economica

Fiecare cont, reflecta un anumit bun economic, proces economic, sursa de finantare sau rezultat financiar, ce determina continutul economic al contului respectiv.

Functia statistica

Indicatorii statistici de volum, se bazeaza pe datele si informatiile furnizate de conturile contabile.

Functia de calcul

Costul procesului economic, rezultatele financiare, se calculeaza pe baza datelor furnizate din conturi asupra tuturor elementelor patrimoniale si a momentelor economice in care se afla acestea.

Functia de control

Controlul integritatii patrimoniului, a nivelului cheltuielilor si a veniturilor realizate, se asigura prin intermediul conturilor, ce furnizeaza date si informatii referitoare la aceste aspecte.

Functia de grupare

Fiecare cont, reflecta toate operatiile care se refera la un anumit element al bunurilor economice, surselor de finantare sau proceselor economice, asigurandu-se o grupare pe elemente omogene.

Functia de sistematizare

Inregistrarea distincta a operatiilor economice si financiare ce aduc modificari in sensul cresterii sau a scaderii fiecarui element patrimonial este realizata de fiecare cont in parte.

Functia contabila

In raport cu continutul economic al fiecarui cont, se inregistreaza cresterile si micsorarile determinate de operatiile economice si financiare, asigurandu-se cu ajutorul acestei functii, exercitarea tuturor celorlalte functii prezentate anterior.

Elementele componente ale contului

Elementele patrimoniale reflectate cu ajutorul contului, ce constau in cresteri si micsorari, sunt inregistrate in conturi separat pe cele doua feluri de modificari, pentru a se putea cunoaste totalul fiecareia dintre ele.

Sub acest aspect, cea mai adecvata forma ce corespunde necesitatilor respective, este cea care se prezinta simplificat sub forma literei T.

In acest fel, intr-o parte a contului se inregistreaza cresterile, iar in partea opusa micsorarile, care fiecare se aduna intre ele pe aceeasi parte.

Contul, prin forma sa bilaterala asemanatoare unui tabel cu doua parti, asigura inregistrarea intr-una dintre acestea a existentului initial si a cresterilor elementului pentru care s-a deschis contul respectiv, iar in cealalta parte, inregistrarea micsorarilor aceluiasi element.

Conventional, s-a stabilit ca in cazul conturilor de bunuri economice (de regula conturi de activ), existentul initial si cresterile sa se inregistreze in partea stanga, iar micsorarile in partea dreapta.

In cazul conturilor de surse de finantare (conturi de pasiv), existentul initial si cresterile se inregistreaza in partea dreapta iar micsorarile in partea stanga (deci invers).

Pentru respectarea acestor reguli, intre conturile ce realizeaza evidenta contabila si bilantul contabil intocmit la un moment dat, exista o legatura fundamentala deoarece:

pentru fiecare post (pozitie, element) din bilant se deschide cate un cont inscris in sistemul conturilor;

contul respectiv preia existentul initial din bilant, urmareste sistematic miscarile determinand existentul final, ce constituie fundamentul stabilirea informatiilor necesare la momentul dorit;

soldurile finale stabilite cu ajutorul conturilor contabile, se vor inscrie periodic in noul bilant;

desi forma grafica este comuna cu cea a bilantului, sub aspectul cotinutului si a modului de operare, functiunea conturilor este total diferita de cea a bilantului.

Contul ca un instrument complex de lucru al contabilitatii, pentru a asigura inregistrarea, calculul si controlul valoric si uneori cantitativ al existentei si miscarii fiecarui element matrimonial in parte pe o anumita perioada de timp, are urmatoarele elemente constitutive minimale, care il fac functional si anume:

titlul contului, respectiv simbolul si denumirea postului din bilant, pentru care a fost deschis;

debitul (partea stanga a contului) si creditul (partea dreapta a contului) care dau forma grafica in care se preia soldul initial din bilant si inregistrate apoi elementele de miscare (intrari si respectiv iesiri) ale bunurilor economice si resurselor dupa anumite reguli ferme, calculandu-se apoi soldul final pentru o reprezentare intr-un nou bilant;

rulajul contului reprezinta miscarile (intrarile si iesirile) care se produc in volumul si structura elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul, respectiv totalul sumelor inregistrate intr-o perioada de gestiune in debitul sau creditul unui cont, desprindem rulaj debitor si rulaj creditor;

soldul contului se stabileste ca diferenta intre totalul sumelor debitoare si totalul sumelor creditoare, preluand semnul totalului mai mare, ce reprezinta existentul valoric la un moment dat, al elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv;

Soldul contului poate fi:

pentru activele bilantului: sold final debitor= sold initial debitor+ rulaj debitor-rulaj creditor;

pentru pasivele bilantului: sold final creditor= sold initial creditor+ rulaj creditor-rulaj debitor.

Configuratia unui cont contabil poate fi urmatoarea:

In practica, elementele constitutive ale contului pot fi inscrise in fise, registre, jurnale, in functie de tehnica de prelucrare a datelor utilizata si necesitatea de acces rapid la informatii, cu obligatia de a se delimita foarte clar, cele doua parti ale contului, respectiv debitul si creditul, fara de care nu se poate realiza, sistematizarea corespunzatoare a datelor de calcul si gestiune, pentru a respecta obligatiile fiscale si a determina rezultatul financiar real al unitatii patrimoniale.

Intre conturile folosite pentru evidentierea operatiunilor economice ale fiecarui element patrimonial si bilantul ca schema de reprezentare statica a patrimoniului, se creeaza o legatura indestructibila, astfel:

bilantul initial s-a intocmit pe baza soldurilor conturilor perioadei precedente;

datele din bilant au fost preluate in conturi la inceputul perioadei ca solduri initiale.

3. Clasificarea conturilor si regulile de functionare ale acestora

Urmarirea prin intermediul contului a pozitiilor bilantiere, deschiderea pentru fiecare post din bilant a cate unui cont, legaturile ce se nasc intre conturi pe de o parte si activul si pasivul contului pe de alta parte, determina impartirea contului in doua categorii fundamentale:

conturi de activ si

conturi de pasiv

Conturile de activ, reflecta existenta si miscarea mijloacelor patrimoniale, sub aspectul componentei, structurii lor material-valorice (utilitatile), prin preluarea posturilor din partea de activ a bilantului.

Conturile de pasiv, reflecta existenta si miscarea patrimoniului sub aspectul provenientei, a surselor sale de constituire (resursele), prin preluarea posturilor din partea de pasiv a bilantului.

Se intalnesc si conturi bifunctionale, care sunt in general conturi de calcul economic, intalnite in practica contabila pentru a raspunde cerintelor de informare si control.

Pentru inregistrarea corecta a operatiilor economico-financiare cu ajutorul contului, se impune cunoasterea regulilor de functionare ale acestora, cu ajutorul carora se stabilesc in ce parte a conturilor, respectiv debit sau credit se inregistreaza soldul initial (existentul), precum si cresterile si micsorarile elementului patrimonial, pentru care s-a deschis respectivul cont.

La baza reflectarii tuturor operatiilor economice si financiare in conturi, sta un alt procedeu al metodei contabilitatii, respectiv dubla reprezentare a patrimoniului, care concura la stabilirea regulilor de functionare a conturilor, avand ca punct de plecare bilantul.

Legatura dintre bilant si cont se realizeaza, asa cum s-a mai explicat si anterior, in dublu sens si anume de la bilant la conturi, la inceputul exercitiului financiar cand se deschid conturile pe baza posturilor din bilant, si de la conturi la bilant la sfarsitul exercitiului financiar, cand datele din contabilitate se utilizeaza pentru inscrierea posturilor in bilant.

Sintetizand, rationamentele ce stau la baza conturarii regulilor fundamentale de functionare a conturilor sunt[1]:

existentul din bilant se preia ca sold initial, respectand regula " stanga-stanga", "dreapta-dreapta", in sensul ca sumele din partea stanga (activ) se trec solduri initiale in partea stanga (debit) a conturilor de activ, si in acelasi sistem sumele din partea dreapta (pasiv) a bilantului    se inscriu ca solduri initiale in partea dreapta (credit) a conturilor de pasiv;

pentru fiecare post din bilant, se deschide cate un cont, care poate fi de activ sau de pasiv, in functie de partea de bilant de unde provine;

cresterile, majorarile, intrarile de bunuri economice se vor trece in aceeasi parte a conturilor unde se afla soldul initial, pentru a se adauga existentului, iar iesirile, scaderile se vor trece in cealalta parte a contului;

Pornind de la aceste rationamente, conturile de activ au urmatoarele reguli de functionare:

incep sa functioneze prin a se debita (cu soldul initial);

se debiteaza cu toate cresterile, majorarile, intrarile elementelor de activ;

se crediteaza cu toate scaderile, iesirile, micsorarile de elemente de aceasi natura economica (activ);

au sold final debitor sau balansat (0).

Conturile de pasiv se caracterizeaza prin urmatoarele reguli de functionare:

incep sa functioneze prin a se credita (cu soldul initial);

se crediteaza cu toate cresterile, majorarile, intrarile elementelor de pasiv;

se debiteaza cu toate scaderile, iesirile, miscarile acelorasi elemente cu caracter de pasiv;

au un sold creditor sau balansat (0).

Referitor la conturile bifunctionale, acestea incep sa functioneze fie prin a se debita, fie prin a se credita, se inchid dupa reguli specifice indicatorilor pe care ii calculeaza sau controleaza (diferente de pret, rezultate financiare).

Ele pot prezenta la un moment dat fie sold debitor, fie sold creditor, functionand in anumite cazuri dupa regula de functionare a conturilor de activ, iar in altele dupa cea de functionare a conturilor de pasiv.

Incadrarea in categoria conturilor de activ sau a conturilor de pasiv se face dupa natura soldului pe care il prezinta la sfarsitul perioadei.

Pentru a se putea reflecta toate elmentele patrimoniale din cadrul unei entitati patrimoniale, in totalitatea lor si pe parti componente, se folosesc doua feluri de conturi: conturi sintetice si conturi analtice.

Conturile sintetice sunt conturile cu ajutorul carora bunurile economice, procesele economice si sursele de finantare ale acestora, sunt reflectate in contabilitate, urmare gruparii acestora dupa caracteristicile lor, iar conturile analitice sunt utilizate pentru a reflecta, partile componente ale acestor elemente patrimoniale, inregistrate in conturile sintetice.

Conturile sintetice, se folosesc pentru a determina, ca toate operatiile economice si financiare inregistrate, trebuiesc exprimate in etalon monetar.

Conturile analitice, permit detalierea si dezvoltarea conturilor sintetice, functionand in paralel, contabilitatea sintetica si contabilitatea analitica, din nevoia de detaliere si cunoastere a continutului economic al bunurilor economice, proceselor economice si surselor de finantare.

Orice operatie economica sau financiara inregistrata in contabilitatea analitica, este necesara a fi reflectata si in cea sintetica.

Conturile analitice, functioneaza dupa aceleasi reguli ca si conturile sintetice, deoarece, in ambele categorii de conturi, se inregistreaza aceleasi elemente patrimoniale, deci acestea au acelasi continut.

Utilizarea conturilor analitice are o importanta majora, intrucat creeaza posibilitatea efectuarii controlului gestionar asupra integritatii patrimoniale, intrucat se urmareste existentul si miscarea fiecarui element patrimonial in parte pe parti componente.

Totodata, sistematizarea informatiilor contabile se concretizeaza in detalierea cunoasterii distincte a tuturor elementelor obiectului contabilitatii, cu ajutorul conturilor analitice.

Intre datele din conturile sintetice si cele din conturile analitice, trebuie sa existe in permanenta o concordanta deplina, in sensul ca:

totalul sumelor inregistrate in debitul conturilor analitice, trebuie sa fie egal cu totalul debitului contului sintetic de origine;

totalul sumelor inregistrate in creditul conturilor analitice, trebuie sa fie egal cu totalul creditului contului sintetic respectiv;

suma soldurilor initiale si finale ale conturilor analitice trebuie sa fie egala cu soldul contului sintetic pe care il reprezinta;

Ansamblul conturilor analitice precum si corelatiile care exista intre conturile sintetice si analitice asigura gradul de detaliere a informatiilor economice, in functie de complexitatea si diversitatea activitatii unitatii patrimoniale, de gradul de generalizare a elementelor patrimoniale inregistrate si urmarite cu ajutorul conturilor sintetice si raspund cerintelor conducerii operative si analizei economico-financiare, precum si controlului integritatii patrimoniului.