Contractul de concesiune publica

Contractul de concesiune publica

In perioada interbelica problema concesiunii a fost abordata de doi mari autori in domeniul dreptului public:Prof. Paul Negulescu si E.D. Trangul.

Primul autor definea concesiunea ca fiind " modul de organizare a serviciilor publice,in care administratia incredinteaza un serviciu public unui particular. Acesta se angajeaza sa gireze serviciul public pe socoteala si pe riscul sau,in conformitate cu regulile stabilite de administratie,remunerandu-se de taxele pe care le percepe de la particulari,care se servesc de serviciul public concesionat.

Al doilea autor defineste concesiunea ca fiind "o forma de exploatare a unui serviciu public in care particularul ia asupra sa riscurile exploatarii si conducerea activitatii serviciului ,in schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate.

Partile in contractul de concesiune

Contractul de concesiune publica se incheie intre concedent, cel care transmite dreptul sau obligatia de a exploata obiectul concesiunii si concesionar, sau investitor, cel care exercita dreptul si isi asuma obligatia sa il exploateze, pe riscul si pe raspunderea sa, in schimbul unei sume de bani, numita redeventa.

Calitatea de concedent apartine statului sau colectivitatii locale, care o exercita prin persoanele administrative, potrivit competentelor legale.

In contractul de concesiune de bunuri proprietate publica pot avea calitatea de concedent:

- ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publica a statului;

- consiliile judetene, consiliile locale, Consiliul General al mun. Bucuresti sau institutiile publice de interes local pentru bunurile proprietate publica a judetului, orasului sau comunei.

Calitatea de concesionar o poate avea orice persoane fizica sau juridica de drept privat, romana sau straina, cu conditia de a detine capacitate juridica de a contracta.

In prezent, contractele de concesiune sunt reglementate prin doua acte normative: O.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractele de achizitii publice, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii[1] si O.U.G nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica .

Potrivit art.1 alin.2 din OUG nr.54/2006, contractul de concesiune de bunuri proprietate publica este acel contract incheiat in forma scrisa prin care o autoritate publica, denumita concedent, transmite, pe o perioada determinata, unei persoane, denumita concesionar, care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica in schimbul unei redevente.

In cazul contractelor de concesiune de lucrari publice si de servicii, concesionarul primeste din partea concedentului dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor sau serviciile, pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unei sume de bani prestabilite.

Concedentul are obligatia de a atribui contractul de concesiune, adica de a-si selecta concesionarul, prin aplicarea procedurii licitatiei - regula, ori prin negociere directa - exceptia. In mod derogator de la regulile enuntate, bunurile proprietate publica pot fi concesionate prin atribuire directa companiilor nationale, societatilor nationale sau societatilor comerciale aflate in subordinea ministerelor, altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, consiliilor judetene ori consiliilor locale.

In cazul contractelor de concesiune de lucrari publice si a celor de servicii, calitatea de concedent o are:

orice organism al statului (autoritate publica sau institutie publica) care actioneaza la nivel central, regional sau local;

- orice organism de drept public, cu personalitate juridica, care a fost infiintat pentru a satisface nevoi de interes general, fara caracter comercial sau industrial

- alte structuri prevazute in art.8 din O.G. nr.34/2006.

Concesionarul este reprezentat de catre operatorul economic (persoana fizica sau juridica, de drept public sau privat, ori grupa de astfel de persoane cu activitate in domeniul care ofera in mod licit pe piata produse, servicii si/sau executa lucrari).

Obiectul contractului de concesiune

Obiectul juridic consta in transmiterea de drepturi si obligatii de exploatare a unui bun proprietate publica, a unei lucrari publice sau a unui serviciu public.

Concesiunea are astfel ca obiect exploatarea unui bun, activitati sau serviciu public in schimbul platii unei redevente.

Contractul de concesiune se incheie pe o perioada de maximum 49 de ani, durata putand fi prelungita prin acordul partilor cu cel mult jumatate din perioada initiala.

Concesiunea se aproba pe baza unui caiet de sarcini, aprobat de autoritatea concedenta.

Procedura de atribuire a unor astfel de contracte catre concesionar se poate face, dupa caz, prin una dintre urmatoarele forme: licitatie deschisa, licitatie restransa, dialog competitiv, negociere, cerere de oferta, concurs de solutii.

Procedura concesiunii impune ca aceasta se poate face:

prin licitatie publica deschisa sau deschisa cu preselectie;

prin negociere directa, atunci cand licitatia in una din formele de mai sus nu a determinat un castigator.

In contract sunt mentionate prevederile legale pe care se intemeiaza contractul care va cuprinde elementele de identificare ale partilor.

Redeventa rezultata din concesionarea unui bun, a unui serviciu sau a unei activitati    se face venit, la bugetul de stat, sau dupa caz, la bugetul judetean sau local.

Partile vor stabilii termenele de achitare a redeventei si modul de plata.

Nerespectarea termenelor de plata a redeventei de catre concesionar atrage plata unor penalitati, calculate pe zi de intarziere.

In aceste doua situatii concedentul sau dupa caz concesionarul va putea fi obligat la plata unor despagubiri.

- contractul de concesiune poate inceta si in caz de forta majora sau caz fortuit;

Caracterele juridice ale contractului de concesiune sunt urmatoarele:

• Da nastere la drepturi si obligatii in sarcina ambelor parti (sinalagmatic).
• Se incheie in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute (solemn).
• Este cu titlu oneros si cu executare succesiva in timp.
• Este constitutiv de drepturi reale.
• Este incheiat pe o perioada determinata (cel mult 49 de ani, putand fi prelungit pentru o perioada de cel mult jumatate din cea initiala) si are caracter intuitu personae, fapt care are doua consecinte juridice directe: subconcesionarea este interzisa, iar disparitia concesionarului duce la incetarea contractului.

Echilibrul financiar al concesiunii

Contractul de concesiune este guvernat de principiul echilibrului financiar al concesiunii.[3] Acest principiu semnifica faptul ca intre drepturile si obligatiile de natura contractuala ale celor doua parti trebuie sa existe un echilibru perfect.

Mai mult chiar, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executia obligatiilor sale, in cazul in care aceasta crestere rezulta in urma:

a) unei masuri dispuse de o autoritate publica;

b) a unui caz de forta majora (imprevizibil si insurmontabil) sau unui caz fortuit (de ex. calamitatile naturale, greva, embargoul, rechizitiile publice, razboiul, epidemiile, lipsa mijloacelor de transport / a energiei electrice, cand lipsa nu se datoreaza culpei unei parti).

Aparitia si efectele cazurilor de forta majora trebuie notificate de partea care se afla in imposibilitate de a-si indeplini obligatiile in timp util si trebuie dovedite cu acte eliberate de organele competente. Cazurile de forta majora pot avea ca efect fie suspendarea executarii contractului, fie incetarea contractului.

Incetarea contractului de concesiune

1. la expirarea termenului pentru care s-a incheiat, prin ajungerea la termen, daca partile nu convin in scris cu privire la prelungirea contractului.

2. prin denuntarea unilaterala de catre concedent, dar numai in situatiile in care interesul national sau local o impune si numai cu plata unei prealabile si juste despagubiri in sarcina concedentului (rascumpararea concesiunii); daca partile nu se inteleg cu privire la cuantumul despagubirii, va decide instanta de judecata competenta.

3. prin disparitia din orice cauza a concesionarului.

4. prin disparitia bunurilor concesionate datorita unei cauze de forta majora.

5. prin renuntarea unilaterala a concesionarului, in situatiile in care acesta se afla in imposibilitatea obiectiva de a-l exploata, fara plata unei despagubiri pentru concedent.

6. prin reziliere de catre concesionar, care intervine atunci cand concedentul nu-    si indeplineste obligatiile contractuale, cu plata unei despagubiri in favoarea concesionarului.

7. prin rezilierea unilaterala a contractului de concesiune de catre concedent, in situatia in care concesionarul nu-si indeplineste obligatiile asumate prin contract;

Formele concesiunii: concesiunea propriu-zisa; concesiunea cu titlu exclusiv; concesiunea cu titlu de monopol.

Contractele de concesiune pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

1. Dupa criteriul obiectului lor. Aceasta grupare este facuta de legiuitor in care prevede ca obiect al concesiunilor il pot constitui bunurile proprietate publica sau privata a statului, judetului, orasului, comunei sau activitatile si serviciile de interes national sau local.

2.Clasificarea dupa modul de incheiere a lor. Prin modul de incheiere se desemneaza modalitatea efectiva de selectionare a concesionarului de catre concedent,procedura obligatorie si prealabila momentului nasterii drepturilor si obligatiilor de natura contractuala a partilor.

In functie de acest criteriu, contractul de concesiune poate fi clasificat astfel:

a)      Contract de concesiune incheiat prin negociere directa;

b)      Contracte incheiate in urma unei licitatii publice a concesiunii;

c)      Contract de concesiune incheiat direct si obligatoriu.

3. In functie de natura concedentului, putem distinge doua mari grupe de contracte de concesiune in care concedent este un minister sau alt organ de specialitate a administratiei publice centrale sau dimpotriva, contracte in care aceasta calitate o are consiliul judetean sau local sau o institutie de interes public local.

Acest contract de concesiune este unul administrativ pentru ca:

1.Una din parti este o autoritate administrativa;

2.Contractul de concesiune cuprinde clauze prevazute in caietul de sarcini,stabilite de catre autoritatea administrativa concedenta si care sunt obligatorii pentru concesionare.

Concesiunea este un act de gestiune a patrimoniului propriu si nu un act de autoritate deoarece esenta concesiunii consta in administrarea de catre privat a patrimoniului public,in vederea eficientizarii economice a acestuia[4].Indiferent de initiatorul concesiunii, aceasta se bazeaza pe un studiu de oportunitate si se aproba pe baza unui caiet de sarcini.

Contractul cuprinde elemente de identificare a partilor respectiv nume, prenume domiciliu, denumire, sediu, cetatenie, nationalitate, reprezentantii legali. Contractul de concesiune se incheie in termen de 15 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel. Contractul se incheie in conformitate cu legea romana,indiferent de cetatenia sau nationalitatea concesionarului.

Continutul contractului de concesiune este format pe de o parte din clauze reglementare, fiind cuprinse in caietul de sarcini. Aceste clauze sunt prestabilite    si reprezinta unul din elementele specifice contractelor administrative.

La incheierea    contractului de concesiune partile vor conveni asupra cazurilor de incetare a contractului. Daca este cazul, contractul de concesiune va mentiona interdictia pentru concesionar de a subconcesiona in tot sau in parte unei alte persoane obiectul contractului.

Constitutia prin art.136 alin 4 contine dispozitii cu privire la concesiune: "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice,ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate".Dispozitii cu privire la concesiune se regasesc si in alte acte normative:

- Legea 15/1990[5] privind reorganizarea unitatilor de stat in regii autonome si societati comerciale (cat a ramas in vigoare din acest act normativ);

Legea 18/1991 privind fondul funciar , republicata cu modificarile si completarile ulterioare;

Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica/juridica,romana /straina. In ceea ce priveste initiativa concesionarii, legea pune pe acelasi plan initiativa publica cu cea privata cu precizarea ca aceasta revine concedentului sau oricarui investitor interesat.

Concesionarul are obligatia ca la expirarea termenului de concesiune sa restituie in deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat.

Prin incheierea contractului de concesiune nu are loc o transmitere de la concedent catre concesionar a proprietatii asupra bunului, lucrarii publice, sau a exclusivitatii puterii de organizare a serviciului public.

Contractul de concesiune a serviciului public este cel mai utilizat tip de contract administrativ. Prin acest contract autoritatile administratiei publice ii incredinteaza unui particular misiunea de a executa, de a pune in functiune o activitate publica (serviciu) contra unei remuneratii denumita redeventa, taxa incasata de la beneficiarii (utilizatorii) acestui serviciu[8].Concesionarul (executantul serviciului public) primeste sarcina sa realizeze si lucrarile publice necesare realizarii serviciului public caruia ii va asigura functionarea (ex: o linie de tramvai, troleibuz) si in acest caz. Contractul este de concesiunea de serviciu public .

Elementele esentiale ale contractului de concesiune ale serviciului public sunt: libera alegere a concesionarului cu respectarea dispozitiilor legale in materie, natura reglementara, nu contractuala a clauzelor privitoare la organizarea serviciului public, acesta se justifica prin faptul ca responsabilitatea administratiei pentru calitatea serviciului nu se transfera asupra concesionarului, ramane asupra administratiei, dreptul de control al administratiei (concedente) asupra concesionarului care executa serviciul. De asemenea, in temeiul celor afirmate anterior responsabilitatea administratiei, autoritatea administrativa care poate dicta sanctiuni unilaterale.