ASPECTE ALE GANDIRII ECONOMICE SI EVOLUTIA SERVICIILOR

ASPECTE ALE GANDIRII ECONOMICE SI EVOLUTIA SERVICIILOR

1. Inceputurile, gandirea clasica si contemporana privind serviciile

Amplificarea importantei serviciilor, mai ales in ultimele decenii, a intensificat eforturile teoreticienilor in directia constientizarii aportului serviciilor la dezvoltarea economica si teoretizarii unor aspecte ale gandirii privind evolutia serviciilor. Astfel, din acest punct de vedere s-au conturat mai multe faze:

nprima faza, debutul procesului de constientizare a importantei serviciilor de catre practicieni, care s-au confruntat cu o serie de dificultati privind lipsa unei teorii economice fundamentale in domeniul serviciilor, in conditiile introducerii si dezvoltarii acestora, mai ales in industria prelucratoare;

na doua faza, determinata de un grup de economisti (Orio Giarini, Jean Gadrey, Jaques Nusbaumer, Juan F. Rada), care in urma observatiilor si analizelor efectuate la sfarsitul deceniului 7 al secolului trecut, si-au exprimat opinia potrivit careia serviciile au devenit partea predominanta a sistemelor de productie, avand in vedere alocarea resurselor. Grupul respectiv de economisti a sustinut importanta strategica a serviciilor in alocarea resurselor si contributia deosebita a acestora la dezvoltarea economica;

nfaza a treia a fost determinata de includerea serviciilor pe agenda negocierilor internationale in GATT, la inceputul deceniului 8 al secolului XX, cu urmatoarele efecte benefice:

dobandirea de catre servicii a unui statut oficial in cadrul relatiilor internationale;

impulsionarea puternica a cercetarii stiintifice in domeniul serviciilor.

nfaza a patra a fost marcata de intrarea in vigoare in anul 1995 a Acordului General privind Comertul cu Servicii (GATS) si incorporarea comertului international cu servicii in sistemul comercial global patronat de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Prin Acordul General privind Comertul cu Servicii (GATS) s-a realizat o liberalizare progresiva a schimburilor internationale cu servicii si de asemenea a fost recunoscuta problematica serviciilor de catre comunitatea internationala. In cursul anului 1997, au fost convenite noi tratate multilaterale de liberalizare in domeniul serviciilor financiare si de telecomunicatii, din perspectiva liberalizarii mai accentuate a pietei internationale de servicii.

Cu toate realizarile inregistrate pe parcursul celor patru faze privind procesul de constientizare a importantei si rolului serviciilor, intre realitatile economice referitoare la dezvoltarea serviciilor si recunoasterea potentialului acestora exista o discrepanta elocventa.

Aceasta stare de fapt este determinata de:

ncomplexitatea si diversitatea activitatii de servicii;

nabsenta definirii unor concepte, notiuni, teorii specifice serviciilor;

nabsenta unui instrumentar teoretico-metodologic specific cercetarii serviciilor;

nneutilizarea unor metode moderne de culegere, prelucrare si analiza a datelor statistice;

nnecorelarea si lipsa de date statistice privind activitatea de servicii, in intreaga sa complexitate etc.

In aceste conditii apare necesitatea si oportunitatea abordarii interdisciplinare a serviciilor cu disciplinele de marketing, cercetari de marketing, studiul comportamentului consumatorilor, sociologia, psihologia etc., datorita:

ncaracterului intangibil al serviciilor, care determina ca evaluarea si cuantificarea productiei si consumului de servicii sa fie foarte dificile, metodele si instrumentarul utilizat pentru bunurile tangibile sa nu mai fie atat de eficace;

nnecesitatea abordarii serviciilor intr-un context social si institutional;

ndependentei valorii serviciului pentru consumator de personalitatea prestatorului/furnizorului serviciului respectiv.

Din perspectiva istoriei gandirii economice, se disting trei modalitati de abordare a serviciilor: abordarea clasica a serviciilor, abordarea traditionala (reziduala) si abordarea moderna a serviciilor.

A. Abordarea clasica a serviciilor

Datorita faptului ca serviciile nu puteau fi acumulate, acestea erau considerate neproductive, nu generau o valoare noua. Singura activitate considerata a fi creatoare de valoare, de avutie nationala, era productia de bunuri materiale. Serviciile sunt incadrate de catre economistii clasici, in primul rand de catre Adam Smith, in categoria activitatilor din care rezultau cheltuieli neproductive si care constituiau o frana in calea acumularii capitalului. Cu toate acestea, in secolul XVIII (1776), se facea distinctia intre activitatile care aveau un rezultat tangibil (de exemplu agricultura, manufactura) si activitatile care aveau o finalitate intangibila, dar deosebit de utila (de exemplu prestatia comerciantilor, medicilor, avocatilor, bancherilor, militarilor etc).

Reprezentantii teoriei economice nemarxiste din secolului al XIX-lea, (Jean Baptiste Say, Alfred Marshall, Frdric Bastiat, Clment Colson) au sustinut ca aprecierea unei activitati ca fiind producatoare sau neproducatoare de valoare sa se faca in raport de existenta unei nevoi si a unei cereri corespunzatoare. Rezulta ca relatiile economice din economia capitalista respectiva erau considerate relatii de servicii, iar munca neproductiva era practic eliminata din literatura economica de specialitate.

F. Bastiat (1801-1850) si C. Colson (1835-1939) au contestat exclusivismul relatiei dintre valoare si materialitate sau tangibilitate. Astfel, F. Bastiat a considerat serviciul ca fiind un concept fundamental al reprezentarii activitatii economice, iar teoria valorii bunurilor fiind doar un caz particular al teoriei serviciilor. In opinia sa, economia de piata reprezenta un ansamblu de schimburi de servicii.

C. Colson a definit serviciile ca fiind "actiunile oamenilor si utilizarile avutiilor neantrenand consumul lor si care contribuie la satisfacerea nevoilor umane".

B. Abordarea traditionala (sau reziduala) a serviciilor

Analiza serviciilor din aceasta perspectiva se fundamenteaza pe diviziunea economiei nationale in sectoarele primar, secundar si tertiar. Serviciile sunt incadrate in sectorul tertiar, in categoria activitatilor economice reziduale, neincluse in agricultura, industria extractiva si industria prelucratoare.

Tratarea serviciilor ca un sector distinct al sistemului economic global apartine in principal, urmatorilor autori:

nAllan Fisher (1935) a grupat activitatile economice in trei sectoare:

Øsectorul primar compus din activitati agricole si extractive, exploatari forestiere;

Øsectorul secundar care cuprinde industriile prelucratoare;

Øsectorul tertiar definit ca "un amplu complex de activitati consacrate furnizarii de servicii" (activitatile bancilor, asigurarile, comertul, activitatile mestesugaresti, de reparatii etc).

In decursul timpului, A. Fisher a remarcat o deplasare a investitiilor si a fortei de munca din sectorul primar spre sectorul secundar si apoi spre sectorul tertiar.

nColin Clark (1941) a fundamentat teoria "celor trei faze", potrivit careia in decursul istoriei s-au succedat trei tipuri de economii: economia agricola, economia industriala si economia serviciilor. Intr-o asemenea optica, economia serviciilor reprezinta "o forma superioara de organizare economica".

nJean Fourasti (1949) a considerat ca incadrarea activitatilor in unul din cele trei sectoare (primar, secundar si tertiar) se face in functie de:

ndinamica productivitatii muncii;

nnivelul progresului tehnic si receptivitatea fata de acesta.

Astfel, fiecare dintre cele trei sectoare prezinta o serie de caracteristici, dupa cum urmeaza:

nsectorul primar se caracterizeaza printr-un ritm mediu al productivitatii muncii si al progresului tehnic;

nsectorul secundar se caracterizeaza printr-un ritm peste medie de crestere pentru productivitatea muncii si pentru progresul tehnic;

nsectorul tertiar este cel mai putin receptiv la patrunderea progresului tehnic si se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii sub medie.

In aceste conditii, dezvoltarea sectorului tertiar este direct proportionala cu evolutia cererii, iar dinamica si modificarile structurale si calitative ale productiei necesita tot mai multe servicii.

Economia unei tari poate avea mai multe ramuri si sectoare, in functie de gradul de agregare a activitatilor. Astfel, trebuie remarcat faptul ca in literatura economica de specialitate, abordarile actuale privind sectoarele economiei nationale propun si un sector cuaternar (al "materiei cenusii", al cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologiei, al cunoasterii stiintifice) in scopul adaptarii la realitatile economice contemporane. Acest sector grupeaza serviciile oferite industriei in amonte de sectorul industrial, iar evolutia sa se verifica in toate tarile industrializate in care sectorul tertiar detine o pozitie dominanta.

C. Abordarea moderna a serviciilor apartine specialistilor Daniel Bell, V. R. Fuchs si J. Singelmann.

nDaniel Bell (1973) aprecia ca societatea post - industriala este o societate de servicii care se caracteriza prin:

Øcaracterul tertiar al societatii post - industriale, datorita populatiei majoritare care isi desfasoara activitatea in acest sector;

Øcresterea rolului stiintei si noilor tehnologii;

Øamplificarea importantei informatiei;

Ødefinirea mai buna a locului detinut de profesionisti si tehnicieni.

nV. R. Fuchs (1968) a realizat o analiza mai aprofundata a serviciilor, desprinzand cele mai importante caracteristici ale acestora, El a fost primul autor care a utilizat in lucrarile sale sintagma "economia serviciilor".

nJonathan Gershuny este sustinatorul teoriei neo-industriale a "self-service-ului", potrivit careia principala tendinta se refera la consumul masiv si reinnoit de marfuri industriale in cadrul menajelor.

nJ. Naisbitt si M. U. Porat sustin ca economia informationala constituie viitorul societatii neo-industriale, iar informatia devine in opinia acestora, resursa fundamentala a societatii.

nT. P. Hill (1977) a propus urmatoarea definitie, care a fost considerata un punct de referinta de catre multi economisti ai serviciilor: " un serviciu poate fi definit ca o schimbare in conditia unei persoane, sau a unui bun, care a fost produsa de catre rezultatul activitatii unei persoane sau unitati economice, cu consimtamantul persoanei".

Evolutia si dimensiunile macroeconomice ale serviciilor

Indicele de volum al PIB-ului pe locuitor realizat de Romania in anul 2004 a fost de 31% fata de cel realizat de Uniunea Europeana (25 de state), acesta din urma avand o valoare absoluta de 22500 de PCS.

nComparativ cu anul 1998, produsul intern brut a inregistrat o dinamica ascendenta pe toata perioada 1998-2004, cu exceptia anului 1999 cresterile procentuale au variat intre 1,0% in anul 2000, pana la 28,1% in anul 2004.

Pe categorii de resurse, in perioada analizata (1998-2004), s-au inregistrat urmatoarele tendinte:

Ødinamici ascendente in toti anii analizati la: comert; intermedieri financiare; tranzactii imobiliare; inchirieri si activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor; invatamant;

Ødinamici ascendente doar in perioada 2002-2004 la: hoteluri si restaurante;

Ørealizarile anului 1999 s-au situat sub nivelul anului 1998, iar pentru restul perioadei volumul produsului intern brut a fost superior nivelul anului 1998, in cazul urmatoarelor resurse: transport, depozitare si comunicatii, administratie publica si aparare;

Øinregistrari negative s-au constatat pentru sanatate si asistenta sociala.

nAnalizand structura produsului intern brut pe categorii de resurse (tabel nr. 4), in perioada 1999-2004, din informatiile oferite de Anuarul statistic al Romaniei 2005 se evidentiaza urmatoarele aspecte importante:

Øpentru anul 2004, contributia pe categorii de resurse din activitatile de servicii, la formarea produsul intern brut, poate fi ierarhizata astfel: 1. tranzactii imobiliare, inchirieri si activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor (12,2%); transport, depozitare si comunicatii (9,7%); 3. comert (9,1%); 4. administratie publica si aparare (5,5%); 5. invatamant (2,9%); 6. sanatate si asistenta sociala (2,1%); 7. hoteluri si restaurante (1,9%); 8. intermedieri financiare (1,9%).

Øo contributie relativ constanta la realizarea produsului intern brut au avut-o urmatoarele: transport, depozitare si comunicatii; intermedieri financiare; tranzactii imobiliare, inchirieri si activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor; invatamant; sanatate si asistenta sociala;

Øreducerea contributiei la realizarea produsului intern brut in anul 2004 comparativ cu anul 1999, la: comert (de la 11,2% la 9,1%) si hoteluri si restaurante (de la 2,5 la 1,9%);

Øo crestere a ponderii in totalul produsului intern brut s-a inregistrat doar in cazul administratiei publice si aparare (de la 3,3% la 5,5%);

Pe categorii de servicii, ponderea populatiei ocupate civile inregistrate pe ansamblul economiei s-a concentrat astfel: 1. comert (11,4%);     invatamant (5,2%); 3. transport, depozitare si comunicatii (4,9%); 4. tranzactii imobiliare (4,7%); 5. sanatate si asistenta sociala (4,4%); 6.administratie publica si aparare (1,9%); 7. hoteluri si restaurante (1,6%); 8. intermedieri financiare (1,0%).

nComparativ cu realizarile obtinute in alte tari, in ceea ce priveste contributia serviciilor la realizarea valorii adaugate brute, in Romania, in anul 2003, ponderea acestora a fost de numai 52,2% fata de 70% in tari precum: Belgia (73,1%), Cipru (75,5%), Danemarca (72,5%), Elvetia (73,2%), Franta (73,6%), Germania (70,3%), Grecia (70,5%), Italia (70,9%), Letonia (70,9%), Olanda (72,9%), Regatul Unit (73,2%), SUA (73,9%), Suedia (70,9%).

Romania se situeaza in aceasta categorie, ponderea serviciilor la realizarea valorii adaugate brute fiind de numai 52,2%, ceea ce situeaza tara noastra pe ultimul loc in acest clasament.

nAnalizand dinamica contributiei serviciilor la realizarea valorii adaugate brute s-a constatat o crestere in anul 2003, comparativ cu anul 1999 la majoritatea tarilor pentru care s-a putut face aceasta analiza: Austria (de la 66,8% la 67,5%), Belgia (de la 71,6% la 73,1%), Republica Ceha (de la 53,7% la 58,2%), Finlanda (de la 64,4% la 66,2), Franta (de la 71,6% la 73,6%), Germania (de la 68,4% la 70,3%), Islanda (de la 69,5% la 70,5%), Letonia (de la 68,6% la 70,9%), Olanda (de la 58,7% la 66,3%), Portugalia (de la 66,4% la 69,6%), Slovacia (de la 60,2% la 64,1%), Slovenia (de la 58,9% la 61,5%), Spania (de la 66,6% la 68,3%), Suedia (de la 67,2% la 70,9%), Regatul Unit (de la 71,4% la 73,2%), Ungaria (de la 61,7% la 66,1%), Bulgaria (de la 55,9% la 58,6%), Croatia (de la 61,2% la 63,1%), Federatia Rusa (de la 55,3% la 60,3%), SUA (de la 72,6% la 73,9%).

In cazul Romaniei, cresterea a fost de 1,4% ((de la 50,8% la 52,2%).