OBIECTIVUL SITUATIILOR FINANIARE

OBIECTIVUL SITUATIILOR FINANIARE

Intreprinderile intocmesc si prezinta situatii financiare, care sa ilustreze activitatea desfasurata si situatia la un moment dat pentru diferiti utilizatori, atat interni cat si externi. Desi aceste situatii pot parea asemanatoare de la o tara la alta, ele sunt diferite, fapt determinat de diferentele din mediile legale, economice si sociale, precum si de utilizatori din diferite tari care au nevoi diferite in ceea ce priveste cerintele nationale.

Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza informatia despre pozitia financiara a intreprinderii, rezultatele (performanta) si modificarile pozitiei financiare ale intreprinderii. Toate aceste informatii satisfac necesitatile comune ale majoritatii utilizatorilor, ele lasa in afara o serie de necesitati informationale nefinanciare si predictive.

Informatiile privind pozitia financiara sunt oferite, in primul rand, de bilant, cele privind rezultatul, prin contul de profit si pierdere, iar informatiile privind modificarile pozitiei financiare prin intermediul unor situatii distincte.

Realizarea obiectivului IAS 1-Prezentarea situatiilor financiare se bazeaza pe formula de politici de prezentare a situatiilor financiare care sa contina:

-Considerente generale privind prezentarea situatiilor financiare, care se refera la prezentarea fidela si la conceptele de baza ce trebuie utilizate in contabilitate.

-Recomandari privind structura situatiilor financiare si la deschiderea acestora,

-Cerinte minime privind continutul situatiilor financiare, care incearca sa contureze elementele strict necesare a fi prezentate in fiecare componenta a situatiilor financiare, precum si modalitatea de detaliere a acestora.

La cele trei politici ce se regasesc in IAS 1-Prezentarea situatiilor financiare, se adauga:

-elemente privind recunoasterea si evaluarea, urmarindu-se politici generale care se regasesc in cadrul general pentru pregatirea si prezentarea situatiilor financiare.

-Evidentierea tranzactiilor si evenimentelor specifice impuse de standardele aplicabile si de Interpretarile Consiliului Permanent pentru Interpretarea Standardelor.

Facand apel la referentialul international, baza contabila, asa cum regasim precizat in standarde si in intreprinderi, o reprezinta chiar normele internationale privite in corelatie cu interpretarile existente si cu precizarile Cadrului general pentru pregatirea si prezentarea situatiilor financiare.

Fundamentele: sunt norme contabile aplicabile fiecarei tari, in formele particulare pe care ele le iau de la tara la tara: Standarde, legi, reglementari, ordine, ordonante, declaratii de principii sau alte forme. Aceste fundamente contabile pe care se sprijina normalizarea contabila din fiecare tara sunt formulate ca principii, conventii, reguli sau practici specifice, delimitari intre astfel de elemente ca fiind de natura conceptuala, cu abordari teoretice diferite.

Recunoasterea: este definita ca procesul incorporari in Bilant sau in Contul de profit si pierdere a unui element care indeplineste urmatoarele criterii:

-este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat sa intre sau sa iasa in sau din intreprindere.

-elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluata in mod credibil.

Alaturi de conditiile de recunoastere Cadrul general pentru pregatirea si prezentarea situatiilor financiare formuleaza si politici privind evaluarea elementelor prezentate in situatiile financiare. Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare ce vor fi recunoscute in Bilant si in Contul de profit si pierdere. Aceasta presupune alegerea unei anume baze de evaluare precum: costul istoric, costul curent, valoarea realizabila (de decontare a obligatiei), valoarea actualizata. Baza de evaluare cea mai frecvent adoptata de intreprinderi in elaborarea Situatiilor financiare este costul istoric. Acesta este de obicei combinat cu alte baze de evaluare.

De exemplu: Stocurile sunt inregistrate la minimul dintre cost si valoarea realizabila neta, titlurile tranzactionabile la valoarea de piata, iar datoriile privind pensiile la valoarea lor actualizata. Mai mult, unele intreprinderi utilizeaza costul curent ca raspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemele legate de efectul modificarii preturilor activelor monetare.

Pozitia financiara a intreprinderi este definita de resursele economice pe care le controleaza, de structura financiara a activelor, datoriilor si capitalului propriu, de lichiditate si solvabilitate va lorilor economice si de capacitatea sa de a se adapta la schimbarile mediului in care-si desfasoara activitatea.

Ecuatia fundamentala a pozitiei financiare este de forma:

CAPITAL PROPIU (ACTIV NET) = ACTIV- DATORII (PASIV)

O intreprindere are o pozitie financiara pozitiva in cazul in care capitalul propriu este mai mare sau cel putin egal cu datoriile cu valoare economica, adica intreprinderea are posibilitatea sa plateasca obligatiile fata de terti, atat pe parcursul desfasurarii activitatii sale cat si la lichidarea sa.

Daca se coboara la nivelul elementelor, adica la structura financiara a ecuatiei de mai sus, ea exprima capacitatea unei intreprinderi de a genera lichiditati si cvasilichiditati (echivalente in numerar) exemplu stocurile, creantele care devin numerar prin vanzare si incasare intr-o anumita perioada de gestiune denumita EXERCITIU FINANCIAR SAU EXERCITIU CONTABIL.O asemenea capacitate se traduce prin lichiditatea si solvabilitatea intreprinderi adica puterea de a plati angajatii, furnizori, datoriile fata de buget si alte organisme publice, de a plati dobanzile, de a rambursa creditele si de a remunera proprietarii intreprinderii.

Lichiditatea se refera la disponibilitatile de numerar in viitorul apropiat, dupa luare in calcul al obligatiilor financiare aferente acestei perioade. In schimb solvabilitatea se refera la disponibilitatile in numerar pe o perioada mai lunga ce urmeaza sa onoreze angajamente financiare scadente.

Sintagma de pozitie financiara intr-o contabilitate patrimoniala este inlocuita cu cea de situatie a patrimoniului. In acest scop se calculeaza ecuatia:

SITUATIA NETA A PATRIMONULUI (PATRIMONIU NET) = ACTIVUL PATRIMONULUI - OBLIGATIA PATRIMONULUI (DATORII)

Performanta sau rezultatul este definit prin prisma profitabilitatii intreprinderi. Ecuatia folosita in acest sens este de forma:

RELULTATUL = VENITURILE - CHELTUIELILE

EXERCITIULUI    EXERCITIULUI EXERCITIULUI

Avand in vedere ca rezultatul se delimiteaza ca o diferenta dintre venituri si cheltuieli, ultimele doua componente pot fi definite ca structuri ale capitalurilor proprii, rezultatul poate fi definit si prin prisma variatiei capitalurilor proprii.

Ecuatia creata este de forma:

REZULTATUL = CAPITALUL PROPRIU AL - CAPITALUL PROPRIU +

EXERCITIULUI N EXERCITIULUI N AL EXECITIULUI N-1..

Potrivit IAS 1 "Prezentarea situatiilor financiare" formula de detaliu pe care o propunem pentru o caracterizare cat mai completa a performantei intreprinderi este:

Profitul/pierderea al (a) perioadei recunoscute in contul de profit si pierdere

Veniturile/cheltuielile, castigurile/pierderile necunoscute direct in capitalurile proprii (plusvalori/minus valori din reevaluari, castiguri/pierderi de curs valutar din conversia situatiilor financiare ale entitatii externe).

+,-Profitul/pierderea din efectele modificarilor politicilor contabile,

+,-Profitul/pierderea din efectele conectarii erorilor fundamentale,

= PERFORMANTA (REZULTATUL GLOBAL) AL INTREPRINDERII

Modificarile pozitiei financiare: pot fi definite in diverse moduri cum sunt: fondul de rulment si fluxurile de fonduri, trezoreria neta si fluxurile nete de trezorerie.

Astfel, in viziunea fluxurilor de trezorerie operatiile economice si financiare sunt grupate pe urmatoarele tipuri: investitii, finantari si exploatare.

Operatiile de investitie: au ca obiect alocarea sau utilizarea surselor de finantare pentru procurarea bunurilor, activelor de folosinta indelungata (pe un termen mai mare de un an) denumite imobilizari.

Operatiile financiare vizeaza crearea resurselor de finantare a imobilizarilor. Ele pot proveni din aportul de capital propriu realizat de proprietar si din fondurile furnizate de terte persoane in raport cu patrimoniul propriu.

Operatiile de exploatare: au ca obiect achizitionarea - productia-vanzarea de bunuri, sub forma de "produse", achizitionarea - revanzarea de "marfuri". In sfera operatiilor de exploatare se includ si datoriile-creantele fata de terte persoane, generate de cumpararile - utilizarile - vanzarile de bunuri, lucrari si servicii.

Fluxurile de trezorerie sunt calculate la nivelul fiecarei activitati de exploatare, finantare si investitii prin prisma diferentei dintre incasari si platii.