COSTUL PRODUCTIEI - Tipologia costurilor

COSTUL PRODUCTIEI

Obiective:

Insusirea cunostintelor necesare de cost al productiei

Prezentarea tipologiei costurilor

Evidentierea principalelor metode de amortizare

Termeni cheie: cost, bun,serviciu,amortizare

Costul productiei reprezinta totalitatea cheltuielilor corespunzatoare consumului de factori de productie efectuate in scopul obtinerii de bunuri si servicii.

Rezultat al capacitatii de combinare, substituire si adaptabilitate a factorilor de productie, costul reflecta efortul facut de intreprinzator cu procurarea factorilor de productie, lansarea lor in procesul productiv, distributia produsului finit sau a serviciului respectiv. In acelasi timp, el este elementul concret pe care se fundamenteaza formarea pretului unui bun sau serviciu.

1.Tipologia costurilor

1. Costuri explicite si implicite

Analiza efectuata de catre agentii economici pe baza informatiilor oferite de catre costul total mediu sau marginal asupra eficientei activitatii lor este incompleta deoarece, in afara costurilor explicite care se regasesc in calculele efectuate privind cheltuielile efectiv contractate, efectuate si platite printr-o anumita suma de bani, ei trebuie sa ia in considerare si alte costuri, care nu isi gasesc (pentru moment ) o acoperire monetara si ca atare nu se regasesc in registrele de evidenta ale firmei.

Valoarea factorilor de productie detinuti si utilizati de catre agentii economici pentru care nu au platit nimic (munca proprie, capitalul sau terenul proprietate personala) fara a-i inregistra in costul explicit si fara a-i cuantifica intr-o expresie monetara poarta numele de costuri implicite.

In categoria costurilor implicite se includ: nivelul maxim al salariului pe care l-ar fi putut obtine agentul economic daca ar fi lucrat intr-un alt loc de munca ( nu angajat la propria firma), venitul cel mai ridicat pe care ar fi putut sa-l obtina ca urmare a investirii capitalului intr-o activitate alternativa care i-ar fi adus un randament al capitalului mai ridicat, sau cea mai mare valoare a rentei pe care ar fi putut sa o incaseze inchiriind terenul pe care isi desfasoara activitatea unui alt intreprinzator.

Ansamblul costurilor implicite si a celor explicite formeaza costul economic, cost care se deosebeste fundamental de costul contabil (sau de inregistrare ) format in exclusivitate din costuri explicite.

Costul de oportunitate

Existenta costului de oportunitate este determinata de raritatea resurselor. Din acesta cauza a utiliza o anumita resursa pentru producerea unui anumit bun sau serviciu inseamna a nu-i oferi acesteia o utilizare alternativa pentru producerea altor bunuri sau servicii .

Un agent economic va avea intotdeauna la dispozitie un numar de posibilitati de utilizare a resurselor de care dispune determinat de tipul de produs pe care doreste sa-l produca, de volumul productiei, de profitul pe care urmareste sa-l castige, etc. Ca atare se presupune ca orice agent economic rational va utiliza resursele de care dispune in acea combinatie ( regasita intr-un anumit bun sau serviciu sau in diferite combinatii de bunuri si servicii) care poate sa-i aduca cel mai mare castig.

In calculele de eficienta, el va utiliza pe de-o parte informatiile oferite de costurile explicite (cele care se regasesc in evidentele firmei si care cuantifica sub forma monetara toate consumurile de factori de productie) si va incerca sa stabileasca si costul posibilitatilor de productie la care a fost obligat sa renunte ( datorita resurselor limitate pe care le are la dispozitie).El va judeca orice decizie privind tipul sau volumul productiei prin ceea ce pierde neutilizand resursele intr-un alt mod.

Spre deosebire de costurile explicite, care ofera informatii pe baza carora agentii economici pot lua decizii in fiecare moment al desfasurarii activitatii economice, costul de oportunitate reflecta decizia intreprinzatorului in momentul inceperii activitatii respective (in momentul in care el a renuntat la a utiliza resursele de care dispune in cadrul celorlalte posibilitati de productie)

In literatura de specialitate costul de oportunitate (numit uneori si costul alegerii ratate sau costul sansei) este definit prin valoarea unui bun sau a unui serviciu la care s-a renuntat in favoarea unui alt bun sau serviciu. In manualul lui, Paul Samuelson ilustreaza costul de oportunitate printr-un exemplu care ni s-a parut interesant si pe care il prezentam succint in randurile de mai jos.

Studiul intr-o universitate insemna pentru un student (si in special pentru parintii acestuia) un sir de cheltuieli anuale vizand hrana, transportul , intretinerea, eventualele taxe pentru repetarea examenelor, bani de buzunar, bani pentru cumpararea de carti si bilete la spectacole etc. Toate aceste cheltuieli se pot ridica la 10.000 USD anual. Dar ele nu reprezinta nici pe departe ceea ce il costa pe student (sau pe parintii lui) sederea intr-o universitate. La toate cheltuielile de mai sus ( pentru acoperirea carora studentul a utilizat o suma de bani din bugetul propriu sau al familiei ) se adauga suma pe care ar fi obtinut-o daca in loc sa aleaga studiile universitare, tanarul nostru si-ar fi ales un loc de munca platit, in medie, in Statele Unite in 1990 cu aproximativ 16.000 USD.

Deci, costul anual total al studiilor (calculat pe baza costului explicit si a celui de oportunitate ) se ridica la 10.000 + 16000 = 26.000 USD

Exemplul de mai sus privind modul de calcul al costului de oportunitate se poate aplica si in cadrul activitatii unei firme.

Orice agent economic va urmari ca prin activitatea pe care o depune sa reuseasca sa obtina un venit mai mare, sau, in cazul extrem, cel putin egal cu cel al urmatoarei a doua sanse (a celei la care a trebuit sa renunte in favoarea modului in care a hotarat sa-si utilizeze resursele).

Presupunand ca agentul economic a inregistrat un venit de 45.000 USD si ca pentru obtinerea lui a efectuat cheltuieli materializate in cadrul costului explicit de 35.000 USD, inseamna ca din activitatea depusa a inregistrat un profit de 10.000 USD. Acest lucru este partial adevarat, deoarece trebuie avut in vedere ce venit ar fi obtinut daca ar fi utilizat resursele de care dispune intr-un alt mod decat a facut-o, si cu ce costuri explicite ar fi obtinut venitul respectiv. Daca venitul aferent celei de-a doua sanse ar fi fost tot de 45.000 USD, iar costul explicit de numai 20.000 USD, el ar trebui sa obtina prin utilizarea efectiva a resurselor un venit care sa-i acopere costurile explicite aferente, si diferenta intre venitul pe care ar fi putut sa-l obtina si ceea ce ar fi trebuit sa cheltuiasca in cazul utilizarii alternative.

In exemplul nostru, venitul obtinut de el ar fi trebuit sa fie : 35.000USD pentru acoperirea costurilor proprii activitatii depuse si 25.000 USD pentru acoperirea diferentei intre venituri si costuri in cazul utilizarii alternative a resurselor, deci un total de 60. 000 USD . Obtinand un venit de numai 45.000 USD, el a inregistrat de fapt o pierdere de 15.000 USD ( 60.000-45.000).

Costul de oportunitate este si un element important in stabilirea pretului de echilibru pe o piata cu concurenta perfecta. Pe o astfel de piata, cu un numar mare de ofertanti si de cumparatori, costul de oportunitate reprezinta valoarea alternativei valabile data de pretul format prin jocul cererii si al ofertei tuturor ofertantilor, respectiv cumparatorilor.

1.2. Costul incremental

In categoria costurilor economice implicite se poate include si costul incremental, definit prin cresterea costului total ca urmare a aplicarii unor strategii manageriale noi, introducerea unor noi linii de fabricatie, desfasurarea unei campanii publicitare pentru produsele care constituie obiectul de activitate al firmei, etc, fara ca aceasta crestere de cost sa aiba ca efect cresterea productiei

obtinute.

In atentia oricarui agent economic se afla caile de reducere a costului productiei,in conditiile mentinerii constante a calitatii si cantitatii obtinute, cunoscuta fiind legatura de inversa proportionalitate intre nivelul costului unui bun, serviciu, sau al intregului volum al productiei si nivelul profitului unitar sau total.

Intre caile de scadere a costurilor ( unitare si totale) amintim:

- cresterea productivitatii muncii in conditiile mentinerii constante a nivelului salariului nominal;

- obtinerea factorilor de productie la preturi scazute;

- eliminarea pierderilor generate de aplicarea defectuoasa a unor tehnici de productie sau de desfacere a bunurilor;

- utilizarea unor utilaje performante, in conformitate cu cerintele tehnicii moderne, care permit obtinerea de randamente superioare cu costuri scazute;

- asigurarea unei corelatii optime intre nivelul de calificare a fortei de munca si elementele capitalului tehnic utilizate de catre aceasta in cadrul procesului productiv;

- scaderea cheltuielilor de transport si distributie prin amplasarea, acolo unde acest lucru este posibil, a unor puncte de productie in apropierea pietelor de desfacere;

2. Costul total, mediu si marginal

Costul productiei poate imbraca mai multe forme. Atunci cand se calculeaza pentru intregul volum al productiei, el imbraca forma costului total. In aceasta situatie el reflecta cheltuielile efectuate de catre un intreprinzator pentru intrega cantitate (volum al productiei) obtinuta dintr-un bun sau serviciu, si se formeaza prin insumarea cheltuielilor efectuate cu consumul de capital fix- reflectate in costul fix si a celor efectuate cu consumul de capital variabil- reflectate in costul variabil.

Pornind de la aceste elemente, costul total poate imbraca urmatoarele forme:

a/costul total fix: reprezinta acea componenta a costului total care nu se modifica odata cu modificarea volumului productiei. El cuprinde toate cheltuielile aferente consumului de capital fix, precum si alte cheltuieli fixe efectuate de catre o firma, indiferent de volumul productiei, sau de faptul ca desfasoara sau nu o activitate in cadrul acesteia. El apare chiar daca firma nu produce nimic. In aceasta categorie se includ, in mod concret, cheltuielile legate de plata chiriilor, a dobanzilor bancare, a iluminatului general si a incalzitului unitatii , salariile directe platite personalului de conducere si administratie, precum si amortizarea.

Prin amortizare se intelege o suma de bani, inclusa in costul productiei, si implicit in pretul de vanzare al produsului sau serviciului obtinut in cadrul activitatii unei firme in scopul recuperarii cheltuielilor efectuate cu achizitionarea mijloacelor fixe utilizate.

Amortizarea reflecta valoric procesul normal de uzura fizica sau morala, la care este supus fiecare mijloc fix pe toata durata vietii lui. Prin lege, firmele sunt obligate ca in momentul achizitionarii unui mijloc fix sa-si constituie un fond de inlocuire a acestuia, intr-o perioada de timp determinata, stabilita in mod uniform pentru toate mijloacele fixe apartinand unei anumite categorii. In functie de durata normata de functionare a mijlocului fix respectiv se calculeaza norma de amortizare si suma lunara care urmeaza a fi recuperata si inclusa pe costuri.

Exista mai multe metode de calcul a amortizarii, pornind de la valoarea de amortizat si de la modul in care se urmareste recuperarea acesteia.

- valoarea de amortizat- adica suma de bani care trebuie recuperata prin includere in costul productiei- si implicit in pretul de vanzare al produselor care fac obiectul acesteia- poate fi cea initiala - sau de achizitie - a mijlocului fix respectiv, sau cea de inlocuire calculata in functie de preturile pietei prin reevaluari succesive a valorii initiale in functie de o serie de factori endogeni sau exogeni.

In functie de modul in care se urmareste recuperarea valorii de amortizat, se utilizeaza urmatoarele metode:

1. amortizare liniara - consta in repartizarea egala pe intervale de timp- de regula luna sau an- a sumei de amortizat (data de valoarea de intrare a mijloacelor fixe) pe intreaga durata normata de functionare a acestora.

Cota de amortizare astfel stabilita se aplica in mod uniform indiferent de volumul productiei obtinute.

2. amortizare elastica care poate fi:

- amortizare degresiva - calculata prin multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu unul din urmatorii coeficienti:

a) 1,5 daca durata normata de functionare a mijlocului fix este cuprinsa intre 2 si 5 ani;

b) 2,0 daca durata normata de utilizare a mijlocului fix este cuprinsa intre 5 si 10 ani;

c) 2,5 daca durata normata de functionare a mijlocului fix este mai mare de 10 ani.

- amortizare progresiva - calculata prin aplicarea asupra valorii de inventar a unor cote in progresie aritmetica sau geometrica, proportional cu evolutia uzurii fizice si morale. In aceasta situatie, suma de amortizat va fi mai scazuta la inceputul intervalului si mai ridicata pe masura acumularii unui grad mai ridicat de uzura fizica si morala.

- amortizare regresiva - calculata prin aplicarea unor cote regresive asupra valorii de amortizat. La baza utilizarii acestei metode sta ideea conform careia pe masura trecerii timpului, performantele mijlocului fix respectiv scad ca urmare a uzurii fizice si morale, si ca atare si valoarea pe care o transmite asupra bunului sau serviciului la a carui productie concura trebuie sa fie mai mica.

amortizare accelerata - calculata prin includerea in costuri, in primul an de functionare, a unei cote de amortizare de pana la 50 procente din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv si diferenta pe perioada ramasa in cote liniare.

b. costul total variabil - reprezinta acea componenta a costului total care se modifica in functie de modificarea volumului productiei. In aceasta categorie intra cheltuielile efectuate cu materiile prime si materialele, energia electrica si termica necesara desfasurarii procesului de productie, transportul, distributia, salariile lucratorilor direct productivi, cheltuielile privind asigurarile sociale, etc.

c. costul total se calculeaza pentru intregul volum al productiei, ca suma a costului total fix cu costul total variabil, dupa formula :

CT= CTF + CTV

El poate fi defalcat, in functie de momentul desfasurarii activitatii economice, in costuri de fabricatie si costuri de distributie (sau de transport). Fiecare din cele doua categorii ale costului total se poate la randul ei defalca in costuri fixe si respectiv costuri variabile.

Costul total se poate calcula si pornind de la cheltuiala efectuata cu fiecare factor de productie in parte. In acest caz, valoarea costului total va fi data de insumarea cheltuielilor ocazionate de consumul factorului munca (S) - exprimate prin salarii, recompense, contributii privind asigurarile sociale si formarea fondului de pensii - a celor ocazionate de consumul capitalului fix (K) - exprimate prin amortizare - si a celor ocazionate de consumul capitalului circulant (Kc) - exprimate prin valoarea materiilor prime, materialelor, energiei, combustibilului, etc. utilizate in cadul activitatii respective.

In aceasta situatie, costul total se calculeaza dupa formula:

CT= S + K + Kc

unde : S = costurile salariale

K= costurile aferente consumului de capital fix- amortizarea

Kc= costurile materiale

Cunoasterea costului total, privit global sau pe fiecare din elementele componente este importanta deoarece ii ofera agentului economic posibilitatea de a-si putea face un prim set de calcule de eficienta, pornind de la totalul, cantitativ si valoric, al resurselor de care dispune, de la profitul pe care doreste sa-l obtina, de la tipul de activitate pe care doreste sa o desfasoare .

Aceste prime informatii ii sunt insa insuficiente, deoarece nu ii permit cunoasterea cheltuielilor cu care poate obtine o unitate de produs si, implicit, compararea acestora cu pretul mediu de vanzare al produsului respectiv pe piata careia i se adreseaza sau pe alte piete. De aceea, el trebuie sa calculeze cu exactitate cat ii costa fiecare unitate produsa din bunul respectiv, in conditiile oferite de resursele de care dispune, care este profitul (in forma relativa sau absoluta) pe unitate de produs si care este nivelul la care poate fixa pretul minim, respectiv maxim de desfacere al produsului respectiv.

Pentru a obtine aceste informatii, agentul economic va calcula costul pe unitate de produs sau serviciu, sub doua forme: cea a costului mediu, care reprezinta cheltuielile efectuate cu oricare (sau cu fiecare) din unitatile produse din bunul sau serviciul respectiv si cea a costului marginal , care reprezinta cheltuielile efectuate cu fiecare unitate produsa suplimentar din bunul sau serviciul respectiv.

1. Costul mediu - colecteaza toate cheltuielile efectuate de catre un agent economic pentru obtinerea unei unitati dintr-un bun sau serviciu. In functie de tipul de cheltuiala efectuata, costul mediu se poate clasifica in :

a/ costul mediu fix calculat ca un raport intre costul fix total si volumul productiei. Costul mediu fix depinde de volumul productiei cu care este invers proportional, descrescand pe masura cresterii volumului productiei, si de marimea costului fix total, cu care este direct proportional.

CMF_x = CTFx/Q unde: CMF_x= costul mediu fix pentru bunul X

CTF_x= costul total fix pentru bunul X

Q= cantitatea produsa din bunul X

b/ cost mediu variabil calculat ca raport intre costul total variabil( cu care este direct proportional) si volumul productiei ( cu care este tot direct proportional)

CMV_x= CTV_x /Q

unde:

CM V_x= costul variabil mediu pentru produsul x

CTV_x = costul total variabil pentru produsul x

Q= cantitatea produsa din bunul x

c/ costul mediu total calculat fie ca raport intre costul total aferent obtinerii unui bun sau serviciu si cantitatea produsa din bunul respectiv, dupa formula :

CMT_x= CT_x /Qx

unde : CMT_x= costul mediu total pentru bunul x

CT_x= costul total (al intregii productii pentru bunul x)

Q_x= cantitatea obtinuta din bunul x

Costul mediu total se poate obtine si prin insumarea costului mediu fix cu cel mediu variabil conform formulei:

CMT = CMF + CMV, cu notatiile cunoscute

2. Costul marginal - reprezinta costul cresterii cu o unitate a volumului productiei ca urmare a cresterii factorilor de productie utilizati si se calculeaza pentru fiecare unitate obtinuta in plus dintr-un bun sau serviciu, raportand diferenta intre costul total al productiei pentru n , respectiv n-1 bucati din bunul x la diferenta dintre n , respectiv n-1 bucati din acelasi bun:

C _marg = CT = CT_n-CT_n-1

Q Q_n - Q_n-1

Unde: C marg= costul marginal

CT= cresterea costului total

Q = cresterea volumului productiei

CT_n= costul total aferent cantitatii de 'n' produse

CT_n-1= costul total aferent cantitatii de 'n-1' produse

Q_n= cantitatea de ' n ' produse

Q_n-1= cantitatea de ' n-1' produse

Marimea costului marginal este influentata de marimea costului total.    

Pentru a exemplifica modul in care se comporta fiecare din elementele de cost descrise mai sus vom considera urmatoarea situatie:

1. Costul fix total are, asa cum ii arata si numele, o evolutie liniara.Pe termen scurt el isi va pastra aceasta tendinta, deoarece este putin probabil ca firma sa faca investitii de anvergura sau inlocuiri de mijloace fixe care sa modifice evolutia acestuia.

Pe termen mediu, este posibil ca firma sa inlocuiasca o parte din utilaje cu altele mai performante si de valori diferite (deci cu sume lunare de amortizat diferite), sa negocieze imprumuturi cu dobanzi mai scazute sau mai ridicate) decat cele initiale, sa modifice numarul de angajati indirect productivi sau nivelul salariilor acestora (salarii care intra in componenta costului fix) sau sa aplice programe drastice de limitare a consumului de energie, apa sau gaz pentru nevoi administrative, determinand o scadere a acestora ca element component al costului fix.

Pe termen lung, firma poate inlocui toate vechile tehnologii cu altele noi, poate schimba chiar profilul productiei , poate sa-si construiasca noi sedii pentru productie si administratie etc. In aceasta situatie ,pe termen lung, costul fix total poate inregistra modificari importante.

2. Costul variabil total va inregistra in general o tendinta crescatoare, proportional cu volumul productiei. Pe termen scurt, cresterea costului variabil va fi direct proportionala cu volumul productiei, deoarece va utiliza acelasi tip de factori de productie, cumparati la acelasi pret si utilizati in cadrul acelorasi tehnologii si linii de fabricatie.

Pe termen mediu si lung, odata cu largirea volumului productiei, firma va atrage cantitati suplimentare de factori de productie pe care ii va achizitiona la preturi diferite, va inregistra cheltuieli suplimentare cu transportul lor si al produselor finite, va suplimenta numarul de muncitori direct productivi, etc. Toate acestea vor determina ca evolutia costului variabil sa nu urmeze legatura de directa proportionalitate intre acesta si volumul productiei.

Costul mediu fix va inregistra o evolutie descendenta, odata cu cresterea volumui productiei, fapt explicat prin aceea ca o valoare fixa (cea a costului fix total) este repartizata pe un numar tot mai mare de unitati de produs sau serviciu.

4. Costul mediu variabil poate inregistra initial o usoara evolutie descendenta, dupa care se va mentine in linii mari constant, iar dincolo de un anumit volum al productiei, va inregistra o crestere ca urmare a influentei cresterii costului mediu total din motivele analizate anterior.

In urma calculelor de eficienta pe care le intreprinde, agentul economic va cauta sa stabileasca o corelatie optima intre nivelul costului mediu si cel al costului marginal.

Urmarind evolutia costului mediu, se observa ca acesta are initial o usoara tendinta descrescatoare, data de evolutia descrescatoare a costului mediu fix, dupa care evolutia lui este una crescatoare, data de cresterea costului variabil total.

Costul marginal (care reflecta cheltuiala cu care se obtine fiecare unitate suplimentara dintr-un bun), va avea la randul lui initial o evolutie usor descrescatoare, dupa care fiecare unitate obtinuta in plus va costa mai mult decat unitatea anterioara.

Intreprinzatorul isi va dimensiona productia in asa fel incat sa obtina maximum de cantitate la cel mai eficient cost. Punctul cel mai eficient de dimensionare a volumului productiei il constituie nivelul productiei corespunzator punctului de intersectie dintre costul mediu si cel marginal, situat la nivelul cel mai scazut al costului mediu total.

Pana in acel punct, fiecare unitate de produs obtinuta suplimentar va costa mai putin decat oricare din unitatile produse anterior (costul marginal va fi mai mic decat costul mediu pentru fiecare nivel al productiei), ca atare, toate unitatile de produs obtinute pana in punctul respectiv se vor obtine cu o cheltuiala mai mica decat ultima unitate produsa.

Acest punct reprezinta si limita minima pana la care intreprinzatorul poate sa coboare pretul de vanzare al produsului respectiv.

C marg= C MT = I marg,

I marg = suma maxima ce se poate obtine ca urmare a vanzarii unei unitati suplimentare dintr-un bun sau serviciu.

Daca pretul de vanzare, calculat in functie de incasarea marginala, se situeaza sub limita data de punctul de echilibru dintre costul marginal, costul mediu total si incasarea marginala, intreprinzatorul nu-si va putea recupera cheltuielile efectuate cu producerea bunului respectiv, va inregistra pierderi si va fi nevoit sa-si restranga productia.

In aceasta situatie, el va putea sa coboare pretul de vanzare cel mult pana la nivelul costului mediu fix, care ii va permite recuperarea costului total fix si mentinerea in stare de functionare a utilajelor, cladirilor, etc. si va inregistra pierderi egale cu valoarea costului variabil pe produs, respectiv a costului variabil total.

Pe termen scurt, firma isi va putea permite sa piarda partea din cost aferenta costurilor variabile, iar cu ajutorul mijloacelor fixe mentinute in functiune, sa caute noi solutii de redresare: schimbarea profilului activitatii, a liniei de fabricatie, a numarului si componentei factorilor de productie, etc.

In situatia in care firma nu a reusit sa se redreseze si inregistreaza pierderi pe unitate de produs care echivaleaza cu costul mediu fix, ea se afa in situatia de faliment si ca atare trebuie sa-si inceteze activitatea.

Teme de casa:

Definiti si explicati costul de oportunitate si costul incremental?

Ce este costul marginal, costul fix, costul variabil?

Prezentati principalele forme de amortizare?