UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA (UEM) - Necesitatea unei uniuni economice si monetare europene

UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA (UEM)

1. Necesitatea unei uniuni economice si monetare europene

Neajunsurile manifestate in functionarea Sistemului Monetar International (SMI) creat prin Acordurile Conferintei de la Bretton Woods din 1944 au determinat statele europene sa caute o alternativa.

Prin Acordul de la Bretton Woods din 1944 a fost constituit Fondul Monetar International (FMI) care are ca principala menire creditarea temporara a deficientelor balantelor de plati. Resursele FMI se constituie din aportul tarilor membre constituite in proportie de 25% in devize si 75% in moneda nationala, stabile in cote-parti procentuale in functie de potentialul fiecarei tari. DST este o lichiditate internationala creata de FMI care se aloca tarilor membre proportional cu cotele detinute. DST este purtator de dobanzi. DST se utilizeaza ca: etalon monetar, instrument de rezerva, mijloc de plata intre FMI si membrii sai, mijloc de procurare de monede nationale convertibile.

Crearea monedei unice europene a fost precedata de alte incercari de a pune capat instabilitatii monetare pe pietele de schimb. Intre anii 1950-1958 a functionat Uniunea Europeana a Platii care, in 1958, a fost inlocuita cu Acordul Monetar European. In 1970 a fost publicat Planul Pierre Werner care continea principalele elemente ale Uniunii Monetare Europene si avea ca obiectiv pe termen lung o totala convertibilitate a monedelor si o completa libertate de circulatie a capitalurilor, plan ce urma a fi realizat in 3 etape in decurs de 10 ani. Urmarea convergenta politicilor economice, convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor, stabilirea unei paritati fixe intre acestea, eliminarea marjelor de fluctuatie ale acestora, completa liberalizare a circulatiei de capital, instituirea unei linii directoare pentru adoptarea bugetelor nationale.

La 13 martie 1979 a luat fiinta Sistemul Monetar European (SME) bazat pe principiul paritatilor fixe dar ajustabile intre monedele nationale. La acestea au participat toate statele membre ale Comunitatii cu exceptia Marii Britanii. SME si-a creat, pe langa propriul mecanism, si propria moneda: ECU.

In iunie 1989, Consiliul European, desfasurat la Madrid, a aprobat raportul lui Jacques Delors privitor la modalitatile de realizare a Uniunii Economice si Monetare. Raportul Delors a propus un proces in trei etape de realizare a UEM vizand coordonarea stransa a politicilor economice nationale, reguli stricte privind marimea si finantarea deficitelor bugetare si constituirea unei institutii comunitare independente care sa defineasca si sa aplice politica monetara comunitara.

2. Realizarea Uniuni Economice si Monetare

Etapa I, care a inceput la 1 iulie 1990 si s-a incheiat in decembrie 1993, a avut ca obiective eliminarea ultimelor bariere in calea tranzactiilor monetare, intarirea coordonarii politicilor economice si bugetare, cooperarea intre bancile centrale ale statelor membre si renuntarea in totalitate de catre tarile Sistemului Monetar European la controlul asupra capitalurilor.

Etapa a II-a a inceput la 1 ianuarie 1994 si a durat pana la 31 decembrie 1998. A avut loc transferul progresiv al puterii de decizie de la autoritatile nationale catre Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) si a fost creat Institutul Monetar European ca precursor al Bancii Centrale Europene.

Obiectivul principal al SEBC a fost mentinerea stabilitatii preturilor si sprijinirea politicilor economice generale din comunitate, prin actiuni conforme principiilor economiei de piata. Misiunile fundamentale au fost: definirea si punerea in practica a politicii monetare, conducerea operatiunilor de schimb, preluarea si gestionarea rezervelor oficiale de valute straine detinute de statele membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

SEBC este compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale si este condus de Consiliul Guvernatorilor si Comitetul Executiv alcatuit din 6 membri care sunt numiti de Consiliul European (art. 107 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana).

Institutul Monetar European (IME) a avut ca misiuni: intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale; coordonarea politicilor monetare ale statelor membre; supervizarea functionarii SME; realizarea consultarilor asupra problemelor care tin de competenta bancilor centrale nationale si care pot afecta stabilitatea institutiilor si pietelor financiare, facilitarea utilizarii ECU si supravegherea evolutiei acestuia.

Etapa a III-a, inceputa la 1 ianuarie 1999, a debutat cu trecerea la paritati fixe si atribuirea de competente economice si monetare institutiilor comunitare. A inceput cu 11 state (Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania) care indeplineau criteriile de convergenta, iar, la 1 ianuarie 2001, dupa indeplinirea acelorasi criterii de convergenta, li s-a adaugat Grecia. Au facut exceptie, in aceasta etapa, Danemarca, Marea Britanie si Suedia, care au dorit sa-si pastreze "suveranitatea monetara". Incepand cu aceasta data politica monetara este hotarata de Banca Centrala Europeana care a inlocuit Institutul Monetar European. Aceste moment a marcat si trecerea la moneda unica, monedele nationale fiind inlocuite progresiv, iar de la 1 ianuarie 2002 orice operatiune pe teritoriul celor 12 state se desfasoara in euro.

3. Criterii de convergenta

Pentru a introduce moneda unica euro, fiecare stat membru trebuie sa indeplineasca anumite criterii de convergenta:

un criteriu constitutional, constand in independenta fata de orice alta putere din stat a bancii centrale a fiecarui stat membru, acesta neputand fi influentata in deciziile pe care le ia;

un set de criterii economice, dupa cum urmeaza:

- rata inflatiei monedei nationale sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale (1,5%) performantele celor mai bune trei state membre din anul trecut;

- deficitul public anual sa nu depaseasca 3% din PIB (cu anumite exceptii temporare);

- datoria publica bruta anuala sa se incadreze in plafonul de maximum 60% din PIB (cu anumite exceptii temporare);

- participarea la SME fara o devalorizare voluntara a monedei nationale timp de cel putin 2 ani consecutivi si o limitare a ratei nominale pe termen lung a dobanzilor la maximum 2% mai mult decat cea practicata in anul anterior de cele mai bune 3 state.

Trecerea la euro prezinta o serie de avantaje, dar si costuri.

Sunt prezentate drept avantaje:

- stabilitatea schimburilor determinata de moneda unica comuna, constand in disparitia fluctuatiilor de schimb care puteau bloca comertul intereuropean. Va duce si la o crestere a schimburilor economice ca urmare a scaderii cheltuielilor prin necesitatea de cumparare a monedei straine si eliminarea fluxurilor speculative de capital dintre tarile partenere;

- eliminarea riscului valutar, prin utilizarea monedei unice statele nemafiind silite sa ridice dobanzile pentru a-si pastra moneda nationala;

- economii privind moneda de rezerva, statele membre nemaifiind nevoite sa tina rezervele internationale in acel spatiu;

- stimularea integrarii politicilor economice ca urmare a unei politici valutare comune.

Sunt prezentate drept costuri:

- pierderea autonomiei politicilor monetare si valutare ale statelor membre, care duc si la absorbirea bancilor centrale nationale de catre o banca supranationala. Aceasta constituie insa si un avantaj deoarece guvernele statelor membre nu pot spori masa monetara in circulatie, sporire care ar determina inflatie si "topirea" economiilor si rezervelor nationalilor acelui stat;

- posibila crestere a somajului in statele cu o economie ce nu poate tine pasul cu economiile mai performante din comunitate si de aici o migrare necontractuala cu consecinte imprevizibile, in plan social si economic, a fortei de munca;

- reducerea veniturilor institutiilor financiar-bancare provenind din schimbul de moneda. Acest cost este insa contrabalansat de reducerea costului de schimb.

In perspectiva aderarii la Uniunea Europeana si conditiile trecerii la euro, Romania si-a propus si s-a angajat ca pana la 1 ianuarie 2007, sa adopte acquis-ul comunitar. In domeniul monetar, conform calendarului convenit cu UE, pana la sfarsitul anului 2004 au fost armonizate prevederile referitoare la independenta bancii centrale, eliminarea finantarii directe a deficitelor temporare ale Trezoreriei de catre Banca Nationala si a accesului privilegiat al institutiilor publice la resursele institutiilor financiare. Armonizarea legislatiei romane cu cea a Uniunii Europene in domeniul monetar va urmari: asigurarea independentei institutionale a BNR, in elaborarea si conducerea politicii monetare si a cursului de schimb, care sa aiba ca obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii preturilor; asigurarea independentei personalului BNR prin armonizarea cu legislatia comunitara privind durata mandatului membrilor consiliului de administratie, motivele de revocare din functie, dreptul de contestare in justitie a deciziei de revocare din functie si conflictul de interese; interzicerea finantarii directe a institutiilor publice de catre banca centrala.

Urmare schimbarilor intervenite in economia nationala, in perioada de dupa atentatul terorist de la 11 septembrie 2001 din SUA si in special in cursul anului 2002, pe fondul demersurilor si pregatirilor SUA pentru atacarea Irakului, moneda unica europeana a inceput sa castige teren in fata dolarului, ajungand ca raportul de schimb sa devina din subunitar, supraunitar. Pe acest fond, avand in fata perspectiva aderarii in 2007 a Romaniei la UE, euro a devenit moneda de referinta, inlocuind astfel dolarul american, ceea ce s-a realizat la 1 martie 2003.

Cuvinte cheie: Uniunea Economica si Monetara; Sistemul European al Bancilor Centrale; Institutul Monetar European; criterii de convergenta

Intrebari

1. Care sunt etapele realizarii UEM?

2. Care sunt criteriile de convergenta pentru introducerea monedei unice?

3. Care sunt avantajele si dezavantajele monedei unice?

4. Care sunt masurile luate de Romania pentru armonizarea in domeniul monetar?