Cauze si mecanisme inflationiste   

Inflatia este un fenomen ce nu poate fi explicat printr-o analiza obisnuita de genul cauza-efect. Cauzele directe ale aparitiei, mentinerii si accelerarii sunt reduse , de regula, la procese ce au loc in sfera circulatiei. Chiar daca se explica dezechilibrul realo-monetar, cauza originara este de natura baneasca.

Cei mai multi specialisti analizeaza in ultimul timp factorii determinanti care au declansat si intretinut inflatia de mare amploare din anii '70-'80. Analiza concreta si comparata a factorilor ce au dus la aparitia inflatiei ca si a celor ce determina perpetuarea ei cu diferite grade de intensitate este de mare insemnatate, aceasta punand in evidenta asemanari si deosebiri intre aceste grupe de factori. Factorii care genereaza inflatie sunt grupati de anumiti specialisti in factori generali ai inflatiei si factori particulari si stiintifici. Specialisti precum Solow, Samuelson, Tobin, Hicks impart cauzele inflatiei in cauze pe termen scurt si cauze pe termen lung. Pe termen lung ei afirma ca inflatia este un proces monetar.

Cauzele si factorii care determina inflatia sunt analizati si structurati in moduri diferite pe tari. S-a constatat ca una si aceeasi cauza a avut rolul de factor principal intr-o anumita tara si perioada, in timp ce in alta tara si perioada nu a influentat notabil.

In prezent o atentie sporita se acorda cauzelor multiple (economice, sociale, politice) ce au declansat inflatia de mare amploare in tarile foste socialiste.

In manualele de specialitate cauzele inflatiei sunt analizate pe rand, fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie.

In multe cazuri inflatia este explicata prin emisiunea excesiva de semne banesti - inflatia prin moneda. Economistul american M. Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteia decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor (banii de credit). O alta cauza a puseului inflationist este excedentul de cerere solvabila- inflatia prin cerere. Este vorba de acele impulsuri dinspre cerere, care statueaza si consolideaza un dezechilibru de piata , cererea nominala solvabila mentinandu-se mai mare decat oferta de bunuri.

Alte conceptii considera drept cauza principala a inflatiei insuficienta productiei - inflatia prin oferta. Cresterea veniturilor, in special a salariilor, nu este acoperita de o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Un astfel de dezechilibru este numit inflatie reala.

Inflatia prin credit - un alt factor care duce la dezechilibrul inflationist. Cresterea substantiala a creditului are ca rezultat un exces de cerere nominala pentru bunurile de consum. Profiturile cresc mai incet decat economiile disponibile ale intreprinderilor. Astfel guvernul incearca sa caute surse de finantare pentru promovarea programelor proprii de investitii. Din cauza faptului ca profiturile sunt insuficiente, iar salariile nu pot fi micsorate fara riscuri sociale enorme, se recurge la credit. Aceasta masura este posibila prin existenta premiselor cresterii creditelor: rata scazuta a dobanzii, depuneri relative mari la banci, mari concentrari de resurse financiare la societatile de asigurari. Masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de consum, in timp ce noile investitii nu se materializeaza inca in cresteri ale ofertei. Astfel, cresc preturile de piata, are loc o prelevare inflationista a profiturilor si se reduce puterea de cumparare a salariilor nominale.

Alti specialisti considera drept cauza inflatiei cresterea costurilor de productie - inflatia prin costuri. Aceasta inflatie apare acolo unde intreprinderile, guvernele, salariatii si consumatorii actioneaza oarecum convergent in directia cresterii costurilor. J.K.Galbraith sustinea ca variatiile salariilor nominale, sporirea costurilor salariale conduc la inflatie, in timp ce economista britanica Joan Robinson leaga inflatia atat de cresterea salariilor nominale, cat si de cea a profiturilor.

Toti acesti factori care influenteaza declansarea, mentinerea si intensificarea procesului inflationist difera de la o tara la alta. Analiza postbelica a acestor factori arata ca impreuna luati au generat si intretinut procesul de inflatie. Un model de analiza si explicare multifactoriala a inflatiei este cel elaborat pe exemplul tarilor avansate economic in anii '70, cand inflatia a reprezentat pentru ele "inamicul public nr.1".

In acea perioada concurenta intensa si exigentele revolutiei tehnico economice au dus la cresterea cheltuielilor publice, deci si la cresterea presiunii fiscale. Apar astfel tendinte puternice de crestere a preturilor de consum. O asemenea tendinta atrage si cresterea salariilor nominale, a veniturilor din munca. La randul ei aceasta crestere duce la sporirea costurilor. Toate aceste fenomene creeaza un dezechilibru intre oferta reala de bunuri si cererea nominala a populatiei pentru ele.

1 Interactiunea dintre inflatia prin cerere si inflatia prin oferta

Inflatia prin cerere ( demand pull inflation sau demand side inflation) este acea inflatie care rezulta din cresterea cererii agergate. Aceasta este explicata de unii specialisti prin cresterea veniturilor banesti ale populatiei. Ei vad rezolvarea problemei prin controlul ofertei de bani din economie. Cererea agegata poate sa creasca, chiar daca oferta de moneda ramane aceeasi. De exemplu, cheltuielile de consum ale populatiei pot creste daca se reduce impozitul pe venit, la randul lor cheltuielile pentru investitii pot spori in situatia in care oamenii de afaceri anticipeaza o perioada de boom economic. La cresterea cererii agregate firmele vor raspunde partial prin cresterea preturilor si partial prin cresterea productiei. Efectul inflatiei prin cerere este surprins in graficul urmator :

C_a/2 Oa

IPC

C_a/1

IPC₂

IPC₁

0

Q₁ Q₂ Q

Figura - Inflatia prin cerere

Cresterea cererii agregate este ilustrata prin deplasarea ei catre dreapta, de la Ca/1 la Ca/2. In acest caz preturile cresc de la IPC₁la IPC₂, iar oferta agregata va spori de la Q₁ la Q₂ . Cu cat curba ofertei agregate este mai inelastica, adica mai apropiata de verticala imaginara, cu atat preturile vor creste mai mult, iar productia va spori mai putin. Daca in economie, nu exista capacitati de productie subutilizate si somajul este redus ca nivel, atunci firmele vor raspunde la cresterea cererii indeosebi prin cresteri de pret.

Figura arata o singura crestere a cererii agregate. Un astfel de soc al cererii poate fi provocat de o crestere substantiala a cheltuielilor guvernamentale. Preturile pot creste o singura data, apoi ramanand la un nivel constant. Pentru ca inflatia sa persiste ese necesara o crestere continua a cererii agregate, deci si o crestere continua a nivelului general al preturilor. O astfel de inflatie este specifica perioadelor de boom economic prelungit, atunci cand economia se afla aproape de punctul de cotitura superior. In acest moment inflatia prin cerere va fi mare , iar somajul redus.

Originile inflatiei prin cerere se gasesc in continutul "legii lui Say" si a legii cererii si a ofertei. Potrivit "legii lui Say" orice oferta isi creeaza propria cerere sau , alftel spus, in absenta tezaurizarii, veniturile formate cu ocazia productiei si care alcatuiesc cererea globala sunt egale cu oferta globala.

Cauzele care conduc un exces de cerere pot fi:

scaderea inclinatiei spre economisire

detezaurizarea, determinata si intretinuta de o instabilitate economica si politica

intrarea de devize straine suplimentare, care se adauga la mijloacele de plata interne, marind masa acestora

cheltuielile cu efecte productive intarziate

sporirea cheltuielilor neproductive

"posibilitatea de a trai din dezeconomii" prin dezvoltarea excesiva a creditului de consum

o crestere excesiva a salariilor fara acoperire in bunuri si servicii

o crestere demografica sustinuta

Cauzele care conduc la o oferta deficitara sunt:

situatia de deplina ocupare a fortei de munca , de unde dificultatea pentru anumite sectoare de a procura mana de lucru necesara largirii productiei

modificari rapide ale cererii, coroborate cu o prelungire nepermisa a retelelor de distributie care-i indeparteaza pe producatori de perceptia efectiva si directa a cererii

nivelul redus de atractie al oportunitatilor de investitii in conditiile unui mediu concurential dur si al unei densitati mari a capitalului

slaba mobilitate a factorilor de productie

conditii climaterice, politice, conjucturale nefavorabile

nerespectarea termenelor de punere in functiune a investitiilor

2 Inflatia prin costuri

Inflatia prin costuri (cost push sau suplly side inflation) apare in situatia in care costurile de productie cresc independent de cererea agregata. Atunci cand cresc costurile firmele vor raspunde partial prin cresterea pretului de vanzare si partial prin reducerea volumului activitatii.

IPC

Q_a/3

Q_a/1

IPC₃

IPC₁

Ca

Q₃ Q₁ Q

Figura - Inflatia prin costuri

Aceasta forma de inflatie este reprezentata prin graficul de mai sus. Asa cum se poate observa in grafic, deplasarea catre stanga a ofertei va determina o crestere a nivelului pretului de la IPC₁ la IPC₃ si o scadere a productiei de la Q₁ la Q₃.

In functie de inclinatia pantei cererii agregate, firmele isi vor mari preturile si vor reduce productia. Cu cat cererea este mai inelastica, cu atat productia se va reduce mai putin, costurile mai mari fiind acoperite prin preturi mai mari pentru consumatori.

Daca are loc o singura deplasare a ofertei spre stanga, va avea loc o singura crestere a nivelului general al preturilor. De exemplu, daca guvernul mareste accizele la petrol, va avea loc o singura crestere a pretului petrolului si a pretului produselor derivate. Dupa ce aceasta

unda s-a propagat ,preturile se vor stabiliza la acest nou nivel, iar inflatia va reveni la nivelul anterior.

Daca socurile ofertei vor continua mai multi ani, atunci oferta agregata va continua sa se deplaseze spre stanga ,iar inflatia va persista. Deplasarea in ritmuri mai rapide va da inflatiei un trend crescator.

Concluzionand, rezulta ca efectul inflatiei asupra productiei nationale si asupra ocuparii difera in cazul inflatiei prin costuri de cel al inflatiei prin cerere. Inflatia prin costuri antreneaza scaderea productiei si a ocuparii, iar inflatia prin cerere conduce la sporirea acestora.

Inflatia prin cerere si inflatia prin costuri se pot manifesta simultan, deoarece cresterile de preturi si de salarii pot fi determinate, fie de cresteri ale cererii agregate, fie de factori ce duc la sporirea costurilor. Cele doua genuri de inflatie ajung sa interactioneze, chiar daca procesul demareaza din cauza unui singur factor. O inflatie prin costuri poate fi alimentata de politicile guvernamentale de sporire a cererii agregate, prin care se cauta evitarea cresterii somajului. Un proces inflationist demarat printr-un puseu de cerere agregata poate conduce la consolidarea pozitiei unor grupari de interese militare, care isi vor utiliza aceasta putere pentru a-si majora veniturile; veniturile majorate din partea acestor unitati vor insemna costuri mai mari pentru ceilalti agenti economici intreprinzatori.

Sa presupunem ca un un grup puternic de interese determina in mod constant cresteri ale costurilor. In aceasta situatie oferta agregata se deplaseaza in mod constant catre stanga. Daca in acelasi timp, guvernul stimuleaza cererea globala pentru a preveni cresterea somajului, cererea agregata se va deplasa constant catre dreapta. Efectul acestor deplasari asupra ocuparii va fi redus, el concretizandu-se intr-un proces inflationist puternic. Daca deplasarile aratate au amplitudini din ce in ce mai mari va rezulta o spirala inflationista.

Sindicatele vor cere salarii mai mari pentru ca salariatii sa poata face fata costului vietii in crestere. Firmele cresc preturile pentru a-si acoperi costurile mai mari. Guvernul va cauta sa tipareasca cantitati mai mari de bani de hartie pentru a evita o recesiune sau agravarea ei. Deci, o noua spirala inflationista.

3 Inflatia monetara   

Inflatia monetara isi gaseste explicatia in ecuatia cantitativa a schimbului a lui Irving Fischer : MV = PT [2]. In baza acestei relatii s-a sustinut ca pentru o viteza de criculatie a banilor data, si in conditiile in care orice surplus de bani se transforma automat in cerere de bunuri si servicii, orice excedent al masei monetare peste valoarea productiei, conduce la inflatie. Aceasta explicatie a fost si a ramas inca un punct de plecare pentru cei care considera ca inflatia este un fenomen prin excelenta monetar. Monetaristii de astazi, in frunte cu Milton Friedman raman la convingerea ca "inflatia este intotdeauna si pretutindeni un fenomen monetar" de care raspunzatoare este politica statului. Pentru a infrana inflatia, Milton Friedman considera ca statul trebuie sa procedeze la o emisiune monetara moderata in aceeasi cadenta cu ritmul cresterii PIB, singura de natura sa stabilizeze anticiparile inflationiste si sa conduca la echilibru stabil pe toate pietele.

Analiza faptelor economice demonstreaza ca emisiunea monetara suplimentara nu se face in mod direct si automat raspunzatoare de cresterea preturilor. Suplimentul de bani nu se suprapune, in primul rand cu un supliment corespunzator si instantaneu de cerere. O inclinatie accentuata a populatiei spre economisire poate "amana" cererea. Apoi, transformarea cererii potentiale in cerere efectiva se face in timp, printr-o succesiune de cheltueli. O parte din suplimentul de bani se poate folosi pentru importul de bunuri, ceea ce va conduce la reducerea tensiunii cererii asupra preturilor interne. Suplimentul de bani din circulatie este raspunzator de cresterea preturilor doar in anumite conditii.

Cauzele care conduc la cresterea excesiva a masei monetare aflata in circulatie sunt:

Finantarea necontrolata, prin deficit bugetar, a unor cheltuieli publice. In situatia in care veniturile statului sunt mai mici decat cheltuielile, diferenta se acopera prin imprumut de la banca de emisiune. Inflatia se produce din cauza faptului ca imprumutul nu este folosit pentru o productie suplimentara ci pentru consum. Se activeaza astfel o cerere fara corespondent in planul ofertei.

Dezvoltarea exagerata a creditului bancar poate conduce la o supradimensionare a volumului banilor de cont cu efecte inflationiste similare celor produse de banii numerar.

Intrarea in circulatia activa a unor sume de bani care anterior au fost tinute in rezerva de posesorii lor.

Intrarea masiva de devize ca urmare a unui excedent al balantei platilor curente care se adauga mijloacelor de plata interne, sporindu-le.

Cresterea vitezei de rotatie a banilor.

O politica salariala nefondata pe criterii economice, care umple canalele circulatiei cu bani fara acoperire.

Daca transformarea excedentului monetar in supracerere efectiva cu efecte inflationiste nu implica nici prezenta directa si nici responsabilitatea statului, nu acelasi lucru se poate spune despre constituire ca atare a acestui excedent. Din aceasta perspectiva Milton Friedman este indreptatit sa acuze doar statul de povara inflatiei : o analiza a cauzelor care conduc la excedentul monetar sugereaza implicarea sau lipsa vinovatiei implicarii politicii statale.