REGULILE EVALUARII REZULTATULUI

REGULILE EVALUARII REZULTATULUI

In raport de natura elementelor patrimoniale sensul miscarilor intervenite in masa patrimoniului si momentul cậnd se face evaluarea se delimiteaza urmatoarele reguli si forme de evaluare : evaluare la intrare, evaluare la inventar si evaluare la bilant.

Evaluarea la intrare se intemeiaza pe costul istoric calculat pe baza documentelor justificative, care capata statutul de valoare contabila de intrare sau valoare la prima inregistrare.

In mod concret, valoarea contabila de intrare se identifica cu :

a)     valoare de utilitate pentru bunurile intrate prin aport in natura, obtinute cu titlu gratuit sau prin donatie. Ea se stabileste in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru unitate, starea si amplasarea sa.

b)    costul de achizitie pentru bunurile procurate cu titlu oneros. Costul de achizitie este format din pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport - aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrare in gestiune a bunului respectiv.

c)     Valoarea de productie sau costul de productie pentru bunurile produse in unitatea patrimoniala. Costul de productie cuprinde costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de productie, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie determinate rational (proportional cu gradul de folosire a activitatii) asupra bunului produs in societatea comerciala. Cheltuielile generale de administratie, cheltuielile de desfacere si cele financiare, de regula, nu se includ in costurile de productie. Pot fi incluse dobậnzile aferente perioadei de fabricatie, in cazul bunurilor materiale si lucrarilor cu ciclu lung de fabricatie.

Fata de cele trei categorii de valori prezentate mai sus, in evaluarea la intrare intervin unele cazuri particulare. Astfel, pentru titlurile de valoare, de participare, imobilizate, mobiliare, de plasament - valoarea de achizitie sau costul de achizitie este egala cu pretul de cumparare la care au fost dobậndite sau determinata prin termenii contractuali. Cheltuielile fiscale si accesorii se exclud, ele fiind inscrise direct in cheltuieli de exploatare ale exercitiului.

Creantele si datoriile se evalueaza la valoarea nominala si egala cu suma de lichiditati sau echivalente de lichiditati ce se vor incasa sau plati in schimbul lor.

In cazul cheltuielilor si veniturilor, valoarea contabila este cea asociata elementelor de activ si pasiv cu care intra in corespondenta. Astfel veniturile sunt evaluate, dupa caz, in acelasi timp cu o crestere de activ (deci cu valoarea creantei sau lichiditatii in cazul vậnzarilor si costul de productie al stocurilor sau imobilizarilor) sau ca o diminuare de pasiv. Cheltuielile sunt evaluate, dupa caz, ca o crestere a pasivului (in cazul angajamentelor) sau o diminuare a activului (in cazul consumurilor stocate).

Pentru bunurile intrate exprimate in moneda straina, valoarea acestora este convertita in lei la cursul zilei cậnd a avut loc operatia.

Evaluarea la iesire. La data iesirii din patrimoniu sau la darea in consum, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau contabila. Daca bunuri de natura stocurilor si titlurilor de valoare similare sau identice au valori de intrare diferite si nu exista posibilitatea identificarii valorilor de intrare, evaluarea la iesire se poate face dupa caz pe baza costului mediu ponderat, dupa metoda FIFO (primul intrat-primul iesit) sau dupa metoda LIFO (ultimul intrat - primul iesit). Decizia apartine agentului economic, criteriul de optim fiind cel al interesului gestionar si al celui fiscal.

Evaluarea la inventar se intemeiaza pe valoarea actuala, care capata statutul de valoare de inventar si opereaza in evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii lor. Valoarea actuala este stabilita in functie de utilitatea bunului in economia intreprinderii si pretul pietei. Pentru estimarea unei asemenea valori se utilizeaza referintele si tehnicile cele mai adecvate cum sunt : preturile de piata, baremele, mercurialele, indici specifici de preturi.

Valoarea de utilitate a creantelor si datoriilor se stabileste in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de plata, stabilita in functie de termenii din contract (dobậnzi sau discount).

Necesitatea evaluarii elementelor patrimoniale la valoarea de inventar porneste de la realitatea potrivit careia valoarea de intrare bazata pe costul de origine are numai o valoare istorica. Orice schimbare semnificativa dupa intrare in valoarea reala a bunurilor tinde sa faca costul de origine insulator in luarea deciziei.

Evaluarea la bilant

La incheierea exercitiului financiar, elementele de activ si pasiv de natura datoriilor se evalueaza si se reflecta in situatiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusa de acord cu rezultatele inventarierii. In acest scop valoarea de intrare se compara cu valoarea stabilita pe baza inventarierii, denumita valoare de inventar. In acest caz, se vor avea in vedere, printre altele :

a) pentru elementele de active, diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea contabila neta a elementelor de active se inregistreaza in contabilitate pe seama unei amortizari suplimentare, in cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibila sau se efectueaza o ajustare pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci cậnd deprecierea este reversibila, aceste elemente mentinậndu-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.

Valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzactionare pe o piata reglementata se evalueaza la valoarea de cotatie din ultima zi de tranzactionare, iar cele netranzactionate la costul istoric mai putin eventualele ajustari pentru pierderi de valoare.

Valorile mobiliare pe termen lung se evalueaza la costul istoric mai putin eventualele ajustari pentru pierdere de valoare.

Prin valoarea contabila neta se intelege valoarea de intrare, mai putin amortizarea si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.

b) pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferentele constatate in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se inregistreaza in contabilitate, pe seama elementelor corespunzatoare de datorii.

La fiecare data a bilantului :

- elementele monetare exprimate in valuta (disponibilitati si alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele si depozitele bancare, creante si datorii in valuta) trebuie evaluate si raportate utilizậnd cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romậniei si valabil la data incheierii exercitiului financiar. Diferentele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, intre cursul de la data inregistrarii creantelor sau datoriilor in valuta sau cursul la care au fost raportate in situatiile financiare anterioare si cursul de schimb de la data incheierii exercitiului financiar, se inregistreaza, la venituri sau cheltuieli financiare, dupa caz.

- pentru creantele si datoriile, exprimate in lei, a caror decontare se face in functie de cursul unei valute, eventualele diferente favorabile sau nefavorabile, care rezulta din evaluarea acestora se inregistreaza la venituri sau cheltuieli financiare, dupa caz.

- elementele nemonetare achizitionate cu plata in valuta si inregistrate la cost istoric (imobilizari, stocuri) trebuie raportate utilizậnd cursul de schimb de la data efectuarii tranzactiei.

- elementele nemonetare achizitionate cu plata in valuta si inregistrate la valoarea justa trebuie raportate utilizậnd cursul existent la data determinarii valorilor respective.

Prin elemente monetare se intelege disponibilitatile banesti si activele/datoriile de primit/de platit in sume fixe sau determinabile.

Pentru aplicarea sistemului de contabilitate trebuie retinuta si prevederea potrivit careia ″metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimoniala trebuie sa fie aceleasi in tot cursul exercitiului, precum si de la un exercitiu la altul. In cazuri justificate, unitatea patrimoniala poate schimba metodele de evaluare facậnd in acest sens mentiuni in notele explicative anexa la bilant, inclusiv influenta asupra situatiei patrimoniale si financiare, precum si asupra rezultatului exercitiului. ″

Sistemul de contabilitate accepta si reevaluarea patrimoniului. Ea intervine in baza unei dispozitii legale prevazute in acest scop. In aceste cazuri, valoarea contabila este modificata si substituita cu valoarea curenta (actuala). De regula, constituie obiect al reevaluarii imobilizarile corporale si financiare. Plusvaloarea care rezulta din reevaluare este delimitata ca o structura distincta a capitalurilor proprii, fiind denumita ″Diferente din reevaluare″ care se transfera la rezerve sau capital social, potrivit legii, pe masura amortizarii sau realizarii activelor reevaluate.

Potrivit art. 33 din Directiva a IV a a CEE statele membre pot autoriza si alte metode de evaluare decật costul istoric, cum sunt :

a)     evaluarea pe baza valorii de inlocuire a imobilizarilor corporale a caror utilizare este limitata in timp, precum si a stocurilor. Aceasta exprima consumurile de fonduri care trebuie efectuate la data evaluarii pentru a cumpara sau a obtine un bun identic sau echivalent.

b)    evaluarea pozitiilor aferente conturilor anuale, inclusiv patrimoniul net, pe baza unor metode diferite de acelea prevazute la lit. a) menite sa tina seama de inflatie ;

c)     reevaluarea imobilizarilor corporale si financiare.

In contextul acelorasi norme se inscriu si masurile fiscale distincte, prevazute de legislator, de tipul: amortismente degresive, provizioane pentru cresterea preturilor sau pentru fluctuatia cursurilor, impozitarea de plus valori pe termen lung la un curs redus, aplicarea metodelor LIFO si FIFO in evaluarea stocurilor.