AUDITUL INTERN SI EXTERN AL FORMARII SI UTILIZARII FONDURILOR ENTITATILOR PUBLICE DIN ROMANIA SI POSIBILITATI DE PERFECTIONARE

AUDITUL INTERN SI EXTERN AL FORMARII SI UTILIZARII FONDURILOR ENTITATILOR PUBLICE DIN ROMANIA SI POSIBILITATI DE PERFECTIONARE

Integrarea in Uniunea Europeana impune Romaniei gasirea de noi cai pentru

eficientizarea activitatii economico-financiare si inlaturarea unor neajunsuri ce se intalnesc in activitatile desfasurate de entitatile publice. Integrarea presupune adaptarea corespunzatoare a sistemului financiar, a institutiilor si a organelor financiare, a tehnicilor si metodelor de lucru, precum si a reglementarilor cu caracter financiar.

In conditiile dezvoltarii valorilor universale, ale democratiei, libertatii si statului de drept,se contureaza tot mai pregnant necesitatea crearii si consolidarii unor structuri independente,profesionale si moderne, care sa monitorizeze un factor important al progresului si prosperitatii,respectiv banul public.

Totodata, criza economico-financiara mondiala actuala, impune reflectii profunde si comportamente adecvate, mai mult ca oricand, pe toate planurile, inclusiv in ceea ce priveste formarea si utilizarea fondurilor entitatilor publice.

Constituirea si utilizarea eficienta a fondurilor publice reprezinta o premisa a succesului reformelor economico-financiare in curs, si a dezvoltarii durabile a Romaniei.

Fondurile bugetare alocate entitatilor publice, nu sunt atat de confortabile incat sa le permita cheltuirea fara restrictii a acestora. Acest aspect trebuie sa constituie un indemn la prudenta si chibzuinta, la necesitatea unor eforturi sustinute pentru gasirea celor mai adecvate cai de folosire a resurselor disponibile.

O contributie esentiala in protejarea resurselor financiare, in promovarea responsabilitatii entitatilor implicate in formarea si utilizarea fondurilor publice, a ordinei si disciplinei necesare in gestionarea banului public, in consolidarea si dezvoltarea patrimoniului public si privat al statului, revine auditului public.

Auditul public, atat intern, cat si extern, nu trebuie privit ca un scop in sine, ci ca un

instrument de optimizare a performantei activitatilor entitatilor publice prin contributia lui esentiala in identificarea abaterilor si dezechilibrelor financiare. Recomandarile oferite de audit pot contribui la consolidarea stabilitatii entitatilor publice si la indeplinirea obiectivelor acestora, in conditiile anticiparii si gestionarii corespunzatoare a riscurilor, utilizarii eficiente a fondurilor de care dispun in conditii de legalitate.

In contextul acestor consideratii generale, privind auditul formarii si utilizarii fondurilor entitatilor publice din Romania, este un demers firesc, dar complex si dificil in conditiile in care, in literatura de specialitate din tara noastra nu am putut identifica un mod de tratare complet si riguros.

Entitatile publice, furnizoare de bunuri si servicii necesare satisfacerii nevoilor colective ale membrilor societatii, au fost private ca subiect al activitatii de audit public. Infiintarea de entitati publice, in scopul realizarii unor obiective specifice prin care se satisfac anumite cerinte sociale, deriva din sarcinile si functiile ce revin statului.Analiza si evaluarea diverselor domenii desfasurate de entitatile publice se realizeaza prin intermediul auditului public, care vizeaza modul de formare si utilizare a resurselor financiare ale entitatilor publice, modul de gestionare a patrimoniului public, calitatea gestiunii financiare din punct de vedere al economicitatii, eficientei si eficacitatii acesteia si respectarea legii in gestionarea mijloacelor materiale si banesti. Auditul public este un proces de monitorizare si verificare al banului public, cu ajutorul caruia se poate intra in esenta fenomenelor, se pot optimiza activitatile economico-financiare pentru dezvoltarea rapida si performanta a entitatilor publice.

Necesitatea auditului public deriva din complexitatea activitatilor si sarcinilor ce le revin entitatilor publice, din cerinta de combatere a risipei in gestionarea fondurilor publice a stimularii raspunderii, a prevenirii unor disfunctii care pot aparea in activitatea entitatilor publice.

Auditul public serveste atat intereselor conducerii entitatilor publice, prin prevenirea unor disfunctii care pot aparea in procesul de gestionare a resurselor si patrimoniului, cat si ale statului si altor beneficiari interesati in realizarea politicilor financiare si fiscale. Interesul publicului consta in verificarea persoanelor care au fost desemnate sa administreze banii publici incredintati sub raportul utilizarii legale si eficiente a acestora.

In practica, activitatea de audit stabileste o incredere rezonabila intre producatorii de informatii financiar-contabile si utilizatorii acestora, prin sporirea credibilitatii asupra faptului ca situatiile financiare ofera o imagine fidela si ca au fost respectate reglementarile legale si procedurile interne stabilite de conducerea entitatii. Demersul de audit poate fi justificat si prin faptul ca sporeste credibilitatea informatiei, furnizand un anumit grad de asigurare persoanelor care se bazeaza pe informatia auditata.

Auditul public nu trebuie abordat ca un scop in sine, ci ca utilitate indispensabila care asigura entitatilor verificate realizarea performantelor scontate.

Auditul public trebuie gandit si realizat pe baza analizei de cauza - efect - optimizare -prevenire a activitatilor auditate, prin aceasta contribuind la eficientizarea generala a entitatilor publice. Insa auditul nu trebuie sa se limiteze doar la constatarea deficientelor, ci trebuie sa se orienteze si spre activitati de prevenire a dezechilibrelor si a starilor negative.

Auditul public confera celor insarcinati cu gestionarea si utilizarea fondurilor publice un simt clar al responsabilitatii cu privire la aspectele activitatilor ce le desfasoara cu accent pe responsabilitatea financiara

Prin auditul public se acopera atat actiunile de prevenire si detectare, cat si actiunile de urmarire a resurselor financiare publice pierdute prin neglijenta, iregularitati sau frauda. Importanta si eficienta auditului public se masoara prin efectele posibile pe care le poate genera, prin rezultatele entitatii, urmare a modului de aplicare a masurilor si recomandarilor stabilite. Auditul public poate fi considerat util si eficient numai daca are capacitatea de prevenire sau inlaturare in timp optim a deficientelor si de furnizare de informatii corecte asupra modului de gestionare a

fondurilor publice.

Datorita numeroasele controverse si confuzii care se manifesta intre audit si control, am incercat sa ne aducem contributia prin clarificarea celor doua concepte. Am concluzionat ca auditul si controlul sunt doua notiuni distincte, care au multe parti comune, dar si deosebiri, dintre care cele mai evidente constau in metoda de exercitare si valorificare a rezultatelor acestor activitati. Spre deosebire de control, care face cercetari legate de neregulile financiar contabile si prejudiciile descoperite, aplica masuri coercitive, trece la recuperarea pagubelor si actioneaza pentru punerea in ordine a situatiei, auditul emite doar o opinie, semnaleaza neregulile sau prejudiciile constatate, fara a le comensura insa obligatoriu si face recomandari pentru inlaturarea situatiei.

Nu putem insa, sa nu evidentiem faptul ca in literatura de specialitate si chiar in legislatia romaneasca, exista inca unele confuzii, unele neclarificari ale celor doua concepte Coroborand prevederile legislatiei romanesti in domeniul auditului cu cele ale standardelor internationale de audit si aspectele practice care rezulta din aplicarea lor.Cel mai elocvent criteriu este cel dupa modul de organizare al activitatii, potrivit caruia auditul public poate fi propriu entitatilor publice (intern) cat si exercitat din exteriorul entitatii (extern).

Obiectul de baza al auditului desfasurat la nivelul entitatilor publice il constituie formarea si utilizarea fondurilor acestora.Entitatile publice vehiculeaza un volum impresionant de bani publici, constituie un argument solid, care pledeaza pentru exercitarea activitatii de audit asupra modului de formare si intrebuintare a fondurilor publice, pentru monitorizarea si verificarea continua a acestora.

Auditul public intern este instrument de crestere a responsabilitatii entitatilor implicate in formarea si utilizarea fondurilor publice.Este evidentiata contributia auditului intern in responsabilizarea entitatilor publice in ceea ce priveste gestionarea fondurilor publice de care dispun, conturand unele solutii de perfectionare a activitatii ce se refera la: fundamentele activitatii de audit public intern,delimitari ale auditului public intern fata de alte forme de verificare a gestiunii entitatilor,tipurile fundamentale de audit public intern si caracteristicile acestora,contributia auditului public intern in cresterea responsabilitatii entitatilor implicate in formarea si utilizarea fondurilor publice.

Auditul public intern este o activitate independenta si obiectiva desfasurata in cadrul entitatilor publice, cu rol de asigurare si consiliere a conducerii pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice, in vederea imbunatatirii activitatilor entitatii. Plecand de la contributia auditului public intern in efortul de eficientizare a activitatii entitatilor publice, consideram ca acest tip de audit este forma de baza a activitatii de audit public desfasurata la nivelul entitatilor publice. Auditul intern reprezinta principalul element de sustinere al conducerii entitatilor, deoarece ofera surse importante de informatii necesare desfasurarii activitatilor.

La nivelul entitatilor publice exista inca o serie de confuzii in randul ordonatorilor de credite bugetare si chiar a celor cu atributii in domeniul auditului intern, si aceasta pentru ca se considera auditul intern ca fiind o operatiune de verificare, desi in contextul actual, in care toate entitatile, inclusiv cele publice, sunt interesate de performanta, aceasta activitate reprezinta un bun instrument de eficientizare a activitatii entitatilor publice.

Prin misiunile de asigurare si consiliere in ceea ce priveste administrarea fondurilor publice, prin evaluarea proceselor de management al riscurilor si al controlului intern, activitatea de audit intern contribuie la responsabilizarea entitatilor publice in ceea ce priveste gospodarirea banului public si, in final, la cresterea performantei gestiunii financiare a entitatilor publice.

In continuarea demersului nostru privind continutul auditului public intern fata de alte forme de verificare a gestiunii entitatilor, respective fata de controlul de gestiune, de inspectie si de controlul intern, prezentand asemanarile si deosebirile dintre acestea.

Din analiza particularitatilor activitatii de audit intern fata de alte forme de verificare interna a gestiunii financiare a entitatilor publice, am constatat,

ca in practica nu exista o distinctie clara intre atributiile auditului intern si cele ale controlului financiar de gestiune.

Unele entitati publice controlul de gestiune este realizat de catre auditorii interni, desi unul din rolurile esentiale ale auditului intern este tocmai acela de evaluare a controlului intern, deci si a controlului de gestiune. Aceasta stare de lucruri necorespunzatoare conduce la realizarea unei evaluari subiective a controlului intern, cu repercusiuni asupra bunei gestiuni patrimoniale a entitatilor publice.

In cazul auditarii sistemelor de conducere, auditul intern nu trebuie sa se orienteze spre emiterea de opinii cu privire la obiectivele strategice ale conducerii entitatii, ci spre evaluarea gradului de adecvare a deciziilor ordonatorului de credite pentru realizarea obiectivelor entitatii. Aceasta noua dimensiune a auditului intern va constitui stadiul final al dezvoltarii acestei activitati.

Auditorul se afla in directa subordonare a conducatorului entitatii publice este greu de realizat, dar nominalizarea unui auditor din structurile superioare care sa realizeze aceasta misiune ar produce efecte benefice in plan calitativ.

Directiile principale de actiune referitoare la contributia auditului public intern in responsabilizarea entitatilor publice in ceea ce priveste gospodarirea banului public si in final la cresterea performantei gestiunii financiare a entitatilor publice este: asigurarea si consilierea conducerii entitatilor publice in administrarea in conditii de legalitate si eficienta a fondurilor publice;evaluarea si imbunatatirea controlului intern;evaluarea riscurilor din cadrul entitatilor publice.

Pentru buna realizare a activitatii de audit public intern se impune organizarea

corespunzatoare a acesteia. Studiul legislatiei in vigoare ne-a permis sa concluzionam ca pentru a se asigura coordonarea unitara a activitatii de audit public intern in ansamblu s-au organizat institutii specifice care urmaresc desfasurarea si dezvoltarea acestui tip de audit, in conditii de independenta si obiectivitate. In acest sens, sistemul de audit public intern la nivel national este alcatuit din urmatoarele structuri interdependente: Unitatea Centrala de

Armonizare pentru Auditul Public Intern - in calitate de responsabil cu coordonarea si supravegherea auditului intern pentru toti ordonatorii de credite, Comitetul de Audit Public Intern si Compartimentul de audit public intern al entitatii.Interdependentele dintre cele doua institutii precum si dintre acestea si compartimentul de audit intern din entitatile publice sunt multiple si complexe. Complexitatea lor este determinata de pe de o parte, de relatiile de subordonare ierarhica a entitatilor iar, pe de alta parte, de independenta auditorului public intern, acesta fiind subordonat doar conducatorului entitatii.Compartimentele de audit intern din entitatile publice reprezinta cea mai importanta veriga in cadrul arhitecturii sistemului descentralizat de audit intern, acestea fiind de fapt structurile care desfasoara activitatea propriu-zisa de audit intern, cu scopul de a furniza conducerii entitatii o asigurare obiectiva si rezonabila asupra functionalitatii sistemului de control intern si a procesului de administrare a fondurilor publice. In opinia noastra compartimentul de audit public intern este un instrument util pe care entitatile publice il pot utiliza in vederea cresterii eficientei, eficacitatii si economicitatii resurselor financiare puse la dispozitie de catre societate.Functionarea auditului este abordata ca un ansamblu de activitati ce trebuie organizate, prin evidentierea aspectelor si etapelor care dau continut activitatilor de planificare, desfasurare efectiva, raportare si urmarire a implementarii recomandarilor formulate in rapoartele de audit.

In practica s-a constatat ca auditorii isi stabilesc planurile de audit intern cu predilectie pentru domeniile in care considera ca realizarea misiunii se poate realiza usor pentru care dispun de cunostintele necesare. Domeniile auditate cuprind, in mare masura, activitatile suport, generale, ale entitatilor publice (procesul bugetar, financiar-contabilitate, achizitii publice, resurse umane) si nu domeniile specifice ale acestora, care sunt purtatoare ale unor riscuri cu incidenta semnificativa asupra atingerii obiectivelor entitatii.

Planificarea misiunilor de audit trebuie sa fie orientata catre toate activitatile entitatii, prin identificarea aspectelor esentiale care sa conduca la imbunatatirea proceselor de administrare a resurselor financiare, contribuind astfel la perfectionarea activitatilor entitatii in ansamblul lor.

Totodata se impune ca procedura de planificare sa fie suficient de transparenta, iar

activitatile ce urmeaza a fi auditate sa fie stabilite in functie de prioritati si resurse, in urma evaluarii domeniilor auditabile si a riscurilor asociate acestora.

In ceea ce priveste exercitarea auditului public intern, in general entitatile din

sistemul public si-au dezvoltat propriul cadru metodologic de audit intern dupa care isi desfasoara activitatea, pe baza standardelor de audit intern si a Normelor generale de exercitare a auditului public intern. Trebuie avut in vedere faptul ca activitatea desfasurata la nivelul sectorului public este eterogena si sunt necesare adaptari ale normelor generale la specificul fiecarei activitati, necesitate derivata din caracterul de independenta profesionala a auditorilor interni, in exercitarea activitatii. Ca urmare, este necesara flexibilizarea cadrului metodologic general de desfasurare a misiunilor de audit intern, in scopul cresterii independentei functionale si totodata a punerii in valoare a rationamentului si judecatii profesionale ale auditorilor.

Principala componenta a sistemului de raportare a rezultatelor activitatii de audit public intern o constituie raportul de audit. Recomandarile din raportul de audit se impun sa fie fezabile si fundamentate din punct de vedere economic si sa aiba un grad de semnificatie important in ceea ce priveste efectul previzibil asupra entitatii auditate. Aportul auditorilor interni, reflectat in recomandarile formulate trebuie sa contribuie la buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice, perfectionand activitatea entitatii.

Implementarea recomandarilor mentionate in raportul de audit intern finalizeaza munca auditorilor, fiind procesul care contribuie la adaugarea de valoare a activitatilor auditate.

Consideram necesara implicarea mai activa a auditorilor externi ai Curtii de Conturi ca organ independent de entitatea auditata, in urmarirea modului de realizare a recomandarilor auditului intern de catre conducatorii entitatilor publice, inclusiv prin luarea de masuri sanctionatorii.

Pentru a defini principiile si metodele cele mai eficiente ce pot fi utilizate in auditarea fondurilor publice puse la dispozitia entitatilor, s-au elaborat standarde de audit, care reprezinta expresia unui consens cu privire la cele mai bune practici in domeniu, respectiv Standardele de Audit .

Realitatile generale si specifice in auditul public extern exercitat de Curtea de Conturi din Romania, carentele care se manifesta, pe fondul carora au aparut o serie de fenomene negative in lipsa de eficienta si eficacitate a gestionarii fondurilor publice, au fost analizate cu acuratete, cu observatii si cu solutii de perfectionare in intitulat :Auditul public extern - atribut de baza a Curtii de Conturi a Romaniei.

Acesta trateaza urmatoarele aspecte:prezentarea organismului de audit extern al statului, care functioneaza pe langa Parlament si reprezinta Romania in calitatea sa de institutie suprema de audit in organizatiile internationale de profil; formele de audit public extern existente in practica Curtii de Conturi a Romaniei; organizarea si exercitarea auditului public extern in practica romaneasca; cresterea eficientei activitatii de audit public si asigurarea complementaritatii dintre auditul extern si cel intern, prin colaborarea dintre Curtea de Conturi a Romaniei si structurile de audit intern ale entitatilor publice.

Privit din perspectiva rolului pe care il indeplineste auditul public extern, acesta reprezinta:pentru Parlament - o garantie a faptului ca legile adoptate in domeniul finantelor publice sunt puse in practica, iar banii publici sunt gestionati eficient; pentru Guvern - o parghie de corectie a politicilor financiare si fiscale adoptate si de orientare a resurselor spre programe eficiente;pentru entitati publice - un instrument de prevenire a unor neajunsuri in domeniul financiar, de analiza si evaluare a modului de formare si utilizare a resurselor puse la dispozitie;pentru contribuabili - o garantie asupra utilizarii corespunzatoare a fondurilor

natiunii.

Am evidentiat faptul ca numai printr-un audit extern performant, flexibil, dinamic si pragmatic asupra modului de formare si intrebuintare a fondurilor entitatilor publice se asigura punerea corecta in practica a legilor adoptate in acest domeniu si orientarea resurselor financiare spre programe eficiente.

Inlocuirea sanciunilor sau obligarea la plata pagubelor constatate cu emiterea de

recomandari in ceea ce priveste buna gestionare a banului public nu este pe deplin adaptata realitailor arii noastre. Cu sigurana, este nevoie de timp pentru ca cei responsabili cu gestionarea fondurilor publice sa ineleaga rolul si importana acestei forme evoluate de control.

In incercarea de modernizare si aliniere la bunele practici europene, Curtea de

Conturi a realizat un mare salt calitativ prin legiferarea si realizarea auditului financiar, dar valorificarea constatarilor reiesite in urma misiunii de audit nu a fost dusa pana la capat.

Afirmaia noastra are la baza un fapt real, potrivit caruia conceptul de descarcare de gestiune cu care opera Curtea de Conturi nu se mai regaseste intre atribuiile acesteia, dar nici intre cele ale altor autoritai publice.

Convingerea noastra este ca descarcarea de gestiune ca si concept este eseniala, el fiind aplicat, fiecare ordonator de credite trebuind sa raspunda de modul cum a gestionat fondurile publice puse la dispoziie.

Pentru o mai buna masurare a performanei este necesara elaborarea bugetelor

pe programe, aceasta ajutand auditorii sa se concentreze pe obiectivele concrete stabilite de entitatea publica.

Adaptarea metodologiilor de audit la gradul de profesionalism al infractorilor, extinderea colaborarii transfrontaliere, alinierea auditului extern la standardele internaionale si bunele practici in domeniu, trebuie sa devina o prioritate absoluta.

Se impune ca prin auditul public extern sa se intervina pentru consolidarea si

dezvoltarea in condiii de eficiena si calitate a activitaii de audit intern al entitailor publice.

Pornind de la realitatea ca atat auditul public intern cat si cel extern au ca scop

comun imbunatairea activitaii economico-financiare a entitailor publice, se impune ca intre cele doua activitai sa existe relaii de complementaritate.

Cercetarea stiinifica selectiva privind stadiul actual al auditului public intern si extern din Romania si posibilitai de perfecionare reprezinta un efort de documentare substanial, concretizat in obinerea de informaii credibile necesare fundamentarii ipotezelor si formularii de soluii pertinente ce vizeaza perfecionarea auditului public din Romania.

Stabilirea structurii colectivitaii cercetate nu a fost intamplatoare, ea fiind intreprinsa pe baza unor considerente stiinifice si practice.

In vederea asigurarii unui fundament stiinific solid, marimea esantionului a fost determinata cu ajutorul metodelor statistice.

Tehnica de investigare utilizata pentru culegerea informaiilor a fost chestionarul de tip omnibus, folosind intrebari inchise trihotomice si multihotomice, intrebari deschise si mixte.