PARTICULARITATI PRIVIND RELATIILE DE DECONTARE CU FURNIZORII SI CREDITORII DIVERSI

PARTICULARITATI PRIVIND RELATIILE DE DECONTARE CU FURNIZORII SI CREDITORII DIVERSI

Continutul si structura relatiilor cu furnizorii si creditorii diversi

Pentru realizarea obiectivelor sale un agent economic intra in relatii pe linia activitatii economice cu diverse persoane fizice sau juridice. In urma acestor relatii se nasc drepturile si obligatiile agentului economic fata de terti.

Obiectivul acestei lucrari il constituie analiza datoriilor pe care le are un agent economic ca urmare a desfasurarii activitatii sale fata de furnizori si creditori diversi.

Din punct de vedere financiar - contabil, datoriile reprezinta surse straine de finantare pe termen scurt care functioneaza din momentul nasterii angajamentelor fata de terti pana in momentul platii lor. Toate datoriile ale caror termene de decontare depasesc un an sunt purtatoare de dobanda. Datoriile se pot concretiza in forme complexe si variate in cadrul unor relatii de decontare ale unitatii patrimoniale care genereaza obligatii fata de persoane fizice sau juridice (furnizorii, clientii, salariatii, etc.)pentru livrarile sau prestatiile ca echivalent al acestora, fie in cadrul unor obligatii banesti ce decurg din reglementari legale (impozite si taxe la buget, contributii la asigurari si protectia sociala, etc.).Ansamblul obligatiilor in relatiile cu tertii constituie relatiile cu creditorii unei unitati patrimoniale. Creditorul reprezinta persoana care in cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economica si urmeaza sa primeasca un echivalent valoric sau o contraprestatie.

Din punct de vedere patrimonial datoriile sunt incadrate in pasivul bilantului luand nastere odata cu obtinerea dreptului de proprietate asupra bunurilor, lucrarilor, serviciilor si lichidandu-se odata cu plata acestora.

Pot fi grupate in functie de felul operatiilor din care provin in :

datorii din activitatea comerciala;

datorii din activitatea financiara;

alte datorii (salariale, fiscale, sociale etc)

De asemenea mai pot fi grupate in functie de natura si continutul activitatilor din care provin in:

datorii din activitatea de exploatare:

o       fata de furnizori pentru livrari si prestatii;

o       fata de personal pentru drepturile salariale;

o       fata de buget: impozite, taxe, contributii;

o       fata de clienti pentru avansurile primite de la acestia;

datorii diverse fata de unitatile din cadrul grupului, asociati, actionari, creditori diversi etc;

veniturile inregistrate in avans obtinute sau contabilizate inainte ca livrarile sau prestatiile sa fi avut loc.

Ca urmare a aplicarii principiului nominalismului monetar, valoarea de inscriere cu ocazia angajarii datoriei (intrarii in patrimoniu) este data de valoarea nominala de rambursare.

Contabilitatea datoriilor exercita o mare influenta asupra calitatii analizelor financiare in special a celor legate de gradul de exigibilitate a pasivului extern .Acesti indicatori sunt puternic influentati la randul lor de termenele de plata. In practica occidentala, acestea sunt in general termenele consimtite de vanzator si depind de:

conditiile specifice acordate in sectorul de activitate al vanzatorului sau pretinse in cel al cumparatorului;

produsul vandut, unele pretandu-se la o vanzare imediata, altele la acordarea unui termen de plata mai lung sau mai scurt, in functie de datele cerute de stocaj;

relatiile personale instituite intre vanzator si cumparator - increderea pe care primul o are fata de al doilea, interesul comercial al cumparatorului, utilizarea sau nu a efectelor comerciale, etc.

Principiul continuitatii activitatii poate fi asigurat numai in situatia realizarii echilibrului financiar dintre venituri si cheltuieli, dintre incasari si plati.

Urmarirea continua a acestui echilibru presupune printre altele, controlarea permanenta a capacitatii de plata a unitatii, a ratei autonomiei financiare, etc.

Pentru a organiza un control eficient in acest sens, contabilitatea decontarilor cu furnizorii si creditorii diversi are ca obiective:

- cunoasterea in orice moment a nivelului datoriilor agentului economic ce deriva din relatiile comerciale cu alte unitati, precum si din relatiile financiare cu bugetul statului si asigurarile sociale;

- urmarirea achitarii la termen a datoriilor fata de furnizori, personalul unitatii, bugetul statului, diversi creditori;

- cunoasterea datoriilor fata de asociati, actionari si urmarirea decontarii in termen a acestora;

- cunoasterea datoriilor fata de unitatile din cadrul grupului si care deriva din operatiile efectuate de acestea;

- solutionarea corecta si in termen legal a decontarilor din operatii in curs de clarificare;

- solutionarea corecta a deprecierilor constatate asupra datoriilor, precum si a cresterilor de valoare a acestora.

Organizarea contabilitatii decontarilor cu furnizorii si creditorii diversi este conditionata de mai multi factori, dintre care amintim:

natura relatiilor de decontare;

formele de decontare;

instrumentele de decontare;

sistemul de creditare;

regimul reducerilor si momentul acordarii lor.

In organizarea contabilitatii decontarilor cu furnizorii si creditorii diversi trebuie sa se tina seama de factorii amintiti si in functie de acestia se va stabili fluxul informational (documentele si circulatia lor), precum si conturile in care se vor reflecta operatiunile respective.

Datoriile intreprinderii - componente ale procesului de normalizare contabila

Necesitatea standardizarii contabilitatii pe un plan superior celui national decurge direct din internationalizarea fluxurilor de capital: investitorii dintr-o tara investesc in alte tari.

Pentru a investi in afara, intreprinzatorii trebuie sa aiba la dispozitie informatii privind situatia si performanta financiara a intreprinderilor din alte tari. Aceste informatii trebuie sa fie similare celor pe care le au la dispozitie in propria tara - trebuie sa fie relevante, corecte si unitare.

Preocuparea pentru standardizarea contabila este o activitate continua, standardele fiind promovate, adoptate, apoi amendate si in final inlocuite cu altele noi, dupa cum o cere dezvoltarea vietii economice mondiale

Pe plan international exista mai multe categorii de standarde de contabilitate, cele mai folosite fiind IAS si GAAP.

IAS - la noi cunoscute ca Standardele Internationale de Contabilitate, sunt cele reglementate de Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si de Comitetul pentru Standardele Internationale de Contabilitate.

Ele sunt asa numitele standarde europene ( desi sunt aplicate si in multe tari din afara zonei europene) si au fost adoptate si in tara noastra, prin Ordinul 94/2001.

GAAP (The Generally Accepted Accounting Principles) - desi se numesc principii, reprezinta de fapt colectia tuturor regulilor contabile aplicate in Statele Unite ale Americii. Sunt adoptate de Federatia Contabililor Cerificati (echivalentul american al expertilor contabili) impreuna cu organismele americane de supraveghere a burselor de valori, asigurarilor, bancilor, etc.

Sunt concretizate in reguli de contabilitate foarte complexe, detaliate si specifice fiecarei ramuri economice.

In general, se considera ca sfera de aplicare a IAS este mai larga decat a GAAP. Motivele pentru care tara noastra a adoptat IAS, desi SUA era si este cea mai puternica economie a lumii sunt urmatoarele:

- mediul economic romanesc este mai apropiat de Europa, nu numai ca pozitie geografica, ci si ca structura;

- investitorii europeni sunt preponderenti : Italia, Germania, Grecia etc.;

- obiectivul politic general este cel de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana si de aici necesitatea armonizarii cu normele acesteia, inclusiv in domeniul contabilitatii.

Efortul de normalizare, dar si produsul acesteia se concretizeaza in :

- definirea de concepte, principii si norme contabile bazate pe terminologie precisa si identica pentru toti producatorii si utilizatorii de informatii contabile;

- aplicarea practica a celor de mai sus in vederea organizarii comparabilitatii informatiilor contabile in timp si in spatiu.

Nucleul normalizarii il reprezinta o serie de reguli constituite ca sistem de referinta pentru productia de informatii contabile si validarea situatiilor financiare precum rapoarte si documente contabile de sinteza sau bilant contabil.

Dispozitivul de normalizare si reglementare contabila. Desi poate fi diferentiat de la o tara la alta, se defineste prin urmatoarele componente:

- cadrul contabil general;

- reteaua de norme sau standarde contabile nationale;

-sistemul de reglementare normativa contabila (dreptul contabil);

- planul de conturi si schema de contabilizare a operatiilor economice si financiare;

- ghiduri contabile profesionale;

- dictionarul de conversie contabila;

- politica de contabilitate;

- institutia normalizarii contabile.

Din punct de vedere teoretic si metodologic, sistemul de contabilitate propriu intreprinderii romanesti se bazeaza pe principiile si regulile elaborate si legiferate in vederea normalizarii contabilitatii. Acest sistem se defineste prin urmatoarele trasaturi:

- promovarea contabilitatii ca instrument de gestiune pentru intreprindere si ca instrument de informare si comunicare privind situatia patrimoniului si rezultatele intreprinderii pentru investitori, fiscalitate, partenerii de afaceri si organele guvernamentale de sinteza informationala si previziune;

-folosirea de principii si conventii generale bazate pe o terminologie precisa si identica pentru toti utilizatorii informatiei contabile;

- construirea informatiilor in conformitate cu regulile si prevederile in vigoare care sunt definite plecand de la principiile si conventiile generale delimitate prin standardele internationale si in raport cu legislatia economico-financiara a Romaniei;

- definirea relatiilor intre nevoile de gestiune specifice fiecarei intreprinderi, pe de o parte, si legislatia economico- financiara(baza lor juridica) respectiv mijloacele necesare pentru elaborarea de statistici nationale (contabilitatea nationala) pe de alta parte;

- informatiile de sinteza sa fie utile si oportune utilizatorilor atunci cand acestia iau decizii economice;

- informatiile contabile sa dea utilizatorilor o descriere adecvata, corecta, clara, precisa si completa a operatiunilor, evenimentelor si situatiilor.

Toate aceste trasaturi si cerinte converg spre obiectivul fundamental al contabilitatii: acela de a furniza o imagine fidela a situatiei patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatului intreprinderii.

La baza normalizarii contabile sunt prezente principiile contabile. Principiile contabile general admise abordate in normalizarea contabila sunt:

1. Principiul continuitatii activitatii - Acesta presupune ca institutia de credit isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in imposibilitatea continuarii activitatii sau fara reducerea semnificativa a acesteia. Daca administratorii institutiei de credit au luat cunostinta de unele elemente de nesiguranta legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-si continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate in notele explicative. In cazul in care situatiile financiare anuale nu sunt intocmite pe baza principiului continuitatii activitatii, aceasta informatie trebuie prezentata, impreuna cu explicatii privind modul de intocmire a raportarii financiare respective si motivele ce au stat la baza deciziei conform careia institutia de credit nu isi mai poate continua activitatea.

2. Principiul permanentei metodelor-
3. Principiul prudentei;
4. Principiul independentei exercitiilor;
5. Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv;
6. Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;
7. Principiul necompensarii:
8. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului;
9. Principiul pragului de semnificatie;

In concordanta cu toate acestea, relatiile intreprinderii cu creditorii diversi si furnizorii devin mai ferme si conditiile de desfasurare a contractelor devin mai clare.

Un prim argument in acest sens il constituie usurinta de a analiza situatia financiara patrimoniala si rezultatul prin intermediul conturilor anuale - aceleasi pentru toti utilizatorii de informatie contabila.

Informatiile de sinteza sunt utile si oportune partenerilor de afaceri cat si intreprinderii:

- furnizorii si creditorii diversi se pot informa asupra solvabilitatii si bonitatii intreprinderii;

- managerii vor lua decizii economice pe baza acestor informatii.

Faptul ca informatiile contabile ofera utilizatorilor o descriere clara, precisa, completa, corecta si adecvata a situatiei intreprinderii rezultand mult ravnita imagine fidela, conduce la atingerea a insusi scopului contabilitatii si in esenta, a relatiilor comerciale.

Utilizarea uniforma de catre partenerii de afaceri a acelorasi norme contabile, ofera comparabilitatea atat de necesara evaluarii concurentilor, furnizorilor si creditorilor diversi.