Drepturi si warante

Generalita

ti: aceste titluri sunt numite de specialisti - in mod restrans - echivalente pentru actiuni (titluri echivalente) deoarece ele dau posibilitatea detinatorilor lor de a achizitiona actiuni ale societatii emitente.

Alti specialisti tind sa considere aceste titluri ca fiind titluri derivate deoarece pretul drepturilor si cel al warantelor depinde de relatia dintre pretul fixat pentru activul de baza - sau activul suport - in cazul nostru actiunile societatii emitente - prin intermediul acestor derivate si pretul de piata al aceluiasi activ suport. In plus, investitorul care detine drepturi sau warante nu beneficiaza de nici unul dintre drepturile conferite de detinerea actiunilor. Acesta nu poate lua parte la distribuirea dividendelor, la vot, nu dispune de dreptul de preemptiune si nu are nici un fel de prioritate in cazul in care societatea se lichideaza. Aceste titluri derivate au o durata de viata limitata la cateva saptamani sau la zeci de ani, dar in principiu limitata, in functie de tipul de titlu detinut.

Investitorul care detine astfel de titluri poate sa actioneze in unul din urmatoarele moduri:

a)    sa isi exercite dreptul pe care il confera respectivul titlu prin cumpararea actiunilor pe care este indreptatit sa le achizitioneze; de regula detinatorul va alege sa actioneze astfel daca diferenta dintre pretul de executie si cel de piata al activului suport ii este favorabila;

b)   sa tranzactioneze aceste titluri pe o piata secundara - care, de obicei, este aceeasi piata pe care se tranzactioneaza actiunile care stau la baza titlurilor respective;

c)    sa detina titlurile pana la expirare - cand acestea devin nule din punctul de vedere al valorii lor.

Drepturile sau rights

Dreptul de preemtiune numit si drept de preferinta21 in forma dreptului de subscriere - poate fi incorporat intr-o actiune sau atasat la o actiune emisa de o societate comerciala (de regula acesta se incorporeaza intr-o actiune sau se ataseaza la o actiune obisnuita In unele situatii (atunci cand prospectul de emisiune al respectivei clase de actiuni prevede acest lucru) dreptul respectiv poate fi detasat si va avea o circulatie independenta de actiunile pe care le-a insotit initial.

Daca societatea nu a emis actiuni cu un astfel de drept atasat sau incorporat, ea poate sa emita - ca titluri distincte, cu prospect de emisiune distinct - drepturi de subscriere care, de obicei, sunt oferite spre subscriere actionarilor existenti, dar pot fi oferite si unor persoane complet diferite de acestia.

Drepturile - ne referim la ele ca titluri distincte, dar consideratiile sunt valabile si pentru drepturile incorporate in actiuni - au o durata de viata limitata - cuprinsa, de obicei, intre 2 saptamani si 8 saptamani care curg din momentul in care societatea emitenta pune in circulatie noi actiuni obisnuite. In cadrul acestei perioade, drepturile de subscriere pot fi exercitate de cei care le detin. In afara acestei perioade de timp, drepturile nu au valoare deoarece ele nu pot fi exercitate - totusi, cei care le detin le pot tranzactiona pe o piata secundara, daca exista persoane care doresc sa le achizitioneze - sperand sa obtina un avantaj in favoarea lor atunci cand societatea va face o noua emisiune de actiuni. De regula insa, perioada in care drepturile se pot exercita coincide cu perioada in care ele sunt activ tranzactionate pe piata secundara

Numarul de drepturi necesare pentru a subscrie o singura actiune in cadrul unei noi emisiuni de actiuni se calculeaza astfel:

n = N_e / N_ne

unde:

n = numarul de drepturi necesare pentru a subscrie o actiune in cadrul unei noi emisiuni de actiuni;

N_e = numarul de actiuni (obisnuite) emise de societatea comerciala si aflate in circulatie;

N_ne = numarul de actiuni ce se va pune in circulatie prin noua emisiune (numarul de actiuni nou emise).

Exemplu: daca o societate comerciala are emise si in circulatie 120.000 de actiuni obisnuite - pentru fiecare dintre aceste actiuni exista atasat un drept de subscriere - si societatea respectiva face o noua emisiune de actiuni si va pune in circulatie 40.000 de noi actiuni, atunci: n = 120.000 / 40.000 = 3 drepturi, adica pentru a subscrie o noua actiune este necesar sa se detina 3 drepturi de subscriere.

Pentru ca un investitor sa fie capabil sa achizitioneze actiuni suplimentare (nou emise) la pretul de subscriere - care este, de obicei, mai mic22 decat pretul cu care respectivele actiuni ar fi oferite spre subscriere unor investitori potentiali - acesta trebuie sa detina actiuni ale societatii emitente la o anumita data, numita data de inregistrare a detinatorilor24. Dupa aceasta data, autoritatea care supravegheaza piata bursiera pe care se tranzactioneaza drepturile va fixa o data ex-rights (ex-drept), data dupa care actiunile se achizitioneaza fara a mai fi insotite de dreptul de subscriere.

Valoarea 'teoretica a unui drept de subscriere se poate determina astfel:

a) atunci cand dreptul se tranzactioneaza impreuna cu actiunea, se stabileste valoarea dreptului cumulat (in actiune) - sau valoarea 'cum-rights':

Val.'cum-rights' = (M - S) / (n + 1)

unde:

M = pretul curent de pe piata al actiunilor emise si existente in circulatie;

S = pretul de subcriere pentru noile actiuni (este vorba despre pretul cu care actiunile sunt oferite detinatorilor de drepturi);

n = numarul de drepturi necesare pentru a subscrie o actiune in cadrul unei noi emisiuni de actiuni;

b) atunci cand actiunea nu mai include dreptul de subscriere (dupa data ex-rights), se calculeaza valoarea 'ex-rights' a dreptului:

Val.'ex-rights' = (M_ajustat - S) / n

unde:

M_ajustat = noul pret al actiunilor care exista pe piata, atunci cand acestea se tranzactioneaza fara a mai avea incorporat dreptul de subscriere; valoarea lor se diminueaza - in principiu - cu valoarea teoretica a dreptului in cauza.

S = pretul de subcriere pentru noile actiuni (este vorba despre pretul cu care actiunile sunt oferite detinatorilor de drepturi);

n = numarul de drepturi necesare pentru a subscrie o actiune in cadrul unei noi emisiuni de actiuni;

Este de asteptat ca numai un mic procent al actionarilor existenti sa nu isi exercite drepturile de subscriere. Chiar daca nu toti actionarii isi exercita drepturile de subscriere (de regula le vand sau uita sa le exercite - mai rar), totusi societatea emitenta poate sa isi vanda titlurile emise numai actionarilor existenti - evident daca acestia sunt interesati - fara a le mai oferi altor investitori, atunci cand emisiunile de drepturi sau drepturile incorporate in actiuni sunt insotite de 'privilegiul de suprasubscriere', adica partea nesubscrisa de actionarii care aveau dreptul sa o faca, poate fi subscrisa de actionarii dornici sa obtina actiuni suplimentare - peste numarul celor care le-au putut achizitiona deja, societatea emitenta folosind o baza proportionala de alocare.

Daca si in urma exercitarii 'privilegiilor de suprasubscriere' raman actiuni noi nesubscrise, societatea emitenta poate apela la metoda de distribuire stand-by - respectiv disribuirea valorilor mobiliare ramase nesubscrise.

Emisiunea de drepturi de subscriere este o buna metoda de a influenta si controla - intr-o anumita masura - structura actionariatului.

Warante sau warrants

Trebuie sa mentionam de la inceput ca nu ne referim aici la recipisele warrant care apar in cadrul documentelor care intervin in tranzactiile derulate in bursele de marfuri.

Unii specialisti romani tind sa inlocuiasca denumirea de warant cu cea de 'garantie', dar noi consideram ca aceasta denumire este improprie pentru un titlu care are caracteristicile ce vor fi prezentate in paginile urmatoare.

Din punct de vedere strict financiar, warantul este un titlu de valoare (valoare mobiliara) emis pe termen mediu sau lung si care da detinatorului sau dreptul de a cumpara un numar fix (stabilit) de actiuni ale societatii care a emis warantul la un pret care, de asemenea, este stabilit - de regula dreptul se refera la actiuni obisnuite - drept care se poate exercita pe o anumita perioada de timp. Pretul fixat in warant se situeaza in momentul in care warantul este pus in circulatie - mult peste nivelul pretului la care actiunile obisnuite se tranzactioneaza in mod curent pe piata. Din cauza acestei situatii, in momentul in care warantele sunt puse in circulatie, ele nu au nici o valoare. Ele vor avea o valoare intrinseca abia din momentul (daca acesta apare vreodata in care pretul de pe piata al actiunilor ce pot fi achizitionate creste peste nivelul pretului de achizitie (de exercitiu) fixat prin warant, astfel:

valoarea warantului = (P_p - P_e) x N

unde:

P_p = pretul de pe piata al actiunilor;

P_e = pretul de exercitiu (achizitie) stabilit in warant;

N = numarul de actiuni obisnuite care se pot achizitiona.

Ca si drepturile, warantele se tranzactioneaza pe aceeasi piata bursiera ca si activul suport (actiunile ce pot fi achizitionate). Existenta tranzactiilor cu warante este anuntata de prescurtarea wt care urmeaza dupa simbolul societatii cotate. Ca si in cazul drepturilor, warantele negociate pe piata bursiera de la New York pot sa aiba preturi mai mici de 1$.

O alta caracteristica a warantului este aceea ca exista o perioada de asteptare prevazuta - de obicei de 1 an - care trebuie sa treaca inainte ca detinatorul warantului sa isi poata exercita dreptul conferit de acest titlu. Din momentul in care poate fi exercitat warantul, incepe sa curga durata lui de viata. Pe plan international, cele mai multe warante expira dupa 10 ani sau 20 de ani. Bineinteles, ele pot fi emise si pentru durate de viata mai mici (3, 5, 7 ani) sau mai mari (30, 40 de ani) si, totodata, pot exista si warante perpetue - care nu au limitata perioada de viata, ele putand fi exercitate atata timp cat societatea emitenta si clasa de titluri pentru care s-au emis exista pe piata

Trebuie sa precizam ca, spre deosebire de drepturi care pot fi emise independent de actiuni, warantele insotesc - aproape intotdeauna - emisiunile de valori mobiliare cu venit fix (obligatiunile cu warant sau actiunile preferentiale), pentru a le spori atractivitatea in fata investitorilor.

Daca warantul este detasabil, acest titlu poate avea o circulatie independenta si detinatorul lui poate sa il exercite sau sa il instraineze.

In cazul in care warantul nu este detasabil si detinatorul doreste exercitarea lui, el trebuie sa depuna la societatea care intermediaza tranzactiile pe piata secundara si titlul de care este atasat warantul. Titlurile care insotesc warantul sunt asimilate titlurilor convertibile si vor fi tratate ca atare.

Avand in vedere aceste caracteristici consideram denumirea de 'garantie' data warantului ca fiind improprie, deoarece el nu garanteaza nimic, evolutia preturilor actiunilor obisnuite pe piata bursiera fiind independenta de existenta sau inexistenta acestor titluri.

Deci, principalul avantaj al emiterii warantelor este acela ca stimuleaza interesul investitorilor pentru emisiunile de valori mobiliare insotite de warante. Un argument in acest sens este reprezentat de emisiunile masive de valori mobiliare cu venit fix insotite de warante care au avut loc pe piata financiara a Japoniei pe tot parcursul anilor '80 cand piata bursiera de la Tokyo era in plina crestere, preturile de achizitie stabilite in warante fiind repede depasite de evolutiile ascendente ale preturilor. Interesul pentru warante a disparut brusc la inceputul anilor '90 cand piata japoneza s-a aflat in declin si lipsa de interes se mentine si astazi.

In anii '90 emisiunile de drepturi si warante nu au fost atat de frecvente ca si in trecut, ele fiind practicate mai ales de companiile engleze si cele japoneze.

Ca si in cazul valorilor mobiliare convertibile, cel putin warantele sunt protejate impotriva eventualelor diluari care pot sa apara in cazul actiunilor obisnuite, numarul de actiuni ce poate fi achizitionat cu ajutorul acestora putand fi ajustat ori de cate ori este nevoie.

In concluzie, principalele diferente dintre drepturi si warante sunt:

Titlurile financiare derivate - contractele forward, contractele futures si contractele de optiune

Denumirea de derivate sau de titluri financiare derivate deriva din faptul ca valoarea si/ sau pretul acestora este determinat si depinde de valoarea sau pretul activelor care stau a baza respectivelor contracte. Activele care stau la baza derivatelor financiare se numesc active de baza sau active suport. Derivatele financiare sunt cele care stau la bza derularii tranzactiilor la termen.

Contractele forward si contractele futures

Un contract forward este o intelegere privata intre doua parti pentru vanzarea/ cumpararea activului suport la o data viitoare, dar cu stabilirea pretului in momentul prezent - al incheierii contractului. Prin fixarea pretului in prezent, partile implicate in contract elimina riscul variatiilor viitoare ale pretului.

Cantitatea din activul suport care urmeaza sa faca obiectul tranzactiei - prin contractul forward - este negociata si se poate adapta cerintelor celor doua parti. La fel se procedeaza si in cazul scadentei contractului, precum si in cazul stabilirii conditiilor in care tranzactia urmeaza sa fie lichidata.

Partile implicate intr-un contract forward fie se cunosc intre ele, fie contractul este negociat prin intermediul unei terte parti - de obicei o banca.

In prezent, cele mai multe contracte forward se negociaza pe piata valutara, dar ele se pot intalni si pentru marfurile negociate in diverse burse de marfuri.

Contractele forward au stat la baza contractelor futures.

Un contract futures este o intelegere standardizata intre doua parti cu privire la vanzarea/ cumpararea unei cantitati prestabilite din activul suport, la un pret - numit pret futures - stabilit pe baza raportului cerere/ oferta pentru activul suport la o data viitoare (si plecand de la pretul activului suport de pe piata spot). Scadenta contractului futures si conditiile de livrare sunt - de asemenea - standardizate.

Ca urmare a elementelor de standardizare, contractul futures este o valore mobiliara ce se poate tranzactiona pe piete reglementate. Aceste contracte - ca si contractele de optiune - sunt oferite investitorilor de catre piata pe care se negociaza. Aceste contracte derivate tranzactionabile NU sunt emise de entitatile care pun in circulatie actiuni, obligatuni, drepturi si warante.

Desi - in esenta - contractele futures si cele forward permit derularea aceleiasi tranzactii la termen si permit reducerea sau eliminarea riscului variatiei petului, elementele care le deosebesc sunt prezentate in tabelul urmator:

Desi standardizarea elementelor contractelor futures a redus mult din flexibilitatea lor (posibilitatea de adaptare rapida la cerintele particulare ale unor anumiti comercianti sau/ si investitori), ele au castigat mult in ceea ce priveste lichiditatea deoarece mai multi investitori se concentreaza asupra aceluiasi tip de contract, fie ca este vorba despre activul suport fie despre scadenta.

Elementele de baza ale unui contract futures sunt:

Ø      maturitatea contractului - marcata ca limita maxima in timp de scadenta sau data de livrare; aceasta, de regula, nu depaseste 12 luni; exista unele cazuri in care aceasta maturitate se extinde la 15 luni sau chiar la 18 luni, dar frecventa situatiilor de acest gen este relativ scazuta; bursa care ofera contracutl futures anunta in mod explicit luna de lichidare a contractului, iar pentru luna respectiva este anuntata ultima zi de tranzactionare a respectivului contract - astfel este stabilita scadenta si, prin intermediul ei, maturitatea contractului futures;

Ø      activul suport sau activul de baza - este reprezentat de marfa sau activul financiar asupra caruia contractul se incheie; in cazul activului suport sunt standardizate, in primul rand, caracteristicile acestuia (de exemplu tipul de obligatiuni de stat asupra carora se incheie contractul) si, in al doilea rand, cantitatea sau valoarea (in cazul contractelor futures pe obligatiuni de obicei valoare standard este 100.000 USD - evident pe piata contractelor futures din America). In plus, in cazul in care s-ar recurge la livrarea fizica a activului suport si vanzatorul nu detine activul standard, se stabilesc caracteristicile activelor ce ar putea sa inlocuiasca activul standard precum si diferentele de pret - fata de pretul initial convenit - care urmeaza sa apara; vom prezenta - pe scurt - doar contractele futures financiare - cele care au ca activ suport valori mobiliare; desi contractele futures financiare au fost lansate doar in perioada anilor 1972 - 1975 in SUA, in 1985 - tot in SUA - valoarea totala a tranzactii cu contracte futures financiare depasea valoarea tranzactiilor cu contracte futures pe marfuri; contractele futures financiare se incheie, de regula, asupra urmatoarelor active:

v     valutelor;

v     obligatiunilor de stat pe termen lung, mediu si scurt;

v     indicilor bursieri calculati pentru piata actiunilor: de exemplu Standard & Poor's 500, NYSE Composite, Value Line, Major Market Index;

v     indicilor bursieri calculati pentru piata obligatiunilor (mai putin cunoscuti);

v     ratelor dobanzii: LIBOR26, PIBOR etc.

v     actiuni - acestea au devenit active de baza pentru contractele futures doar la sfarsitul anilor '90.

Pana la inceputul anilor '90, contractele futures financiare se tranzactionau - de regula - pe alte piete decat cele pe care se tranzactionau activele de baza; de exemplu contractul futures asupra incicelui NYSE Composite se tranzactiona la Chicago si nu la New York; odata cu dezvoltarea de noi piete - in Asia si Europa Centrala si de Est - aceasta diferentiere a disparut, deoarece in dezvoltarea lor unele burse de valori au inglobat si bursele pentru derivate; un exemplu concludent in acest sens este Bursa de Valori din Budapesta care are atat un sector de tranzactionare a actiunilor, cat si unul de tranzactionare a obligatiunilor, iar la acestea se adauga un sector specializat in tranzactionarea de contracte futures asupra obligatiunilor negociate pe aceasi bursa si asupra indicelui bursier oficial - BUX;

Ø      modul de livrare a activului suport sau modul de lichidare a pozitiei detinute de vanzatorul si/ sau cumparatorul contractului - acest element se refera la lichidarea obligatiilor ce revin partilor contractante; teoretic, orice contract futures presupune livrarea fizica, la scadenta, a activului suport; dar statisticile arata ca mai putin de 5% dintre contracte ajung sa se lichideze prin livrare fizica a activului suport; procentul este chiar mai mic in cazul contractelor futures financiare (in jur de 3%); dar mai exista o particularitate legata de lichidarea contractelor futures financiare: aceasta este prevazuta prin plata in numerar a diferentelor de valoare care apar; s-a recurs la acest mod de lichidare a contractelor futures financiare deoarece unele active financiare folosite ca suport - cum sunt de exemplu indicii bursieri - nu se preteaza unei livrari fizice propriu-zise (deoarece aceasta ar insemna achizitionarea intregului portofoliu de actiuni ce intra in componenta indicelui, respectand si structura respectivului portofoliu, iar cand indicii cuprind intre 500 si 1300 de actiuni o astfel de 'cumparare' este imposibila); motivul unui procent atat de scazut al livrarilor fizice este faptul ca - adesea - pozitiile detinute de cumparatori sau de vanzatori sunt inchise sau lichidate inainte de scadenta prin asumarea - pentru acelasi tip de contract, cu aceeasi scadenta - a unei pozitii de sens contrar;

Ø      pretul futures - este pretul stabilit in prezent, adica in momentul intrarii intr-o pozitie de cumparator/ vanzator, pentru activul suport al contractului; acest pret urmeaza sa fie platit la scadenta; pe multe dintre pietele pe care se tranzactioneaza contracte futures, exista limite ale variatiei pretului futures in cadrul unei zile sau a unei sedinte de tranzactionare; ca urmare a acestor limit, tranzactiile sunt oprite - pentru un anumit contract - odata ce limitele de variatie (fie ca pretul a crescut, fie ca pretul a scazut) sunt depasite; motivatia impunerii acestor limite a fost faptul ca astfel se incearca limitarea influentelor pe care tranzactiile futures le-ar avea asupra tranzactiilor ce se deruleaza cu activul suport al contractului pe piata spot sau la vedere; astfel de influente sunt greu de demonstrat si de determinat; motivul real al introducerii acestor limite fiind acela de a tine sub control miscarile prea ample ale preturilor futures; in unele burse, dupa suspendarea tranzactiilor pentru un anumit contract, pe o perioada definita de timp - o ora sau o jumatate de ora - tranzactiile se reiau, adesea cu suspendarea limitelor de tranzactionare; mai trebuie sa mentionam ca aceste limite de variatie sunt indepartate in ultima luna de tranzactionare a contractului (numita si luna spot); trebuie sa subliniem clar faptul ca un contract futures NU are pret in sine - pentru achizitionarea unei pozitii intr-un contract futures NU se plateste in mod explicit ceva; pretul futures nu este pretul contractului futures ci pretul stabilit prin contract pentru a se plati la scadenta pentru activul suport al contractului;

Ø      marja sau garantia - este suma de bani pe care intermediarul o cere atat celui care cumpara un contract futures cat si celui care vinde un contract futures; aceasta suma trebuie depusa in contul pe care intermediarul (societatea de brokerage specializata in tranzactii pe piete futures) il deschide pentru fiecare investitor - fie cumparator, fie vanzator; marimea marjei se calculeaza ca procent din valoarea contractului (cantitatea de activ suport x pretul futures) si se situeaza, in marea majoritate a situatiilor, in jur de 15%; statisticile efectuate pentru pietele futures au aratat ca aceasta marja variaza intre 5% si 30% si creste sau scade in functie de tipul de contract, de maturitatea contractului, de calitatea investitorilor care intra in pozitiile de cumparator, respectiv de vanzator, de numarul de contracte in care a intrat un investitor si de alte elemente pe care intermediarul le poate lua in considerare la un moment dat; intermediarul - brokerul - permite si negocierea marjei, in functie de o serie de parametrii pe care ii aplica fiecarui investitor; marja se poate depune in numerar sau poate fi depusa sub forma de valori mobiliare, dar in acest al doilea caz numai obligatiunile emise de stat sunt admise la valoarea lor integrala (datorita riscului aproape inexistent legat de rambursare), restul valorilor mobiliare sunt luate in considerare intr-un anumit procent din valoarea lor; ca urmare a evolutiei pretului futures si a operatiei de marcare la piata (care va fi tratata in paginile urmatoare), suma de bani inregistrata in contul de marja al investitorului poate sa creasca sau poate sa scada; daca ea scade sub nivelul minim admis (numit si nivel de mentinere), brokerul va lansa un apel la marja prin care cere investitorului reconstituirea sumei de bani necesare pentru a mentine contul de marja operational; daca in timpul precizat investitorul nu depune suma de bani ceruta, brokerul poate sa lichideze pozitia sau pozitiile detinute de investitor, pentru a limita potentialele pierderi;

Ø      partile contractante - ca in orice contract - acestea sunt doua: cumparatorul contractului futures si vanzatorul contractului futures;

cumparatorul contractului futures este acel investitor care se angajeaza sa achizitioneze (sa cumpere) activul suport al contractului la maturitate; pozitia cumparatorului este considerata acoperita deoarece el urmeaza sa achizitioneze activul de baza; in limbaj de specialitate pozitia cumparatorului se numeste long futures (LF); cel care intra intr-o pozitie LF va castiga din tranzactie daca pretul futures inregistreaza o crestere fata de momentul intrarii in pozitie; cel care cumpara un contract futures - indiferent de activul sau suport - o face fie pentru ca urmareste sa se protejeze impotriva unor cresteri viitoare ale pretului respectivului activ pe piata spot sau la vedere, fie pentru ca doreste sa speculeze o astfel de crestere la momentul sau momentele pe care le considera potrivite;

vanzatorul contractului futures este acel investitor care se angajeaza sa vanda activul suport la maturitate; pozitia sa este considerata descoperita (deoarece cel care vinde activul suport s-ar putea sa nu il detina in momentul intrarii in contract, astfel la scadenta el va trebui fie sa cumpere activul suport de piata spot - pentru a-l vinde si a-si onora obligatiile contractuale, fie va trebui sa-l imprumute - si in acest caz va aparea, mai tarziu obligatia rambursarii imprumutului; in limbaj de specialitate, pozitia vanzatorului se numeste short futures (SF) si este o pozitie in oglinda fata de pozitia LF; adica atunci cand pozitia LF inregistreaza un castig, pozitia SF va inregistra o pierdere si invers; cu alte cuvinte, investitorul care intra intr-o pozitie SF urmareste o scadere a pretului activului suport, atat pe piata la termen (futures) cat si pe piata spot; respectivul investitor fie doreste sa se protejeze impotriva unei eventuale scaderi a pretului activului suport, fie doreste sa speculeze scaderea pretului in momentul sau momentele pe care le considera potrivite;

asa cum aratam in paginile anterioare, cele doua parti ale contractului - cumparatorul si vanzatorul - nu se cunosc; investitorii cunosc doar brokerii care intermediaza tranzactiile pe pietele futures;

mai trebuie sa mentionam ca executarea contractului - daca pozitia LF sau SF s-a pastrat pana la scadenta - este obligatorie atat pentru cumparator cat si pentru vanzator, intotdeauna (in cazul contractelor futures) unul dintre ei va inregistra un castig, iar celalalt o pierdere.

Marcarea la piata

Aceasta este poate cea mai importanta operatie care are loc in cazul tranzactiilor cu contracte futures. In fiecare zi contul de marja al oricarui investitor este ajustat cu pierderea sau cu castigul inregistrat.

Investitorii de pe piata futures (care nu trebuie sa uitam este o piata a tranzactiilor la termen), urmaresc evolutia pretului pentru activul suport si pe piata la vedere (sau spot). Ca urmare, odata cu apropierea scadentei contractului futures, pretul futures tinde sa se apropie de pretul spot (inregistrat pe piata la vedere), pentru ca la scadenta sa se inregistreze aproape o egalitate intre aceste doua preturi. Aceasta este proprietatea de convergenta     a pretului futures. Evolutia mai sus prezentata este normala, deoarece daca - la scadenta - nu exista egalitate intre pretul futures si pretul spot, aceasta genereaza oportunitati de arbitraj intre piata la termen si cea spot si arbitrajul ajunge sa egalizeze preturile.

Desi este in legatura cu piata spot, mai ales odata cu apropierea scadentei fiecarui contract, piata futures are propria ei evolutie. Marcarea la piata se face in fiecare zi in functie de pretul futures inregistrat la sfarsitul zilei de tranzactionare.

Exemplu: pentru un investitor care a intrat intr-o pozitie LF, intr-un contract futures asupra unui activ suport oarecare, operatia de marcare la piata - in cazul in care el intra in pozitia LF la un moment oarecare in timp si iese dupa sase zile din aceasta pozitie - arata astfel:

Profitul sau pierderea care rezulta se adauga sau se scade - zilnic - din marja depusa de investitor.

Open interest

Este una din informatiile prezentate in rapoartele de tranzactionare ce se publica zilnic referitor la pietele futures. Acesta informatie reprezinta numarul total de pozitii LF si SF care nu sunt inchise de catre investitorii care si le-au asumat. Open interest se raporteaza cu o zi intarziere fata de informatiile continute in raportul de tranzactionare - deoarece este nevoie de timp pentru a calcula aceste pozitii deschise. De fapt, open interest arata care este interesul manifestat de investitori pentru fiecare tip de contract futures. Odata cu apropierea scadentei pentru un contract se poate observa - in general - o scadere a open interest si se poate observa o crestere imediata a pozitiilor deschise pentru contractul care incepe sa se tranzactioneze pentru scadenta urmatoare.

Contractele de optiune sau optiunile

Un contract de optiune este o intelegere standardizata incheiata intre doua parti si care da dreptul cumparatorului contractului de a opta - la scadenta - cu privire la exercitarea contractului sau la expirarea acestuia.

Spre deosebire de contractele futures, a caror executie la maturitate este obligatorie pentru ambele parti, contractele de optiune se mai numesc si contracte cu prima. Cumparatorul contractului de optiune plateste o prima care ii va permite sa opteze pentru exercitarea sau neexercitarea contractului, in functie de interesele sale la acel moment.

Contractele de optiune sunt - ca si contractele futures - valori mobiliare care permit incheierea de tranzactii la termen. Dar elementele lor de baza sunt diferite de cele ale contractelor futures.

Ca si in cazul contractelor futures, contractele de optiune sunt oferite de burse specializate si sunt standardizate.

Elementele de baza ale contractelor de optiune sunt urmatoarele:

Ø      maturitatea contractului, fixata ca limita de timp prin data expirarii sau scadenta contractului; aceasta este standardizata si este fixata, de regula, la 1 luna, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni sau 12 luni; ca si in cazul contractelor futures, pentru lunile de maturitate se anunta ultima zi de tranzactionare pentru respectivul contract de optiune;

Ø      activul suport/ activul de baza este activul financiar sau marfa care sta la baza contractului de optiune; si in acest caz cantitatea sau valoarea este standardizata, precum si calitatea activului suport; in cazul contractelor de optiune financiare, activele suport pot fi:

actiunile;

obligatiunile (mai rar);

valutele;

indicii bursieri pentru piata actiunilor;

indicii bursieri pentru piata obligatiunilor (mai rar);

contractele futures financiare;

tot ca si in cazul contractelor futures, la inceput contractele de optiune se negociau pe piete diferite de cele pe care se negociau activele suport, dar in prezent aceasta separare nu se mai respecta;

si in cazul contractelor de optiune rareori are loc livrarea fizica a activului suport; cel mai adesea se recurge la regularizarea prin plata diferentelor in numerar;

Ø      pretul de exercitiu/ pretul de lovire (strike price) pretul cu care activul suport va fi cumparat sau vandut la data de expirare a contractului de optiune; ca si in cazul contractelor futures, referinta pentru acest pret este pretul inregistrat pentru activul suport pe piata spot sau pe piata futures; acest pret este stabilit de cei care opereaza pe piata contractelor de optiune si care iau in considerare tendintele privind cererea si oferta de contracte de optiune deja oferite; de obicei, pentru optiunile care au ca activ suport actiunile, pentru aceeasi scadenta se ofera mai multe preturi de lovire, pentru fiecare pret construindu-se un nou contract;

Ø      prima contractului este suma de bani pe care cumparatorul contractului de optiune o plateste la achizitionarea acestuia; ea reprezinta pretul contractului de optiune si NU trebuie confundata cu pretul de exercitiu;

Ø      pozitiile asumate de cei care intra intr-un contract de optiune: acestia sunt cumparatorul contractului care - in limbaj de specialitate - va avea intotdeauna o pozitie long si vanzatorul contractului care va avea intotdeauna o pozitie short; drepturile si obligatiile celor doua parti din contract vor fi prezentate in cadrul clasificarii optiunilor; si in acest caz cumparatorul si vanzatorul contractului nu se cunosc, ei cunosc doar brokerii care intermediaza respectivele tranzactii.

In lucrarea de fata, pentru clasificarea optiunilor se vor folosi doar trei criterii, dupa cum urmeaza:

in functie de drepturile conferite cumparatorului, respectiv vanzatorului contractului, exista optiuni de cumparare (CALL) si optiuni de vanzare (PUT);

in functie de perioada cand optiunea poate fi exercitata exista doua mari categorii de contracte de optiune: optiunile europene care nu pot fi exercitate decat la data expirarii lor, deci la atingerea maturitatii si optiunile americane care pot fi exercitate atat la data expirarii cat si in orice moment inainte de respectiva data; ca urmare a acestei situatii optiunile americane sunt considerate mai valoroase decat cele europene si, in consecinta, mai raspandite;

in functie de diferenta care rezulta intre pretul de exercitiu si pretul inregistrat de activul suport pe piata spot, optiunile pot fi:

optiuni in the money (ITM) - sau 'in bani'; in acest caz cumparatorul optiunii realizeaza profit daca: pretul de exercitiu (X) < pretul spot (S_T), in cazul optiunilor CALL sau daca pretul de exercitiu (X) > pretul spot (S_T), in cazul optiunilor PUT;

optiuni out of the money (OTM) - sau optiuni 'fara bani'; in acest caz detinatorul optiunii va obtine pierderi daca: pretul de exercitiu (X) > pretul spot (S_T), in cazul optiunilor CALL sau daca pretul de exercitiu (X) < pretul spot (S_T), in cazul optiunilor PUT;

optiuni at the money (ATM) - sau optiuni 'la bani'; in acest caz pretul de exercitiu (X) = pretul spot (S_T) si detinatorul contractului de optiune nu realizeaza nici castig si nici pierdere.

In urma calculelor de mai sus rezulta valoarea intrinseca a optiunii. Dar orice optiune are si o valoare extrinseca care este generata de factorul timp, adica de timpul ramas pana la data de expirare. Aceasta valoare este greu de determinat, dar ea sta la baza faptului ca pe piata se negociaza si optiunile OTM.

Deci spre deosebire de contractele futures, contractele de optiune nu sunt obligatorii a fi exercitate, de catre cumparator, ca urmare a primei platite. Vanzatorul insa - daca cumparatorul cere exercitarea optiunii - trebuie sa exercite optiunea, deoarece a primit prima pentru a-si asuma acest risc.

Contractele de optiune standardizate NU trebuie confundate cu incentive stock optios, respective optiuni pentru cumpararea de actiuni pe care societatea emitenta a actiunilor le acorda persoanelor din conducere, in cazul in care o serie de obiective sunt atinse. Pentru ca aceste optiuni - asemanatoare drepturilor si warantelor - sa poata fi exercitate, compania s-ar putea sa puna in circulatie noi emisiuni de actiuni si sa dilueze numarul de actiuni obisnuite au preferentiale existente pe piata

Este complet, nu lipseste nimic !