DEZVOLTARE DURABILA-PERSPECTIVE, STRATEGIE IN ROMANIA

DEZVOLTARE DURABILA-PERSPECTIVE, STRATEGIE IN ROMANIA

Introducere:

,,Exista 1 miliard de adulti pe glob supraponderali, 300 de milioane fiind obezi. In Anglia cazurile s-au triplat in ultimii 20 de ani, 2/3 sunt supraponderali. In SUA rata obezitatii este 15-19%. Resursele vegetale sunt asigurate doar de cateva culturi de plante, graul si orezul constituind hrana de baza pentru 4 miliarde din tarile in curs de dezvoltare. Productive animaliere: carnea si laptele au o distributie si utilizare inegala pe glob.

Populatia din America de Nord, Europa si Japonia constituie 20% din populatia totala a globului si consuma 80% din productia de carne si lapte.

In schimb populatia tarilor subdezvoltate consuma 20% din produsele animaliere desi ele produc 60% din totalul de 3 miliarde de animale si 6 miliarde de pasari, de pe glob. Introducerea in cultura a plantelor modificate genetic (revolutia verde) ar putea rezolva problema alimentatiei. Din aceasta perspectiva edificarea unei noi comunitati de valori are la baza dezvoltarea economica durabila, urmand imbunatatirea calitatii vietii si a protectiei mediului inconjurator, realizarea unui echilibru intre Biosfera pe care omul a instruit-o si Tehnosfera pe care a construit-o (creat-o). Aparitia recenta a termenului de economie ecologica are drept obiectiv dezvoltarea durabila, armonizarea relatiei dintre economie, natura, societate care constituie o relatie pentru prezent si viitor. Dezvoltarea durabila (Ecoconstructia si Geodez-voltarea) presupune cresterea economica, nu dezvoltarea zero, negativa, protejarea biosferei, utilizarea eficienta a resurselor umane si naturale, conservarea calitatii mediului ca parte integranta a procesulu de globalizare economica si sociala. Cum procesul de transformare este transfrontalier, iar problemele de mediu, in general riscand granitele, ele reprezinta probleme de interes general, adoptandu-se tratate si conventii internationale.

Directii de actiune:

-redimensionarea cresterii economice;

-restructurarea tehnologica si punerea sub control a riscurilor pe care le implica activitatea economica;

-conservarea si sporirea bazei de resurse;

-satisfacerea nevoilor esentiale de munca, de hrana, energie, apa, locuinta, asistenta medicala. Un viitor exista, dar daca este comun pentru plante, animale si cu alte cuvinte conservarea biosferei este problema majora .

-compatibilizarea si conlucrare nonagresiva intre om si mediul sau natural de viata;

-compatibilizare a intereselor de orice natura ale tuturor oamenilor si ale tuturor grupurilor sociale care traiesc simultan , la un moment dat, prin asigurarea bunastarii individuale si generale;

-armonizarea intereselor de progres economic si social ale tuturor populatiilor care traiesc in acelasi timp pe planeta noastra, incat procesul mondial din orice domeniu sa se constituie ca un bun universal de care beneficiaza neingradit toti oamenii. Procesul complex de elaborare a unei strategii de dezvoltare socio-economica globala, cu toate aspectele juridic, financiar si administrativ adecvat pentru a orienta si dirija schimbarea la scara planetara, s-a concretizat in intalnirile de varf si Conferintele de la Stockolm 1972, Rio de Janeiro 1992 si Johannesburg 2002, care prin hotararile adoptate constituie o Carte Alba a rezolvarii lumii contemporane intr-un spirit de armonie intre disponibilitati si cerinte.Omul este un produs al evolutiei ecosferei, in care ramane integral deoarece existenta lui este indisolubil legata de cea a altor specii si a intregului invelis viu al planetei.Dar, daca evolutia tuturor celorlalte specii se datoreaza doar actiunii unor legi biologice (in primul rand selectiei naturale), in procesul aparitiei si evolutia speciei umane actioneaza, pe langa legi biologice, o noua categorie de legi - legile sociale, a caror baza este reprezentata in procesul muncii. Datorita numarului si mai ales prin stapanirea stiintei si a tehnologiei, omul a devenit specie dominanta in ecosfera, putand transforma mediul, adaptandu-l la nevoile sale, in timp. In acelasi timp insa, omul ramane o parte componenta (un subsistem) sistemului ecosferei. Ca atare, modificarile unor trasaturi ale ecosferei determinate de om, pana la urma, se reflecta si asupra lui insasi.In viitor exista doar daca este comun pentru plante, animale si om. Curiozitatea si speranta a definit totdeauna natura umana, ele au transformat Pamantul, dar fara om Pamantul era mai trist. Suntem in pragul cand biochimistii vor realiza din CHOH, aminoacizi, proteine si ADN, suport al vietii care sa asigure. Omul a inceput joaca cu genele.

Raportul economie - ecologie si evolutia economiei mediului

Intre economie si ecologie, de-a lungul intregii istorii a civilizatiei umane, s-a manifestat o relatie conflictuala, in care s-a trecut pe rand de la cuvantul de ordine potrivit caruia omul trebuie sa fie stapan al naturii la constientizarea necesitatii de a concilia economia cu natura. Odata cu accelerarea ritmului cresterii economice s-au adancit diferentele intre principiile de functionare ale celor doua sisteme reprezentate de economie si ecologie. Japonezul Saburo Okita, una dintre cele mai autorizate voci, afirma: "Mediul inconjurator este factorul de baza pentru continuarea supravietuirii omului, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput daca nu suntem in stare sa asiguram generatiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. In acelasi timp insa, dezvoltarea este necesara pentru a putea solutiona problema saraciei din tarile in curs de dezvoltare si a da posibilitatea oamenilor de pretutindeni sa traiasca in mod civilizat intr-un mediu ambiant mai propice. Deci, protectia mediului si dezvoltarea economica trebuie sa constituie preocupari contemporane"

Calitatea mediului prezinta importanta pentru toate tarile, dar mai ales pentru cele in curs de dezvoltare, deoarece pierderile din productia economica (parti din P.N.B.) si cheltuielile pentru pastrarea calitatii mediului sunt mai puternic resimtite. De aceea, politicile si legislatia acestor tari trebuie sa-si indrepte atentia spre definirea clara a drepturilor de proprietate, pentru ca aceia care folosesc o resursa sa aiba interesul sa o conserve pentru viitor, iar preturile pietei trebuie sa asigure si acoperirea integrala a cheltuielilor ecologice.

Relatiile dintre economie si ecologie, termeni apropiati etimologic, sunt complexe, dar inca pline de ambiguitate.

R. Passet, in anul 1979, vorbeste chiar de aparitia unei "economii ecologice", nascuta din ajutorul pe care alte stiinte, indeosebi ale naturii, l-a acordat stiintei economice traditionale. Putem spune ca Raportul Brundtland si Summit-ul de la Rio de Janeiro reprezinta concretizari ale ofensivei ecologistilor din anii '60 si '70, asupra economistilor.

Economia, in sensul sau originar, inseamna luarea in stapanire a lucrurilor utile ale lumii prin conducere gospodareasca si conlucrare cetateneasca, in vechiul "polis", care isi cauta cu tenacitate prosperitatea, placerea de a trai, cum o numea N. Georgescu - Roegen. Pentru a realiza mai binele, oamenii au intrat in relatii de interdependenta economica si au directionat efortul social spre ridicarea confortului cotidian al vietuirii. Dominatia economicului a impins pana la marginea stapanirii fara intelepciune, a puterii fara perspectiva, a dominarii absolute a naturii fara constiinta si fara cultura ecologica. Astfel, presiunea antropica asupra ecosistemelor se manifesta direct, prin poluare sau indirect, prin perturbarea sistemelor globale reprezentata de schimbarile climatice, degradarea stratului de ozon etc. si se concretizeaza in supraexploatare, transformarea

ecosistemelor naturale s.a.m.d.

Ecologia inseamna locuire inteleapta, convietuire armonioasa cu natura, parteneriat intre societatea umana si mediul natural, crestere economica in conditii de corecta gestionare ecologica. Termenul de "ecologie" a fost introdus in anul 1866 de Ernest Haeckel, care l-a privit ca pe o economie a naturii, pentru ca in 1930 sa devina disciplina academica si sa capete acceptia de stiinta a lumii vii (H. G. Wells, J. Huxley). Ultimul termen folosit este cel de economie ecologica. Cuvantul "ecologie" a devenit sinonim cu protejarea naturii si apararea mediului inconjurator.

La interferenta sistemelor economic - ecologic se manifesta o serie de disfunctionalitati legate de faptul ca unii indicatori economici nu reflecta decat o parte din costurile si beneficiile rezultate in urma optiunilor economice (de exemplu, produsul national brut, productivitatea etc.).

Cel putin in plan teoretic s-a conturat integrarea sistemelor economic si ecologic, prin reperele impuse de conceptul de dezvoltare durabila. Suprapunerea acestora in diferite profiluri etice si economice presupune: optimizarea si nu maximizarea obiectivelor economice; intelegerea universalitatii constrangerilor impuse de legile naturii; perfectionarea metodelor de cuantificare a impactului ecologic si a resurselor; determinarea politica a nivelului activitatii. Motivatia dezvoltarii durabile rezida in: caracteristica din ce in ce mai internationala a problemelor mediului; perspectivele pe termen lung privind consecintele diminuarii resurselor naturale si poluarii; ritmul si calitatea cresterii economice; distinctia intre diversele forme de capital si posibilitatea de a realiza o substituire intre acestea.

Relatia crestere economica - protectia mediului poate fi abordata prin prisma a patru puncte de vedere, reprezentate de: teza decuplarii, subliniaza lipsa unei legaturi semnificative intre cresterea economica si protectia mediului; teza complementaritatii, potrivit careia obiectivele protectiei mediului sunt cu atat mai usor de realizat, cu cat cresterea economica este mai puternica; teza antinomiei, care pleaca de la premisa incompatibilitatii dintre cresterea economica si protectia mediului si teza care pune accentul pe dimensiunea calitativa, integrand astfel exigentele cu privire la respectul mediului. Exista o preocupare intensa pentru atingerea unui punct de echilibru si pentru depasirea elementelor conflictuale ale relatiei economie - ecologie, pentru realizarea reconcilierii om - natura, ca premisa a continuitatii umane in spatiul geosistemului planetar.

Datorita rolului si importantei resurselor naturale, in timp, s-a constituit economia mediului, ale carei fundamente privite in evolutie istorica, in ultimii 200 de ani, pot fi regasite in parte in scrierile economistilor clasici, dar majoritatea acestora poate fi atribuita economiei neoclasice.

Adam Smith (1723-1790) a fost primul economist (clasic) care a sistematizat problematica importantei pietelor in alocarea resurselor, in care mai este implicata in timp si autoritatea publica, in fond cele doua mecanisme: de autoreglare si de reglare, in macroeconomie. Tot el a formulat faimosul rol al "mainii invizibile", conform caruia fiecare individ avand in vedere numai securitatea proprie si castigul propriu se straduieste sa-si foloseasca capitalul, astfel incat produsul acestuia sa poata avea cea mai mare valoare. In general, individul nu urmareste promovarea interesului public, ci urmarindu-si doar interesul propriu, el il promoveaza adesea si pe cel al societatii, fiind condus de o mana invizibila, gratie careia el promoveaza interesul societatii, cu mai mult efect decat atunci cand intentioneaza cu adevarat promovarea acestuia

In conceptia clasicilor, resursele economice erau vazute ca factori determinanti ai bogatiei nationale si ai cresterii economice, iar decalajele de venituri dintre tari erau determinate de diferentele in inzestrarea cu factori. Resursele naturale erau, uneori, sinonime cu pamantul, considerat limitat si fix, iar pentru ca resursele oferite de pamant erau limitate, economistii clasici au tras concluzia ca progresul economiei este pasager si ca se va ajunge la o stare stationara, cu perspective sumbre pentru standardul de viata al populatiei. Aceasta teza a fost sustinuta atat de Thomas Malthus (1766-1834), care a adaugat la cantitatea fixa de pamant o crestere continua a populatiei, cat si de David Ricardo (1772-1823), care a considerat pamantul disponibil in parcele de calitate diferita. Astfel, productia agricola avea sa creasca pe cale extensiva sau intensiva, dar pentru ca investitiile urmau sa scada, surplusul economic s-ar fi insusit sub forma de renta, economia indreptandu-se spre o stare stationara de tip malthusian.

In fine, ultimul in linia marilor economisti clasici este John Stuart Mill (1806-1873), ale carui lucrari folosesc si ele ipoteza scaderii productiei, dar recunosc contrapondereaoferita de progresul tehnico - stiintific in productie. Desi in vremea lui Mill, productia pe locuitor din Anglia crestea si putea genera un nivel relativ inalt de prosperitate materiala, totusi acesta nu a abandonat conceptul de stare stationara. Anticipand dezvoltarea protectiei mediului, el a considerat pamantul ca sursa nu numai pentru agricultura si industria extractiva, ci si ca valoare intrinseca - frumusetea unui peisaj - a carui importanta avea sa creasca pe masura imbunatatirii conditiilor materiale.

Karl Marx (1818-1883) a adus una dintre contributiile majore in domeniul valorii, considerata ca rezultat al muncii incorporate, direct sau indirect, in productie, lucru cu care economistii neoclasici nu au fost de acord.

Lucrarile aparute la sfarsitul secolului al XIX-lea au atacat pozitiile economiei clasice si au apartinut economistilor neoclasici. Valoarea provine acum din activitatea de schimb, reflectand preferintele si costurile de productie. Conceptele de pret si valoare au devenit mai distincte. Raritatea absoluta a fost inlocuita cu conceptul de raritate relativa, ceea ce a deschis calea spre dezvoltarea economiei bunastarii, in care valorile pot fi masurate in termeni de preferinta a consumatorilor.

W. Stanley Jevons (1835-1882) si Carl Menger (1840-1921) au formalizat teoria preferintelor consumatorilor potrivit teoriei utilitatii si a cererii.

Leon Walras (1834-1910) dezvolta teoria neoclasica a echilibrului general, furnizand un fundament riguros pentru conceptele de eficienta si optimalitate.

Alfred Marshall (1842-1924) a elaborat teoria echilibrului partial si analiza stabilirii pretului pe baza cererii.

John Maynard Keynes (1883-1946) a dezvoltat teoria determinarii venitului si a productiei, a redirectionat atentia asupra cererii si ofertei agregate si asupra motivelor pentru care economiile de piata ar esua in incercarea de a realiza un nivel optim de activitate economica. Aceasta directie a manifestat un interes limitat pentru economia mediului. Totusi, macroeconomia lui Keynes a avut o influenta indirecta in stimularea interesului pentru teoria cresterii economice la mijlocul secolului XX (Harrod, Domar, Kaldor) si in dezvoltarea teoriei neoclasice a cresterii (Solow). Important este de remarcat faptul ca la inceput, in modelele neoclasice de crestere, pamantul sau resursele naturale nu erau incluse in functia de productie utilizata. Acest lucru s-a produs in perioada 1960-1970 (Dasgupta, Heal, Solow, Hartwick), desi primele studii se datoreaza lui Gray (1914) si lui Hotelling (1931).

In ultima perioada, se acorda o atentie sporita relatiei dintre economie si ecologie, incluzand protectia mediului. Astfel se dezvolta domeniul economiei ecologice sau eco - economiei, care are ca scop asigurarea fundamentarii deciziilor Dezvoltarea economica durabila - o noua provocare globala privind capitalul productiv si social in concordanta cu caracteristicile capitalului natural, inclusiv pe baza unei contabilizari ecologice, economice si sociale, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

Conceptul de dezvoltare durabila

Politicile de mediu au cunoscut doua etape in evolutia lor (Barde 1992); prima generatie a politicilor de mediu avea ca obiective solutionarea unor probleme legate de contaminarea aerului, apei, tratarea deseurilor solide urbane si conservarea spatiilor naturale. Ele se caracterizau printr-o abordare fragmentara, sectoriala a problemelor mediului si puneau un accent deosebit pe principiul poluator - platitor, actiunile corective fiind prioritare celor preventive. Sfarsitul anilor '70 aduce o noua filozofie a politicilor de mediu, conceputa in jurul notiunii de dezvoltare durabila. Politicile de mediu devin preponderent anticipative, implicand intr-o masura sporita societatea civila. De asemenea, devin evidente tendintele de globalizare a politicilor de mediu si de integrare a acestora in sistemul celor social-economice. In acest spirit, se incearca armonizarea orizonturilor timpului economic cu cele ale timpului biologic, ecologic, trecandu-se treptat la o abordare sistemica, holistica, a economiei si mediului.O alta intrebare de esenta este de unde provin resursele pentru protectia mediului. In general, acestea vin de la cei care platesc dreptul de a polua (producatori si consumatori de utilitati), din excedentul net al eficientei productiei si din ceea ce se economiseste prin actiunea de prevenire si combatere a poluarii (din diferenta intre cheltuielile de combatere si cele de prevenire sau datorate pierderilor ireversibile de valoare - de exemplu, disparitia unor specii de plante si animale sau aparitia unor efecte negative ireversibile, etc.).

Perspectivele deschise de dezvoltarea durabila

Conditiile dorite de dezvoltarea economica si sociala depind de perceptia avuta asupra mediului si de pagubele pe care le poate suferi. Nelinistile referitoare la epuizarea anumitor resurse naturale, la deteriorarea sau destructurarea elementelor din patrimoniul natural conduc la intrebari cu privire la posibilitatea de mentinere nedefinita a conditiilor favorabile cresterii. De la conferinta din Rio, din 1992, tema dezvoltarii durabile a fost foarte larg dezbatuta. Acesta mobilizeaza opinia publica in numeroase tari si constituie obiectivul lor principal in politicile lor de dezvoltare economica si sociala. Dezvoltarea durabila, care trebuie sa raspunda nevoilor prezente fara sa compromita capacitatea generatiilor viitoare de a si le satisface pe ale lor, dupa definitia data de raportul Brundtland din 1987, constituie axa principala a politicii de mediu urmarita in Romania. Respectul pentru solidaritatea dintre generatii reprezinta o constrangere pentru actorii economici. Ea impune, in particular, un mod de gestionare specific resurselor naturale si punerea la punct de metode de protectie a mediului. Transmiterea unui patrimoniu protejat la maxim, atat pe plan cantitativ, cat si calitativ, constituie un obiectiv a carui realizare permite previzionarea de bune conditii a dezvoltarii in viitor.

Conform angajamentelor luate inca de la conferinta de la Rio, ministrul mediului a fost insarcinat cu elaborarea unei strategii nationale a dezvoltarii durabile. Cu scopul de a o pregati, au fost lansate consultari la mai multe nivele si pe mai multe domenii, sub inaltul patronat al Presedintiei Romaniei. Pregatirea strategiei romanesti de dezvoltare durabila ²Orizont 2025² a tinut cont de rezultatele acestor consultari. Ministerele au fost, de altfel, invitate sa faca propuneri care sa duca, in acelasi timp, la teme transversale, precum locurile de munca si sanatatea, de exemplu, precum si la teme referitoare, in mod specific, la mediu. Punerea pe picioare a acestei strategii implica mai mult o importanta munca de definire si de productie de indicatori ai dezvoltarii durabile.

Dezvoltarea economica si mediul inconjurator

Conform studiilor empiricecare au stat la baza acestei ipoteze, relatia dintre nivelul dezvoltarii economice (masurata prin nivelul P.I.B./locuitor) si gradul de deteriorare a mediului ambiant (exprimat prin gradul de deforestare, nivelul emisiilor poluante etc.) poate fi descrisa cu ajutorul unei curbe cu alura de tip U - inversat, cunoscuta si sub denumirea de curba de tip Kuznets. Dependenta de tip U-inversat nu a fost observatapentru deseurile radioactive, pentru deteriorarea stratului de ozon, ca si pentru emisiile de dioxid de carbon care cresc odata cu nivelul P.I.B.

Tendinta descrisa mai sus nu este automata, ci este rezultatul a doi factori importanti: interventia autoritatilor publice prin diferite mecanisme (legislatie, reglementari, instrumente juridice si economice etc.) si raspunsul poluatorilor la stimulentele si constrangerile aparute. Astfel, relatia invers proportionala dintre deteriorarea mediului ambiant si nivelul de dezvoltare economica, in parte exagerata, este datorata distorsiunilor politice, cum ar fi subventiile de energie si produse agrochimice, protejarea industriei si subevaluarea resurselor naturale, care atat din punct de vedere economic, cat si al mediului sunt distructive. Alta distorsiune se datoreaza esecului pietei, cum ar fi definirea gresita a dreptului de proprietate asupra resurselor naturale, precum si necontabilizarea si neplatirea externalitatilor mediului care rezulta intr-un nivel foarte ridicat al poluarii, raportata la unitatea de externalitate. Tarile in curs de dezvoltare pot avea o curba EK mai dreapta, mai aplatizata, prevenind astfel de situatii prin: eliminarea distorsiunilor politice (reprezentate de subventiile pentru energie si materii prime), internalizarea costurilor degradarii mediului celor care il produc, definirea si respectarea drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale, promovarea si dezvoltarea eco - industriilor si a tehnologiilor curate .

Acestea sunt motivele pentru care consider ca este absolut nevoie ca reforma economica sa tina cont de dependentele de tip U - inversat si sa actioneze in sensul evitarii degradarii ireversibile a mediului. De obicei deteriorarile produse mediului ambiant, in stadii incipiente ale dezvoltarii, nu mai pot fi corectate in stadii ulterioare. Minimizarea degradarii mediului ambiant se poate realiza prin aplatizarea curbei U - inversat, pentru a se situa sub capacitatea de rezilienta a mediului ambiant.

Strategia dezvoltarii durabile in Romania(componentele strategice ale dezvoltarii durabile

Integrarea obiectivelor sociale, economice si de mediu, tinand cont de consecintele lor asupra diferitelor grupe socio - economice si asupra generatiilor viitoare, provoaca numeroase dificultati tehnice si politice. Astfel, bazandu-se pe o analiza amanuntita a experientei tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor dezvoltate, Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (O.E.C.D.) prin Comitetul de Sustinere a Dezvoltarii (C.S.D.) arata ca procesul de elaborare al strategiilor de dezvoltare durabila trebuie sa fie un proces coordonat la nivel national, ancorat pe o perspectiva a dezvoltarii pe termen lung, realmente participativ, bazat pe o analiza solida, care trebuie sa tina cont de problemele nationale pertinente.

El isi propune sa asigure un rezultat pozitiv durabil pentru grupurile defavorizate si

marginalizate (in special pentru cei saraci), sa fie global si integrat (sa puna de acord obiectivele economice, sociale si de mediu prin politici cu care sa se consolideze reciproc)

Pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare durabila, Comitetul de Sustinere a Dezvoltarii considera ca este esential ca strategia care se elaboreaza sa se bazeze pe strategiile si procedurile existente, mai degraba decat pe adaugarea altora noi; sa fixeze obiective realiste, care pot fi realizate; sa identifice nevoile prioritare in ceea ce priveste dezvoltarea capacitatilor nationale; sa se integreze in strategie, inca de la inceput, un proces permanent de urmarire si imbunatatire; sa se faca legatura intre nivelurile nationale si cele locale.

Componentele strategice ale dezvoltarii durabile sunt prezentate in figura de mai jos.

(fiind plasate in colturile triunghiului), ca si actiunile ce trebuie intreprinse in vederea trecerii eficiente de la o etapa la alta (etapele sunt mentionate pe laturile triunghiului). Sensul de urmat este unul trigonometric, de la gestiunea productiei si serviciilor, prin gestiunea resurselor, catre gestiunea modificarii.

In ceea ce priveste Romania, dezvoltarea durabila a acesteia inseamna, in primul rand, stabilitatea pe termen lung a urmatoarelor trei componente de baza ale sale si anume: cresterea economica in ritmuri sustinute; imbunatatirea continua a standardului de viata si a bunastarii sociale; mentinerea echilibrului ecologic, prevenirea poluarii si ameliorarea calitatii factorilor de mediu. Trebuie gasit un mod de dezvoltare care sa impace interesele economice cu cele sociale si de mediu. Este un demers al carui succes se bazeaza pe adaptarea activitatilor umane la un model complex, care presupune inlocuirea tehnologiilor necorespunzatoare cu altele noi, a caror realizare presupune inovare, creativitate si resurse financiare considerabile. Din acest motiv se actioneaza gradual: intr-o prima faza se trece la imbunatatirea sistemelor tehnologice actuale (este foarte important ca problemele urgente de protectia mediului sa fie atacate imediat, cu mijloacele existente pentru ca amplificarea efectelor negative sa fie stopata); trebuie incepute sau, dupa caz, continuate cercetarile vizand definirea tehnologiilor viitorului; pe parcurs vor fi promovate acele solutii politice, economice, tehnologice, compatibile cu scopul propus, si anume, acela de a asigura dezvoltarea durabila.

Dimensiunea economica a dezvoltarii durabile impune crearea unei economii de piata functionale in Romania, conditie de baza a integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana. Unul din factorii importanti ai dezvoltarii sustenabile a Romaniei il reprezinta cresterea consumului intern de bunuri si servicii, ca element component al unei piete functionale. Nu poate fi conceputa o piata functionala fara o piata interna puternica. Cresterea puterii de cumparare a cetatenilor, bazata pe marirea productivitatii si a veniturilor din munca, va intari piata interna, mecanismele functionale ale acesteia.

Dezvoltarea economica regionala, in sensul satisfacerii cerintelor durabilitatii, ridica problema deloc simpla a micsorarii decalajelor absolute si relative dintre diferitele zone si localitati, punand in valoare resursele disponibile si vocatia economica si sociala ale fiecareia dintre acestea. Aceasta presupune asigurarea unei stabilitati, simplificari si aplicari adecvate a cadrului institutional si legislativ, crearea unui climat de afaceri favorabil liberei initiative si investitiilor autohtone si straine, preluarea acquis-ului comunitar in plan institutional - legislativ si practic, dezvoltarea sanatoasa a pietei interne, reducand la minimum formele economiei birocratice speculative si pagubitoare, generatoare de instabilitate, schimbari bruste si incapacitate previzionala. Pentru a fi sustenabila in prezent si in perspectiva, economia romaneasca aflata pe fondul unui sever declin economic in anii tranzitiei si, mai ales, al unei desertificari industriale are nevoie de functionare la parametri cat mai inalti de eficienta, competitivitate, productivitate si profitabilitate. Este necesar ca indeosebi in unele domenii generatoare de bunuri si produse cu valoare adaugata ridicata, bazata pe tehnologiile de varf si pe un consum ridicat de cunostinte stiintifice, sa avem o crestere accelerata, ascendenta, sustinuta de cresteri mai modeste sau chiar reduceri in sectoarele traditionale ale economiei.

Dezvoltarea durabila presupune luarea in calcul a inca multor altor aspecte, intre care si orizontul de timp. O abordare strategica a problemei implica termenul mediu si lung, cu intindere pana la orizontul anilor 2020 si chiar 2050. Pentru fiecare orizont prognozat vom avea un set specific de probleme si indicatori. Sustenabilitatea presupune o crestere macroeconomica permanenta, cu dinamici diferite de la o perioada la alta. La nivel macroeconomic, durabilitatea necesita atingerea stadiului de crestere permanenta (steady state growth), chiar daca ritmurile pot varia de la un an la celalalt. La acest nivel, important este sa mentinem si sa consolidam cresterea, ceea ce-i confera practiccaracteristica de sustenabilitate. Dezvoltarea economica durabila - o noua provocare globala

Dezvoltarea economica durabila impune o noua solutionare a raportului dintre evolutia structurii sectoriale a economiei si costurile de productie. Reducerea acestor costuri de productie este cea mai sanatoasa metoda de eficientizare si crestere neinflationista, de economisire a resurselor de mediu si creare a premiselor de ridicare a calitatii vietii. Ritmurile inalte ale economisirilor, investitiilor si costurilor, in general, nu trebuie sa ne bucure daca nu sunt insotite de dinamici si mai inalte ale rezultatelor obtinute, intr-un timp cat mai scurt. Practic, aceasta

inseamna viteza si economie de timp.

In ceea ce priveste dimensiunea sociala a dezvoltarii durabile, problema principala cu care ne confruntam este cea a saraciei, a degradarii serviciilor publice. Promovarea egalitatii sanselor, formarea profesionala continua, egalitatea intre sexe, lupta impotriva excluderii si discriminarilor, accesul universal la educatie si sanatate, combaterea activa a saraciei sunt tot atatia factori veniti sa confirme sustenabilitatea dezvoltarii noastre in plan social.

Elaborarea unui model social al dezvoltarii durabile in Romania trebuie sa se bazeze pe principiul compatibilizarii intre eficienta economica si justitia sociala, al veniturilor minime garantate, al coparticiparii care sa utilizeze prudent resursele naturale, pe cele de forta de munca si capital. Dezvoltarea sociala sustenabila se bazeaza si pe buna cunoastere si apreciere a legilor productiei si consumului bunurilor publice in bune conditii, avand ca baza un parteneriat public - privat nu episodic, ci de lunga durata. Astfel, asigurarea unui trai decent, calitativ in crestere pentru fiecare membru al societatii noastre presupune o politica de impozitare si redistribuire a veniturilor, bazate pe criteriile concurentei loiale si echitatii intr-o economie de piata. In acest sens, criteriile echitatii si neutralitatii politicii fiscale capata o valoare operationala deosebita. De asemenea, politicile salariale au un mare impact social. Optim dimensionate, acestea pot contribui la stabilitatea si prosperitatea noastra.

Dimensiunea ecologica (de mediu) a dezvoltarii durabile practic a fost cea care din 1986, fiind pe o pozitie autonoma, s-a intensificat continuu si a declansat implicarea in sens interdisciplinar a celorlalte dimensiuni economice si sociale.

Proiectul Strategiei Dezvoltarii Durabile pentru Romania ar trebui sa defineasca, in primul rand, termenul de eficienta ecologica la interfata cu eficienta economica si sociala. Este vorba de asa - numita "eco - eficienta" care a castigat drept de cetate in stiintele economice si care se particularizeaza in toate celelalte sfere ale stiintei si practicii sociale. Daca privim lucrurile atat din punct de vedere ecologic, social, cat si economic, este foarte daunator sa sacrificam natura, s-o spoliem si s-o epuizam pe termen lung, de dragul profitului imediat pe termen foarte scurt. O astfel de viziune ingusta nu se inscrie in rigorile a ceea ce numim management strategic si cooperare intergenerationala eficienta.

Importanta problemelor de mediu creste cu fiecare zi, datorita agravarii lor, motiv pentru care multi specialisti o considera prioritatea numarul unu, inaintea unor prioritati de natura economica si sociala. Periclitarea echilibrelor ecologice da peste cap toate scarile de valori si, in cazuri limita, poate conduce la insasi distrugerea sistemelor economice si sociale. Problematica vasta, cu caracter tot mai global pe care mediul o ridica, in prezent si in perspectiva, ne obliga sa construim strategii in corelare si concordanta cu cele elaborate in alte tari si la nivel mondial.

Importanta crescanda pe care tara noastra o acorda dezvoltarii durabile reiese din participarea si angajamentele Romaniei la conventiile, acordurile si intelegerile internationale privind mediul, ca si din preocuparile pe care le avem la nivel national in acest domeniu. Cu toate acestea, constatam ca nu sunt inca suficient de bine percepute amploarea in timp si spatiu a efectelor degradarii mediului asupra domeniilor economic si social, precum si marimea costurilor necesitate de mentinerea sau imbunatatirea calitatii acestuia. O analiza atenta a principalelor tendinte care se manifesta in stransa legatura cu fenomenele de sera, schimbarile climatice, reducerea biodiversitatii, toate acestea fiind complicate in ultimii ani de manifestarea fara precedent a actelor de terorism este impusa de legatura tot mai stransa dintre capitalul natural si cel antropic.

Strategia dezvoltarii durabile presupune integrarea organica, multidisciplinara a obiectivelor, politicilor si masurilor din domeniul mediului in toate celelalte componente ale sale (economice, sociale si tehnologice). In multe cazuri, aceasta este o problema care voit sau nevoit se abordeaza formal sau este ignorata. Pentru a realiza aceasta integrare este nevoie de profesionalism, comunicare si cooperare permanenta la toate nivelurile, inclusiv pentru nevoile de actualizare si modificare a strategiei. Trebuie ca Strategia dezvoltarii durabile sa aiba in vedere caracterul uman al dezvoltarii in sensul ca, in cele din urma, omul este "masura tuturor lucrurilor".

Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei a fost elaborata sub egida Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, printr-un proces complex de participare si este o strategie pe termen lung pentru tara noastra. Aceasta strategie s-a bucurat de olarga sustinere in intreaga societate, fiind adoptata de guvern in iulie 1999 si are ca obiectiv cresterea standardului de viata si a prosperitatii pentru fiecare cetatean in parte si pentru intreaga societate la nivel national, in conditiile realizarii unei dezvoltari economice in limitele de durabilitate determinate de capitalul natural.

In ceea ce priveste industria petrolului din Romania a fost elaborata Strategia de dezvoltare a acesteia pe perioada 2001-2010, care are ca fundament Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei, un factor principal al dezvoltarii economice durabile a tarii noastre reprezentandu-l modernizarea si restructurarea industriei petrolului.

Actiuni intreprinse la nivel international cu privire la dezvoltarea durabila

- Conferinta de la Stockholm privind Mediul Uman, pentru a dezbate problema mediului la nivel global si a necesitatilor de dezvoltare. In urma conferintei au rezultat:

Declaratia de la Stockholm, Planul de Actiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:

• programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
• activitatile pentrumanagementul mediului;
• masurile de sprijin.

Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), al carui Consiliu de Conducere si Secretariat au fost infiintate in decembrie 1972 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

Fondul Voluntar pentru Mediu, infiintat in ianuarie 1973, in conformitate cu procedurile financiare ale Natiunuilor Unite.

- Natiunile Unite au infiintat Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (World Commission on Environment and Development), cunoscuta sub denumirea de Comisia Brundtland.

- Comisia Brundtland a elaborat si publicat documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea sa stea la baza Agendei 21, a principiilor Declaratiei de la Rio.

- la Rio de Janeiro s-a desfasurat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea, in cadrul careia s-a recunoscut oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economica si protectia mediului in obiectivul de dezvoltare durabila, precum ?i dreptul international al mediului, ca mecanism de promovare a dezvoltarii durabile. In cadrul conferintei au fost adoptate:

• Declaratia de la Rio
• Agenda 21 - planul de actiune pentru dezvoltarea durabila, cu incepere din secolul al XXI-lea

Conventia privind diversitatea biologica

Conventia cadru privind schimbarile climatice

- Summitul Natiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabila, care a avut loc la Johannesburg a avut ca principale rezultate:

• Declaratia de la Johannesburg pentru dezvoltare durabila
• Planul de implementare a Summitului mondial pentru dezvoltare durabila.

- Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabila ca fiind un element central al agendei internatioanle si a dat un nou impuls pentru aplicarea practica a masurilor globale de lupta impotriva saraciei si pentru protectia mediului.

- S-a dezvoltat intelegerea conceptului de dezvoltare durabila, in special prin evidentierea legaturilor principale dintre saracie, mediu si utilizarea resurselor naturale.

- Prin Declaratia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectiva pentru progresul si dezvoltarea celor trei piloni interdependenti ai dezvoltarii durabile: dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului la nivel local, national, regional si global.

Actiuni intreprinse la nivelul UE

- Summit-ul de la Paris a evidentiat necesitatea acordarii unei atentii deosebite protectiei mediului in contextul expansiunii economice si a imbunatatirii standardelor de viata.

- Actul Unic European reprezinta un punct de referinta al politicii europene de mediu, fiind mentionata pentru prima data in cadrul unui tratat al Comunitatii Europene.

- Tratatul de la Mastricht a conferit protectiei mediului un statut complet in cadrul politicilor europene.

- Tratatul de la Amsterdam a consolidat baza legala a politicii vizand protectia mediului precum si promovarea dezvoltarii durabile in cadrul Uniunii Europene.

Sefii statelor membre UE reuniti in sedinta Consiliului European de la Lisabona s-au angajat sa creeze "pana in anul 2010,cea mai competitiva si dinamica economie bazata pe cunoastere din lume".

- Summit-ul de la Goetheborg unde a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE.

Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabila, proces care a cuprins mai multe etape:

in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si a trasat o serie de directii de urmat. Au fost evidentiate anumite directii de dezvoltare non-durabila care au avut efecte negative: schimbarile climatice, amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale si afectarea biodiversitatii; in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat o declaratie privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care sustinea ca Agenda reinnoita de la Lisabona este o componenta esentiala a obiectivului dezvoltarii durabile.

- (iunie) a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana extinsa.

- Tratatul de la Lisabona, numit oficial Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeana si Tratatul instituind Comunitatea Europeana a fost semnat la summitul de la Lisabona, Portugalia.

Tratatul cuprinde si protocoale aditionale privind schimbarile climatice si lupta impotriva incalzirii globale. De asemenea, cateva prevederi ale Tratatului se refera la solidaritatea in probleme legate de furnizarea de energie si a schimbarilor in domeniul politicii energetice europene.

,,Gestiunea unui ecosistem este legata de respectarea anumitor constrangeri. In viziunea unei dezvoltari durabile, notiunea de exploatare se transforma in conservare. Sustinerea/protectia mediului impune, deci, luarea in consideratie nu doar a datelor masurabile ca PIB, ci, de asemenea, evolutia pe termen lung a reproductiei biosferei drept habitat colectiv si suport pentru orice viata. Mediul prezinta ireversibilitati constrangatoare, stapanirea tehnologiei carora nu este in competenta noastra, nici a campului de posibilitati umane. Notiunea de incertitudine datorata limitelor cunostintelor noastre stiintifice si a distrugerii efectelor nefaste duce la rezolvarea conflictelor ecologice mai dificile. Previziunea evolutiei mediului retinute la modele, bazele carora nu sunt inca demonstrate. Din aceste motive, evaluarea daunelor constituie un subiect pe care astazi nu-l putem atinge cu usurinta si care prezinta multiple imprecizii, o doza semnificativa de incertitudine si risc. Aceasta evaluare nu valoreaza prin ea insasi. Interesul sau se inscrie intr-un demers activ de influentare a deciziilor; ea avand trei mari dimensiuni: prezenta sa stiintifica si sociala si, nu in ultimul rand, rationalitatea sa economica."