Ce sunt cartelurile?

Ce sunt cartelurile?

Toate tarile europene care au avut ca scop dezvoltarea pietelor si asigurarea eficientei acestora, au urmarit adoptarea unor masuri si reglementari in domeniul concurentei care sa se alinieze legislatiei existente la nivel european.

Un model interesant si de inspiratie pentru aceste tari, in domeniul politicii concurentiale, l-a constituit cel al Statelor Unite ale Americii, caracterizat prin orientarea spre rezultatele concurentei, decat spre procese singulare si pana la un punct, problemele referitoare la proces sunt subordonate analizei comportamentelor strategice. Prin urmare, legea nu intervine doar pentru a pastra conditiile unei rivalitati sporite pe piata, ci in principal cu scopul de a reduce rolul dominant al

unei companii, a elimina practicile incorecte fata de competitori sau a impiedica o fuziune care genereaza asemenea comportamente.

In schimb, modelul european poate fi considerat pro-reglementar si interventionist, avand ca obiectiv principal protectia intreprinderilor mici si mijlocii, protectia consumatorilor, precum si unificarea pietelor libere. Ca urmare, experienta britanica se bazeaza pe existenta unor practici restrictive si pe o atitudine de toleranta fata de carteluri si concentrari economice, precum si pe ideea ca nu era necesara o politica clara in acest domeniu.

Ratiunea crearii unei piete interne unice in cadrul UE a constat in necesitatea asigurarii conditiilor propice unei concurente nestingherite la nivel comunitar. Piata interna este de neconceput fara o politica in domeniul concurentei care sa incurajeze eficienta economica prin crearea unui mediu favorabil inovatiei si progresului tehnologic, sa protejeze interesele consumatorilor prin oferirea posibilitatii de a cumpara produse si servicii in conditii optime si sa previna eventualele practici anticoncurentiale ale societatilor comerciale si ale autoritatilor nationale. Scaderea tarifelor pentru serviciile telefonice, accesul unui numar cat mai mare de persoane la transportul aerian si posibilitatea de a achizitiona un automobil intr-un stat membru al UE care are cele mai mici preturi de pe piata sunt rezultate concrete ale unei astfel de politici.

Asadar, politica in domeniul concurentei trebuie sa garanteze unitatea, omogenitatea si viabilitatea pietei interne prin:

- combaterea monopolizarii anumitor piete de catre societati ce incheie intre ele acorduri protectioniste - acorduri restrictive si fuziuni;

- prevenirea exploatarii puterii economice a unor societati in defavoarea altora - abuzul de pozitie dominanta;

- prevenirea distorsionarii regulilor concurentiale de catre guvernele statelor membre prin sprijinirea discriminatorie in favoarea anumitor operatori economici publici sau privati - ajutoarele de stat.[1]

Pe o piata libera, afacerile sunt un joc in care concurentii se intrec. Uneori, firmele pot fi tentate sa evite aceasta intrecere si sa incerce sa-si stabileasca propriile reguli de joc. Cateodata, un jucator de talie mare poate incerca sa-si elimine concurentii de pe piata. Comisia Europeana actioneaza ca un arbitru pentru a se asigura ca toate firmele joaca dupa aceleasi reguli.

Cartelul

Cartelul este un grup format din firme asemanatoare, independente, care se unesc pentru a controla preturile sau a-si imparti pietele si a limita concurenta. Participantii la un cartel se pot baza pe cota lor de piata stabilita in virtutea intelegerii cu ceilalti si nu au nevoie sa ofere produse noi sau servicii de calitate la preturi competitive. Ca urmare, consumatorii sfarsesc prin a plati mai mult pentru o calitate mai slaba.

De aceea, in conformitate cu legislatia referitoare la concurenta din UE, cartelurile sunt ilegale si din acest motiv Comisia Europeana aplica amenzi foarte mari firmelor participante la un cartel. Deoarece sunt ilegale, cartelurile sunt in general realizate in mare secret si nu este usor sa gasesti probe care sa demonstreze existenta unui cartel.

'Politica de clementa' incurajeaza firmele sa prezinte Comisiei Europene dovezi privind existenta cartelurilor, obtinute chiar din interiorul unei asemenea grupari. O companie, membra a unui cartel, care furnizeaza prima dovezi privind existenta cartelului respectiv, nu va fi amendata. Rezultatul este destabilizarea cartelului. Aceasta politica s-a bucurat de foarte mare succes incepand cu momentul introducerii sale in UE.

Majoritatea cartelurilor au fost depistate de catre Comisia Europeana dupa ce un membru al acestora a marturisit si a solicitat clementa. Pe de alta parte, Comisia Europeana continua cu succes propriile investigatii pentru depistarea cartelurilor. Anual, au fost impuse amenzi totalizand intre 0,5 si 1 miliard de euro in cazul existentei unor carteluri. Aceste amenzi intra in bugetul comunitar, contribuind la finantarea UE si, in final, la economisirea banilor contribuabililor. Un aspect, poate, mai important il constituie faptul ca riscul amenzilor mari descurajeaza firmele sa infiinteze sau sa-si continue participarea in carteluri.[2]

Exista anumite tipuri de acorduri deosebit de daunatoare concurentei si, ca urmare, ele sunt aproape intotdeauna interzise. Este cazul cartelurilor secrete si al altor intelegeri, prin care concurentii se pun de acord sa stabileasca preturile, sa limiteze productia sau sa-si imparta intre ei pietele sau clientii. Acordurile dintre un producator si distribuitorii acestuia pot fi si ele interzise, mai ales daca prin acestea se stabilesc preturile de revanzare.

Insa,nu toate acordurile care limiteaza concurenta sunt neaparat ilegale. Sunt permise acele acorduri care au mai multe efecte pozitive decat negative. La modul general, este mult mai probabil ca acordurile sa fie permise atunci cand nu sunt incheiate intre concurenti sau cand firmele implicate detin doar o cota mica de piata.

Este adevarat ca intelegerile dintre firme rivale pot restrictiona concurenta, dar ele pot fi, pe de alta parte, necesare pentru a imbunatati produsele sau serviciile, pentru a crea noi produse sau a gasi modalitati noi, mai bune, de a pune produsele respective la dispozitia consumatorilor. De exemplu, produsele noi pentru care sunt necesare cheltuieli mari de cercetare pot sa devina disponibile pentru consumatori numai daca mai multe companii isi unesc eforturile pentru a desfasura respectivele activitati de cercetare. De aceea, acordurile in domeniul cercetarii si dezvoltarii, precum si cele privind transferul de tehnologie, sunt adesea compatibile cu legea concurentei. Tot astfel pot sta lucrurile si in cazul altor acorduri de cooperare (privind producerea, achizitionarea sau comercializarea in comun sau standardizarea), dar aceasta depinde in mod normal de o analiza detaliata a imprejurarilor in care au loc si a avantajelor economice obtinute.

Alte tipuri de intelegeri care pot ingradi concurenta sunt cele dintre furnizori si vanzatorii cu amanuntul. De exemplu, acordurile de distributie pentru parfumuri de lux impun magazinelor de vanzare cu amanuntul anumite restrictii privind decoratiunile interioare sau pregatirea personalului. Pe de alta parte, aceste intelegeri asigura conditiile necesare pentru ca clientii care cumpara sa o poata face intr-un mediu adecvat produsului si in acelasi timp sa beneficieze de o consiliere personalizata. Ele previn si situatiile in care un distribuitor profita de eforturile promotionale ale unui alt distribuitor. Legalitatea altor acorduri de distributie, ca de pilda cele de distributie exclusiva sau distributie selectiva, depinde de pozitia pe piata a firmelor implicate si necesita o analiza individuala in cazul in care se depasesc anumite praguri ale cotei de piata.

Daca o companie (sau un grup de companii) detine o cota importanta dintr-o anumita piata, este posibil ca aceasta sa detina o pozitie dominanta pe acea piata. Companiile aflate in pozitie dominanta au suficienta putere economica pentru a actiona fara sa tina seama de concurenti sau de consumatori. De aceea, abuzul de pozitie dominanta de catre firmele care detin asemenea pozitii este ilegal.

Printre astfel de abuzuri se numara:

-practicarea unor preturi nerezonabil de mari, ceea ce poate duce la exploatarea clientilor;

-practicarea unor preturi nerealist de mici, fapt ce poate fi folosit pentru a elimina concurentii de pe piata sau a face mai dificila patrunderea concurentilor pe respectiva piata;

-aplicarea de tratamente discriminatorii partenerilor comerciali, de exemplu refuzandu-se colaborarea cu anumiti clienti sau oferindu-se reduceri doar acelor clienti care se aprovizioneaza in totalitate sau in mare masura de la compania aflata in pozitie dominanta;

-impunerea unor conditii comerciale nejustificate partenerilor de afaceri, ca de exemplu cazul in care o companie dominanta conditioneaza vanzarea unui produs de vanzarea altuia.

Regulile concurentiale nu reprezinta un scop in sine, ci o premiza a functionarii eficiente a pietei interne unice, "un sistem care sa asigure o concurenta nedistorsionata pe piata interna" (Articolul 3 alin. 1 g, al Tratatului CE). Potrivit Art. 81 alin. 1 al Tratatului CE, in toate cele trei domenii mentionate de aplicare a regulilor concurentei interdictiile vizeaza practicile ce au impact asupra comertului intre statele membre, insa in conditiile pietei interne unice nu mai exista, cu extrem de putine exceptii, practici care sa inflenteze numai comertul din interiorul unui singur stat. Intrucat economia de piata - punctul de referinta al politicii economice a Uniunii si a statelor membre - plaseaza concurenta printre factorii determinanti ai succesului economic, acceptarea prevederilor acestui articol inseamna atat cea mai buna modalitate de indeplinire a nevoilor consumatorilor, cat si cea mai buna cale de asigurare a competitivitatii operatorilor economici, produselor si serviciilor europene pe piata internationala.

Concurenta tot mai acerba de pe piata unica europeana si globalizarea sunt factori care fac ca unirea fortelor sa devina o perspectiva atractiva pentru companii. Asemenea reorganizari sunt binevenite in masura in care nu afecteaza concurenta si pot, ca urmare, sa sporeasca gradul de competitivitate al industriei europene, imbunatatind conditiile de dezvoltare si crescand nivelul de trai in UE.

Unele fuziuni insa pot reduce concurenta de pe o piata, de regula prin crearea sau consolidarea unui jucator dominant. Aceasta poate afecta consumatorii prin preturi mai mari, gama redusa de optiuni sau mai putine inovatii.

Conform Art. 81, Comisia Europeana este institutia responsabila cu aplicarea normelor de concurenta in acest domeniu la nivelul intregii Uniuni si poate investiga diferitele cazuri la cererea statelor membre sau din proprie initiativa. Daca descopera incalcari ale regulilor, Comisia propune masuri care sa duca la incetarea acestora. Practic, rolul sau a fost clarificat prin Regulamentul nr. 17/62, care stabileste ce anume poate si trebuie sa faca aceasta pentru investigarea si rezolvarea cazurilor din domeniul concurentei prin decizii individuale sau de grup. In cazul deciziilor prin care Comisia constata incalcarea Tratatului, acordul sau practica in cauza devin automat nule si trebuie sa inceteze imediat. Comisia poate impune intreprinderilor amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri sau penalitati de pana la 20% din profitul zilnic pana la incetarea incalcarii, dar nu poate acorda despagubiri intreprinderilor afectate de incalcarea in cauza, acest aspect tinand - in temeiul Art. 81 - de competenta instantelor judecatoresti nationale. De asemenea, in temeiul aceleiasi dispozitii, autoritatile nationale pot impune penalitati pentru incalcarea regulilor concurentei.

2 reforma

Necesitatea unei schimbari a fost resimtita inca din anii '90, cand s-a realizat ca sistemul de reguli bazat pe un control administrativ si in care responsabilitatea cea mai mare ii revenea Comisiei, nu va putea face fata unei uniuni extinse, de 25 de state in acea perioada. S-a dorit gasirea unui model de implementare care, pe de o parte, sa pastreze responsabilitatea traditionala a Comisiei de a defini politica concurentiala si , pe de alta parte, sa recurga la o analiza si rezolvare individuala a cazurilor si o implicare mai mare a autoritatilor nationale.

In acest scop, in anul 1999, a fost emisa publicatia denumita "White Paper"(hartie alba) in legatura cu modernizarea metodei de aplicare a Articolelor 81 si 82 din Tratat, propunand revizuirea Regulamentului nr. 17. In anul 2000, luand in considerarea rezultatele consultarii publice facuta prin intermediul publicatiei "White paper", Comisia a adus aceasta propunere si in fata Consiliului. Aceasta a fost decretata doi ani mai tarziu, sub denumirea de Regulamentul nr 1/2003. Pentru a permite o tranzitie lina, s-a stabilit ca data de aplicare a noului regulament, ziua de 1 mai 2004, in timp ce anul 2003 a fost dedicat consultarii si proiectarii departamentului din cadrul Comisiei mobilizat in aceasta directie, precum si a amendamentelor necesare in legislatiile nationale.

Noul regulament creeaza noi conditii pentru o implicare mai insemnata a autoritatilor nationale, facand Articolul 81 aplicabil pentru orice institutie juridica autorizata. Acest lucru presupune o actiune directa in instanta din partea unei parti vatamate prin incalcarea acestui regulament si obtinerea de despagubiri, fara a mai trebui sa astepte dupa o procedura administrativa. In acest mod, se contribuie la o intelegere si o respectare mai mare a regulilor in ce priveste politica concurentei.

De asemenea, in urma noii reglementari, atat Comisia cat si toate autoritatile nationale de competitie, vor fi responsabile pentru implementarea politicilor in domeniul practicilor interzise.

S-a observat insa ca nu este de ajuns o multiplicare a numarului de autoritati imputernicite in acest sens, ci si o concentrare a acestora asupra luptii impotriva incalcarilor majore a legii. In ce priveste Comisia, aceasta a propus Consiliului anularea sistemului de autorizare si notificare la nivelul Comisiei, intrucat acesta crea o povara inutila si distragea atentia comisiei de la detectarea si reprimarea gravelor violari, care nu au fost de altfel niciodata notificate. De-alungului timpului, mai multe autoritati s-au intalnit cu acest fenomen, si sunt in curs de abolire sau diminuare a acestui sistem. Astfel, aceasta reforma va permite a alocare mai buna a resurselor in ce priveste detectarea, incetarea si sanctionarea incalcarilor legislatiei. In acelasi timp, noile reglementari au imbunatatit puterea de investigare a Comisiei. Spre exemplu aceasta are dreptul de a pune sigilii in timpul investigarii unei companii, sau chiar are dreptul de a patrunde in case particulare, daca exista dovezi legitime ca acolo se desfasoara o activitate economica.

Punerea in practica a tuturor acestor reglementari, va aduce noi provocari printre care, cele mai importante sunt alocarea corecta a cazurilor si o aplicare consistenta a regulilor de toti participantii. In ce priveste autoritatile nationale, regulile privind alocarea litigiilor sunt deja stabilite. Pentru a facilita o aplicare mai coerenta, Regulamentul 1/2003, a creat un numar de instrumente specifice, precum puterea Comisiei si autoritatilor nationale de a interveni inainte ca curtile sa aplice Aritcolul 81 si 82 din Tratat. De asemenea, Comisia s-a implicat in pregatirea autoritatilor nationale in ce priveste politica concurentiala.

In ce priveste reglementarile publice, in 2002 a fost inaugurata o retea a autoritatilor de competente concurentiale numita Reteaua Europeana din domeniul Concurentei (ECN). Ea este formata din toate autoritatile care sunt raspunzatoare de aplicarea Articolulelor 81 si 82. In cadrul ECN exista grupuri de specialisti in anumite sectoare (de exemplu, asigurari si cai ferate), care discuta probleme legate de concurenta si promoveaza o abordare comuna. In acest mod, ECN permite autoritatilor ce se ocupa de concurenta sa-si puna laolalta experienta si sa identifice cele mai bune practici din domeniu. Ea va fi baza unei cooperari intense necesata pentru o alocare corecta a cazurilor si o aplicare consistenta a regulilor. Instrumentele legale cu privire la schimbarile variate in cadrul acestei retele se regasesc in Regulamentul nr 1/2003: autoritatile au dreptul de a schimba informatii confidentiale intre ele, pentru a utiliza aceste informatii in activitatiile lor, acestea fiind subiecte in cazurile respectivelor. Reteaua ECN este o organizatie informale si flexibila: ea nu poate lua decizii si nu isi poate constrange membrii sa actioneze intr-o anumita directie. Se doreste, insa, ca acest caracter constructiv al discutiilor sa ajute la rezolvarea posibilelor viitoare probleme.

Principalul obiectiv al ECN este sa asigure aplicarea unitara a legislatiei UE privind concurenta, pe intreg teritoriul UE. Prin intermediul ECN, autoritatile din domeniul concurentei se informeaza reciproc in legatura cu deciziile propuse si tin seama de comentariile provenite de la alte autoritati din domeniu. In situatia in care este necesar sa se asigure aplicarea consecventa si eficace a legislatiei, Comisia Europeana poate decide sa se ocupe chiar ea de un anume caz.

De la crearea ei, reteaua ECN s-a concentrat pe stabilirea noilor reglementari prin discutii asupra modalitatilor de cooperare viitoare, asupra continutului masurilor implementate si problemelor reglementate. Nivelul inalt de angajamente intre membrii si sinceritatea discutiilor prevestesc o functionare efectiva a acestei retele de la 1 mai 2004.

Cu cat este mai unita comunitatea internationala a autoritatilor din domeniul concurentei, cu atat mai mult aceasta poate sa se asigure ca atat consumatorii, cat si fi rmele pot sa benefi cieze de cele mai bune conditii de pret si calitate, facand posibila luarea de masuri uniforme si decisive impotriva companiilor care formeaza carteluri sau abuzeaza de puterea de care dispun pe piata, afectand diverse tari si regiuni. In acelasi timp, cooperand cu autoritatile din domeniul concurentei din afara UE, Comisia Europeana urmareste sa creeze cadrul uniform necesar pentru ca, indiferent de nationalitate, companiile sa poata concura pe baza propriilor merite chiar si in afara UE.

Reforma politicii in domeniul concurentei

Politica in domeniul concurentei, ale carei obiective si proceduri au ramas in linii mari nemodificate de la inceputul procesului de integrare, se afla acum in proces de modernizare si descentralizare. In prezent sunt in curs doua reforme:

-O reforma in domeniul reglementarilor antitrust - respectiv a regulilor privind

acordurile dintre intreprinderi, care presupune modificarea radicala a faimosului

Regulament 17/62, privind aplicarea Articolelor 81 si 82;

O reforma in domeniul "concentrarilor", care priveste modificarea Regulamentului

privind concentrarile economice.

Modernizarea Reglementarii 17

Reglementarea 17, care are deja o vechime de 40 de ani, a suferit mai multe modificari prin adoptarea Regulamentului 1/2003[3], respectiv:

a) pentru prima data in istoria UE, sunt imputernicite autoritatile nationale, inclusiv

tribunalele nationale, sa aplice exceptarile conforme cu Art.81(3) impreuna cu

interdictiile prevazute de Art.81(1) si 82. Acordarea exceptarilor a reprezentat

intotdeauna o prerogativa a Comisiei.

b) Pentru prima oara, autoritatile nationale au obligatia sa aplice legislatia comunitara

in locul celei nationale ori de cate ori comertul frontalier este afectat;

c) Pentru prima data, autoritatile nationale au obligatia sa consulte Comisia inainte de

a lua orice decizie;

d) Pentru prima data, tribunalele nationale trebuie sa inainteze Comisiei copii dupa

decizii;

e) Comisia va avea dreptul sa apara in fata tribunalelor nationale;

f) Cei 40 de ani de "notificari prealabile" vor lua sfarsit. Acest lucru va asigura:

a. pe de o parte, descentralizarea sistemului, prin inlocuirea principiului

"autorizarii prealabile" a intelegerilor, cu cel al "exceptarilor legale", in

cazul in care acestea sunt conforme cu reglementarile Tratatului (Art.81),

ceea ce va da dreptul autoritatilor din domeniul concurentei din tarile

membre sa decida in cazul exceptarilor (Art.81/3);

b. pe de alta parte, va asigura o aplicare uniforma a reglementarilor

comunitare, deoarece Comisia isi va conserva puteri de decizie importante,

precum exceptarile pe categorii, deciziile individuale, formularea de linii

directoare, vor fi intarite capacitatile acesteia de inspectare si se va urmari

realizarea unei cooperari sistematice dintre autoritatile nationale si

Comisie.

Reforma Regulamentului privind concentrarile

Obiectivul modificarilor propuse in legatura cu acest nou Regulament vizeaza cresterea transparentei procesului de decizie. In acest scop, reforma - propusa in vara anului 2000 intr-un raport al Consiliului si apoi, lansata oficial prin publicarea Cartii Verzi, in decembrie 2001, prevede un ansamblu de masuri, printre care, se detaseaza prin importanta:

vor fi ameliorate criteriile de apreciere a operatiunilor de concentrare, prin

ameliorarea testului dominantei. Noul test va permite mai buna analiza a efectelor

concentrarilor, efecte care scapasera testului anterior. Astfel, efectele create de o

concentrare vor putea fi considerate de o maniera favorabila atunci cand efectele

pozitive vor depasi consecintele potential negative ale operatiei. Urmare a analizelor

tot mai complexe pe care le vor solicita testarile respective, Comisia va intari de o

maniera semnificativa expertiza economica, completand structura personalului cu un

"economist sef al concurentei" la cel mai inalt nivel, care, sustinut de o echipa de

economisti industriali, va intreprinde anchetele respective.

Sunt propuse unele masuri pentru a oferi partilor notificante garantia ca argumentele

si angajamentele lor, prezentate pentru a raspunde obiectiilor Comisiei, vor fi luate in

considerare. Astfel, in plan intern, sistemul "checks and balances" va fi considerabil

intarit, atat datorita unei expertize economice superioare cat si datorita unui sistem de

passage sur le grill" pentru toate anchetele in faza a II-a. Redistribuirea competentelor intre Comisie si statele membre va trebui clarificata, astfel incat sa se realizeze in cel mai precoce stadiu al operatiunii, in stransa colaborare cu partile.

Asigurarea unui control jurisdictional mai eficace si mai rapid, care sa se sprijine pe

intarirea resurselor Tribunalului de Prima Instanta si Curtii de Justitie.

In decembrie 2002, Comisia a adoptat un pachet de reforme menite sa contribuie la procesul de reforma a legislatiei in domeniul concentrarilor. Reforma va aduce in prim planul atentiei analiza economica a fenomenului, va intari sistemul de verificare si control, precum si dreptul partilor implicate in concentrare de a fi ascultate pe parcursul investigatiilor[4]. De asemenea, reforma propune adoptarea unui nou regulament, conform caruia va exista obligatia de a fi consultat atat Consiliul de Ministri cat si Parlamentul European. Consiliul va discuta noul regulament pe parcursul anului 2003, noile reglementari procedurale urmand a intra in vigoare la 1 mai 2004.