Paragrafele

Introducere.1-2

Conceptul de probe de audit.3-6

Probe de audit adecvate si suficiente.7-14

Utilizarea asertiunilor in obtinerea probelor de audit.15-18

Proceduri de audit pentru obtinerea probelor de audit..19-38

Inspectia inregistrarilor si a documentelor26-27

Inspectia imobilizarilor corporale.28

Observarea29

Investigarea..30-34

Confirmarea.35

Recalcularea36

Reefectuarea37

Proceduri analitice38

Data intrarii in vigoare..39

Introducere

Scopul acestui Standard International de Audit (ISA) este de a stabili reguli si de a oferi recomandari asupra a ceea ce constituie probe de audit intr-un audit al situatiilor financiare, asupra cantitatii si calitatii probelor de audit care trebuie obtinute si asupra procedurilor de audit utilizate de auditori pentru obtinerea respectivelor probe de audit.

Auditorul trebuie sa obtina suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil sa emita concluzii rezonabile pe care sa se bazeze opinia de audit.

Conceptul de probe de audit

"Probele de audit" reprezinta totalitatea informatiilor utilizate de auditor pentru emiterea unei concluzii pe care este bazata opinia de audit, si includ toate informatiile continute in evidentele contabile care stau la baza situatiilor financiare si a altor informatii. Nu se asteapta ca auditorii sa abordeze toate informatiile care exista1. Probele de audit, care sunt cumulate ca natura, includ probe de audit obtinute din procedurile de audit efectuate pe parcursul auditului si pot include probe de audit obtinute din alte surse, cum ar fi angajamentele de audit anterioare si procedurile unei firme de control al calitatii pentru acceptarea clientilor si continuarea contractelor cu clientii deja existenti.

Evidentele contabile includ, in general: evidentele inregistrarilor initiale si evidentele justificative, cum ar fi verificari si inregistrari ale transferurilor electronice de fonduri; facturi; contracte; registrul jurnal si registrul inventar, inregistrari contabile si alte ajustari ale situatiilor financiare care nu sunt reflectate in inregistrarile contabile oficiale; alte evidente cum ar fi documente de lucru si foi de calcul care justifica alocarile costurilor, calculele, reconcilierile si prezentarile de informatii. Inregistrarile din evidentele contabile sunt adesea initiate, inregistrate, procesate si raportate in forma electronica. In plus, evidentele contabile pot face parte din sisteme integrate care distribuie date si asigura suport pentru toate aspectele legate de raportarea financiara, operatiunile si obiectivele de conformitate ale unei entitati.

Conducerea este responsabila de intocmirea situatiilor financiare pe baza evidentelor contabile ale entitatii. Auditorul obtine unele probe de audit testand evidentele contabile, de exemplu, prin intermediul analizei si revizie, reefectuand procedurile urmate in procesul de raportare financiara si reconciliind categoriile si aplicatiile aferente ale acelorasi informatii. prin efectuarea unor astfel de proceduri de audit, auditorul poate stabili ca evidentele contabile sunt consecvente la nivel intern si poate fi de acord cu situatiile financiare. Totusi, datorita faptului ca evidentele contabile de sine statatoare nu furnizeaza suficiente probe de audit pe care sa se fundamenteze o opinie de audit asupra situatiilor financiare, auditorul obtine si alte probe de audit.

Alte informatii pe care auditorul le poate utiliza ca probe de audit includ procese verbale ale sedintelor; confirmari de la terte parti, rapoarte ale analistilor, date comparabile cu privire la concurenti (etalonare), manuale de control, informatii obtinute de auditor din proceduri de audit de genul investigatiilor, observarii si inspectiei, precum si alte informatii constatate de auditor sau disponibile acestuia care ii permit sa emita concluzii in urma unor analize valide.

Probe de audit adecvate si suficiente

Gradul de suficienta reprezinta masura cantitatii probelor de audit. Gradul de adecvare reprezinta masura calitatii probelor de audit; cu alte cuvinte, relevanta si credibilitatea acestora in furnizarea de suport pentru categoriile de tranzactii, solduri ale conturilor, prezentarile de informatii si asertiunile aferente, sau in detectarea denaturarilor de la nivelul acestora. Cantitatea probelor de audit necesare este afectata de riscul de denaturare (cu cat riscul este mai mare, cat atat mai multe probe de audit este probabil sa fie cerute) si, de asemenea, de calitatea unor asemenea probe de audit (cu cat calitatea este mai ridicata, cu cat mai putine probe vor fi cerute). In consecinta, gradul de suficienta si gradul de adecvare al probelor de audit sunt interrelationate. Totusi, simpla obtinere a unei cantitati mai mari de probe de audit nu poate compensa calitatea slaba a acestora.

Un set dat de proceduri de audit poate furniza probe de audit care sa fie relevante pentru anumite asertiuni, dar nu si pentru altele. De exemplu, inspectarea evidentelor si a documentelor referitoare la colectarea creantelor dupa sfarsitul perioadei poate furniza probe de audit cu privire atat la existenta, cat si la evaluare, desi nu furnizeaza in mod necesar probe referitoare si la gradul de adecvare al separarii exercitiilor la sfarsitul perioadelor. Pe de alta parte, auditorul obtine adesea probe de audit din diverse surse sau de natura diferita care sa fie relevante pentru aceeasi asertiune. De exemplu, auditorul poate analiza maturitatea conturilor de creante si colectarea ulterioara a creantelor pentru a obtine probe de audit aferente evaluarii provizioanelor pentru creante indoielnice. Mai mult decat atat, obtinerea de probe de audit asociate unei anumite asertiuni, de exemplu, existenta fizica a stocurilor, nu constituie un substitut pentru obtinerea de probe de audit cu privire la o alta asertiune, de exemplu, evaluarea stocurilor.

Credibilitatea probelor de audit este influentata de sursa si natura acestora si depinde de circumstantele individuale in care sunt obtinute probele. Se pot formula generalizari cu privire la credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit; totusi, astfel de generalizari fac obiectul unor exceptii importante. Chiar si atunci cand probele de audit sunt obtinute din surse externe entitatii, pot exista circumstante care sa afecteze credibilitatea informatiilor obtinute. De exemplu, probele de audit obtinute dintr-o sursa externa independenta pot sa nu se bucure de credibilitate daca acea sursa nu este in cunostinta de cauza. Desi se recunoaste faptul ca pot exista si exceptii, urmatoarele generalizari referitoare la credibilitatea probelor de audit pot fi utile:

• Probele de audit sunt mai credibile atunci cand sunt obtinute din surse independente din afara entitatii.
• Probele de audit care sunt obtinute din interiorul entitatii sunt mai credibile atunci cand controalele aferente impuse de entitate sunt eficiente.
• Probele de audit obtinute in mod direct de catre auditor (de exemplu, observarea aplicarii unui control) sunt mai credibile decat probele de audit obtinute indirect sau prin deductie (de exemplu, investigari cu privire la aplicarea unui control).
• Probele de audit sunt mai credibile atunci cand ele exista sub forma de document, fie pe hartie, electronic sau de alta natura (de exemplu, o inregistrare scrisa folosind metode contemporane a unei intalniri este mai credibila decat declararea ulterioara in forma orala a problematicilor discutate).
• Probele de audit furnizate de documente originale sunt mai credibile decat probele de audit furnizate de fotocopii sau facsimile.

Un audit presupune rareori legalizarea documentatiilor, iar auditorul nu este nici instruit, si nici nu se asteapta de la el a fi un expert in astfel de legalizari. Totusi, auditorul ia in considerare credibilitatea informatiilor ce vor fi folosite ca probe de audit, de exemplu, fotocopii, facsimile, documente inregistrate pe film, digitale, sau ale documente in format electronic, luand in considerare inclusiv controalele exercitate asupra intocmirii si pastrarii acestora, acolo unde este necesar.

Atunci cand informatiile produse de entitate sunt utilizate de auditor la efectuarea procedurilor de audit, auditorul trebuie sa obtina probe de audit cu privire la acuratetea si exhaustivitatea informatiilor. Pentru ca auditorul sa obtina probe de audit credibile, informatiile pe care carora sunt fundamentate procedurile de audit trebuie sa fie suficient de complete si corecte. De exemplu, la auditul veniturilor prin aplicarea preturilor standard la volumul vanzarilor din evidente, auditorul ia in considerare acuratetea informatiilor referitoare la pret, precum si exhaustivitatea si acuratetea datelor referitoare la volumul vanzarilor. Obtinerea probelor de audit referitoare la exhaustivitatea si acuratetea informatiilor produse de sistemul informatic al entitatii poate fi realizata concomitent cu procedura de audit efectiva aplicata informatiilor atunci cand obtinerea unei astfel de probe de audit constituie o parte integranta din insasi procedura de audit. In alte situatii, auditorul poate sa fi obtinut probe de audit despre acuratetea si exhaustivitatea unor astfel de informatii prin testarea controalelor executate asupra producerii si pastrarii informatiilor. Totusi, in unele situatii, auditorul poate stabili ca sunt necesare proceduri de audit suplimentare. De exemplu, aceste proceduri suplimentare pot include utilizarea tehnicilor de audit asistate de calculator (TAAC) pentru a recalcula informatiile.

In mod obisnuit, auditorul obtine, o certificare mai mare din probe de audit consecvente generate de diferite surse sau cu naturi diferite, decat din elemente dispersate, individuale, din cadrul probelor de audit. In plus, obtinerea probelor de audit din surse sau cu naturi diferite poate indica faptul ca un element individual al probelor de audit nu este credibil. De exemplu, coroborarea informatiilor obtinute dintr-o sursa independenta de entitate poate spori certificarea pe care auditorul o obtine dintr-o declaratie a conducerii. In mod contrar, atunci cand probele de audit obtinute dintr-o sursa nu sunt consecvente cu probele obtinute dintr-o alta sursa, auditorul stabileste ce alte proceduri de audit suplimentare sunt necesare pentru a solutiona situatia de inconsecventa.

Auditorul ia in considerare relatia dintre costul obtinerii probelor de audit si utilitatea informatiilor obtinute. Totusi, aspectul legat de dificultate sau de cheltuiala implicat nu constituie in sine o baza valida de omitere a unei proceduri de audit pentru care nu exista nici o alternativa.

In procesul de formare a opiniei de audit, auditorul nu examineaza toate informatiile disponibile, deoarece concluziile, in mod normal, pot fi trase utilizand abordarile de esantionare si alte mijloace de selectie a elementelor testate. De asemenea, auditorul gaseste ca fiind necesar sa se bazeze pe acele probe de audit care sunt, mai degraba, persuasive decat conclusive; totusi, pentru a obtine o certificare rezonabila2, auditorul nu se multumeste cu probele de audit care sunt mai putin decat persuasive. Auditorul face uz de rationamentul profesional si exercita scepticismul profesional atunci cand evalueaza cantitatea si calitatea probelor de audit si, astfel, gradul de suficienta si de adecvare al acestora, pentru a sustine opinia de audit.

Utilizarea asertiunilor in obtinerea probelor de audit

Conducerea este responsabila pentru prezentarea fidela a situatiilor financiare care reflecta natura si operatiunile entitatii. Cand declara ca situatiile financiare ofera o imagine fidela (sau prezinta cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative) in conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiara, conducerea face asertiuni, in mod explicit sau implicit, cu privire la recunoasterea, evaluarea, prezentarea si descrierea diferitelor structuri ale situatiilor financiare si ale prezentarilor aferente de informatii.

Auditorul trebuie sa utilizeze asertiuni pentru categorii de tranzactii, solduri ale conturilor si prezentari si descrieri de informatii suficient de detaliate cu scopul de a crea baza pentru evaluarea riscurilor de aparitie a denaturarilor semnificative si pentru proiectarea si efectuarea procedurilor de audit suplimentare. Auditorul utilizeaza asertiuni pentru evaluarea riscurilor, luand in considerare diferitele tipuri de denaturari potentiale care pot sa apara si proiectand ulterior procedurile de audit care sa raspunda riscurilor evaluate. Alte ISA iau in discutie situatii specifice in care auditorului i se cere sa obtina probe de audit la nivel de asertiune.

Asertiunile utilizate de auditor se inscriu in urmatoarele categorii:

(a)      Asertiuni cu privire la categoriile de tranzactii si evenimente asociate perioadei supusa auditului:

(i) Aparitie - tranzactii si evenimente care au fost inregistrate au avut loc si sunt legate de entitatea respectiva.

(ii) Exhaustivitate - toate tranzactiile si evenimentele care ar fi trebuit inregistrate au fost evidentiate.

(iii) Acuratete - sumele si alte date aferente tranzactiilor si evenimentelor au fost inregistrate in mod corespunzator.

(iv) Separarea exercitiilor financiare - tranzactiile si evenimentele au fost inregistrate in perioadele contabile corecte.

(v) Clasificare - tranzactiile si evenimentele au fost inregistrate in conturile corespunzatoare.

(b)      Asertiuni cu privire la soldurile conturilor la sfarsitul perioadei:

(i) Existenta - activele, datoriile si capitalurile proprii exista.

(ii) Drepturi si obligatii - entitatea detine sau controleaza drepturile asupra activelor, iar datoriile constituie obligatii ale entitatii.

(iii) Exhaustivitate - toate activele, datoriile si capitalurile proprii care ar fi trebuit inregistrate sunt evidentiate.

(iv) Evaluare si alocare - activele, datoriile si capitalurile proprii sunt incluse in situatiile financiare la valorile corespunzatoare si orice ajustari rezultante cu privire la evaluare sau alocare sunt adecvat inregistrate.

(c)      Asertiuni cu privire la prezentari si descrieri de informatii:

(i) Aparitie si drepturi si obligatii - evenimentele, tranzactiile si alte aspecte prezentate s-au produs si sunt legate de entitatea respectiva.

(ii) Exhaustivitate - toate prezentarile de informatii care ar fi trebuit cuprinse in situatiile financiare au fost incluse.

(iii) Clasificare si inteligibilitate - informatiile financiare sunt prezentate si descrise in mod corespunzator, iar prezentarile de informatii sunt clar exprimate.

(iv) Acuratete si evaluare - informatiile financiare si de alta natura sunt prezentate cu fidelitate si la valorile corespunzatoare.

Auditorul poate utiliza asertiunile la modul descris mai sus sau le poate exprima diferit, cu conditia ca toate aspectele descrise sa fie acoperite. De exemplu, auditorul poate alege sa combine asertiunile cu privire la tranzactii si evenimente cu asertiunile referitoare la soldurile conturilor. Un alt exemplu este acela cand nu poate exista o asertiune separata cu privire la inregistrarea tranzactiilor si evenimentelor intr-o alta perioada, cand aparitia si exhaustivitatea asertiunilor includ luarea in considerare a inregistrarii tranzactiilor in perioada contabila corecta.

Proceduri de audit pentru obtinerea probelor de audit

Auditorul obtine probe de audit cu scopul de a ajunge la concluzii rezonabile pe baza carora sa fundamenteze opinia de audit prin efectuarea de proceduri de audit cu ajutorul carora:

(a)      Sa obtina o intelegere a entitatii si a mediului acesteia, inclusiv controlul intern, pentru a evalua riscurile unor denaturari semnificative la nivelul situatiilor financiare si la nivelul asertiunilor (procedurile de audit desfasurate in acest scop sunt denumite in ISA ca "proceduri de evaluare a riscurilor").

(b)      Sa testeze, atunci cand este necesar sau atunci cand auditorul decide sa faca astfel, eficienta operationala a controalelor in prevenirea sau detectarea si corectarea denaturarilor semnificative de la nivelul asertiunilor (procedurile de audit desfasurate in acest scop sunt denumite in ISA ca "teste ale controalelor").

(c)      Sa detecteze denaturarile semnificative de la nivelul asertiunilor (procedurile de audit desfasurate in acest scop sunt denumite in ISA ca "proceduri de fond" si includ teste ale detaliilor pentru categorii de tranzactii, solduri ale conturilor si prezentari de informatii, precum si proceduri analitice de fond).

Auditorul efectueaza intotdeauna proceduri de evaluare a riscurilor pentru a furniza o baza satisfacatoare de evaluare a riscurilor la nivelul situatiilor financiare si la nivelul asertiunilor. Totusi, procedurile de evaluare a riscurilor, in sine, nu ofera suficiente probe de audit adecvate pe care sa se fundamenteze opinia de audit si sunt completate de proceduri suplimentare de audit sub forma de teste ale controalelor, atunci cand este necesar, si proceduri de fond.

Testele controalelor sunt necesare in doua imprejurari. Atunci cand evaluarea riscului de catre auditor include o perspectiva a eficientei operationale a controalelor, auditorului i se cere sa testeze respectivele controale pentru a sustine evaluarea. In plus, atunci cand procedurile de fond nu ofera singure suficiente probe de audit adecvate, auditorului i se cere sa efectueze teste ale controalelor, pentru a obtine probe de audit cu privire la eficienta operationala a acestora.

Auditorul planifica si desfasoara proceduri de fond pentru a raspunde la evaluarea aferenta a riscurilor de denaturari semnificative, ceea ce include rezultatele testelor controalelor, daca exista. Totusi, evaluarea de catre auditor a riscului este supusa rationamentului si poate sa nu fie suficient de precisa pentru a identifica riscurile de aparitie a unor denaturari semnificative. Mai mult decat atat, exista limitari inerente ale controlului intern, incluzand aici riscul de eludare a controlului de catre conducere, posibilitatea aparitiei erorilor umane si efectul modificarilor survenite in sisteme. Prin urmare, procedurile de fond efectuate pentru categoriile semnificative de tranzactii, soldurile conturilor si prezentarile de informatii sunt intotdeauna cerute cu scopul de a obtine suficiente probe de audit adecvate.

Auditorul utilizeaza unul sau mai multe tipuri de proceduri de audit dintre cele descrise in paragrafele 26-38 de mai jos. Aceste proceduri de audit, sau combinatii ale acestora, pot fi folosite ca proceduri de evaluare a riscurilor, teste ale controalelor sau proceduri de fond, in functie de contextul in care sunt aplicate de catre auditor. In anumite circumstante, probele de audit obtinute din angajamente de audit anterioare pot furniza probe de audit daca auditorul efectueaza proceduri de audit pentru a stabili relevanta continua a acestora.

Natura si durata procedurilor de audit care se utilizeaza pot fi afectate de faptul ca unele date contabile si alte informatii pot fi disponibile numai in format electronic sau numai in anumite momente. Documentele sursa, de genul ordinelor de cumparare, conosamentelor, facturilor si cecurilor pot fi inlocuite de mesaje electronice. De exemplu, entitatile pot utiliza comertul electronic sau sisteme de procesare a imaginilor. In comertul electronic, entitatea si clientii sau furnizorii sai utilizeaza calculatoare conectate intr-o retea publica, cum ar fi Internetul, pentru a tranzactiona in mod electronic. Tranzactii de cumparare, expeditiile, platile, incasarile de numerar si decontarile in numerar se fac adesea, in totalitate, prin intermediul schimbului de mesaje electronice intre partile implicate. In sistemele de procesare a imaginilor, documentele sunt scanate si convertite in imagini electronice pentru a facilita stocarea si referintele, iar documentele sursa este posibil sa nu se mai pastreze dupa convertirea lor. Anumite informatii electronice pot exista la un anumit moment. Totusi, este posibil ca astfel de informatii sa nu mai poata fi recuperate dupa o anumita perioada, daca fisierele sunt modificate si nu exista fisiere de back-up (de rezerva). Politicile unei entitati referitoare la pastrarea datelor il pot determina pe auditor sa solicite pastrarea unor informatii in scopul efectuarii de catre auditor a reviziilor sau a procedurilor de audit, la momentul la care informatiile sunt disponibile.

Atunci cand informatiile se gasesc in format electronic, auditorul poate desfasura anumite proceduri de audit descrise mai jos prin TAAC.

Inspectia inregistrarilor si a documentelor

Inspectia consta in examinarea inregistrarilor sau a documentelor, interne sau externe, in forma tiparita, electronica sau de alta natura. Inspectia inregistrarilor si a documentelor furnizeaza probe de audit cu grade variate de credibilitate, in functie de natura si sursa acestora si, in cazul inregistrarilor si documentelor interne, in functie de eficienta controalelor exercitate in timpul obtinerii respectivelor evidente. Un exemplu de inspectie utilizata ca test al controalelor il constituie inspectia inregistrarilor sau a documentelor pentru obtinerea probelor referitoare la autorizare.

Unele documente reprezinta probe directe de audit care certifica existenta unui activ, de exemplu, un document care constituie un instrument financiar, cum ar fi o actiune sau o obligatiune. Inspectia unor astfel de documente poate sa nu ofere, in mod necesare, o proba de audit cu privire la proprietate sau la valoare. In plus, inspectia unui contract executat poate furniza probe de audit relevante pentru aplicarea de catre intreprindere a politicilor contabile, cum ar fi recunoasterea veniturilor.

Inspectia imobilizarilor corporale

Inspectia imobilizarilor corporale consta in examinarea fizica a activelor. Inspectia imobilizarilor corporale furnizeaza probe de audit credibile cu privire la existenta lor, dar nu neaparat si cu privire la drepturile si obligatiile entitatii sau la evaluarea respectivelor imobilizari. Inspectia elementelor individuale de natura stocurilor insoteste, in mod obisnuit, observarea inventarierii stocurilor.

Observarea

Observatia consta in urmarirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuata de altii. Exemplele includ observarea inventarierii stocurilor de catre personalul entitatii si observarea efectuarii activitatilor de control. Observarea furnizeaza probe de audit cu privire la efectuarea unui proces sau a unei proceduri, dar este limitata la momentul in care observarea are loc si mai este limitata de faptul ca actul de a fi observat poate afecta modul in care se desfasoara procesul sau procedura respectiva. Pentru recomandari suplimentare referitoare la observarea inventarierii stocurilor, vezi ISA 501, "Probe de
audit - Considerente suplimentare pentru elemente specifice".

Investigarea

Investigarea consta in cautarea de informatii, atat financiare, cat si nefinanciare, referitoare la persoane cu experienta, fie din interiorul, fie din afara entitatii. Investigarea este o procedura de audit utilizata masiv pe parcursul angajamentului si este adesea complementara desfasurarii altor proceduri de audit. Investigarile pot varia de la investigatii scrise oficiale, pana la chestionari orale neoficiale. Evaluarea raspunsurilor obtinute prin investigari reprezinta o parte integrala a procesului de investigare.

Raspunsurile la investigari pot oferi auditorului informatii pe care nu le detinea anterior sau informatii care se coroboreaza cu probele de audit. Alternativ, raspunsurile pot furniza informatii care difera in mod semnificativ de alte informatii pe care le-a obtinut auditorul, de exemplu, informatii cu privire la posibilitatea de eludare a controalelor de catre conducere. In unele cazuri, raspunsurile la investigarii furnizeaza auditorului o baza pentru modificarea sau efectuarea unor proceduri suplimentare de audit.

Pe langa utilizarea investigarii, auditorul efectueaza proceduri de audit pentru a obtine suficiente probe de audit adecvate. In mod obisnuit, investigarea nu ofera, de sine statator, suficiente probe de audit pentru a detecta denaturarile semnificative de la nivelul asertiunilor. Mai mult decat atat, investigarea singura nu este suficienta pentru a testa eficienta operationala a controalelor.

Desi coroborarea probelor obtinute prin intermediul investigarii are adesea o importanta specifica, in cazul investigatiilor referitoare la intentiile conducerii, informatiile disponibile care sa sustina intentiile conducerii pot fi limitate. In aceste cazuri, intelegerea modului in care conducerea si-a respectat in trecut intentiile declarate referitoare la active sau datorii, a motivelor declarate pentru care a ales sa intreprinda anumite actiuni, precum si intelegerea capacitatii conducerii de a urmari un anumit curs al activitatii poate furniza informatii relevante cu privire la intentiile conducerii.

In ceea ce priveste unele aspecte, auditorul obtine declaratii scrise din partea conducerii care confirma raspunsurile la investigarile orale. De exemplu, auditorul obtine, in mod normal, din partea conducerii declaratii scrise referitoare la aspecte semnificative atunci cand nu se poate presupune in mod rezonabil ca vor exista alte probe de audit sau atunci cand celelalte probe de audit obtinute au o calitate mai scazuta. Pentru recomandari suplimentare cu privire la declaratiile scrise vezi ISA 580, "Declaratiile conducerii".

Confirmarea

Confirmarea, care este un tip specific de investigare, reprezinta procesul de obtinere a unei declaratii cu privire la o informatie sau la o conditie existenta, direct de la terta parte. De exemplu, in mod obisnuit auditorul cauta confirmarea directa a creantelor prin consultarea debitorilor. Confirmarile sunt utilizate frecvent atunci cand este vorba despre soldurile conturilor si componentele lor, dar nu trebuie limitate la aceste elemente. De exemplu, auditorul poate solicita confirmarea termenilor contractuali sau ai unor tranzactii pe care o entitate le are cu terte parti; confirmarea solicitata are scopul de a intreba daca au fost aduse modificari contractului si, daca da, care sunt detaliile relevante. Confirmarile sunt utilizate, de asemenea, pentru a obtine probe de audit referitoare la absenta anumitor conditii, de exemplu, absenta unui "contract secundar" care poate influenta recunoasterea veniturilor. Pentru recomandari suplimentare cu privire la confirmari, vezi ISA 505, "Confirmari externe".

Recalcularea

Recalcularea consta in verificarea acurateti matematice a documentelor sau a inregistrarilor. Recalcularea poate fi efectuata prin utilizarea tehnologiei informatiei, de exemplu, obtinand de la entitate un fisier electronic si folosind TAAC pentru verificarea acuratetei sintezei fisierului.

Reefectuarea

Reefectuarea reprezinta executarea de catre auditor, in mod independent, a procedurilor sau controalelor care au fost efectuate initial ca parte a controlului intern al entitatii, fie manual, fie utilizand TAAC; de exemplu, reefectuarea testului referitor la analiza pe maturitati a conturilor de creante.

Proceduri analitice

Procedurile analitice constau in evaluari ale informatiilor financiare realizate prin intermediul unui studiu al relatiilor plauzibile dintre datele financiare si nefinanciare. Procedurile analitice cuprind, de asemenea, investigarea fluctuatiilor si a relatiilor identificare care nu sunt consecvente cu alte informatii relevante sau care se abat in mod semnificativ de la valorile previzionate. Pentru recomandari suplimentare cu privire la procedurile analitice, vezi ISA 520, "Proceduri analitice".

Data intrarii in vigoare

Acest ISA intra in vigoare pentru angajamentele de audit al situatiilor financiare aferente perioadelor cu incepere de la 15 decembrie 2004.

Perspectiva sectorului public

Atunci cand desfasoara activitati de audit pentru entitatile din sectorul public, auditorul tine cont de cadrul legislativ si de orice alte reglementari, ordonante sau ordine ministeriale relevante care afecteaza mandatul de audit, precum si de orice alte cerinte speciale privind auditul. La realizarea asertiunilor cu privire la situatiile financiare, pe langa cele prezentate in paragraful 15 al acestui ISA, conducerea declara ca tranzactiile si evenimentele au fost conforme cu legislatia in vigoare sau cu cerintele autoritatilor corespunzatoare.