EVALUAREA STOCURILOR

EVALUAREA STOCURILOR

Momentele la care se face evaluarea sunt: la intrare, la iesire/consum si la data bilantului.

Obs. OMF 94/2001 mai include un moment in care se realizeaza evaluarea si anume la inventariere.

Evaluarea stocurilor se face la COST.

Costul cuprinde costul de achizitie si de transformare, cat si ansamblul cheltuielilor ce decurg din aducerea acestora in locul si in starea in care se gasesc.

1. EVALUARE LA INTRARE

A. Costul de achizitie include:

- pretul de cumparare;

- taxele vamale si taxele nerecuperabile;

- cheltuielile de transport, de intretinere si

- alte costuri direct atribuibile achizitionarii de materii prime sau marfuri, materiale sau servicii.

Discounturile comerciale, rabaturile si alte elemente sunt deduse in scopul obtinerii costului de achizitie.

Pentru reducerile financiare, motivate in general printr-o plata anticipata (sconturi de plata), solutia retinuta trebuie sa fie coerenta cu cea adoptata pentru contabilizarea achizitiilor (vezi IAS 18).

Costul de achizitie, mai poate include diferentele de schimb valutar care sunt direct atribuibile achizitiei stocurilor. Suma acestora este limitata de IAS 21.

Obs. OMF/94/2001 anuleaza aceasta prevedere, de includere adiferentelor de schimb valurar.

B. Costul de transformare (prelucrare)

Acest cost cuprinde:

- cheltuielile direct legate de unitatile produse si manopera directa;

- cota parte a cheltuielilor indirecte de productie (fixe si variabile), ocazionate de transformarea materiei prime in produsul finit.

Norma face distinctie intre cheltuieli fixe si cheltuieli variabile.

Cheltuielile fixe raman relativ constante oricare ar fi volumul productiei. Este vorba, in principal de amortizari si de cheltuieli de intretinere a cladirilor si instalatiilor de productie.

Cheltuielile variabile variaza in functie de volumul de productie, ca si consumurile directe de materii prime si manopera.

Incorporarea cheltuielilor fixe indirecte

Pentru ca evaluarea stocurilor sa fie relativ independenta de variatiile activitatilor intreprinderii, incorporarea cheltuielilor fixe indirecte trebuie sa se bazeze pe capacitatea normala de productie a intreprinderii.

Exemplu

O intreprindere fabrica un produs pentru care:

- costul variabil unitar este 10 u.m.

- cheltuielile fixe anuale de productie sunt de 100.000 u.m.

Cantitatile fabricate au fost de: 10.000 - anul N; 8.000 - anul N+1 si 13.000 - anul N+2.

La inchiderea fiecarui exercitiu intreprinderea are un stoc de 1.000 unitati.

Costul de productie unitar va fi calculat astfel:

Costul de productie depinde de nivelul de activitate realizat. Cu cat acesta este mai ridicat, cu atat costurile fixe sunt repartizate pe un numar mai mare de unitati, iar costul unitar este mai redus.

Daca nu ar exista nici o ajustare cele 1.000 unitati, existente in stoc, ar trebui evaluate astfel:

Insa, pentru evitarea acestor fluctuatii, care nu reflecta de fapt, valoarea reala a stocurilor, costurile fixe sunt incorporate pe baza productiei considerate normala.

In cazul nostru, se presupune ca productia de 10.000 unitati reprezinta capacitatea considerata normala.

Atunci, ajustarile costurilor fixe, vor determina un cost de productie unitar determinat astfel:

Deci, operatia are ca efect determinarea costului de productie unitar, intr-un mod independent de volumul de productie sau nivelul de activitate.

Obs. Trebuie tinut seama si de faptul ca stocurile nu pot fi evaluate la o valoare care este superioara costurilor acestora.

Avand in vedere aceasta precizare, stocul, la inchiderea exercitiului N+2, va fi evaluat la costul sau valoarea reala de productie, astfel:

Stoc la sfarsitul anului N: 1.000 x 20 = 20.000 10.000=10.000

Stoc la sfarsitul anului N+1: 1.000 x 20 = 20.000 8.000<10.000

Stoc la sfarsitul anului N+2: 1.000x17.69= 17.690 13.000>10.000

(Fiind cazul de supraactivitate, cand se depaseste capacitatea normala, evaluarea la minimul costului).

Capacitatea normala de productie (conf. IAS) este productia la care putem sa ne asteptam, in medie, pe mai multe perioade si in imprejurari normale, tinand cont de pierderile de productie ocazionate de lucrarile de intretinere prevazute.

C. Alte costuri

Doar cheltuielile suportate pentru aducerea stocurilor in locul si starea in care se gasesc pot fi incluse in evaluarea lor.

IAS face precizari privind costurile aferente conceperii de produse specifice pentru unii clienti.

In mod general, nu pot fi considerate ca si constitutive ale valorii stocurilor:

cheltuieli excesive rezultand din ineficiente de productie cat si

cheltuielile posterioare constituirii acestor stocuri.

Deci vor trebui excluse din evaluare:

- costuri indirecte fixe nealocate;

- consumurile anormale de materii prime, manopera si alte elemente de productie;

- costuri de stocare, altele decat cele care separa doua etape ale procesului de productie;

- cheltuielile generale care nu contribuie la aducerea stocurilor in locul si starea in care se gasesc;

- costurile de distributie/desfacere.

In anumite cazuri, dobanzile la imprumuturi pot fi incluse in evaluarea stocurilor (vezi IAS 23), cand stocurile au fost finantate din imprumuturi (cazul productiei cu ciclu lung de fabricatie)

Evaluarea produselor legate si a subproduselor

Anumite procese de productie contribuie la fabricarea simultana a mai multor produse (produse legate) sau a unui produs principal si a unuia sau mai multor subproduse.

Atunci cand nu sunt identificabile in mod separat, costurile de prelucrare vor trebui repartizate intre aceste produse in functie de o regula logica si aplicabila cu consecventa (spre exemplu: valoarea comerciala a fiecaruia dintre ele).

Exemplu:

Exploatarea unui zacamant de petrol a permis extragerea in cursul anului a unei cantitati de petrol brut de 100.000.000 si de gaze natural de 20.000.000.

Costul total de productie a fost de 90.000.000 u.m.

Costul total va putea fi repartizat astfel:

Petrol brut: 90x100/100+120 = 75

Gaz natural: 90x 20/100+120 = 15

90

Pentru subprodusele de mica valoare, valoarea acestora le putem retine din costul produsului principal.

Cheltuielile de natura comerciala cat si cheltuielile privind personalul administrativ nu pot fi incluse in evaluarea productiei realizate.

Alte metode de evaluare

IAS permite folosirea si a altor metode de evaluare, respectiv:

metoda costului standard;

metoda absorbtiei costului;

evaluarea la pret de vanzare cu amanubtul.

2. EVALUAREA LA IESIREA STOCURILOR

In situatiile in care un element din stoc este consumat, (materie prima, materiale sau semifabricate) sau daca este vandut (marfa sau produs finit) se pune problema evaluarii sale.

Situatia difera in functie de elementul de stoc ce trebuie evaluat.

Elementele identificabile cat si produsele si serviciile destinate unor proiecte specifice trebuie sa faca obiectul unei evaluari individuale specifice.

Pentru alte elemente, achizitionate sau fabricate la date diferite, este necesara utilizarea unei conventii care coroboreaza ordinea iesirii din stoc cu ordinea intrarii.

Trei conventii binecunoscute sunt recomamdate a fi utilizate:

-costul mediu ponderat (CMP)

-metoda FIFO (first-in; first-out= primul intrat; primul iesit)

-metoda LIFO (last-in; First-out= ultimul intrat; primul iesit)

Metoda FIFO considera ca elementele ies din stoc in ordinea intrarii lor incepand cu cele mai vechi. In consecinta, stocul de sfarsit de perioada este constituit din elementele cele mai recente.

Metoda LIFO foloseste la iesire stocurole cele mai mai recente si face sa ramana in stoc elementele cele mai vechi (mai de demult), si deci la valorile aferente.

Costul mediu ponderat tine cont de valoarea intrarile ce se pondereaza cu cantitatile intrate. CMP poate fi calculat la fiecare intrare sau periodic prin regrupare a tuturor elementelor dintr-o perioada.

In perioada cresterii preturilor, metoda LIFO mareste consumurile si diminueaza stocul final, iar metoda FIFO diminueaza valoarea iesirilor si majoreaza stocul.

Sigur, in caz de scadere a preturilor se va petrece invers.

IAS 2 admite cele trei conventii, insa recomanda ca tratament de baza, de referinta, metodele FIFO si CMP.

3. DEPRECIEREA STOCURILOR

La inchiderea exercitiului, stocurile trebuie sa fie evaluate la costul lor sau la valoarea realizabila neta, daca aceasta este inferioara.

Valoarea realizabila neta - este pretul de vanzare estimat realizabil in conditii comerciale normale, diminuat de costurile de finisare si de cheltuielile estimate ca necesare in realizarea vanzarii.

Stocurile sunt considerate depreciate cand:

Costul > Valoarea realizabila neta

Deprecierea se inregistreaza , iar valoarea stocurilor in situatiile financiare reprezinta valoarea realizabila neta.

Nu este necesara deprecierea materiilor prime si a materialelor, atata vreme cat produsele pentru care acestea vor fi utilizate, vor putea fi vandute la un pret superior sau egal de costul acestora.

Valoarea realizata neta trebuie sa fie, in mod normal, determinata in mod separat, pentru fiecare articol.

Totusi, mai pot fi realizate anumite regrupari de elemente similare sau avand un anumit raport intre ele.

Este cazul acelor elemente care apartin aceleiasi linii de produse, avand finalitati, uzaje asemanatoare sau sunt produse si comercializate in aceeasi zona geografica, si nu pot fi evaluate separat de alte elemente ale acestei linii de produse.

INFORMATII CE TREBUIE PUBLICATE

Situatiile financiare trebuie sa se contina:

- metodele de evaluare a stocurilor, mai ales conventia utilizata pentru iesirea stocurilor;

- valoarea contabila a stocurilor si impartirea lor pe categorii asimilate;

- suma stocurilor care au fost evaluate la valoarea lor realizabila neta;

- suma provizioanelor reintegrate in rezultatul exercitiului;

- imprejuraile si evenimentele care au condus la reintegrarea acestor provizioane;

- valoarea contabila a stocurilor date in contul garantiei unor datorii.

In contul de rezultate trebuie sa figureze:

- fie consumurile de stocuri ale perioadei;

- fie cheltuielile de exploatare aplicabile veniturilor exercitiului prezentate dupa natura.

In cazul utilizarii metodei LIFO, intreprinderea trebuie sa indice in plus diferenta intre suma stocurilor care figureaza in bilant si :

- cea rezultata din aplicarea valorii minimale intre CMP, metoda FIFO si valoarea realizabila neta, sau

- cea obtinuta prin utilizarea minimului dintre valoarea actuala care figureaza in bilant si valoarea realizabila neta.