CONTRACTUL DE DONATIE - ISTORIC

SCURT   ISTORIC

1.Aparitie . Liberalitatea a aparut si a fost recunoscuta odata cu proprietatea caci dreptul de proprietate nu fi putut fi recunoscut daca nu s-ar fi recunoscut si facultatea omului de a transmite bunurile care formeaza dreptul proprietatii .

Donatia , ca liberalitate , a aparut înca din antichitate fara a se cunoaste exact epoca care a consacrat-o .Dar cum ne releva G. D . Petrescu „ donatiile au început odata cu societatea oamenilor care , pe data ce s-au adunat au cautat si mijloacele de a-si întretine amicitia lor prin daruri si respect reciproc ” .

2.În dreptul roman . În acea perioada a dreptului roman donatiunea [1] era pactul prin care o persoana numita donator sufera o saracie , adica o micsorare a patrimoniului sau , în favoarea unei alte persoane numita donatar cu scopul de a o îmbogatii .

Saracirea poate sa constea fie în transferul proprietatii unui lucru de catre donator donatarului sau , fie prin remiterea unei datorii ( iertare de datorie ) pe care donatarul o avea fata de donator .

Prin urmare , donatiunea prezinta urmatoarele caracteristici :

micsorarea patrimoniului donatorului poate avea loc în orice fel : printr-o transmitere de proprietate ; printr-o constituire sau extinctiune de servitudine printr-o cesiune de creanta ; printr-o formatiune sau extinctiune de obligatiune . Asadar micsorarea patrimoniului donatorului poate avea loc donando (transferul proprietatii sau a unui drept real ) , obligando ( prin promisiunea unui corp cert sau a unei cantitati ) , liberando ( prin iertarea de datorie ) .

Trebuie observat ca o saracire sau o micsorare a patrimoniului nu rezulta întotdeauna dintr-un fapt pozitiv , o omisiune fiind suficienta pentru a ajunge la acest rezultat . Daca , de exemplu , un legatar renunta la un legat , desi mostenitorul profita de pe urma acestei renuntari , aceasta nu este o donatiune , deoarece legatarul nu s-a despuiat de un bun al sau ci a renuntat sa se îmbogateasca . Cei care fac un serviciu gratuit , respectiv depozitarul , nu fac o donatie pentru ca nu micsoreaza patrimoniul lor în profitul altuia .

îmbogatirea donatarului nu este o conditie esentiala a donatiunii [2] . Asadar acela care face o contraprestatie a unei valori primite nu este donatar , ba chiar nu este destul ca cel care primeste sa nu dea nimic în schimb , ci trebuie ca din donatiune sa rezulte o îmbogatire , un câstig net , al donatarului . În consecinta , faptul de a se purta cautiune pentru cineva nu echivaleaza cu o donatiune facuta creditorului , caci daca cautiunea îsi micsoreaza eventual patrimoniul , creditorul nu primeste decât ceia ce i se datoreaza . De asemenea , renuntarea creditorului , la o garantie sau la o ipoteca nu poate constitui , pentru aceleasi motive , o donatiune facuta garantului ;

donatorul trebuie sa aiba animus donandi [3] . Aceasta lipseste în caz de constrângere fizica sau morala ori atunci când se executa o obligatie naturala .Prin urmare nu se poate spune ca exista donatie atunci când o persoana executa o obligatie naturala . În cest caz , cel care executa o obligatie naturala , nu gratifica , ci doar îsi îndeplineste o obligatie preexistenta , de la a carei executare n-ar fi putut fi constrâns .

De asemenea , nu sunt donatiuni acelea care poarta numele de donatiuni remuneratorii . În aceasta categorie întra acele liberalitatii care au drept cauza un serviciu prestat. De exemplu , donatiunea pe care o persoana o face celui care i-a salvat viata [4] . În acest caz , se poate spune , ca cel caruia i s-a facut un asemenea favor se considera moralmente obligat , catre cel care i l-a prestat . Este deci un caz care se apropie oarecum de cel al obligatiilor naturale .

în ce a ce priveste acceptarea donatiunii , în literatura de specialitate se sustine ca este necesar acceptarea donatiunii de catre donator nu donatar . Aceasta acceptare va exista atunci când donatiunea este facuta în virtutea unei conventii prealabile . Donatiunea poate avea însa loc si fara un acord prealabil de vointa , caz în care donatiunea este facuta în speranta ca donatarul va accepta , însa existenta ei este subordonata hotarârii ce o va lua . Daca donatarul accepta , conventia se formeaza tacit si donatiunea este perfecta .

Donatiunea nu se formeaza însa daca donatarul nu accepta , iar daca lucrul donat si neacceptat se gaseste din întâmplare în mâinile lui , poate fi obligat sa-l restituie .

donatiunea nu trebuie sa fie întotdeauna o conventie . Ea poate consta fie într-un act unilateral cum ar fi de exemplu iertarea de datorie fara stirea debitorului , fie stingerea unei servituti prin aceia ca nu ai vrut sa te folosesti de ea , fie din faptul ca lasi sa se îndeplineasca uzucapiunea în profitul posesorului unui lucru , nevoind a intenta actiunea în revendicare [5] ;

donatiunea este un act irevocabil ;

3.Felul donatiunilor . În acea perioada a dreptului roman se cunosc doua felurii de donatiuni :

donatiunea între vii ( inter vivos ) ;

donatiunea pentru cauza de moarte ;

3.1.Donatiunea între vii . În acea perioada donatiile se constituiau în aceiasi forma ca si actele cu titlu oneros , însa pentru valabilitatea lor , ele sunt supuse unor reguli de fond diferite de acelea ale actelor juridice , ordinare . Intentia donatorului de a se despuia , pericolul care îl reprezinta pentru patrimoniu, precum si abuzurile care puteau avea loc , au facut ca romanii , sa priveasca donatiunile fara favoare . Deoarece, obiceiul de a dona luase o mare importanta în viata sociala , au fost necesare o serie de masuri destinate a îngradii , într-o oarecare masura , aceste acte care izbeau simtul practic al romanilor de odinioara [6].

3.2.Conditiile de forma ale donatiei între vii .În afara conditiilor generale , cerute pentru valabilitatea actelor juridice , donatiunile mai necesita pentru a fi valabile urmatoarele conditii :

cea mai importanta conditie de valabilitate era insinuatiunea ceia ce presupune transcrierea actului în registrele tinute de anumiti magistrati sau functionari publici . Aceasta transcriere avea un rol de publicitate si în acelasi timp servea la constatarea oficiala a donatiunii facute . Transcrierea nu era suficienta daca originalul actului nu era depus la magistrat pentru a fi conservat în arhiva ;

actul trebuie sa fie redactat în înscris , aratând numele partilor , dreptul conferit , si obiectul donat . Aceasta conditie are un rol probator , si probabil ca intrase în moravuri cu mult înainte ca împaratul Constantin sa o faca obligatorie ;

de asemenea era necesar ca obiectul donat sa fie remis printr-o traditiune efectiva , facuta în fata unui numar de martori , masura având menirea sa împiedice uzurparea ;

3.3.Donatiile între vii se împart în :

a.     donatiunea între vii obisnuita ;

b.     donatiunea între soti ;

c.      dota ;

d.     donatiunea ante nuptias , propter nuntias ;

3.3.1. Donatiunea între vii obisnuita . Aceasta constituie actul de liberalitate prin care donatorul se despoaie actual si irevocabil în profitul donatarului [7] .

Multa vreme conventia de donatiune nu a fost sanctionata conform principiului ex nudo pacto actio non nascitur [8]. Nu exista un act juridic care sa aiba ca unic scop realizarea donatiunii . Din aceasta cauza se utilizau acte juridice care serveau pentru realizarea actelor cu titlu oneros , deci actele în care prestatia unei parti corespundeau celeilalte partii , iar pentru a ne da seama daca era sau nu vorba de o donatiune , ne ghidam dupa vointa partilor si în special intentia celui care face donatiunea .

Începând cu Justinian conventia de donatie devine un act special adica un pact legitim de sine statator si cu valoare juridica .

3.3.1.1.Legile de limitare a donatiunilor[9] . Întrucât donatiunea devenise , înca din epoca veche , un instrument de exploatare a celor saraci , au fost adoptate o serie de masuri limitative . Se are în vedere faptul ca cei bogati , profitând de puterea lor , exercitau presiuni asupra celor saraci pentru ai determina sa faca donatiuni .

În acest scop au fost adoptate trei legi :

1.     Legea Publicia [10] , este o lege de limitare a donatiunii care interzicea patronilor de a cere clientilor cu ocazia Saturnalelor alte cadouri decât lumânarii de ceara

2.     Cea mai importanta este lex Cincia [11] care contine doua categorii de dispozitii . În primul rând se interzicea avocatilor sa primeasca bani sau alte daruri pentru pledoariile lor . Cea de-a doua dispozitie a legii interzicea de a primii cu titlu de donatiune o valoare care ar fi depasit o anumita limita , limita care nu se cunoaste . De asemenea , se mai prevedea faptul , ca donatiunile se pot face numai între anumite persoane ( rude de sânge ) ;

3.     Lex Calpurnia [12] prin care se interzicea magistratilor de a primi donatiuni de la cei care se gaseau sub administrarea lor . Asadar , legea este data , contra magistratilor care abuzau de pozitia lor pentru a stoarce pe locuitorii provinciilor .

3.3.1.2.Revocarea donatiunilor . Donatia este un act irevocabil . În schimb , revocarea donatiei, este permisa în urmatoarele trei cazuri :

1.     Ingratitudinea . În dreptul clasic se admite revocarea donatiunilor în caz de ingratitudine a donatarului, dar numai într-un singur caz , în raporturile dintre patron si dezrobiti . Justinian a largit aceasta cauza de revocare , aplicând-o la orice donatie .

2.     Survenirea de copil . În dreptul post clasic , intervine în cazul când donatorul a avut ulterior donatiunii un copil ( caz care priveste numai raporturile dintre patron si dezrobiti ) . Prin urmare , daca patronul neavând copii a facut o donatiune dezrobitului sau si ulterior donatiunii are un copil , poate sa o revoce .

3.     Donatia cu sarcini . Daca donatarul nu executa sarcina , donatorul poate sa-i ceara restituirea lucrului prin condicto ob rem dati care în cazul de fata avea functia unei actiuni în revocare pentru neexecutarea conditiunilor . Mai târziu , când donatio sub modo ( cu sarcina ) a fost trecuta în categoria contractelor nenumite se da contra donatarului actio praescriptis verbis pentru a-l sili sa-si execute obligatia .

3.3.2.Donatia între soti . Nu este o categorie speciala de donatiune , ci este o donatie între vii supusa unor reguli mai aspre .Donatiunea între soti nu a putut sa existe câta vreme nu aparuse casatoria fara manus [13] .

Se stie , ca în cadrul casatoriei cu manus , femeia se afla sub puterea barbatului si nu avea bunuri . Ne având dreptul la bunuri , femeia nu putea face si nici nu putea primii donatii . Dimpotriva , în cadrul casatoriei cu manus femeia avea patrimoniu distinct de cel al barbatului putând face sau primii donatii.

În noua situatie s-a constatat ca unul din soti exercita presiunii asupra celuilalt sot pentru a-l determina sa faca o donatii .Pentru a reprima asemenea practici , care imprimau casatoriei caracterul unei legaturii venale , romanii au interzis donatiunea între soti [14] .

Aceasta interdictie , exprimata , se pare , în favoarea unor obiceiuri trebuie sa fie posterioara legii Cincea deoarece , conform dispozitiilor sale sotii puteau sa-si faca donatii . Cu toate acestea , sotii continuau sa-si faca donatii ocolind prin anumite practici , interdictia sus mentionata . Astfel , unul dintre soti putea sa-i doneze celuilalt un bun , însa donatia nu era recunoscuta din punct de vedere juridic , dar în schimb eficienta din punct de vedere practic .

Cât timp traia donatorul , sotul donatar se putea folosi de bunuri numai cu acordul celui dintâi iar dupa moartea donatorului le dobândea în deplina proprietate , în baza legatului introdus în testament .

Un senatusconsult din anul 206 din vremea împaratului Caracalla , respectiv Oratio Antonini[15] a decis ca donatiunile facute de soti vor devenii valabile daca sotul donator murea fara sa-si schimbe dorinta de a gratifica pe sotul sau [16] .

3.3.3.Dota . Este conventia prin care se restituie o dota , adica bunurile pe care femeia sau o alta persoana , bunicul , tatal , debitorul cu consimtamântul femeii le da barbatului cu scopul sa fie folosite pentru a venii în ajutorul greutatilor casatoriei [17] .

Fata de donatiunea între vii obisnuita , dota prezinta unele caracteristici aparte [18] . În primul rând , ea se constituie pentru sprijinirea noii familii si nu pentru a procura un beneficiu dupa contractarea casatoriei . În cazul în care conditia încheierii casatoriei nu era întrunita , se aprecia ca scopul economic al dotei nu mai putea fi atins , iar donatorul putea cere restituirea bunurilor prin condicto causa data causa non secuta [19] .

În epoca veche , barbatul avea drepturi nelimitate asupra bunurilor dotale , atât în timpul casatoriei cât si dupa desfacerea acesteia . În calitate de proprietar al dotei barbatul o putea înstraina , iar în cazul desfacerii casatoriei , o putea pastra pentru sine , caci nu se recunoaste obligatia de restituire a bunurilor dotale .

În cazul casatoriei cu manus , odata cu moartea barbatului , sotia îsi putea pastra o parte din bunurile dotale , întrucât venea la mostenirea acestuia în calitate de fiica . În schimb , în cazul casatoriei fara manus , unde sotia era straina fata de barbat , bunurile dotale nu puteau fi redobândite nici în ipoteza mortii acestuia , caci femeia avea drepturi succesorale numai în familia sa de origine .

Fata de cele aratate , numerosi barbati au început sa contracteze casatorii din interes , pe care le desfaceau la scurta vreme dupa constituirea dotei .Aceasta practica devenind un real pericol pentru functia sociala a casatoriei , au fost introduse anumite instrumente juridice prin care s-a creat obligatia sotului de a restitui bunurile .

Mai întâi a fost introdusa o stipulatie numita cautio rei uxoriae prin care barbatul se obliga sa restituie dota în cazul desfacerii casatoriei , obligatie sanctionata [20] prin actio ex stipulatu . Daca femeia nu avea grija sa încheie o asemenea stipulatiune , nu dispunea de nici un mijloc juridic pentru a-si redobândi bunurile dotale .

În aceasta situatie a intervenit preotul , si a acordat femeii , o actiune numita actio rei uxoriae prin care femeia putea sa ceara restituirea dotei chiar daca neglijase sa încheie o cautio rei uxoriae . Asadar a fost creat un regim juridic unitar , în sensul ca toate femeile , în ipoteza divortului aveau posibilitatea sa-si redobândeasca dota .

În epoca lui Justinian , cele doua actiuni au fost contopite dând nastere unei actiuni care prezinta caractere noi si care se numeste actio ex stipulatu cu toate ca nu izvoraste dintr-o stipulatie ,ci este pusa de drept la dispozitia femeii [21] .

Aceste actiuni puteau fi eficiente , numai daca la desfacerea casatoriei , bunurile dotale se mai aflau în patrimoniul barbatului . În caz contrar , toate stradaniile femeii ramâneau zadarnice .

Prin legea Julia de adulteriis s-a interzis înstrainarea de catre sot a bunului dotal fara consimtamântul sotiei . De asemenea , s-a mai prevazut ca barbatul nu poate ipoteca imobilul dotal chiar daca femeia îsi da consimtamântul .

În vremea lui Justinian , desi barbatul ramâne proprietarul dotei , puterile lui sunt si mai restrânse, caci i se interzice a înstraina imobilul dotal , chiar cu consimtamântul sotiei .

3.3.4.Donatia ante nuptias ( înainte de casatorie ) . Apare ca un echivalent al dotei, caci se constituie prin remiterea unor bunuri de catre viitorul sot viitoarei soti , pentru a fi utile acesteia în caz de divort sau deces al barbatului .

Acest de donatie îsi are originea în vechiul obicei de a face daruri sotii înainte de casatorie . În epoca lui Justinian s-a permis ca asemenea donatii sa poata fi constituite si în timpul casatoriei .

Donatia ante nuptias se individualizeaza fata de dota în primul rând prin functia sa care avea scopul de a procura mijloace de trai pentru sotie dupa desfacerea casatoriei . În al doilea rând dota îsi îndeplinea functia – sprijinirea greutatilor casatoriei – imediat dupa constituirea sa , pe când donatiunea ante nuptias îsi realizeaza finalitatea numai dupa încetarea casatoriei . În sfârsit , la desfacerea casatoriei dota trebuie restituita femeii , deoarece temeiul constituirii sale dispare , pe când donatiunea ante nuptias îsi îndeplineste scopul numai dupa desfacerea casatoriei si , drept urmare nu se pune problema restituirii bunurilor de catre sotie .

3.4.Donatia mortis cauza . Aceste donatiuni sunt facute în vederea predecesului donatorului fata donatar . Daca o persoana este grav bolnava si are intentia de a gratifica pe cineva , în acest caz donatiunea nu este facuta în vederea mortii sale pe care donatorul o socoteste apropiata .

Mai târziu o astfel de donatie se poate face chiar si în vederea unui pericol viitor[22]care nu exista înca , cum ar fi de exemplu plecarea donatorului la razboi sau într-o calatorie periculoasa . O donatiune facuta în asemenea conditii , devenea caduca si îsi pierdea valoarea , daca donatorul scapa de pericol .

Donatiile mortis cauza difera de donatiile între vii nu numai prin aceia ca sunt supuse unei conditii suspensive a perdecesului donatorului dar si prin aceia ca pot fi oricând revocabile. În consecinta , donatiunile mortis cauza nu sunt supuse acelorasi reguli ca donatiunile între vii .Ea se consolideaza cu efecte depline decât daca donatorul moare înaintea donatarului [23].

Donatiunea mortis cauza difera de legat în urmatoarele privinte [24] :

donatiunea pentru cauza de moarte poate fi facuta chiar si în cazul în care nu se face prin testament ;

pentru a face o astfel de donatiune nu este necesar ca donatorul sa aiba capacitate de a testa . Fiul de familie care nu poate face un testament , poate sa faca o donatiune mortis cauza , daca are asentimentul tatalui sau ;

donatiunea mortis cauza este independenta de aditiunea de ereditate si este pe deplin valabila din momentul mortii donatorului ;

4.În dreptul grec vechi . Grecii au consacrat numai facultatea de a face o liberalitate prin testament , cunoscând numai donatia mortia cauza care era , de fapt , un legat , producându-si efectele numai la moartea donatorului .

5.În vechiul drept românesc . În vechiul drept românesc nu se poate sti cu exactitate când a fost recunoscuta donatia , ca liberalitate . Ea a urmat soarta juridica a proprietatii iar , spre deosebire de alte tarii , la noi nu s-a acordat o însemnatate prea mare proprietatii .

Întâlnim astfel donatia în „ Sobornicescul Hrisov ” din 28 decembrie 1785 al Moldovei în timpul domniei lui Alexandru Mavrocordat care încuviinta donatiile „ între rude si între cei de o stare deopotriva si de catre toata starea la mânastiri si biserici ” [25] .

6.Codul Calimach . Dupa modelul Codului Napoleon , Codul Calimach are o reglementare proprie a donatiilor în capitolul XXI care vorbeste „ Despre daruire ” si care recunoaste trei feluri de donatii : darul simplu , rasplatitor si însarcinator .

Codul recunoaste doar dreptul persoanelor cu capacitate de a contracta , ca pot face donatii , precum si incapacitatea „ saracilor si neputernicilor ” de a dona „ celor bogati si puternici ” . Donatia devine irevocabila din momentul în care a fost acceptata si pentru valabilitate , ea trebuie sa îmbrace forma scrisa a „ unei scrisorii de daruire ” si sa fie acceptata de donatar . Se putea daruii si fara un act scris însa , în acest caz , donatia devenea perfecta numai prin traditiune .

Donatia este irevocabila în cazul ingratitudinii donatarului fata de donator , ingratitudine concretizata într-o „ mare nemultumire ” , revocare care are loc numai pe cale judecatoreasca , cât si în cazul când donatorului i se naste un copil ulterior încheierii donatiei .

7.Legiuirea Caragea . Legiuirea Caragea din 1818 trateaza în Partea a IV –a , Cap . I donatiile , si ofera mai multe reglementari decât Legiuirea Calimach . Astfel . spre deosebire de acesta din urma , Legiuirea Caragea nu precizeaza daca donatia se face în forma scrisa sau orala si nici daca se revoca în cazul nasterii ulterioare a unui copil al donatorului .

Pe de alta parte , legiuirea precizeaza ca darurile sunt fie lucruri , fie „ folosuri de lucruri ” , recunoaste valabilitatea donatiei de bunuri viitoare si caracterul irevocabil al acesteia . Donatia este revocabila pentru neîndeplinirea conditiilor si „ pentru necinstirea daruitorului de catre primitor sau pentru pricinuirea de pagube sau cugetare de rau asupra sa , sau de a porni pâra nedreapta contra sa ” [26]

Între parti donatiile nu erau supuse nici unei formalitati , valabilitatea sa recunoscându-se prin traditiune .

În privinta imobilelor , legiuirea considera donatia un act de înstrainare si dispunea ca ea sa fie înscrisa la tribunalul de la locul situarii imobilului , urmând aceleasi formalitati ca si vânzarea imobilelor .

Aceste legiuiri , cu câteva modificari si completari , au ramas în vigoare pâna la adoptarea actualului Cod civil .