POLITICA FINANCIARA

POLITICA FINANCIARA

Concept si trasaturi

Politica, la modul general, se definaeste ca o activitate in domeniul conducerii sau o conceptie cu privire la activitatea de conducere.

Conducerea la randul sau, reprezinta un ansamblu de decizii si optiuni.

Decizia este un produs si un instrument al conducerii si presupune obiective de atins, modalitati de realizat, cai de urmat, fundamentarea unei anumite strategii, fundamentarea masurilor tactice si operational indreptate spre realizarea obiectivului dat.

Politica financiara este parte integranta a politicii economice a statului, care la randul ei se integreaza in politica generala a statului.

Politica financiara a statului trebuie sa indeplineasca anumite cerinte si anume:

politica financiara, ca parte a politicii economice, se integreaza in aceasta, avand
in raport cu ea o functie activa si un rol de factor de echilibru;

obiectivele politicii financiare sunt circumscrise obiectivelor din programele de dezvoltare economica, pentru atingerea obiectivelor proprii ale politicii financiare, trebuind fundamentate strategii globale(vizand mecanismul financiar in ansamblu) si partiale(vizand domeniile politicii financiare);

politica financiara trebuie sa aiba la baza o anumita conceptie cu privire la
conducerea domeniului fmanciar, astfel conturata incat sa asigure functionarea
mecanismului financiar.

Realizarea acestor cerinte presupune existenta unui cadru organizatoric de desfasurare a activitatii financiare si interventia unor institutii si organisme specializate de implementare a deciziilor financiare.

Putem astfel defini politica financiara, ca fiind ansamblul de metode, principii, norme, mijloace specifice domeniului financiar, ce privesc raporturile, institutiile si reglementarile financiare, indreptate spre asigurarea functionarii mecanismului financiar, respectiv spre asigurarea infaptuirii menirii sociale a finantelor (respectiv, constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti ale statului, in scopul infaptuirii obiectivelor sociale, economice, etc.).

Intre politica financiara si mecanismul fmanciar exista o legatura stransa, prin politica financiara conturandu-se configuratia mecanismului financiar si asigurarea functionarii acestuia.

Referitor la trasaturile politicii financiare, acestea sunt in principal urmatoarele:

caracterul realist si temeinic fundamentat al obiectivelor de atins, al strategiilor posibile si a solutiilor preferate;

caracterul dinamic al politicii financiare, capacitatea de adaptare la conditiile fiecarei perioade, printr-o elasticitate si flexibilitate corespunzatoare;

caracter de stabilitate pe termen lung,evitandu-se rezolvarile preponderent conjuncturale;

caracter integrator, actiunea strategiilor globale trebuind sa se conjuge si sa se armonizeze cu actiunea strategiilor pe domenii, efectele fiind complementare.

Domeniile politicii financiare

Alaturi de strategiile globale, trebuiesc conturate solutii posibile si pe domenii partiale, solutia optima urmand sa fie selectata din mai multe solutii alternative.

Prin urmare, politica financiara vizeaza mai multe domenii, precum cel bugetar, creditul, asigurarile sociale, asigurarile de bunuri si persoane, etc.

Domeniul bugetar

In contextul domeniului bugetar se particularizeaza doua categorii de politici, ca si componente ale politicii financiare si anume:

politica fiscala, prin care se stabilesc sursele, metodele de prelevare si marimea resurselor financiare publice;

politica bugetara, prin care se dimensioneaza si se ierarhizeaza cheltuielile publice.

Prin urmare, strategiile din domeniul bugetar vor viza modul de procurare a veniturilor -prin politica fiscala - si domeniul cheltuielilor - prin politica bugetara, in acest caz, conturandu-se strategii specifice de asigurare a echilibrului bugetar.

Domeniul creditului

In acest caz, strategiile se refera la raportul dintre banca centrala si celelalte societati bancare, aici rolul determinant revenind unei alte componente a politicii fmanciare si anume, politica rnonetara.

Politica monetara cuprinde ansamblul actiunilor, procedeelor si instrumentelor prin care autoritatile monetare ale statului influenteaza activitatile economico-sociale, in scopul realizarii obiectivelor generate de politica economica.

Principalele obiective ale politicii monetare, vizeaza:

stabilitatea ofertei de moneda la un nivel cat mai apropiat de cererea de moneda;

fixarea unor dobanzi reale pozitive si cat mai stabile, in scopul plasarii in conditii favorabile a capitalurilor interne si internationale si pentru asigurarea cresterii regulate a masei monetare;

stabilirea nivelului cursului de schimb, astfel incat nivelul mediu al preturilor interne sa fie cat mai apropiat de cel al produselor comparabile de pe piata externa.

Principalele instrumente ale politicii monetare si de credit, se refera la:

Instrumentele de influentare a lichiditatii bancare, care includ:

a) irnprumuturile acordate bancilor comerciale de catre banca centrala (refinantarea
bancara), care se pot face:

direct (prin rescont)

indirect ( prin piata monetara)

b)    operatiunilr de open-market, care reprezinta interventia bancii centrale pe piata titlurilor de stat ( achizitia sau vanzarea acestora pe piata) in scopul crearii sau retragerii monedei din circulatie.

c)    regimul rezervei minime obligatorii, care obliga bancile comerciale sa mentina in conturi un depozit proportional cu depozitul clientilor lor.

Plafonarea creditului bancar prin repartizarea de catre autoritatea monetara a volumului creditelor pe care il pot acorda bancile, in scopul limitarii masei monetare.

Politica selectiva a creditelor presupune incurajarea creditarii anumitor sectoare sau activitati economice in scopul atingerii anumitor obiective de interes major pentru societate.

Domeniul asigurarilor sociale

In acest caz, strategiile politicii financiare se refera la: configuratia retelelor de asigurari sociale, cuprinderea in acestea a populatiei active; stabilirea participantilor la constituirea fondurilor de asigurari si protectie sociala si a contributiilor acestora, precum si a conditiilor in care ei beneficiaza de fondurile constituite.

Domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspunderea civila.

In acest caz strategiile politicii financiare se refera la configurarea aparatului specializat, locul si rolul societatilor de asigurari si reasigurari, modul de constituire al fondurilor si rezervelor obligatorii, selectarea riscurilor, calcularea drepturilor de asigurare, etc.

Deciziile financiare

Politica financiara se transpune in practica prin intermediul deciziilor financiare. Decizia este un titlu executoriu, o optiune menita sa asigure transformarea strategiei preferate in actiune nemijlocita.

Deciziile financiare se refera la domeniul financiar si sunt instrumente ale conducerii domeniului financiar.

Decizia nu este acelasi lucru cu procesul decizional, acesta din urma cuprinzand mai multe faze, care se deruleaza succesiv, si anume: sesizarea necesitatii deciziei; pregatirea si fundamentarea ei; luarea hotararilor si a deciziei propriu-zise; executarea deciziei; evaluarea rezultatelor deciziei.

Presiunea fiscala

Efortul fiscal este suportat de contribuabili, platitorii sau suportatorii, adica cei care detin veniturile, averea si de catre consumatorii finali. Acestia sunt, datorita tendintei de repercutare a impozitelor, persoanele fizice, populatia.

Efortul fiscal la care este supus contribuabilul reprezinta presiunea fiscala si ea poate fi cuantificata atat in cifre absolute, cat si in cifre relative, cu posibilitati diferite de apreciere a efortului fiscal.

Indicatorul utilizat pentru masurarea efortului fiscal este rata presiunii fiscale. Aceasta se calculeaza de regula la nivel macroeconomic si are doua forme:

Rata presiunii fiscale globale, care ne arata raportul veniturilor publice obtinute pe cale fiscala si cotizatiile sociale in P.I.B.

Rata presiunii fiscale in sens restrans, care ne arata raportul impozitelor si taxelor, fara a mai tine seama de cotizatiile sociale in P.I.B. Acest indicator permite comparatii internationale deosebite cu privire la fiscalitate si la efortul fiscal, in limitele folosirii cifrelor relative.

Presiunea fiscala la nivel macroeconomic se regaseste in efectul sau la nivelul agentilor economici si la nivelul familiei ( unde ar reprezenta raportul dintre obligatiile fiscale ale familiei si venitul obtinut de aceasta pe o perioadade un an).

La nivelul agentului economic, presiunea fiscala se poate cuantifica prin raportul dintre obligatiile fiscale pe timp de un an si cifra anuala de afaceri.