INCHEIEREA SI INCETAREA CONTRACTULUI

INCHEIEREA SI INCETAREA CONTRACTULUI

1. FORMA SI LIMBA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL

FORMA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL

Art.28 din Legea nr. 11/ 1971 consacra obligativitatea formei scrise a contractelor de comert international. Perfectarea contractelor de acest gen in forma scrisa prezinta multiple si importante avantaje, dintre care mentionam:

- creeaza pentru parti posibilitatea de a preciza in termeni clari continutul contractului si prin consecinta se reduce riscul aparitiei unor intelegeri ulterioare intre partenerii contractuali atat cu privire la existenta contractului in sine, cat si referitor la intinderea drepturilor si obligatilor generate de acesta pe seama fiecaruia dintre ei;

- confera certitudinea momentului perfectarii contractului si delimiteaza astfel obligatile contractuale propriu- zise in raport cu negocierile precontractuale, lipsind de eficenta juridica toate documentele anterioare care nu au fost incorporate in contract;

- faciliteaza controlul si supravegherea modului de executare a obligatilor contractuale, ceea ce prezinta o importanta deosebita mai cu seama in cazul contractelor de lunga durata care sunt foarte frecvent utilizate in contractele de comert international.

Utilizarea formei scrise a contractelor de comert international este evidentiata si in cadrul conditilor generale elaborate sub egida CEE - ONU care cer utilizarea formei scrise, iar pentru cazul in care a fost realizat intre parti in prealabil un acord verbal, confirmarea letrica neintarziata a acestuia.

Practica arbitrala din Romania a statuat cu valoare de principiu ca "cerinta formei scrise este impusa atat in cazul contractului de comert exterior ce se incheie intre persoane prezente, cat si in acela al contractului dintre persoane absente (care nu sunt de fata)" .Pare firesc sa fie asa deoarece ratiunile care legitimeaza si impun forma scrisa pentru contractele de comert international raman aceleasi in toate situatiile, indiferent de modul de incheiere a unor asemenea contracte.

In cazul contractelor incheiate prin corespondenta, (deci a contractelor intre absenti), cerinta formei scrise se cosidera indeplinita daca elementele contractului de comert international rezulta dintr-o comanda si o confirmare de comanda, ambele scrise, sau dintr-o oferta si din acceptarea acesteia, realizate printr-un schimb de scrisori, de telegrame sau de telexuri.

Aceeasi instanta arbitrala a mai decis intr-o speta ca "orice parte poate sa recunoasca in scris existenta contractului extern, desi cealalta parte nu l-a semnat; o asemenea manifestare de vointa exclude contestarea ulterioara, in instanta de arbitrj, a existentei acelui contract."Per a contrario rezulta ca recunoasterea verbala a existentei unui contract de comert international este ineficenta din punct de vedere juridic.

Consacrand obligativitatea formei scrise a contractelor de comert international din Romania a statual ca invocarea unei conventii verbale nu autoriza dovada cu martori a existentei raporturilor contractuale intre partile litigante.

Teza obigativitatii formei scrise a contractului de comert international determina inevitabil o legitima intrebare, si anume: forma scrisa este ceruta ad validitatem, sau numai ad probationem.

In practica sa anterioara anului 1990, Curtea de Arbitraj Comercial International Bucuresti a impins dincolo de limita rezonabilului cerinta obligativitatii formei scrise a contractelor externe statuan ca " forma scrisa intereseaza insasi existenta , iar nu numai proba actului juridic" .Asadar, in optica de atunci a instantei de arbitraj comercial international forma scrisa erea considerata conditie de validitate a contractului de comert international.Prin consecinta aceeasi instanta a mai decis ca nerespectarea formei scrise" duce inevitabil la nulitatea absoluta a actului juridic".

Instituind obligativitatea formei scrise in ceea ce priveste contractele de comert international, art.28 din Legea nr. 1/1971 nu face nici o distinctie intre inscrisurile autentice si cele sub semnatura privata si de aici concluzia ca in conceptia legiuitorului cerinta formei scise este indeplinita si atunci contractul de comert international este constat printr-un inscris autentic si atunci cand acel contract este constat printr-un inscris sub semnatura privata sau prin doua sau mai multe asemenea inscrisuri.

In fine, teza potrivit careia cerinta formei scrise are semnificatia unei conditii de validitate a actului juridic nu se armonizeaua nici cu anumite dispozitii legale relativ recente din legislatia noastra. Astfel, conform art.71, alin.1 din Legea nr. 105/1992, coroborat cu art.86 din aceeasi lege, contractul este stabilit conditilor de forma stabilite prin legea care ii carmuieste fondul.Totusi contractul se considera valabil incheiat din punct de vedere al formei daca: partile care se gasesc, la data cand l-au incheiat, in state diferite, au indeplinit conditile de forma cerute de legea unuia dintre aceste state; reprezentantul partii a indeplinit conditiile de forma ale statului unde s-a aflat in momentul incheierii contractului.

Din economia celor doua texte coroborate rezulta ca din punct de vedere al formei contractul de comert international la care participa si subiectii de drept de nationalitate romana nu este supus in mod necesar legii romane, ci poate primi incidenta legii tarii partenerului stain sau incidenta tarii locului de incheiere a lui. Desigur un loc important in acesta privinta il are lex voluntatis; alaturi de aceasta poate prezenta relevanta, in conditile precizate de art.86., alin.2 din Legea nr.105/1992, si lex contractus si, chiar legea tarii partenerului strain.

Asa fiind urmeaza sa conchidem ca forma scrisa nu poate constitui o conditie de validitate a contractelor de comert international, ci reprezinta doar o conditie de ordin probator, care si ea urmeaza a fi apreciata in functie de prevederile legii care, in armonie cu lex voluntatis sau, dupa caz, cu precizarile normei conflictuale incidenta in situatia data, guverneaza conditile de forma ale contractului concret avut in vedere.

Indeplinirea formei scrise poate fi realizata in diferite moduri particularizandu-se in functie de felul cum se perfecteaza contractul.

Astfel, contractele intre prezenti sunt constate de regula, printr-un inscris unic in care se consemneaza toate clauzele convenite de parti si pe care isi pun semnaturile acestia( adica partile) sau, dupa caz, reprezentantii lor autorizati. Respectivul inscris este supus formalitatilor dublului( sau multiplului exemplar), iar atunci cand este cazul, mentiunii "bun si aprobat".

Contractele incheiate prin corespondenta(numite si contracte intre absenti) de regula nu se constata printr-un inscris unic. De altfel nici legislatia Romaniei si nici practica arbitrala formata la noi nu cer redactarea unui inscris unic intr-o atare ipoteza. Fireste, daca partile doresc ca acordul lor de vointa sa fie consemnat printr-un asemenea inscris nimic nu se opune ca ele sa nu procedeze in consecinta. Practica de incheiere a contractelor comerciale internationale releva ca marea majoritate a contractelor de acest gen, atunci cand se perfecteaza intre persoane aflate la distanta, sunt realizate prin cel putin doua inscrisuri distincte: oferta si acceptarea, comanda urmata de confirmare.

Uneori unul din aceste inscrisuri este inlocuit cu un act de conduita savarsit de catre una dintre parti ce da expresie vointei acesteia de a incheia contractul si care semnifica fie o accepatre tacita a ofertei, fie un inceput de executarea a contractului. Este ipoteza in care oferta scrisa ori comanda scrisa adresata unui virtual partener contractual determina ca reactie din partea acestuia nu emiterea unui inscris cuprinzand acceptarea ofertei sau, respectiv confirmarea comenzii, ci manifestarea unei atitudini de natura a exprima acceptarea tacita ori indeplinirea unui act de executare a ceea ce i s-a propus, sau a ceea ce i s-a cerut.

Contractele de comert international nefiind acte juridice solemne, nu se cere ca inscrisul constatator al unui astfel de contract sa fie autentificat. Aceasta este regula, dar ea suporta o derogare si anume: se cere inscris autentic atunci cand in raportul obligational de natura comerciala este necesara indeplinirea unei operatiuni juridice civile - precum constituirea unei ipoteci conventionale conform art.1772 Cod civil - pentru a carei valabilitate insasi legea civila pretinde redactarea unui inscris autentic.

Nu exista reguli imperative privind redactarea inscrisurilor prin care se constata existenta si continutul contractului de comert international. Asemenea inscrisuri pot fi concepute de o maniera profesionala astfel incat sa redea intr-o forma coerenta si logic inchegata intregul continutul al cotractului - cum se intampla in cazul in care exista un inscris unic semnat de ambele parti contractante sau de reprezentantii acestora - sau pot fi redactate mai simplificat, utilizandu-se formule si expresii lapidare apte totusi sa exprime vointa partilor de a obliga, cum este cazul scrisorilor, telegramelor, telefaxurilor, telexurilor .

Exista in practica de incheiere a contractelor de comert international o tendinta de simplificare a operatiunii de redactare a inscrisului unic constatator al contractului concretizata in utilizarea de catre parti a conditilor generale , sau a contractelor tip ori a contractelor cadru elaborate prin unificare si standardizarea uzantelor comerciale din domeniul caruia apartine contractul concret perfectat.

1.2. LIMBA CONTRACTULUI DE COMERT INTERNATIONAL

Partile contractului de comert international au libertatea sa aleaga limba in care sa fie redactat acesta( adica contractul). Frecvent, contractele de acest gen se incheie in doua sau trei exemplare originale avand continut identic, dar fiind redactate in limbi diferite. Intr-o atare ipoteza, un exemplar din contract se redacteaza intr-una din limbile de larga circulatie internationala, acel exemplar constituind elementul de referinta pentru ipoteya aparitiei ulterioare a unor neintelegeri intre partenerii contractuali. De regula, preferinta partilor vizeaza limba ce contine notiuni, formule si expresii adecvate tehnicii comerciale apte sa redea specificul contractului si care sunt in mod obisnuit utilizate in comertul international.Asa este bunaoara limba engleza care este frecvent utilizata ca limba a contractelor din domeniul transportului maritim.

Hotararea adoptata de parti cu privire la limba contractului precizeaza interes atat la momentul intocmirii documentelor initiale, cat si ulterior acestui moment. De regula, limba contractului este limba corespondentei comerciale subsecvente, precum si in limba in care se va desfasura procedura de solutionare a unui eventual litigiu. Intr-adevar potrivit art.19, alin. 2 din Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj Comercial International Bucuresti " cererea se depune in limba romana sau in limba contractului dintre parti ori in limba in care acestea au purtat corespondenta." Prin alin.4 al aceluiasi text se precizeaza: " curtea de arbitraj, din oficiu sau la cerere poate obliga partea sa prezinte o traducere a cererii si a inscrisurilor in limba romana sau, cand interesele examinarii litigiului o cer, intr-o alta limba".

CONDITIILE DE FORMA SI PUBLICITATE

Obiectul contractului de licenta il formeaza autorizarea sau acordarea dreptului ca o licenta sa fie folosita de partener.

Contractul de licenta nu implica deci un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv din brevet. Licentiatorul transmite numia folosinta dreptului de expoatare care poate fi totala sau partiala.

Legea noastra nu impune vreo conditie de forma pentru contractul de licenta. Complexitatea acestuia si nevoia de detaliere a clauzelor sale, precum si lipsa reglementarii prin lege a acestuia fac necesara incheierea contractului in forma scrisa. Exista insa sisteme de drept (cum sunt cel francez, polonez, ceh) in care forma scrisa a contractului de licenta este o conditie de validitate a acestuia.

Deci in majoritatea legislatilor, forma scrisa a contractului este ceruta decat ad probationem.

In general insa, dat fiind ca in toate legislatiile transmiterea dreptului de proprietate industriala este supusa unei formalitati de inregistrare la administratia nationala, contractele se incheie in scris.

Cat priveste inregistrarea, efectele ei sunt diferite in diferite legislatii. In majoritatea legislatilor insa, ca si in tara noastra, unde ste prevazut de art.45 din Legea inventilor si inovatiilor, inregistrarea este numai o conditie de opozabilitate fata de terti a contractului, care ramane valabil intre parti, chiar in lipsa acestei formalitati.

In dreptul nostru transmiterea , pentru a produce efecte catre terti, presupune inregistrarea la Oficiul de Stat pentru Inventii si Maeci (art.48, alin.3 din lege) dar intre parti contractul isi produce efectele si in lipsa inregistrarii. In lipsa inregistrarii licentei, beneficiarul licentei exclusive nu poate actiona in contrafacere de uzurpatori, iar interventia beneficiarului licentei neexclusive nu poate fi primita. Doctrina franceza considera ca autorizarea data de titularul dreptului unui beneficiar de licenta de a actiona pe uzurpatori in contrafacere trebuie sa fie, de asemenea inregistrata.

Inregistrarea unui contract de cesiune sau licenta este supusa taxei prevazute de art.1 lit.f al decretului nr. 363/1976.

Incheierea contractelor de licenta care au caracterul unor contracte de comert exterior se face, potrivit cu art. 32 si 33 din Legea inventiilor si inovatiilor, prin inteprinderile de comert exterior, cu avizul institutiei stiintifice specializate. In cazul cumpararii de licente pentru brevete staine este necesar si acordul organului central beneficiar.

Contractul de licenta trebuie sa fie incheiat in scris si semnat de partile contractante.

3. DURATA CONTRACTULUI DE LICENTA

Contractul de licenta este un contract consensual , in principiu nesupus nici unei formalitati si se incheie in general, pe o durata determinata.

In unele legislatii nationale, contractul de licenta, chiar incheiat pe o durata nedeterminata, inceteaza la expirarea validitatii brevetului care ii serveste de suport.

In sfarsit, contractul de licenta inceteaza prin anularea brevetului sao prin rezolutiune, in caz de neexecutare a obligatiei de incuba uneia sau celeilalte parti contractante.

Dumitru Mazilu precizeaza in lucarea "Dreptul comertului international", ca incetarea contractului de licenta are loc la expirarea duratei stipulate de parti sau la intratrea licentei in circuitul liberei concurente.

La expirarea perioadei de valabilitate a brevetului, inventia intra in domeniul public, putand fi utilizata de oricine, farp a mai fi necesar intr-un atare scop acordul fostului titular. In cazul incheierii unor contracte de licenta de brevete de inventii, durata acestor contracte nu poate depasi perioada de valabilitate a brevetului la care se refera. Pe baza unor asemenea contracte, inteprinderea licentiata dodandeste un drept neingradit de a folosi nestingherita, fara a cere acordul licentiatorului si fara plata de redevente, inventia dobandita, dupa expirarea perioadei de valabilitate a brevetului.

Yolanda Eminescu enumera in lucrarea "Probleme juridice ale transferului de tehnologie", dispozitii cu privire la incheierea contractului de licenta de brevet:

- Contractul de licenta nu se poate incheia pe o perioada care depaseste perioada de validitate a brevetului obiect al contractului.

Daca transferul se face in cadrul unei licente, iar brevetele a caror exploatare se autorizeaza au o durata de validitate diferita, la expirarea duratei de protectie a fiecarui brevet in parte inceteaza obligatia de plata a partii corespunzatoare din redevente.