Contractul de vanzare-cumparare

Contractul de vanzare-cumparare

1. Notiunea si caracterele juridice ale

contractului de vanzare-cumparare comercial

Contractul de vanzare-cumparare comerciala reprezinta instrumentul principal prin care se realizeaza circulatia marfurilor de la producator la consumator.

Intrucat Codul comercial cuprinde numai reglementarile speciale privind contractul de vanzare-cumparare comerciala, referitoare la pretul marfii sau transferul dreptului de proprietate, sediul materiei ramane, in principal, reglementarea data de Codul civil vanzarii-cumpararii civile in art. 1294 - 1404, completata cu prevederile Codului comercial si, mai ales, cu cele ale legilor speciale comerciale.

Ceea ce deosebeste vanzarea-cumpararea comerciala de cea civila este functia economica a contractului si anume, interpunerea in schimbul bunurilor. Aceasta functie confera vanzarii-cumpararii caracter comercial .

Aceasta cerinta se impune, intrucat principala caracteristica a cumpararii si vanzarii comerciale o constituie intentia de revanzare, in sensul ca vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare si cumpararea este facuta in scopul revanzarii.

Pentru a constitui o trasatura definitorie a vanzarii-cumpararii comerciale, intentia de revanzare trebuie sa indeplineasca trei conditii :

intentia de revanzare sa existe la data cumpararii; in lipsa acesteia contractul nu are caracter comercial, fiind un act juridic;

sa fie exprimata de cumparator, cunoscuta celeilalte parti contractante[3];

sa priveasca, in principal, bunurile cumparate; in acest sens s-a apreciat ca daca bunurile cumparate au caracter accesoriu nu exista contract comercial.

In cazul cand cumparatorul nu a urmarit intentia de revanzare a marfii cumparate, actul nu este comercial ci unul civil. In acest sens, art. 5 din Codul comercial prevede ca nu se poate considera fapta de comert cumpararea de producte sau marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumul cumparatorului sau familiei sale.

Prin urmare, contractul de vanzare-cumparare comerciala poate fi definit ca fiind acordul de vointa care se realizeaza intre doua parti, numite vanzator si cumparator, prin care vanzatorul se obliga, in principal, sa transmita dreptul de proprietate si sa predea lucrul vandut, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul lucrului .

Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare comerciala

Din definitia contractului de vanzare-cumparare comerciala se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia:

. contractul este bilateral (sinalagmatic), adica da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti contractante;

. contractul este cu titlu oneros, ceea ce inseamna ca ambele parti urmaresc obtinerea unor foloase patrimoniale;

. contractul este comutativ, in sensul ca partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor contractuale din momentul incheierii contractului;

. contractul este consensual, adica el se incheie prin simplul acord de vointa al partilor contractante;

. contractul este translativ de proprietate, in sensul ca prin acest tip contract se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut de la vanzator la cumpatator.

2. Conditiile de validitate ale

contractului de vanzare-cumparare comerciala

In principiu, sunt aplicabile conditiile esentiale de validitate a conventiilor, si anume cele prevazute de art. 948 Cod civil: capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul contractului si cauza.

Capacitatea partilor. Ca regula generala, conditiile de capacitate sunt cele necesare pentru incheierea oricarui act juridic. Art. 1306 Cod civil stabileste ca "pot cumpara si vinde toti cei carora nu le este oprit prin lege", deci, ca in materie de vanzare-cumparare comerciala, capacitatea este regula, iar incapacitatea exceptia.

Contractul de vanzare-cumparare comerciala reprezinta o operatiune de interpunere in schimbul marfurilor; fiind o operatiune comerciala, care urmareste profitul, de existenta sa este legat, indisolubil si indiscutabil, elementul de risc. In aceste conditii, contractul de vanzare-cumparare comerciala nu poate fi privit altfel decat ca un act de dispozitie; in concluzie subiectii raportului juridic trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu, respectiv capacitatea de a dispune prin acte juridice .

In ceea ce priveste cazurile de incapacitate, acestea sunt expres si limitativ prevazute in lege si sunt calificate in doctrina de specialitate ca fiind "incapacitati speciale", iar in practica judiciara ca fiind "prohibitii sau interdictii de a cumpara" .

Astfel, art. 1307-1309 Cod civil reglementeaza urmatoarele interdictii de a vinde sau de a cumpara:

- interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare intre soti, interdictie menita sa apere principiul revocabilitatii donatiilor intre soti (art. 1307 C. civ.);

- interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare intre tutore si minorul aflat sub tutela sa (art. 1308 C. civ.);

- prohibitia mandatarului de a cumpara el insuti bunurile ce le detine in vederea vanzarii (art. 1308 C. civ.);

- interdictia pe care o au persoanele care administreaza bunurile statului si functionarii de stat de a cumpara bunuri pe care le au in administrare sau care se vand prin mijlocirea lor (art. 1308 C. civ.);

- interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare de catre persoanele care indeplinesc anumite functii in organele statului: art. 1309 C. civ. arata ca judecatorii nu pot fi cesionari ai unor drepturi litigioase, care sunt de competenta instantelor in a caror raza teritoriala isi exercita profesia.

Exista, insa, si anumite interdictii speciale de incheiere a contractului de vanzare-cumparare comerciala prevazute in Codul comercial si in legi speciale (Legea nr. 31/1990). Astfel:

- interdictia incheierii de catre prepus, in nume propriu si pe seama sa, a unor operatii comerciale de natura celor cu care este insarcinat; avand in vedere natura insarcinarilor prepusului, aceasta interdictie vizeaza, in primul rand, incheierea contractelor de vanzare-cumparare comerciala (art. 397 C. com.);

- interdictia incheierii de catre asociatii cu raspundere nelimitata a unor operatiuni care ar atinge interesele societatii comerciale, daca nu au obtinut acordul prealabil al celorlalti asociati (art. 82 alin. (1) din Legea privind societatile comerciale).

. Consimtamantul este acordul de vointa al partilor in sensul transmiterii de la vanzator la cumparator a proprietatii asupra bunului, in schimbul unui pret. Efectele principale ale momentului cand se realizeaza acordul de vointa sunt:

- transferul dreptului de proprietate;

- riscul pieirii fortuite a bunului vandut.

Consimtamantul poate imbraca diverse modalitati, care se traduc prin crearea unor varietati de vanzare comerciala (pe incercate, pe gustate, prin masurare, numarare, cantarire, dupa mostra etc.).

Vanzarea alternativa este acea vanzare care are ca obiect un lucru pe care cumparatorul isi rezerva facultatea de a-l alege dintr-un total de mai multe lucruri (art. 1026 si 1296 C. civ.). La vanzarea alternativa, proprietatea lucrului se stramuta de abia in momentul alegerii lucrului.

Vanzarea pe gustate. Caracteristica acestui tip de vanzare sau de cumparare este facultatea rezervata cumparatorului de a-si exprima consimtamantul sau dupa ce va gusta marfa.

Vanzarea dupa mostra. Aceasta varietate de vanzare prezinta avantajul caracterului obiectiv al conditiei fata de vanzarea pe gustate, unde realizarea vanzarii depinde de gustul cumparatorului. Partile au cazut de acord asupra calitatii marfii, luand drept criteriu determinant o fractiune dintr-o cantitate mai mare, cumparatorul isi rezerva dreptul de a cumpara fractiunea cu intreaga marfa care se cumpara. Cumparatorul este indreptatit sa refuze marfa, daca aceasta nu corespunde mostrei .

Vanzarea pe incercate. Vanzarea este perfectata de la inceput, supusa insa conditiei suspensive a incercarii. Consimtamantul cumparatorului este determinat de o verificare, iar in caz de neintelegere, verificarea se poate face in temeiul prevazut de lege.

Vanzarea cu gramada sau in bloc are ca obiect o cantitate de bunuri generice, susceptibile de cantarire, masurare, numarare, dar care nu sunt individualizate astfel, ci sunt determinate global, prin masa acestora (art. 1299 C. civ.). Partile se invoiesc la un pret global pentru intreaga cantitate (de exemplu: se vinde porumbul dintr-un hambar cu 600 lei). Cu toate ca obiectul vandut nu este masurat, cantarit ori numarat, in momentul incheierii contractului, vanzarea este perfecta si riscurile trec asupra cumparatorului din momentul in care partile au cazut de acord asupra lucrului si pretului.

Vanzarea cu plata pretului in rate se incheie intre o unitate comerciala, persoana juridica indreptatita, referitor la bunurile stabilite de lege, cu plata unui acont la incheierea contractului si plata deferentei de pret in rate lunare, retinute de unitatea de la care cumparatorul primeste salariul. Aceasta vanzare este guvernata de regulile generale ale contractului de vanzare-cumparare cu luarea in consideratie a dispozitiilor din reglementarea speciala.

Vanzarea dupa catalog este o alta modalitate de vanzare si determinare a calitatii marfii. Cataloagele editate pentru o gama larga de produse cuprind caracteristicile marfii, pretul si alte date necesare. Contractul se incheie prin corespondenta, fiind supus regulilor generale ale contractului de vanzare-cumparare comerciala .

. Obiectul contractului. Datorita caracterului bilateral, contractul de vanzare-cumparare comerciala da nastere unor obligatii in sarcina ambelor parti: vanzatorul este obligat sa predea lucrul, iar cumparatorul sa plateasca pretul.

Fiecare obligatie are ca obiect o anumita prestatie. Obligatia vanzatorului priveste lucrul vandut, iar obligatia cumparatorului priveste pretul vanzarii. Aceste doua prestatii formeaza obiectul contractului.

Marfa vanduta sau cumparata constituie obiectul material al contractului.

Lucrul vandut. Obiectul contractului de vanzare-cumparare comerciala poate sa constea in orice fel de lucruri (bunuri) mobile sau imobile (acestea din urma cu conditia sa faca parte din fondul de comert al comerciantului) , corporale sau incorporale, lucruri prezente sau viitoare, lucruri determinate sau determinabile.

Potrivit dispozitiilor Codului civil si, dupa caz, ale legislatiei speciale lucrul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- lucrul sa fie in circuitul civil, conditie ce rezulta din prevederile art. 1310 C. civ. si din care se deduce ca, in principal, orice lucru aflat in comert poate fi vandut;

- lucrul trebuie sa existe; potrivit regulii de drept comun el trebuie sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor, in caz contrar, obiectul vanzarii este imposibil si contractul este lovit de nulitate. In materie comerciala, vanzarea unor lucruri viitoare este frecventa, imbracand forma unei vanzari cu termen, termen la care existenta bunului este neindoielnica;

- lucrul sa fie determinat sau determinabil; lucrul este determinat cand in contract au fost prevazute elementele de individualizare a acestuia sau care arata genul, cantitatea si calitatea lucrului (pentru bunuri generice). Lucrul este determinabil cand in contract se prevad numai elementele cu ajutorul carora se va determina in viitor lucrul;

- lucrul sa fie proprietatea vanzatorului; deriva din caracterul translativ de proprietate al contractului, fiind, deci, necesar ca vanzatorul sa fie proprietar.

Pretul vanzarii. Pentru a incheia contractul de vanzare-cumparare, partile trebuie sa cada de acord nu numai asupra lucrului vandut, ci si asupra pretului care este obiectul prestatiei cumparatorului. Pretul reprezinta suma de bani pe care cumparatorul se obliga sa o plateasca vanzatorului, in schimbul lucrului cumparat.

Pretul este elementul cel mai important al contractului de vanzare comerciala si, la fel ca in dreptul civil, trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa fie stabilit in bani, pentru ca altfel este vorba de un contract de schimb;

se fie determinat sau determinabil; fie exprimat complet prin indicarea sumei, fie sa se prevada in contract elemente cu ajutorul carora urmeaza a se stabili in viitor cuantumul pretului. Poate fi determinat si prin trimiterea la un alt pret sau prin stabilirea pretului de catre o terta persoana determinata de parti .

sa fie real, cu dublu inteles: serios si sincer si sa fie efectiv, adica sa se plateasca de catre cumparator vanzatorului. Pretul este sincer si serios cand elementele de fapt lasate la aprecierea instantei arata ca el reprezinta o contraprestatie reala, in raport de valoarea lucrului vandut. in cazul in care pretul este fictiv sau derizoriu, contractul de cumparare este nul pentru ca prestatia cumparatorului a ramas fara obiect si, la randul lui, contractul ramane fara obiect.

3. Efectele contractului de vanzare-cumparare comerciala

In materia vanzarii-cumpararii, efectele contractului comercial sunt aceleasi cu cele produse de contractul civil, cu unele distinctii si dezvoltari specifice.

Principalul efect al contractului de vanzare-cumparare il constituie transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului de la vanzator la cumparator.

De asemenea. din contractul de vanzare-cumparare se nasc anumite obligatii in sarcina partilor in legatura cu lucrul vandut si pretul vanzarii.

3.1. Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor

de la vanzator la cumparator

Contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de proprietate. In temeiul contractului incheiat, dreptul de proprietate asupra lucrului se transmite de la vanzator la cumparator.

In privinta transmiterii dreptului de proprietate asupra lucrului vandut si a riscurilor, Codul comercial cuprinde putine dispozitii, astfel ca regulile generale sun stabilite in Codul civil si regulile specifice sunt prevazute de Codul comercial (art. 1 C. com.).

Potrivit Codului civil, de regula, transmiterea dreptului de proprietate opereaza in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Sunt insa si cazuri cand dreptul de proprietate se transmite ulterior incheierii contractului, dupa indeplinirea unor cerinte ale legii .

In conformitate cu prevederile art. 1295 Cod civil, transmiterea proprietatii marfii asupra cumparatorului opereaza in momentul incheierii contractului, desi lucrul nu a fost predat si pretul nu a fost numarat.

Odata cu transmiterea dreptului de proprietate, se transmit de la vanzator la cumparator si riscurile. Deci, in principal, o data cu incheierea contractului, chiar daca lucrul nu s-a predat, riscul va fi suportat de cumparator, in calitate de proprietar, conform principiului res perit domini.

In Codul comercial este reglementata transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor in anumite situatii speciale. Aceste situatii privesc contractele de vanzare-cumparare comerciale al caror obiect il formeaza bunurile determinate generic. Astfel:

- in situatia bunurilor care circula de pe o piata pe alta, prin intermediul carausilor, transferul opereaza in momentul predarii bunului catre carausi, in vederea transportului ;

- in cazul marfurilor care se transporta pe apa, vanzarea este supusa conditiei sosirii in buna stare a acelui vas (conditie suspensiva - sosirea vasului - care afecteaza contractul).

In materia riscurilor, art. 62 C. com cuprinde dispozitii care fac aplicarea regulii generale privind transmiterea riscurilor. Textul reglementeaza doua situatii distincte:

in prima parte a textului este reglementata situatia cand vanzatorul a avut la dispozitia sa bunurile determinate generic, in chiar momentul incheierii contractului, sau si le-a procurat ulterior in vederea executarii contractului. Daca bunurile pier fortuit inainte de predarea lor (individualizare), vanzatorul ramane obligat sa predea bunuri in cantitatea si calitatea convenita.

in partea a doua a textului este reglementata situatia in care vanzatorul, neavand bunurile contractate, a cautat sa si le procure de la un tert. Desi tertul le-a expediat, bunurile nu au sosit la vanzator. Si in acest caz, intrucat bunurile au pierit fortuit inainte de a fi predate cumparatorului, riscul il suporta vanzatorul. Acesta ramane obligat sa predea cumparatorului cantitatea de bunuri convenita la termenul prevazut in contract.

3.2. Obligatiile partilor

Obligatiile vanzatorului

Potrivit dispozitiilor art. 1313 C. civ. principalele obligatii ale vanzatorului sunt:

a)      sa predea lucrul cumparatorului;

b)      sa raspunda pentru lucru, adica sa il garanteze pe cumparator in privinta lucrului dobandit (asigurarea conformitatii marfii cu stipulatiile contractuale).

Partile, prin acordul lor de vointa, pot conveni si alte obligatii in sarcina vanzatorului si pot aduce modificari obligatiilor reglementate de lege.

a) Obligatia de a preda lucrul vandut

Prin predare se intelege punerea efectiva a lucrului la dispozitia cumparatorului, astfel incat acesta sa poata sa-si exercite toate prerogativele pe care i le confera dreptul de proprietate asupra lucrului .

Obiectul obligatiei de predare il constituie lucrul vandut, asupra caruia au convenit partile contractante.

In conditiile art. 1324 C. civ., bunul individual determinat "trebuie predat in starea in care se afla in momentul vanzarii". Insa, in cazul bunurilor determinate generic, vanzatorul trebuie sa predea bunuri de calitate mijlocie (art. 1103 C. civ.).

Obligatia de predare cuprinde si accesoriile lucrului si tot ceea ce tine de folosirea normala a acestuia (art. 1325 C. civ.); de asemenea, ea cuprinde si obligatia de a conserva lucrul pana la predare (art. 1074 C. civ.).

Marfa se preda la locul convenit in contract. In lipsa unei stipulatii exprese in contract, predarea se va face la locul situatiunii bunului vandut, in momentul incheierii contractului (art. 1319 C. civ.). In cazul bunurilor determinate prin caractere generice, in lipsa vreunei stipulatiuni, plata se va face la domiciliul sau sediul debitorului (vanzatorului) potrivit art. 1104 C. civ. Asadar, in lipsa unei prevederi exprese contractuale sau a situatiunii bunului intr-un anumit loc, plata este cherabila.

Lucrul vandut trebuie predat la termenul convenit de catre partile contractante. daca partile nu au stabilit un termen, predarea se va face potrivit principiilor generale, imediat dupa realizarea acordului de vointa sau la cererea cumparatorului.

In ceea ce priveste suportarea cheltuielilor predarii lucrului vandut (cantarire, masurare, numarare etc.), daca partile nu au convenit altfel, aceasta revine vanzatorului, iar cheltuielile de ridicare a lucrului (incarcare, descarcare, transport etc.) sunt in sarcina cumparatorului (art. 1317 C. civ.).

b) Obligatia de garantie

Pe langa obligatia de predare a lucrului, vanzatorul are si o obligatie de garantie, care se manifesta sub dublu aspect:

- garantia linistitei folosinte a lucrului (garantie contra evictiunii);

- garantie utilei folosinte a lucrului (garantie contra viciilor).

Garantia contra evictiunii. Potrivit dispozitiilor art. 1337 C. civ. "vanzatorul raspunde pentru evictiune totala sau partiala a lucrului, precum si pentru sarcinile care greveaza lucrul vandut si care nu au fost declarate la incheierea contractului".

Prin evictiune se intelege pierderea dreptului de proprietate asupra lucrului, total sau in parte, ori tulburarea cumparatorului in exercitarea dreptului de proprietate, rezultand din valorificarea de catre un tert a unui drept asupra lucrului vandut, drept care exclude dreptul dobandit de cumparator in temeiul contractului de vanzare-cumparare.

In materie comerciala, problema evictiunii este de rara aplicatie, pentru ca principalul obiect al obligatiei comerciale il constituie bunurile mobile, la care posesiunea de buna-credinta valoreaza titlu de proprietate si intrucat necesitatea unei sigurante in comert impune o verificare atenta a titlurilor vanzatorului .

Problema evictiunii s-ar pune numai atunci cand vanzatorul a instrainat in mod succesiv bunul mobil la doi cumparatori, situatie in care primul cumparator ar putea fi evins, daca al doilea cumparator a intrat cu buna-credinta in posesia lui.

Acceptand teza ca vanzarea unui bun imobil ce face parte din fondul de comert al comerciantului reprezinta o fapta de comert, obligatia de garantie contra evictiunii este configurata de dispozitiile legii civile in aceasta materie.

La vanzarea fondului de comert, obligatia de garantie a vanzatorului se transpune prin obligatia acestuia de neconcurenta a cumparatorului fondului. Ca urmare, ii este interzis vanzatorului sa-l tulbure pe cumparator in linistita folosinta a dreptului de proprietate asupra fondului de comert, prin exercitarea aceluiasi comert sau a unuia asemanator in vecinatatea fondului de comert vandut .

Garantia contra viciilor lucrului. Potrivit prevederilor art. 1352 C. civ., vanzatorul va raspunde pentru viciile ascunse ale lucrului vandut, daca, din cauza acestora, lucrul nu este bun de intrebuintat, dupa destinatia sa, sau intrebuintarea sa este atat de micsorata, incat se poate presupune ca cumparatorul nu l-ar fi cumparat, sau nu ar fi dat pretul achitat, daca ar fi cunoscut viciile lucrului.

Pentru a exista obligatia de garantie contra viciilor lucrului trebuie indeplinite mai multe conditii:

- in primul rand, vanzatorul datoreaza garantie atat pentru viciile ascunse, cat si pentru viciile aparente ale lucrului. Astfel, prevederile art. 70 C. com dispun: "Cumparatorul unor marfuri sau producte provenind din o alta piata, este dator sa denunte vanzatorului viciile aparente in timp de doua zile de la primire, ori de cate ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiunilor exceptionale in care se afla lucrul vandut sau persoana cumparatorului".

Viciile ascunse sunt acele lipsuri calitative ale lucrului care nu puteau fi descoperite la predare, folosind mijloacele obisnuite de verificare si care fac lucrul impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sale sau ii micsoreaza intrebuintarea.

Raspunderea vanzatorului pentru viciile aparente priveste bunurile care se transmit de pe o piata pe alta. Legea are in vedere cazurile cand cumparatorul nu preia direct bunurile de la vanzator, ci de la caraus.

Cumparatorul mai poate reclama lipsurile aparente si in cazul cand bunurile circula pe aceeasi piata, daca el nu a avut posibilitatea sa preia personal bunurile de la vanzator.

Intrucat reclamarea viciilor aparente este legata de posibilitatea ori imposibilitatea cumparatorului de a lua parte la predarea bunurilor, inseamna ca vanzatorul nu va raspunde pentru viciile aparente, chiar daca bunurile se transmit de pe o piata pe alta, cand cumparatorul a preluat personal bunurile de la vanzator .

Potrivit legii, dupa expirarea termenului de doua zile prevazut de art. 70 C. com., cumparatorul nu mai poate reclama viciile aparente ale bunurilor primite.

In cazul in care viciile aparente au fost aduse la cunostinta vanzatorului in termen, cumparatorul poate reclama viciile aparente in termen de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958). Termenul curge de la data nasterii dreptului la actiune, adica de la constatarea viciilor aparente.

Cat priveste viciile ascunse, Codul comercial reglementeaza numai termenul de doua zile (socotit de la descoperirea viciilor) inauntrul caruia cumparatorul trebuie sa aduca la cunostinta vanzatorului viciile ascunse ale bunurilor. Si in acest caz, expirarea termenului decade pe cumparator din dreptul de a mai reclama viciile lucrului vandut.

- in al doilea rand, vanzatorul raspunde numai daca viciile ascunse existau in momentul vanzarii;

In cazurile in care dreptul de proprietate nu se transmite in momentul incheierii contractului, vanzatorul va raspunde si pentru viciile ulterioare vanzarii, dar numai pana la data transmiterii dreptului de proprietate.

- in al treilea rand, vanzatorul raspunde pentru viciile ascunse ale lucrului numai daca acestea sunt grave, adica datorita lor lucrul devine impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau ii micsoreaza intrebuintarea in asa masura, incat sa se poata presupune ca daca le-ar fi cunoscut, cumparatorul nu ar fi incheiat contractul sau ar fi platit un pret mai mic.

Obligatiile cumparatorului

Potrivit Codului civil, principala obligatie a cumparatorului este aceea de a plati pretul vanzarii (art. 1361). Dar cumparatorul are si alte obligatii, cum sunt obligatia de a primi lucrul vandut, si in anumite cazuri, obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii.

a) Obligatia de plata a pretului

Cumparatorul datoreaza pretul prevazut in contract, adica: pretul determinat sau determinabil, pretul convenit ori cel dovedit in conditiile legii.

Data platii este prevazuta de parti in contract sau rezulta din uzante. In general, ea este legata de data predarii efective a marfii sau a transmiterii dreptului de proprietate.

Plata se face la locul determinat de parti sau, in lipsa intelegerii, locul unde se preda bunul vandut (art. 1362 C. civ.).

La vanzarile avand ca obiect o suma mare de bani, plata pretului se poate esalona in mai multe etape. Plata pretului in rate constituie numai o modalitate de executare, ce nu afecteaza natura contractului si nu il transforma in contract cu executare succesiva. Rezulta, deci, ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data stabilita pentru plata ultimei rate .

Potrivit legii, cumparatorul datoreaza, pe langa pretul vanzarii, si dobanda pretului (art. 1363 C. civ.) in toate cazurile de intarziere la plata pretului. Dobanda este datorata de la data scadentei si pana la plata sumei care constituie pretul vanzarii.

Cat priveste plata dobanzii, in materie comerciala sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000 care reglementeaza si cuantumul dobanzii legale in materie comerciala.

Daca partile nu au stabilit pretul si urmeaza a se stabili adevaratul pret sau pretul curent, se vor aplica regulile stabilite de art. 40 C. com.

In conditiile art. 1364 C. civ., in situatia in care cumparatorul este tulburat in posesia lucrului vandut sau are motive de a se teme ca va fi tulburat, el poate sa suspende plata pretului pana la incetarea tulburarii.

b) Obligatia de a lua in primire lucrul vandut

Aceasta obligatie este corelativa obligatiei vanzatorului de a preda marfa si se realizeaza la data si locul convenit de parti in contract.

Luarea in primire a lucrului vandut se face la data si locul convenite de parti in contract. Daca partile nu au stabilit un termen, preluarea bunului se va face potrivit principiilor generale, imediat dupa realizarea acordului de vointa sau la cererea vanzatorului.

c) Obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii

Potrivit Codului civil, daca partile nu au convenit altfel, cheltuielile vanzarii sunt in sarcina cumparatorului in lipsa de stipulatie contrara (daca partile nu au convenit altfel).

Prin cheltuieli ale vanzarii se inteleg cheltuielile ocazionate de vanzare, cum ar fi: taxa de autentificare, taxa de timbru, taxa de publicitate imobiliara etc.

3.3. Consecintele nerespectarii obligatiilor contractuale

Potrivit legii, in cazul in care una dintre parti nu isi executa obligatiile asumate, cealalta parte este indreptatita sa uzeze de exceptia de neexecutare, sa ceara rezolutiunea contractului sau sa ceara executarea acestuia.

Exceptia de neexecutare este un mijloc de aparare al partilor oricarui contract sinalagmatic, in temeiul caruia atat cumparatorul, cat si vanzatorul sunt deopotriva indreptatiti sa refuze propria executare, cat timp cealalta parte nu isi indeplineste obligatia corelativa.

Potrivit art. 1362 Cod civil, predarea lucrului si plata pretului sunt simultane, ceea ce inseamna ca vanzatorul nu poate fi obligat sa predea lucrul vandut, in cazul in care cumparatorul nu plateste pretul. Asadar, cumparatorul ce nu si-a executat obligatia de plata a pretului, nu poate cere vanzatorului predarea lucrului, vanzatorul fiind indreptatit sa invoce exceptia de neexecutare.

Rezolutiunea este o sanctiune ce intervine in caz de neexecutare a obligatiile contractuale.

Conform art. 67 C. com., cand mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea contractului, una din parti a oferit celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si aceasta nu-si indeplineste la termenul fixat obligatiunea sa, atunci contractul se considera desfiintat in favoarea partii care isi executase obligatiunea sa.

Asadar, daca in contractul de vanzare cumparare s-a prevazut un termen de predare a lucrului cu plata pretului la acelasi termen, contractul se desfiinteaza in cazul cand, inainte de implinirea termenului cumparatorul ofera pretul, iar vanzatorul nu preda lucrul la termenul convenit. Deci, art. 67 C. com. are in vedere o rezolutiune comerciala speciala, de plin drept, in vanzarile cu termen.

Pentru a fi aplicabile aceste dispozitii se cer indeplinite 3 conditii:

a)      existenta unui contract cu termen comun de executare;

b)      partea care voieste sa beneficieze de dispozitiile art. 67 C. com. trebuie sa-si execute integral obligatia, inainte de expirarea termenului;

c)      cealalta parte, careia i se adreseaza oferta sa nu-si fi indeplinit obligatiile la termen.

Pentru a fi incidente dispozitiile art. 67 C. com., toate cele 3 conditii trebuie indeplinite cumulativ.

Executarea coactiva. Potrivit art. 1021 C. civ., partea in privinta careia obligatia nu s-a executat, are alegerea de a sili cealalta parte contractanta sa execute contractul cand este posibil sau sa ceara desfiintarea contractului cu daune. Intr-o asemenea situatie, datorita faptului ca intre comercianti raporturile juridice se afla intr-o interconexiune, nerespectarea obligatiilor dintr-un contract poate avea consecinte negative in lant asupra altor raporturi contractuale.

In aceste conditii, Codul comercial (art. 68) a reglementat un mijloc mai eficient de executare a obligatiilor, denumit in doctrina executare coactiva , care sa ajute la derularea operatiunilor comerciale cu rapiditate.

Conditiile executarii coactive in vanzarea-cumpararea comerciala sunt :

a)      raspunderea debitorului contractual se intemeiaza pe culpa prezumata a acestuia, decurgand din faptul neexecutarii obligatiei asumate;

b)      creditorul trebuie sa fi suferit un prejudiciu decurgand din diferenta in plus sau in minus fata de pretul prevazut in primul contract de vanzare-cumparare, la care se pot adauga daunele ce trebuie probate;

c)      existenta conexiunii cauzale intre neexecutare si prejudiciul subsecvent suferit de creditorul care a fost nevoit sa recurga la vanzarea sau cumpararea pe contul cocontractantului;

d)      creditorul care recurge la procedura de executare coactiva trebuie sa-si fi executat efectiv obligatia sa;

e)      creditorul care recurge la procedura instituita de art. 68 C. com. trebuie sa dea dovada de corectitudine profesionala, in sensul ca vanzarea sau cumpararea in contul cocontractantului sa fie sincera, iar nu fictiva, evitand orice masura sau act care ar fi de natura sa agraveze situatia debitorului aflat in culpa.

3.4. Raspunderea pentru nerespectarea obligatiilor

Potrivit dreptului comun, pentru nerespectarea obligatiilor din contractul de vanzare-cumparare partea in culpa va raspunde sub forma penalitatilor si sub forma despagubirilor (daune-interese).

Raspunderea sub forma penalitatilor intervine in cazul cand in contractul de vanzare-cumparare s-a stipulat o clauza penala (art. 1066 C. civ.). Potrivit dreptului comun, in scopul asigurarii executarii obligatiilor asumate in contract, partile pot conveni ca partea care nu isi va respecta obligatia sa plateasca celeilalte parti o suma de bani denumita penalitati.

Raspunderea sub forma despagubirilor intervine in cazul in care, din cauza nerespectarii obligatiilor din contractul de vanzare-cumparare, a fost cauzat un prejudiciu. In conditiile prevazute de Codul civil, partea in culpa este obligata sa plateasca despagubiri.

In cazul in care partile au stipulat o clauza penala in contractul de vanzare-cumparare, creditorul nu mai are dreptul sa pretinda si despagubiri, chiar daca prejudiciul ar fi mai mare decat suma care face obiectul clauzei penale .