COSTURILE DE PRODUCTIE

COSTURILE DE PRODUCTIE

1 Continutul costului de productie

Pentru a obtine bunuri economice si servicii, agentii economici fac cheltuieli cu factorii de productie care se regasesc in preturile rezultatelor obtinute. Costul de productie numit si pret de cost, reprezinta o problematica importanta la nivel microeconomic si care in conditiile economiei de piata, sta la baza deciziei intreprinzatorului pentru productia si oferta anumitor bunuri materiale sau servicii.

Costul de productie poate fi definit ca fiind:

. totalitatea cheltuielilor corespunzatoare consumului de factori de productie, pe care producatorii le efectueaza pentru producerea si vanzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii;

. pretul de cost reprezinta totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau,

o totalitatea costurilor cu manopera, materialele si regia pentru a produce ceva sau,

o suma cheltuielilor necesare obtinerii unui volum de productie.

Caracterizarea costurilor la baza doi parametri:

1. Structura costurilor - evidentiaza elementele componente ale acestora, ponderea pe care o ocupa fiecare element in totalul cheltuielilor, precum si tendintele manifestate in evolutia fiecarei categorii de cheltuieli.

In functie de natura economica a cheltuielilor structura costului cuprinde urmatoarele elemente:

a) cheltuieli cu factorii materiali de productie care mai sunt denumite costuri materiale care reprezinta expresia baneasca a consumurilor de capital fix si circulant;

b) cheltuieli cu forta de munca care sunt denumite costuri ale fortei de munca si care au in vedere eforturile facute de intreprindere cu plata salariilor, contributiile la fondul de somaj, CAS-ul;

c) cheltuieli de regie - cheltuielile cu chiriile, incalzitul, iluminatul etc.

2. Marimea (nivelul) costului se determina prin insumarea marimii absolute a cheltuielilor din care este alcatuit, si se determina:

- pe unitatea de produs,

- pe intreaga productie realizata.

2 Marimea si tipologia costurilor

In decursul dezvoltarii gandirii economice, s-au constituit mai multe tipologii ale costurilor, dar ne vom opri la tipologia propusa de G.A.Frois.

1. Costul global (total) reprezinta ansamblul costurilor corespunzatoare unui volum de productie dat, si este format din:

a. costul fix - reprezinta cheltuiala care este relativ independenta de modificarea volumului productiei si care este suportata in orice conditii de o firma (cladiri, asigurari, dobanzi);

b. costul variabil - reprezinta cheltuiala care variaza in functie de cantitatea de produse obtinute (materii prime, materiale, combustibil);

c. costul total - generat de consumurile aferente intregii productii, este suma costurilor fixe si variabile.

2. Costul mediu (unitar) reprezinta costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. El poate fi:

a. cost fix mediu - costul devine variabil scazand pe masura ce creste cantitatea de produse sau, invers, crescand atunci cand productia obtinuta se micsoreaza;

b. costul variabil mediu - se determina raportand costul variabil total la cantitatea de produse;

c. costul total mediu - se determina prin raportarea costului total la cantitatea de produse, care reprezinta costul unei unitati din productie..

3. Costul marginal:

- reprezinta sporul de cost necesar obtinerii unei unitati suplimentare de produs;

- se determina raportand cresterea costului total la cresterea productiei;

- evolutia sa depinde de costurile variabile, totale si medii.

Nivelul si dinamica costului de productie releva gradul de eficienta al activitatii unei firme, cu cat costurile sunt mai mici, nivelul productiei pastrandu-se la acelasi sau crescand, cu atat eficienta este mai mare, iar profitul sporeste.

Nivelul costurilor de productie reprezinta marimea absoluta a cheltuielilor efectuate pentru realizarea productiei. Cunoasterea functiilor indeplinite de cost poate influenta optiunea nivelului si dinamicii sale, astfel:

- cunoasterea reala a consumurilor de resurse materiale, financiare si umane pentru intreaga productie si pentru fiecare produs in parte;

- evidenta si controlul consumurilor factorilor de productie;

- calcularea indicatorilor de eficienta;

- influentarea nivelului rentabilitatii (profitului);

- stabilirea pretului de vanzare a bunului pe piata.

3 Comportamentul intreprinzatorului si reducerea costului de productie

Fiecare agent economic este interesat sa obtina productia cu costuri cat mai mici, pentru a dobandi un castig cat mai mare. Acest lucru este determinat de:

- resursele au un caracter limitat si trebuie folosite in mod rational;

- costuri mai mici inseamna o oferta mai mare si deci un profit mai ridicat;

- costurile mici inseamna preturi de vanzare mai mici, ceea ce sporeste numarul cumparatorilor;

- o firma cu costuri mici, accesibile, reprezinta un concurent important pe piata crescand competitivitatea produselor.

Principalele cai de reducere a costurilor sunt:

1) cumpararea factorilor de productie cu preturi cat mai mici;

2) reducerea stocurilor;

3) reducerea (economisirea) consumului de materii prime si materiale;

4) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs, prin cresterea mai rapida a productivitatii fata de salarii;

5) micsorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor;

6) scaderea cheltuielilor administrative;

7) reducerea cheltuielilor de desfacere si publicitate;

8) economii la cheltuielile de dezvoltare.

Reducerea costurilor nu reprezinta un scop in sine si nu trebuie sa aiba efecte negative asupra calitatii produselor ci, dimpotriva, sa asigure un spor de utilitate.

Stabilirea nivelului normal al costurilor se face in raport cu:

a) nivelul cel mai scazut realizat de intreprindere pana atunci;

b) costul intreprinderii cu cea mai buna pozitie competitiva in domeniu;

c) preturile de vanzare ale bunului respectiv.

Nivelul costului este nivelul minim pana la care poate cobori pretul de vanzare al unui bun economic, daca pretul de vanzare va fi mai mic decat costul de productie atunci cand firma va inregistra pierderi.

Reducerea costului de productie implica rationalitatea in orientarea si mobilizarea eforturilor, o componenta esentiala a calculului economic reprezentand-o optimul producatorului, ceea ce inseamna ca producatorul urmareste ca la un cost de productie total dat sa maximizeze productia obtinuta, adica sa produca cat mai mult posibil.

Asigurarea optimului producatorului necesita ca insasi relatia dintre productivitate si costuri sa fie abordata pe termen lung.

Pe termen lung se disting trei tipuri de comportament ale intreprinzatorului;

a) alegerea optimala pentru un volum de comportament ale intreprinzatorului obtinuta cu minimum de cheltuieli totale de productie;

b) schimbarea dimensiunii productiei fara sa se recurga la substituire de factori, producatorul putand modifica dimensiunea productiei prin variatii ale factorilor de productie - munca si capital - in aceeasi proportie;

c) schimbarea dimensiunii productiei cu substituire de factori, modificand raportul capital / munca.